Ro
Avea bunicul pe vremuri un vecin deodebit de mândru. Pe la şcoală nu trecuse, averea şi-o făcuse cu ciordeli de la CAP, iar unul din fii era alcoolic. Pe lânga asta, era pitic, cu nasul roşu, de claun. Când te întâlneai cu el însă, parcă se trăgea direct din hohenzollerni. Aşa că, ani la rândul am încercat să mă prind de unde i se trage îngâmfarea insului. N-am apucat să aflu nici după ce-a murit moşul Costache, iar boul ăla a dărâmat gardul, dublându-şi brusc proprietăţile. Dar probabil că asta e tocmai explicaţia căutată- nu există mârlan timid şi rezonabil. Când e lipsită de raţionalitate, mediocritatea se manifestă cretin, printr-un ego excitat. E o boală care face mai mulţi pacienţi decât ţi-ai închipui.
Numai ce dă bine frigul şi ne apucăm de serbat glia noastră scumpă. Liderii uită de mârlăneala lor cotidiană şi mănâncă rahat despre trecutul glorios, iar lumea pune câte-un steag în balcon. Cuvântul de ordine- “mândrie”. Cu motivaţia lui nimeni nu pare să-şi bată însă capul. Mai ales când realitatea e puturoasă. O recapitulare istorică nu strică niciodată.
Străbunii daci drojdeau de cădea ursul până le-a tăiat Burebista viţa de vie. Câţiva ani mai târziu, au luat-o la buci de la romani ca nişte barbari banali, fără să lase nimic important pentru civilizaţie. Ştefan era şi dânsul un pilitor de clasă. S-a bătut onorabil cu turcii dar, printre atâtea butoaie şi lupte, a uitat şi el de civilizaţie. A lăsat în schimb posterităţii trei mănăstiri chinuite, semn al primitivismului şi limitelor triste ale spiritului autohton. Mihai s-a chinuit cât a putut, dar minunea a ţinut un an. În rest, aceeaşi istorie patetică, în care ne-a frecat cine-a vrut, silindu-ne mai mereu la schema cu otrăvirea fântânilor. Cultural, am făcut o labă tristă. Eminescu a fost limitat de limbă, iar Cioran, mai deştept, a întins-o. Trăgând linie, nu avem motive gigantice de bombat pieptul. Străinii ne-au ciordit pământuri la greu, iar cu un compozitor şi trei poeţi nu rupi locul în panteonul mondial.
Astea sunt şi motivele pentru care, deşi am stomacul mereu lovit de felul în care au sfârşit, mă gândesc dacă nu cumva eroii de la Mărăşeşti n-au fost cumva bătuţi în cap. În loc să-şi vadă de treabă şi să se ducă la curve, s-au luat la ciocane în iţari tocmai cu nemţii. Patria a fost salvată, iar 90 de ani mai târziu avem bijuteria asta de ţară. Şi asta s-a întâmplat pentru că s-au încăpăţânat să lase posterităţii un mausoleu cu oasele lor, în loc să se dea deştept la o parte. Şi-ar fi văzut şi ei de cariceala lor, iar acum, poate eram şi noi un land înfrăţit cu Bavaria.
2 Responses to 'Ro'
Subscribe to comments with RSS or TrackBack to 'Ro'.
as rade daca n-ar fi de plans.
you need a drink.
ancazapa
3 Oct 09 at 7:35 pm
WE need a drink. HE’s right
Ritzi
5 Oct 09 at 3:48 pm