Archive for June, 2009

Maicăăăl !

Ce mi-a plăcut dintotdeauna la Jackson e că a stabilit standarde. Dacă vrei să-ţi zici star, tre să ai miliardul de fani, mălai cât să rentezi un continent şi ciumeţia de a purta imperturbabil ciorapi albi la pantaloni negri. Astea sunt însă nişte amănunte irelevante pentru adevăratele vedete. Adică alea din România.

Pe un fundal cu moonwalk şi mase isterizate, moderatorul proceda la o comemorare a răposatului. Invitată de onoare, mereu tulburătoarea Corina Chiriac. Poftită să-şi dea cu părerea despre vedetism, tantea n-a stat mult pe gânduri. Şi în loc să tragă nişte linii groase de demarcare între ea şi nenea sucombat, tantea a dezvăluit ce înseamnă lespedea celebrităţii: “Când am debutat eu la <<Steaua fără nume>>…..Ce succes! Cum mă asalta lumea în tramvai! Vai, dar mi-am pierdut capul. Îl înţeleg pe băiatul ăsta…”.

Consternat de paranoia femeii, mi-o imaginam deja hituită de admiratori la piaţa Chibrit, cu gospodine gata să-i rupă mileul de pe fustă. De altfel, mă aştept să apară într-o zi şi Ovidiu Komornik, să pretindă că lui i-a venit primul ideea cu trasul chiloţilor peste pantaloni, dar că a renunţat că i se părea penibil. Iar ăsta e motivul pentru care abia acum înţeleg de ce purta gigamegastarul măşti pe faţă: rataţii put a rahat.

Aur, mult aur

Nimic nu mă îngreţoşează mai puternic la treaba cu reclamele decât muiştii din firmele mari care se scobesc în cur închipuit profi. De obicei îs nişte limbişti nasoi rupţi în figuri de nu se pot nici căca româneşte. Toţi screm un  jargon englezit, iar muncile lor păduchioase au nume cu care faci entorsă la limbă. Schema însă prinde la fraieri. Prostanii cu biznisuri mari marcă riguros banul fără să sesizeze că ăia mai fac şi treabă de căcat.

Să luăm exemplul Dacia. Când s-a lansat, eram curios pe ce temă o să meargă. Renault a lucrat cu nişte ceandale din România, sucursala unor alte ceandale brenduite. S-au strâns n copiraitări, directori şi subdirectori de creaţie, menegeri şi ăcaunţi de proiect să se scobească în dos de-o idee barosană. După toată clisma asta mentală au venit cu o vomă tip James Bond, cu elicoptere, urmăriri, spionaj high tec şi labă tristă. Bugetul? Evident colosal. Cu filmări în Spania, echipe aduse din Honolulu, săptămâni de montaj etc. Mi-am închipuit imediat Loganistul pensionar, cu căciulă brumărie sau funcţionarul umil de la stat, obsedat de fluturaşul lunar, cum se regăsesc în manechinii cu malete pe gât care combină fufe ciumete, învârtind covrigul la un 1,4 de 75 de cai.

Mă rog, exemple s-ar mai putea găsi. Eu voiam să ajung însă la tataia publicităţii locale. După numeroase scheme tari, Naumovici a dat năpraznic cu oiştea-n gard. Sătul probabil de trudit la proiecte mărunte,  a luat unul mare şi jegos, pe care să-l facă la plesneală şi să umfle lejer cashul. Aşa că a scos maneaua aia de campanie cu 4 miliarde de dolari. Dolari, nu euro. Că ar fi ieşit numai vreo 2, 5 miliarde şi nu suna destul la prostime. Aşadar, 4 miliarde ar fi date populaţiei, să facă fiecare ce vrea cu ele. O căruţă mare cu bani moca proptită în mijlocul României, din care plăieşii şi-ar trage la discreţie pentru tineri, şcoli, spitale şi ce mai vrea lula lor. Evident, mârlanul ăla cu barbă n-a mai precizat că miliardele îs de fapt banii aurarilor, adică marafetul dat pe excavatoare, dinamită, cianuri, lefuri de staf, ş.a.m.d. Dar asta e o chestie de care s-a prins într-un târziu CNA. Marele comunicator Naumovici şi-a văzut jegul scos de pe posturi pe motiv de reclamă mincinoasă. Clientul n-a zis încă nimic. Probabil că i-ar sparge faţa flăcăului pentru fantastica lui strategie. Iar chestia asta chiar mă surprinde. Că grasul ăla a vrut s-o sugă pe aur, mai e de înţeles. Dar că a supt-o fără tehnică…Pentru un muist profesionist, asta e chiar impardonabil.

