Archive for May, 2009

Jack

Impardonabil. O fostă damă s-a combinat cu altul….După ce-am ignorat-o luni în şir. Asta-i scandalos….Aş fi luat-o de nevastă. Ar fi fost un divorţ frumos. Mă rog, femeia, tot femeie.

Duc o existenţă extremă. Mi-am început ziua cu o înmormântare. De obicei, se termină cu una. În tot cazul, am fost spart. Probabil că sunt singurul căruia i-a păsat. Contactul cu veritabilul Adevăr e întotdeauna brutal. Încetarea faptului de a fi e mereu o experienţă abjectă. Scufundarea în pământ mă lasă complet perplex.

De aici rezultă şi disperarea de a respira. Continuarea era previzibilă. Am pus mâna pe ”my best friend” şi l-am târât la alcool. Mult, fără limite, comprimat cu absurditate. La mijloc, discuţiile despre tot. Femeile care s-au dus în mă-sa, sau alea care încă mai stau. Merită sau nu merită? Sub lespedea a o mie de îndoieli, răspunsul a fost că “Da”.

Am să fac o reclamaţie la Primărie. De ce porcii ăştia dau voie la ploaie? Nu-şi dau seama că udă consumatorii? Descleştat de lichid, încerc ca omul să nimeresc calea. Un măgar toarnă de sus, în vreme ce drumul face măscări. Mi se pare mie sau stâlpul ăla m-a înjurat de mamă?

Ieri am început tot cu o înmormântare. Sau aproape. Dave Gahan are cancer. Cool nu? Încurajator. E imboldul ideal pentru a face o carieră, pentru a face sacrificii, pentru a te chinui. Când cel mai futere dintre oameni păţeşte asta, atunci totul e permis. Aşa că, îmi voi permite să fiu iresponsabil. Unde o să ducă asta? Mă doare în… Apropo. Ar trebui să mă duc la baie…

AD Whore

Cam cât o poţi suge pentru bani? Naumovici ştie- cât de mult. Dar la el nu se cheamă supt, se cheamă comunicare. Pe bani mulţi, pt. găozarii aurari de la Roşia Montana. Şi asta nu o face vreun rupt în cur, ci un  nene cu plinul făcut. Adică şi-ar fi permis să refuze. În schimb, vamaiotul ăla odată simpatic, cu MC de rockist,  a stabilit o filosofie de viaţă şi un model în advertising: orice cont e ok dacă stă pe aur. Îl speli frumos de caca cu cianuri şi sictireşti fraierii moralişti. Şi totuşi, dacă mai simţi mirosuri dificile, e posibil să nu fie de la bani. Atunci ai început să puţi chiar tu.

Pills

Asta-i boala prostului- să răceşti vara. Când tot poporul fumegă la soare, stai ca bovanul, cu paltonu-n casă. Şi apoi tusea aia de tractor…(la mine credeam că e de la schimbat gumele). În tot cazul, boala asta are şi o dimensiune filosofică- anulează respectul de sine şi afecţiunea faţă de aproape. Nu vrei să vezi nicio meclă de om, inclusiv a ta, de parcă toată lumea ar fi făcută din muci.

Dar asta ar putea fi şi o tehnică de terapie sentimentală. Vorbesc aici de maladia aia, când boleşti după curul unei vaci pe care încerci inexplicabil s-o bagi din nou în ieslea amorului. Genul ăla de chin în care ştii că ea e o dobitoacă, dar când să-i zici asta, îţi iese pe gură numa cuvântul ăla sinistru care începe cu “i”. Se cunoaşte deja imunitatea la tratament a boilor în cauză, aşa că trebuie găsit ceva extrem. Nu merge cu “hai bă la curve” ori “dă-o-n mă-sa, că e zdreanţă”. Amicii n-au nicio influenţă, aşa că problema trebuie luată în propriile mâini.

Ataşez aici reţeta aferentă:

1. Se va alearga pe caniculă 1-2 ore, până în pragul sufocării

2. Imediat, pacientul va da buzna în casă, lepădând hainele de pe el şi menţinând jocul de glezne, să nu se piardă focul interior

3. Când simte râul de transpiraţie ajuns la apogeu, va deschide repede congelatorul, introducând capul lângă pachetele de carne

4. 30 de minute mai târziu, poate colapsa liniştit. Treaba e ca şi încheiată.

