Solaris
Amicii mei îs daţi naibii. Au ei nişte metode de coteală fabuloase. Apar 2-3 minute pe messenger şi apoi se topesc în neant. Ce fac în restul timpului? Mister. Nici unul nu pare un zmeu al destrăbălării, aşa că explicaţiile erotice le exclud. Mai rămân variantele cu somnul şi chiorâtul la televizor. Ceea ce e o crimă sâmbătă, la amiază. Dar nici aerul ăsta dement, primăvara, soarele, nimic nu-i poate scoate din scorburi. Trândăvesc lamentabil prin cotloanele caselor, aşteptând să dea buzna la fum şi bere, noaptea.
Aş putea să sun pe cineva. Pe cineva anume… Dar ar fi complicat, foarte complicat. Aşa că nu-mi rămâne decât să visez din nou la ziua când o să-mi iau maşină şi o să plec undeva departe, departe. Până atunci însă, încerc soluţiile de compromis. Aşa că, o să mă duc la mall, să mă uit la oameni. Sau, ca în filmul ăla tare, o să-mi proiectez imagini cu biţi disparaţi de memorie, încropind plăsmuiri fictive. Iar totul o să apară dinainte-mi ca în lumile acelea ideale pe care le închipuiam acum 1.000 de ani.
