Am Înţeles

Persoane cunoscătoare, cu spirit pătrunzător, mi-au desluşit fiinţa de rahat care sunt vorbind lămurit. Cusururi grave şi neajunsuri impardonabile mi-au fost identificate, cu şanse de vindecare pare-se mai mici ca la o Ebola. Cum să mai doarmă omul în aceste condiţii, în ce chip să-şi găsească atunci liniştea nocturnă? Gânduri negre, remuşcări neîmpăcate îi bântuie sufletul şi trupul, punându-l în patrulare între pat şi budă. Asta mai ales dacă seara a făcut abuz de suc.

Încremenit la trei ceasuri spre dimineaţă, timpul lasă loc de revelaţii. Poate că totuşi lumea are dreptate. Ignor lucruri fundamentale, uzez de criterii răposate şi valori răsuflate. Nu înţeleg esenţa vieţii, chestiunile cu adevărat importante. Aşa ca ei… Mda, ar trebui să reflectez adânc, să iau măsuri şi să mă îndrept. Partea proastă e că şi experţii ăştia au sfaturi diferite, dau importanţă unor lucruri uimitor de contradictorii. E totuşi posibil ca teoriile lor să fie o defecare a ignoranţei? Peste putinţă. Dacă oamenii ştiu, atunci chiar ştiu. Gura mă-sii, şi serialele astea s-au terminat demult, nici suc nu mai este…

Epuizat de admirarea pereţilor goi (cum naiba am ajuns totuşi să am toată casa roz?), cedez tentaţiei şi mă arunc în braţele vechiului meu viciu - teveul. Iar de acolo, o altă persoană înţeleaptă, în spiritul celor amintite, îmi vorbeşte din “Canalul Banilor” tot despre un lucru magic care ar putea să-mi salveze sufletul: “Farmecul contabilităţii primare”.

Lirism Imobiliar

Bezna cerurilor s-a lăsat străpunsă de-o orbitoare lumină. Am înţeles (chiar dacă în al 13-lea ceas) cum ar trebui să trăiesc. Adică din chirii. Dacă chiar aş avea, printr-o fabuloasă împrejurare, două străduţe şi eu pe lumea asta, una prin Mayfair, alta colţ cu Park Lane, aş trage definitiv pe dreapta cu osteneala. Nu m-ar mai atinge vreo nevoie, nu m-ar deranja nicio grijă. Aş deveni un fel de Becali, numai că mai trândav şi mai cu rupere de sfinţi. Şi atunci aş sta o viaţă de pomană, numărând plictisit biştari sterlini, tot c-un sticlonţ academic în faţă, contrariat de ce arde aşa tare “profesorul” ăla pe gât (ce-au mai scumpit ţăranii ăştia Jack-ul…). Deocamdată însă, bubui un zar pe-o tablă colorată, cu tort branduit FKR şi speranţe de monopol, visând la ziua în care toate problemele mele, financiare şi de altă natură, se vor rezolva cu un simplu: “Pac-Pac”.

O Noapte în Paris

O bănuiam pe Hiltoneasă că-i luzără, dar nici chiar în halul ăsta. După ce-a ajuns pe net tăvălită modest de-un futac obosit, acuma se face iar de cacao. Nu, de data asta amantul n-a fugit din pat direct la tabloide să vândă caseta cu distracţii. Alt ditrus a reclamat-o la poliţie că e hărţuit fizic şi sexual de cocalară. Ba chiar că a fost ameninţat şi împiedicat să obţină o slujbă. Şomerul s-a plâns de violenţă intimă, de stres şi pierderea demnităţii. Amândoi loverii îşi destăinuie presei clipele de coşmar în care Paris le tot cerea sex şi ei nu mai puteau. Cică înscenau dureri de cap, greţuri şi vărsături, dar ea tot mai voia.

Lecturând cu mare tulburare aceste ştiri, mi-am dat seama că oamenii aceia chiar suferă. Să fie într-o stare materială gravă şi una să tragă ca o zăludă de ei nu-i lucru uşor. Pentru toţi distruşii fără ocupaţie şi cuc decent asta e însă şi o scuză gigantică.  Întreabaţi de acum încolo care e pricina ratării, vor putea răspunde liniştiţi: “Am şi făcut o sesizare la poliţie. Vrea să ne fută Paris Hilton”.

