Burlesque

Sunt curve şi curve. Bagaboantele de doi lei îs plimbate puţin cu maşina, mai dau pe gât un rachiu şi gata, îs deja în bucile goale. Important e ca bagabontul să fie oleacă mârlan, să le insufle trăiri periculoase şi plăceri aspre. Nu prea mârlan însă, că pe urmă le ciocăneşte. Dar nici domn, că ăla e plictisitor şi le inhibă. Cu un gagiu ţugurlan, manelista se simte liberă. E în elementul ei, nu-i râde nimeni de haine, nu se mai teme să deschidă gura şi să-şi evoce trecutul.

Pe lume există însă şi minuni. Adică putori rasate, bagaboante high class. Înzestrate cu darul fermecării, aduc speranţă şi lumină în sufletele muritorilor. Între aceste puţine întruchipări ale graţiei, tronează, într-un pahar de Martini, alteţa sa Dita von Teese. Locaţia apariţiilor? Scena cabaretelor, îndeosebi ale ălora cu adresă pariziană. Despre măiestria exerciţiilor sale de seducţie se pot scrie tomuri. Cunoscătorii pretind că de prin anii ‘30 nu s-a mai pomenit aşa ceva. Scenografia, mimica, muzica şi mişcările bagă în boale orice privitor. Chestia e ticluită dement şi ca schemă de marketing: cică ăla nu e striptease ordinar, ci “glam burlesque”. Tot Dita a dat omenirii linii noi de chiloţi şi corsete. Se credea că sensualitatea sa a atins o culme doar bănuită, poate absolutul. Rahat.

Iluzia unei lumi întregi s-a prăbuşit odată cu divorţul starletei. La separarea de Marilyn Manson, printre bocete şi muci în batistă, starleta s-a destăinuit la presă. Nu, n-o punea cu animale sălbatice. Doar că soţul mai voia şi cu altele, şi e ruşine în 3…

Jack

Impardonabil. O fostă damă s-a combinat cu altul….După ce-am ignorat-o luni în şir. Asta-i scandalos….Aş fi luat-o de nevastă. Ar fi fost un divorţ frumos. Mă rog, femeia, tot femeie.

Duc o existenţă extremă. Mi-am început ziua cu o înmormântare. De obicei, se termină cu una. În tot cazul, am fost spart. Probabil că sunt singurul căruia i-a păsat. Contactul cu veritabilul Adevăr e întotdeauna brutal. Încetarea faptului de a fi e mereu o experienţă abjectă. Scufundarea în pământ mă lasă complet perplex.

De aici rezultă şi disperarea de a respira. Continuarea era previzibilă. Am pus mâna pe ”my best friend” şi l-am târât la alcool. Mult, fără limite, comprimat cu absurditate. La mijloc, discuţiile despre tot. Femeile care s-au dus în mă-sa, sau alea care încă mai stau. Merită sau nu merită? Sub lespedea a o mie de îndoieli, răspunsul a fost că “Da”.

Am să fac o reclamaţie la Primărie. De ce porcii ăştia dau voie la ploaie? Nu-şi dau seama că udă consumatorii? Descleştat de lichid, încerc ca omul să nimeresc calea. Un măgar toarnă de sus, în vreme ce drumul face măscări. Mi se pare mie sau stâlpul ăla m-a înjurat de mamă?

Ieri am început tot cu o înmormântare. Sau aproape. Dave Gahan are cancer. Cool nu? Încurajator. E imboldul ideal pentru a face o carieră, pentru a face sacrificii, pentru a te chinui. Când cel mai futere dintre oameni păţeşte asta, atunci totul e permis. Aşa că, îmi voi permite să fiu iresponsabil. Unde o să ducă asta? Mă doare în… Apropo. Ar trebui să mă duc la baie…

Pretty Boy

La noi e Botezatu sau Bănică. Atâta poate da patria lumii ca masculi feroce. Unuia nu-i vezi faţa de sclipici, ălălalt  dă cretin din pelvis şi face “şubidua”. Ridicaţi de românce la rangul de dream fuck, blunderii ăştia doi ar trebui s-arunce în mizerie restul masculilor. Adică cine mai poate băga în pat un stadion de manechine? Sau cine e capabil să  isterizeze mii de proaste cu Bubulina Gospodina? Ăsta-i poporul- ăştia-s futalăii.

