Blur

Nu chiar muie, dar pe-aproape. Nu am dat, ci m-am făcut. Mi-am pus tricoul cu sabie, sacoul british, trabuc la colţul gurii şi am descins acolo. Clubul cutare sărbătorea nu-ş câţi ani de când nu-ş ce. Singurul lucru cert e că după 4-5 Jack-uri cu cola, locul îmi părea mai la stânga decât înainte. Sau poate că oamenii s-au înţeles să se clatine în grup, să mă păcălească…Mă rog, cheful a fost un dezastru. Împăratul a stat legat cuminte în laţul iubirii, iar pe mine nimeni n-a încercat să mă agaţe. Afară de-un nene cu papion, care îmi tot lăuda frumuseţea. Ştiam… În rest, de notat doar revederea febleţii mele de-acu 2 ani. Evident se îngrăşase.

Ap. 6

Aş fi putut să stau într-o vilă bengoasă. Din aia cu turme de valeţi şi dobermani la intrare. Teama de alienare m-a făcut însă să optez pentru o viaţă la bloc. De ce să stai singur cuc într-o pădure privată, cu lac în faţă, când te poţi bucura de semenii tăi, prin nişte pereţi de BCA? Astfel, norocul m-a trântit la apartamentul 6, în tovărăşia unor vecini de poveste. La ap. 8, familia Grigorescu a făcut 6 copii. El era vatman, ea pieţăreasă. Capul familiei recunoştea deschis că ar vrea să facă prunci cât pentru o echipă de fotbal. Revoluţia i-a tăiat elanul de procreare, dar l-a scăpat şi de datorii. Presat de locatari, a părăsit într-un final colţul nostru de paradis, lăsându-ne doar amintirea copiilor care băteau covoarele în casă.

Deasupra, a stat doamna Lupu. Soaţa unui fost ştab comunist, a fost lăsată pentru una mai tânără şi s-a apucat de drojdit. După numeroase alerte de incendiu, a spus adio vieţii extrem de discret. Astfel, am avut o săptămână de linişte, după care mirosul ne-a trimis pe toţi cu jalba la morgă. Mai sus, familia Postolache avea o situaţie grea. Drept pentru care şi-a făcut sobă în casă, cu horn confecţionat la domiciliu. În lipsă de combustibil, patronul căminului, electrician la CUG, a înşfăcat gospodăreşte barda, punând la pământ toţi plopii de pe spaţiul verde. Poliţia a evitat cu prudenţă cazul.

În fine, avem cazul din perete. La ap. 7, domnul Stoica bea. Când îl arde focul la ficat, se luptă cu doamna. Doar cu gura. De dat, nu dă în ea, doar în mobilă. Aşa se face că anual, comite o rată la BRD pentru noi decoraţiuni la domiciliu. Calificat profesional ieşit din comun, era în stare pe timpuri să desfacă şi să pună la loc, piesă cu piesă, o locomotivă din aia mare, de la CFR. Şi de aceea, la toate jignirile şi reproşurile aduse de soaţă, sufocat de indignare, îi rage sacadat înapoi suprema insultă: “eşti o in-com-pe-ten-tă!!!”.

Curând cică se eliberează alături un apartament. 2 camere, vedere la staţia de tramvai. Amatori?

Macio Men

Mi se reprojează adesea că nu am iniţiative. Nu mă deranjez destul să aburesc şi stau ca porcul să-mi vină combinaţiile de-a gata. Cică ar fi o atitudine sfidătoare şi inechitabilă. Se poate. Există însă fundamente de nezdruncinat pentru o aşa purtare. De vină îs tot ele. Dacă te duci la una şi-i cauţi în coarne, dai, evident, de dracu. Nu gol, că-ţi ia vreo 2-3 săptămâni până la distrus lenjerii. Pe termen scurt, insa începe să-şi scoată talentele de la ciorap, dezvoltând sindromul “prinţesa”. I-a zis mă-sa de mică aşa, acum e momentul încoronării… Şi în mintea ei creaţă porneşte ticluiri meşteşugite. Se lasă greu scoasă în târg şi se alintă la telefon. Are brusc treburi mai importante şi te amână cu trânta sexuală. Într-un cuvânt, se dă de ceasul morţii să pară distant-interesantă, să te aţâţe, de parcă ai râvni la un sac cu mărgăritare. După asta, dacă tot iese la plimbări, aşteaptă să fie impresionată. Şi tu, ca un bou care n-ai treabă pe-acasă, căzneşti conversaţii elegante, reprimi măscările şi-i înghiţi toţi amicii de kkt. Într-un cuvânt, devii obligat să-i intri în graţii, s-o convingi, s-o tromboneşti că ai calităţile cerute pentru a-i adjudeca bucile.

