aztiroiM

-Mormântul Mădălinei Manole. 1 an de la sinucidere. Soțul, distrus, pune o coroană. Părinții ei îi urlă că-i criminal. Reporterii îi bagă microfoanele în gură: “Cum vă simțiți?”
-3 instituții publice din Maramureș cercetează milimetru cu milimetru râul Lăpuș. Un localnic pretinde că sunt crocodili
-Un fotograf a pozat de jos pe ministrul Udrea. Breaking News la televiziuni: i s-au văzut chiloții! Pe Realitatea, subiectul declanșează o aprinsă dezbatere
-Reporterii mondeni ai B1, în casa unei controversate vedete: “Nu schimbați canalul! După publicitate, vă arătăm ce are în frigider!”
-La Sarmisegetusa Regia, 3 muncitori au dărâmat un zid al cetății antice. Ca să facă parcare pentru turiștii veniți să vadă cetatea antică.

Voiau unii dintre voi să plece afară? Sunteți nebuni. Dați cu piciorul unui gigantic Ionesco live.  Unde cântăreața cheală suntem cu toții.

Foto: weetstraw.com

Curat Morbid

Idiotul e mereu luat prin surprindere de sinucideri. Își trage unul plumbi în cap, dă cu tâmpla de vreo locomotivă, iar el e nedumerit: “Cum, Gigel să facă asta? Păi îl știam bine. Era un băiat așa de liniștit… Nu se poate”. Ba se poate, fiindcă idiotul de genul ăsta nu vede și nu aude de fapt nimic. E omul-scoarță. Totul pentru el e o suprafață. Nu trece niciodată cu bostanul lui vid de mărunțișurile pateticei lui existențe. De asta rămâne tâmp în fața unui gest extrem. Pentru că sinuciderea e o trimitere, prin excelență, la o altă dimensiune. Și el cu dimensiunile va să zică că nu le are.

Zilele astea și-a făcut seama oengista aia faină. Fosta jurnalistă. Prietenii ei cică-s stupefiați. Că doar ea nu putea face așa ceva. N-avea sigur nicio problemă psihică. Doar ei o cunoșteau bine. Moment în care vine întrebarea firească: dar ce pula calului știu de fapt prietenii? Adică aia își gâtuie mama și se spânzură de lustră. Iar amicii nu văd nici acuma vreo problemă la dânsa. Cum nu văd poate nici prietenii mei sau ai tăi. Fiindcă majoritatea sunt niște cururi cu care te-ai încurcat nici tu nu mai știi cum. Și-s proști și superficiali. Și habar n-au, ori chiar nu-i interesează, în ce rahat te zbați pe dinăuntru. Sau dacă ar afla, oricum nu te-ar crede. Că doar tu ești mai ciumete ca Sfinxu din Bucegi. Ce să te dărâme pe tine? Căci doar toată prietenia lor stă în hăhăială și frecat menta împreună. De unde dracu’ să se prindă când omul stă să cadă?

De asta, dacă te gândești vreodată mai abrupt la chestii negre, n-are rost să te spânzuri tu de lustră. Mai bine agăți un amic din ăsta de tavan. Să se bălăngăne prietenește până vin ăia cu cămașa buclucașă. Și e clar și care ar fi alesul ideal pentru trecerea dincolo: ăla pe care-l simți c-ar fi cel mai surprins de un așa gest.

Hai că mă duc să-mi iau pastilele. Mâine poate ieșim la un suc, ne mai hlizim… Sau poate nu, că viața parcă n-are haz de la o vreme. Atunci, dintre ăia care mă cunosc, poate-l invit mâine pe unul  la mine, la o cafea. Am și săpun.

Foto: Ffffound.com

Bau

Femeile caută tot felul de scuze ca să se dezbrace. Vor s-arate noul tatuaj, e prea cald, le mănâncă ceva, tot găsesc ele motiv să scape de textile. Înțelegând că hainele le fac infinit mai puțin interesante, încearcă să dea o motivație mai mult sau puțin iscusită acestei lepădări și dări în fapt. De departe însă, cea mai lamentabilă scuză pentru revelarea bucilor are fundamente morale. Nu, damele ciumete nu-și arată curu s-ațâțe masele, ci pentru binele faunei. Cutare dihanie e jumulită pentru blănuri iar ele vor înfrunta acest rău cu pieptul gol.