A Touch of Evil

După o noapte spartă la poker cu golanii, până şi clicul mausurilor din birou e greu de suportat. Lespedea somnului m-a trăsnit peste creştet şi-s gata să iau drept pernă până şi un ştecher. Nevoit s-alung tentaţiile onirice, caut febril o chestie hard care să-mi pompeze energie în vene. Ceva dement care să mă trezească şi, în acelaşi timp, să mă ducă departe de grajdul ăsta. Câteva strofocări pe Youtube îmi scot în cale raritatea anului - o piratare după Priest de la reuniune. Transa mă cuprinde instant, alimentată de animăleala  totală a poporului.  Şi când chitarele urcă spre tonuri deja înalte, când oamenii dau mai abitir în gură la piesă…apare EA.

Câteva zâmbete discrete prevestesc urgia. Se aşează comod pe scaun şi mă ia mărunt, mărunt. “Vaaaai, ce pulover frumos ai azi “………….. Pauză………. “Îţi stă bine”………….. Pauză………………. “Şi cum ai petrecut aseară? Ţi-ai chemat prietenii acasă sau ai fost în oraş? Tort ai avut?”…………….. Iar linişte……………. “În general mergi la mol? La filme te duci?…….. Mda. E 200 de mii biletul. Mult. Eu nu mă duc”………. O vreme, linişte. “Mă duc în schimb la teatru. Cu soţul. La teatru e frumos. Este acum o piesă… Actorul seamănă cu tine”…….

Prin potopul de întrebări, la al cincilea rewind, desluşesc cu greu: “I’m so afraid/But I still feed the flame/In the night…”. Speranţa se reaprinde, reuşind chiar să identific un riff de-al lui Downing.

“Ţie de ce nu-ţi place să petreci? De ce nu te bucuri aşa, în general?”……..Pauză…….”Ar trebui să faci ceva, să te schimbi. Mie mi se pare că trece viaţa pe lângă tine”…………..”Ai putea măcar să-ţi dai jos căştile? Vorbesc totuşi cu tine. Mie mi se pare că mă cam ignori. Adică nu sunt demnă să vorbesc cu tine sau cum?”…….Pauză tensionată.

Profit de prilej şi prind un fragment de bass cu voce pe: “Aroused with desire/You put me in a trance/A vision of fire”…. Halford e deja ambalat spre partea finală, sunetul îl susţine amplu pentru ţipătul lui antologic…

“Dar la Avatar ai fost?”.

Să cresc mare

Astăzi  e ziua meaaa…/ Zi frumoasă ca mineee…./ Mi-am adus ghiocei, ca să-mi murmure ei/ Cât de mult mă iubeeesc…

Desigur, câțiva măgari profitori și-au prezentat deja omagiile în speranța unei animăleli moca. Persoanele se știu, așa că nu mai merită menționate. Din varii motive, este încetățenită ideea că bucuria sărbătoritului trebuie dărâmată cu chefuri desprinse din Caligula. Puhoaie de vodcă ar trebui să le înece ficatul într-un banchet animat eventual de femei despuiate reglementar. Petrecerea va fi însă privată, serbând singur, în tihna căminului, șansa de a fi martorul propriei existențe de atâția ani. Astfel, cine resimte o afecțiune fierbinte pentru mine să meargă la cel mai luxos bar și să consume după cât îl lasă inima. Cu cât mai scumpă băutura, cu atât mai mare dovada de dragoste. Iar când apare la urmă nota de plată și vă gândiți la mine, atunci să știți că tot atât de mult vă iubesc și eu.