Am luat ca element de comparaţie un fucker veritabil. Domnul Kristopher Schau, declarat în 2003 de Elle drept cel mai potent crai din Norvegia. Omul s-a lansat ca actor şi comediant de stand-up. Sătul însă de imaginea pinky din reviste, s-a hotărât să arate cât e de macho. Drept urmare, şi-a băgat barbă, haine cernite şi s-a apucat să cânte rock în sugestiv numita trupă “The Cumshots”. A apărut în public dând muie la un peşte şi aducând pe scenă oameni care se futeau. Libidinos? Just. Dar oricum preferabil manelelor băloase ale lui Jr. Cât despre charismă şi intelect reflectat în versuri, nu e nevoie decât de vizionat clipul. Mă întreb totuşi ce-ar face panarama de Botezatu dacă l-ar vedea? Probabil i-ar spune la ureche că face mai bine ca peştele.

AD Whore

Cam cât o poţi suge pentru bani? Naumovici ştie- cât de mult. Dar la el nu se cheamă supt, se cheamă comunicare. Pe bani mulţi, pt. găozarii aurari de la Roşia Montana. Şi asta nu o face vreun rupt în cur, ci un  nene cu plinul făcut. Adică şi-ar fi permis să refuze. În schimb, vamaiotul ăla odată simpatic, cu MC de rockist,  a stabilit o filosofie de viaţă şi un model în advertising: orice cont e ok dacă stă pe aur. Îl speli frumos de caca cu cianuri şi sictireşti fraierii moralişti. Şi totuşi, dacă mai simţi mirosuri dificile, e posibil să nu fie de la bani. Atunci ai început să puţi chiar tu.

Pills

Asta-i boala prostului- să răceşti vara. Când tot poporul fumegă la soare, stai ca bovanul, cu paltonu-n casă. Şi apoi tusea aia de tractor…(la mine credeam că e de la schimbat gumele). În tot cazul, boala asta are şi o dimensiune filosofică- anulează respectul de sine şi afecţiunea faţă de aproape. Nu vrei să vezi nicio meclă de om, inclusiv a ta, de parcă toată lumea ar fi făcută din muci.

Dar asta ar putea fi şi o tehnică de terapie sentimentală. Vorbesc aici de maladia aia, când boleşti după curul unei vaci pe care încerci inexplicabil s-o bagi din nou în ieslea amorului. Genul ăla de chin în care ştii că ea e o dobitoacă, dar când să-i zici asta, îţi iese pe gură numa cuvântul ăla sinistru care începe cu “i”. Se cunoaşte deja imunitatea la tratament a boilor în cauză, aşa că trebuie găsit ceva extrem. Nu merge cu “hai bă la curve” ori “dă-o-n mă-sa, că e zdreanţă”. Amicii n-au nicio influenţă, aşa că problema trebuie luată în propriile mâini.

Ataşez aici reţeta aferentă:

1. Se va alearga pe caniculă 1-2 ore, până în pragul sufocării

2. Imediat, pacientul va da buzna în casă, lepădând hainele de pe el şi menţinând jocul de glezne, să nu se piardă focul interior

3. Când simte râul de transpiraţie ajuns la apogeu, va deschide repede congelatorul, introducând capul lângă pachetele de carne

4. 30 de minute mai târziu, poate colapsa liniştit. Treaba e ca şi încheiată.

În cazul revenirii în simţiri, este obligatoriu un telefon la duşmancă. Ciuma, garantat îi va răspunde cu textul clasic: “Iar ai sunat? Abia acum ţi-ai dat seama ce însemn eu pentru tine?”. La care bolnavul va renaşte ca pasărea Phoenix din cenuşă: “Însemni un căcat. Bucile tale nu fac nici cât o cutie de Saridon”.

Consigliere

40 de grade afară, 80 în sală. Candidaţi aduşi cu limuzine, fraieri căraţi cu autobuzul. Totuşi, lume veselă. Doar era mocangeală la şepci…Hazardul mă aruncă între simpatizanţii rurali de la Vaslui. Oamenii îs veniţi de departe. Dacă îmi băgam deodorant în nas, aveam o idee mare. Din boxe bubuie un măgar: “Suntem cei mai buni! Numai noi! Ăilalţi îs hoţi!”. Turma behăie frenetic. Măgarul iarăşi: “Vă dăm la toţi!”. Oarecare stupoare, de genul- “ce pula mea ne dai?”. Guristul nu-şi pierde cumpătul: “Trăiască familia!”. Iarăşi umeri ridicaţi. Încurcat, amfitrionul trece microfonul la o puţă vioaie: “şi acum, doamna ministru Mizzi!” Elementul feminin îşi face efectul, iar sala grohăie de satisfacţie. Aud în jur păreri contradictorii dacă vorbitoarea e “bună” sau nu. Zuza pitică începe să se agite la mulţime, aburcându-se la microfon: “Facem totul pentru tineri! Facem totul pentru bătrâni! Facem totul pentru…”. Tot cineva de la Vaslui conchide apăsat: “Lu’ asta cre-că i s-au udat chiloţii”.