Evident, faptul că aceleași haimanale poartă pantofi din piele și bagă fripturi de porcușor la greu nu se pune. Văcuța și sărmanul guițător n-au atâta prestanță animalieră încât să fie luate în calcul. Jivinele au șanse la campanii dezinhibate doar cu cât sunt mai exotice. Așa că, pârșul de stejar ar putea scoate infinit mai mulți chiloți decât banala bălțată românească. Dar ăsta nu e tocmai un lucru rău. Totul este să dai de inse valabile gata să protesteze. Și să le spui o poveste tristă, despre alte femei care au luat pielea de inorogul care ești. Ochii umezi de căprioară scot mereu animalul din mine.

Româ-nă

De fapt, ăștia suntem. Zilele astea vedem baza. Ciordeala care pleacă din școală, din scutece. O Românie cu camere pretutindeni ar da faliment cu totul. La fel ca boii ăștia de la bac. De asta mă bușea mereu râsul când auzeam goanga cu tânăra generație pusă pe schimbări în bine. Din facultate știam că e infectată la fel  ca a babacilor. Nu de comunism, ci de cretinism. Și de aspirația către  hoție.

Lucrurile sunt dezarmant de simple. Chestia cu învățatul se bazează pe motivație. Fie ea dată de plăcere sau de bâtă. De amorul științei nu se mai omoară mulți. Când Becali și Gina Pistol sunt modele de reușită socială, puștanii de ce-ar mai trudi? Iar de frică oricum nu mai știu d mult. Nu mai e admiterea aia horror la facultate, cu 6-7 pe loc. Sau luatul in armata dacă nu reușesc. La fel și profii. De unde naiba motivație cu 13 milioane pe lună? Sau când nimeni nu-i lua la bulău dacă permiteau copiatul?

Sistemul a căzut azi, dar așa o fi și mâine? Partidele au început deja să cârâie, să sară pe ministru. Că vin alegerile și supără părinții. Că stresează plozii cu camere. Asta ne e patria mumă. Una în care gloata se sperie de normalitate. Preferă rahatul comod decât datul în coaie cu tesla adevărului. Ca vita aia care mugea revoltată în curtea liceului: “Eu știam dom’le, am învățat o grămadă. Și ăștia mi-au pus decât 3,25 la română!”.

Ciuma Postmodernă

E greu și pentru damele corecte să-și satisfacă poftele la un nivel corespunzător. Că na, băieții valabili îs cam greu de găsit. Ori sunt luați de altele (și mai corecte) sau îs pur și simplu golani. Caricesc clandestin, bagă la ficat, rup prafurile sau le tratează de rahat. Ori cazul clasic: le tăvălesc o seară și pe urmă se duc cu cearceaful la amici, cu dovada isprăvii.

Adevăr grăiesc vouă: lumea erotismului e săbatică rău. Plină de porci (nu mistreți) și de hiene. De aia e infinit mai dur dacă fata nu posedă. Forme, farmec, o fărâmă cât de mică de vino-ncoa, orice. Și din astea e plin orașul. Nu le-ar fute nici gripa. Le-ar da afară din celulă și înrăiții cu bilă la picior. Așadar, în mod normal, ar trebui să se lase de așteptat cucuri decente și să se apuce de goblenit.

Și totuși, când disperarea pune mai abitir stăpânire pe ele, iată că o rază neașteptată se abate asupra mizerabilei lor existențe. O creatură ruptă din Hades dă ceață la consoarte, luând cu arcanul în așternut un bou după care băleau numeroase muritoare. Explicația e simplă și tulburătoare: dihania a înțeles că reușita unui asemenea plan murdar necesită o incredibilă abilitate. Mai întâi, a pretins în toate zările că-i artistă. Găselniță fabuloasă de altfel. Fiindcă, oricărui bovan, dacă-i prezinți un rahat cu pene roz și-i zici că-i artă, o să creadă cu necesitate că vede un curcubeu spiritualizat. Mai mult, ca să ațâțe amatorii de opere moderne, insa și-a pozat bustul în amara lui realitate și l-a trântit la intrarea într-o budă publică. Cu o țâță mai strâmbă, una mai lăsată, nu contează. Important e că dârlăii au înțeles mesajul: pot călări imediat o ființă eliberată de complexe și mofturi. Iar succesul stratagemei nu poate fi descris. Soarta masculului priponit de dânsa e deplânsă de femei și femeli deopotrivă. Cert e că zace în așternutul hidrei fără speranțe reale de întremare.