El Lider Maximo

Răpus fizic de diverse sporturi grele şi rupt de buci la poker, m-am târât spre dimineaţă către coteţul personal. Cu palida satisfacţie a unei chinte sparte, am tras pe dreapta înjurând de mamă pe toţi guriştii abonaţi la popi de treflă. Dezamăgit de realitate, m-am pus pe visat o lume mai bună. Adică una condusă de mine.

Se făcea că eram tata şi mama omenirii, Napoleonul, Obama şi Kim Ir Senul popoarelor. În consecinţă, am închipuit un cincinal corespunzător, cu indicaţii dăruite de senina mea frunte. Prima măsură e de bun simţ. Pentru a stăpâni umanitatea  cu mintea limpede, aş pofti un harem personal. Dar nu unul permanent, cu fufe ţinute la palat, că alea ar trăncăni mult. Prefer modelul african, al şefului de trib care cariceşte de probă mirese supuşilor, să le arate adevăratul drum în viaţă. Mai departe, aş da aer la oameni. Lucru care nu-i puţin. Ai trebuinţă de-o kilă de oxigen? Cu voie de la stăpânire, caşti gura şi harşti, ţi-am luat mălaiul. Dacă te mănâncă-n cur să caşti des, ai belit-o. O s-o blestemi pe mă-ta că nu te-a făcut peşte.

Aşadar, mi-aş face plinul de bani şi curve. Ce-ar mai fi, ce-aş mai gândi…A, da. Aş pedepsi cu frână silnică pe viaţă purtarea ţâţarelor cu burete şi a chiloţilor tip pungă. De asemenea, va fi decretată studierea obligatorie a biografiei marelui conducător, domiciliul din cartier devenind casă memorială pentru pelerini. Iar dacă gândiţi cumva că lumea o să se revolte şi-o să ia gâtul la tiran, habar n-aveţi de psihologia maselor. După numeroase strofocări, am descoperit  formula magică a puterii necontestate de vulg. În nemărginita mea înţelepciune, am înţeles şansa trăiniciei cezarismului în lume- abolirea muncii.

Luba

Cred că m-am îndrăgostit. E oare posibil? Când am văzut-o prima dată, cordul mi-a dat în primire. Pur şi simplu. M-a luat cu fierbinţeli acute, de parcă pusesem fierul de călcat pe piept. Ce damă! ……Dar ce damă! ….E drept, despre intelect şi alte asemenea amănunte nu cunosc prea multe. Da’ lasă, c-au avut altele închipuiri de IQ  şi m-am ales cu-n rahat.

Luba are în schimb şarm cu carul. E de peste Tisa, din plaiurile Ucrainei, adică e fată sănătoasă, de scos la coasă. Sau la trântă, dacă recolta a fost strânsă. Pozele mărturisesc însă prea puţin despre farmecele ei slave. În plus, diverşi cunoscuţi fac de ceva vreme bale la iubirea mea dragă. Şi ca să-mi asigur exclusivitatea sentimentelor, am încercat să adâncim relaţia. Moment în care femeia şi-a dat arama pe faţă- la secţiunea video cerea card.

Trafic

Amicii sunt pentru suflet ca ziarul pentru căcat. Când simţi că viaţa ţi se scurge ca o diaree printr-o budă de tren, bagi o serată cu pretenarii şi damful parcă se mai potoleşte. Din sticlă-n sticlă, oamenilor le vin şi idei. Pe care nu le ţin însă pentru ei. Le dau la alţii, cu sincera credinţă a binefacerii. “Ce faci Facăre, cum îţi merge saitu? Bă, tu scrii deosebit. Pe bune, ai ceva anume…Ţi-a mai zis careva? Uite, eu nu prea le am cu astea, cu textele, dar părerea mea e că…”. Urmează apoi un set de propuneri care ar trebui să mă facă bogat, extrem de bogat, “ca ăla de scrie prostii pe net şi-a primit un Audi moca de la nemţi”. Părerea generală e că sigur trebuie să schimb ceva. Şi încă radical. “Bă boule, tu scrii cu sentimente. Nu-i bine. Cine p… mea citeşte astea cu sentimente. Bagă mai multe pornăciuni. Şi vorbeşte mai porcos. Ar fi mai tare. Da bă, şi ia-te de nişte categorii profesionale. Înjură-i pe nişte rataţi, care-or fi. Nu fi prost, face trafic”. Brusc mă trag la faţă şi cuget la ce ar trebui întreprins pentru îndreptarea stilistică. Şi când să găsesc o categorie de muit puternic, alţi amici au recomandări: “Măi, te mai spurcă aia pe blog? Nu? Aha. Ştii, ai putea să nu scrii de colega aia cu fundul mare? Hai, fii drăguţ de data asta. Nici ea nu-i fericită de cum arată…”.

