Colț Alb

Jale mare pe cordul protectorilor de maidanezi. După mii de gambe perforate (și câteva mici decese), s-au gândit și parlamentarii să dea liber la eutanasiere. Că na, la armatele de jivine care împânzesc orașele, ar trebui altfel să faci țara asta jumătate locuibilă, jumătate padoc.

Drept urmare, au și început tânguirile zăbăloase pe net. Cu poze înduioșătoare, prin care este manipulată grosolan emoția oamenilor, citate pacifiste din Ghandi și apel la civilizația cetățenilor. Propagându-se astfel ideea că numai viețuirea alături de haite îmblănite te-ar califica pentru statutul de umanist.

Ca o fiară insensibilă ce sunt, mă bucur însă că nu voi mai ocoli noaptea teritoriile patrupedelor din cartier. Și pentru că voi avea loc să alerg pe lângă bloc fără cinșpe boturi deschise spre mine. Oricum, am o mare curiozitate: câte dintre babele alea cretine care le dădeau mâncare din pungă or să-și ia un blănos acasă cu tot ceea ce presupune asta? Adică grijă medicală, ieșit la pișat, responsabilitate penală dacă mușcă?

Nu m-ar mira ca, după urletele de rigoare, să existe o schimbare bruscă de orientare a isteriei protectoare. Iar dulăii să fie abandonați imediat în favoarea campaniilor pentru salvarea șobolanului, țânțarului anofel și a gândacului de bucătărie. Că doar, nu-i așa, și ăștia sunt lăsați de la Domnul. Plus că, de la o pișcătură și o infestare, n-a crăpat nimeni până acum.

Să-l Ierte

Înmormântarea e un sfârșit doar pentru ghinionist. Pentru supraviețuitori, e doar un prilej de update social. De exemplu, eu am aflat că popii țin acum morții din capelă în poziție aproape verticală, în niște frigidere de sticlă. Nu că aș fi ținut neapărat să-i admir de aproape, dar văduva m-a înhățat zdrobită de durere de mână trăgându-mă înăuntru cu un obsesiv: “Vino să-l vezi! Trebuie să-l vezi ce mutilat e!”. Așa că, dacă tot mă întrebam cam cum e la filmările unui clip Rob Zombie, acum m-am lămurit din plin.

Oricum, funeraliile ortodocșilor nu se compară cu nimic. În mod sigur, altor credincioși nu  le-ar fi dat prin cap să bage în tradiție obligativitatea sticlei de Floriol la capul decedatului. Care, tot în linia datinei, fie iarnă, fie vară, trebuie acoperit neapărat cu o pălărie. Pentru ca sufletul răposatului să se ridice totuși în tihnă la cele sfinte (asistența a fost asigurată în mod repetat că așa se va întâmpla), s-a distribuit și vin liturgic, luat direct de la biserică (evident, fără timbru fiscal).

Sunt însă liniștit. Spre amintirea acestor duioase momente, o băbătie din asistență își fleșuia insistent mobilul spre raclă. Așa că, la nevoie, pot să înrămez pozele și să-mi bucur sufletul oricând cu atmosfera asta de basm. Mai ales că, la ciorba și rachiul de după, o rubedenie chiar a remarcat reușita momentului: “Să fiu al dracului, de la ultimul parastas în familie nu ne-am mai distrat așa!”.

Foto: Wikipedia.org

Eu

Cei mai mulți oameni sunt făcuți să trăiască împreună cu alții. Eu nu. Nu e o alegere, ci un defect de construcție. În scurtele episoade de apropiere, m-am simțit mereu prins lângă o femeie sau alta. Ca și când ar fi urmat o iminentă deposedare de sine.

Sunt în rarisime ocazii interesat de viața altor persoane. Mă interesează mai degrabă compania și povestea lor în câteva cuvinte. Ăsta e un viciu sau o pasiune a mea. Colecționez povești ca pe fluturi într-un insectar. Sigur, unii ar spune că e o superficialitate morbidă. Dar nu e. Doar refuz să iau contact cu aspectele banale ale existenței lor. Așa că, dincolo de sensualitate, în cele mai multe cazuri, mă mărginesc să ofer doar o sinceră amiciție.

Așadar, puținele persoane care s-au arătat curioase sau indignate în legătură cu bizara mea existență, au un fir de explicație. Chiar și cele care încă îmi mai trimit pe aici mailuri în care îmi doresc să mă vadă închis. Lor le mărturisesc doar că îmi trăiesc și eu, mai grozav sau mai mizerabil, însă absolut onest, libertatea singurătății.

