Archive for March, 2009

Cucu de Apoi

Cine fute e păcătos. Cine nu fute dar ar vrea să fută, e iar păcătos. Chiar ăia care fut reglementar, cu acte, dar simt cumva plăcere când dau din cur, tot păcătoşi se cheamă că sunt.

Nu, n-am înnebunit eu. Chestia asta o zice Papa, boul ăla bătrân, cu coif alb pe bostan. Recent, pe aceeaşi linie tâmp-moralistă, ratatul a mai scos o dumă din el. Cică şi prezervativul e unealta păcatului. Adică ajută la frecare, sminteşte minţile oamenilor care ar trebui să se înfrâneze. Aşadar, cine fute, natur sau blindat cu cuşme, tot cu *ula-n smoală sfârşeşte.

În replică, liber-cugetătorii au făcut un miting peste drum de Notre Dame. S-au apucat să distribuie condoame, grozăvie care a atras hohotele de plâns ale unei tinere catolice. Ea a declarat că s-a simţit pângărită şi distrusă etic de asocierea cauciuc-catedrală. Dar şi ăia cu demonstraţia au fost fraieri… Dădeau din gură ca proştii şi n-au înţeles nevoia fetei. Puteau să salveze pe loc o oiţă pierdută de turmă. Dar nu cu vreo Ave Maria. O trimiteau în Rai măcar vo 15 minute cu o muie prin prosop.

Vineri Seara

Dacă ai amici combinaţi, însuraţi sau răpuşi de doruri grele, eşti un om mort. Telefonul tace în nesimţire, iar messengerul s-a şters de orice bulină galbenă. Cu alte cuvinte, *ula weekend. Te paşte o lâncezire abjectă, străjuind tâmp faţa unui ecran. Ăsta e momentul în care apar ideile cele mai bizare. De plildă, aia că am fost pe toate saiturile inventate vreodată pe net. Sau senzaţia că orice program tv ar trebui golit de moderatori prin împuşcare. Afară de wrestling. După filmul ăla cu Rourke, mi-a căzut cu tronc sportul ăsta. Chiar îmi închipui ce-ar fi fost dacă mă lăsam la timp de şcoală şi mă băgam pe cascadorii. Nici nu era mare schemă. Trăgeam nişte chiloţi verzi cu paiete şi mă aruncam pe nişte malaci. Acuma aveam spatele rupt, dar şi portofelul obez.

Din păcate, n-am ales gloria. Am fost bou şi-am studiat. Rezultatele se văd. Chinui o telecomandă în mână şi aprofundez tainele PR-ului. Ca să fiu şi mai deştept, şi mai performant. Asta vineri seara…Mă gândesc ce tare ar fi fost să fiu consultantul lui Pilat din Pont. Răspândeam zvonul că dementul ăla nazarinean are *ula mică şi zare de femeie nu mai umbla după mântuitori.

Da, acum e evident, plictisul îmi provoacă devieri imagistice. Dar o să sune cineva până la urmă. Trebuie să se despartă careva diseară, s-o găsi vreunul doritor de companie. Doar există atâtea probleme într-un cuplu. Chiar a înnebunit lumea? Nu mai e nimeni gelos, nu mai vrea niciunul să se răcorească într-un bar? Mda….Linişte. Oare dacă s-ar face acum un concurs de cunoştinţe generale între Da Vinci şi Gina Pistol cine-ar câştiga? Răspunsul nu e simplu. Leonardo ar avea handicapul timpului, iar Gina, handicapul handicapului….Tot linişte. Messengerul ăsta e alb ca un cur de urs polar. Dacă prind pe vreounul cotit pe invisible, îi rup picioarele.

Freci, deci exişti

Moda sfaturilor de cearceaf e mai fierbinte ca oricând. Felurite televiziuni, reviste şi broşuri roz îşi dau coate pentru a ajunge la urechile ei. Femeia modernă e instruită riguros cum să placă, să frece, să sugă. Piaţa erotismului e mai aglomerată ca un bazar arăbesc, şi, prin urmare, dacă vrea să mai prindă fericire, e obligată să-şi ridice necontenit nivelul. Incompetenţa în oral provoacă destrămări de cămine, aşa că jena şi obscurantismul duc direct în deşertul abstinenţei. Depinde însă şi cine loveşte cu sfatul. Vremea lui Bebe sexologul a apus demult, iar pretenţiile academice au lăsat loc pentru şcoala vieţii. Adică, cine s-a futut, ştie. Nişte dudui obscure recomandă tehnici verificate în contacte uscate sau lubrifiate personal. Ultimul tom e împodobit cu un titlu răvăşitor: “Cum să pui pe jar un barbat”, de nemuritoarea Celina A. Tantea nu zăboveşte cu preludii inutile şi pătrunde direct în subiect:

Sfatul 4: “Înregistraţi-vă gemetele în timp ce faceţi dragoste. Pune-l să asculte cd-ul acesta din când în când. Îl va înfiebânta precis”.

Sfatul 25: “Patul trebuie să fie suficient de mare ca să nu vă înghesuiţi şi sufiecient de silenţios ca să nu scârţâie”.

