Boobs

Pe o mamelă zdravănă se poate construi o lume. Nu zic eu aşa ceva. Multe femei cadorisite de natură cu abundenţă mamară transpune singură în practică principiul ăsta. Îşi iau bluza cea mai crăcănată, purtând cu mândrie podoabele la vedere. Iar astfel, succesul erotic şi social e deja asigurat. Vor trece orice interviu pentru joburi, vor căpăta invitaţii porcoase la orice semafor.
Cu alea năpăstuite de soartă e mai greu. Pentru ele, sutienul cu bureţi e cea mai mare descoperire de la maşina cu aburi încoace. Mai bagă şi ele şosete, batiste, şi când se umplu cât de cât cupele, abia au curajul să scoată nasul din casă. Din această cauză, în natură, se apot întâlni chiar şi cazuri hilare. Persoane cu bust absolut dezirabil stau în vârful patului, camuflate după cearceaf, ducând în extrem complexul Pamela.
Şi poate că tocmai de aceea, un vizionar (fie el şi escroc) a găsit alinare pentru toate obsedatele de bombarea pieptului. Un hipnotizator ambulant se laudă că a convins 85% din femeile tratate că au bustul mai mare după o şedinţă de terapie. Cică meseriaşul a lansat de curând şi un CD de pe care şopteşte misterios clientelor: “Sânii tăi cresc, acum…cresc mai mari”. Acesta este şi motivul pentru care ar trebui ca nişte persoane pe care le cunosc să ia degrabă produsul. Şi apoi, mândre de rezultat, să nu se mai supere atunci când, întâlnite cu Împăratul, sunt salutate cu faimoasa formulă: “Vaaai, ce bine-mi pare că te văd…Sincer, parcă ţi-au mai crescut ţâţele. Ia dă să văd”.
7 Responses to 'Boobs'
Subscribe to comments with RSS or TrackBack to 'Boobs'.

Ei na, baga sosete la sutien, ca parca noi nu bagam in nadragi. Cat despre hipnotizatorul cu pricina, cred ca nu numa’ pe femeie tre’ sa o convinga ca i-au crescut bidonasele, ci si (mai ales) pe barba’su.
Cristake
13 Oct 09 at 10:21 am
:)) Ce sa zic, e prima oara cand aud de barbati care ar pune proptele prin pantaloni. Dar daca stii tu pe vreunul, chiar imi pare rau pentru el.
Fuckerul
13 Oct 09 at 11:07 am
Nu ştiu dacă chiar sunt insi care îşi pun proptele dintr-astea… e mai degrabă un soi de “urban legend” sau cum îi mai zice. În schimb sunt de ăia cu “am ţinut-o 3 ore”, “am dat 8 numere într-o noapte” etc. Eu nu pot sau nu ştiu dacă pot, că mă tem de febră musculară.
Cristake
13 Oct 09 at 12:45 pm
am vazut eu pe unu in filmu spinal tap, isi bagase un castravete pe sub blug. dar in realitate nu am vazut, insa. si nici nu imi doresc.
klawz
14 Oct 09 at 3:21 pm
a, si apropo de 8 numere intr-o noapte, sa stii ca nu e asa greu precum iti inchipui, Cristake.
klawz
14 Oct 09 at 3:22 pm
Da, ma, dar eu nu locuiesc dupe cercul polar…
Cristake
15 Oct 09 at 9:56 am
aolo, pardon, n-am stiut, in cazu asta imi cer scuze ca ti-am dat sperante-aiurea!
klawz
15 Oct 09 at 4:36 pm