Dar dacă tot își mai închipuie unii că aș fi un maniac asupritor de femei, îi asigur solemn că, la ultimul apel, fostele prietene mă asigurau de cordialitatea lor nepieritoare. Vreau să cred că mai ales în amintirea calităților mele sufletești…

Foto: Ffffound.com

“Și Soarele, din infinit spre infinime, răgea umbros”

Tot văd pe net linkuri spre teste care verifică IQ-ul. Nu intru pe-acolo fiindcă am completat odată pașii ăia și ieșea că-s sub oligofreni. Așa că mi-am lăsat mintea să se odihnească și sper să nu descopere nimeni adevărul. Sunt fascinat însă de ăia care se laudă cu 100 și nu știu cât. Straniu e că mulți frecventează atât biserica, cât și rubrica de horoscop.

Să luăm situațiile pe rând. Legarea de cotețul popilor are expresii concrete. De exemplu, când dă în ei o boală grea, inșii ăștia își zic: “Așa a vrut Dumnezeu”. Fiind pansați sufletește de iminența unui etern repaos tranchil. Dacă își sapă colegul la muncă să-i ia postul sau copie la examene, o fac cu: “Doamne ajută”. Acceptă adică ideea unui Univers controlat până în cele mai mici detalii de voința unei presupuse divinități.

După ce se isprăvește slujba și ajung acasă, se reped imediat la ziar, să vadă ce le aduce ziua. Niște descreierate le explică de ce ăia din Săgetător vor avea noroc în amor, iar capricornii, probleme cu băutura. Astfel, viața întreagă nu mai este la cheremul unui tiran bărbos, ci rodul unor complicate aranjamente planetare.

Și așa o dau când cu stelele, când cu Doamne-Doamne. Când cu Doamne-Doamne, când cu stelele. Schimbându-și patronul lumii la fiecare jumătate de oră. În vreme ce coeficienții de inteligență ies tot mai mari, mai frumoși. Lucru care mă face să mă simt mai confortabil cu tâmpenia mea. În fond, nu cerșesc ca deștepții ăștia veșnicia vreunui iluzoriu porc bătrân sau rostogolirii stelei polare. Aștept și eu să decedez când un mic cancer impersonal va avea delicatețea să-mi viziteze oasele.

Senzațional

Și se mai zice că Elvis era cineva. Că făcea săli pline și mureau fanii de amor când dădea ăla din pelvis. Fumuri nene! Povești de adormit bunele. Adevăratul megastar e uite aicișa, pe meleagurile astea puturoase. Marea, inegalabila Alice Năstase, începe un extraordinar turneu național. Își va promova imaginea și foaia aia băloasă, cumpărată de toate gâștele feministe- revista Tango adică. Dacă nu vomați încă, o puteți face la întâlnirile cu cititoarele. Că cică de asta bate patria marea jurnalizdă- să i se spună că e iubită și să discute cu doamnele din provincie teme de mare interes- citez: “călătorii, problemele din relații, despărțiri” .

Odată, demult, m-a întrebat o amică dacă eu chiar cred că femeile-s proaste. Probabil că și ăsta e un răspuns. Măcar în privința unora dintre ele.

T2

Ziceam că trudesc la o piesă de teatru. Acu e gata. Așa cum prevedeam, o mulțime de persoane crede că se regăsește printre replici. De asta voi pretinde mereu că totul e 100% fabulație. Sau că e vorba de alter ego. În tot cazul, trimit opera la un concurs anume așa, de nostimadă. Pe urmă, caut persoanele potrivite pentru producție. Când e de văzut ceva, dau sfoară-n țară.

Foto: cttheatre.org

Poc

Ce concluzii se pot trage după accidentul lui Huidu?

-2% din ăia care-l înjură pe șofer sunt scandalizați de tâmpeniile lui la volan și compătimesc victimele,

-10% sunt cocălari care se bucură c-a încurcat-o insul care râdea de ei,

- alți 10% s-au enervat că acuma o să se scoată show-ul și nu mai au la ce se hlizi,

-restul, până la 100%, sunt doar mâncați de faptul că n-au și ei Mertz. Cu care, de altfel, mai toți ar merge tare, cu sau fără probleme medicale, ar depăși fără gume de iarnă pe linie continuă, în zăpadă, cu familia în spate, băgându-și picioarele în toți fraierii de loganiști.

Huo!