Dacă ai însă ceva creier pe tine, te dai ciumete. Stai ca măgaru c-o cola în faţă şi aştepţi oferte. Bun, se poate întâmpla să şi freci menta cu schema asta. În cazul în care natura a fost crudă cu tine, laşi orgoliul la tomberon şi începi travaliul descris mai sus. Dar dacă ai însă ceva look lăsat de la mămica şi tăticu’ tău, ai perspective. În primul rând, aia care vine la tine ştii sigur că te place. Nu e vreo hoaşcă abandonată de fostul amic care iese cu tine numai să nu facă sarmale de nervi acasă. Apoi, ea e aia care se chinuie să-şi arate înzestrările. Se îmbracă mai frumos, mai fără sutien, te sună reglementar, îşi face autocritica pentru reale sau închipuite defecte. Apoi cere cuviincios un loc în programul tău (care trebuie să pară mereu extrem de încărcat). Înarmat cu asemenea putere, poţi trăi şi tu liniştit. Te-ai sculat dimineaţă şi n-ai chef de văzut vietăţi? Bagi capul în pernă. Nu trebuie să suni pe nimeni. Ea se va îngrijora că eşti bolnav. Ţi-a crăcuit vreun amic ultimul expansion la Medal of Honour? Lupţi liniştit cu japonezii în Pacific şi nu mergi la niciun teatru. Se va gândi că te-a supărat cu ceva. Iar într-un final, când te milostiveşti s-o accepţi în patul tău, oricât de senzaţional ar fi prestat pretendenta, trebuie neapărat să te uiţi plictisit în tavan. Şi atunci ea, ca o femeie adevărată, se va uita îngrijorată în ochii tăi: “Eşti mulţumit? A fost bine?”. La care se răspunde obligatoriu: “Mda. Să zicem…”.

Pofte

Mulţi se ţin tare de proverbul ăla latinesc, dar eu tot mai cred că te poţi căca în gusturile altora. Mai precis, în tabieturile lor. E de neînţeles, de pildă, cum pot băga oamenii în ei tone de rahat din ăla negru, de se cheamă cafea. Se trezeşte unul năuc dimineaţa şi aşa, chior de somn, îşi îneacă ziua într-un ibric cu zeamă amară. Cică e plăcere combinată cu energizare. Plăcerile de genul ăsta mă lasă interzis, iar cu energizarea, ar putea încerca ceva mai sănătos- se cheamă duş rece. Sau dacă tot insistă cu argumentul utilităţii, ar putea încerca să molfăie şi scoarţă de copaci. Foioase sau conifere. O fi scârboasă, dar trebuie să fie şi ea bună la ceva. Nu te scoală din pat, dar poate ajută la lingurică.

Mă rog, care vor să-şi petreacă viaţa lângă borcanul de zahăr, mai sunt cum mai sunt. Încă şi mai nasoi îmi par însă ăia de gâlgâie bere. Adică ce poate fi mai mârlănesc, mai rural, decât o halbă cu zoaie galbenă? Imediat mă gândesc la halele alea ca nişte grajduri, în care mii de nemţi cu mustaţă se matolesc în pantaloni scurţi, de piele, răgând “Olario-hu-hu” de Oktoberfest. Mai grav e că sunt şi femei amatoare. Lasă prestanţa unui cocktail pentru un ţap de Bucegi sau Stejar. Dacă mai au ceva mălai, sug un Peroni şi trag speranţă că ăla nu se pune pe burtă. Iar dacă apuci să combini vreo nefericită din asta, te poţi aştepta oricând la faze proaste. Mai târziu, când te prind zorile cu mâna în chiloţii ei, îţi poate râgâi candid în faţă: “Sorry, mă duc oleacă la budă. Nu pleca nicăieri voinicule. Doar mă taie o pişare”.

