The Smoking Man
Agentul Mulder nu se putea duce la budă. Oricât ar fi fost de dificil, făcea într-o pungă. Şi asta pentru că, până şi acolo, după colac, pândea The Smoking Man. Conspiratorul ştia tot despre toate (când era stricat la burtă agentul, ce viruşi fabrica guvernul, ce ozeneuri patrulau prin păduri). Filmul era totuşi fain. Chiar eram curios ce fel de chiloţi poartă Scully. Ţăranii ăia de scenarişti n-au dezbrăcat-o. Mare păcat. Puteam paria că-s din ăia de ţaţă, cu prelungitor, până la buric. La un moment dat, mi-a dat însă prin cap că schema era atât de bine făcută, încât nişte boi ar putea chiar să creadă. Faza proastă e că nu m-am înşelat.
Există şi în realitate armate de idioţi care trag apa cu gândul la conspiraţii. În America, poartă glugi cu KKK la întruniri cu făclii, haine de camuflaj în casă şi ţin ganul sub pernă. E iminent ca guvernul să le ia acrul de pământ din bătătură sau camionetele lor de rednecks. Nebunii cu ceva studii au temeri mai adânci. Cabale atotputernice pun la cale viruşi nemiloşi, ca atunci când au dat drumul la SIDA pe stradă. Agenţii secrete răpesc cetăţeni şi pun cipuri peste tot. Liderii lumii, evident, se ocupă cu lucruri şi mai grave. Dau cu avioanele în turnuri sau stârnesc războaie pe care, de fapt, nu vor să le câştige. De ce ar face asta? Proştilor, manipulaţilor trişti ce sunteţi, tot nu v-aţi prins? Ca să facă noua ordine mondială, să pregătească lumea pentru când or veni alienii! Contacte deja sunt, doar că nu e stabilită data.
Mai grav încă e faptul că demenţa asta nu e propagată doar de nişte puştani retardaţi pe forumuri. Analişti aparent respectabili aruncă ipoteze halucinante, tâmpind inconştient poporului. Astfel, măcelul din metroul moscovit nu e făcut de ceceni, ci de Putin, smoking man-ul ideal. Insul ar vrea să-l îndepărteze pe Medvedev sau să-i spargă pe islamişti înainte de olimpiadă. Şi deşi nebunii ăia au revendicat atentatul, cine îi crede? Poate e un feic comandat de ăsta, poate killerii îs pe-o mână cu Kremlinul sau poate… În fine, mă pierd în amănunte. Ideea de bază e că, dacă mai întâlnesc un bouan din ăsta cu conspiraţii, las şi eu logica deoparte şi trec la argumente forte: îi frig direct o cizmă între ochi. Port 44…
Foto: Sitcomsonline.com
People I Know
Acum câţiva ani, ştiam 3 oameni în oraşul ăsta. 1 ca lumea, 1 aşa şi aşa, iar ultimul, de-un complet rahat. Dar măcar erau relaţii uşor de administrat. Îmi era clar care cum e, ce-i poate pielea şi de ce-i în peisaj. Acuma, ştiu o mie. Cum naiba s-au înmulţit ăştia ca sporii, habar n-am. Deşi nu mai ţin exact minte, pe unii, ăia decenţi, cred că i-am ales eu. Dar restul? De unde gura mamii lor au apărut ăia, restul? Cum m-am ales totuşi cu atâţia indivizi care se simt lejer să mă ia cu “ce faci bă koaie?”. Cum naiba mă nimeresc în tovărăşia atâtor boi care, eventual, mă mai şi urăsc? Probabil însă că văd eu întuneric de atâta lumină cât îmi oferă. Drept urmare, ca o mărturisire de recunoştinţă pentru contribuţia la nemărginita mea fericire, o să le fac un cadou. O să le trimit câte-un plic cu o mie de parai. Iar cei care, ca surpriză, or să găsească antrax în plic, să ştie că nu-i de la mine. S-a făcut o încurcătură la poştă.