Game, Set, Shit

Cu faţa aia de urs polar, gârbovit de ani şi kilometri de curve, îmi părea chiar simpatic când băga pilde către popor.  “Ar trebui făcută chestia aia şi ailaltă, <<rumânul>> să muncească mai mult, să fie mai moral”… Aşa ca el, desigur, exemplu de corectitudine şi obraz curat. Doar măgarii ăia de la arhive n-au avut ce face şi-au scormonit prin istoria insului. Şi ca să vezi surpriză, iaca teancuri de hârtiuţe. Turnătorul “Tănase” dădea frumos în gât pe “rumânii” fugiţi din patria comunistă, nea Ion precizând conştiincios cine vorbeşte de rău organele de partid şi de stat. Iar dacă în 20 de ani, marele sportiv al ţării n-a binevoit să dea niciun fel de explicaţii pentru perversiunile săvârşite în tinereţe, asta nu se întâmplă nici acum. Cel mai probabil e că moşul a plecat prin Africa, la lichidat impale, plictisit probabil de mormanele cu mistreţi autohtoni. Iar când s-o întoarce acasă, e de aşteptat să ameninţe orice ziarist animat de întrebări incomode cu tăierea publicităţii dinspre grupul Ţiriac. Iar ameninţarea ar fi scrâşnită, desigur, cu aerul ăla de bogătan împuţit, indiferent la faptul că printre firele de mustaţă mai sunt agăţate bucăţele de căcat rămase de prin anii ‘60.

Foto: Vistacorporate.ro

Delicate Sound Of…

După atâta de surzenie, a fost până la urmă un sunet. De fapt, un urlet. Complet neașteptat, venit parcă de nicăieri. Să auzi asta e o șansă. Imensă chiar. Iar dacă nu ești îndeajuns de bun pentru șansă… Mai bine din nou surd.

Fabuloasele revelații ale doamnei B.

Cartierul Alexandru cel Bun, Iaşi, România. Mai crede cineva că nimic nu se poate întâmpla în acest loc prăpădit? Fals. Aici apare. Ce anume apare? Chiar “El”, “Necuprinsul”, “The One”. Mărturia pretinsei arătări celeste: un mausoleu de termopan trântit pe spaţiul verde. Trecătorilor cu rupere de drangă de religie li se mărturisește: “În acest loc, vineri, 22 iunie 2007, ora 13, 20, mântuitorul Hristos a comunicat <<Cât de curând Voi reveni!>>”.

La început, am crezut că e gag dar acum, printr-un anunț pe hârtie A 4, iluminatul face un insistent apel la adoratoriii Domnului să marce mălai pentru un acoperiș de faianță la mausoleu. Sufletele miloase trebuie să se adreseze cică la doamna Borțun, de la taraba cu jucării, de unde vor primi o chitanță și un exemplar din volumul “Revelația”. Animat de curiozitatea contactului cu destăinuiri supramundane, recunosc tentația achiziționării scripturii magice. Văd cât dracu o fi metrul pătrat de faianță la Metro, ca să nu mă tragă-n piept, și iau lucrarea de la taraba cu pricina. Cel mai probabil, textul ar fi un delir de scelerat mistic. Cu adevărat tare ar fi însă să găsesc niște pagini de hârtie igienică, scrise mare, cu căcat: “Muie la fraieri”. Abia atunci aș accepta că există un spirit “divin”, chiar dacă el ar aparține unei anume doamne Borțun.

A Căzut o Stea. Deci era o Căzătură

Cică haita aia proastă se retrage. La 21 de ani, Alinuța Plugaru își pune dildoul în cui și suge numai de la sursa soțului. Gata cu pornăreala, gata cu crăcitul la cameră. Întemeierea unei familii înseamnă o moralitatea aleasă și zdreanța își pune gogoașa la adăpost. Ba chiar și renumele de zdreanță o deranjează. Spune că nu e imorală, ci o schimbătoare de mentalități. A frecat la greu niște animale ca să demonstreze tocmai că asta n-o face curvă.