Heartbreak

Boala amorului n-are mamă, n-are tată. Când dă cu barda în creştetul omului, e caz de targă. Miraculos, zilele astea nu-s eu pacientul. Muribundul mi-e însă cunoscut. În memoria demnităţii lui (am dat deja comandă de coroană) s-a organizat o masă rotundă cu tema: ”Iubirea de kkt- tratamente şi perspective”. După un scurt moment de reculegere şi colivă, amicii au schimbat gânduri într-o atmosferă colocvială. Prima problemă pe ordinea de zi- “Cât e cazul să dureze microbul?”. Au fost opinii care avansau termenul de 3 zile, “maxim”. Majoritatea participanţilor a considerat însă propunerea ca exagerată şi s-a respins la vot. Câteva săptămâni, până la 1-2 luni s-a apreciat ca fiind un termen mai realist, cu condiţia ca dobitocul să nu hohotească pe prispa ăleia.

Apoi, după scurte încercări de compătimire, s-au schiţat propuneri de depăşire a crizei. Viabilă ar fi părut ideea unei “intervenţii”, după modelul narcomaniei severe. Planul a fost abandonat din lipsa subiectului, dispărut subit de la domiciliu. Personal, am fost înclinat spre ciomăgeală cu bâte de baseball şi sex forţat cu căministe din Tudor. Omul până nu simte gustul bordurii în dinţi şi al puţei străine pe limbă, nu scapă de haznaua corasonului. Aşa că, decât cu muia aia cretină de emo, mai bine-l ştiu ştirb şi gonoreic, dar cu mintea întreagă. Satisfăcut de plan, dau să mă opresc la o vulcanizare, să fac rost de-o rangă. Apoi, un gând sinistru îmi paralizează mintea: “Dar dacă totuşi boul se însoară?”.

Most Evil

De la o bucată de vreme mă uit  la emisiuni cu uciganii.  Documentarele alea nocturne cu măcelari îţi dau de gândit. E o faună întreagă de băieţi care s-au descurcat în viaţă cum au putut: care cu ganul, care cu barda, ori cu fire electrice. Începi apoi speriat să-ţi aminteşti cum voiai să-i dai cu bolovanul la ureche şefului de la muncă sau puştiului care bagă Salam în boxe când pleacă mă-sa la servici. Deci, poate am şi eu stofă de-un Ted Bundy sau măcar de-un “The Ripper”.  Un bunel psihiatru dă însă asigurări experte: dacă lichidările se opresc la nivelul fanteziei, eşti gigea. Cică toată lumea dă pumni şi împuşcă în imaginaţie. Atâta vreme cât înlocuieşti asta în realitate cu tradiţionalul “să moară mă-ta”, eşti sănătos tun.

E deja 1 şi ceva noaptea. M-am liniştit. În fond, nici n-am datele biografice pentru un killer de ispravă. Tata n-a fugit de-acasă, să mă rupă traumele şi nu m-a futut niciun unchi. Aşadar, sunt safe. Cât se poate de safe. La fel, colegii, amicii, trecătorii…Închid ochii şi dau s-adorm. Şi totuşi, pensionarul ăla de la administraţie…Ăla care fură măcar cu 10 mii la apă, ia roşii de la tomberon şi toarnă betoane pe spaţiul verde…Să zicem că l-aş ademeni cu o problemă la subsol. La miază, când lumea doarme. Pe urmă, mănuşi, o pompă de bicicletă după ceafă, celofan, o groapă în grădină, margarete peste…Bzzzzzzzzz, bzzzzzzzzz. 6.45 AM. Iar muia asta de telefon. Trântesc uşa de la bloc, târâindu-mă nervos spre muncă. Grădina îmi face parcă veselă cu ochiul. Mda, m-am răzgândit. Panseluţele ar da mai bine.