Foto: 123rf.com
Pentru mine, Botezatu nu mai există
În lumea ştrasurilor şi a chiloţilor cu ancore e dezastru. Titanul Bote e distrus. Oscilase mereu confuz între căldura feminină şi tăria bărbătească. Acum, părea să se fi hotărât. Când colo, porcii de la ziare i-au distrus viitorul. Au produs poze cu gagică-sa în coteţul lui Cristea, mingicarul. Când modistul transpira la dansuri pentru caritate, fata ar fi năduşit driblată de golan. Sau cel puţin aşa pretind pândacii. Tragedia a căpătat amplitudini antice. La scandal, ea a leşinat, el a produs scena despărţirii: “pentru mine, Bianca nu mai există!”Apăsat moral de paguba produsă, fotbalistul s-a dus la antrenament.
În mod normal, n-aş fi râs de durerea omului. La drept vorbind, eu nici nu cred că femeia l-ar fi putut înşela. Adică uitaţi-vă la faţa ei! Trebuie să fii nebun să crezi că ar fi fost în stare. Mai ales că-l iubea. Doar a şi zis la revistă… Mi-am amintit însă de o emisiune cu ceva anişori în urmă, în care artistul se dădea balaur. Comenta îngreţoşat cazurile de infidelitate, despre pierderea demnităţii. Afirma că bocitul e penibil, o slăbiciune care surpă iremediabil demnitatea bărbatului. Pretindea că partenerii stau priponiţi sentimental doar atâta vreme cât primesc ce le trebuie în aşternut, acasă. Cu alte cuvinte, ori ea nu dă corespunzător din balcoane, ori lui i-a leşinat şoarecul. Tocmai de aceea, suspinele sale stinse provoacă o suspiciune fundamentală: “probleme Gogule?”
Notă de subsol: În original, poza de mai sus, găsită pe-un sait aiurea, se intitula “Bianca_capră”. Din decenţă, am îndepărtat partea vulgară. Nu de alta, dar făcea cacafonie.
Foto: Apropo.ro
Categories: Home
Tagged with Add new tag, delir, Personal
Partners In Crime
Țara asta e așa de ratată, că nici hoți ca lumea nu mai are. Competența și stilul au dispărut până și din ciordeală. Hoțul nu mai așteaptă să se ducă baba duminică, la slujbă. Intră ca boul peste dânsa în casă și-i dă în cap ca să-i ia pensia. Ca să nu mai zic de hold-up-uri. Apar tot felul de ratați pe la case de amanet și ciuruiesc funcționarii cu bile de cauciuc. Umflă două lanțuri de aur și, pe urmă, douăzeci de ani de frână. Ultimul caz a rupt însă gura la toți.
Oricine bănuia că statul e cangrenat de mafie, dar n-avea reprezentarea ei concretă. Își închipuia că rețeaua-i condusă de vreun super ciumete, de un fost megasecurist care umblă fin la judecători și poteră. Când colo, iaca Voicu! Un țigănete obez și analfabet învârtea pe ghiul o țară întreagă. El și cu nenea Vanghele. Nașii de abanos ai mânărelilor cu dosare. Iar când până și ultimul julitor din tramvai știe că toate telefoanele se ascultă în țara asta, luzării ăștia își explicau faptele la celular. Nu făceau corespondență deștept, printr-un curier de nădejde, nu stăteau cotiți de procurori prin boscheți. Prostanii aranjau potlogăriile pe fir și cereau mălai la restaurant, sperând să nu-i dea în gât chelnerii.