Așadar, damele năpăstuite fizic și accidentate moral să nu mai pișe inutil ochii. Proști sunt pe toate drumurile, chiar și pentru ele. Important e să lase sclifoselile și să-și facă vandabile puțele. Să le dea un aer intelectual și futurist (dacă înțelegeți unde bate cuvântul). Poze la cur se fac simplu. Se duc în baie, se apleacă frumos la oglindă, și-și pozează comoara printre craci, cu telefonul. Apoi bagă niște dungi albastre-portocalii în Photoshop și pac, opera pe Facebook sau cu număr de telefon pe stâlpi. Iar dacă țăranii tot or să râdă de ele că au bucile jalnice, să nu-și taie și ele cumva vreo ureche. La fel ca marii artiști, pur și simplu au ghinion. Nu se exprimă încă în curentul care trebuie.

Foto: ffffound.com

Stranger In A Strange Land

Emotia placarii s/a estompat in vodci si  alte licori. In zona cu Rollsuri si Maserati. Nu le conduceam eu, dar dadeau frumos la vedere. Ca si magazinele alea porcesti. Unde un costum e cat bugetul Pascaniului. Iar noaptea, taraindu/ma spre cotet pentru marea imbarcare, neoanele vitrinelor luceau parca si mai al dracului prin veselia unui vinisor chilian. Stabilisem aproape sigur ca literele alea aurii din fata erau in ordine G/ U/ C/ C/… Si cand se mai contura parca si/un I, simt miscare sub picioare. Intre 2 si 6 ani, trei gitani tineau asfaltul drept perna. Lasandu/ma pe mine sa zac fix la mijlocul dintre doua lumi in care norocul absurd si abjectul stau la 10 metri distanta.

In  fine, marea mea escapada etranjera s/a dovedit un fiasco. Evident, dupa 5 minute de cascat gura, m/a lovit o plictiseala de poveste. Unora le/or fi placand excursiile in orasele astea muzeu. Cu catedrale si statui claie peste gramada. Cu lume cocosata de bani si aparent impotenta. Poate ca daca as fi cu golanii sau cu vreo dama pusa pe mascari, m/as misca mai cu talent. Dar asa, m/am multumit sa injur popoarele astea care pasaresc in limbi vorbite din cur (daca o fi flamanda, s/o suga flamanzii, daca/i valona, cunosc deja procedura).

Dar apropo de dame si mascari. La straineze nu m/am bagat ca parca/i incerca sa caricesti un frigider. Dupa mutre ,ai crede ca alea misuna pe lumea asta ca sa dea numai frig. Demoralizat de asa raceala, m/am gandit si eu ca tot magarul ca ar fi cazul sa/mi incerc norocul cu stewardesele noastre milenare. Am ranjit cand au zis “buna ziua”, am ranjit la faza cu centura. Am ranjit si cand una m/a intrebat daca vreau s/o ajut in caz de accident. Ca doar stateam langa iesirea de urgenta. Iar cand incoltise deja un plan de accident in capul meu, femeia se trage la fatza: “Vai, dar aveti 18 ani?”. Si uite asa, desi s/a convins ca am voie sa stau la geam, vigilent la soarta calatorilor, n/am mai avut niciun accident. Doar cateva goluri de aer si consolarea ca, daca si pilotul ar fi tras pileala chiliana in cabina, mi/as fi vazut visul cu ochii, dandu/ma pe topogan cu o taromista experta in resuscitari inutile.

Patria Mumă/Ciumă

Eu nu înțeleg ce ne trebuie Ardealul. Adică bun, am fost acolo cu ani lumină înainte de amicii unguri, au murit niște români apărându-l, dar tot nu-i clar de ce ținem atâta de el. Dacă scoți o secundă capul din nisip, vezi că lumea asta s-a cam schimbat. Că e bine, că e rău, asta om afla peste vreo mie-două de ani. Cert e că s-a schimbat. Au stat niște flăcăi mai luminați la taifas și-au descoperit că popoarele au fost tâmpite. Adică s-au tot bătut de la nimic. Și războaiele astea îs un pic cam scumpe. În oameni și bunuri. Drept pentru care, au zis să fie pace. Și pace a fost. Nemții nu i-au mai ciomăgit pe francezi. Englezii n-au mai bubuit nemți și tot așa. Iar chestia asta a ajuns și la noi și se cheamă UE.

Adică fiecare nene, oriunde l-a fătat mă-sa, are drepturi. Să citească, să socotească, să umble și să se cace în stilul matern. Cum vrea brandul lui. Iar când toată lumea e veselă și trăiește o viață liniștită în Europa asta largă, s-au trezit niște boi. Că lor nu le place așa. Că la 1600 toamna ei erau mai ciumeți. Și trăgeau ciocane la alte popoare. Iar acu nu mai trag. Da’ ar mai trage. Sau măcar s-ar separa de ele. Să fie numai ei cu ei. Că așa e bine, să trăiești după un gard mare, să nu te contaminezi cu fraierii de afară.

