Femeia perfecta

Şi cum stăteam eu aşa şi scrutam albul tavanului, deodata m-a lovit iluminarea. Gata, ştiu! Toata confuzia s-a risipit subit, iar absolutul mi s-a înfăţişat în deplina-i nuditate (din păcate numai absolutul). Acum e clar ce vreau de la ea. Care ea? Una….Care-o fi, dac-o fi. Mă întind repede după pix şi hârtie şi încep să înşir metodic:

-să fie frumoasă. Evident, nu aşa, frumoasă oricum. Trebuie o estetică pe care s-o înţeleg numai eu, una care să scape poftei mârlanilor

-să fie cumva deşteaptă. Aici n-am pretenţii deosebite. Sunt realist

-să aibă un trecut cât mai scurt. N-am chef să aflu că foştii amici ocupă jumate din Pagini Aurii

-să se ocupe cu ceva (afară de mine). Mă scot din sărite damele care ies la cafea şi rămân împietrite ca Sfinxul din Bucegi când vine chelnerul cu nota

-să fie pe picioarele ei. E greu să ajungi undeva cu un om dependent emoţional de amici, de mămici, de pisici

-să nu bea, să nu fumeze, să nu sară la bătaie

-să nu mă întrebe după 5 minute care mi-s planurile de viitor (plănuiesc să stau de pomană)

-să nu vrea să mă târască la Civilă după juma de an (urăsc nunţile şi rubedeniile cu flori în pept)

-să nu poarte bluze din alea de căcat, de in

-să nu fie grasă (să meargă de mână cu mă-sa dacă nu se abţine de la prăjituri în toiu nopţii)

-să nu creadă că are voce şi putea fi un star

-să nu aibă ticuri verbale, să nu fie sâsâită sau rârâită

-să nu bage farduri cu orele când amicii sună disperaţi să coborâm mai repede

-să aibă braţele fine

-gâtul să fie neapărat lung

-complet interzis purtatul băştilor de orice fel

-să-i placă mâţele şi filmele cu Delon

-să…..a, parcă sună telefonul. Cred că e deja prima doritoare….

Endorfina

Doctorul îmi flutură bucuros hârtia cu analize în faţă. “Gata, ai scăpat! Îţi mai dau ceva pentru o săptămână, aşa, ca să fim siguri, şi pe urmă salutare, nu mai ai treabă!”. Mormăi mulţumirile de rigoare şi mă strecor pe uşă afară. Omu are dreptatea lui. La ce bănuiam acu vreo lună, ar trebui să intru în prima bombă şi să cer o găleată cu rachiu. Ar trebui…Numai că, în fapt, nu s-a schimbat nimic. Am revenit la normal, la normalul meu adică. Şi cum ştiu sigur că nici rachiul, nici altă metodă extremă nu ajută, renunţ să aştept fericiri iminente. Scot telefonul şi dau să sun pe careva, să zic că-s bine. Înţeleg apoi că la ora aia n-aş găsi pe nimeni care să nu se simtă deranjat. M-am hotărât- într-o zi, o să-mi cumpăr un câine. Da’ cred că şi ăla ar fugi…

