Categories: Home
Tagged with Very Personal
Eroina Bionda
La început a fost ca un accident, o întâmplare. Am administrat drogul cu zâmbetul unui inconștient. Era o combinație dementă de euforie și delir incontrolabil. Apoi a venit abisul. Mintea s-a prăbușit într-o agonie care a durat ani. Și chiar dacă răul nu mai era în mine, am știu imediat că dependența rămâne pentru totdeauna. E un monstru adormit gata să-ți muște din cap atunci când te aștepți mai puțin. Ca atunci când intri într-un bar oarecare și doza e acolo, gata de injectare. Toate celulele ți se strivesc una de alta, oasele se lichefiază în tine iar singura scăpare e să fugi. Să fugi, chiar dacă acul încă mai atârnă în venă.
Fumuri
În mod absolut falimentar, lupta anti-fumat se poartă cu arme soft. În loc să ia bâta şi să rupă oasele păcătoşilor, societatea modernă apelează la comunicare. După ce s-au spetit edvărtaizării pământului să bage poze cu esofage distruse şi cancere pulmonare, au constatat că viciul e mai straşnic ca oricând. Nici chestia cu lula bleagă, nici dinţii mâncaţi de otravă n-au prins la nişte maniaci ai suptului de tabac. Câţiva francezi sclipitori s-au gândit însă că poate chiar ăsta e secretul unei campanii reuşite - schema cu suptul. Drept urmare, au produs aberaţia de mai sus, tineretul fiind invitat să asocieze fumatul cu sclavia sexuală. Privind capodopera, n-am nicio îndoială asupra succesului. Negreşit, tinerii vor arunca scârbiţi ţigările, oripilaţi de perspectivele felatorii. Se poate însă ca asocierea asta sex-tabac să aibă şi efecte perverse. Mai precis, când o tânără se va afla în faţa unui prohab deschis, este posibil să se întrebe timid: “oare e bine dacă trag în piept?”.
Kurve Mobile
Mania covrigului e boală grea. Care cum prinde un leasing amărât e deja Schumacher. Sau o şicană mobilă. Oricum, ideea e că-şi omoară rabla de 90 de cai la fiecare curbă, molestând nemilos motoraşul palid din dotare. Orice palmă liberă de asfalt devine un viraj de Spa. Şi deşi îi ustură bucile la fiecare schimbat de pneuri, bagă gaz de sar mucii din pistoane. Evident, nici amicii personali n-au scăpat de microb. Gonesc bezmetic cu tărăboanţe de familie, pilotând până şi vanuri cu închipuiri de megadraivări. Într-un moment deplin de paranoia, doi viteji organizau chiar un Gumball local. Unul avea un diesel de 1,4 , altul, un Leon de 1,6. Şi deşi fără curve şi vedete pentru party-urile de rigoare, traseul era deja stabilit. Mergeau de la Târgu Frumos şi Paşcani, până unde-i amenda potera, că pe urmă terminau banii de raliu. Totul ţinea însă de senzaţie. Senzaţie pentru care ar fi sacrificat chiar şi un schimb de ulei. Doar că au mărit porcii ăia scorul la Casco. Şi asta era deja prea mult…
Foto: SingaporeGP.org
Caveman
Ultimele strofocări ştiinţifice au făcut până şi şobolanii mai deştepţi. Dacă li se introduc nişte substanţe tari în creier, procesul de învăţare e accelerat uimitor. Se speră în progresul acestei tehnici şi la oameni. Astfel, în viitor, trataţi corespunzător, indivizii vor deveni mai deştepţi de la generaţie, la generaţie. Tocmai de aceea, dacă întâlniţi prin barurile Iaşului un bou mare, cu coadă, care începe să înjure lumea din senin, nu faceţi la fel ca femeile care l-au cunoscut, adică să-i futeţi un ciocan în faţă. Lăsaţi-l să se întoarcă sub piatra lui, acolo unde frustrările şi laba tristă îi cimentează reputaţia. Şi cine ştie, poate că peste 50-100 de ani, prin mila chimiei, nişte pastile sau câteva injecţiii vor face şi din el un om.