Mă uitam zilele trecute pe un articol. Știți poveștile alea cu ungurii care ar fi mai harnici ca noi? Și care ar produce mult pentru țărișoară, neprimind înapoi bani cât trebuie de la stat? Ei bine, surpriză mare. Pe statistici, zmeii ăștia din Harghita și Covasna sunt mai pârliți ca media românilor. Adică nu-i rupe defel spiritul gospodăresc. Și primesc înapoi de la guvern fix atâta cât produc. Așa că, sentimentele astea de superioritate sunt cam supte din deget. Mai rău, sunt alimentate de cam multă frustrare și ceva inconștiență. Căci niște capi ai secuimii amenință deja cu nesupunerea civică și chiar mai mult. Sugerând că ar putea trece la niște chestii mai abrupte pentru autonomia lor.

De aici încolo, propun un mic exercițiu de imaginație. Ăia cer, noi nu cedăm. Ei ies în stradă. Mai întâi pașnic. Blochează drumuri, nu mai plătesc impozite. Greve în toată regiunea. Se încalcă astfel legea, se distrug însemnele naționale. Vadim începe să ragă. Partidele se umfle și ele. Sunt trimiși jandarmi. Crește tensiunea. Sunt aruncate pietre. Se încearcă o arestare. Apare o confruntare violentă și apoi o victimă. Victima devine martir și pretext. Violența o ia razna. Temperații devin și ei radicali. Vin voluntari din Ungaria. Se mobilizează armata. Mai departe, dacă încă vi se pare totul o nebunie SF, dați un search pe Google după Yugoslavia ’90. Că s-a întâmplat chiar aici, la doi pași. Nici lor nu le venea a crede că sunt capabili să treacă de la râsete, la gropi comune. Doar într-o clipită.

Așadar, vor Ardealul? Sau măcar să fie singuri acolo? Hai să le facem un bine. Să le dăm noi betonul pentru gard. Să-și ridice baricade și țepușe până nu mai pot. Și doar un tunel mare spre Ungaria. Iar când or să behăie boii de foame, dându-și seama că e nașpa să trăiești în lumea asta izolat, să le zicem că nu mai vrem atuncea noi să dea gardul jos. Că ne-am obișnuit fără ei și că ne sunt mai simpatici bulgarii. Și facem și noi boicot față de orice produs vine de acolo, din cotețul lor. Prin urmare, dacă se încinge treaba cu separatismul, nu vă ambalați cu nervii. Din contră. Ieșiți la geamuri și strigați în batjocură: “Tran-sil-va-ni-a/ Pă-mânt un-gu-resc !”. La început, o să le placă. Dar pe urmă, o să-i usture amarnic curul. Iar ăsta e cel mai bun tratament pentru naționalism: o serie de fisuri anale.

Ăla Din Față Vine Sau Se Duce?

Orice bou crede că-i mare șofer. Dacă mai ia un păhărel, zice că-i de-a dreptul pilot. Iar când e cu gagica în dreapta, are impresia că rupe covrigul. Așa-i și cu tâmpitul de Năstase Ilie. În loc să-și lase fufa să conducă, s-a ambalat el să fie macho. Și când l-a pus potera să duhnească în balon,  s-a supărat pe țară. Cică el se mută, nu mai suportă asemenea umilință. Uitând că dacă o făcea pe nebunul în America, îl luau copoii la frână cu brățări și șuturi în coaie.

Dar, în capul lui, marele star nu poate fi tras pe dreapta. Nici când geme a rachiu. Că doar n-a omorât pe nimeni cu mârlănia asta. De asta a porcăit tablagiii. Plus că a dat prost în fața femeii. Iar asta e o chestie care îmi aduce aminte de un episod personal. Cutreieram odată nopțile cu o damă bine. Sau așa ziceam eu că era. Ne-am întins la discuții, la păhărele, până ne-am înveselit bine. La plecare, invitație la ea acasă. Cu mașina ei, că vorba aia- cu o gumă nici nu se simte o vodcă mică, acolo. Și atunci, așteptarea iminentei destrăbălări mi-a fost brusc alungată de un gând cetățenesc: cât de norocos sunt că impozitul meu se duce la organe vigilente, gata să trimită singure și pe jos acasă gâște inconștiente care uită să fie dame bine.

