Archive for August, 2009

Sentimente Abisale

Ce face omul la amor nici lui nu-i vine să creadă. După ani de la cataclism, am descoperit produsul artistic al exaltării personale. Ca notă de picior, pot preciza că destinatara a tresărit. Iar ăsta, credeţi-mă, chiar era un miracol.

Ochiul lumii

Ochii tăi îmi cântă iubito un cântec,
Trist cântec despre nesfârşita durere a lumii.
Senină eşti şi neştiută, gata în pântec să prinzi
Început de om, tu, făcătoare de moarte.

Nu scuipaţi pe poet. Era fatal rupt de muză.

Praf

Seara a început cu un domn care îmi arăta chiloţii lui roz cu apelativul “iubi” şi s-a încheiat purtând discuţii sentimentale cu fosta damă a celui mai bun amic. Între cele două evenimente, nu prea ştiu ce s-a întâmplat. Când am ajuns la chef, eu aveam creierul limpede. Câteva sorbituri mai încolo, toate femeile mă doreau. Eu nu ştiam că se face paranoia de la Finlandia. Dar aia blondă, dată-n păr cu flori, aia cu cizmuliţe de piele întoarsă şi creaţa cu buze de vagin, garantat mă iubeau. Mă rog, parcă aş putea garanta pentru ceva în noaptea asta…

Din moment ce am dansat pe The Killers, am ştiut că va fi greu. Un strop de putere mi-a dat însă moşu Louie, bagabontul cu costum alb. Cine vrea să ştie ce-i ăla entertainment, să ia aminte la un curvar bătrân, dar ciumete, nu la sparta de Loredana. În fine, cât s-au perindat artiştii, s-o mai fi adunat ceva lichide la ecluze. Cam cât intră într-un an în Porţile de Fier. Viitura nu m-a dat însă gata. M-am ţinut tare. Cât să rătăcesc într-o pădure întreagă, în căutarea unei parcări, întrebând o şoferiţă trează dacă era chiar convinsă c-a venit cu maşina la party.

On Air

În ciuda sinistrelor experienţe personale în privinţa asocierii radio-femeie, mă văd nevoit să semnalez aici realizarea zbaterilor milenare ale amicei C. În sfrârşit, feminismul s-a dat în unde, iar tribul advers are acu loc potrivit de uneltit contra noastră. N-am să ridic aici obişnuitele obiecţii despre formatul media. Ele sunt deja ştiute şi discutate (ar fi fost mai nimerită o chestie de nişă, conturată în jurul unui tip diferit de damă decât ăla susţinut de Unica, Ioana, Cosmo, etc).

În fine, chestia care mă revoltă pe mine este apatia masculilor. În vreme ce ele se organizează şi pun monopol pe informaţie, la noi nu se întâmplă nimic. Iar de aici rezultă un pericol mare- cine formează valorile, are puterea. Aşadar, pentru reechilibrarea urgentă a raportului de forţe, convoc într-o şedinţă urgentă pe Împăratul (a se accesa tag-ul de mai sus) şi pe alţi 2-3 golani (asta bineînţeles, dacă îi lasă prietenele). Voi propune înfiinţarea imediată a unui TV online care să se ocupe de preocupările şi problemele noastre. Vor rula acolo filme educative (licenţă Red Tube), se vor face recenzii din Hustler şi lecturi din opera lui Emil Brumaru. Cu binecuvântare de la Howard Stern, în fiecare sâmbătă seara, vom urca pe sybian o vedetă la alegere (eu mă pronunţ pentru Loredana Groza). La sfârşitul lunii, tragem linie şi măsurăm audienţele. Iar dacă o luăm în freză de la o chestie cu sait mov, îmi tai coaiele în direct. Aşadar, pe la iarnă, dacă mă vedeţi mai efeminat şi cu voce subţire, să vă învăţaţi minte şi să nu ziceţi ca mine- “Aaa, iar o chestie de femei. Îmi bag p…”.