În fine, așa popor, așa hoți. Eu însă m-am gândit demult. Dacă o fi vreodată să-mi bag picioarele în simțul cetățenesc și să mă apuc de furat, măcar o s-o fac cu stil. N-o să mă risc la o valiză de parai și pe urmă să forțez granița la bulgari. Nu tată, dacă e de trăit în pericol, atunci pericol să fie. Planul meu era să sap o gaură de la metrou, până sub sediul BNR, la tezaur. Iar dimineața, când s-ar fi dus Isărescu la muncă, să se trezească fraierul că tot aurul patriei a trecut la privat. Care privat viza o plecare de poveste, cum altfel, decât în Mexic. Odată chiar i-am expus planul meu unei persoane cu care imaginam o echipă gen Bonnie and Clyde. Nu s-a arătat impersionată. Era combinată din interes. Prin urmare, nu-și risca viitorul liniștit pentru un gangster închipuit. Trebuia să mănânce și ea o pâine. Chiar dacă tot într-un fel de pușcărie…
Foto: Bonnie and Clyde, The movie
Cinecitta Per Sempre
În sfârșit, am fost la mall să văd un film. Dacă aveam o bâtă, o foloseam. Ce spectatori, ce fețe… 4 săli pline ochi pentru producții cu uciganii (eu am intrat alături). Mai mult ca sigur, poveștile erau pentru toți la fel. Erou bun+ situație proastă, eventual balauri+damă care-l ajută+suspans, criminalul e ăla, ba nu, e ălălaltul+alergături, pistoale, mașini de poliție, gata. Handicapații și-au luat porția de imbecilitate și s-au dus liniștiți acasă. America i-a distrat, i-a înnobilat intelectual. Asta confirmă și mai vechea mea teorie: cine se uită la Oscar e un idiot. Zace cu ochii sparți o noapte ca să afle că The Hurt Locker e capodoperă…
În fine, dacă tot nu dorm nopțile, m-am reapucat de vizionări. La Notte, ca să fiu în atmosferă. Păi filmul ăsta… Acuma înțeleg de ce e poporul adăpat cu blockbustere. Nu poți să mulgi turma de bani cu chestii intelectualiste, golite de story, zdrobindu-i creierii cu angoase despre alienarea postmodernistă. Plus că nu mai are cine să le facă… Mai mult, în mod absolut șocant, ăia care puteau, marii maeștri, au trăit mereu cu umilința Hollywoodului. L-am văzut odată pe alt grande, Fellini, la 70 de ani, în fața Academiei. Era umil, terminat de emoție, cu glasul pierdut în fața industriașilor de film. Și în loc să țină, ca un colos ce era, un discurs arogant, scandalos, a la Mussollini, s-a scuzat că răpește prea mult timp audienței. M-a dezamăgit teribil. Atunci, pentru prima dată, ca o răzbunare pentru toți făcătorii și înghițitorii de rahaturi pe celuloid, aș fi vrut să-l văd renunțând la absurda lui modestie și, arătând curul la sală, să arunce profetic, antebecalian, faimoasa formulă: “Băăăă, vă dau la toți muie pe partea cinematografică!”.
Foto: Marcello Mastroianni, La Notte, R. Antonioni
Mamela se Revoltă
Lumea crede că e ușor să fii cocalar. Pune un țăran un munte de aur peste 4 clase și gata, iaca mârletul de lux. Ei bine, nu-i chiar așa. Și aici trebuie talent, știință, o rafinare inversă a gusturilor. Luați de pildă 100 de maneliști de la noi. Din ăia care-s Botezatu wannabe. Ce le dă lor prin cap dacă fac mălai? Care-i maximul de târlăneală sclipicioasă la care pot ajunge? Bagă un Q7 alb, papuci cu bot întors și-un fes LV, cu litere multe, la vedere. Asta-i tot. A, plus ochelari din ăia, ca de sudor, în discotecă, dar tot nu-i deajuns. Asta e de acum un fel de uniformă, o obișnuință de club ofilit.