Gura Raiului O Suge Straight

Sunt momente când îmi pare rău că nu-s homo. Nu că bucile vreunui dârlău m-ar stârni deosebit. Dar aș dori să fiu combătut cu scandal. Ca ăia de la Gay Pride, de zilele trecute. Care au asmuțit legionarii de parcă-i ardea pe ăia smoala la prostată. Chiar, mai e surprins careva că în secolul XXI se urlă pe străzile Bucureștiului: “Legiferați tratarea medicală a homosexualilor!” sau”Degenerații nu-i tolerăm, respectați legile divine!”? Dacă da, atunci descoperă cu bucurie sublima față a credinței. În care toți ratații au dezlegare biblică la ură și la a ancheta cine, în ce gaură și-o trage. Așadar, aș fi vrut să ragă și la mine unul cu pumnul ridicat pentru modul în care-mi procur satisfacțiile. Și dacă tot emanau violență, mi-aș fi procurat satisfacția dăruindu-le un șut în coaie, de s-ar fi tratat ani de zile să revină la normalitate.

Dar cum, gay sau nu, tot n-ajung în raiul nimănui, aș fi vrut măcar să verific o fantezie care mă bântuie de mult. Eu încă mai sper că măcar câteva dintre lesbienele alea tari, care se ling exclusivist, la băutură și cu abordarea cuvenită, ar călca strâmb, cu echipa adversă. Prin urmare, dacă mă nimeresc vreodată prin oraș, la paradă, o să fac pledoarie tot pentru normalitate. Dar nu ca boii ăia în verde, ci discret. La urechea cui trebuie, făcând risipă de lubrifianți spirtoși. Iar dacă o dudă tolerantă va da un nou sens diversității, atunci iubirea va învinge. Dar nu cea creștină, ci curat păgână. Aia în care ispita Sodomei le face pe păcătoase să zică săru-mâna la drac.

Foto: rnw.nl

Id

A zis că trebuie să ne cunoaștem. Era păcat altfel. Că viața e scurtă. Și ne-am cunoscut. A aflat însă că lucrez. End of story. Fiindcă ea avea deocamdată probleme cu profa de bio. Dar văzuse filmele cu Lagerfeld și Valentino. Și mi s-a părut straniu. Că te poate conduce acasă o fată dintr-o lume la ani lumină și totuși să nu te simți deloc singur.

Foto: FFFFOUND.COM

Trans

Nesatisfăcută de viața intimă? Nu mai știi cine ești, totul îți pare confuz? Simți că bărbații nu te satisfac fizic și sufletește? Atunci devino unul. Nu trebuie decât să iei banii de tratamente la vreo 100 de pacienți cu boli nașpa și să-ți lași trupul pe mâna unor măcelari cu bisturiu. După câteva ore de hăcuiri, ești ca nouă. Sau mă rog, ca nou. Chiar dacă n-o să satisfaci nici tu pe nimeni c-o lulă făcută din bucăți de antebraț. Ori, renunți la operații și te descurci singură cumva. Dar măcar transmiți un avertisment clar masculilor: într-un fel sau altul, orice femeie nemulțumită se lasă la mâna ei.

Foto: ffffound.com

Cartea

După lupte seculare, e disponibilă online. Unii zic că e plictisitoare și cu idei răsuflate. Alții, că n-au mai citit sau auzit așa ceva în viața lor. Cert e că, deși tratează temele cele mai complicate, e scrisă, pe trepte de înțelegere, pentru toată lumea. Așadar, ai făcut liceul la fără frecvență? Dacă insiști, înțelegi esențialul. Te-ai dat în bărci cu Aristotel@Co, ai acces total.

Cel mai important, nu e o colecție de eseuri. Cum zice și introducerea, totul are o justificare și o logică interioară. Numai să fiți atenți la fiecare idee. Fiindcă se leagă de următoarea. Iar totul e o călătorie care capătă tot mai multă consistență către final. Ca o notă suplimentară, tot ceea ce găsiți sub coperta aceea albastră e fără bibliografie. Și nu dintr-o greșeală de redactare…

Salvatorii Patriei

Mă uitam la animalele astea hăituite cu anii de poteră. La killerii ca Mladic, Karadzic și alții. Lumea care nu-i cunoaște credea c-or să moară cu arma-n mână dacă-s încolțiți. Că or să fie macho până la capăt, luând cu ei în pământ 50 de copoi deodată. Se pare însă că, deși prin Serbia o parte din gloată îi mai aclamă ca eroi, prostimea s-a păcălit. Iar bestiile astea nu sunt așa de zmei pe cât se dădeau ele.

Probabil că, în copilăria lor, erau genul de puști care luau ciocane la grădiniță și le era spaimă să cârâie ceva. Tăceau și strângeau în ei ură, jurând să se răzbune într-o zi. Pe oricine, oricum, numai să se răzbune. Iar când au ajuns mari și-au nimerit într-o lume tulbure, au răbufnit. Iar complexele astea s-au sfârșit cu execuții în masă, lichidări de orașe și gropi comune. Pozând îi viteji care luptă cu dușmani fioroși. Deși căsăpeau oameni dezarmați, speriați să nu fie martori.

