Categories: Home
Delicate Sound Of…
După atâta de surzenie, a fost până la urmă un sunet. De fapt, un urlet. Complet neașteptat, venit parcă de nicăieri. Să auzi asta e o șansă. Imensă chiar. Iar dacă nu ești îndeajuns de bun pentru șansă… Mai bine din nou surd.
Fabuloasele revelații ale doamnei B.
Cartierul Alexandru cel Bun, Iaşi, România. Mai crede cineva că nimic nu se poate întâmpla în acest loc prăpădit? Fals. Aici apare. Ce anume apare? Chiar “El”, “Necuprinsul”, “The One”. Mărturia pretinsei arătări celeste: un mausoleu de termopan trântit pe spaţiul verde. Trecătorilor cu rupere de drangă de religie li se mărturisește: “În acest loc, vineri, 22 iunie 2007, ora 13, 20, mântuitorul Hristos a comunicat <<Cât de curând Voi reveni!>>”.
La început, am crezut că e gag dar acum, printr-un anunț pe hârtie A 4, iluminatul face un insistent apel la adoratoriii Domnului să marce mălai pentru un acoperiș de faianță la mausoleu. Sufletele miloase trebuie să se adreseze cică la doamna Borțun, de la taraba cu jucării, de unde vor primi o chitanță și un exemplar din volumul “Revelația”. Animat de curiozitatea contactului cu destăinuiri supramundane, recunosc tentația achiziționării scripturii magice. Văd cât dracu o fi metrul pătrat de faianță la Metro, ca să nu mă tragă-n piept, și iau lucrarea de la taraba cu pricina. Cel mai probabil, textul ar fi un delir de scelerat mistic. Cu adevărat tare ar fi însă să găsesc niște pagini de hârtie igienică, scrise mare, cu căcat: “Muie la fraieri”. Abia atunci aș accepta că există un spirit “divin”, chiar dacă el ar aparține unei anume doamne Borțun.
Rasismul e rău
Piaţa Unirii, Iaşi. Un grup de persoane se agită încoace şi-ncolo cu vociferări stridente. O femelă rămâne în urma grupului, lovită brusc de-o nevoie. Se lasă brusc pe vine, lângă statuia cu uniriştii lui Cuza, crăcănându-se cu o detaşare dezarmantă. De sub fuste, puhoiul de pişat se revarsă aburind peste mozaicul cu zimbrul moldav. Vaca se ridică şi rage după restul haitei colorate. Lumea e stupefiată, nimeni nu zice nimic.
Nu e zi în care lăbari occidentali sau de-ai noştri să nu ne frece ridichea cu rasismul. Vai, dar ce grav e, ce atitudine dăunătoare… Când îşi ia casă, lumea nu vrea ţigănie în preajmă, mamele îşi sperie pruncii că-i dau la căldărari dacă fac prostii, iar Guţă e acoperit cu urări de moarte prematură. Bestiile care suntem se îngreţoşează inadmisibil şi ilegal de aceste fiinţe asuprite, înzestrate, evident, cu deplină demnitate umană.
Evident, puzderie de asociaţii luptă aprig cu acest rasism grav, îl combat zi de zi cu indignarea la vedere. Mălaiul curge gros de la UE, aducând prosperitate şi viaţă liniştită gladiatorilor echităţii etnice. Românului i se bagă riguros în cap faptul că este vinovat, responsabil pentru soarta acestor năpăstuiţi, iar guvernul, adică tot boul de român contribuabil, marcă alt mălai pentru ajutorări în ţigănie. Că nimic nu se schimbă, asta e altă treabă. Şatrele sunt şutate de colo-colo prin Italia, Franţa le plăteşte să dispară în alte ţări şi totul rămâne la fel. De ce oare? Simplu – pentru că nu se poate altfel. Sună grav, deranjant pentru birocraţii şi snobii de prin Bruxelles şi guverne, dar e adevărul pur. Contribuabilii au marcat riguros banul gros pentru rapenii ăia nomazi, dar niciunul nu s-a făcut mai şcolit, mai cinstit, mai spălat. E cazul cel mai scandalos de eşec al scârboasei corectitudini politice.