If you start me up…

Tren de noapte, autobuz de zi, şarpele de metal congestionat, cu claxoane şi nervi, câteva clipe de respirat şi apoi, lungul marş spre stadion. Alte ore de asteptare, cu durut în cur de Iris şi de ăilalţi. Apoi, boooooom….If you start me up!!! Richards, Jagger, Wood şi Watts încep să presteze. Nimic special pentru ei, şocant pentru cine nu i-a văzut niciodată. 2 ore de energie continuă, aruncată spre public de pe o scenă- mamut. Mick aleargă şi cântă ca un fanatic, fără oprire, fără ezitări, de parcă şi-ar fi lăsat anii la hotel. Keith, batranul balaur, e cel mai stilat vagabond şi chitarist de sub Soare. Ron se bâţâie infantil, făcând gesturi tandre admiratoarelor. Flegmatic şi cerebral, Charlie tronează la tobe. Spre final, marile hituri. Începe Sympathy for the devil când…… evident, norocul mă loveşte din nou. Din 60.000 de oameni, cui putea să i se taie luminile? Subsemnatului, fireşte. Extras de gorile din imensa menghină de corpuri, apuc să văd sfârşitul concertului de pe scaunul unei asistente medicale. Explozii, artificii, urlete, totul e gata. Gata? Nu tocmai. Descopăr că am pierdut trenul, metroul, autobuzele şi că nici un taximetrist nu se mişcă pentru mai puţin de juma de milion. Străbat kilometri de asfalt încins noaptea, pierdut în perferia Bucureştiului. Apoi mă întind undeva pe iarbă, aşteptând să văd boschetarii sau gardienii cu amenda. Apare totuşi un taxi de nicăieri şi, după o noapte albă, urmează alt tren infernal, serviciul şi izbăvirea patului. Cum a fost, cum a fost? Nici eu nu mai ştiu. Un coşmar cu lumină în mijloc, cred. În plus, nu e de colo să-i vezi pe băieţi de la 5 metri, cu feţele lor distruse de destrăbălare şi timp. A, şi încă ceva. Când să iasă Jagger de pe scenă, îl compătimeam. Săracul, se duce în spate şi cade de epuizare….Aflu acasă, din ziare, că în noaptea aia, pe la 1 jumate, când eu abia mai respiram pe un spaţiu verde, la mama dracului, omul era deja la un megaparty. Cu şampanie, whisky şi curve, “s-a relaxat” câteva ore înainte de avionul spre următorul show. După primul moment de stupoare, îmi amintesc versurile şi înţeleg: If you start me up, If you start me up/ I’ll never stop……

Excitement

Numai 3 zile până la Stones!!! Sunt mulţumit de mine. Era infinit mai simplu să stau acasă, să nu cheltui atâta amar de bani, să-mi ard iar ochii la televizor. O să fiu singur şi obosit ca un câine, dar am să-i văd! Fraierii spun că-s nişte fosile. Numai că buneii ăştia sunt, la şaizeci şi ceva de ani, de 5 ori mai cool decât nişte luzări de 18. Şi apoi, doar ei cântă chestia aia obsedantă: “Anybody seeeeeeeeen, myyyyyyyyyyy babyyyyyyyyy…..”

Vis

Într-o zi am să plec. Departe, de tot. Fără să privesc în urmă, dezbrăcat de toţi prietenii, de orice chip ştiut. Un exod de mine însumi şi de ceilalţi. Cel puţin aşa îmi promit de nici nu mai ştiu când. Acolo, la sfârşitul pământului, trebuie să fie altfel. Lucrurile să aibă sens, vântul să bată cumva diferit. Am locul meu la care visez. Din când în când mai scot o hartă veche dintr-un sertar şi ochii îmi fug spre punctul acela magic. Încărcat de semnificaţii aproape mistice, m-a fascinat irezistibil, inexplicabil, de când eram doar un copil. Punta Arenas, capătul lumii! Ştiu drumul pe de rost. Poţi ajunge acolo prin Patagonia, peste Anzi, ocolind prin Tierra del Fuego sau cu o corabie, înfruntând Pacificul. Închid ochii şi îmi imaginez că în jurul acelui spaţiu sacru e un purgatoriu straniu, nu de suflete ci de amintiri. Şi odată trecut prin el, eliberat de orice gând, de plumbul lucrurilor ştiute, poate că aş putea să respir şi să să râd cu adevărat. Măcar o dată.