Libertatea e cea mai mare curvă. Când n-o are, omul e în stare să moară pentru dânsa. Când are prea multă, uneori se apucă el să dea în cap la alții. Fiindcă libertatea, combinată cu prosperitatea excesivă a societății, provoacă puroiul ăla scârbos numit anarhist. Îl vedem acuma la NY, Londra, Madrid sau Roma. Dă foc la tot ce prinde, se bate cu potera și cu trecătorii, cheamă la răsturnarea societății. Vinovate pentru furia lui ar fi, desigur, corporațiile, băncile și în general oricine are bani. Că doar ăștia au făcut criza și oprimă lumea.

Nu intru în detalii tehnice despre cauzele și factorii agravanți ai crizei. Cine e interesat se poate documenta pe FT sau măcar Money Channel. E adevărat, decisivă a fost lăcomia și porcăriile unor speculatori. Dar baza rahatului e infinit mai mare. Și nu mai ține doar de lăcomia ălora, ci de lăcomia și prostia noastră, a tuturor. Fiindcă toți ne presăm guvernele să trăiască pe datorie, să spargă bani pe cheltuieli bugetare gigantice și asistență socială. Între un politician care spune europenilor că sunt prea mulți bugetari, că trebuie concedieri și altul că, din contra, trebuie mai bine plătiți, cine va fi ales la urne? Mai ține minte careva vremurile când voia Sarkozy să reformeze sistemul de pensii în Franța fiindcă e nesustenabil? Cum era vorba de revenirea la niște lucruri de bun simț, era război la Paris. Se bloca totul cu greve. Nu mai zic de Grecia, exemplul perfect de demență colectivă. În care milioane de oameni mulg și fraudează statul. Adică se fură pe ei înșiși. Buba asta trebuia să se spargă cândva, cu sau fără șmecherii ăia de pe Wall Street. Și uite că s-a spart.

Nu știu care lucru e mai grav în delirul de acum. Faptul că golanii ăia nu realizează gravitatea situației, vecinătatea abisului, costul infernal al unei posibile alunecări în haos sau faptul că niște ciandale aruncă în aer o lume? Fiindcă ordinarii ăștia sunt făcuți fix din același material ca animalele din galeriile de fotbal. Idealul lor e tulbure și vag. Dar aruncat sub formă de pumn în falca oricui. Devine o violență de dragul violenței. Din partea unor inși care, luați la bani mărunți, sunt de o ignoranță monumentală. Habar n-au de economie, de finanțe, de cultură istorică. Amestecă fragmente de anarhism cu marxism și assangism. Nu conștientizează faptul că băncile există de mii de ani și vor exista până la scenariul din Melancholia. Nu propun nicio soluție reală, viabilă, în locul a ceea ce vor să dărâme. Bagă doar pe Twitter că  e rost de ciomăgeală și distracția e garantată.

E drept, marile companii fac uneori rahaturi. De asta avem însă în lumea liberă sistemul ăsta bazat pe lege- pentru că are capacitatea de regenerare. Așa am ajuns să depășim orice altă criză din trecut și să construim lumea modernă. În cele din urmă, se revine la echilibru. Prin reajustarea și aplicarea normelor, nu prin violență. Fiindcă asta face diferența între omul modern și pitecantrop.

Dar, cu toate astea, dacă prind pe bulevard pe la mine vreun bou purtător de cagulă că dă cu ranga în geam la BRD-ul de vizavi, n-o să chem defel potera să aplice norme. O să fac și eu precum ființa cavernelor și-o să-i rup oasele ratatului respectiv c-o rangă. Așa, ca un mic happening anarhist.

Foto: dailymail.co.uk

Brânză, Varză, Barză

Dacă la 2 noaptea mă frământă problema identității naționale, înseamnă că am luat-o rău pe ulei. Mi-am adus însă brusc aminte de mândria aia aberantă că suntem fii de daci și de romani. Respectiva chestie chiar ar putea fi folosită de orice pârnăiaș violator. Care a intrat într-un apartament de oameni cu posibilități, a crăpat capul domnului, i-a tras-o la buci doamnei și a plecat cu bijuteriile casei. Lăsând și văduva borțoasă. Pruncul ieșit din relația asta zglobie ar trebui să râdă ca boul de întâmplare și să fie fericit că i-a furat din casă un porc cu ștaif. Nu să facă gât la răufăcător. Că doar asta e atitudinea unui popor întreg. Vesel nevoie mare că a fost jefuit de cei mai iluștri ciorditori ai Antichității.