Ciumeții adevărați bagă stil nene, o ard la ștaif. Cine rupe locul trebuie să-și bage copitele drept în ficații bunului simț. Tocmai de aceea, un tuner rus a anunțat că oferă șmenarilor cu posibilități țeava anului: un gip capitonat cu piele de penis de balenă! Și chiar dacă inițiativa a căzut între timp, asta s-a întâmplat după protestele altui mamifer cu podoabe prețioase: Pamela Anderson. Oricum ar fi, planeta a fost salvată. Birjarii de cavouri pe roți nu-și vor mai legăna bucile pe intimitățile mamiferelelor rare. Dar chiar, oare toanta aia măcar știe ce-a salvat? Sau poate mai crede că prin chestiile lor lungi se depun icre? Iar dacă ar aburi-o cineva că icrele sunt mai tari ca botoxul… Hotărât lucru, nu scapă alea de harpon.
Foto: Barb Wire
Zdreanţo! Ba tu eşti zdreanţă, mamă!
Acu ceva ani, mă bătea gândul să scot un ziar. Nu l-am scos. Rău am făcut. I-aş fi spus simplu: “Caca”. Cum n-am fost pe fază, au preluat alţii ideea şi au făcut avere cu ea. Important e să găseşti trei tâmpiţi care să se acopere cu rahat cât e ziulica de lungă. Cine se îndoieşte de reţeta asta magică a presei române să aibă pregătit un sul de igienică. Poftiţi să lecturaţi nişte headlineuri de forţă privind moştenirea unui cimitir:
Oana Zăvoranu: “Mama şi-a făcut liposucţie ca să arate mai bine la închisoare. Îi iau tot, şi dinţii din gură!”
Mama: “Pepe e o glugă de coceni. Taică-su e bigam”
Oana: “Mama l-a ucis pe tata. Mi-am stropit maşina cu urină ca să scap de blestem”
Mama: “Oana mi-a vândut blănurile şi aurul. Fir-ai al dracului să fii! Țigancă! Nemernică”
Oana: “O bănuiesc că are un amant tânăr. De data asta ai belit-o, hoaţo!
Mama: “Are un suflet de diavol”
Pepe: “Soacră-mea mă vrea la aşternut”….
În josul paginilor, tone de reclame la reparaţii de hemoroizi-fisuri anale. Aş fi fost bogat…
Foto: Click.ro
FKR Jr.
A observat cineva că nu se mai fac copii? Adică se mai fac, da’ rar al naibii. De obicei fac ăia ceva mai avuţi şi colegii nasoi din liceu (tâmpiţii au mereu plozi sănătoşi). În rest, suntem o generaţie de condomari. Fetele socializează cu pastilele în poşetă, iar marile iubiri sfârşesc cu un chiuretaj. Nu există însă ins, cred, care să nu se fi gândit la ce creatură ar ieşi din el. Personal, n-aş băga mâna în foc că aş da lumii vreun urmaş olimpic. Oricum, i-aş da foc la ghiozdan dacă ar păşi pe astfel de cărări greşite. Mai sigur e că ar fi o combinaţie de Marilyn Manson cu Kat von D, genul de puştan care ar face eseuri la şcoală despre homosexualitatea reprimată a lui Isus. Tot ce mai trebuie e să găsesc o mamă responsabilă care să-i golească pe ascuns Coltul de plumbi atunci când s-ar supăra pe profesoare. Dar am avea un cămin fericit. Simt asta.
Categories: Home
Moarte Bogaţilor!
Cine are mălai la saltea obligat trebuie să moară. Să dispară toţi, în gura mamii lor de îmbuibaţi! Toţi, dar absolut toţi, fără nicio excepţie. Ura veche a maselor e alimentată temeinic de vitele din media: “Politicienii umblă cu limuzine!!! Uitaţi ce tablouri atârnă Patriciu în casă! În vreme ce pensionarii suferă…”. Imediat, golanii de la partide promit să palmeze Mertzurile iar petrolistul dă asigurări că Grigoreştii lui vor aparţine poporului după ce crapă.