Glasul Amorului

Unde se împotmolesc relaţiile atunci când se împotmolesc? Când ţine neapărat să ţi-o prezinte pe mă-sa, când descoperi că nu ai în comun cu ea decât numai nişte centimetri de piele? Mult mai devreme. Ăia care ajung la rubedenii şi discrepanţe de personalitate sunt deja departe. Primul şi cel mai greu prag e Momentul. De fapt, abia de la ăla încolo se poate chema că te-ai băgat într-o relaţie. Să mă explic.

Vine ea la tine, mergi tu la dânsa, tot un drac. Tromboneala merge de regulă ca pe roate pentru că există un interes comun- cariceala. În mod ideal, oamenii ar trebui să se scarmene sexual imediat după ce au schimbat datele de identitate. Odată ce-ţi ştie codul numeric din buletin şi pantaloni, trai neneacă. Ai avea luni de zile înainte în care să faci sex fără spaima epuizării verbale. Căci lumea aici greşeşte. În loc să-şi vadă de treburile trupeşti, se apucă de trăncănit. Fiecare începe să se dea interesant, dându-şi în vileag toate preocupările şi pasiunile din fabuloasa sa viaţă pentru a induce o stare de linişte şi siguranţă, calea de aur către genitalul celuilalt. Numai că după cuvenita împreunare apar şi problemele. La două-trei săptămâni, ea ştie tot. Ce mănânci şi ce nu-ţi prieşte, unde baţi mingea cu golanii şi ce filme vezi, când ţi-ai făcut semnul ăla din piept şi unde umblai prin facultate. După care, Momentul.

Tu şi cu ea la o masă, într-un bar gol, şi nimic de vorbit. Doar senzaţia aceea că, cel puţin pe moment, s-a epuizat orice subiect. Şi nevoia de a sorbi o tăcere care regenerează. Pe femeie însă o roade garantat grija. Şi începe cu tâmpenii din alea specifice, de genul: “Dar unde te gândeşti? Cum adică la nimic? Dar de ce la nimic? Adică eu nu-s interesantă? Poate te gândeşti la alta. Zi drept, îţi mai aminteşti de fosta? Hai că nu mă supăr…”. După care urmează inevitabila ţigară, trânteli de brichete şi tone de fum ascunzând munţi de suspiciuni.

Ce e după Moment e sortit hazardului. Nicio minte omenească nu poate prezice cu siguranţă dacă insa se mai scutură vreodată de bănuielile ei sumbre. Dacă nu ţi-a închis toate gândurile la ea în poşetă, relaţia nu mai are sens pentru ea. De aceea, pentru cei care mai rătăcesc pe maidanul amorurilor incipiente, un sfat de suflet: măcar în primele două luni, luaţi un prieten cu voi la întâlniri. Nu staţi singuri cu fiara, că e fatal. În afară de cazurile rarisime, în care femeia e într-atât de înţeleaptă încât să înţeleagă arta tăcerii în doi,  un amic e aur curat. Şi atunci, dacă-ţi simţi creierul drenat de orice idee, nu lua ca bovanul aerul ăla absent, de dus de-acasă. Forţează o conversaţie, oricare ar fi ea, şi agaţă-te cu ultimele puteri de dânsa. Încropeşte un zâmbet forţat şi întreabă cât mai convingător: “Şi zi bă coaie, ce mai ziceau ăia la Top Gear?”. Ea va fi fericită.

Living La Vida Loca

Unii cred că-şi pot rupe gâtul asudând în escalade sau dând cu muia de pământ cu parapanta. Vax albina! Abia statul în casă e sport extrem. Când nu te mai poţi păcăli cu nimic, când realizezi inutilitatea absolută a respiraţiei tale, abuzezi din nou, pentru a mia oară, de televizor. Pentru început, te lovesc psihologii. Mi se pare mie sau chiar nu te mai poţi duce la budă în ţara asta fără psihologi? Pe vremea lui Bebe psiho-sexologul mai era încă viaţă. Te amuzai măcar cum se excită în platou, aşteptând parcă în orice moment prilejul să şi-o scoată şi s-o frece în direct. Pe urmă, chestia s-a bălărit. A dat buzna Cristian Andrei, căutătorul în cur. El descifrează tot. Cine bea, fumează, scuipă sau înjură, are unde să caute explicaţii. Domnu’ Andrei aduce în platou un popă la fel de bou ca el şi amândoi curăţă răul din oameni.  Mai nou, în mare vogă e un ins nasol, c-o pată sinistră în frunte. A început reconstituind violuri la OTV şi uite-l acu mare profailăr în prime time la generaliste. Cum sunt sătul de uciganii, sper într-o lume mai bună şi zapez mai departe.