Acolo unde niciun om n-a mai fost

Cine dă 50.000 de coco să ardă o ţigancă din Caracal? Cum, nimeni? Sunteţi slabi. Pierdeţi senzaţia secolului. Numita Alinuţa (fatal nume) şi-a pus chestia neîntinată la bătaie, pe un sait din Germania. Cică are puţă cinstită, verificată cu degetul de-un felcer anonim. Textul matrimonial e înduioşător: “Vreau să mă ofer pentru prima dată unui bărbat tandru, respectuos şi generos”. Cum ar veni, fecioara bagă şi mofturi. Chiar dacă unu’ s-ar dispensa de-un Merţan ca să-i adjudece crăpătura, dacă ar încerca să futeze cu ciorapi în picioare, ar fi pe loc respins. În plus, ea vrea suflet şi răbdare: “Menţionez că prima dată vreau să fie ceva special, de aceea nu aş vrea să se întâmple totul foarte repede”…

Recunosc, parcă m-aş băga şi eu la licitat. Dar nu ca să prestez la pirandă, ci pentru un rămăşag ulterior sexului. După ce-o să iasă vreun neamţ păgubaş cu cearceaful blanc, aş face pariu pe alte locuri rămase virgine. Dacă n-a fost puţa, măcar alt loc trebuie să se fi păstrat cast. Uite, eu m-aş risca pe subraţul stâng… Şi totuşi, n-ar fi exclus să rămân fără mălai…

Soare

Are, n-are treabă, românul îşi pozează pruncul în curul gol. În poziţia clasică, pe burtă, sau cu găletuşă, la mare, orice puşti poate să-şi vadă organele peste ani. Pescuite din cutiile de memorii ale familiei, peticele de sepia nasc reacţii diferite. Dacă eşti băiat, e mai uşor- ”Vai da ce cuc mai aveam. Se vedea de atunci că are posibilităţi”. Care-s din celălalt trib, încearcă să-şi amintească sfiite- “Oare pe atunci încă mai eram fată mare?”.

Lăsând jena deoparte, suntem un neam atras de goliciune. Unii s-au gândit serios la asta. Cică se face o asociaţie de nudişti, dotată cu televiziune de profil. Abonaţii vor putea urmări zilnic reportaje dintre bucile semenilor întinşi la plajă, ţinând vie repulsia de textilişti. S-a făcut chiar o petiţie faţă de autorităţi. Ca înaintaşii de la Flămânzi, 20.000 de inşi îşi cer dreptul la pământ. Nu de scăpătare, de data asta. În loc de popuşoi şi sfeclă, răsculaţii vor să sădească iubire, undeva între Mamaia şi Mangalia.

Sigur, mulţi ar vrea să se bage, da’ n-au curaj. Oricine le poate filma zonele cu telefonul, înfrumuseţând viaţa obsedaţilor pe You Tube.  Tocmai de aceea vin cu o propunere radicală, revoluţionară- Programul “Parcuri porno la sate şi oraşe”. Nu ştiu de ce îmi face impresia că doi oameni care stau în curul gol, unul în faţa altuia, nu pot fi răi. Nu poţi ticlui un război cu lula plină de nisip. De aceea, militez ca în centrul fiecărei zone populate să se înfiinţeze plaje de nudişti. Primăriile ar obliga populaţia ca pauzele de masă să le petreacă prin expunere nemijlocită la soare, cu creme subvenţionate din bugetul local. Lumea va trăi astfel în linişte şi bucurie, înălţând mulţumiri amicului rotund şi galben. E posibil însă să existe efecte perverse. Astfel, când ai ajunge în intimitate cu una, s-ar putea ca cel mai kinky lucru cu putinţă să nu fie ruptul chiloţilor cu dinţii. În schimb, ai putea şopti murdar la ureche: “Honey bunny, aş putea să bag un palton pe tine? Blana asta scoate animalul din mine”.

Nu-Mi Duceţi Numele În Deşert

Trebuie să recunosc- nenea J are cel mai tare patron ever. Să vină toată lumea la chef, dar pe mălaiul ei, e o performanţă. Nu mai pun aici gagul că ar fi fentat bătutul în cuie şi împunsătura de suliţă…Dacă aş pretinde eu asta, n-aş convinge nici o bandă de junkies ruptă cu “iarbă”. În tot cazul, lucrurile merg sigur spre mântuire- poporul e umfalt de pască, gâtul mieilor e retezat riguros, Gigi e liber.

Şi totuşi, ca un profet de ocazie, mă îngrozesc de marele păcat al lumii- lipsa de acţiune în aşternuturi. Când lenea ajunge pantaloni, ne-am ars. Estimările socio nu minciunesc aiurea- în 50 de ani, planeta va fi plină de boşorogi. Iar asta Mă duce la formularea unei religii cu o sigură, absolută lege morală: “Omenirea Se Va Mântui Prin Sex”. Amin.