Sfatul 28: “Înainte să plece de la servici, strecoară-i bikinii tăi în buzunar. O să-i descopere când o să-şi caute cheile de la maşină. N-o să mai aibă decât un singur gând toată ziua”.

Sfatul 53: “Bagă-i mâna în pantaloni în vreme ce vorbeşte cu mama lui la telefon. Îl va incita grozav”.

Sfatul 68: “Ştiai că mirosul secreţiilor tale vaginale este o armă redutabilă? Cum nu se-ndoieşte nimeni că eşti o femeie ingrijită, află că parfumul lubrifiantului tău natural, combinat cu puţin mosc, se va dovedi un afrodisiac excepţional. Dă-te cu el în spatele urechilor, un pic la încheietura mâinilor, puţin pe ceafă. Bărbatul îşi va pecetlui mâinile, buzele şi p… de trupul tău”.

În mod inspirat, delirul se încheie cu capitolul: “Cum să struneşti un armăsar”. Pudoarea mă împiedică însă să reproduc ultimele spasme ale autoarei. Pe scurt, e un melanj de limbi şi penetrări demn de Cartea Junglei. S-a stârnit cineva? La mine ar fi avut mai mult succes Ciomu.

Kinky Shoes

Incredibil, dar adevărat. Cu stupoare, am descoperit că am lacune de cunoaştere. Chiar în domeniul modei, ceea ce mi se pare de-a dreptul grav. Lecturând recent o revistă de profil, am fost răpus de un termen pe atât de misterios, pe atât de incitant: “pantofii-platformă”. Cică femeia care n-are de ăştia, nu-i femeie.

Chestia asta cu papucii nu-i treabă de neglijat. În străfundurile ei (ale sufletului, nu vă gândiţi la porcării), fiecare damă e un soi de Imelda Marcos (pt. ageamiii în politologie- nevasta unui dictator din Filipine, posesoarea a 1.060 de perechi). Dacă ar avea cu ce, ar cumpăra în nesimţire un mall întreg de umblători. S-ar căţăra pe orice toc, şi-ar îndesa în casă chintale de şlapi. În tabăra adversă, există doar fetişuri. Unii masculi se stârnesc după stiletto, alţii după botoşei cu modele tâmpe. Personal, mă încing după cizme. Aşadar, apariţia unei chestii noi, ar fi cu adevărat revoluţionară.

“Pantofi-platformă”…..ce gura măsii să fie? Îmi leg speranţele de o căutare în DEX. Rahat. Nici un academician nu pare să cunoască taina în cauză. Mă arunc apoi pe Google. După numeroase strofocări, misterul îşi arată curul la curioşi: platformele de azi sunt de fapt “troşcheţii” milenari, şlarfii patentaţi de curve. Satisfăcut de descoperire, dau să scot o măscare adecvată. Prudent, mă opresc şi cuget: ăsta nu e chiar momentul potrivit de zis- “să-mi bag picioarele…”.

Formula Fuck

Bun, până la un punct o înţeleg. Vrea să aibă diverse libertăţi, să-şi manifeste talentele oricum are ea chef. S-a băgat prin guverne, conduce ţări şi tramvaie, aducând feminismul pe noi culmi de glorie. Numai că asta nu îi ajunge. Dama temerară, independenta pur-sânge, n-are nici acu stare şi îşi bagă tampoanele în ce avem noi mai drag: maşinile de Formula 1. Cică de la anul, numita Danica Patrick va pângări şi acest ultim templu al masculinităţii: motorsportul. Acuma, dacă individa ar fi dovedit frumos, cu roata pe pistă, că e mămica cronometrului, ar fi fost o treabă. Aş fi zis şi eu ca toţi bărbaţii: “gura măsii, ne-a tras-o cucoana”. Dar nu, cetăţeanca nu-i nicicum vreo zeiţă a covrigului.

Misterul acestei descinderi brunete la sfintele pituri stă în concubinajul dolar-cur. Mai precis, criza dă cu sponsorii de pământ şi sportul cu pricina ia pietre în radiatoare. Piloata noastră a sesizat oportunitatea murdară şi şi-a scos brusc chiloţii. Dată şi cu ulei, s-a prezentat în biroul unui mare trust şi ăia au înţeles instant dealul. Ei sar cu mălaiul, ea sare cu bucile, şi fraierii belesc ochii la tembelizor. Schema e, fireşte, circulară, şi paraii se întorc cu surplus în buzunarele biznismenilor. Aşadar, ăia care mai găseau o satisfacţie în mugetul motoarelor, trebuie să se aştepte la alte senzaţii tari.  Numai că la boxe, e nevoie ca mecanicii să fie tare atenţi. Când concurenta o să apară cu bikinii profilaţi prin combinezon, n-ar fi indicat să-i urle tradiţionalul: “dă-i fa blană”! Că mai opreşte toanta pe dreapta şi-apucă să ţipe la tribune: “Acum a auzit toată lumea! E hărţuire pe faţă! Şi dacă nu ştiţi, sunt rasă măgarilor!”.