La canalul de muzică e The Killers. Un cântecel de tăiat coaiele mă convinge că armaghedonul e aproape. Şi când te gândeşti că poponăreala asta inimaginabilă e tot ce aclamă ma abitir snobărimea… Împopoţonat cu un costum roşu aprins, cu motive de leopard, boit strident, ca o curvă de Dolhasca, solistul îşi etalează cu delicateţe câteva pene care-i ies din cur. Nu mai aştept să-l văd dându-se cu vreo alifie la buci şi încerc scăparea într-un film.

Pe un post obscur, mă străduiesc să casc ochii la o producţie istorică. Spre deosebire de jegurile lui Nicolaescu, Neamul Şoimăreştilor chiar îmi pare decent şi realist. Asta până la faza în care apare un comando de răzeşi condus de Dem Rădulescu… O fi învins Bibanu’, or fi învins mazurii, nu pot pentru ca să spun. Când am deschis ochii, era deja dimineaţă.

Large

Mi-am propus de multe ori să fiu înţelegător, să-i accept resemnat slăbiciunea (evident, foarte impropriu spus). Umflata nu are însă alibiuri. Orice anchetă la o clinică de nutriţie ar dezvălui un adevăr distrugător- numărul aberaţiilor de glandă este neglijabil. De aceea, explicaţia expandării trăsneşte prin evidenţă- nesimţirea. Pântecul funcţionează normal, doar guşa e legată cu lanţuri de frigider. Mă şi întreb cum tăvălesc unii rataţi asemeena creaturi. Când se apropie momentul, bănuiesc că dau drumul la televizor, la Cristoiu. Şi atunci, carnea din jurul lor li se pare un rău infinit mai mic.

Oricum, cazurile morbide, alea în care poţi să-ţi pui mobila pe şoldurile ei, reclamă măsuri  disperate.  Creatura ruptă de pofte , balena scăldată în sudori (ca aia care era azi să-mi muşte ceasul pe pasarelă) trebuie contracarată cu mijloace extreme. Prin urmare, dacă vedeţi zilele astea vreun nene târâind o suliţă mare, o cange, ori un harpon forjat,  să ştiţi că e pericol. Asemenea legendarului Ahab, voi urmări orice Moby Dică cu gânduri criminale. Iar dacă dihania mă va târî în spume de sânge, dincolo de linia de orizontului, să nu vărsaţi lacrimi pentru mine. Am murit pentru o cauză dreaptă.

Like a day at the bitch

Am găsit! Asta e starea, aşa ar trebui să simţi. Când eşti cu ea, ar trebui să fie ca o zi lâncezită la soare. Linişte absolută, abandonare totală, sentimentul că eşti făcut din apă şi aer. Iar apoi, când ţi-ai aduna din nou puterile, să te scufunzi într-un val euforic care te scoate sigur la mal.

Pe marginea piscinei era însă una care semăna chiar cu Ea. Şi mi-am adus aminte de cât de bine era. Ca o noapte de plajă în noiembrie, pe o mirişte bătută de grindină. Brusc, m-au luat frigurile şi-am ridicat ancora spre casă. Mai dă-le-n mă-sa de piscine. Oricum bagă boii tone de clor.

Id

Nu o dată mi s-a reproşat că-mi irosesc talentele, că nu mă promovez corespunzător. Recente sugestii duceau chiar către ideea întocmirii unor cărţi de vizită personale. Nu e clar totuşi ce recomandare aş putea menţiona pe ele din moment ce nu mă ocup cu nimic serios în viaţă. Poate doar să trec sub nume aşa, bombastic, de nostimadă- “futător industrial”. În fine, o persoană apropiată s-a oferit chiar să-mi apere interesele scoţându-mă la produs. Evident, contra unui “mic” comision la fiecare număr prestat. Am refuzat însă politicos (procentul mi s-a părut scandalos).