Queers & Queens

V-am zis eu….E grav. Aşa cum bănuiam de ceva vreme, vremea sexului e pe ducă. Uşor, uşor, natura începe să se lepede de extremitatea aia ciudată numită cuc. Nişte flăcăi entomologi au stat cu lupa pe curul furnicilor amazoniene şi-au descoperit grozăvia. Cică specia s-a lepădat complet de masculi şi putorile şi-au făcut coteţ de lesbiene. Reproducerea nu mai e o problemă, regina coloniei clonându-se singură de câte ori o apucă mâncărimile.

Vestea asta cu m-a pus serios pe gânduri. Care mai are porniri macho o face pe barba lui. S-ar putea ca într-o zi să-şi rupă plămânii suflând într-o gonflabilă. Aşa că, atunci când sunteţi abordaţi porcos de o insă boring, cu impresii de regină, gândiţi-vă de 5 ori până să-i ziceţi cu sictir: “Fuck yourself, tristo”.

Homo Universalis

De ceva vreme conştiinţa îmi face faze proaste. Mă tot chinuie la ceasuri nepotrivite cu chestiuni care n-ar stârni interes nici la Royal Geographic Society. Problema mea e adâncă- “dacă aş merge înapoi în timp, eu cu ce aşi fi de folos omenirii?”. Tare, nu? Motiv de insomnii, nu glumă.

Mă şi văd stând la un foc de tabără cu nişte mesopotamiemi nasoi(ăia parcă nu erau canibali, că altfel s-ar termina rapid visul). Unul ar zice (presupunând că ar fi rupt oleacă de engleză): “Bă viitoreanule, bagă şi tu nişte idei aicea, că facem foamea de mii de ani. O inovaţie, o unealtă, ceva să ne mai scoată din beznă”.

Perspectiva asta mă paralizează. Realizez că n-aş avea nici un pont pentru înapoiatul ăla. Nu ştiu cum se fac becurile, sticla sau măcar fermoarele. N-am habar cum se taie o apendicită sau cum zboară ceva mai greu ca aerul. Sunt la fel de ignorant în privinţa undelor de orice fel, învăţat fiind doar să apăs butoane. Aşadar, flăcăii ăia nu s-ar bucura de nimic prin faptul c-ar da piept cu unul ca mine. N-ar asculta la radio, n-ar merge cu tramvaiul, n-ar trage în vecini cu ceva mai complex decât praştia. Şi atunci, parcă-mi imaginez faţa plouată, uşor enervată a insului: “Bă, da tu chiar eşti trântorul unei întregi civilizaţii? Dă naibii un sfat, o pildă”. “Omorâţi-vă idolii”, le-aş zice într-un final. Mă gândesc însă imediat că atunci ei m-ar omorâ pe mine. Aşa că revin urgent printre contemporani. Şi, la urma urmei, ce mă tot freacă grija de soarta ştiinţei?  Mai bine dau drumul la calculator şi mă minunez pe saitul lui Discovery de ce le mai trece unora prin cap. Iar dacă scula ar face cumva figuri, bag replica clasică: “Uite ce bug-uri are rahatul ăsta de soft. Boul ăla de Gates nu-i stare măcar un Windows ca lumea să facă”.

Jumbo

Lumea necuvântătoarelor e tulburată zilele astea de un imens scandal. Nişte luzări polaci s-au gândit să facă mălai cu un zoo bengos şi-au băgat milioane de coco în curul unor elefanţi. Grosul mălaiului s-a dus pe 6 femele, nişte bunăciuni nu tocmai suple, dar totuşi bune de montă. Ca să aducă veselie şi moştenitori în turmă, fraierii au investit şi într-un macho african. Faza naşpa e că ăla n-are nici un chef de dame (probabil fiindcă au nasul mare), ridicând serioase întrebări în privinţa orientării sale sexuale. Astfel, deşi unii experţi dau asigurări că pachidermul va carici după ce trece de pubertate, afaceriştii sunt convinşi că au în proprietate un exemplar gay. Despre părerea elefantinelor tratate cu flit nu menţionează însă nici o ştire.  Poate totuşi s-au vorbit să mai încerce, sperând să-şi dea pe brazdă futacul. Metodele de trombonire nu pot fi bănuite. Cu apropouri discrete nu cred c-o să meargă, aşa că probabil or să treacă direct la ridicat coada şi texte porcoase de genul: “Ia-ne animalule! Trompa mă-tii de poponar!”