Gloata pare mulţumită. Pe moment. Nu contează cine a făcut avere pe bune şi cine a ciordit-o. Cine arată în Mertz ca maimuţa şi cine îşi merită banii. Coasele şi furcile sunt pregătite să ia gâtul la îndestulaţi. Nuanţele sunt irelevante. Nu contează că unii politicieni sunt avocaţi, medici sau arhitecţi. E lipsit de importanţă faptul că miliardarii mai au şi idei de afaceri. Să sufere nenorociţii! Să sufere ca amărăşteanul care n-a făcut nicio şcoală, nu l-a dus capul la nimic. Să sufere şi să-şi ceară scuze că-s bogaţi că, dacă nu, o să-şi găsească boieroaicele violate şi conacele în flăcări. Ca la 1907!
Foto: monroeanderson.typepad.com
Ura Împotriva Mașinii
Sistemul e malefic. Sistemul abuzează și corupe. Tot ce e rău vine de la Sistem. Bun, el ne asigură hrana, lumina, pantofii, chiloții, pastilele, mașina, și cam orice altceva. Dar e neapărat rău și vinovat pentru toate. Mai ales când moare cineva din interior.
Zilele trecute a mai căzut o puștoaică la birou. N-a mai contat cum, n-a mai interesat pe nimeni de ce. Dacă a fost în ograda multinaționalelor, e clar - dușmanul e de vină. El a legat cu lanțuri victima de calculator. Chiar dacă pe urmă se dovedește că victima asta a sucombat din “n” alte motive. Dar nu-i nimic, prin cafenele și food-court-uri, prin baruri și mall-uri, mii de oameni pregătesc, în ascuns, Revolta. Și, când ea va veni, vom sparge cu toții geamuri la corporații, vom lua de gât toți oamenii cu cravată iar lumea, eliberată de povara mercantilismului, se va îndrepta luminoasă către… Ei, abia de aici încolo ar începe să fie greu.
Fotot: Auzigog.com
Bancul cu Marcu 4
Se vede treaba că somnul meu face perversiuni cu o vecină. Altfel n-ar fi plecat mai mereu pe la 3-4 spre dimineață. M-a lăsat în schimb cu foamea. Și asta face ca toți dracii când o apucă. Mai ales dacă frigiderul nu-i închide gura decât c-o conservă de ton. Stomacul bușit nu ajută odihna, așa că stârnesc și mai tare agonia. Nu-i nimic, trag și avantaje din chestia respectivă. Cu ochii lipiți de tavan, la asemenea ore, pot să pretind că sunt și împărat peste țara asta. Nu vine nimeni să-mi zică să mă tratez. Mai ales pe așa vreme… Chiar, oare curvele de la benzinăria de sub pod cum rezistă? Își dau cu antigel la pupăză să o țină funcțională? Mă rog, treaba lor. Câștigă și ele o pâine. Ca și Stallone de altfel. Noaptea e aproape spartă și eu tot îmi bușesc ochii la ultima ecranizare Rambo. Mi s-a părut la o scenă că l-au dat chiar cu rimel pe la ochi, să-i facă privirea mai pătrunzătoare. Cre-că de asta nici dușmanii nu știau dacă să tragă în el sau să-l dea la buci cu vaselină. Simt totuși că nu rezist până la final. Eroul e împresurat, bombele curg gârlă, dar iată că s-a înapoiat repausul. Nu-l întreb cu care vecină, nu zice dacă i-a fost bine. Îi primesc împăcat miluirea, promițând în gând o faptă bună: cu prima ocazie, le cumpăr o pătură la fete. Că numai ele, acolo, sub pod, mai știu cât îs de grele nopțile albe. Mai ales alea fără vreun macho convingător, dar cu un pește de rahat.