Tsukahara cu şurub

După o viaţă de întins şi răsucit, o faimoasă gimnastă  s-a hotărât să dea cu curul în Playboy. Lucru pe care, de altfel, îl aprob pozitiv. Insa e însă revoltată. Ea ar fi vrut să fie admirată aşa, pur, cast, ca o icoană a dezvoltării musculare. Când colo, golanii cică o opresc pe stradă, să o întrebe dacă face sfoara în scopuri porcoase, în particular. Mă alătur acestor iubitori de cunoaştere, gândind dacă ar fi posibile nişte chestii la cal cu mâner. Oricare ar fi însă capacităţile campioanei, ea este un model de urmat pentru sedentarele patentate. Poate n-or sări ele pe tine în şpagat de pe un dulap, dar măcar un amărât de pod ar putea încerca. Poziţia e apreciată de arbitri, garantând un deosebit succes la măciuci. Numai să nu se dea pe mâini cu pudră din aia nasoală. Cre-că ustură…

Bzzz

Fetele singure şi ocolite de senzaţii şi-au găsit acum izbăvirea. Nu trebuie decât să ia rata de Vaslui şi fericirea le va tremura între picioare. Un investitor din orbitoarea metropolă moldavă a înţeles chinul compatrioatelor sale şi vine cu o ofertă zdrobitoare- programul rabla la dildouri. Mărinimos din fire, negustorul bagă 20% reducere pentru orice drăcie nouă cumpărată la schimb cu o sculă veche, ruginită. Aşadar, gata cu depanările artizanale. Amatoarele pot lăsa cheia franceză deoparte, căci tehnologia gâdilă acum prompt şi ieftin.

Şi totuşi, nici insul ăsta, la fel ca toţi ceilalţi din branşă, nu s-a gândit la femeia adevărată, cu pofte adânci dar fizic cât malul. Adică de ce să se  chinuie cu o jale de baterie cât e atâta loc de arat? Ce, ele nu-s oameni? De aceea propun consumatoarelor vibratorul industrial “Plugarul”, croit după modelul buzduganului cu 3 peceţi. Cât despre potenţă, să nu-şi facă griji. Urgia le va scutura pântecul alimentată de la o sursă pe măsură- motorul de combină “Gloria”.

Perpetuum Imobile

Viaţa mea e frumoasă. Mai frumoasă ca oricând. E timpul meu. Totul, sau aproape totul mi se oferă acum, pe loc, necondiţionat. N-ar trebui decât să întind mâna şi aventura, sensualitatea,  chiar iubirea mi-ar sta la discreţie. Şi mi se tot spune din nou, iarăşi, mereu, ce norocos şi orb sunt.

Mi-a plăcut dintotdeauna moda. Mi-a părut mereu că în lumea aceea descompunerea, alterarea nu sunt posibile. Nu e nevoie decât să vezi reclamele revistelor franţuzeşti. Totul e perfect, minunat acolo, fără nevoia niciunui adaos. Poate doar de realitate. Acolo am găsit azi o fotografie cu modelele lui Coco. Eram demult curios dacă femeile erau frumoase şi atunci. Erau…Se vedea că viaţa lor era plină, că erau iubite. Era timpul lor. Era. Acum sunt sub nişte copaci, sub nişte pietre, aşa cum vor fi toţi pe care-i ştiu.

Fără dubii, acum e timpul meu. Şi parcă s-a făcut totuşi târziu.

Ad

N-am idee cum am ajuns în situaţia asta, dar toţi amicii personali trudesc pe ogorul publicităţii. De la ăia care bagă tromboane scrise sau trag saiturile-n chip, până la accountese măritate cu deadlineuri şi manageri care umblă cu arcanu după contracte, oamenii mei trag pe nas praful alb al comunicării arghirofile. În esenţă, pe lângă bani, toţi au o singură spaimă- că se coteşte de ei creativitatea. Şi o replică standardizată pentru ideile respinse- “clientul e bou”.

