Categories: Home
Vis
Într-o zi am să plec. Departe, de tot. Fără să privesc în urmă, dezbrăcat de toţi prietenii, de orice chip ştiut. Un exod de mine însumi şi de ceilalţi. Cel puţin aşa îmi promit de nici nu mai ştiu când. Acolo, la sfârşitul pământului, trebuie să fie altfel. Lucrurile să aibă sens, vântul să bată cumva diferit. Am locul meu la care visez. Din când în când mai scot o hartă veche dintr-un sertar şi ochii îmi fug spre punctul acela magic. Încărcat de semnificaţii aproape mistice, m-a fascinat irezistibil, inexplicabil, de când eram doar un copil. Punta Arenas, capătul lumii! Ştiu drumul pe de rost. Poţi ajunge acolo prin Patagonia, peste Anzi, ocolind prin Tierra del Fuego sau cu o corabie, înfruntând Pacificul. Închid ochii şi îmi imaginez că în jurul acelui spaţiu sacru e un purgatoriu straniu, nu de suflete ci de amintiri. Şi odată trecut prin el, eliberat de orice gând, de plumbul lucrurilor ştiute, poate că aş putea să respir şi să să râd cu adevărat. Măcar o dată.
