Fuckerul

Categories: Home

Tagged with


Idol

bittman

Bănuiam că mai sunt 2-3 triste în ţara asta care bălesc după Bittman. Hai 4. Dar că e un model pentru masculii patriei, asta nu. Nu-mi închipuiam că un fraier care bagă hohote feicărite despre corason ar putea fi invidiat  în secret. Dar este. “Sindromul Bittman” există şi face ravagii. Mai precis, bărbaţii nemulţumiţi de ce au în coteţul personal râvnesc la păsăret străin, înjurând în taină rigorismul moral al monogamiei. Drept urmare, după modelul starului în cauză, ar pofti la o relaţie deschisă, în care fufele să stea claie peste grămadă în dranga lor.

Una curată sufleteşte ar creşte copiii. Ea ar trebui să fie drăguţă, dar nu frumoasă, că s-ar fute cu alţii. Ar avea o meserie nobilă, gen educatoare, medic, etc, şi ar aştepta cuminte acasă. Mai mult, ar trebui să fie înzestrată cu o minte deschisă. Adică să le spele şi să le calce rufele când se duc la altele, la caricit. Iar alea “altele” e obligatoriu să fie tari domle, dar tari, nu glumă. Cu balcoane şi craci, bisexuale sau măcar experte în plesneală, care să-i aştepte cu vaginul gata lubrifiat pentru alungarea plictisului conjugal. Iar ei, după ani de futăreală la liber, ar vrea să ştie că nimic nu li se poate întâmpla. Femeia de-acasă n-ar pleca nicăieri, înghiţind resemnată poveştile lor de curveală. Iar dacă, într-un moment de nesăbuinţă, soaţa ar cârâi totuşi ceva, ar vrea să ştie că o dresează cu o singură replică: “hai sictir proasto, ţi-am dat un inel”.

Posted: July 9th, 2009
at 11:52am by Fuckerul

Comments: No comments



 

Leave a Reply