Am încercat şi eu odată aspra meserie de copywriter. M-a ţinut 4 zile. Am înţeles că toate textele mele s-ar fi izbit de vigilenţa CNA, aşa că m-am retras la domiciliu. Dar cu toate că n-am făcut mulţi purici în branşă, ţin neapărat să zic ce mă seacă la ea:

-Reclamele la bere sau suc în care ăla grohăie după ce termină de supt sticla. Am mereu impresia că urmează şi o fază gazoasă a eliberărilor sale

-Clipurile la gumă care pedalează a miliarda oară pe schema cu îngheţatul. Molfăi un kkt şi sufli ger. Aş vrea să-l văd pe creativul ăla futut în cur de-un eschimos (sau un ren)

-Fata despuiată care vinde orice. Râde lăbărţat-isteric şi freacă un aspirator sau aragaz. Cu alte cuvinte- “Cumpără boule! Pe mine n-o să mă călăreşti niciodată, dar măcar nasoala aia de lângă tine o să aibă la ce să-ţi facă borş”.

-Campaniile anti-fumat, anti-băut, anti-bătut nevasta. Îţi şi închipui 3 drojditoti cu palma grea luându-şi angajamente sobre: “Gata, nu mai fac. Ajunge cu viciul. Mi-e milă de ficat şi de Maricica. Jur că n-o mai bag în spital”.

-Reclamele cu vedete din România. Asta probabil că mi se trage de la promoţiile alea vechi de şampon, cu Mădălina Manole. Mă tot gândeam contrariat la ce păr se referă tantea aia şi dacă peste tot e de foc.

Dincolo însă de atâtea nemulţumiri, pentru a termina într-o notă pozitivă, menţionez un remarcabil succes de naming. Nu, nu e vreo realizare a lui Leo ori Saatchi. Copy era o domnişoară de pe net care, într-o manierăr remarcabilă, se numea pe sine: “Ivana Fuckalot”.

Foreplay

Chestia cu sexul e clară. Bărbatul e croit după calapodul naturii. Dacă se stârneşte, sare pe femeie şi începe să se zbuciume. Pedalează cât îl ţine bateria (2, 5, 10, 120 de minute), după care redevine un cetăţean raţional. Femeia, în schimb, e o deosebită. O misterioasă anomalie a universului i-a dezvoltat nişte apucături vecine bizareriei. La noi, e simplu. Ai, n-ai chef, dimineaţa, la prânz, noaptea, dacă apare ocazia, prestezi. Nu faci mii de analize, nu ticluieşti aparenţe, nu umbli cu ciori vopsite.

Femeia însă…Cel mai tare îl sparge pe-un mascul faza cu trânta pe uscat. E ca pescuitul la copcă. Ştii că nu trage nimic, dar rebegeşti din pasiune. Adică şi ea s-ar băga la scheme, dar  vrea să vadă dacă este apreciată şi ca om. Îl atrage pe crai într-un bârlog, îi dezvăluie demonstrativ farmecele, iar când  ăla are blugii în flăcări, îi trânteşte sec, duşmănos, ghilotinantul: “Stăm !”. Apoi, brusc, se îndepărtează de sursa  mâncărimii, dibuind telecomanda şi pornind la frecat canale.

Asta e varianta tristă, “Terminator”. Dar chiar şi într-o noapte fără lupi ai castităţii, prestatorul e încercat mai ceva ca dorobanţii la Plevna. Deşi ştie unde vrea să ajungă, fata vrea să ajungă greu acolo. E ca şi cum ar chiti să urce la Babele şi, în loc să se arunce în telegondolă, îşi rupe picioarele pieptiş, prin Valea Jepilor. O fi absurd, dar aşa-s construite ele. Vor gâdilite pe toate părţile, lăudate şi îndestulate cu dulcegării. Iar când omul tot încearcă să intre în problemă, trântesc acru, aproape cinic: “Te grăbeşti undeva?”.