Megastar

Ăia care mai dau doi bani pe Gahan sau Madonna să plimbe ursul. Şoubizu românesc  dă ceaţă la toată lumea. Care crede că bat câmpii n-are cultură mondenă. Chiar ieri s-au cutremurat teveurile patriei de o bombă nemaiuzită. Incredibil, dar adevărat: Adrian Enache divorţează! Spart de emoţia momentului, trubadurul se destăinuia în direct. “Am un copil cu nevasta, da’ mai am unul cu amanta. Sufletul meu sensibil e rupt între datorie şi dragoste. E o relaţie complexă…”. Aştept naiv ca moderatoarea să-i bage firescul-  “ne doare-n cur, boule!”. Prostii. Hoaşca se repede să-l laude- “Vai Adi (ăsta-i nume predestinat) încă ai succes nebun la femei. Telefoanele sună deja, fanii te iubesc. Cineva te cere în căsătorie…”. Starul clipeşte îngăduitor, conştient de puterea cucului său. Apoi dă vulgului şi explicaţia gestului legal: “Am făcut ce trebuia din conştiinţă. Pentru că în ţara asta sunt un model…”.

Ore mai târziu, acelaşi canal. La târgul erotic se petrecea o frecţie generală. Animatoare şi clienţi se bulăneau claie peste grămadă, într-o scenă desprinsă parcă din Caligula (pornăciunea aia cu Peter O”Toole). Proţăpite pe o scenă, alte două staruri cu conştiinţă. Andreşanca şi Plugaru dădeau pilde poporului: “Ce frumos e aici ! Sperăm ca într-o zi toată România să treacă peste falsele pudori”. Ei da, abia astea modele de urmat. Putem deci să visăm la clipa când toată lumea şi-o va pune cu toată lumea pe unde apucă. Pe scara blocului, la muncă, la bătut covoare sau prin magazine. Şi atunci, este posibil să se imagineze următorul dialog cu doi călători într-o staţie de autobuz:  ”Bună ziua domnişoară, aşteptaţi un 6? A, nu? Atunci poftiţi la un 69″.

Mille Miglia

Cum se cheamă activitatea aia când tu eşti dezbrăcat, trudeşti ca disperatul ore întregi, iar femeile din incintă sunt ude? Vă gândiţi la potlogării… Îi zice înot. Exact asta am poftit să practic în preţiosul meu timp liber. Când nu fac afaceri sau amor, dau din mâini să-mi ţin freza la aer. De data asta, am făcut şi concurs. Unul la categoria epave, cu un obosit spart de tutun. Finişul a fost la fotografie. Diferenţa a făcut-o probabil burta şi nasul competitorului perdant. Îl jenau aerodinamic. Narcotizat de endorfina victoriei, m-am arătat gata să provoc pe toată lumea din bazin. La întreceri ar fi fost dispus un puştan de clasa a 7-a. Noroc că m-am potolit la timp. Copiii îl porecleau “Păstrăv”…

Ieşit cu  demnitatea intactă din undele cristaline ca Ozana cea frumos curgătoare, mi-am probat bărbăţia într-un templu al vitezei. Echipat cu cască şi monopost ambalat feroce, am dat buzna pe întinderea de asfalt. Tribunele vuiau de mugetul motorului, gumele fumegau în contrabracări fulminante, vibratoarele scrâşneau în încălecări luate la blană. Mă simţeam Sir Stirling Moss. Ba nu, însuşi magul Fangio! În final, satisfăcut de strivirea adversarilor, am tras hardughia la pituri, aşteptând cuvenitele laude. Măgarii însă nu s-au simţit. În lipsa omagiilor, am interpelat surescitat pe paznicul garajului: “Ei, şi ce putere are fiara? Cât prinde bestia?”. Puţin impresionat de campionul din faţă, omul şi-a încropit un rânjet pervers, chicotind zeflemitor: “9 cai domnu’. Şi “bestia” bate spre 40 la oră”…

Party

Eu m-am ţinut tare. N-a fost nevoie să-mi aduca nimeni aminte cum mă cheamă (ce noroc că port mereu la mine buletinul…). Damele cu craci lungi aveau congres la Office. Aş fi dat câteva decoraţii. Mai ales că la curul unora se aştepta o noapte de foc.

Mi-am făcut noi prieteni. Barmanii mă salutau curtenitor. Or fi fost poponari, sau poate îşi făceau efectul bacşisurile alea faraonice?