Dincolo de astfel de propuneri dubioase, mă simt atras de tămăduirea sufletelor rătăcite. De alea feminine m-aş ocupa personal. Le-aş aburi că am calificare de fachir, făcându-le cunoştinţă cu şarpele din dotare. După câteva farmece, s-ar simţi garantat vindecate, fără să-şi dea seama că s-au bucurat de cobră deşi n-a cântat nimeni la fluier. Pentru partea masculină, câteva sutare m-ar face să dezvălui secretul terapiei infailibile. Are careva vreo durere în piept, se simte cumva singur deşi lâncezeşte într-o relaţie cu una? Doctorul Facăr recunoaşte simptomele şi recomandă cu încredere- Vulvagin Tamponat, 3 pe zi, după masă, neapărat cu străine. Luni, deschid cabinet.

Mascara Forever

Ocazional, femeile frumoase au idei. Se adună, cugetă şi dăruiesc muritorilor de rând îndreptare de viaţă. Fireşte, şi acum, vor să salveze lumea. Scopul nobil, zic ele, e să scape femeia de rând de tirania standardelor estetice. Cindy Crawford şi-a adunat suratele de catwalk, apucându-se să combată fardul. Ele vor poza natural, cu chipul eliberat de orice chimicale, luminat doar de căldura sufletului. Cică ar fi o dorinţă de a lăsa mai jos ştacheta frumuseţii perfecte, imposibil de atins pentru femeile obişnuite şi veşnic motiv de angoase.

Femeile astea-s nebune. Dacă schema prinde la mase şi scot cumva vreo modă naturistă, şi-au dat foc la valiză. Nenorocesc 90% din suflarea cu păr lung a planetei, sugerând că sub boială ar exista Ceva. Dar ce este acel Ceva? Ştiu eu un nene (e la mare acuma) care s-ar trage la faţă şi-ar trânti sincer: “Who the fuck cares?!”. Fiinţele astea nu-şi dau seama! Fac şi prinsoare- dacă se-nchid prăvăliile cu pudre, 9 din 10 femei ar umbla cu pături pe cap. Să nu alunge bărbaţii, şi ca să nu se sperie între ele.

Tocmai când au reuşit şi ele să adoarmă vigilenţa omului, să-l mintă frumos, când se fac cereri în căsătorie fără ca fata să fie văzută după duş, îşi taie craca de sub picioare. Vorbim aici de un adevărat cataclism social, de o sugrumare a progresului. E ca şi cum ai renunţa la revoluţia industrială, la motorul cu abur, ca să te întorci la dat cu vâsla. E precum ai renunţa la hipermarket, doar ca să te-apuci din nou să vânezi cu bumerangul. Într-adevăr, zilele acestea se hotărăşte soarta umanităţii. Dacă mâine s-ar aboli dresul, ne-am întoarce direct în barbarie. Şi atunci, triburi întregi de dame ar renunţa de bunăvoie la societate, pentru a-şi coti înfăţişarea şi sufletul în bezna prietenoasă a grotelor.

I was Gay

Când l-am văzut prima oară, mi-a căzut faţa. Acceleraţia aia parcă era luată dintr-un trucaj. Gata, am zis, ăsta dă în freză la toţi. Dacă aş fi şi eu ca Tyson Gay, aş putea fuge chiar şi de trecut, fără să mă prindă. Asta până la cursă. N-am apucat să zic Bolt, că ăla a şi trosnit un 9.58 de-a înnodat cronometrul. De unde se trage concluzia că gheii ăştia se mişcă mai cu talent numai când îs alergaţi de bărbaţi în spandex.

Metafizica Pulanului

M-a mâncat în cur şi m-am dus la film. La unul din ăla cu recenzii glorioase, sforăitoare: “Cinematograful românesc în toată splendoarea sa”, “film kantian cu final glorios”, “unul din cele mai bune filme româneşti din toate timpurile”, etc. Ca să fie rahatul complet, experţii de profil mă avertizaseră deja- e o creaţie adâncă, dar care nu va face spectatori. Elitism curat adică, verificat personal la buza sălii- 3 spectatori (cu mine). Şi, într-o încăpere duhnitoare a mochetă udă, proiectată printr-un geam jegos, iaca pelicula.