Asta mă face să gândesc o schimbare de strategie erotică. La ce folos să-i cauţi în coarne insei? Oricum îşi ţine comoara mai ceva ca pe Rezerva Federală. Ce-ar fi să pretindem şi noi că ne arde de preludiu? Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie mi-ar plăcea să mi se povestească. Şi când una ar mai zice aluziv-pisicos- “Vai dragă, dar nu facem şi noi ceva?”, i-aş răspunde sobru, demn: “Poate om face, dar e nevoie de atmosferă păpuşe. Ia susură ceva frumos la urechea lui nenea. Un “Ursul păcălit de vulpe” ar scoate fiara din mine”.

Îndreptarul futacului de cursă lungă

Când e numai pentru bang-bang, contează doar stârnirea. Persoana te încinge în pantaloni? Cazul e rezolvat. Pentru trânte efemere, amănuntele sucombă în faţa esenţialului. Dacă însă intimităţile se repetă, e nevoie de investigaţii şi calcule savante. Chestia miroase a relaţie şi, fără un CTC riguros, te paşte dezastrul. Aşadar, se ia creion şi hârtie, urmărind atent caracteristicile tehnico-dinamice ale subiectului:

1. În primul rând, se face istoria puţei. Câţi, cine, de câte ori, în ce circumstanţe, consecinţe emoţionale. Nu vrei să afli mai târziu că a supus ţara Bârsei cu curul şi are complexe de răzbunare după ce-a lăsat-o vreun boşorog însurat la vatră.

2. Apoi, se observă aspiraţiile insei. Dacă-ţi aminteşte din 5 în 5 minute ce minunaţi îs copiii, vira ancora şi sănătate! Nici n-apuci să cariceşti a treia oară şi te trezeşti cu credit pentru garsonieră.

3. Vezi ce şi unde mănâncă. Dacă bagă-n ea numai tochituri, fă-i vânt fără regrete. Chiar dacă-i slabă acu, ăsta-i rodul chinuielii. Cum se vede cu actu-n traistă, îşi dă frâu liber pântecului şi te trezeşti făcând sex cu dulapul. Apoi, în caz că  îngurgitează numai prin restaurante, iar nu-i bine. Asta înseamnă că nu ştie să pună nici unt pe pâine şi, pe termen lung, o să încerci la stomac senzaţii gen Somalia.

4. Cum te invită în culcuşul ei, dă cu mâna pe mobilă. Când se  uită strâmb la tine, pretinde că vrei să ştii dacă-i stejar sau molid. Scopul ascuns e să măsori stratul de praf. Ţi-ai făcut degetele tuciurii? Fuga afară pe uşă! Te mănâncă păduchii cu trântora aia.

5. Du-o la teatru, film sau orice spectacol mai trist. Dacă se-apucă de bocit ca proasta, e caz de “la revedere”. N-ai chef să-ţi hohotească o viaţă în braţe doar pentru c-a auzit de la alţii ce trist e-n lume.

6. Tot la spectacole, profită de poziţia laterală de observare. Se spală corespunzător în urechi, are rădăcina părului curată? Atunci poate e motiv de zăbovire. Dacă nu, iar sănătate. Nu vrei încurcături cu cetăţene certate cu apa.

7. Mai are pe pereţi, sertare poze cu ţăranul care o tăvălea în tinereţe? Scoate-ţi amicii la băut. Toanta e cu tine, dar cu mintea la ăla. Cu tine se va futa fără entuziasm, manifestând nostalgie pentru mârlanul după care vrea să te modeleze şi pe tine.

8. Fă un inventar extins al prietenelor care o influenţează. Deşi ea nu pare, în caz că umblă cu curve, e curvă şi dânsa. E din aia ascunsă, care dacă n-a fost bagaboantă mai demult, se consideră o proastă care şi-a irosit viaţa. Când relaţia va scârţâi, fii sigur că-şi va da arama pe faţă.

9. Vezi la ce haine se uită când mergeţi la Mall. Dacă e gâscă din aia fascinată de chestii sclipicioase, fă-i vânt la manelistă. Din contră, dacă nu dă doi bani pe chestii faine şi se afundă cu copitele în solduri, trimite-o urgent acasă. E genul de tristă care n-ar mai stârni nici un ocnaş vieţaş după un an de convieţuire.

10. Parcă mai era ceva, dar am uitat… A, da, era un apel general la căscat bine ochii. Altfel, vă treziţi cu o chestie acră în pat lângă voi dimineaţa. Iar după ce vă lămuriţi ce mă-sa caută aia acolo, vă veţi resemna doar cu argumentul clasic: “măcar iubesc copilul”.

