Archive for May, 2010

Când Vii?

Masochismul se poate practica în forme încă mai extreme decât arată filmele de specialitate. Că lumea îşi dă cu bice la cur şi se aruncă pe partener de pe dulap, asta nu-i nimic. Suferinţa pură, adevărata chinuială, se trăieşte în lanţurile singurătăţii. Aici este însă toată chestia: să nu fie o solitudine din aia clasică, cu urlat la lună. Nu, sihăstria trebuie să se agaţe de o speranţă palidă, rar futătoare, dar totuşi împlinitoare sufleteşte, popular numită şi relaţie la distanţă.

Pe scurt, persoana practicantă boleşte şi păzeşte mesengerul cât e ziulica de lungă, aşteptând aiconuri cu pupături de la iubirea dusă pe pustii. Acolo, pe net, se nutresc speranţe, se deapănă amintiri (atâtea câte sunt) şi se fac planuri pentru un viitor nebulos. El nu poate acuma că e scump trenul, ea e reţinută la şcoală sau la muncă. Dar va veni vremea când se vor regăsi şi atunci… Însă până la momentul contactului nemijlocit, trebuie şi simţurile alea potolite cu ceva. Urmează deci infinite convorbiri telefonice cu gemete şi mormăituri. Ca variantă, când expiră şi cartela, se pot trimite poziţiile sexuale prin poştă, aşa cum îşi trimit pensionarii mutările la şah.  Iar într-o bună zi, cu siguranţă (sau mai degrabă nu) ei se vor regăsi şi vor trăi împreună undeva.  Important e să se menţină aprinsă flama, să se încarce sufletul şi puţa de nădejde. Căci, nu-i aşa, cu răbdare şi multă masturbare se trece şi marea.

Foto: Frorence 15, Helmuth Newton, art.dada.it

Ganja

Ruşine ierbarilor care trag fumuri pe la colţuri! Dispreţ şi umilinţă ălora care mai umblă cu feicuri botanice! Zac asupriţi de sistem, satisfăcându-şi poftele în taina anonimatului. Acceptă umil să-şi risipească în spaime singurele clipe de linişte ale vieţii lor. Patetic! Dar pentru toţi aceşti sclavi ai modernităţii, iată că mai există speranţă. Rastafarienii şi-au adus aminte de origini şi se răscoală. Guvernul jamaican vrea să-l prindă pe baronul drogurilor de la Kingston şi poporul se revoltă. Cu mic, cu mare, toţi purtătorii de şerpi în cap îşi slobozesc flintele în poteră. Până acum, distracţia a făcut 40 de morţi şi dezastrul se extinde. Dar merită. Orice sacrificiu este prea puţin faţă de visul inhalării neîngrădite. Aşadar, la arme corporatiştilor! Luaţi exemplul fraţilor năpăstuiţi! Devastaţi birouri şi incendiaţi oraşe! Molestaţi şefi, daţi piept cu legea. E vremea răscoalei universale. Şi chiar dacă lumea întreagă s-ar duce de râpă, umanitatea şi-ar da duhul pentru o cauză cu adevărat nobilă: dreptul la cânepă.

Foto: Photobucket.com

Fărâme de Luciditate

Azi s-au luat niște oameni. Persoane cunoscute. Să se pupe mirii.

After party. Am fost prezent. Sau așa mi se pare.

Drumul spre casă ridică probleme vitale: ce e mai urât și mai urât pe lume? Picioarele în x care fac joncțiunea într-un dos mare.

Ca să nu mai zic că am descoperit și unde se duce iubirea atunci când se duce. Acolo de unde a venit. În neant adică. Dar noi să fim sănătoși. Cururi s-or mai găsi. Sau suflete pereche, cum se zice.

Foto: Informal.ro

Lirism de Primăvară

“Spune-mi, dacă te-aş prinde într-o zi

şi ţi-aş săruta talpa piciorului,

nu-i aşa că ai şchiopăta puţin după aceea,

de teamă să nu-mi striveşti sărutul?”.

De câteva zile, sunt buimac. Îmi tot zdrobesc creierii să înţeleg marele mister: de ce fac boschetarii caca pe pasarelă? Au tufişuri în stânga, copaci în dreapta, numeroase locuri şi metode pentru a-şi despovăra dosnic fiinţa de griji. Şi totuşi, ei preferă trecătoarea, locul strâmt unde se înghesuie mii de pietoni.

Să fie oare un gest metafizic? O sfidare la adresa societăţii indiferente? Un protest tăcut faţă de alienarea care le-a fost impusă? Ori poate un concurs între ei, o competiţie gen “chicken”? Adică o fi vreun pariu făcut la plictiseală, să vadă care dintre ei iau şuturi de la poteră şi care reuşesc să îi stârnească voma. În tot cazul, dimineaţă sunt capcane peste tot şi nefericiţii se strecoară ca panzerele la Kursk. Aşa cum încerca şi o adorabilă jună, echipată de sărbătoare, precis în scop de întâlnire după liceu. Era visătoare, se gândea deja la romanţa ei, la tandreţuri şi intimităţi iminente. Şi chiar a şchiopătat puţin. Nu, nu fusese deja sărutată. Nici  în talpă, nici altundeva. Doar călcase…

Foto: Ffffound.com

Strike

Vestea că sunt spărgător de grevă s-a propagat ca un foc. Comitetul de hoaşte s-a mobilizat şi a luat atitudine. Cică este un nebun care ameninţă cu procese sindicatul dacă este împiedicat să muncească pe timpul protestelor. Eu îs ăla. După îndelungi deliberări, cea mai isterică mesageră a turmei s-a proţăpit pentru a-mi comunica sentinţa. “Domnul coleg, vă informez că sindicatul a hotărât!”. Uneori dau impresia că pot să vomit prin ochi aşa că, aţâţată de sictirul întâmpinat, dă drumul satisfăcută la verdict: “Liderii noştri sunt aproape să obţină salarii cu 50% mai mari! Procesul şi greva vor da gata guvernul. Dar bani vor lua numai ăia care luptă pentru drepturile lor, nu şi ăilalţi!”.