Biznis

În orice librăria ai da buzna, 8 din 10 cărţi îs despre afaceri. Chiar dacă n-au o para chioară în buzunar, chiar dacă cea mare mare investiţie la viaţa lor au făcut-o într-un PIC de WC, guşterii dau buzna la ştiinţa învârtelii. Cumpără o căpiţă de tomuri şi-o întind grăbiţi la şcoală. Facultăţile au prins urgent pontul şi scot manageri cu turma. Prostanii marcă mălaiul la nişte cocalari bătrâni, gândind că Ţiriac e-un şmenar la îndemâna lor. Apoi, îndopaţi cu grafice şi scheme adânci de ăia care-i planificau şeptelul lui Ceaşcă, gândesc deja c-or să se crăcăneze direct într-un office londonez din City. Că odată scăpaţi de cursuri ling uşile pe la firme de tuns iarba, bucuroşi să presteze pe bonuri de salam, asta-i altă treabă. Doar un interludiu până la promovare şi Merţ cu şofer, desigur.

În fine, dincolo de mofturi şi aere profy, bossul patronatelor din ţară s-a gândit să ridice ziarul de pe rahat. Adică a zis de la obraz că 80% dintre barosanii pământului n-au o treabă cu managementul. Aşadar, în afară de futut secretara şi de tras în piept fiscul, lăbarii ăia cu burtă sunt nişte boi şi-atât. Ca toţi profii care i-au dăscălit. Ăia pe care i-am auzit zilele trecute cum căinau facultatea- cică ar fi în budă cu banii…

Cel Mare rules

Azi noapte m-au încercat coşmaruri grele. Se făcea că sunt basarabean şi că cel mai pizdă oraş văzut de mine vreodată e Bălţi. Trăiam într-o ţară frumoasă, plină de viţă de vie şi popuşoi, care avea minim un poet mare la mia de rackeţi. Eram mândru şi semeţ, învăţat fiind că bunelul meu se trăgea de şireturi direct cu Fănel Mare şi Sfânt, ăla de i-a muit la greu pe turci. Desigur, obârşia îmi trecea prin Engels şi Lenin, lucru greu de explicat istoriceşte, dar impus convingător cu bâta-n falcă de nişte neni de la partid. Bogat nu eram, dar viitorul era de un căcat auriu (tot de la atâta popuşoi probabil). Şi chiar dacă 9 din 10 plăieşi mai boleau după colhoz, speranţa dădea în mine ca ranga miliţiei- norordul ăsta s-ar putea ridica odată şi lepăda de rapănul sovietic. Asta dacă nu s-ar învecina cu lăbarii de români…

Freudele

În ce hal am ajuns…Îmi scrie lumea să mă compătimească. Sunt persoane care mi-au cercetat cazul şi au înţeles. Ca toţi ceilalţi psihiatri de ocazie care le-au precedat. “Da, e vorba evident de afecţiunea X, combinată cu sindromul cutare. Eşti varză omule, mergi acasă”. Nici măcar o recomandare de pastile, o speranţă, ceva…Nimic. Numai o bătaie pe umăr şi certitudinea că mă paşte cămaşa de cordeluţe. Fug repede la baie şi privesc adânc în oglindă. La urma urmei, poate or şti persoanele astea ceva. Îmi pare imposibil să fie doar aruncători cu părerea, nişte Ciomu ai psihologiei. Oglinda e parşivă însă. Ascunde bolile pentru mai târziu. Deocamdată, îmi bate doar obrazul că ar mai trebui să mă rad.