În cazul revenirii în simţiri, este obligatoriu un telefon la duşmancă. Ciuma, garantat îi va răspunde cu textul clasic: “Iar ai sunat? Abia acum ţi-ai dat seama ce însemn eu pentru tine?”. La care bolnavul va renaşte ca pasărea Phoenix din cenuşă: “Însemni un căcat. Bucile tale nu fac nici cât o cutie de Saridon”.

Consigliere

40 de grade afară, 80 în sală. Candidaţi aduşi cu limuzine, fraieri căraţi cu autobuzul. Totuşi, lume veselă. Doar era mocangeală la şepci…Hazardul mă aruncă între simpatizanţii rurali de la Vaslui. Oamenii îs veniţi de departe. Dacă îmi băgam deodorant în nas, aveam o idee mare. Din boxe bubuie un măgar: “Suntem cei mai buni! Numai noi! Ăilalţi îs hoţi!”. Turma behăie frenetic. Măgarul iarăşi: “Vă dăm la toţi!”. Oarecare stupoare, de genul- “ce pula mea ne dai?”. Guristul nu-şi pierde cumpătul: “Trăiască familia!”. Iarăşi umeri ridicaţi. Încurcat, amfitrionul trece microfonul la o puţă vioaie: “şi acum, doamna ministru Mizzi!” Elementul feminin îşi face efectul, iar sala grohăie de satisfacţie. Aud în jur păreri contradictorii dacă vorbitoarea e “bună” sau nu. Zuza pitică începe să se agite la mulţime, aburcându-se la microfon: “Facem totul pentru tineri! Facem totul pentru bătrâni! Facem totul pentru…”. Tot cineva de la Vaslui conchide apăsat: “Lu’ asta cre-că i s-au udat chiloţii”.

Bzzz

Fetele singure şi ocolite de senzaţii şi-au găsit acum izbăvirea. Nu trebuie decât să ia rata de Vaslui şi fericirea le va tremura între picioare. Un investitor din orbitoarea metropolă moldavă a înţeles chinul compatrioatelor sale şi vine cu o ofertă zdrobitoare- programul rabla la dildouri. Mărinimos din fire, negustorul bagă 20% reducere pentru orice drăcie nouă cumpărată la schimb cu o sculă veche, ruginită. Aşadar, gata cu depanările artizanale. Amatoarele pot lăsa cheia franceză deoparte, căci tehnologia gâdilă acum prompt şi ieftin.

Şi totuşi, nici insul ăsta, la fel ca toţi ceilalţi din branşă, nu s-a gândit la femeia adevărată, cu pofte adânci dar fizic cât malul. Adică de ce să se  chinuie cu o jale de baterie cât e atâta loc de arat? Ce, ele nu-s oameni? De aceea propun consumatoarelor vibratorul industrial “Plugarul”, croit după modelul buzduganului cu 3 peceţi. Cât despre potenţă, să nu-şi facă griji. Urgia le va scutura pântecul alimentată de la o sursă pe măsură- motorul de combină “Gloria”.

Perpetuum Imobile

Viaţa mea e frumoasă. Mai frumoasă ca oricând. E timpul meu. Totul, sau aproape totul mi se oferă acum, pe loc, necondiţionat. N-ar trebui decât să întind mâna şi aventura, sensualitatea,  chiar iubirea mi-ar sta la discreţie. Şi mi se tot spune din nou, iarăşi, mereu, ce norocos şi orb sunt.

Mi-a plăcut dintotdeauna moda. Mi-a părut mereu că în lumea aceea descompunerea, alterarea nu sunt posibile. Nu e nevoie decât să vezi reclamele revistelor franţuzeşti. Totul e perfect, minunat acolo, fără nevoia niciunui adaos. Poate doar de realitate. Acolo am găsit azi o fotografie cu modelele lui Coco. Eram demult curios dacă femeile erau frumoase şi atunci. Erau…Se vedea că viaţa lor era plină, că erau iubite. Era timpul lor. Era. Acum sunt sub nişte copaci, sub nişte pietre, aşa cum vor fi toţi pe care-i ştiu.

Fără dubii, acum e timpul meu. Şi parcă s-a făcut totuşi târziu.

