Categories: Home
Febra
Repet zilnic chinul mersului către un spital concret. Cu doctori concreţi, cu imbecilităţi concrete. Şi în drumul ăsta îmi tot omor timpul încercând să ghicesc spre ce rosturi se pierd străinii din cale. Bunicuţa aia trebuie să aibă vreun nepot obraznic, bruta din colţ visează la o bătaie, muncitorii de la stâlp par nedumeriţi de ceva, iar bruna….brunele ştiu mereu unde merg.
Oamenii în alb ridică din umeri şi îmi spun că am ceva anormal. Ce noutate…Chiar, oare ce boală am eu? Mai toţi amicii se transformă miraculos în psihologi redutabili, servindu-mi riguros câte un diagnostic. Un diagnostic şi un îndreptar de viaţă. Să profit de oportunităţi, să accidentez toate “dudele”…Probabil că ar trebui să fac şi asta dar, evident, iar amân momentul. Căci din nou, mereu, sunt în aşteptarea a ceva…
Aparatul de frecţionat piciorul de lemn iar s-a stricat, mai încercaţi şi mâine, îmi aruncă acru matroana de la ghişeu. E tot aia care-mi ura ieri noroc în viaţă şi să fac mulţi copii. Ca şi norocul, acum nu m-a recunoscut. Cât despre copii, sigur a făcut ea cât pentru patru ca mine. Apoi mă preling spre casă, spre a mă cufunda în liniştea de groapă a patului. Doar acolo îmi mai apare vag, disipat, iluzoriu, acel ceva rătăcit undeva peste câteva mări, peste câteva ţări.