Așa se face că, după ce ne-au făcut zob degenerații ăia de romani, încă suntem mândri că ne-au ușurat de 1.600 tone aur și 3.000 de tone de argint. Și că ne-au învățat la schimb niște cuvinte noi, că ale noastre nu erau trendy. De asta mă gândesc că, la toată ratarea noastră tradițională, se mai adaugă faptul de a fi plătit cea mai scumpă meditație din istorie.

Foto: româniamegalitică.blogspot.com

Să vă spălați bine!

Azi a fost o zi ieșită din comun. Adică am muncit. Căscând gura la o adunare cu delegați și candidați fără emoții. În care nu erau decât vreo doi cetățeni turmentați. Dar și ăia știau precis cu cine votează. Fiindcă aproape toate sufragiile erau cumpărate. Discursurile despre onoare au bubuit însă feroce în sală. Venind de la lideri cumpărați și ei la bucată. De către biznismenii cetății. Totul, în vreme ce prăzile lor, adică fraierii ăia mulți chemați la vot ca vitele, din 4 în 4 ani, mișunau puturoase într-un oraș care nu are nici măcar apă caldă.

Șoimul Patriei

Într-un pervers și straniu mod, îmi datorez viața comunismului. Mumă-mea nu mai voia încă o odraslă pe cap. Că erau vremuri al naibii de grele. Dar era legea aia cretină de pe timpuri care băga femeile în pușcărie dacă erau prinse. Așa că, s-a chinuit clandestin ca să mă avorteze. Parcă era și un film faimos pe tema asta.  Ideea e că, dacă vreun nemernic din ăsta nostalgic mi-ar auzi povestea, ar sări imediat să-mi scoată ochii că sunt nerecunoscător regimului. Făcând jegos abstracție de faptul că, dacă nu era comunismul, vremile erau sigur altele. Și poate că nici genitorul meu nu mai era nevoit să încerce să scape de mine.

Ca un demon care refuză să dispară, de nicăieri, a apărut iar să ne bântuie nea Nicu. Juniorul de data asta. Și, pentru a mia oară, totul e relatat strâmb, absurd, amestecând slugărnicii tardive, cu agresivități isterice. La tv, foștii amici de pahar și lachei îi ling memoria. Ce băiat bun era… Nu e adevărat că sugea masiv vodcă. Doar mai gusta din când în când. Dar făcea bine la oameni. Și nu era de acord cu dezastrul. Deși se pregătea să preia frâiele. Nici nu abuza de proaste. Doar de Nadia Comăneci. Iar cum persoana e erou național, se evită subiectul. De partea cealaltă, sar ăia arși de regim. Care n-au timp de fapte. Urlă doar din auzite. Cum că beizadeaua învârtea milioane, se bătea cu Piersic în benzinării, viola stadioane de femei.

După ore de răgete și scrâșneli, luminile se sting de noapte bună. Nemernicul ăla e mort de mult, la fel ca și taică-su. Făcându-ne pe noi să ne lamentăm într-o eternă și nepătrunsă confuzie. În care, uneori, chiar regretăm că ne-am lichidat călăul. Lăsându-mă probabil printre puținii care, ca un câine turbat, dacă timpurile alea s-ar întoarce, aș mușca mâna liderului care m-a crescut și care m-a hrănit, împușcându-mi fără să clipesc binefăcătorul.

Mână Birjar Şi Du-Mă-N Noapte

Am mers până la urmă cu tramvaiul. După ani de umblat pe jos sau cu taxiuri. Că doar aşa zice ecologismul: să nu poluezi, să nu spurci aerul cetăţenilor cu autoturismul personal. Aşa am ajuns să constat că, în puturoasa mea urbe, transportul în comun e ca un gag zilnic întâmplat fraierilor. Şi cum un bicisnic destin m-a împins pentru o săptămână în ghearele muncii, am fost şi eu printre fraierii ăia. Fraieri care, pe vânt, soare, ploaie sau ce mă-sa mare o mai curge din cer, trebuie să zacă nervoşi măcar 15-20 de minute în nişte staţii băloase.