Ad

N-am idee cum am ajuns în situaţia asta, dar toţi amicii personali trudesc pe ogorul publicităţii. De la ăia care bagă tromboane scrise sau trag saiturile-n chip, până la accountese măritate cu deadlineuri şi manageri care umblă cu arcanu după contracte, oamenii mei trag pe nas praful alb al comunicării arghirofile. În esenţă, pe lângă bani, toţi au o singură spaimă- că se coteşte de ei creativitatea. Şi o replică standardizată pentru ideile respinse- “clientul e bou”.

Am încercat şi eu odată aspra meserie de copywriter. M-a ţinut 4 zile. Am înţeles că toate textele mele s-ar fi izbit de vigilenţa CNA, aşa că m-am retras la domiciliu. Dar cu toate că n-am făcut mulţi purici în branşă, ţin neapărat să zic ce mă seacă la ea:

-Reclamele la bere sau suc în care ăla grohăie după ce termină de supt sticla. Am mereu impresia că urmează şi o fază gazoasă a eliberărilor sale

-Clipurile la gumă care pedalează a miliarda oară pe schema cu îngheţatul. Molfăi un kkt şi sufli ger. Aş vrea să-l văd pe creativul ăla futut în cur de-un eschimos (sau un ren)

-Fata despuiată care vinde orice. Râde lăbărţat-isteric şi freacă un aspirator sau aragaz. Cu alte cuvinte- “Cumpără boule! Pe mine n-o să mă călăreşti niciodată, dar măcar nasoala aia de lângă tine o să aibă la ce să-ţi facă borş”.

-Campaniile anti-fumat, anti-băut, anti-bătut nevasta. Îţi şi închipui 3 drojditoti cu palma grea luându-şi angajamente sobre: “Gata, nu mai fac. Ajunge cu viciul. Mi-e milă de ficat şi de Maricica. Jur că n-o mai bag în spital”.

-Reclamele cu vedete din România. Asta probabil că mi se trage de la promoţiile alea vechi de şampon, cu Mădălina Manole. Mă tot gândeam contrariat la ce păr se referă tantea aia şi dacă peste tot e de foc.

Dincolo însă de atâtea nemulţumiri, pentru a termina într-o notă pozitivă, menţionez un remarcabil succes de naming. Nu, nu e vreo realizare a lui Leo ori Saatchi. Copy era o domnişoară de pe net care, într-o manierăr remarcabilă, se numea pe sine: “Ivana Fuckalot”.

Sex Sales

Dacă grosul creativilor din publicitate îşi mai zdrobesc încă creierii cum să ajungă la sufletul adolescenţilor, un fucker de la Diesel a găsit soluţia. Care era şi evidentă. Vrei să vinzi blugi, autobuze, margarină, pastă de dinţi? Bagă pornăciuni, căci cu puţa se fac marile averi.

Ron “The Porn” Jeremy

Nu e tocmai cel mai frumos nene din univers, dar are 9 inci jumate în pantaloni. 1700 de pelicule stau mărturie despre potenţa şi măiestria acestui destoinic vulvar. Desigur, anii au trecut şi peste cucul lui, slăbind ritmul filmărilor. După 3 decenii de cariceală, mai face numai două pe săptămână. Îndeajuns cât să întreţină legenda şi să să dea faimoasa replică reporterilor: “Hello Ron, ce faci în barul ăsta?/ Eu sunt bine, mulţumesc, beau un pahar. Dar p… mea e afară. Îmi parchează maşina”.

Bis

Am revenit la locul crimei. Aduna şi oameni de kkt, dar prezenta  totuşi o virtute- nu te făcea să pari deplasat într-un  pardesiu bej. În rest, câteva schimbări notabile. Jack avea nişte treburi undeva, aşa că de mine s-a ocupat o apă albă. Aia care se trage din ţara renilor şi a lui Moş Gerilă. Barmanul a făcut însă nişte scheme voodoo cu paharul. După prima inundaţie, creierul a pornit să se topească. Treaba lui…Eu mi-am văzut de apă şi apa de foc de mine. Apoi am salutat un amic. Sper că nu era guardul. Şi mi-a plăcut o femeie. Sper că era femeie. Bisexualele erau încântătoare. Doar că blonde. Aşa că brusc mi-a revenit în minte gagul ăla- “Odată, o blondă a încercat să tragă în aer cu arcul. Nu l-a nimerit…”.