Dau un regat pentru un laringe

- Da, situaţia dumneavoastră este complexă, zise gânditor omul în alb.
Întreb ce naiba înseamnă păsăreasca lui din tratate şi se repede amabil să-mi arate nişte planşe cu anomalii.
-Vedem peste 10 zile. Dacă dă înapoi, e bine, dacă nu…Apoi îşi lasă gândul neterminat atras de exoticul înfăţişării mele.
-Tu cam tremuri….
-Cam, îngân într-o doară, cu stomacul întors pe dos de varianta lui pesimistă.
-Pai nu e bine. Alte afecţiuni neurologice mai aveţi?
Mă uit strâmb la ins, conştient de faptul că numai el ştie ce are sula cu prefectura. Nu-mi mai bat capul să-i spun că eu am inventat toate anomaliile în domeniu. Cine ar inventa un tratament pentru mine, ar scoate din rahat pe toată lumea. Aşa că încerc să ocolesc subiectul, dar personajul insistă.
-Pentru tremurat luaţi ceva?
-Nu, zic, sătul de a mia explicaţie legată de povestea asta.
-Aha, mormăie omu abătut
-Ştiu că se ia Propanolol, da ăla dă depresii, aşa că mai bine fac ca toţi dracii decât să mi se înece iar corăbiile.
Brusc, interlocutorul îşi lasă catastiful şi mă fixează curios.
-Cum, tu ai depresii? Adică ai aşa, în general, sau de la vreun motiv anume?
După mutra pe care o iau îşi dă şi el seama că s-a terminat consultaţia. Îmi iau la subraţ mormanul de hârtii cu reţete, lăsând sărmanul orelist cu nedumiririle sale. Gâtul să-mi treacă mie, că la cap m-0i căuta când vin de la mare.

Febra

Repet zilnic chinul mersului către un spital concret. Cu doctori concreţi, cu imbecilităţi concrete. Şi în drumul ăsta îmi tot omor timpul încercând să ghicesc spre ce rosturi se pierd străinii din cale. Bunicuţa aia trebuie să aibă vreun nepot obraznic, bruta din colţ visează la o bătaie, muncitorii de la stâlp par nedumeriţi de ceva, iar bruna….brunele ştiu mereu unde merg.
Oamenii în alb ridică din umeri şi îmi spun că am ceva anormal. Ce noutate…Chiar, oare ce boală am eu? Mai toţi amicii se transformă miraculos în psihologi redutabili, servindu-mi riguros câte un diagnostic. Un diagnostic şi un îndreptar de viaţă. Să profit de oportunităţi, să accidentez toate “dudele”…Probabil că ar trebui să fac şi asta dar, evident, iar amân momentul. Căci din nou, mereu, sunt în aşteptarea a ceva…
Aparatul de frecţionat piciorul de lemn iar s-a stricat, mai încercaţi şi mâine, îmi aruncă acru matroana de la ghişeu. E tot aia care-mi ura ieri noroc în viaţă şi să fac mulţi copii. Ca şi norocul, acum nu m-a recunoscut. Cât despre copii, sigur a făcut ea cât pentru patru ca mine. Apoi mă preling spre casă, spre a mă cufunda în liniştea de groapă a patului. Doar acolo îmi mai apare vag, disipat, iluzoriu, acel ceva rătăcit undeva peste câteva mări, peste câteva ţări.

Dream Love

Tot omu are o patimă mare la viaţa lui. Blondă, brună sau vopsită, patima stă sau se duce-n pizda mă-sii. De regulă se duce. Lăsând însă deoparte inconştientele şi fufele de duzină, trebuie să aduc aici un adânc omagiu cuiva căruia ar trebui să i se facă altar şi să fie venerată. O cheamă….(mă aştept să fiu înjurat)…Ana Lesko. Ştiu, recunosc, admit: e o curvă, o stricată, bagaboantă patentată, etc. Are însă măcar o singură calitate incontestabilă: recunoaşte toate astea. Mai mult, pe lângă sinceritate, fata şi-a valorificat cu folos nurii. Evident, mii de dame cu pretenţii de seriozitate fac mutre acre. Vai dragă, cu ăla bătrânu….În realitate, n-ar mârâi prea mult dacă ar opri un Rolls lângă ele. Numa că nu opreşte…E drept, Ana e curvă în pat şi curvă în societate (parcă trebuia să mai fie şi doamnă pe undeva, da mă rog, are şi ea scăpările ei). La urma urmei ce contează? Fata cântă, pictează, dansează. Alea care o înjură sunt incompetente şi când trag dintr-un suc pe-o terasă. În plus, sunt convins că mă place. Numai pe mine. Ieri mă fixa ca scoasă din minţi dintr-un ecran şi se căznea să dea frenetic din dos. “Flăcări, ard în flăcări, pentru tine….Ştii prea bine…”….Brusc, viaţa mea debusolată a căpătat un sens. Nişte ochi verzi (al dracului culoare) mă îneacă în promisiuni fierbinţi. Apoi, când să dea colţu de pe TV, mai aruncă un “Ia liubliu ti bia”. O fi de bine, o fi de rău…..