Abia urcat sprinţar într-un hârb din ăsta antic, am realizat că nimerisem în mijlocul unui fel de congres al boschetarilor. Brusc, simţeam că toţi păduchii umanităţii păreau că se târâie dinspre călătorii ăia siniştri fix către mine. Şi cum mă îmbărbătam eu aşa că nu e cazul să fiu paranoic, se aşează în faţa subsemnatului o creatură cu vagi semne de feminitate. Iar cum scaunele sunt al dracului de apropiate, zăceam cam la jumate de metru de o figură mongoloidă, cu palide semne de viaţă. Nu zăbovesc mult în studiul acestei exotice fiziologii că fiinţa începe să horcăie scurt. Masa de carne se concestionează, se hurducă din toate părţile şi, spre nesfârşita mea delectare, produce un gigantic guguloi de flegmă care-i atârna duios din gură. După un mic moment de uluială, distinsa doamne se hotărăşte să-şi colecteze creaţia în palmă. Cu celălalt membru al său scotocind agale prin poşetă după vreun petec de hârtie.

Spre imensa mea uşurare, la prima staţie au coborât. Şi ea, şi guguloiul. Locul binecuvântat de dumneai n-a rămas însă multă vreme neocupat. Un domn cu certe trăsături alcoolice s-a aşezat imediat într-o postură meditativă. Ochii de un albastru şters, cu vinişoare roşii şi buze subţiri, vinete de trascău, mi-au dat o speranţă de bine. Ba, la un moment dat, părea că insul a luat seamă la propriul meu tremurat. Şi chiar mi s-a părut că se uită la mine blând, duios, aşa, ca la un confrate bahic.

După el, doar un pensionar. Un simplu pensionar care nu făcea niciun lucru extraordinar. În afară să pută. Şi o făcea cu un talent ieşit din comun. Lucru care mi-a eclipsat cu desăvârşire cele 5-6 produse cosmetice cu care îmi protejasem de dimineaţă făptura.

Aşadar, nu mergeţi cu tramvaiul, cu autobuzul, cu metroul, cu nimic ce-i la comun. Decât dacă v-a produs iubita dumneavoastră mumă pe la o Berna, un Zurich ceva. Altfel, o să sfârşiţi făcând genoflexiuni din 2 în 2 minute la toată pensionărimea care aşteaptă arogant un loc de la tineretul obraznic. Sau mergând la infecţioase pentru testul ftizio. Unde sigur o să schimbaţi impresii de călătorie cu toţi vatmanii de pe traseul lui 11.

Foto: ccib.ro

Live

Am fost și eu la niște trupe românești. Să le-aud răcnind. Rocărind adică. Jale… Și nu zic de muzică. Pe alocuri, chiar le ziceau decent. Dar apariția… Măi tată, băieții ăștia au fost făcuți de genitori pe bucăți de la Cântarea României și se vede că microbul s-a transmis. Adică ei se dădeau supărați, puși pe rebeliuni, muind sistemul și viața din rărunchi, dar stând țepeni la microfon. La toate bandele, vocalul stă țeapăn, chitaristul, țeapăn iar basistul, stană de piatră. Toboșarul mai mișcă el ceva, prin natura meseriei, dar dacă n-ar fi atentă lumea, dă impresia c-ar sta și el țeapăn.

Evident, m-am contrazis cu toată lumea pe tema asta. Că nimeni nu pare să fie deranjat de starea de stupor afișată de molâii ăia. Eu m-am simțit însă lezat în demnitatea mea de blecsabatist feroce. Adică, nene, dacă îi zici cu “să moară mama”, atunci dă-te cu capul de boxe. Dacă ragi că viața n-are sens, dă cu basca de pământ, arată dracului că te mănâncă disperarea în mațe. Arată-mi că tu chiar crezi ce debitezi acolo. Transmite publicului impresia că trăiești în lumea asta pe ultima sută de metri. Iar dacă nu știi cum se face, învață de la bunici: de la Ozzy, de la Iggy, de la marii dilimani care au mișcat la începuturi mulțimile. Altfel, o să-mi dai senzația că ești plictisit de propriile tale baliverne și-ai venit la concert numai ca să sugi bere din biletul ăla amărât plătit de mine.

Apoi, pune dracului o haină decentă pe tine! De ce dracu aș veni la un spectacol ca să văd niște oameni banali? După ce am văzut toată ziua, pe stradă, alte mii de oameni banali? De aș dori să mă uit la un lache cu bulendre sh? Cu adidași albi, scofâlciți și cu budigăi cu buzunărașe? Unul ca ăsta să-i cânte lui mă-sa, nu mie. Pune dracului deoparte mălai la salariu și ia-ți și tu o pereche de cizme ciumetă! Bagă un inel de argint, o freză dată-n depărtări, un pierce, orice căcat care să te facă diferit cumva! Fiindcă muzica, mesajul și imaginea merg într-un singur pachet. Îs sătul până-n gât de fraieri cu înfățișări banale, care ar avea ceva talent, dar care și-l risipesc cu teoriile alea idioate cum că ei resping celebritatea. Preferând să se bată pe burtă cu aceiași 3 fani băuți, într-o deplină sărăcie. În fine, cel puțin eu, mi-am stabilit recent un standard ferm pentru rocăreală: nu mai merg niciodată la o cântare unde am senzația că aș putea combina mai multe dame decât guristul trupei.