Figura tâmpitei şi pornirea ei răstoarnă orice teorie economică. La mintea turmei, prosperitatea e iminentă. Pot să cadă burse, pieţe, monede de schimb, să explodeze deficite, să vină Armaghedonul. În ieslea lor ei este pace şi curge cu mălai. Vacile şi-au rezervat probabil bilete în Antalia şi râd de vecinii înspăimântaţi de concedieri. Aşteaptă un munte de bani şi nu dau şi la alţii. Ţin numai pentru ele, tovarăşe de baricadă socialistă. Zdrobit cu necesitate de osânda cretinelor, nu-mi vine decât să-mi pierd minţile şi să repet scena dintr-un film prost- în plin oraş, cu un carton legat de gât, Dinică acosta trecătorii cu minţile rătăcite: “Bă, hai să ne dăm foc! Hai bă fraţilor să ne dăm foc!”.

Foto: chnm.gmu.edu

Die Young

Când îţi dispar eroii, îţi aminteşti că nu mai ai mult nici tu. Curva secolului a pus jos un om mare, mare de tot. Săru-mâna nene Dio.

Peace

La ce poate spera o nasoală într-o lume care preţuieşte esteticul? Dacă e ciuma dracului, se înconjoară cu alte sparte ca dânsa. Apoi, dezvoltă garantat o atracţie pentru tot ce e decăzut, bălos, adică pentru orice element în care ea ar trece drept acceptabilă. Poartă haine scârboase, se întovărăşeşte cu inşi scârboşi, îşi întinde viaţa ca un perpetuu şi gros slin. Fără variaţie, orice haită din asta tristă se crede fabulos de deşteaptă. Dacă poartă bulendre ca Joplin şi umectează la Ada Milea, în mintea ei e o ciumetă. În plus, e şi foarte bună la suflet. De o bunătate din aia care, în mod ciudat, la un moment dat, îţi trezeşte silă.

Ea poate fi găsită sugând bere ieftină în crâşmele cele mai dărâmate. Mereu ciupită de pileală, vaca asta are o singură problemă: încearcă s-o tăvălească aceiaşi  mârleţi fomişti ca întotdeauna. Dar bucile ei sunt mulţumite. Atâta vreme cât ăla care le munceşte seamănă măcar la scrot cu Jim Morrison.

Poza: Art.com

F.O.A.M.E.

Nu-s eu chiar prooroc, dar aşteptam momentul. Singura surpriză e că a venit aşa târziu. De zis, nu mai e nimic de zis. Suntem în buda budei, mii de bovani clocesc deja greve iar situaţia ar trebui salvată de Udrea. Personal, mi-am pus deoparte sfoară şi săpun pentru când s-or aduna facturile. Să schimb jobul, să fac bulbuci, nu mai are rost. De fapt, nu mă pricep la nimic pe lumea asta (deşi unii zic că dau bine cu zarul). Aş putea eventual să găsesc o bătrânelă miliardară. Mă inhib însă teribil la plăci puse în borcan. Poate să mă apuc de plantat ogoare cu iarbă? Ştiu destui oameni care s-ar muta la mine din cauza asta. Aşadar, m-am hotărât- nu mai e mult şi trag pe dreapta. Ca să amân momentul, ar trebui să pun totuşi capăt shoppingului frenetic pe net în toiul crizei. Apropo, cumpără careva cu banul jos nişte weiferărs de la mama lor? Nicio zgârietură. Îs purtaţi numai în balcon.

Foto: Freakingnews.com

Supertristul

Ducă-se pe pustii herbaliștii ăștia! Stau cu etnobotanica în creier și sperie bieții creștini cu festivaluri în pădure. Cică și dobitoacele sătenilor s-au cotit în grajd simțindu-le spiritul rău. S-a dezvăluit asta pe-un sait ortodox, deci e supersigur. Cert e că potera n-a făcut destul. Aceeași greșeală a făcut-o în ’69, la Woodstock, și s-a văzut ce-a ajuns America. Trebuia să le zdrobească oasele din timp și să le pună foc la corturi. Poate măcar așa le potolea destrăbălarea pacifistă. Cum n-a făcut-o, uite că s-a ajuns la moarte de om. Era inevitabil…

Acuma fără gaguri, eu credeam că-s barosanul absolut al depresiilor, dar flăcăul ăla m-a făcut de departe. Să zaci într-o poiană răcoroasă, înconjurat de sute de dude pilite și fumate, dănțuind tribal cu propuneri de fericire și tu să faci planuri cu funii, e motiv de ciocăneală. Măcar în cazul ăsta, aș fi preferat să apară din boscheți un plutonier major, confiscându-i abuziv săpunul nătărăului cu îndemnul înțelept: “du-te bă psihedelicule și fute, că ai timp de atârnări la 60, când chiar o să-ți atârne!”.