Haimanaua s-o fi pensionat, plecarea ei lasă însă o mare dilemă pentru lingviști. Dacă Plugaru nu e curvă, atunci cuvântul mai are cumva vreo reprezentare? Merită ținut în dicționare un termen de care toți cetățenii fug ca de dracu’ ? Sau teoretic, unde sfârșește femeia și de unde începe femela de întins? Bănuind încurcătura intelectuală și imaginația flască a lui Eugen Simion, îmi permit să creionez câteva direcții de studiu. Astfel, curvă nu e aia care se fute cu mulți în public. De arătat cu lula e doar ființa care se bagă sub necuvântătoare, situație în care contează și gabaritul dobitoacei (aia cu caii, de exmplu, e mai fufă decât aia cu măgărușii) și boarfa care se fute la operație. Dar și aceea se coase la loc și e ca nouă…

Fachirism Erotic

Bucuria sexului moare prin fantezia proastelor. Nedorind să se scufunde oricum într-un sensualism gregar, emană idei. Nu le consumă însă singure. Îşi dezvăluie taina bucilor  unor nefericiţi poftiţi să asiste la închipuite chestii kinky. De departe, cea mai răspândită schemă ludico-erotică la toantele zglobii e de natură romantico-herbală. După capul lor, împânzirea domiciliului cu petale de trandafiri ar fi o culme a atracţiei, o insinuare irezistibilă în prohabul omului. De ce cu trandafiri şi nu cu ochiul boului, de exemplu, n-aş putea şti. Cert e că n-am auzit cazuri de masculi care să profereze insulte în asemenea ocazii. Oamenii se concentrează pe gaură şi se căznesc să ignore puhoiul de cretinism intermediar. Sau poate chiar le place?…

Într-adevăr, este posibil să nu înţeleg eu sensul romantismului popular. Când am auzit că există persoane care îşi împânzesc domiciliul cu lumânărele, am crezut că oamenii caută senzaţii tari, picurări pe organe, etc. Rahat. Asta era tot - să fie lumânări. Evident, mă întreb cine ar vrea să fută ca într-un cavou? Aşa, ar putea pune şi candele, ori pomelnice cu vii şi morţi. Se pare totuşi că sunt mulţi. Din ăia care preferă şi putoarea de beţigaşe chinezeşti. Adică tot un fel de tămâie, dar de la Bamboo, nu de la Mitropolie.

Mă rog, chestiile astea morbide sunt completate cu arsenalul de lenjerie intimă. După ce dau jos izmenele de sărbătoare, gâştele rămân de regulă în chiloţăreala cu volănaşe. Cât mai multe, cât mai lăbărţate, aşa ca faldurile de la coroanele de pompe funebre. Iar dacă nu i s-a sculat încă voinicului, urmează partea hard. Ca o culme a pornirilor sado-maso, dânsele vor legate. Degeaba imaginezi însă noduri marinăreşti, suspendări şi tehnici japoneze. Gâştele vin cu nişte cătuşe chinezeşti, date-n pluş roz, de la 4 Love. Apoi îşi trag privirea aia tipică, jumate ghiduşă, jumate temătoare, nesigure dacă nu au exagerat cumva cu perversiunile. Recunosc, ipoteza trăirii unei asemenea situaţii mă excită teribil. Dacă m-ar întreba vreuna încurcată care e şi fantezia mea  ascunsă, i-aş explica tremurând de dorinţă: “Să-ţi bag o cobră vie în cur. Cânt senzaţional la fluier”.

Fotot: fitandfetish.tumblr.com

Rasismul e rău

Piaţa Unirii, Iaşi. Un grup de persoane se agită încoace şi-ncolo cu vociferări stridente. O femelă rămâne în urma grupului, lovită brusc de-o nevoie. Se lasă brusc pe vine, lângă statuia cu uniriştii lui Cuza, crăcănându-se cu o detaşare dezarmantă. De sub fuste, puhoiul de pişat se revarsă aburind peste mozaicul cu zimbrul moldav. Vaca se ridică şi rage după restul haitei colorate. Lumea e stupefiată, nimeni nu zice nimic.