Ceaţă

Alea care bagă Poiana în glandă toată ziua, care îşi confundă existenţa cu hârdăul de macaroane, au un motiv în plus de umilinţă. De la o tante de 63, cu numeroase nopţi nedormite la activ. Bunica Cher şi-a lăsat oleacă nepoţii ca să-şi arate farmecele la lumină. Apariţia s-a desfăşurat cu echipamentul tradiţional: suspenderi, string (chestia aia de jos e decupată la spate), MC şi cizme în toc cui. N-am fost personal la Vegas, dar cică asistenţa masculină a aprobat pozitiv showul.

Evident, imediat au apărut şi speculaţiile, datul cu presupusul. Proporţiile acestei nefireşti longevităţi erotice, nu pot fi însă puse exclusiv pe seama Botoxului şi a fuckerilor abia ieşiţi din liceu. Pentru balenele care se uită cu invidie şi resemnare la cracii divei, explicaţia porneşte de la un lucru simplu. Ca să-şi bage copitele în harnaşamente cu ştrasuri,  trebuie să suporte o renunţare distrugătoare în viaţa lor: margarina cu salam.

Love Hurts

Pe asta n-a jignit-o, n-a înşelat-o, n-a bătut-o. Pur şi siplu i-a tras cu shotgunul în faţă. Dovada de afecţiune a lăsat-o fără nas, maxilar, miros, văz şi auz. Aşadar, nu e vorba de vreo violenţă în familie, ci de un caz de abator. După n operaţii, doctorii i-au cârpit 80% din vizaj, cu oase şi piele de împrumut. Om întreg însă, n-o să mai fie niciodată. Şi cu toate astea, ea îl mai iubeşte: „Aştept să iasă din închisoare şi încerc să sper că relaţia noastră va fi iar ca la început”. N-ar fi însă de mirare să primească de la călău doar o căutătură dezgustată: “Dispari creatură. Eşti urâtă şi proastă”. După care ea se va consola, suspinând amar: “Eh, n-am avut noroc în dragoste. Dar era băiat bun…”.

Bis

Am revenit la locul crimei. Aduna şi oameni de kkt, dar prezenta  totuşi o virtute- nu te făcea să pari deplasat într-un  pardesiu bej. În rest, câteva schimbări notabile. Jack avea nişte treburi undeva, aşa că de mine s-a ocupat o apă albă. Aia care se trage din ţara renilor şi a lui Moş Gerilă. Barmanul a făcut însă nişte scheme voodoo cu paharul. După prima inundaţie, creierul a pornit să se topească. Treaba lui…Eu mi-am văzut de apă şi apa de foc de mine. Apoi am salutat un amic. Sper că nu era guardul. Şi mi-a plăcut o femeie. Sper că era femeie. Bisexualele erau încântătoare. Doar că blonde. Aşa că brusc mi-a revenit în minte gagul ăla- “Odată, o blondă a încercat să tragă în aer cu arcul. Nu l-a nimerit…”.

Blur

Nu chiar muie, dar pe-aproape. Nu am dat, ci m-am făcut. Mi-am pus tricoul cu sabie, sacoul british, trabuc la colţul gurii şi am descins acolo. Clubul cutare sărbătorea nu-ş câţi ani de când nu-ş ce. Singurul lucru cert e că după 4-5 Jack-uri cu cola, locul îmi părea mai la stânga decât înainte. Sau poate că oamenii s-au înţeles să se clatine în grup, să mă păcălească…Mă rog, cheful a fost un dezastru. Împăratul a stat legat cuminte în laţul iubirii, iar pe mine nimeni n-a încercat să mă agaţe. Afară de-un nene cu papion, care îmi tot lăuda frumuseţea. Ştiam… În rest, de notat doar revederea febleţii mele de-acu 2 ani. Evident se îngrăşase.

Ap. 6

Aş fi putut să stau într-o vilă bengoasă. Din aia cu turme de valeţi şi dobermani la intrare. Teama de alienare m-a făcut însă să optez pentru o viaţă la bloc. De ce să stai singur cuc într-o pădure privată, cu lac în faţă, când te poţi bucura de semenii tăi, prin nişte pereţi de BCA? Astfel, norocul m-a trântit la apartamentul 6, în tovărăşia unor vecini de poveste. La ap. 8, familia Grigorescu a făcut 6 copii. El era vatman, ea pieţăreasă. Capul familiei recunoştea deschis că ar vrea să facă prunci cât pentru o echipă de fotbal. Revoluţia i-a tăiat elanul de procreare, dar l-a scăpat şi de datorii. Presat de locatari, a părăsit într-un final colţul nostru de paradis, lăsându-ne doar amintirea copiilor care băteau covoarele în casă.

