Bang
Intro 1: Obsesiv preocupat de revoluţionarea filosofiei, Kant a stat toată viaţa lui la Konigsberg. Nu a călătorit nicăieri, nu a avut nici un viciu, doar a studiat şi a scris. Într-un târziu, nişte amici responsabili au început să-l bată la cap să fută. Omu nici nu voia să audă. Azi aşa, mâine aşa, până când insistenţa prietenilor a devenit insuportabilă. Într-un târziu, băieţii i-au adus o slujnică mai ochioasă şi omu a prestat. Imediat după ce s-a cărat aia, au dat buzna să-l întrebe pe fericit: “ei, cum a fost?”. Kant a stat un pic pe gânduri şi apoi a dat sec verdictul: “mişcările sunt ridicole”.
Intro 2: Despre filosofi se zice că “au cu cine”, “au unde”, dar “n-au de ce”.
Dacă ar fi să mă iau după laudele amicilor, unii dintre ei au început înainte de a se fi născut. Eu n-am de ce să bat câmpii, aşa că recunosc cinstit: aveam 24. Prima ocazie pentru marele eveniment a apărut în liceu. Era o putoare dată dracului printr-a zecea, care îmi tot dădea de înţeles că vrea să mă accidenteze. În zadar. Eu eram căpitanul echipei liceului şi nici un nur nu mă putea distrage de la mingea de handbal. Aşa că am lăsat-o să sufere. Şi a suferit fata, a suferit aşa de tare, că după indivizii cu care am văzut-o după aia prin oraş, bănuiesc că acum e măritată prin Liban.
Mai apoi, prin facultate, căutam febril o sală de curs când m-a acostat o colegă. Descrierea ei e dificilă. Era……era mai sinistră ca satana. Tâmpenia ei devenise notorie când au păcălit-o golanii din an că ne-a picat la examen filosoful Keops. Fabulos de urâtă, fabulos de proastă, mă chema pe la dânsa, pe la cămin, cică să-mi arate pisica. Am şters-o urgent din zonă, convins că dihania ar trebui alungată cu câinii din facultate. Apoi, o altă colegă m-a ademenit la ea, în Tudor. Din păcate, vecinele ei n-au mai plecat în club în noaptea aia şi, cum sunt ruşinos din fire, după ce s-a căznit câteva ceasuri, n-a reuşit decât să-mi dea jos tricoul.
Într-un târziu, inevitabilul s-a produs. O tanti mai versată m-a cadorisit de ziua mea şi am uitat de copilărie. Numai câteva luni mai târziu, am întâlnit marea iubire şi m-am apucat să regret amarnic că n-am mai aşteptat. Credeam că momentul ăla e unul special, miraculos, care trebuie făcut cu corason….Şi cum regretam eu aşa, şi strângeam fata, întinşi în pat, se întoarce spre mine şi-mi spune şoptit, cu satisfacţie: “te-am avut!”.