Pink Rat
Clădirea sigur avea șobolani, dar pe om nu l-am văzut. Numa o sclipire chelioasă de spermatozoid revoltat zărită de după o pădure de mâini. În mod miraculos, n-a adormit lângă microfon și n-a muit publicul. Ba chiar a cântat corect, deși puteam să-i aduc și eu niște boxe mai decente de-acasă. Oricum, puștimea de 16 ani nu părea să facă mofturi la gâjâielile din scule. Îți tuna capul și era ritmat, așa că adolescenții erau numai cu “bestial” și “marfă” la gură.
La “dau două beri goale pentru una plină” eram deja pe scări cugetând adânc la soarta rockului. Îmi făceam griji de pomană. Din clubul de alături, valuri de fani noi, cu paioane și gesturi sugestive, se revărsau spre concert. Iar când o petrecere gay se sparge ca să nu piardă o animăleală alternativă, viitorul îmi pare categoric roz.
Picture: Ratatouille
Renaissance
Animăleala și-a reintrat în drepturi. Sărmanul Hand a renăscut din propria dărâmare, încântând clienții cu răgete de trupă și damfuri infernale de vopsea. Dar amatori au fost. Unii au prins crăpatul de zi, alții au dat colțul repede. Mă rog, viii cu viii, morții cu decedații. Ăia care-au rămas s-au dedat însă la lucruri inimaginabile. Fiecare se arunca în cap cum putea. Bărbați cu femei, femei cu femei (sărut mâna doamnelor), bărbați cu bărbați. Este posibil să fi fost și animale la mijloc, dar potera a intrat să urle doar că-i gălăgie. N-am plătit eu amenda, așa că am ignorat momentul Garcea. Singurul deranj l-a produs Împăratul, care, ca un fin ce este, a răspândit la toate damele zvonul cum că am fi combinați. Nu-i port pică, din moment ce și eu sugerat că ar fi la andropauză (se pare că am fost crezut). Și tocmai când cugetam mai adânc la motivul pentru care un club de pe planeta asta s-ar chema “Hand”, am găsit și răspunsul. Ruptă în ficați, o dudă emo încerca să borască responsabil, cu capul între chiuvete, la budă. Iar în ultimul moment, când echilibrul îi devenise absolut precar, consumatorii au sărit eroic să respecte regula de aur a locului: fiecare bagă cât poate dar nimeni, niciodată, nu va ieși de acolo călcat pe mână.
Au!
Eu credeam că-s beton armat, un panzer fulgerând câmpiile amorului, un crucișător semeț pe ape învolburate. După câteva perforări de venă și chiorât la microscop, niște cucoane în capoate albe mi-au tăiat macaroana. Se pare că n-am trup de marmoră after all. Nu-s nicicum panzerul lui pește, ci o mobră rablagită. Mai mult, câteva însemnări cu roșu torpilau serios o epavă ruginită. Eșuat pe banchiza suferinzilor, am cugetat la o viață risipită în abuzuri. Iar când viitorul îmi părea zdrobit de mormane de pastile, nenorocirea unui aproape mi-a părut un adevărat balsam. Rușinată în fața ghișeului, o doamnă de la țară suporta verdictul strident al vacii de la ghișeu: “Aia nu, ailaltă tot nu, sifilisul se confirmă”.
“F.. Bine și Apăsat”
Într-adevăr, nea Costică ar fi pe deplin îndreptățit să-și tatueze intim faimoasa formulă. E Terente, ba nu, e Jack Spintecătorul dacă a reușit să facă treabă la balena aia a lui cu numai 70 de kile. Așadar, oricine mai pretinde că e zmeu în așternuturi să o lase mai moale. E simplu să te dai balaur cu slăbăturile astea din ziua de azi. Adevărata performanță e să fecundezi un sfert de tonă de carne. Târât cu forța la știri, eroul s-a arătat însă timid. Nu s-a lăudat, n-a scos minunea din pantaloni. Chestia m-a dezamăgit din cale afară. Aș fi vrut să-l văd pe nenorocit rânjind arogant cu ochii la camere: “Da, eu sunt făptașul. Și ea a stat deasupra…”.