Din nou, încă o dată, eternul, nemuritorul, Dragoş Bucur. Evident că s-au găsit şi voci feminine care să mă contrazică: “Vai, dar e futabil tare”… Mă rog, ce are arta cu vulva e o chestie care nu mă priveşte. Cel mai trist şi insipid actoraş care s-a tras vreodată în celuloid m-a băgat două ore la picătura chinezească. Adică la o chestie scremută în acelaşi stil jegos-neo-realist, în care o cameră este lăsată la infinit să filmeze mizeria. Ca să nu lungesc vorba, după n cadre, fiecare de câte 10-15 minute, spectatorului adus la disperare de plictiseală i se prezintă marea scenă. Viaţa anostă de poliţist (a cărei ilustrare, pentru toţi boii snobi, ar fi justificat agonia unui întreg film în care nu se întâmplă nimic) îşi are lămurirea într-o şedinţă de filosofie.

Comandantul poliţiei din Vaslui poartă discuţii socratice cu subalternii. El ştie etimologia unor cuvinte în greaca veche, este pasionat de maieutică şi de lămurirea prin dialoguri de tip platonic a marii probleme a conştiinţei. Credibil, nu? Cum era şi de aşteptat, poziţia idealist- socratică asupra moralei este înfrântă de curentul îngust, normativ.

Răul învinge aşadar, însă, aşa cum spunea şi şeful caraliilor vasluieni: “Dar ce este <<răul>>?”. Ca om care m-am mai dat cu barca pe apa filosofiei, să vă zic eu ce-i ăla “rău”. Rău e când boul nu e destul bou şi mai e şi snob. De asemeni, rău e când un băiat are o idee chinuită, o transpune căznit şi idiot într-un film supt din deget, aşteptând ca boii snobi să-l lingă-n cur că-i genial. Pentru toţi moderniştii ăştia neo-realişti care cred că rup fâşul lumii cu frecţii intelectualiste, un singur îndemn: “Sugeţi-o lung”.

KOMUNIKAT
DUPĂ CÂTEVA LUNI, M-AM PRINS ŞI EU CĂ SPAMURILE FAC RAVAGII PRIN SAITUL MEU DRAG. PRIN URMARE, E POSIBIL CA CEI CĂRORA LE-AM RĂSPUNS LA MESAJE PRIN MAILURI SĂ NU LE FI PRIMIT. CELOR CĂRORA NU LI S-AU ŞTERS ADRESELE MAI ÎNCERC SĂ LE SCRIU O DATĂ. AŞADAR, PĂSTRAŢI SPERANŢA. FUCKERUL TRĂIEŞTE.

Calm Mort

Din când în când, existenţa dă semne că ar putea fi chiar funny. M-am veselit cu gura până la urechi, bând din viaţă cum soarbe un african dintr-un fir de apă. Dar cum minunile nu ţin mai mult de 24 de ore, după ceva escapade, am revenit la matcă. Adică la o târâială din aia, de zi după zi, de pe-un pat pe altul.  Una fără bucurii şi fără tristeţi, lipsită de evenimente şi bătăi de cap.

Spre invidia unora şi dispreţul altora, sunt liber, dar absolut liber de orice stres (dacă mi s-ar întâmpla o chestie din aia nasoală, ruşinoasă, nici n-aş avea pe ce da vina). Doar ocazional, unii măgari mai încearcă marea cu degetul, încercând să stârnească invidii în mine de genul: “Alo? Hă, hă, eu îs bă. Am ajuns în Vamă !”. Nimeni şi nimic nu mă poate însă urni însă din lâncezirea mea. Drumul e lung şi plicticos, viermuiala din Stuf, supărătoare, iar apa… Cum până la cadă sunt ceva mai puţini kilometri, renunţ la tentaţie. Mă predau unei existenţe risipită într-o sfântă lenevie.

Şi totuşi, ca din neant, ceva îmi împunge mintea, gata să răstoarne totul. La un semafor, acelaşi tip de siluetă, de figură, de atitudine. Să fie cumva… E cu putinţă oare? Dar nu, nu poate fi posibil. Ea nu avea maşină. Şi uite aşa, visele omului pot fi spulberate de un Golf albastru.