Skin

Skin. Nimic mai potrivit unui club de show off. Numele ăsta emană parcă din fiecare personaj care bântuie locul cu pricina. Şuţi cu pantaloni albi şi papuci de ţambalagiu, putori flawless sau scroafe hopeless, toată fauna cu impresii londoneze e acolo. Sensualismul e aproape palpabil. Branduri şi Mertzuri, craci şi băşti fistichii, într-un vălmăşag infernal. Viaţă consumată avid, timp compactat în 2-3 ore de erotism industrial. Fum înebunitor, râsete stridente, atitudine. DJ, animatoare, zeci de proaste închipuite Paris Hilton. Fără hoteluri, fără oral pe net. Doar acasă. Sau în maşini la golani. Drumul până afară e lung şi straniu. Sap un coridor într-o masă de corpuri, izbit de aceeaşi senzaţie: o lume de plastic.

Mistere de cacat

Asta e fosta iubită a lui Axl Rose de la Guns N’ Roses. Aia din November Rain. Pentru ratata asta omu voia să-şi zboare creierii. Evident că fata a găsit adevărata dragoste….Un mogul de presă cu vreo 80 de ani mai bătrân ca ea. (Zoomaţi pe faţa boului !). Eternul feminin…

Mona mea

Cultura populară e un tărâm al neprevăzutului. Degeaba domni insipizi, cu ochelari, îşi risipesc viaţa prin ungherele bibliotecilor făcând cine ştie ce istorii ale literaturii. La nunţi, botezuri, ori alt fel de chefuri, nu se dansează pe versuri de Bacovia. Trebuie ceva cu sânge fierbinte, cu zvâc, să trezească omul la viaţă. Dacă românul nostru se mai distra pe vremuri cu tradiţionala populară, hiturile doinite de un Dolănescu sau Sinulescu aveau să fie aruncate în uitare. Într-o bodegă din Galaţi, un corifeu al melosului de pahar avea să tune în microfon: “Se mărită Mona mea/ Doamne oare ce-i cu ea, Ooof!”. Lumea nu avea să mai fie la fel. Nu discutăm aici ce s-a întâmplat cu duduia după care bocea lăutarul. Dacă omul mai cântă şi acum, înseamnă că încă nu s-a întors. Publicul însă era în delir. Pe buzele tuturor, un singur nume: Azur. Casetele pirat se vindeau ca pâinea caldă şi orice menestrel care îşi câştiga pâinea cu ţambalul a avut ce cânta.

Au urmat alte şlagăre nemuritoare, alte succese răsunătoare. Versurile, la fel de tulburătoare. Nu are rost să insistăm, sfâşierea artistului e prea mare. Lumea l-a înţeles şi s-a identificat cu el. Tot omul avea câte o Monă insensibilă la suspine, aşa că nimic nu mai putea stăvili acordurile tânguitoare. Imitatorii au apărut imediat. Şi numele iubitelor s-a diversificat. Tristeţea a fost întovărăşită şi de ritmuri săltăreţe, oferind o gamă completă de capodopere. În taxiuri, autobuze, pe plajă sau în intimitatea căminului, românul îşi găsea desfătarea. Dintr-un difuzor răguşit, o bandă boţită îi hârşâia a jale sau a veselie.

