Heartbreak
Boala amorului n-are mamă, n-are tată. Când dă cu barda în creştetul omului, e caz de targă. Miraculos, zilele astea nu-s eu pacientul. Muribundul mi-e însă cunoscut. În memoria demnităţii lui (am dat deja comandă de coroană) s-a organizat o masă rotundă cu tema: ”Iubirea de kkt- tratamente şi perspective”. După un scurt moment de reculegere şi colivă, amicii au schimbat gânduri într-o atmosferă colocvială. Prima problemă pe ordinea de zi- “Cât e cazul să dureze microbul?”. Au fost opinii care avansau termenul de 3 zile, “maxim”. Majoritatea participanţilor a considerat însă propunerea ca exagerată şi s-a respins la vot. Câteva săptămâni, până la 1-2 luni s-a apreciat ca fiind un termen mai realist, cu condiţia ca dobitocul să nu hohotească pe prispa ăleia.
Apoi, după scurte încercări de compătimire, s-au schiţat propuneri de depăşire a crizei. Viabilă ar fi părut ideea unei “intervenţii”, după modelul narcomaniei severe. Planul a fost abandonat din lipsa subiectului, dispărut subit de la domiciliu. Personal, am fost înclinat spre ciomăgeală cu bâte de baseball şi sex forţat cu căministe din Tudor. Omul până nu simte gustul bordurii în dinţi şi al puţei străine pe limbă, nu scapă de haznaua corasonului. Aşa că, decât cu muia aia cretină de emo, mai bine-l ştiu ştirb şi gonoreic, dar cu mintea întreagă. Satisfăcut de plan, dau să mă opresc la o vulcanizare, să fac rost de-o rangă. Apoi, un gând sinistru îmi paralizează mintea: “Dar dacă totuşi boul se însoară?”.
Categories: Gradina Domnului
Talente
Au fost înzestrate cu daruri mari. Exprimarea lor poate duce însă la Reanimare.
Categories: Gradina Domnului
Aripi frânte
Ce e mai romantic decât un zbor cu iubita? Asta dacă n-a băgat mici cu bere înainte…
Categories: Cult
Le Samourai
An: 1967
Color
Regia: Jean-Pierre Melville
Star: DelonPentru 105 minute mi-am dorit să fi fost killer. Ca El. Delon, umbra solitară, iradiază o fascinaţie rece, sumbră. La fel ca orice îl înconjoară. Decorul, hainele, gesturile, toate au un stil nebun, în care însăşi crima capătă o aparenţă estetică, firească.
Totul începe dement, Melvillian, în stilul magului filmelor noir, minimaliste. Într-o tăcere interminabilă, camera stă încremenită pe un decor aproape gol. În mijloc-canarul prins în singurătatea coliviei. Alături, ghicit doar după fumul de ţigară, e stăpânul lui. Samuraiul se pregăteşte să ucidă.
Alain (e unul dintre prietenii mei) face aici poate rolul carierei. Forţa proiectată de el te lasă perplex prin bizarul tehnicii folosite. Contrar filmelor hollywoodiene, personajul îşi contrage mijloacele de expresie, esenţializând totul. Figura imobilă îi tresare în doar două ocazii: la ivirea unei femei şi când e aproape să rateze fuga. În rest, privirea lui parcă lasă un vid în tine. Îi simţi visceral dezumanizarea, de parcă ar fi gata oricând să-ţi smulgă intestinele cu un singur gest. Dar asta, doar dacă ar fi plătit…
Scene cult: începutul, privirea aruncată martorului după crimă, scena identificării de la poliţie.
Most Evil
De la o bucată de vreme mă uit la emisiuni cu uciganii. Documentarele alea nocturne cu măcelari îţi dau de gândit. E o faună întreagă de băieţi care s-au descurcat în viaţă cum au putut: care cu ganul, care cu barda, ori cu fire electrice. Începi apoi speriat să-ţi aminteşti cum voiai să-i dai cu bolovanul la ureche şefului de la muncă sau puştiului care bagă Salam în boxe când pleacă mă-sa la servici. Deci, poate am şi eu stofă de-un Ted Bundy sau măcar de-un “The Ripper”. Un bunel psihiatru dă însă asigurări experte: dacă lichidările se opresc la nivelul fanteziei, eşti gigea. Cică toată lumea dă pumni şi împuşcă în imaginaţie. Atâta vreme cât înlocuieşti asta în realitate cu tradiţionalul “să moară mă-ta”, eşti sănătos tun.