Blonde, Brune şi Şatene

S-au dezbătut neajunsurile din filmele porno, relevanţa gleznelor groase, s-a ridicat problema relaţionărilor de după chick fights şi a standardelor în frumuseţea masculină. Cică bărbaţii cu nasul mare rules (nu mă calific). După oareşce licori, ne-am adus aminte de trecute destrăbălări şi s-au făcut promisiuni ferme pentru altele noi.  În plus, doar dacă ieşi singur cu fetele afli taine din alea bine palmate, gen care cu care gagică s-a pupat, sau cine pe ce mascul plăcea între amici. La o bucată de noapte, am fost înzestrat cu un Canon şi pus să imortalizez momentul. Sunt mândru. Câteva cadre ar scoate din amorţire şi un paralitic (nu reproduc nimic- motive de nuditate publică).

Într-un final, spre dimineaţă, s-a pus la cale marele plan. Dintr-o poşetă, s-au scos faimoasele abţibilduri cu zoomuri de cur. Marcate cu pecetea dosnică au fost vitrinele de la Primărie, căminul teologic şi Kenvelo. În aprobarea generală, ultimul marcaj s-a făcut pe bancomatul BRD din Centru. Doar aşa, să ştie lumea că banii au totuşi miros.

In Silicon Veritas

Orice putoare veritabilă are un anume complex de superioritate legat de experienţa sa de viaţă. Probabil că aratul cu curul prin aşternuturi dă aşa, o stare de realizare, de împlinire personală. Ele ştiu cum stă treaba, au habar cum se-nvârt lucrurile. Pe când ăilalţi… Ăilalţi care au fost supţi şi vlăguiţi de respectivele sunt doar nişte copii, nişte fraieri care n-au habar încă de virtuţile  maturităţii.

Dar maturizarea asta e un pisc pe care nu se urcă oricum. Desigur, şi ele au avut momente infantile, s-au compromis în mod inutil. Pamela Anderson, de pildă, a mărturisit chiar că în liceu, înainte de a-şi târâi bidoanele prin Baywatch şi a deveni înţeleapta de acum, era nimfomană. Avea mâncărimi severe (vă vine să credeţi?!) şi cam mesteca la întâmplare cetăţeni nepotriviţi. Dar pentru cele care o adoră şi-i urmează exemplul în viaţă, doamna Pamela are o pildă personală: “Fute şi vei cunoaşte”. Ea aşa a făcut, iar experienţa i-a deschis ochii. Acum nu mai freacă inşi eronaţi. Iubeşte un nene matur, pe deplin corespunzător- surfer şi electrician în Malibu.

Apă De Foc

Stau şi cuget. Cuget şi stau. Cât de ciumete popor trebuie să fii ca să dai nume unui trascău, astfel încât oricine drojdeşte sălbatec pe planeta asta să-ţi menţioneze cu evlavie numele? Pentru Finlandia ar trebui făcute lăcaşe de cult. Cine, cum are o durere, o mare încercare, să meargă să-i aprindă o lumânare. Căci ea ne-a dat fericire şi speranţă.

Azi e un moment mare. Sau a fost, că bate spre dimineaţă. O fostă febleţe m-a convocat să-mi prezinte noul prieten. Pare că a devenit un hobby personal în ultimul timp.  Femeile nu stau să hohotească. Te-au plăcut? Asta a fost pentru 10 minute. Pe urmă, ura băiete! Găsesc urgent alt amator să le caute-n coarne.

Bun, acuma să nu mă dau lovit. M-am şi dat ciumete. De fapt, şi sunt. Am făcut-o pe inabordabilul. Dar, ca să fiu sincer, nicio femeie nu e îndeajuns de bună pentru mine. Aia are ceva, ailaltă altceva, şi tot aşa, nu-mi apare creatura care să-mi merite compania. Bat palma că într-o bună zi o să vină una misterioasă, drapată în negru şi purtătoare de coasă, cârâind lugubru: “Facăre, ai belit lula. În noaptea asta, mergi cu mine!”. Iar eu, dezgustat, îi voi răspunde scurt: “Hai sictir sluto. La câţi carbohidraţi ai băgat în tine, nu te caricesc nici mort!”.

