Copilării
Cea mai tare jucărie din copilăria personală a fost un tanc. Unul bestial, adus de tata de la ruși. Dotat cu antenă și baterii, rula imperturbabil pe șenile până pocnea vreo mobilă. Țeava tunului se termina cu un bec roșu, avertisment că, dacă ar fi fost adevărat, monstrul ar fi făcut moarte de om. Evident, fascinația era totală. Scoteam zilnic untul din el, până când curiozitatea l-a dat gata. O amplă inspecția cu șurubelnița i-a dat gata circuitele, trecându-l pentru totdeauna în hangarul amintirilor.
Ani mai târziu, o altă jucărie avea să-mi atragă fascinația. Nu era de la ruși, dar semăna. La fel, era dotată cu ce-i trebuia și rula la fel de imperturbabil. Și la volan, și pe jos. Ba chiar uneori, după niște chestii ludice mai îndelungate, avea gura de foc tot roșie. Chestia e că asta s-a stricat din senin. Sau o fi avut defecte de fabricație? Cert e că, după asta, am avut curiozitatea să mă uit o vreme sub turela ei. N-avea niciun circuit normal…
Foto: farm3.static.flickr.com