E deja 1 şi ceva noaptea. M-am liniştit. În fond, nici n-am datele biografice pentru un killer de ispravă. Tata n-a fugit de-acasă, să mă rupă traumele şi nu m-a futut niciun unchi. Aşadar, sunt safe. Cât se poate de safe. La fel, colegii, amicii, trecătorii…Închid ochii şi dau s-adorm. Şi totuşi, pensionarul ăla de la administraţie…Ăla care fură măcar cu 10 mii la apă, ia roşii de la tomberon şi toarnă betoane pe spaţiul verde…Să zicem că l-aş ademeni cu o problemă la subsol. La miază, când lumea doarme. Pe urmă, mănuşi, o pompă de bicicletă după ceafă, celofan, o groapă în grădină, margarete peste…Bzzzzzzzzz, bzzzzzzzzz. 6.45 AM. Iar muia asta de telefon. Trântesc uşa de la bloc, târâindu-mă nervos spre muncă. Grădina îmi face parcă veselă cu ochiul. Mda, m-am răzgândit. Panseluţele ar da mai bine.
Soare
Are, n-are treabă, românul îşi pozează pruncul în curul gol. În poziţia clasică, pe burtă, sau cu găletuşă, la mare, orice puşti poate să-şi vadă organele peste ani. Pescuite din cutiile de memorii ale familiei, peticele de sepia nasc reacţii diferite. Dacă eşti băiat, e mai uşor- ”Vai da ce cuc mai aveam. Se vedea de atunci că are posibilităţi”. Care-s din celălalt trib, încearcă să-şi amintească sfiite- “Oare pe atunci încă mai eram fată mare?”.
Lăsând jena deoparte, suntem un neam atras de goliciune. Unii s-au gândit serios la asta. Cică se face o asociaţie de nudişti, dotată cu televiziune de profil. Abonaţii vor putea urmări zilnic reportaje dintre bucile semenilor întinşi la plajă, ţinând vie repulsia de textilişti. S-a făcut chiar o petiţie faţă de autorităţi. Ca înaintaşii de la Flămânzi, 20.000 de inşi îşi cer dreptul la pământ. Nu de scăpătare, de data asta. În loc de popuşoi şi sfeclă, răsculaţii vor să sădească iubire, undeva între Mamaia şi Mangalia.
Sigur, mulţi ar vrea să se bage, da’ n-au curaj. Oricine le poate filma zonele cu telefonul, înfrumuseţând viaţa obsedaţilor pe You Tube. Tocmai de aceea vin cu o propunere radicală, revoluţionară- Programul “Parcuri porno la sate şi oraşe”. Nu ştiu de ce îmi face impresia că doi oameni care stau în curul gol, unul în faţa altuia, nu pot fi răi. Nu poţi ticlui un război cu lula plină de nisip. De aceea, militez ca în centrul fiecărei zone populate să se înfiinţeze plaje de nudişti. Primăriile ar obliga populaţia ca pauzele de masă să le petreacă prin expunere nemijlocită la soare, cu creme subvenţionate din bugetul local. Lumea va trăi astfel în linişte şi bucurie, înălţând mulţumiri amicului rotund şi galben. E posibil însă să existe efecte perverse. Astfel, când ai ajunge în intimitate cu una, s-ar putea ca cel mai kinky lucru cu putinţă să nu fie ruptul chiloţilor cu dinţii. În schimb, ai putea şopti murdar la ureche: “Honey bunny, aş putea să bag un palton pe tine? Blana asta scoate animalul din mine”.
Queers & Queens
V-am zis eu….E grav. Aşa cum bănuiam de ceva vreme, vremea sexului e pe ducă. Uşor, uşor, natura începe să se lepede de extremitatea aia ciudată numită cuc. Nişte flăcăi entomologi au stat cu lupa pe curul furnicilor amazoniene şi-au descoperit grozăvia. Cică specia s-a lepădat complet de masculi şi putorile şi-au făcut coteţ de lesbiene. Reproducerea nu mai e o problemă, regina coloniei clonându-se singură de câte ori o apucă mâncărimile.