Foto: Rambo
Fatal
Te-ai săturat să fii la infinit singură? Te simți pustiită de trăiri adevărate? Ți s-a urât să tot schimbi baterii la drăcovenia aia? Clocotește în tine dorul de aventură, de împlinire? Ai avea nevoie de o mână prietenoasă pe fund, de un pansament sufletesc? Speranțele tale au acum un răspuns. Dacă ești gata să-ți împlinești toate visele, să fii dusă în paradis (abuzând copios de portofel), atunci apasă AICI. Dar numai dacă promiți că nu faci prostii cu dușul.
Foto: www.papiersgras.tumblr.com
Fără tine, viața e pustiu
De departe, cel mai dramatic moment de amor al cinematografiei române se ascunde sub un morman de hăhăieli ignorante. Lumea hlizește inconștient când Jean tocmai jelește: “M-a părăsit! Luminița m-a părăsit! S-a măritat cu un paznic, un paznic de noapte! Tocmai ea, căreia îi era atâta frică de întuneric…”. Să nu zică nimeni că n-a fost măcar o dată în viață pe post de Patraulea…
Flori de Plumb
Salut toate femeile corespunzătoare. Flori, bomboane şi ce mai vor ele că na, dacă merită, merită. Ode misterului feminin voi închina însă altă dată. Vreau să mă ocup cu această ocazie de idioate, de nemernice, de acel tip de animală faţă de care până şi o vacă ar spune: “eşti prea vacă”. Bun, aştept injuriile de rigoare, cufurelile feministelor tâmpite. Nu ne interesează, nu luăm în seamă. Voi respinge categoric şi definitiv mitul generalizării frumuseţii. Nu, de o mie de ori nu există respectabilitate într-o femeie doar pentru simplu fapt că fiinţa respectivă se pişă ghemuit. Cunosc vite de o nesimţire rară (evident că tot ce zic aici e valabil şi pentru bărbaţi), incredibil de rele, exasperant de imbecile, neasemuit de curve. Vorbesc de haitele alea care nu se spală, care atârnă de bărbat, care rămân dinadins borţoase ca să priponească prostul, care se fut cu naşul la nuntă, despre cutrele gata să-şi bârfescă şi sufletul. De 8 Martie, orbiţi de moment, unii le umplu braţele cu zambile şi ghiocei. Eu aş vrea să le văd braţele ocupate cu o jonglerie de drujbe.
Foto: Taxi Driver
Cu Fetele
Dezvăluiri scandaloase, amintiri scoase de la naftalină. “‘Mai ții minte când aia s-a combinat cu ăla, da’ de fapt și-o punea cu ălălaltu?”… Pe urmă, râs isteric, tone de licori, dansuri senzuale pe Pantera și schimbări de câteva baruri. Spre dimineață, otrăvire de la Mac și somnolență pe Fărămiță Lambru. Una e singură, alta iubește, ultima se mărită. Toate au câte un of. Și totuși, probabil că numai mie mi s-a părut, cel puțin pentru o clipă, că totul e așa ca demult. Adică…
Bulină 18
Hollywood-ul e pe butuci. Toate filmele triste făcute acolo pălesc faţă de ce se pregăteşte acum. Un întreprinzător român are pe ţeavă bomba bombelor - o producţie XXX cu familia secolului. Sculele sunt pregătite, s-au distribuit şi rolurile. Pe Moni o va juca cică faimoasa Joanna R. (?????), iar pe Iri, cum altfel, Piticul Porno. Dacă despre curvă (mă rever aici la actriţă, nu la doamnă) nu se ştiu prea multe lucruri (chestia cu “faimoasa” e băgată la vrăjeală), Piticul se pare că rupe locul. Potrivit unor relatări avizate, creatura parcă ar avea 3 picioare. Adică, dacă s-ar duce la mare, ar lăsa dâră în nisip. Sigur, nu-i o calitate regăsită şi la personajul real dar, mă-sa mare, la filme se mai bagă şi ficţiune. Aşadar, totul sună promiţător, gata să spargă piaţa. Singura problemă ar fi cu scenariul. Cică se chinuie un nene, dar merge greu. Trebuie făcută o poveste deosebită, cu frecare, dar şi cu sentimente. Cu momente dramatice, dar şi cu pilde memorabile. Tocmai de aceea am pus mâna pe pană şi am dat suflet operei printr-un melanj de elemente cinematografice, acrobatice şi de teatru radiofonic.