La un chef, important e să zareşti ieşirea. De data asta, am nimerit-o din prima încercare. Uşa clubului era străjuită de-un pilitor căzut. Iubita eroului încerca să-i aducă aminte cum o cheamă. Mi s-a parut romantic.

Seppuku

Cum am auzit vestea, m-am întristat degrabă. Ultimul meşter al kilărelilor marţiale a sucombat şi gata. De-acu, cine mai vrea săbii şi steluţe ninja mai poate spera doar la un Sergiu Nicolaescu. David Carradine, ăla de se ciomăgea cu Black Mamba în Kill Bill, a dat colţul şi îi găsisem deja o scuză. La 72, avea o vârstă săracul. Poate o arteră paradită, un organ cumva să-l fi lăsat pe facăr…Dar nu, nişte zvonuri noi dădea probail că s-ar fi sinucis. 

Bulversat, am căutat iar o explicaţie.  Poate o suferinţă neştiută, o dezamăgire de neîngăduit să-l fi pus la pământ…Iarăşi nu. Cică l-au găsit dezbrăcat şi cu o sfoară pe după gât. Aaaa, păi atunci a murit frumos, făcând scheme perverse cu vreo putoare thailandeză. Bravo lui. După 5 neveste, să-şi încheie cariera cu un număr acrobatic, tot e ceva.

Potera locală spulberă însă orice iluzie- nu era cu una. Schemele le făcea singur, într-un dulap, după nişte practici dubioase de parafilie neasistată. Sfoara nu era de spânzurat reglementar. Pe lângă gât, omul îşi sufoca şi reptila din pantaloni. Astfel, o mică neatenţie a dus de la o eliberare gâfâită, la un veritabil harakiri erotic. Iar chestia asta m-a făcut, într-un final, să înţeleg de ce personajul a devenit faimos după numele lui favorit de scenă: “The Snake Charmer”.

Fashion Victim

Nu vorbesc aici de oamenii extrem de frumoşi, fabulos de deştepţi şi incredibil de cool (adică de ăia aşa, ca mine). Intenţionez să arunc cu rahat în restul, adică în nefericiţii care sucombă la unul din cele trei criterii: estetică-IQ-stil. Grosul poporului, în nimicnicia lui tristă, spurcă de obicei proastele sclipicioase. Just, cunoaştem exemple, aprobăm pozitiv. Vaca de mol, şopingista ruinătoarea de averi e o calamitate certă. Educată cu tomuri de rebus, adăpată cu Red Bull şi pupată în cur, gurista îşi face din produs un mod de viaţă. Ea are stil şi buci, iar careva trebuie să sară cu banii. Un ratat cu mălai moştenit va cotiza regulat, fericit că fute o clonă Lady GaGa. Aşadar, dânsa va cere iar şi iar: “Vaaaai, dar ce pantofiori, ce poşetuţe…Nu mă vrei elegantă?” Şi niciunul, niciodată, nu-i va spune: “Hai sicitir curvo. Marş şi munceşte”. Adevărat, lumea lor e de blamat. Depinde însă şi cine face asta.

Aşa ajung la obiectul acestor gânduri- femeia banală. Nici frumoasă (toate se cred măcar simpatice), nici deşteaptă (deşi adoră să bată câmpii), nici stilată. Chiar, oare cum pot trăi damele comune? Adică se scoală dimineaţa, îşi arată făţetul în oglindă şi… nici o îmbunătăţire. Aceeaşi meclă tristă, cu desene tâmpe. Îşi îndeasă apoi pântecul într-o jale de fustă şi se târâie la o muncă, acolo unde le-ar fute nici portarul firmei. Ar putea să facă un gest extrem, o tăietură pe faţă de exemplu, să iasă cumva în evidenţă. Dar ele nu, îşi păstrează pur chipul, violentând în schimb moda. Adică poate vor schimba ceva, poate vor provoca un minim de stârnire. Dar în loc să belească ochii la ce-a mai scornit Galliano, apelează la sfatul mămicii şi altor tovarăşe de tristeţe. Aşa  s-au răspândit ciubotele albe cu ciucuraşi, băştile băloase, franţuzite, cerceii tărcaţi sau bluzele tip mileu. Iar dacă orice mascul valabil preferă să iasă cu dame şic, atunci bagă acreli de tip vulpea la struguri. Ăia oricum îs golani, alea îs oricum fufe. Căci, nu-i aşa: “Nu trupul şi rufa contează. Sufletul să fie bun”.

Madman on Samsung

Asta e una din rarele campanii în care vedeta nu face frumos pe lângă produs. Starul e arătat pe bune, cu apucăturile sau handicapurile lui. Riscant, dar convingător şi funny. Ozzy is the man.