Nu e zi în care lăbari occidentali sau de-ai noştri să nu ne frece ridichea cu rasismul. Vai, dar ce grav e, ce atitudine dăunătoare… Când îşi ia casă, lumea nu vrea ţigănie în preajmă, mamele îşi sperie pruncii că-i dau la căldărari dacă  fac prostii, iar Guţă e acoperit cu urări de moarte prematură. Bestiile care suntem se îngreţoşează inadmisibil şi ilegal de aceste fiinţe asuprite, înzestrate, evident, cu deplină demnitate umană.

Evident, puzderie de asociaţii luptă aprig cu acest rasism grav, îl combat zi de zi cu indignarea la vedere. Mălaiul curge gros de la UE, aducând prosperitate şi viaţă liniştită gladiatorilor echităţii etnice. Românului i se bagă riguros în cap faptul că este vinovat, responsabil pentru soarta acestor năpăstuiţi, iar guvernul, adică tot boul de român contribuabil, marcă alt mălai pentru ajutorări în ţigănie. Că nimic nu se schimbă, asta e altă treabă. Şatrele sunt şutate de colo-colo prin Italia, Franţa le plăteşte să dispară în alte ţări şi totul rămâne la fel. De ce oare? Simplu - pentru că nu se poate altfel. Sună grav, deranjant pentru birocraţii şi snobii de prin Bruxelles şi guverne, dar e adevărul pur. Contribuabilii au marcat riguros banul gros pentru rapenii ăia nomazi, dar niciunul nu s-a făcut mai şcolit, mai cinstit, mai spălat. E cazul cel mai scandalos de eşec al scârboasei corectitudini politice.

Rromul este însă o victimă incontestabilă a rasismului. El este chinuit de albii insensibili şi răi care ar trebui să bage alte miliarde grele în curul lui. Asociaţiile pentru drepturi ţigăneşti ţin să-ţi reproşeze asta mereu. Când mănânci, când munceşti, când te duci la budă, ar trebui să te ruşinezi că piranda suferă. Şi nu, în niciun caz, n-ar trebui să te întrebi de ce căldărarul refuză munca, igiena, educaţia, îşi sparge în pumni famelia, îşi vinde virginitatea fetelor pe galbeni şi trimite puradeii la cerşit. Alte şi alte campanii, cu finanţare PHARE ori autohtonă şi nesimţire snoabă, îmi vor băga în cap că e impardonabil refuzul meu de a mai da bani pentru porcăria asta, că ţigănetul, sau măcar 80% din el, nu e un dezastru cultural, nu e un scandal pentru civilizaţie, nu e o aberaţie demografică, nu umblă murdar, nu e ameninţător zi de zi pe stradă, nu pute. Toate astea sunt, nu-i aşa, doar o prejudecată a mea.

Să o sugem moral

Acum câteva zile, s-au apucat să-i lingă memoria. Ce eroină, ce exemplu de urmat Elisabeta Rizea este… Târâturile de la Jurnalul Naţional storceau emoţie dintr-un subiect faţă de care, în mod normal, ar fi trebuit să se ascundă sub un strat gros de căcat. Însă, ca autoritate morală ce se pretinde, ziarul a evocat de la obraz, cu mândrie, combaterea aprigă a tiraniei. Aşadar, cinste femeii care a ajutat rezistenţa din munţi, a făcut vreo 11 ani de puşcărie, nu a trădat pe nimeni şi a suportat atâta bătaie şi chin încât, strivit de remuşcare, torţionarul ei s-a spânzurat 40 de ani mai târziu!

În aceeaşi săptămână, pe aceleaşi pagini târâturile evocau meritele altui erou. Venit tot din trecut, dar jegos de contemporan. Domnul Dan Voiculescu, profesorul, întreprinzătorul, patronul binefăcător, marele om şi prieten al românismului era slugărit riguros şi atent de sclavii cu pană. Tăticul securiştilor, turnătorul, Iuda absolută şi groparul arhivelor incomode îşi ejacula puturos planurile pentru ţară. Dădea sfaturi de biznis şi etică pentru cetăţeni. Era modelul aşteptat, rugat să ne cuvânteze despre conştiinţă. Unul care nu se va spânzura niciodată, pentru nimic. Unul care sigur zice în sinea sa: “Madam Rizea? Mai dă-o-n pula mea de babă. Nu ştiau ăia să bată. Oricum era o săracă”.