Iar când i-au prins, nu mai era niciunul erou. Erau toți travestiți și căcați la cur. Grăbiți să se predea ca să nu-și sclintească vreun deget. Și niciunul nu s-a sinucis, n-a lupta cu pieptul gol. Căci marii killeri se tem mereu să nu-i prindă vreo răceală.

Foto: revivalscotland.com

Pana Este Viața Sa

O lume întreagă este în beznă. O pajiște neagră cu turme de boi cutreierând în lung și-n lat. Iar iarba e tot mai puțină. Astfel, din motive zootehnice și intelectuale, un cunoscut de-al meu s-a hotărât să lase umanității căpițe cu furaj spiritual. Să aibă la ce-și lumina mintea și încălzi pustiul suflet. Iar dacă amicu’ Bunelu termină vreodată de cutreierat crâșmele și-mi scrie un mic cod pentru sait, voi conecta moca poporul la înțelepciunea sa personală. Așa că, stați la pândă! În curând, o operă de proporții inimaginabile se va lăsa descărcată muritorilor de rând. Iar dacă veți fi sufocați de revoltă și dezgust preț de 200 de pagini, pe autor o să-l doară-n cur. Ca în vremurile când o blondă anume, care a citit printul, l-a părăsit cu urlete de indignare. Numai că, atunci, i-au trebuit baxuri de supozitoare ca să-i treacă.

Foto: ffffound.com

Veșnicia S-a Născut La Țară

Mai ales generația părinților o visează. Ah, viața la țară, de când erau ei copii…. Cu oameni buni și primitori, neatinși de zgura orașelor… Traiul câmpenesc nu e însă doar o nostalgie. Devine și aspirație. După ani de zbateri între betoanele târgului, își caută pământ prin ziare și imaginează case în minte. Lasă pruncii să-și vadă de-ale lor și se retrag să pună un zarzavat, să crească o rață. Acolo unde sufletul a rămas pur și sămânța românismului roditoare. Iar dacă mă gândesc bine, poate fac la fel. N-are rost să aștept vreo 30 de ani ca să mă bucur de frumusețea oamenilor într-un loc tihnit, de poveste. M-aș putea muta chiar acum. De pildă, în Deltă, la Letea.

Foto: whatgives365.files.wordpress.com

Frânghie, Săpun, Pa

La sinucideri nu se râde. Nu e nimic comic în moarte. De asta, oricât de superficiale ar fi motivele celor care fac gestul, le respect decizia. Mai mult, manifest o imensă considerație pentru suicidul nedeterminat de emoție. Ci de o judecată calmă a situației în care o persoană se află. Și pe care nu o poate nicicum accepta pentru că i-ar leza demnitatea sau conștiința.

Incredibil sau nu, și în acest domeniu există însă ratare. Zilele astea, o babă idioată este purtată pe la toate televiziunile să spună cum a vrut ea să-și facă seama. Motivul tentativei ar fi fost sărăcirea. De la niște milioane, ajunsese la un apartament. Pe care l-a vândut însă, pentru a întreține 45 de pisici și câini maidanezi. În acel moment al istorisirii, mă așteptam de la vreo moderatoare s-o dea afară din platou cu șuturi în spate. Ți-ai găsit… “Victima” era încurajată să depene amintiri. Despre cum s-a simțit dânsa tristă și și-a pus un anunț sinucigaș pe Facebook. Unde-și făcuse cont ca să se înscrie tot într-o asociație de hrănire a câinilor. Dar cu care se certase între timp, motiv de sporită deprimare. Noroc de niște binefăcători din listă care i-au lăsat mesaje de îngrijorare pe cont. Iar acu trăiește bine merci, e vedetă și face din suprimarea online un trend pentru liceene emolauce.

Pentru amatorii reali de dispariții subite, există însă soluții sănătoase. De pildă, acceleratul de Timișoara acționează prompt asupra oaselor. Lasă ceva mizerie, dar scapi de pupatul rudelor îndoliate. Atârnarea de lustră e iarăși o idee. Dar să nu fie de la Ikeea, că ăia fac lucruri de mântuială și vă rupeți dracului spatele de parchet. Sau, de ce nu, pistolul. Vă împrieteniți din timp cu sectoristul și-i dați un rachiu mic. Luați obiectul, armați, căscați gurița, pac! Partea proastă e că ratații au numai scule Carpați, cu gloanțe de 5 grame. Adică, există șansa să intre în creier și totuși să aveți numai senzația de sinuzită. Așadar, variante ar fi, curaj să se găsească. Iar dacă doamna în cauză ar putea fi ajutată cu o mică recomandare, cu multă plăcere. Acolo, la țară, unde s-a mutat cu câinii, dacă o mai apucă istericalele, să se ducă la buda din curte și să se bage în propriul rahat cu un pai în gură. Iar când o muscă verde îi va întrerupe fluxul de aer, atunci o să-i dau și eu un like la pagină.