Deasupra, a stat doamna Lupu. Soaţa unui fost ştab comunist, a fost lăsată pentru una mai tânără şi s-a apucat de drojdit. După numeroase alerte de incendiu, a spus adio vieţii extrem de discret. Astfel, am avut o săptămână de linişte, după care mirosul ne-a trimis pe toţi cu jalba la morgă. Mai sus, familia Postolache avea o situaţie grea. Drept pentru care şi-a făcut sobă în casă, cu horn confecţionat la domiciliu. În lipsă de combustibil, patronul căminului, electrician la CUG, a înşfăcat gospodăreşte barda, punând la pământ toţi plopii de pe spaţiul verde. Poliţia a evitat cu prudenţă cazul.

În fine, avem cazul din perete. La ap. 7, domnul Stoica bea. Când îl arde focul la ficat, se luptă cu doamna. Doar cu gura. De dat, nu dă în ea, doar în mobilă. Aşa se face că anual, comite o rată la BRD pentru noi decoraţiuni la domiciliu. Calificat profesional ieşit din comun, era în stare pe timpuri să desfacă şi să pună la loc, piesă cu piesă, o locomotivă din aia mare, de la CFR. Şi de aceea, la toate jignirile şi reproşurile aduse de soaţă, sufocat de indignare, îi rage sacadat înapoi suprema insultă: “eşti o in-com-pe-ten-tă!!!”.

Curând cică se eliberează alături un apartament. 2 camere, vedere la staţia de tramvai. Amatori?

Macio Men

Mi se reprojează adesea că nu am iniţiative. Nu mă deranjez destul să aburesc şi stau ca porcul să-mi vină combinaţiile de-a gata. Cică ar fi o atitudine sfidătoare şi inechitabilă. Se poate. Există însă fundamente de nezdruncinat pentru o aşa purtare. De vină îs tot ele. Dacă te duci la una şi-i cauţi în coarne, dai, evident, de dracu. Nu gol, că-ţi ia vreo 2-3 săptămâni până la distrus lenjerii. Pe termen scurt, insa începe să-şi scoată talentele de la ciorap, dezvoltând sindromul “prinţesa”. I-a zis mă-sa de mică aşa, acum e momentul încoronării… Şi în mintea ei creaţă porneşte ticluiri meşteşugite. Se lasă greu scoasă în târg şi se alintă la telefon. Are brusc treburi mai importante şi te amână cu trânta sexuală. Într-un cuvânt, se dă de ceasul morţii să pară distant-interesantă, să te aţâţe, de parcă ai râvni la un sac cu mărgăritare. După asta, dacă tot iese la plimbări, aşteaptă să fie impresionată. Şi tu, ca un bou care n-ai treabă pe-acasă, căzneşti conversaţii elegante, reprimi măscările şi-i înghiţi toţi amicii de kkt. Într-un cuvânt, devii obligat să-i intri în graţii, s-o convingi, s-o tromboneşti că ai calităţile cerute pentru a-i adjudeca bucile.

Dacă ai însă ceva creier pe tine, te dai ciumete. Stai ca măgaru c-o cola în faţă şi aştepţi oferte. Bun, se poate întâmpla să şi freci menta cu schema asta. În cazul în care natura a fost crudă cu tine, laşi orgoliul la tomberon şi începi travaliul descris mai sus. Dar dacă ai însă ceva look lăsat de la mămica şi tăticu’ tău, ai perspective. În primul rând, aia care vine la tine ştii sigur că te place. Nu e vreo hoaşcă abandonată de fostul amic care iese cu tine numai să nu facă sarmale de nervi acasă. Apoi, ea e aia care se chinuie să-şi arate înzestrările. Se îmbracă mai frumos, mai fără sutien, te sună reglementar, îşi face autocritica pentru reale sau închipuite defecte. Apoi cere cuviincios un loc în programul tău (care trebuie să pară mereu extrem de încărcat). Înarmat cu asemenea putere, poţi trăi şi tu liniştit. Te-ai sculat dimineaţă şi n-ai chef de văzut vietăţi? Bagi capul în pernă. Nu trebuie să suni pe nimeni. Ea se va îngrijora că eşti bolnav. Ţi-a crăcuit vreun amic ultimul expansion la Medal of Honour? Lupţi liniştit cu japonezii în Pacific şi nu mergi la niciun teatru. Se va gândi că te-a supărat cu ceva. Iar într-un final, când te milostiveşti s-o accepţi în patul tău, oricât de senzaţional ar fi prestat pretendenta, trebuie neapărat să te uiţi plictisit în tavan. Şi atunci ea, ca o femeie adevărată, se va uita îngrijorată în ochii tăi: “Eşti mulţumit? A fost bine?”. La care se răspunde obligatoriu: “Mda. Să zicem…”.