Doar Piatra Grea Obsesia Sparge
Ce face omul când vrea să uite? A pârjolit pământul, a otrăvit fântânile şi dihania tot se arată. Geaba a pustiit calculatorul de poze, arhiva de conversaţii. Insa e tot acolo, călare pe creierul omului, să-i mănânce metodic zilişoarele şi liniştea. Ar putea să se întoarcă la locul dezastrului, să confrunte monstrul, să se asigure că de fapt nu-i nimic la ce să revină? Ar fi fatal. Molima s-ar putea reactiva cu consecinţe incalculabile. Să fugă atunci mai departe? Cică următoarea aselenizare e peste vreo 20 de ani. Aşa că trebuie să stea aici, pe Pământ. Pe acelaşi Pământ pe care mişună Aia. Şi atunci? Atunci trebuie să-şi fixeze toate gândurile într-o singură formulă, să creadă cu tărie un singur lucru: “Asta s-a culcat cu Cristoiu”. Dacă ar putea trăi şi cu asta, devine obligatoriu mariajul. Sau autolapidarea.
Foto: Helmuth Newton
Make Mici Not War
Ah, a trecut deja… Lucrurile minunate nu ţin o veşnicie. Şi totuşi, ce frumos a fost! Flori, bomboane, scrisorele şi multe, multe lănţişoare de aur. Zboruri de agrement peste oraşe, admirări de apus, promenade ş.a.m.d. La Medgidia s-a făcut chiar un târg cu rochii de mirese.
Toată lumea a iubit sau măcar a frecat-o cu ochii umeziţi, aşa ca să fie în atmosferă. Cei mai romantici însă, mărturisitorii adevăraţi întru sentiment, au mers la agroturism. La casa omului, să simtă băleguţa de vacă rânită, glodul cleios din bătătură. S-a servit vin roşu pentru putere, ciorbă şi costiţă înainte de apogeul micilor. Iar apoi, uşor abţiguiţi, râgâind uşor cu usturoi, domnii s-au urcat pe doamne. Atenţi însă, să nu murdărească cearceaful, că vede gazda şi-i ruşine.
Bluff
Ieși, nu ieși în oraș, sâmbătă noaptea situația e cam aceeași. Dai oricum peste o tută cu status sexos care dă reizuri la orice golani prinde la masă. Și când îți aduni și tu puterile, încercând s-o înghesui cu o mână tare, insa dovedește că până și unei vampe date-n draci îi tremură genunchii la propuneri de “all in”. Și-aveam chintă…
Categories: Home
Tagged with Very Personal
Deja Plecat
Mi s-a făcut dor de mare. Și nu oricum, ci un dor din acela care consumă. Deja îmi sparge urechile cu freamătul ei inconfundabil. Mirosul i-l simt adânc, izbindu-se în sinusuri. Și drumul până acolo… Ca un șarpe albastru ieșit somnoros din noapte. Oboseala, nerăbdarea, Knopfler în difuzor… Apoi lepădarea de lume, liniștea, incredibila liniște… Nu oameni buni, cel mai bun timp de mers acolo nu e în focul verii. Dacă totul vă pare că e degeaba, că nimic nu e cum trebui să fie, luați o femeie adevărată, umblați mai întâi bezmetic într-un oraș pustiu, absurd de străin, apoi fugiți acolo. Găsiți o mansardă cu ferestre la valuri și câteva zile nu spuneți nimic. În martie.
Foto: Ffffound.com
Am Înţeles
Persoane cunoscătoare, cu spirit pătrunzător, mi-au desluşit fiinţa de rahat care sunt vorbind lămurit. Cusururi grave şi neajunsuri impardonabile mi-au fost identificate, cu şanse de vindecare pare-se mai mici ca la o Ebola. Cum să mai doarmă omul în aceste condiţii, în ce chip să-şi găsească atunci liniştea nocturnă? Gânduri negre, remuşcări neîmpăcate îi bântuie sufletul şi trupul, punându-l în patrulare între pat şi budă. Asta mai ales dacă seara a făcut abuz de suc.