Botox

Cică nişte enoriaşe din New York au alungat cu şuturi în spate popa din parohie. Nu, nu s-au prins că schema cu nemurirea e goangă de Benny Hill. Prostimea s-a cufurit de la operaţiile prelatului. Escrocul trecuse de 60 şi a băgat muia la cuţit şi injecţii, să dea mai jun la cotoroanţe. Schema asta, plus nişte ţoale de firmă le-a uşurat pe credincioase cu 85.000 de parai. Şi în loc să-i mulţumească că-i slujeşte cu tenul aninat sub urechi, toantele au blestemat botoxul şi au spurcat faţa duhovnicească. Da’ şi ăla bou. Dacă era deştept şi făcea un penis enlargement,  femeile doar ar fi scuipat în sân, murmurând cuvios: “Domnul s-O aibă în pază!”.

Picior de căprioară şi ochii verzi ca marea

Primăvara e blestem mare. Cum simt căldurică la buci, slutele îşi scot degrabă fizicul distrus din glugi şi paltoane. Îşi suflecă bluzele până sub mamele şi pornesc să-şi hurduce cărnurile la promenade. Iniţial, tind să cred că vacile astea n-ar stârni nici un puşcăriaş vieţaş. În fond, unele nu-s originale nici în poceală. Măcar de-ar avea o falcă albastră, un ochi în plus, ceva, orice…Dar nimic, absolut nimic de remarcat. Doar apariţii comune, de un banal ucigător.

Şi totuşi, după mai multă luare aminte, am găsit că ăsta încă nu e cel mai mare rău. O perspectivă monstruoasă mi-a strivit liniştea, stârnind grozave angoase- pentru fiecare din strâmbele astea există undeva, chiar pe planeta asta, cel puţin un bou care o adoră sau, mai grav, este trosnit de suferinţă pentru ea. Căutătura ei tâmpă îi pare sclipitoare, dumele scoase pe gură, izvor de înţelepciune. Şi asta mă duce din nou la o întrebare fundamentală pentru omenire: ce vede omul când iubeşte? Răspunsul poate veni prin adânci meditaţii metafizice sau prin grosolănia amicilor: “Bă boule, ce dracu găseai la aia?”. Şi atunci, ca scos din transă, îngăimi faimosul răspuns: “Era….era o deosebită”.

Party

Oceane de whisky moca, puzderie de amici, şuţi, puştani, boşorogi şi zdrenţele lor proaste. Spălată de amestecate licori, retina n-a reţinut însă vreun d.j. emasculat ori femeile cu craci stratosferici. Adevărata schemă era la budă. Coadă cât China, necunoscuţi iritaţi se îmbrâncesc spre paradis. Înăuntru- nici o inhibare genitală. Toată lumea, cu prohabul răvăşit. Trei inşi inundă găurile din faţă, supravegheaţi atent de restul beţivanilor. Feţele sunt severe, contractate de arsura din vezica. Unul din udători împunge cu capul în perete, arătând cu mâinile cerul: “Ah, ce bine eeeeee!!!”. Extazul îi e privit cu nervozitate. Proximitatea urinării încinge şi mai mult spiritele. Parcă dinadins, eliberatorii de cucuri zăbovesc peste măsură cu acţiunea. Şi atunci, cu pantalonii în pragul dezastrului, un necunoscut rage de pe hol: “Băăăăă, chiar nu mai poooot. Vă implor: Nu faceţi labăăăăăăăăăă!”.

Friends

Când simţi că ceva nu merge în viaţa ta, că viitorul duce spre un şanţ mocirlos, ieşi cu golanii într-un bar, să caşti ochii la meci. Metoda asta, verificată temeinic de generaţii de masculi, se presupune că ar spăla garantat neuronii, golindu-i pe loc de plictis şi puturoase aduceri aminte. După succinte injurii aduse jucătorilor, discuţia coteşte spre eternul subiect.

A: Bă nasolule, ai mai sunat-o?

B: (stins, dintr-un nor de fum, punând ochii în pământ): Am sunat-o…

Pe C şi D dă să-i buşească râsul, dar îşi trag faţa la timp.

A (cu eforturi să pară serios): Aşa, şi?

B: (Şi mai stins): La fel…

A: Naşpa…

O vreme, linişte.

A: Bă, eu zic să…Da mă rog, treaba ta…

Iar linişte.

Tot A: Aoleu, ia uite putorile alea de la Kent. Date-n draci bagaboantele. Mai ales aia slăbănoagă. Coteşte ratatule pachetu’, poate îţi dă mocangeală la promoţie.

D: (Placid) Dă-te prins boule. Ce dracu găseşti la aia? E banală, complet banală.