Timpurile s-au stricat însă. Au apărut manelele şi cântecele de dor sunt acum strigăte golăneşti cu promisiuni de răzbunare. Într-un limbaj de grajd, cuvintele evocă duios răfuieli cu sabia şi mormane de aur.

Acum 20 de ani Azur părea o barbarie. Se vede însă că era doar o copilărie. Aşa că, dacă vă nimeriţi pe la vreo nuntă şi guristul vă urlă în urechi ceva din Minune sau Florin Fermecătoru’, mergeţi în pauză şi cereţi-i o cântare mai de demult. Dacă guristul e începător, n-o să ştie. Dar dacă e lăutar bătrân, o să-şi dreagă imediat glasul, bucuros să-i zică de inimă albastră. Şi din difuzoare va răsuna iar, chinuitor, obsedant: “Se mărită Mona mea/ Doamne oare ce-i cu ea, Ooof!”

Philia sophia strikes again

Ciudat lucru. Intotdeauna mi s-a parut mai usor lucru sa descurc cea mai hard aporie de natura ontologica decat sa spun: hey, hai la o cafea. De acum o sa-mi imaginez ca dama din fatza mea e ruda cu Kant. As deveni brusc mai relaxat.

Fade to black

Intotdeauna m-au fascinat oamenii obsedati de cariera. Mai multa munca, si mai multa, pana in varf. O viata planificata riguros pentru marea reusita. Si au dreptate…La sfarsit, oamenii de succes sunt la Eternitatea pe dreapta, iar aia care au frecat menta pe stanga.

Insolatie

Bani am, femeile se bat in cutzite pentru mine, asa ca nu-mi doresc decat sa muncesc mai mult.

Inocentza

Cu achizitia unei noi dame e ca si cu masinile. Crezi ca merita s-o iei ca are tabla buna, ca-i abia iesita din reprezentanta. Pe urma descoperi ca de fapt are feicarit kilometrajul si ca jumate din marlanii din oras au facut taximetrie cu ea.

Milano e minciuna

In prostia mea, m-am imbracat la costum… Puteam sa vin si cu maieu de tractorist. Cand am ajuns, delir. Toti strambii din targu asta puturos erau la coada. Nu la carne, ci la moda… Atatea impresii si cururi mari ingramadite in fuste stramte n-am vazut niciodata. Inautru, alta bucurie. Marlanii au dat bilete ca la meci, asa ca poporu gemea si asuda in asteptarea fufelor. Brusc, pe scena da buzna prezentatoarea. Mormaie niste cacaturi siropoase despre sponsori (cred ca suntem singuru popor din lume care aplauda niste nume de firme) si apoi pomeneste ca damele lui Ravan Ciobanu ar fi kinky…..Resimt scurte furnicaturi prin pantaloni si astept minunea. Mai inainte insa, maimutzele lu’ tiganca Panait. 4-5 impiedicari de rigoare ca sa arate aceleasi zdrente de canepa cu care se impopotoneaza proastele pashuniste. Dupa cinshpe minute de chin, se baga pauza. O tiganca in capot da navala pe podium cu un teu. Cica ar fi curs apa de la o scula de fum…Apoi, colectia Ciobanu…Lumini, efecte, muzica londoneza si 13 proaste cocoshate. Alt sfert de ora de agonie si ma extrag cu greu din sala…Stau si cuget. Cuget si stau. Categoric lucru, fraierii aia de la Milano zac prabushiti in palatele lor si habar n-au ca le suflam in ceafa. Ziua cand or sa vina sa se imbrace la Letzcani e aproape…

Bezna

05h 05 min AM. Chef monstruos. Ajuns acasa bine. Imparatul s-a oferit sa ma invete texte de trombonit dame. Maine cumpar pix si hartie. Gloria este aproape…