Încremenit la trei ceasuri spre dimineaţă, timpul lasă loc de revelaţii. Poate că totuşi lumea are dreptate. Ignor lucruri fundamentale, uzez de criterii răposate şi valori răsuflate. Nu înţeleg esenţa vieţii, chestiunile cu adevărat importante. Aşa ca ei… Mda, ar trebui să reflectez adânc, să iau măsuri şi să mă îndrept. Partea proastă e că şi experţii ăştia au sfaturi diferite, dau importanţă unor lucruri uimitor de contradictorii. E totuşi posibil ca teoriile lor să fie o defecare a ignoranţei? Peste putinţă. Dacă oamenii ştiu, atunci chiar ştiu. Gura mă-sii, şi serialele astea s-au terminat demult, nici suc nu mai este…
Epuizat de admirarea pereţilor goi (cum naiba am ajuns totuşi să am toată casa roz?), cedez tentaţiei şi mă arunc în braţele vechiului meu viciu - teveul. Iar de acolo, o altă persoană înţeleaptă, în spiritul celor amintite, îmi vorbeşte din “Canalul Banilor” tot despre un lucru magic care ar putea să-mi salveze sufletul: “Farmecul contabilităţii primare”.
Lirism Imobiliar
Bezna cerurilor s-a lăsat străpunsă de-o orbitoare lumină. Am înţeles (chiar dacă în al 13-lea ceas) cum ar trebui să trăiesc. Adică din chirii. Dacă chiar aş avea, printr-o fabuloasă împrejurare, două străduţe şi eu pe lumea asta, una prin Mayfair, alta colţ cu Park Lane, aş trage definitiv pe dreapta cu osteneala. Nu m-ar mai atinge vreo nevoie, nu m-ar deranja nicio grijă. Aş deveni un fel de Becali, numai că mai trândav şi mai cu rupere de sfinţi. Şi atunci aş sta o viaţă de pomană, numărând plictisit biştari sterlini, tot c-un sticlonţ academic în faţă, contrariat de ce arde aşa tare “profesorul” ăla pe gât (ce-au mai scumpit ţăranii ăştia Jack-ul…). Deocamdată însă, bubui un zar pe-o tablă colorată, cu tort branduit FKR şi speranţe de monopol, visând la ziua în care toate problemele mele, financiare şi de altă natură, se vor rezolva cu un simplu: “Pac-Pac”.
O Noapte în Paris
O bănuiam pe Hiltoneasă că-i luzără, dar nici chiar în halul ăsta. După ce-a ajuns pe net tăvălită modest de-un futac obosit, acuma se face iar de cacao. Nu, de data asta amantul n-a fugit din pat direct la tabloide să vândă caseta cu distracţii. Alt ditrus a reclamat-o la poliţie că e hărţuit fizic şi sexual de cocalară. Ba chiar că a fost ameninţat şi împiedicat să obţină o slujbă. Şomerul s-a plâns de violenţă intimă, de stres şi pierderea demnităţii. Amândoi loverii îşi destăinuie presei clipele de coşmar în care Paris le tot cerea sex şi ei nu mai puteau. Cică înscenau dureri de cap, greţuri şi vărsături, dar ea tot mai voia.
Lecturând cu mare tulburare aceste ştiri, mi-am dat seama că oamenii aceia chiar suferă. Să fie într-o stare materială gravă şi una să tragă ca o zăludă de ei nu-i lucru uşor. Pentru toţi distruşii fără ocupaţie şi cuc decent asta e însă şi o scuză gigantică. Întreabaţi de acum încolo care e pricina ratării, vor putea răspunde liniştiţi: “Am şi făcut o sesizare la poliţie. Vrea să ne fută Paris Hilton”.
A Touch of Evil
După o noapte spartă la poker cu golanii, până şi clicul mausurilor din birou e greu de suportat. Lespedea somnului m-a trăsnit peste creştet şi-s gata să iau drept pernă până şi un ştecher. Nevoit s-alung tentaţiile onirice, caut febril o chestie hard care să-mi pompeze energie în vene. Ceva dement care să mă trezească şi, în acelaşi timp, să mă ducă departe de grajdul ăsta. Câteva strofocări pe Youtube îmi scot în cale raritatea anului - o piratare după Priest de la reuniune. Transa mă cuprinde instant, alimentată de animăleala totală a poporului. Şi când chitarele urcă spre tonuri deja înalte, când oamenii dau mai abitir în gură la piesă…apare EA.