“Şi a trâmbiţat întâiul înger, şi s-a pornit grindină şi foc amestecat cu sânge”

Din nefericire, m-a născut mama. N-a putut să mă aducă și pe mine pe lume o persoană mai înstărită, cu posibilități. Stăteam și eu acuma într-un sălaș decent, cu vedere la ocean. N-a fost să fie. Așa că zac într-un coteț nenorocit căruia i se sparg țevile numai la isprăvitul renovărilor.

Și chiar aș fi fost un bogătan cu stil. Nu ca țăranii ăia care scuipă milioane și își fac vile cu zeci de camere. Ca să le fie frică noaptea-n casă. Sau care pot să cumpere un Carfur cu parcare cu tot, dar tot își fac gogonele și țuică la subsol. De asta ar fi fost tare bine să am o rubedenie cu bani. Și eu să-i fiu unicul nepot. Că o pâine poți împărți cu-n frate, dar pentru un milion, îți stă pe creier o viață-ntreagă.

Dar totuși, degeaba visez. La norocul meu, sigur aveam un bunel senil ca ăla cu sfârșitul lumii. Și în loc să-mi dea marafetul grămadă, l-ar fi spart pe afișe armaghedonice. Apropo, e speriat careva de profeție? Hai, nu vă căcați pe voi. Măcar unul tot o să stea cu morcov. Să se uite pe geam cu târșă, dacă nu vine valul cu smoală. Lui mă adresez cu un cuvânt de speranță: bucură-te boule, măcar azi ai putea să scapi de rate!

Foto: flickr.com

No More Tears

Habar n-am dacă a făcut-o sau nu. Cum nimeni n-are habar, dar mănâncă rahat. Așadar, e o chestie care se stabilește prin anchetă, proces, sentință. Iar faptele abia se pun cap la cap. Importantă e însă reacția oamenilor. Și abia aici e marele scandal. Am văzut la noi cucoane care se arătau revoltate de soarta moșului. De cătușele de la mâini, de săltarea din avion. Insistând incredibil pe faptul că insul e știut ca un “seducător”. Subliniind asta cu un fel de discretă admirație feminină. Și pe ideea că în Europa nu i s-ar fi întâmplat niciodată așa ceva. De parcă sechestrarea de femei și abuzarea sexuală ar fi niște chestii macho, pe care suspectul ar trebui să le discute cu potera lejer, prin corespondență.

Iar dacă toantele astea sunt deranjate de reacția americanilor, îmi imaginez ce gândesc masculii europeni. Mai ales ăia cu funcții și secretare. Putred de bogați și plictisiți de neveste. Ei ar putea rupe chiloții la oricine. Lua cu japca orice subalternă. În fond, e doar o chestie de “seducție”. O validare mai bărbătească a unor calități erotice. Într-un fel de joc obraznic unde nu există victime, ci numai târfulițe care o căutau cu lumânarea.

Întâmplarea face să fi cunoscut astfel de cazuri. Nici pe departe atât de grave ca presupusa bestialitate a ăluia de la FMI. Care, dacă se dovedește a fi adevărată, e manifestarea unui prădător sexual. A unui psihopat adică. Eu știu de lucruri ceva mai soft. În care, dacă nefericitele sunt înzestrate cu o fire mai slabă, efectele psihice sunt la fel de oribile și devastatoare. Efecte pe care vacile alea de la teve probabil că nu le-ar simți defel. Sau din contră. Abia așteaptă să fie târâite și siluite de porci. Fiindcă, nu-i așa, sunt doar femei. Și la toate le place un pic mai aspru.

Foto: Ffffound.com

Print Total

De când mă știu, m-au enervat tricourile scrise. De ce anume, habar n-am. Probabil fiindcă sunt purtate mereu de luzări care vor din răsputeri să pară interesanți. Ca de exemplu ăia cu “Tricoul acesta ar arăta mai bine pe podeaua camerei tale”. Ce labă tristă… Ce strigăt de nefutuți în deznădejde…

Apoi, mai sunt ăia de se dau deștepți. Ca boii cu fața lui Che Guevara și un slogan despre revoluție. Evident, fără să știe că bastardul ăla a fost un criminal nenorocit. Sau cum am văzut eu un aitist gras cu “Linux is cool”.