Sunt frumos

Da, sunt frumos, sunt incredibil de frumos. Cel puţin aşa îmi zic mătuşile. Pe naiba, măcar puteau s-o spună nişte dame care n-au trecut de 60! Rubedenii din timpuri imemoriale, mătuşile astea mă bănuie că dispun de cohorte de adoratoare. Nu se poate altfel. Uite ce frumos e băiatu’…Amabile şi uşor senile, îşi fac datoria şi mă îndeamnă să mă însor. Apoi pleacă liniştite în treaba lor. Rămân tâmp. Pentru o generaţie întreagă, căsătoria e totul. Ai vârsta critică, atunci iei una în situaţie asemănătoare şi bagi copii. Eşti la casa ta, adică eşti om. Mă rog, nu e bine să mă enervez cu bătrânii. Lumea lor e terminată. Sunt frumos sau, mă rog, drăguţ. Cel puţin aşa spun prietene de 30. Pe naiba, măcar puteau să o spună femei care nu-mi sunt ca surori! Ştiute de ani de zile, nu mai au grija altora. Sunt chiar ele devorate de panică. Singure şi fără copii, doar mă compătimesc. Dacă mi-ar veni mintea la cap, aş găsi una, aş deveni responsabil…Mă rog, nu e bine să mă las deprimat de prieteni. Lumea lor e tulbure. Sunt drăguţ sau, mă rog, măcar simpatic. Ah, măcar puteau să o spună fete care nu îmi sunt amice! Mature, mult prea mature pentru vârsta lor, îşi fabrică spaime şi suferă stupid. Au 3 kilograme în plus şi nimeni nu le iubeşte. Cântarul e un tiran odios, iar frumuseţea păleşte prin calorii. Închipuie catastrofe iminente şi asta le doare. Bărbaţii aceia care le abuzau grotesc or să caute de acum victime suple. Şi ele suferă şi-i regretă…Eşti frumos? Chiar eşti frumos? Uneori nu ajută prea mult…

Imparatul flirtului

Patron al noptilor grele, ireductibil amant de ocazie, imparateste peste cohorte de june. Duios de inocente sau brutal de versate, toate au slujit placerii Lui. Inutil sa incerci a-l combate. Textele ii sunt infailibile, insinuarile lui, dincolo de puterea muritorilor de rand. Locurile de prada se aleg stiintific, totul e ticluit matematic. Contabilizat feroce, coeficientul de pofta al caprioarelor ratacite nu lasa loc de erori. Si atunci, sentimental dezamagite sau penal de dornice, ele pasesc, inconstiente, spre jertfa trupeasca. Cand plictisul si nefericirea pare a le invinge, descinde, majestuos, domnul…..Dar ce rost are un nume? Un detaliu inutil. Cu un cinism care ar indigna si un proxenet, in aceleasi camasute perverse de baiat serios, strange timid in mana o bere. Vorbeste cuviincios despre nimicuri, cere jenat un telefon, o adresa, si ele simt norocul navalind in suflet. Apoi, fireste, urmeaza patul. Despre acest detaliu, zvonurile sunt contradictorii. Se poate crede insa ca nici una nu pleaca dezamagita, de vreme ce toate revin sa mai ceara…

In timp, imparatul isi triaza posesiunile. Nenumarate Cristine, Aline si Mihaele sunt riguros evacuate din amintire pentru a face loc suratelor prospaturi.. Insa in tot acest valmasag de victorii carnale, un secret incredibil a razbatut pana la urechile mele. Imparatul mi-a dezvaluit (am privileagiul sa-l cunosc!!!) ca e un romantic incurabil. Da, ati auzit bine! Ele si numai ele sunt de vina pentru nefericirea sa! Aleasa intarzie sa apara si el, desi nu vrea asta, trebuie iar sa preacurveasca. Asa ca, umili plebei ai erotismului, minunati-va si ravniti la stiinta maestrului! Poate ca, intr-o zi, daca augusta-i frunte va odihni, in sfarsit, pe san de neprihanita fecioara, vom apuca si noi sa f….!

Scurtă exigenţă estetică

Oamenii urati ar trebui impuscati pe stadion.