A: Sictir, eşti chior. Dama-i tare.

D: Ia uite cine zice de chiorâre. Bă boule, deci eşti prost. N-are nimic aia. N-are cur, n-are…

C: (Împăciuitor) Hai bă, totuşi.

A: Bă tâmpitule, da care zici tu că-i corectă ? Aia de-o ştiu şi eu îţi convine?

D: (deja aprins) Lately, eşti cam bou. N-ai văzut ce are aia?

A: (contrariat): Ce dracu are?

D: (revoltat, cu glas piţigăiat): E pătată între ţâţe boule! E terminată.

A şi C: (stupefiaţi, într-un glas): Eşti maniac bă.

D: Bă boilor, dacă n-avea treaba aia, rupea locu. Da’ aşa…

Brusc, discuţia se-ntrerupe şi careva întreabă: Ce faci bă ratatule?

B: (Complet stins): Îi trimit un SMS…

Linişte deplină.

C: Mai câştigăm bă?

D (din nou placid): Câştigăm o pulă.

Office

Nu nu e vorba aici de vreun club rupt în figuri. La birou te rupe doar prostia colegilor. Vieţuiesc lamentabil în preajma unor turme redutabile, având ca unică grijă ferirea din calea copitelor. Nu-mi reuşeşte de fiecare dată. Animalele se îngraşă ştiinţific, furajate de grăjdari ambulanţi. Sistematic, neîntrerupt, poftele lor trupeşti sunt satisfăcute de doamna cu ciocolată, doamna cu săpun bulgăresc, cu chiloţi, cu ciorapi, cu carne, cu brânză şi smântână, cu plante medicinale şi capoate. În restul timpului, scroafele bârfesc: “Aia s-a futut cu ăla. Ăla mai fusese însurat cu ailaltă. Care nu era la primul măritiş”. În condica lor neagră, fiecare are o fişă completă. Se ştie cine cu care, care de câte ori, numărul de relaţii, divorţuri, aventuri, boli şi copii. Se ţine metodic evidenţa socrilor, cuscrilor, verilor, cumnaţilor şi, în general, a tot ce umblă, zboară sau înoată pe faţa pământului.

La serviciul ăsta se stă. Fiind o muncă pentru nimic, frecatul graţios al mentei devine o adevărată artă. Ocupaţia ar putea fi de vis dacă toată lumea şi-ar vedea de scorbura ei. Nu-i cazul. De regulă, dobitoacele sunt măritate cu boi harnici şi înstăriţi. Aşadar, cu griji puţine şi guşa umflată, găsesc scăpare de plictis în mâncătorie. Violenţa reclamaţiilor şi scandalurilor capătă astfel proporţii homerice. Miturile instituţiei mărturisesc despre duşmănii de moarte şi răzbunări legendare.

Pumnalele sunt însă rar trase de sub chilot. De obicei, pizma şi zâzania se propagă cu zâmbetul pe buze, de genul: “Vaaai doamna Cutare, dar ce-aţi mai slăbit…..Şi ce bine vă stă cu rochia bej…Am auzit că aveţi probleme cu fata. Cică e beţivă şi rea de muscă. E adevărat?”. La care se răspunde cu: “Vaaaai, dar ce bine arătaţi cu tunsoarea asta nouă…Fata s-a cuminţit. A intrat la facultate. Dar soţul dumneavoastră vă mai sparge cu bătaia?”.

Beneficiez aici de o faună completă- măritate, divorţate, fete mari sau cu nevoi. Puţinii masculi care au mişunat prin preajmă au avut de unde alege. Istoria locului vorbeşte chiar de păruieli publice pentru favorurile unui nene. Ăla a futut vreo 2-3, le-a spus că-s proaste şi s-a apucat de băut. Eu nu pot să-l condamn. Gura lumii însă i-a ridicat statui de căcat. Pentru că le-a jignit pe alea sau nu le-a futat şi pe ele, asta nu mai ştiu. Or şti însă ele, aşa cum ştiu totul despre reţete de borş, bubele copiilor, poţiuni de uşurat fierea sau creme de topit burta. Pe mine mă scuzaţi acum. Trebuei să părăsesc biroul. Tocmai a început o dezbatere despre dezgropăminte şi cancere.