Foto: apple.com

Iudelor!

Sistemul a învins! Nu vă mai căcați pe voi, că așa-i cum zic eu. Degeaba o mai ardeți cu chestii hippy. Ascultând Marley palmat, la căști, în ședințe. Toți v-ați lăsat legați cu lanțuri de birou. V-ați vândut tinerețea pentru câțiva arginți. În loc de bilă, vă atârnă un calculator și dedlainuri de picior. Motiv pentru care nu mai poate găsi omul un tovarăș corespunzător de drumeție.

Munca și relațiile vor scufunda această lume. Nu criza. Dacă așteptați ca niște sclavi obosiți să vă permită patronul o evadare, deja ați răposat. La fel, dacă mergeți numai cu pretenarii jumătății. Deși știți mereu că ăia-s cu necesitate niște oameni de tot kktul. Numai lipsa mălaiului ar mai fi o scuză. Dar mereu e câte un frigider, un aspirator bun de vânzare. Așa că, dacă n-ați mai mers un secol la grămadă, cu poporul în Vamă, sunteți niște terminați. Iar în momentul în care mugetul șefului sau al consoartei va învinge definitiv chemarea valurilor, să vă aprindeți singuri o lumânare. Să dați de pomană prosoape și găini la nevoiași. Pentru pomenirea voastră, o să vin să vă dau cu lula prin colivă.

Foto: incogniterra.org

Luck Good

Cine își închipuia că civilizația e ca o vacă grasă care dă veșnic lapte pe pajiștea Europei are o mică surpriză. Sub coaja aia de scrobeală și cultură zace animalul. Câteva mii de ani de subțiere a obrazului nu-s de ajuns ca să potolească fiara adormită. Și uite că tot lumpenul ăla care freacă menta cu pomeni sociale, cu întreținere de la mămica și tăticu, amfetaminizat sau plictisit de bunăstare bagă acuma un mic happening a la Nero, varianta british.

Moment în care sirii cu trandafir în piept s-au întrunit cu iubita regină ca să facă puțin pe ei. Că altceva nu-i duce mintea să facă. Au băgat câțiva călăreți să dea piept cu urgia și speră să fie bine. Lucru care denotă o ireductibilă incapacitate de a înțelege masele. Fiindcă, dacă ar fi băieți deștepți, ar da un telefon la nenea Nelu. Și, cu câteva garnituri din Valea Jiului, ar face Tottenhamul ca-n palmă. După care, băieții cu lămpaș ar planta la loc floricelele din Downing St. zece. Ca o minunată expresie a paradoxului social potrivit căruia haosul și ordinea pot izvorî din același tip de bestialitate.

Ai Noștri

După 15 ani, goarna familiei a sunat adunarea. Rubedeniile și-au unit cărnurile, bidonașele cu trascău și mijloacele de transport pentru o excepțională reuniune în natură. Într-un loc în care nu mai circulă nici trenul. Iar în gara ținutului, iernează oile.

Preț de o zi și o noapte, s-au consumat lichide, s-a pescuit la lanternă și s-au depănat amintiri. Despre unchiul M. care a făcut schimb de neveste cu un vecin. Care a ajutat multă lume dar a și turnat la Securitate. Despre cunoștințe și bunici hâtri. Despre cum au venit rușii și le-au luat tot. Despre babe al dracului și personaje exotice din trecut. Despre legendarele vânători ale lui taică-miu. Despre unchiul V. care, a treia oară, s-a însurat cu o fată cu 34 de ani mai tânără. Nu înainte de a fornica toate cele 3 surori ale primei neveste decedate. Așa cum decedate sunt acum toate personajele povestirilor. Și cum aproape de pământ păreau a fi și bună parte dintre povestitori. Dându-mi impresia că însăși familia asta e ca o gară aproape părăsită, în care se mai aud doar ecouri de trenuri înghițite de timp. Și, în care, o turmă mare, neagră, de umbre, se grăbește să ierneze.