“Pe străzile pline când ies n-am pereche”

Dintotdeauna am avut o înţelegere intimă cu oglinda personală. Eu îi arătam trupul meu neasemuit, iar ea îmi reflecta uimită perfecţiunea sa. I-am spus şi mamei: “Femeie, tu nu mă puteai face cu aşa chip. Sigur am fost găsit”. Adevărat vorbesc. Vreun cuplu cu sânge albastru trebuie să fi încurcat pruncii la maternitate cu persoanele care m-au adăpostit până acu. Ştiu sigur că undeva, pe valea Loirei, mă aşteaptă pregătite odăile unui castel luxos, gata să-mi întreţină trândăvia.

Mă rog, până la ducatele Franciei, chiar şi perfecţiunea asta îmi pare umbrită de neajunsuri. Bărbia parcă e totuşi neregulată, nasul nu atât de subţire pe cât s-ar putea, fundul n-ar umple corespunzător pantalonii, mâinile… Brusc, mă trag la faţă. Fac un calcul scurt şi constat că nici averea lui Jackson n-ar ajunge să-mi alimenteze mania retuşurilor. Şi totuşi, ca o compensaţie, îmi amintesc drumul de astăzi spre casă. Peste tot, pâlcuri de arătări hâde, umflate şi pocite, alcătuite anume parcă pentru a lăsa interzis orice truditor dintr-o măcelărie estetică. Nu-i mai pun la socoteală pe cei cu bastoane, albe sau colorate, pe chinuiţii din cărucioare, ori pe ăia care tăinuiesc un cuc mic, inert. Drept urmare, privesc îngăduitor sticla din perete, recitând mai cu convingere vorba poetului: “Sunt cel mai frumos din oraşul acesta!”

Dau un regat pentru o puţă

Recente preocupări adânc intelectuale mi-au înfăţişat dinaintea conştiinţei chestiuni tulburătoare. Dintre toate însă, mai dată dracului ca toate- natura iubirii. Ştiu, cunosc, e subiect siropos, predispus la consideraţii sforăitoare. Şi totuşi, ca aprig truditor pe ogorul amorului, cutez a produce următorul gând: ce se petrece cu omul când ea pleacă? Adică el a nutrit oarecum (sau a crezut asta), iar ea s-a deşertat în sentimente. Când insa se cară, ce înseamnă strofocările acelea sentimentale pe care cordul le resimte în urma ei? Să fie love? Greu de crezut. Dacă îl răscoleau simţămintele aşa de abisal, o priponea din timp, n-o mai lăsa pe aia să umble teleleu.

Şi totuşi, de ce insul îşi pierde liniştea, de ce se sufocă dacă duda se dă în bărci cu altul? După milenare instrospecţii şi cugetări, subsemnatul a găsit şi răspunsul- nu nene, nu e amor. 90 % din cetăţenii care umblă cu telefoane de come back o fac pentru ei. Pentru simplul, exclusivul motiv că nu vor ca aia să-şi ridice coada la altul. Pe scurt, din orgoliu. Lucru cu care personal nu sunt de acord. Ca un spirit nobil ce sunt, propovăduiesc demnitatea şi libertatea tuturor damelor. Sub rezerva unui imperativ necesar însă: “toate femeile ar trebui, fireşte, să se fută numai cu mine”.

Stai că trag

Ce-ţi poate strica oare o zi perfectă de plajă? Una trândăvită pe un nisip scurs din buza pădurii, într-un cot molcom al Prutului? Cine oare se poate deşerta cu exces de zel în locul tău de scaldă, doar fiindcă i s-a sculat lui de dimineaţă? Evident, organul. În loc să stea şi  să rumege ca o vită ce este în ghereta lui unsuroasă, organul iese cu Carpaţiul la brâu să-ţi râgâie în faţă nevoia de aprobare. Aş fi luat aprobare de la mă-sa, dar greaţa de zoofilie m-a oprit din elan. Prin urmare, din toată fiinţa mea, urez mult sifilis, ebola şi gonoree la toţi boii purtători de uniforme din ţara asta (afară de pompieri).