Vestea asta cu m-a pus serios pe gânduri. Care mai are porniri macho o face pe barba lui. S-ar putea ca într-o zi să-şi rupă plămânii suflând într-o gonflabilă. Aşa că, atunci când sunteţi abordaţi porcos de o insă boring, cu impresii de regină, gândiţi-vă de 5 ori până să-i ziceţi cu sictir: “Fuck yourself, tristo”.
Homo Universalis
De ceva vreme conştiinţa îmi face faze proaste. Mă tot chinuie la ceasuri nepotrivite cu chestiuni care n-ar stârni interes nici la Royal Geographic Society. Problema mea e adâncă- “dacă aş merge înapoi în timp, eu cu ce aşi fi de folos omenirii?”. Tare, nu? Motiv de insomnii, nu glumă.
Mă şi văd stând la un foc de tabără cu nişte mesopotamiemi nasoi(ăia parcă nu erau canibali, că altfel s-ar termina rapid visul). Unul ar zice (presupunând că ar fi rupt oleacă de engleză): “Bă viitoreanule, bagă şi tu nişte idei aicea, că facem foamea de mii de ani. O inovaţie, o unealtă, ceva să ne mai scoată din beznă”.
Perspectiva asta mă paralizează. Realizez că n-aş avea nici un pont pentru înapoiatul ăla. Nu ştiu cum se fac becurile, sticla sau măcar fermoarele. N-am habar cum se taie o apendicită sau cum zboară ceva mai greu ca aerul. Sunt la fel de ignorant în privinţa undelor de orice fel, învăţat fiind doar să apăs butoane. Aşadar, flăcăii ăia nu s-ar bucura de nimic prin faptul c-ar da piept cu unul ca mine. N-ar asculta la radio, n-ar merge cu tramvaiul, n-ar trage în vecini cu ceva mai complex decât praştia. Şi atunci, parcă-mi imaginez faţa plouată, uşor enervată a insului: “Bă, da tu chiar eşti trântorul unei întregi civilizaţii? Dă naibii un sfat, o pildă”. “Omorâţi-vă idolii”, le-aş zice într-un final. Mă gândesc însă imediat că atunci ei m-ar omorâ pe mine. Aşa că revin urgent printre contemporani. Şi, la urma urmei, ce mă tot freacă grija de soarta ştiinţei? Mai bine dau drumul la calculator şi mă minunez pe saitul lui Discovery de ce le mai trece unora prin cap. Iar dacă scula ar face cumva figuri, bag replica clasică: “Uite ce bug-uri are rahatul ăsta de soft. Boul ăla de Gates nu-i stare măcar un Windows ca lumea să facă”.
Jumbo
Lumea necuvântătoarelor e tulburată zilele astea de un imens scandal. Nişte luzări polaci s-au gândit să facă mălai cu un zoo bengos şi-au băgat milioane de coco în curul unor elefanţi. Grosul mălaiului s-a dus pe 6 femele, nişte bunăciuni nu tocmai suple, dar totuşi bune de montă. Ca să aducă veselie şi moştenitori în turmă, fraierii au investit şi într-un macho african. Faza naşpa e că ăla n-are nici un chef de dame (probabil fiindcă au nasul mare), ridicând serioase întrebări în privinţa orientării sale sexuale. Astfel, deşi unii experţi dau asigurări că pachidermul va carici după ce trece de pubertate, afaceriştii sunt convinşi că au în proprietate un exemplar gay. Despre părerea elefantinelor tratate cu flit nu menţionează însă nici o ştire. Poate totuşi s-au vorbit să mai încerce, sperând să-şi dea pe brazdă futacul. Metodele de trombonire nu pot fi bănuite. Cu apropouri discrete nu cred c-o să meargă, aşa că probabil or să treacă direct la ridicat coada şi texte porcoase de genul: “Ia-ne animalule! Trompa mă-tii de poponar!”
Biznis
În orice librăria ai da buzna, 8 din 10 cărţi îs despre afaceri. Chiar dacă n-au o para chioară în buzunar, chiar dacă cea mare mare investiţie la viaţa lor au făcut-o într-un PIC de WC, guşterii dau buzna la ştiinţa învârtelii. Cumpără o căpiţă de tomuri şi-o întind grăbiţi la şcoală. Facultăţile au prins urgent pontul şi scot manageri cu turma. Prostanii marcă mălaiul la nişte cocalari bătrâni, gândind că Ţiriac e-un şmenar la îndemâna lor. Apoi, îndopaţi cu grafice şi scheme adânci de ăia care-i planificau şeptelul lui Ceaşcă, gândesc deja c-or să se crăcăneze direct într-un office londonez din City. Că odată scăpaţi de cursuri ling uşile pe la firme de tuns iarba, bucuroşi să presteze pe bonuri de salam, asta-i altă treabă. Doar un interludiu până la promovare şi Merţ cu şofer, desigur.