Câteva zâmbete discrete prevestesc urgia. Se aşează comod pe scaun şi mă ia mărunt, mărunt. “Vaaaai, ce pulover frumos ai azi “………….. Pauză………. “Îţi stă bine”………….. Pauză………………. “Şi cum ai petrecut aseară? Ţi-ai chemat prietenii acasă sau ai fost în oraş? Tort ai avut?”…………….. Iar linişte……………. “În general mergi la mol? La filme te duci?…….. Mda. E 200 de mii biletul. Mult. Eu nu mă duc”………. O vreme, linişte. “Mă duc în schimb la teatru. Cu soţul. La teatru e frumos. Este acum o piesă… Actorul seamănă cu tine”…….
Prin potopul de întrebări, la al cincilea rewind, desluşesc cu greu: “I’m so afraid/But I still feed the flame/In the night…”. Speranţa se reaprinde, reuşind chiar să identific un riff de-al lui Downing.
“Ţie de ce nu-ţi place să petreci? De ce nu te bucuri aşa, în general?”……..Pauză…….”Ar trebui să faci ceva, să te schimbi. Mie mi se pare că trece viaţa pe lângă tine”…………..”Ai putea măcar să-ţi dai jos căştile? Vorbesc totuşi cu tine. Mie mi se pare că mă cam ignori. Adică nu sunt demnă să vorbesc cu tine sau cum?”…….Pauză tensionată.
Profit de prilej şi prind un fragment de bass cu voce pe: “Aroused with desire/You put me in a trance/A vision of fire”…. Halford e deja ambalat spre partea finală, sunetul îl susţine amplu pentru ţipătul lui antologic…
“Dar la Avatar ai fost?”.
Să cresc mare
Astăzi e ziua meaaa…/ Zi frumoasă ca mineee…./ Mi-am adus ghiocei, ca să-mi murmure ei/ Cât de mult mă iubeeesc…
Desigur, câțiva măgari profitori și-au prezentat deja omagiile în speranța unei animăleli moca. Persoanele se știu, așa că nu mai merită menționate. Din varii motive, este încetățenită ideea că bucuria sărbătoritului trebuie dărâmată cu chefuri desprinse din Caligula. Puhoaie de vodcă ar trebui să le înece ficatul într-un banchet animat eventual de femei despuiate reglementar. Petrecerea va fi însă privată, serbând singur, în tihna căminului, șansa de a fi martorul propriei existențe de atâția ani. Astfel, cine resimte o afecțiune fierbinte pentru mine să meargă la cel mai luxos bar și să consume după cât îl lasă inima. Cu cât mai scumpă băutura, cu atât mai mare dovada de dragoste. Iar când apare la urmă nota de plată și vă gândiți la mine, atunci să știți că tot atât de mult vă iubesc și eu.
Categories: Home
Game, Set, Shit
Cu faţa aia de urs polar, gârbovit de ani şi kilometri de curve, îmi părea chiar simpatic când băga pilde către popor. “Ar trebui făcută chestia aia şi ailaltă, <<rumânul>> să muncească mai mult, să fie mai moral”… Aşa ca el, desigur, exemplu de corectitudine şi obraz curat. Doar măgarii ăia de la arhive n-au avut ce face şi-au scormonit prin istoria insului. Şi ca să vezi surpriză, iaca teancuri de hârtiuţe. Turnătorul “Tănase” dădea frumos în gât pe “rumânii” fugiţi din patria comunistă, nea Ion precizând conştiincios cine vorbeşte de rău organele de partid şi de stat. Iar dacă în 20 de ani, marele sportiv al ţării n-a binevoit să dea niciun fel de explicaţii pentru perversiunile săvârşite în tinereţe, asta nu se întâmplă nici acum. Cel mai probabil e că moşul a plecat prin Africa, la lichidat impale, plictisit probabil de mormanele cu mistreţi autohtoni. Iar când s-o întoarce acasă, e de aşteptat să ameninţe orice ziarist animat de întrebări incomode cu tăierea publicităţii dinspre grupul Ţiriac. Iar ameninţarea ar fi scrâşnită, desigur, cu aerul ăla de bogătan împuţit, indiferent la faptul că printre firele de mustaţă mai sunt agăţate bucăţele de căcat rămase de prin anii ‘60.
Foto: Vistacorporate.ro