Ap. 6
Aş fi putut să stau într-o vilă bengoasă. Din aia cu turme de valeţi şi dobermani la intrare. Teama de alienare m-a făcut însă să optez pentru o viaţă la bloc. De ce să stai singur cuc într-o pădure privată, cu lac în faţă, când te poţi bucura de semenii tăi, prin nişte pereţi de BCA? Astfel, norocul m-a trântit la apartamentul 6, în tovărăşia unor vecini de poveste. La ap. 8, familia Grigorescu a făcut 6 copii. El era vatman, ea pieţăreasă. Capul familiei recunoştea deschis că ar vrea să facă prunci cât pentru o echipă de fotbal. Revoluţia i-a tăiat elanul de procreare, dar l-a scăpat şi de datorii. Presat de locatari, a părăsit într-un final colţul nostru de paradis, lăsându-ne doar amintirea copiilor care băteau covoarele în casă.
Deasupra, a stat doamna Lupu. Soaţa unui fost ştab comunist, a fost lăsată pentru una mai tânără şi s-a apucat de drojdit. După numeroase alerte de incendiu, a spus adio vieţii extrem de discret. Astfel, am avut o săptămână de linişte, după care mirosul ne-a trimis pe toţi cu jalba la morgă. Mai sus, familia Postolache avea o situaţie grea. Drept pentru care şi-a făcut sobă în casă, cu horn confecţionat la domiciliu. În lipsă de combustibil, patronul căminului, electrician la CUG, a înşfăcat gospodăreşte barda, punând la pământ toţi plopii de pe spaţiul verde. Poliţia a evitat cu prudenţă cazul.
În fine, avem cazul din perete. La ap. 7, domnul Stoica bea. Când îl arde focul la ficat, se luptă cu doamna. Doar cu gura. De dat, nu dă în ea, doar în mobilă. Aşa se face că anual, comite o rată la BRD pentru noi decoraţiuni la domiciliu. Calificat profesional ieşit din comun, era în stare pe timpuri să desfacă şi să pună la loc, piesă cu piesă, o locomotivă din aia mare, de la CFR. Şi de aceea, la toate jignirile şi reproşurile aduse de soaţă, sufocat de indignare, îi rage sacadat înapoi suprema insultă: “eşti o in-com-pe-ten-tă!!!”.
Curând cică se eliberează alături un apartament. 2 camere, vedere la staţia de tramvai. Amatori?