În fine, dincolo de mofturi şi aere profy, bossul patronatelor din ţară s-a gândit să ridice ziarul de pe rahat. Adică a zis de la obraz că 80% dintre barosanii pământului n-au o treabă cu managementul. Aşadar, în afară de futut secretara şi de tras în piept fiscul, lăbarii ăia cu burtă sunt nişte boi şi-atât. Ca toţi profii care i-au dăscălit. Ăia pe care i-am auzit zilele trecute cum căinau facultatea- cică ar fi în budă cu banii…
Cel Mare rules
Azi noapte m-au încercat coşmaruri grele. Se făcea că sunt basarabean şi că cel mai pizdă oraş văzut de mine vreodată e Bălţi. Trăiam într-o ţară frumoasă, plină de viţă de vie şi popuşoi, care avea minim un poet mare la mia de rackeţi. Eram mândru şi semeţ, învăţat fiind că bunelul meu se trăgea de şireturi direct cu Fănel Mare şi Sfânt, ăla de i-a muit la greu pe turci. Desigur, obârşia îmi trecea prin Engels şi Lenin, lucru greu de explicat istoriceşte, dar impus convingător cu bâta-n falcă de nişte neni de la partid. Bogat nu eram, dar viitorul era de un căcat auriu (tot de la atâta popuşoi probabil). Şi chiar dacă 9 din 10 plăieşi mai boleau după colhoz, speranţa dădea în mine ca ranga miliţiei- norordul ăsta s-ar putea ridica odată şi lepăda de rapănul sovietic. Asta dacă nu s-ar învecina cu lăbarii de români…
Botox
Cică nişte enoriaşe din New York au alungat cu şuturi în spate popa din parohie. Nu, nu s-au prins că schema cu nemurirea e goangă de Benny Hill. Prostimea s-a cufurit de la operaţiile prelatului. Escrocul trecuse de 60 şi a băgat muia la cuţit şi injecţii, să dea mai jun la cotoroanţe. Schema asta, plus nişte ţoale de firmă le-a uşurat pe credincioase cu 85.000 de parai. Şi în loc să-i mulţumească că-i slujeşte cu tenul aninat sub urechi, toantele au blestemat botoxul şi au spurcat faţa duhovnicească. Da’ şi ăla bou. Dacă era deştept şi făcea un penis enlargement, femeile doar ar fi scuipat în sân, murmurând cuvios: “Domnul s-O aibă în pază!”.
Office
Nu nu e vorba aici de vreun club rupt în figuri. La birou te rupe doar prostia colegilor. Vieţuiesc lamentabil în preajma unor turme redutabile, având ca unică grijă ferirea din calea copitelor. Nu-mi reuşeşte de fiecare dată. Animalele se îngraşă ştiinţific, furajate de grăjdari ambulanţi. Sistematic, neîntrerupt, poftele lor trupeşti sunt satisfăcute de doamna cu ciocolată, doamna cu săpun bulgăresc, cu chiloţi, cu ciorapi, cu carne, cu brânză şi smântână, cu plante medicinale şi capoate. În restul timpului, scroafele bârfesc: “Aia s-a futut cu ăla. Ăla mai fusese însurat cu ailaltă. Care nu era la primul măritiş”. În condica lor neagră, fiecare are o fişă completă. Se ştie cine cu care, care de câte ori, numărul de relaţii, divorţuri, aventuri, boli şi copii. Se ţine metodic evidenţa socrilor, cuscrilor, verilor, cumnaţilor şi, în general, a tot ce umblă, zboară sau înoată pe faţa pământului.