* Foto: Mediafax

Birjăreală Vaginală

M-aş fi aşteptat să se descopere că şi-o trage cu Manolescu, că o ia Eugen Simion la umeri-craci. După ce s-a chinuit atâta să pozeze în divă glamuroasă şi cu note bune la bac, ar fi fost un pas înainte. S-ar fi ajuns. Ar fi supt ştiinţă de la nişte neni care ar fi băgat-o şi în Academie pentru un petec de puţă proaspătă. Căcat. Proasta se întinde pe la televiziuni, hohotind după dranga şoferului. Cu ochii umeziţi de emoţie, zdreanţa boleşte pentru vremurile când draivăru îi sufla ba în găuri, ba în jigleor. Acum totul s-a risipit căci, tragică situaţie, oricât mălai s-a dat pe el, Bentley-ul ăla bengos face orice, dar sigur nu fute. În tot cazul, scandalul a adus atâta suferinţă încât se impune de urgenţă soluţia trenuleţului. Moni să se fută iar cu Ricky, Ricky cu Botezatu, Botezatu cu gagica lui Botezatu şi gagica lui Botezatu cu Moni. Da, dar cu Iri cine se fute? Dacă ar fi deştepţi, stârniţii ăştia ar face bine să tragă repede la sorţi nefericitul, că fără pitic fac toţi foamea.

*Foto: Maxim Italia

Porcul zboară, dar zboară nu porc

În sfârşit, cineva luptă pentru dreptate. Air France-KLM bagă preţuri aproape duble pentru animalele care vor să învingă gravitaţia. Scroafele cu sute de kile trebuie să marce banu dacă vor să-şi urce bucile în aer.  Dacă nu le ajung 43 de cm lăţime, cât are scaunul, obezii sunt obligaţi să contribuie la kerosenul ars pentru pântecul lor. Evident, asociaţiile civice s-au opărit imediat şi pregătesc tone de procese pentru companie. Cum să jignească râtanele? Mâncatul e un drept fundamental, o datorie sfântă chiar.

Mai are dubii careva despre cine o să câştige în instanţă? Bunul simţ va fi strivit riguros sub greutatea reclamanţilor. Se vor aduce probe indubitale privind stresul suferit de umflaţi în această perioadă şi se vor pretinde despăgubiri. Nimeni nu va fi iertat. Air France va fi obligată să dea un supliment de muştar, stewardesele vor fi silite să renunţe la cracii ostentativi iar, la îmbarcare, suinele vor primi drept bonus câte o felie de mezel. Iar dacă maţele li s-ar contorsiona cumva într-o ocluzie băloasă, tot compania ar fi de vină. Dacă nava nu-i hurduca atâta în golurile de aer, lăturile s-ar fi aşezat mai bine.

Stupid Voodoo

Orele nopţii. Primăverii.

Ea: Dormi dragule?

El: Nu, drrragostea mea.

Ea: Ar fi trebuit să ne fi păzit, să fi luat măsuri.

El: Da, drrragostea mea. Am auzit că usturrroiul ajută. Puteam să fi luat cîteva funii, câţiva căţei măcarrr. Îi puneam sub sacou, la confrrruntare, şi acum…

Ea: Acum am fi dormit Acolo. Tu ai fi fost liderul, iar eu, întâia doamnă. Doamne, ce ne-au mai iradiat, cum au lucrat forţele în noi. De asta s-o fi apucat şi aia mică să se dezbrace pe net, că eu n-am educat-o aşa. Te pomeneşti că ajunge vreo curvă…

El: Imposibil, n-arrr fi constrrructiv.

O vreme, tăcere.

Tot ea: Încă nu ţi-e somn? Vrei să te urci un pic pe mine? Nu te ruşina, lumina e stinsă.

El: Nu pot, drrragostea mea. Nemerrrnicul arrre micrrrofoane peste tot, înrrregistrează orrrice facem. Închipuie-ţi dacă am apărrrea în prrresă… Gemând… E împotrrriva uzanţelor. Apoi, vrrrăjile acelea m-au secătuit de puterrri. Mă simt slăbit de forrrţe obscurrre, violete.