Ap. 6

Aş fi putut să stau într-o vilă bengoasă. Din aia cu turme de valeţi şi dobermani la intrare. Teama de alienare m-a făcut însă să optez pentru o viaţă la bloc. De ce să stai singur cuc într-o pădure privată, cu lac în faţă, când te poţi bucura de semenii tăi, prin nişte pereţi de BCA? Astfel, norocul m-a trântit la apartamentul 6, în tovărăşia unor vecini de poveste. La ap. 8, familia Grigorescu a făcut 6 copii. El era vatman, ea pieţăreasă. Capul familiei recunoştea deschis că ar vrea să facă prunci cât pentru o echipă de fotbal. Revoluţia i-a tăiat elanul de procreare, dar l-a scăpat şi de datorii. Presat de locatari, a părăsit într-un final colţul nostru de paradis, lăsându-ne doar amintirea copiilor care băteau covoarele în casă.

Deasupra, a stat doamna Lupu. Soaţa unui fost ştab comunist, a fost lăsată pentru una mai tânără şi s-a apucat de drojdit. După numeroase alerte de incendiu, a spus adio vieţii extrem de discret. Astfel, am avut o săptămână de linişte, după care mirosul ne-a trimis pe toţi cu jalba la morgă. Mai sus, familia Postolache avea o situaţie grea. Drept pentru care şi-a făcut sobă în casă, cu horn confecţionat la domiciliu. În lipsă de combustibil, patronul căminului, electrician la CUG, a înşfăcat gospodăreşte barda, punând la pământ toţi plopii de pe spaţiul verde. Poliţia a evitat cu prudenţă cazul.

În fine, avem cazul din perete. La ap. 7, domnul Stoica bea. Când îl arde focul la ficat, se luptă cu doamna. Doar cu gura. De dat, nu dă în ea, doar în mobilă. Aşa se face că anual, comite o rată la BRD pentru noi decoraţiuni la domiciliu. Calificat profesional ieşit din comun, era în stare pe timpuri să desfacă şi să pună la loc, piesă cu piesă, o locomotivă din aia mare, de la CFR. Şi de aceea, la toate jignirile şi reproşurile aduse de soaţă, sufocat de indignare, îi rage sacadat înapoi suprema insultă: “eşti o in-com-pe-ten-tă!!!”.

Curând cică se eliberează alături un apartament. 2 camere, vedere la staţia de tramvai. Amatori?

Peste gard

Şi eu care credeam că grădinăritul e boring…

Lemmy

Supremul motherfucker. Dedicat cu fanatism misiunii sale pe pământ: s-o tragă pe rock şi să fută. Cunoscătorii ştiu că el ne va judeca pe lumea de apoi. O jumătate de secol s-a rupt în droguri, alcool şi curve ca nimeni altul din branşă. La 63 de ani, i-a lăsat interzişi pe toţi doctorii- e sănătos tun. Gurile rele spun că dacă s-ar lăsa de Jack şi vulvă, ar crăpa instant de plictiseală. Artistic, bossul Motorhead e un poet. Unul mai special, care tună din bass şi zice duios: “The women stich the shrouds/ Children murder all the world, If only you believe/ Then only you will die”.

Lemmy nu e însă o brută insensibilă. E adevărat, îţi spune deschis: “If you squeeze my lizard/ I’ll put my snake on you/ I’m a romantic adventure/ And I’m a reptile too”, dar odată a scos şi o baladă. Cânta despre rănile sale sufleteşti, despre trădare. Clipul l-a filmat într-un bordel. Şi poate tocmai de asta, cultura populară a transpus în gag proporţiile mitului său: “Cine ar învinge într-o luptă de wrestling între Lemmy şi God? Ar câştiga God? Wrong. Ar câştiga Lemmy? Wrong again. Lemmy e Dumnezeu”.

Muma tuturor gagurilor

Încă din epoca vodevilurilor, un gag scabros a devenit culmea poantelor grosiere pentru elita comedianţilor. “The Aristocrats” este suprema provocare în a reinventa cât mai convingător o ordinărie devenită iconică în branşă. Gilbert Gottfried trece drept guru în materie.

Ha

Toţi boii se dau azi de ceasu’ morţii să-ţi stoarcă un rânjet. În mod uluitor pentru mine, sunt fraieri care se-nghesuie şi la noi să vadă blunderii ăştia. Iaca însă pe tăticu stand-up-ului. Pe nene îl chema Richard Pryor.