Foto: trekearth.com

Ochiul Și Timpanul

Aveam în facultate o babă profesoară de o incompetență rarisimă. Dezbătea la seminarii dacă Putin are sau nu amante și umbla pe la catedră cu un aspirator stricat pentru care căuta meșteri. Ei bine, hoașca aia era ferm convinsă că are telefonul ascultat. Că Securitatea e vie și ubicuă, deghizată violatoare a marilor ei secrete. Și ăsta nu e un caz unic. Cunosc ratați și mai mari care se cred căutați, verificați, spionați de servicii. De ce ar sta 15 ofițeri să planteze tehnică, să le înregistreze și apoi să le analizeze pârțurile unor asemenea boi, niciunul dintre ei nu poate preciza. Că le e jenă totuși să spună pe față cam cât de importanți se cred ei.

Evident, cel mai bine s-ar simți retardații ăștia undeva prin Norvegia (deși probabil că și acolo ar pune batistă pe telefon). În fiorduri, potera stă cu mâinile legate și e dresată să nu se bage nicăieri. Așa se face că, deși pe lumea asta a fost un 11 Septembrie, idioții n-au mișcat un deget ca să-l oprească pe dilimanul ăla. Deși explica pas cu pas cum o să căsăpească oameni, nu i-a făcut nimeni o vizită cu șuturi în ușă. Ca să nu-i deranjeze viața privată.

Așadar, dacă vă grăbiți cu emigrarea, să nu vă închipuiți intrarea în paradis. Occidentul e decrepit și retardat în multe feluri. Își iubește malformațiile și își tolerează aberațiile. Fiindcă traiul excesiv de bun ramolește omul și îl duce la tâmpenie. Spre deosebire de săracii care probabil că încă păstrează, măcar în privința asta, o oarecare legătură cu realitatea. Lucru care iar îmi aduce aminte de facultate. Când un fost coleg dintr-un an mai mare fusese deja recrutat. Și, în speranța unei promovări, își dumnezeia zilnic jobul la care-l puneau majurii- supraveghea puștanii cu porniri legionare din Iași. Atunci mi se părea ridicol și amuzant. Acuma, dacă l-aș mai întâlni, sperând că-și face la fel de corect meseria, i-aș zice săru-mâna. Sugerându-i așa, de nostimadă, să tragă pe tehnică o casetă cu baba aia de la politologie, în baie. Și, pe urmă, s-o bage la liber pe YouTube. Ca să vadă lumea multele și hidoasele fețe ale terorismului.

Pe Adresa Redacției

De câteva zile, un nene dubios mă tot  futează cu mesaje moraliste. Trimise o dată, de două ori, de nouă ori. Acum a promis că pleacă, dar n-aș băga mâna în foc. Insistă că-l dezgustă saitul. Deși precizează solemn că nu se coboară să-l citească. Și deși se chinuie să-mi explice cât de mediocru sunt, mă îndeamnă să scriu ceva minunat pentru a face lumea mai bună. Bună și deșteaptă așa ca el probabil.

Ei bine, ăsta e fix tipul de caz în care regret că am stat de vorbă cu orice ratat de pe net. Iar ăsta e tăticul lor. Putea să mă spurce și să plece. Mesajele intră direct, fără moderare, nu le șterge nimeni. Neprețuita lui părere rămânea în posteritate. Numai că dorește să fac o rubrică specială în bara de meniu. Un fel de condică de sugestii și reclamații în care să-și exprime dezgustul împreună cu alții.

Faza tristă e că nu-mi prea merge anti-spamul din admin. Adică, e probabil să mă mai streseze. Prin urmare, dacă sesizați la un moment dat că încep să apară pe aici postări despre pacea în lume și frumusețea interioară a semenilor, să știți că nu m-am apucat să particip la vreun concurs de miss. Am căzut doar sub  influența malefică a unui idiot care obosește lumea în lipsa unei vieți personale.

Foto: luisescobarblog.com

M-auzi? E Dimineață.

Sunt 3 tipuri de femei. Sau 4. Mă rog, sunt mai multe (asta zic eu, fiindcă, pentru mulți, îs toate o apă și-un pământ). Mă rog, să rămânem la 4. Primul fel (de parcă am vorbi de mâncare – dar dacă tot e zicerea aia cu dragostea și stomacul, atunci e permis): aia pe care n-ai fute-o niciodată. Domle, e grasă, nasoală, stupidă, ciuma pământului adică. Nici cu clisme cu Red Bull n-ai simți nika pentru ea. La felul 2, sunt alea pe care le-ai accidenta doar în situații excepționale. Vine o calamitate, un tsunami, o alunecare de teren sau un chef apocaliptic. Simți că nu mai ai mult de trăit și atunci, ce dracu, pui mâna pe prima vietate care-ți rânjește în cale și comiți gestul. Garantat îți pare rău pe urmă, dar asta e. O stare de necesitate reclamă măsuri ieșite din comun.