Ea: Impotentule… Dar zvonurile alea din ziare că ai fi călărit o amantă?

El: Vai, dar drrragostea… Îţi jurrr, nu errram eu.

Ea: Mda. Măcar dacă ai fi fost. Ai fi făcut şi tu ceva fără să fii împins de la spate. Unde nu e cap, nu e nici pulă. Prostănacule.

Ce proaste-s femeile

Femeile nu sunt proaste. Sunt extrem de proaste. Niște alea ignorante, cârpe cu care să te ștergi pe pulă. Entități perfecte la care te lauzi că le-ai dat o muie și nu menționezi nimic despre linsul la vulvă. Ele trebuie tratate cu sictir și mânuite de căpăstru. Oricum amicii sigur le fut pentru că sunt niște curve. Toate. Insele nasoale sunt de scuipat, alea tari, de înecat cu flegme. Doar se fut cu alții…

Cel mai tare e că atitudinea asta nu se întâlnește la bărbații de succes erotic. Ăia care pot combina la discreție, oricând li se scoală lor lula, care-și permit să refuze oferte și mai au și ceva educație iau damele așa cum sunt- nici mai deștepte, nici mai toante, nici sfinte, nici putane. Tocmai de aceea, când aud zvonuri despre vreun mare balaur misogin, cer o poză. Dincolo de atitudine, de aere, de gura mare, importantă e fața. Ea nu minte, arată curul de om care se află sub ea. Invariabil, toate pozele astea cu revoltați ai vaginelor prezintă niște personaje jalnice, chipuri de lache cu palma bătătorită de singurătate. Exemplare tipice de triști ai netului, s-ar da și cu aghiazmă la lulă numai să prindă și ei o bucățică. Numai că e greu, e foarte greu. Or fi femei curve și proaste, dar și alea au ochi. Cu care văd și-și închipuie. Văd burțile îndopate cu șaorma, dunga de la maieu pe sub tricou, figurile de boi complexați. Își închipuie apoi cucul mic, ejacularea precoce, scuza că nu li s-a mai întâmplat și coama transpirată de la coaie în condiția în care s-ar ajunge în situație orală.

De damele tari ce să mai zicem. Ideal ar fi ca ele să se dea cu cracii în sus numai când aud glumițe porcoase și ifose de inteligență. Dacă însă se respectă și au pretenții de fizic la mascul, ăia mai pot spera doar la gaura sticlei de bere. Și iar frustrări, și iar articole revoltate pe net. Căci, precum în gagul ăla tare, cine nu se fute cu ei, se fute împotriva lor. Într-un final trist, nespus de trist, mârleții sunt zdrobiți de realitate și siliți să se întoarcă la mâna lor. Cu dezolanta constatare că din două labe nu se face nicicum un sex ca lumea.

*Foto FFFFound.com. Autor necunoscut

Mreană la râmă roşie

Sunt amândoi încinşi, dar ceva nu merge. S-ar pârli furibund, dar vorbele stânjenesc. Şi atunci, ce-i de făcut? Evident, imperativă este renunţarea la aparenţe. Dacă este o ea, să lase mofturile şi să abordeze deschis problema: “Amice, uite care-i treaba: mă mănâncă-n cur ca pe maimuţă”. Dacă e un el, se poate lipsi şi de cuvinte. Se duce direct la fată şi o scuipă între ţâţe. Nu bagă ca mârlanul vreun cărăbuş galben, ci îl proiectează împrăştiat, aşa, ca o ploaie de vară. Dânsa o să tresară, o să cârâie ceva, dar va rămâne vrăjită. După asta, vă descurcaţi voi. Eu nu vă dau peşte, vă învăţ să pescuiţi.

Rock Rromanes

Metale grele la acordeon. Headbanging la minorităţi. Balcanii să trăiască.

G.I.