Rromul este însă o victimă incontestabilă a rasismului. El este chinuit de albii insensibili şi răi care ar trebui să bage alte miliarde grele în curul lui. Asociaţiile pentru drepturi ţigăneşti ţin să-ţi reproşeze asta mereu. Când mănânci, când munceşti, când te duci la budă, ar trebui să te ruşinezi că piranda suferă. Şi nu, în niciun caz, n-ar trebui să te întrebi de ce căldărarul refuză munca, igiena, educaţia, îşi sparge în pumni famelia, îşi vinde virginitatea fetelor pe galbeni şi trimite puradeii la cerşit. Alte şi alte campanii, cu finanţare PHARE ori autohtonă şi nesimţire snoabă, îmi vor băga în cap că e impardonabil refuzul meu de a mai da bani pentru porcăria asta, că ţigănetul, sau măcar 80% din el, nu e un dezastru cultural, nu e un scandal pentru civilizaţie, nu e o aberaţie demografică, nu umblă murdar, nu e ameninţător zi de zi pe stradă, nu pute. Toate astea sunt, nu-i aşa, doar o prejudecată a mea.
Să o sugem moral
Acum câteva zile, s-au apucat să-i lingă memoria. Ce eroină, ce exemplu de urmat Elisabeta Rizea este… Târâturile de la Jurnalul Naţional storceau emoţie dintr-un subiect faţă de care, în mod normal, ar fi trebuit să se ascundă sub un strat gros de căcat. Însă, ca autoritate morală ce se pretinde, ziarul a evocat de la obraz, cu mândrie, combaterea aprigă a tiraniei. Aşadar, cinste femeii care a ajutat rezistenţa din munţi, a făcut vreo 11 ani de puşcărie, nu a trădat pe nimeni şi a suportat atâta bătaie şi chin încât, strivit de remuşcare, torţionarul ei s-a spânzurat 40 de ani mai târziu!
În aceeaşi săptămână, pe aceleaşi pagini târâturile evocau meritele altui erou. Venit tot din trecut, dar jegos de contemporan. Domnul Dan Voiculescu, profesorul, întreprinzătorul, patronul binefăcător, marele om şi prieten al românismului era slugărit riguros şi atent de sclavii cu pană. Tăticul securiştilor, turnătorul, Iuda absolută şi groparul arhivelor incomode îşi ejacula puturos planurile pentru ţară. Dădea sfaturi de biznis şi etică pentru cetăţeni. Era modelul aşteptat, rugat să ne cuvânteze despre conştiinţă. Unul care nu se va spânzura niciodată, pentru nimic. Unul care sigur zice în sinea sa: “Madam Rizea? Mai dă-o-n pula mea de babă. Nu ştiau ăia să bată. Oricum era o săracă”.
* Foto: Mediafax
Porcul zboară, dar zboară nu porc
În sfârşit, cineva luptă pentru dreptate. Air France-KLM bagă preţuri aproape duble pentru animalele care vor să învingă gravitaţia. Scroafele cu sute de kile trebuie să marce banu dacă vor să-şi urce bucile în aer. Dacă nu le ajung 43 de cm lăţime, cât are scaunul, obezii sunt obligaţi să contribuie la kerosenul ars pentru pântecul lor. Evident, asociaţiile civice s-au opărit imediat şi pregătesc tone de procese pentru companie. Cum să jignească râtanele? Mâncatul e un drept fundamental, o datorie sfântă chiar.
Mai are dubii careva despre cine o să câştige în instanţă? Bunul simţ va fi strivit riguros sub greutatea reclamanţilor. Se vor aduce probe indubitale privind stresul suferit de umflaţi în această perioadă şi se vor pretinde despăgubiri. Nimeni nu va fi iertat. Air France va fi obligată să dea un supliment de muştar, stewardesele vor fi silite să renunţe la cracii ostentativi iar, la îmbarcare, suinele vor primi drept bonus câte o felie de mezel. Iar dacă maţele li s-ar contorsiona cumva într-o ocluzie băloasă, tot compania ar fi de vină. Dacă nava nu-i hurduca atâta în golurile de aer, lăturile s-ar fi aşezat mai bine.
Stupid Voodoo
Orele nopţii. Primăverii.
Ea: Dormi dragule?
El: Nu, drrragostea mea.
Ea: Ar fi trebuit să ne fi păzit, să fi luat măsuri.