Pofte

Mulţi se ţin tare de proverbul ăla latinesc, dar eu tot mai cred că te poţi căca în gusturile altora. Mai precis, în tabieturile lor. E de neînţeles, de pildă, cum pot băga oamenii în ei tone de rahat din ăla negru, de se cheamă cafea. Se trezeşte unul năuc dimineaţa şi aşa, chior de somn, îşi îneacă ziua într-un ibric cu zeamă amară. Cică e plăcere combinată cu energizare. Plăcerile de genul ăsta mă lasă interzis, iar cu energizarea, ar putea încerca ceva mai sănătos- se cheamă duş rece. Sau dacă tot insistă cu argumentul utilităţii, ar putea încerca să molfăie şi scoarţă de copaci. Foioase sau conifere. O fi scârboasă, dar trebuie să fie şi ea bună la ceva. Nu te scoală din pat, dar poate ajută la lingurică.

Mă rog, care vor să-şi petreacă viaţa lângă borcanul de zahăr, mai sunt cum mai sunt. Încă şi mai nasoi îmi par însă ăia de gâlgâie bere. Adică ce poate fi mai mârlănesc, mai rural, decât o halbă cu zoaie galbenă? Imediat mă gândesc la halele alea ca nişte grajduri, în care mii de nemţi cu mustaţă se matolesc în pantaloni scurţi, de piele, răgând “Olario-hu-hu” de Oktoberfest. Mai grav e că sunt şi femei amatoare. Lasă prestanţa unui cocktail pentru un ţap de Bucegi sau Stejar. Dacă mai au ceva mălai, sug un Peroni şi trag speranţă că ăla nu se pune pe burtă. Iar dacă apuci să combini vreo nefericită din asta, te poţi aştepta oricând la faze proaste. Mai târziu, când te prind zorile cu mâna în chiloţii ei, îţi poate râgâi candid în faţă: “Sorry, mă duc oleacă la budă. Nu pleca nicăieri voinicule. Doar mă taie o pişare”.

Heartbreak

Boala amorului n-are mamă, n-are tată. Când dă cu barda în creştetul omului, e caz de targă. Miraculos, zilele astea nu-s eu pacientul. Muribundul mi-e însă cunoscut. În memoria demnităţii lui (am dat deja comandă de coroană) s-a organizat o masă rotundă cu tema: ”Iubirea de kkt- tratamente şi perspective”. După un scurt moment de reculegere şi colivă, amicii au schimbat gânduri într-o atmosferă colocvială. Prima problemă pe ordinea de zi- “Cât e cazul să dureze microbul?”. Au fost opinii care avansau termenul de 3 zile, “maxim”. Majoritatea participanţilor a considerat însă propunerea ca exagerată şi s-a respins la vot. Câteva săptămâni, până la 1-2 luni s-a apreciat ca fiind un termen mai realist, cu condiţia ca dobitocul să nu hohotească pe prispa ăleia.

Apoi, după scurte încercări de compătimire, s-au schiţat propuneri de depăşire a crizei. Viabilă ar fi părut ideea unei “intervenţii”, după modelul narcomaniei severe. Planul a fost abandonat din lipsa subiectului, dispărut subit de la domiciliu. Personal, am fost înclinat spre ciomăgeală cu bâte de baseball şi sex forţat cu căministe din Tudor. Omul până nu simte gustul bordurii în dinţi şi al puţei străine pe limbă, nu scapă de haznaua corasonului. Aşa că, decât cu muia aia cretină de emo, mai bine-l ştiu ştirb şi gonoreic, dar cu mintea întreagă. Satisfăcut de plan, dau să mă opresc la o vulcanizare, să fac rost de-o rangă. Apoi, un gând sinistru îmi paralizează mintea: “Dar dacă totuşi boul se însoară?”.