Luaţi o gură de Wiborowa şi întindeţi-vă pe o canapea. Închideţi ochii şi imaginaţi-vă. Sunteţi gata? Motor:
Noapte grea cu frig şi zloată. O rată din provincie se târâie spasmodic spre Capitală, ducând cu ea un suflet pierdut.
Pe un cadru lung, ochii trişti ai fetei spun totul. Din off se aude vocea Povestitorului: Plictisită de relațiile cu săraci, Moni a aruncat totul pe-o carte: gloria sau nimic. Va cunoaşte luminile rampei sau se va arunca de undeva în gol. Îi va fi greu, foarte greu. Ea are o pizdă, dar cui foloseşte? Adică ar folosi, dar cine ar plăti pentru ea? Şi gândurile fetei zboară aiurea, la trecutul său nămolos, dar mai ales la ce va fi.
Iată că a ajuns. Târziu, foarte târziu, fata aleargă spre hotelul de la adresa ştiută. În hol e pustiu. Doar un piccolo şi Piticul Porno. Cu un piccolo nu se face nici să conversezi, aşa că Moni îl întrebă pe Pitic:
- Concursul, unde e concursul? S-a terminat finala la manechine?
Iri se întoarce brusc, fonfăind libidinos:
-E gata fetiţo. S-a terminat demult. Eşti cam stropită pe picioare. Se vede că vii de departe. Da’ sex nu faci?
-Fac, cum să nu fac, că păreţi bogat. Ce întrebare e asta? Întreţin relaţii normale, dar vă costă un parizer. Pentru oral, îmi luaţi şi muştar. Dar pe cine trebuie să frec? Pe dumneavoastră sau pe şoferi?
-Pe mine, că pari curată. Pe şoferi, mai târziu, la distracţiile cu swingeri.
Pauză de dialog în vreme ce se petrece o muie. Scena se filmează de după o uşă, prin gaura cheii. Piticu încearcă să mimeze impotenţa, deşi natura l-a dăruit cu minuni. Îşi drege vocea şi spune stins:
- Moni, e greu. Anii au trecut. Tu eşti frumoasă, dar totul e moale.
Ea ştie însă că are viitorul în gură. Lucrează frenetic şi spune neclar, dar mântuitor către lulă:
- Ridică-te şi umblă!
Din nou, vocea Povestitorului: Miracolul se petrece. Bărbăţia i-a înviat şi Iri închide ochii de fericire. Fericită e şi ea. Simte deja gustul bunăstării, al eliberării de griji. Va veni ziua când Iri va termina în ea, umplându-i pântecele cu milioane.
Moni a uitat deja mirosul de autobuz. Se simte apăsată părinteşte pe ceafă şi ochii i s-au umezit. Cele 30 de secunde de peliculă s-au scurs repede. Aşa cum s-a scurs şi chestia lui Iri.
Cadru de final:
Iri îşi ia pastila de inimă şi trage adânc din inhalator. E iarăși tânăr!!! Fata asta e o binecuvântare, o gaură ca o primăvară. Dânsa se şterge cu un şerveţel pe faţă şi susură tandră, gânditoare, cu genele încă încleiate:
- “M-am răzgândit iubi. Nu mai vreau parizer. Un Bentley ar fi mai bun. Cer prea mult?”