El: Da, drrragostea mea. Am auzit că usturrroiul ajută. Puteam să fi luat cîteva funii, câţiva căţei măcarrr. Îi puneam sub sacou, la confrrruntare, şi acum…
Ea: Acum am fi dormit Acolo. Tu ai fi fost liderul, iar eu, întâia doamnă. Doamne, ce ne-au mai iradiat, cum au lucrat forţele în noi. De asta s-o fi apucat şi aia mică să se dezbrace pe net, că eu n-am educat-o aşa. Te pomeneşti că ajunge vreo curvă…
El: Imposibil, n-arrr fi constrrructiv.
O vreme, tăcere.
Tot ea: Încă nu ţi-e somn? Vrei să te urci un pic pe mine? Nu te ruşina, lumina e stinsă.
El: Nu pot, drrragostea mea. Nemerrrnicul arrre micrrrofoane peste tot, înrrregistrează orrrice facem. Închipuie-ţi dacă am apărrrea în prrresă… Gemând… E împotrrriva uzanţelor. Apoi, vrrrăjile acelea m-au secătuit de puterrri. Mă simt slăbit de forrrţe obscurrre, violete.
Ea: Impotentule… Dar zvonurile alea din ziare că ai fi călărit o amantă?
El: Vai, dar drrragostea… Îţi jurrr, nu errram eu.
Ea: Mda. Măcar dacă ai fi fost. Ai fi făcut şi tu ceva fără să fii împins de la spate. Unde nu e cap, nu e nici pulă. Prostănacule.
Mreană la râmă roşie
Sunt amândoi încinşi, dar ceva nu merge. S-ar pârli furibund, dar vorbele stânjenesc. Şi atunci, ce-i de făcut? Evident, imperativă este renunţarea la aparenţe. Dacă este o ea, să lase mofturile şi să abordeze deschis problema: “Amice, uite care-i treaba: mă mănâncă-n cur ca pe maimuţă”. Dacă e un el, se poate lipsi şi de cuvinte. Se duce direct la fată şi o scuipă între ţâţe. Nu bagă ca mârlanul vreun cărăbuş galben, ci îl proiectează împrăştiat, aşa, ca o ploaie de vară. Dânsa o să tresară, o să cârâie ceva, dar va rămâne vrăjită. După asta, vă descurcaţi voi. Eu nu vă dau peşte, vă învăţ să pescuiţi.
G.I.
De regulă, nu-s violent. Las omul să mănânce căcat în legea lui până se satură şi tace. Din ignorarea unui cretin ies mereu mai câştigat. Afară de cazul în care handicapatul mă loveşte cu gândul în plex. Atunci mi-aş face buzdugan. Unul din cazurile alea e atunci când o vacă oarecare are panseuri despre război. Bush a dispărut, deci Irakul s-a cam fâsâit. La modă e Afganistanul. Soldaţii mor pe capete şi vita cugetă. N-a citit în viaţa ei o carte de geopolitică, n-are nicio noţiune de militărie sau istorie, nu urmăreşte ştirile, succesiunea evenimentelor, n-are nicio educaţie privind religia şi antropologia culturală a locului respectiv. Dar ea are păreri. Ca regulă de aur, americanii sunt nişte criminali. Au căutat-o cu lumânarea şi dă-i în mă-sa că mor. Să se ducă la ei acasă. Războiul e urât şi rău. După care, îşi deschide tacticoasă pacheţelul cu salam şi-şi linge lacomă provizia de lipide.
În timpul ăsta, la mii de kilometri distanţă, într-un pustiu de praf şi pietre, nişte puştani au grijă. Au grijă ca maimuţele alea fanatizate (vai, cât de incorect politic sună…) de islamism să nu vină. Să nu vină la vită şi să-i fută o bombă în mol, în tren sau avion. Căci vita nu poartă burka, nu linge tălpile vreunui mulah, nu e lapidată pentru masturbarea la Bănică. Lucru care cam sună a satanism pentru ciracii lui allah. Dar scroafa poate să stea liniştită tocmai pentru că de vreun secol şi ceva, G.I.-ul ăla yankeu, aşa ignorant şi mârlete cum e el, şi-a lăsat oasele prin toate războaiele lumii ca să asigure civilizaţiei o chestie simplă şi vitală care se cheamă “freedom”.