De regulă, nu-s violent. Las omul să mănânce căcat în legea lui până se satură şi tace. Din ignorarea unui cretin ies mereu mai câştigat. Afară de cazul în care handicapatul mă loveşte cu gândul în plex. Atunci mi-aş face buzdugan. Unul din cazurile alea e atunci când o vacă oarecare are panseuri despre război. Bush a dispărut, deci Irakul s-a cam fâsâit. La modă e Afganistanul. Soldaţii mor pe capete şi vita cugetă. N-a citit în viaţa ei o carte de geopolitică, n-are nicio noţiune de militărie sau istorie, nu urmăreşte ştirile, succesiunea evenimentelor, n-are nicio educaţie privind religia şi antropologia culturală a locului respectiv. Dar ea are păreri. Ca regulă de aur, americanii sunt nişte criminali. Au căutat-o cu lumânarea şi dă-i în mă-sa că mor. Să se ducă la ei acasă. Războiul e urât şi rău. După care, îşi deschide tacticoasă pacheţelul cu salam şi-şi linge lacomă provizia de lipide.

În timpul ăsta, la mii de kilometri distanţă, într-un pustiu de praf şi pietre, nişte puştani au grijă. Au grijă ca maimuţele alea fanatizate (vai, cât de incorect politic sună…) de islamism să nu vină. Să nu vină la vită şi să-i fută o bombă în mol, în tren sau avion. Căci vita nu poartă burka, nu linge tălpile vreunui mulah, nu e lapidată pentru masturbarea la Bănică. Lucru care cam sună a satanism pentru ciracii lui allah. Dar scroafa poate să stea liniştită tocmai pentru că de vreun secol şi ceva, G.I.-ul ăla yankeu, aşa ignorant şi mârlete cum e el, şi-a lăsat oasele prin toate războaiele lumii ca să asigure civilizaţiei o chestie simplă şi vitală care se cheamă “freedom”.

E urât şi brutal războiul? Al dracului de adevărat. Speră cineva la o pace eternă? Numai idioţii. Violenţa e în natura oamenilor, iar nebunii, accidente frecvente ale umanităţii. Prin urmare, combinaţia asta de violenţă, demenţă şi religie se opreşte doar cu puşca, nu cu flori în păr. Nu ştiţi să ţineţi în mână un M16? Atunci fiţi recunoscători că există unii care ştiu. Şi ca gratitudine, să le sugeţi cu dibăcie pula când vin de la război. Dacă  mai vin.

Cabale

Guvernele oculte vor să lichideze o parte din glob. Se ştie. E evident. Numai orbii nu văd. Ele inventează boli care să omoare lumea (sau să scoată bani de la ea, depinde de sursă). Mai ales pe ăia care l-au văzut pe Elvis alive. Şi pe babele cu batic care se bulucesc la vecernie. Asta-i răzbunare pentru că au dat în fapt schema cu paşapoartele biometrice. Altfel, eram controlaţi toţi. Cum suntem acuma cu vaccinul. Forţe ascunse au răspândit gripa. Nu singure. Îs pe pe mână cu farmaciile şi cu Bush. Sau Obama. Mă rog, deci în cârdăşie cu toţi ăia din noua ordinemondială (oare Boc e băgat şi el?). CIA a scos SIDA, masonii o fi lansat aviara şi vaca nebună, iar Bilderberg, porcina. Dar sigur se mai pregăteşte ceva.

Bine că sunt însă magi printre noi care ne-ar putea proteja. Un general român ştie cum e schema cu flacăra violetă, cum se poate apăra poporul. Aşa cum s-a protejat Băsescu de Geoană. Cică a rentat magi care să stea în pentagramă (vârful era în Cişmigiu…). Deodată mă ia cu ameţeli, cu o slăbiciune a simţurilor. Zbaterea din burtă îmi dă semne tragice ale unei suferinţe misterioase şi apăsătoare. Să fie oare tot vreun agent patogen ticluit de masoni sau combinaţia aia nesăbuită de struguri şi lapte? Pregătesc 5 suluri de igienică şi le pun strategic, în pentagramă. Chiar, a observat cineva că şi alea sunt de un roz care bate spre violet? Nu mai cred în coincidenţe.