Foto: Ffffound.com
Darkmaster
Masele ignorante sunt păstorite din umbră. O minte atotcuprinzătoare gândeşte viitorul şi stabileşte destine. Fireşte, ea e ascunsă de ochii vulgului. După cărţi sau poate după munţi de bani. Cert e că un popor întreg caută cu înfrigurare identitatea magului. O vreme, s-a crezut că-i Vântu. Absurd de bogat, poza rar şi misterios în ziare, privind cu subînţeles de lângă o tablă de şah. Lumea credea că ăla-i tăticul nostru. Ştie tot, învârte pe toţi. Până s-a aflat că marea lui unealtă era Geoană…
Pe urmă a fost schema cu Patriciu. Un imperiu financiar, manevre peste manevre, influenţă cât să n-o poată duce. N-a tăcut, deci n-a rămas filosof. A prevestit că spasmele crizei ne vor băga în al treilea război mondial şi naţiunea s-a lămurit că-i un bou. Dar dacă tot veni vorba de filosofi şi de boi… Poporul avea convingerea că sunt câteva minţi luminate care, chiar dacă nu fac aranjamente la scară planetară, măcar înţeleg aceste scheme. Sunt nişte eminenţe cenuşii care sălăşluiesc în înălţimile eterate ale spiritului. Pleşu s-a apucat însă să scrie o carte despre îngeri, iar Liiceanu a dezvăluit cum se unge acasă cu ulei ca să-şi simtă excitat trupul. Ca să pună capac la toate, Patapievici şi-a dat cu părerea despre obiceiurile orale ale unui politician. Evident, era vorba tot de Geoană…
Şi atunci, dacă toţi au dezamăgit, dacă nimeni nu e întunecatul masestru, cine să ne stea totuşi la căpătâi în chip de mare vrăjitor? Care-i omul care mişcă lumile cu mintea sa? Dar o fi oare om sau e chiar mai mult? Poate-i un duh, o entitate din altă dimensiune sau, cine ştie, chiar un semi-zeu? Cert e că vulgul îl ştie doar de Oreste. Scarlat Oreste…
Love KO
Asta e fază standard. Cîte un dărâmat alcoolic zace răpănos prin crâşme, sprijinind pereţii. Nu s-a omorât cu şcoala, nu se ocupă cu nimic. După umila mea opiniune, aş zice că e vorba de-un ratat. Fals însă! Femeile adevărate îl ştiu şi-l apreciază. E un rebel, un rocker frumos la suflet, unul care se pişă boem pe sistem. Drept pentru care îi ling vodca de pe bărbie şi-i scutură lula la baie. Alături de dânsul se simt libere, descătuşate de prejudecăţi. Descoperă în el un suflet de copil, o tandreţe acoperită de bere. Şi totul ar fi frumos şi bine dacă nu şi-ar lua, la un moment dat, ciocanele de rigoare. Moment în care, deşi devin triste, îi apără cu ferocitate onoarea: “Te rog, nu vorbi aşa de el, nu-i un ratat. N-a vrut să-mi dea cu pumnul. Când nu se droghează, e un dulce”.
Foto: Ffffound.com
Diva 2
O mulgătoare îşi face de lucru prin birouri. Anii grei de îngheţate şi sarmale îi arată plenar fleşcăirea. Mintea îi este însă tânără şi îndrăzneaţă. Motiv pentru care îşi poartă copitele încătuşate în ciorapi zebraţi. Psihopata instituţiei o vede şi nu se poate abţine: “Vaaaaaaaai, uuuuuuu, mmmmmm, daaaaaaaaa, arătaţi ca…..ca Angela Gheorghiu!”. Spulberat de paranoia nebunei, aştept cu speranţă o dezminţire din partea mulgătoarei. Se vede însă treaba că paranoia e transmisibilă. Năucită de nesperatul lins în cur, hoaşca ia involuntar o poză de scenă, îşi dă cu membrele prin coamă şi răspunde teatral: “Ah, aveţi dreptate, Angela a fost mereu o cochetă”…
Foto: Gândul