E urât şi brutal războiul? Al dracului de adevărat. Speră cineva la o pace eternă? Numai idioţii. Violenţa e în natura oamenilor, iar nebunii, accidente frecvente ale umanităţii. Prin urmare, combinaţia asta de violenţă, demenţă şi religie se opreşte doar cu puşca, nu cu flori în păr. Nu ştiţi să ţineţi în mână un M16? Atunci fiţi recunoscători că există unii care ştiu. Şi ca gratitudine, să le sugeţi cu dibăcie pula când vin de la război. Dacă mai vin.
Categories: Home
Cabale
Guvernele oculte vor să lichideze o parte din glob. Se ştie. E evident. Numai orbii nu văd. Ele inventează boli care să omoare lumea (sau să scoată bani de la ea, depinde de sursă). Mai ales pe ăia care l-au văzut pe Elvis alive. Şi pe babele cu batic care se bulucesc la vecernie. Asta-i răzbunare pentru că au dat în fapt schema cu paşapoartele biometrice. Altfel, eram controlaţi toţi. Cum suntem acuma cu vaccinul. Forţe ascunse au răspândit gripa. Nu singure. Îs pe pe mână cu farmaciile şi cu Bush. Sau Obama. Mă rog, deci în cârdăşie cu toţi ăia din noua ordinemondială (oare Boc e băgat şi el?). CIA a scos SIDA, masonii o fi lansat aviara şi vaca nebună, iar Bilderberg, porcina. Dar sigur se mai pregăteşte ceva.
Bine că sunt însă magi printre noi care ne-ar putea proteja. Un general român ştie cum e schema cu flacăra violetă, cum se poate apăra poporul. Aşa cum s-a protejat Băsescu de Geoană. Cică a rentat magi care să stea în pentagramă (vârful era în Cişmigiu…). Deodată mă ia cu ameţeli, cu o slăbiciune a simţurilor. Zbaterea din burtă îmi dă semne tragice ale unei suferinţe misterioase şi apăsătoare. Să fie oare tot vreun agent patogen ticluit de masoni sau combinaţia aia nesăbuită de struguri şi lapte? Pregătesc 5 suluri de igienică şi le pun strategic, în pentagramă. Chiar, a observat cineva că şi alea sunt de un roz care bate spre violet? Nu mai cred în coincidenţe.
“Jana nu e moartă, Jana se transformă”
După îndelungi ani de sforţări intelectuale, am tras pe dreapta cu capul, resemnat fiind că misterul universului zace în Chimia de-a 7-a. Nicio entitate divină, nicio schemă esoterică trasă pe nas mai târziu nu m-a putut narcotiza în aşa hal încât să ignor o evidenţă zdrobitoare – toată structura lumii e făcută din nişte atomaşi care se îngrămădesc mai cuminte sau mai turbulent în structura materiei. Şi poate că acest drum către iluminarea personală ar fi fost mai scurt dacă vaca aia de profă (golanii din clasă zvoneau că ea şi cu fiică-sa sunt nişte curve care se fut cu negri) ar fi stăruit să explice picilor formula magică: “Nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul…”. Astfel, toată bezna de mai târziu şi-ar fi găsit lumina din timp şi eu aş fi înlocuit amfiteatrele cu hamacul de pe plajă, liniştit fiind că până şi tainele femeii zac tot în tabelul lui Mendeleev.
Acum însă e altceva. O grozavă înţelepciune mi-a liniştit creierii, tulburat fiind încă doar de faptul că porcii de la mol iau pielea de pe tine pentru un amărât de hamac. Filosofia din mine debordează însă puternic. Să emit de exemplu un gând. Să zicem despre iubire. Toată lumea e atentă, enciclopediile de profil sunt gata să consemneze? Bine, atunci cuget – femeia, atunci când nu mai mişună, ea mai există? E ca aporia aia cu trosnetul copacului căzut în pădure. Dacă nu îl auzi, are el realitate? Aşa şi cu dama. Mai poate fi învestită cu darul fiinţării dacă nu mai este, adică se duce de la tine? Fiţi siguri că există. Există, dar pentru alţii, gata să îi asculte gemetele când uscătura le cade. Evident, la pat. Aşadar, ea nu moare. Nimeni nu pierde, nimeni nu câştigă. Numai dânsa se tot transformă, de n-o mai recunoaşte nici dracu’. Dar ăsta e un mister adânc, atât de adânc, încât n-o să vi-l explice nici măcar o curvă care se fute cu negri.