Trecem spre categoria grea. Felul 3: dame cu care te-ai combina pentru o prietenie sexuală marcată pe alocuri de gesturi tandre și reciprocă înțelegere. Fără obligații, fără chestii complicate. În extremis, poți fi chiar și văzut de mână cu respectiva. Amicii vor manifesta înțelegere și trecere cu vederea. În fine, categoria horror e stadiul 4. Femeia ținută ca șarpele la suflet, pentru care te cerți cu amicii care fac despre ea  gaguri de kkt. Marele, supremul mister în regnul masculin este însă următorul: și cum se face deosebirea între 3 și 4? Pentru că, de cele mai multe ori, din așa ceva ieși mai faultat ca nemții la Stalingrad. De cele mai multe ori, dar nu întotdeauna.

Ei bine, chestiunea e adâncă și profund răscolitoare. Iar pentru lămurirea ei, am născocit un deosebit test la purtător. Adică, după o noapte de demolare reciprocă, să presupunem că deschideți ochii cu o fabuloasă durere de cap. Mizerabil de mahmuri, vă descoperiți timpanul zgâriat de zgomote dubioase în casă. Cu un efort neomenesc, ajungeți în buza holului gata să dumnezeiți oricare ar fi sursa sacrilegiului fonic. Și o vedeți cuminte, în bucătărie, calmă, făcând un oarecare nimic. Iar dacă prezența aia vă liniștește și vi se pare mai naturală ca aerul din piept, atunci e Ea. La fel cum e Ea dacă v-o puteți imagina cu drag zăcând cu 15 kile în plus, spartă de somn și de durere, pe un pat de maternitate. Iar dacă nu v-o închipuiți așa, iar ea e un om bun, vedeți-vă de treabă. Nu încurcați viața fetelor cuminți de pomană. Doar pentru că puteți.

Foto: sabinbalasa.calendo.ro

Veșnică Pomenire

Din inexplicabile motive, bătrânii și mai ales decedații sunt învestiți cu un soi de venerație necondiționată. Chestie care nu are legătură cu experiența de viață a unora sau dispariția celorlalți. Dacă un nene are barbă albă sau vată în nas, gata- trebuie respectat și pomenit ca un mare om. Pe lângă care noi ne zbatem ca niște păduchi neștiutori ce suntem.Indiferent cât de retardat era ăla când mai mișca ceva viață în el.

Evident, cel mai strașnic exemplu de admirație tâmpă e duhovnicul. Adică un boșorog speriat de viață care și-a parcat toate complexele și ratările în sihăstrie. A fugit de sexualitate, de oameni și realitate pentru a-și acoperi dilimăneala cu lecturi tulburi, din alți moși nebuni, la fel de complexați și de decăzuți ca dânsul. Iar acum împuie capul cu prostii tuturor retardaților care caută răspunsuri mai degrabă în putoarea de tămâie decât pe Discovery Chanel.

Zilele astea, iaca s-a curățat și “cel mai mare duhovnic al ortodoxiei române”. Ca probă absolută a înțelepciunii sale, s-a opus vehement pașapoartelor biometrice. Evident, îi mirosea a 666. Și așa s-a tot dus pe pustii. Bocit de babe și îngrozit de lucrarea satanei. Cu toate astea, nimeni n-ar fi cutezat să-i spună public că-i un “bou”. Idiotul a murit liniștit, cu președintele și mii de credincioși la căpătâi. Fiind cu toții convinși că, dacă n-ar fi amăgiți cu hârtii meșteșugite, sufletul lor ar fi infinit mai curat și mai păzit de rele. Pe care, de fapt, tot ei, cu mânuța lor le fac. Pentru că satana e și în pașapoarte, și în codurile de bare la Billa, și în versurile de la Zeppelin și între cracii lui Madonna. Adică, în general, cam în tot ce mișcă prin mintea lor bolnavă. Căreia, cel mai mare beneficiu pe care știința i l-ar putea aduce ar fi identificarea sediului sentimentului religios. Împreună cu o intensă și neobosită campanie de trepanații. Așa să-i ajute extirparea.