În cele din urmă, e marea masă a rataților. Care își prezintă burta inscripționată cu vreun gag slab despre bere, femei sau panseuri despre viață. Adică exact genul de mesaje care-i face și mai patetici. În toată această gloată de inși plini de stereotipie în pretinsul lor neconformism, există însă și o neașteptată, notabilă excepție. Norocoșii care se nimeresc în anumite nopți printr-un club de pe lângă Mol, au șansa de a lectura englezit, fix de pe pieptul unei picolițe high: “Eu comand! Pizda e la mine!”.

Foto: funpeak.com

Trista Pena

E fără sfârșit. Iar și iar, aceeași poveste. Sunt mulți și ne-am săturat de ei. Poate că și ei s-au săturat de noi, dar n-au unde să se ducă. Așa că stăm laolaltă. Rar înțelegându-ne, uneori încercând să nu ne luăm gâtul. Dar cel mai adesea, ignorându-ne reciproc. Iar asta e o dinamită. Cu fitilul mocnind, pocnind ici și colo, parcă mereu gata de un bubuit dezastruos.

Ce e de făcut? Gândind normal, nu sunt multe variante. Ne schimbăm noi după ei, se schimbă ei după noi sau ne păstrăm fiecare felul de a fi încercând să amânăm dezastrul. Eu unul nu mă văd la cort, așa că excludem o variantă. De aici încolo, e mai complicat. Fiindcă deja încep confuziile, încrucișarea de teorii socio-filosofice. Iar cel mai elocvent exemplu e dat lunile astea în oraș. În mijlocul urbei, cu mulți bani de la UE sau guvern, bănuiesc, o șandrama de plastic ne arată viitorul interetnic. Majoritarii sunt invitați să vadă și eventual să admire meșteșugurile tradiționale rrome. Înăutru, pe scăunele de nuiele sau trântiți pe jos, domni din etnie asudă cu ciocanele în niște căldări sau interpretează geamparale sub ochiul cunoscător al bulibașei din Ciurea.

Iar asta e prezentat de organizatori drept soluția modernă, salvatoare a armoniei în comunitate. Plecând de la tâmpita și falimentara concepție a conservării identității cultural-sociale de grup. În condițiile în care tocmai felul lor primitiv de a se raporta la lume îi ține în înapoiere, fiind fermentul violenței mocnite cu restul oamenilor. Adică oare cât de idioți și orbi pot fi totuși oengiștii ăștia? Sau fraierii ăia care le toarnă bani sub coviltir? În secolul XXI, când toată modernitatea e într-o cursă tehnologică frenetică, țiganii sunt încurajați să se afirme prin cazane de tuci? Prin dansuri cu ursul sau fabricarea potcoavelor? Așa or să iasă din mizerie? În felul ăsta o să-i respecte lumea și se vor face oameni cinstiți? Mai mult, acolo se organizează “cursuri de competențe antreprenoriale și de vânzări”. Ți-i și imaginezi pe absolvenții oacheși alergând într-un suflet ca să-și ia casă de marcat. Sau să depună fișă fiscală pentru lingurile vândute.

Zilele trecute am văzut a nu știu câta oară o fată agresată pe stradă. Tot de țigani. Iar azi, unul m-a înjurat de mamă și mi-a scuipat în interfon, pentru că nu l-am lăsat să cerșească. Inflexiunea vocii era inconfundabilă. Și l-aș fi călcat în picioare dacă-l mai găseam jos. Mulți vor spune că și românii sunt violenți. Că mulți își bat nevestele sau sunt trântori. Perfect de trist și de adevărat. Dar chestia cu rromii e totuși la alt nivel. Orice ar zice intelectualiștii ăștia de stânga.

Pentru mulți dintre țigani, viața e aproape de stadiul animalic. Iar soluția nu e păstrarea tradițiilor, fraților! Căci tradițiile nu le curmă violența, ci le-o prezervează. Cum tot tradiția nu îi spală, nu îi face contribuabili și nu le controlează natalitatea. Iar scăparea lor și a noastră e tocmai în  renunțarea la trecut. Prin educație și munci normale. Din astea pe care le facem noi, americanii, papuașii sau orice altă nație atinsă de globalizare. Și poate că, trecuți prin școală, 8 ore de muncă zilnică și credit la casă, vecinii rromi vor fi chiar simpatici. Dar până atunci, să nu se mire nimeni că, ocazional, mulți români se simt un pic Antonescu.

Foto: paulhitter.glogspot.com