La serviciul ăsta se stă. Fiind o muncă pentru nimic, frecatul graţios al mentei devine o adevărată artă. Ocupaţia ar putea fi de vis dacă toată lumea şi-ar vedea de scorbura ei. Nu-i cazul. De regulă, dobitoacele sunt măritate cu boi harnici şi înstăriţi. Aşadar, cu griji puţine şi guşa umflată, găsesc scăpare de plictis în mâncătorie. Violenţa reclamaţiilor şi scandalurilor capătă astfel proporţii homerice. Miturile instituţiei mărturisesc despre duşmănii de moarte şi răzbunări legendare.
Pumnalele sunt însă rar trase de sub chilot. De obicei, pizma şi zâzania se propagă cu zâmbetul pe buze, de genul: “Vaaai doamna Cutare, dar ce-aţi mai slăbit…..Şi ce bine vă stă cu rochia bej…Am auzit că aveţi probleme cu fata. Cică e beţivă şi rea de muscă. E adevărat?”. La care se răspunde cu: “Vaaaai, dar ce bine arătaţi cu tunsoarea asta nouă…Fata s-a cuminţit. A intrat la facultate. Dar soţul dumneavoastră vă mai sparge cu bătaia?”.
Beneficiez aici de o faună completă- măritate, divorţate, fete mari sau cu nevoi. Puţinii masculi care au mişunat prin preajmă au avut de unde alege. Istoria locului vorbeşte chiar de păruieli publice pentru favorurile unui nene. Ăla a futut vreo 2-3, le-a spus că-s proaste şi s-a apucat de băut. Eu nu pot să-l condamn. Gura lumii însă i-a ridicat statui de căcat. Pentru că le-a jignit pe alea sau nu le-a futat şi pe ele, asta nu mai ştiu. Or şti însă ele, aşa cum ştiu totul despre reţete de borş, bubele copiilor, poţiuni de uşurat fierea sau creme de topit burta. Pe mine mă scuzaţi acum. Trebuei să părăsesc biroul. Tocmai a început o dezbatere despre dezgropăminte şi cancere.
Love Police
Chestia asta e mai al dracului ca holera, malaria ori ebola. Ce să mai vorbim? E curată ciumă bubonică. Sociologic, se cheamă “destrămare de relaţie”. Însă eu, ca academician în chestiune ce sunt, aş încadra taxonomic această nenorocire la “afecţiuni postcoitale”. Adică nu fuţi, dar te doare. Ca să fiu mai explicit, femeia are draci pe ea şi cucul şi-a ieşit din drepturi. Atunci, în loc să carisească în altă cireadă, bovanul se pune pe bolit.
Molima e de o brutalitate ieşită din comun. Pacientul scade brusc în greutate, devine palid şi absent. Încearcă panacee cu Michael Bolton. Hohoteşte cu poza cutrei în mână, dezvoltând gelozii şi apucături compulsive. Privirea e stinsă, glasul gâtuit. Mai mult, cazul este agravat de comportamentul microbului. Adică, cu cât e mai acră dânsa, cu atâta pagubele sufleteşti îs mai mari. Încep puzderii de telefoane, semeseuri, intervenţii ale amicilor. Totul, pentru o pereche de buci. Şi deşi i se spune că schema a răposat, că amorul a sucombat şi gata, insul insistă. Urmează drumuri la ea, angajamente, promisiuni de îndreptare.
Constatând pericolul excepţional al situaţiei, consider că se impun măsuri fără precedent. Găsesc ca fiind de o necesitate imediată înfiinţarea unei poliţii emoţionale. Această jandarmerie a sentimentelor va fi formată din brigăzi mixte: curve bikinoase+malaci zdrobitori de coaie. Idiotul intrat în sevraj amoros va fi legat de un GPS, pe care vor figura domiciliul dudei şi traseele lui. De asemenea, îi vor fi tăiate telefoanele şi accesul la net. Iar când ratatul va tânji iar după mecla femeii, patrula îl va aborda după caz: cu o partidă de caris izbăvitor sau cu un ciomag după cap. Desigur, tratamentul poate necesita cămăşi de forţă şi duşuri reci băgate în cur. Dar există şanse mari de reuşită, iar perseverenţa ar putea salva turma de năpăstuiţi futaţi de sentiment. Cu excepţiile de rigoare însă. Ştiu eu măcar un caz în care ratatul cu pricina ar refuza orice puţă străină. Şi tot el ar fi în stare ca, dintr-un lac de sînge, să întindă mâna tremurândă după un telefon, recitând clasicul refren: “Alo, iubi? Iartă-mă. Am fost un bou”.
