Pussyguard

Toată viaţa am aşteptat jobul ideal. N-am ştiut niciodată cum ar fi ăla anume pentru simplul motiv că nu-mi place să muncesc. Dar nici să mor de foame. Adică ar trebui să prestez şi eu ceva sau să mă prefac că prestez, în condiţii optime şi cu remunerări obscene. Brainhunterii sunt însă nişte boi şi nu m-au racolat. Stau cu comoara sub ochii lor şi angajează în schimb tot felul de workoholici nasoi.

Odată chiar mi s-a părut că am găsit ocupaţiunea ideală. Era anunţ la ziar- angajăm beauty advisor. Fără detalii, fără adăugiri, doar chintesenţa unui vis. O lumină s-a aprins deasupra mea şi toată existenţa a căpătat un sens. Mă vedeam deja trândăvind în bermude, pe-un şezlong portocaliu, dând sfaturi sapiente unor balene idioate: “Doamnă, nu vă stă bine cu bikinii ăia roz. Aţi face să vomite şi un puşcăriaş”. Ele mi-ar fi ascultat pildele şi m-ar fi recompensat generos. Ah, ce viaţă, ce zări aurii mi s-ar fi deschis… N-a fost să fie. În cv scria de filosofie, de chestii politice, aşa că or fi angajat un poponar cu doctorat în manichiură. De unde se verifică şi clasicul dicton “curul bate cartea” (oricând mă puteţi cita).

În fine, cum norocul şi-a întors dosul la mine, m-am împăcat cu soarta. Am abordat ocupaţiuni banale, sperând într-o revanşare a destinului. Care destin împarte darnic căcat la unii şi mărgăritare la fraieri. Ca să fiu mai lămurit, un nou scandal zguduie mondenitatea internaţională. Britney Spears e dată în judecată de un guard. Cică dama l-a hărţuit. Se pilea regulat, defilând în puţa goală prin faţa angajaţilor, cu propuneri insistente de cariceală. Domnul s-a simţit lezat de perspectiva împreunării cu un star şi umblă la avocaţi pentru hărţuire. Cică a fost traumatizat peste putinţă. Aşa cum am fost şi eu de ştire. Drept urmare, m-am hotărât. Nu voi mai lăsa rataţii să se pună în calea fericirii mele. Bani de bilet am. Trag o lună de fiare, îmi iau un rând de haine şi o rad la fată. Pentru nişte mii de parai, pot s-o ţin fără reclamaţii pe dihanie cu cracii în tavan. Iar dacă ar trebui totuşi s-o fac şi pe gorila, n-o fi aşa de rău să-i acopăr gogoaşa cu o pătură când mai ridică cracul la presă. Aşadar, v-am pupat şi v-am lăsat. Îmi scot cartea de muncă şi iau microbuzul de Vegas. Mă vedeţi peste 20 de ani, la nămol, la Mangalia, cu cucul la împachetări pentru boli profesionale.

Foto: realone.com

Fake Lesbos

O limbă la timpul ei e aur curat în cariera spartelor. Mai întâi a fost Spears cu Madonna, acuma e Bullock cu Johansson iar mâine, cine ştie? Poate o Corina Chiriac cu Mirabela Dauer? O palmă la cur la Cerbul de Aur, o mameleală în direct la Festivalul Mamaia? Chiar dacă se spală pe urmă cu săpun în gură, starletele ofilite cerşesc atenţie cu trucuri penale. Fraierii pun imediat botul şi îşi  închipuie că tutele alea chiar se rup în tribadisme  de culise.  Motiv pentru care întrevăd aici un pericol extrem de grav: întinarea bunului renume al lesbienelor. Adică fetele astea sunt o bucurie, o binecuvântare a vieţii, o speranţă de mai bine. De ce să le batjocorească imaginea 3 proaste puse pe stors succes?

Drept urmare, iniţiez chiar în acest moment o petiţie online pentru instituirea unei noi reguli media după principiul: nu cu limba, ci cu curul. Mai precis, cine mai pretinde că are plăceri din alea, să le dovedească public, dincolo de orice dubiu. Eu propun proba cu un dildo din ăla lung, la două capete. Şi abia cu chestia introdusă adânc, împingându-se buci în buci, să aibă dreptul la reclamă pentru un album sau film. Asta dacă cumva vor fi sugrumate de emoţie sau usturime. Gloria merită însă orice sacrificiu. Plus că scuipatul cică ajută.

Foto: Ffffound.com

Back in Black

Mă lovesc sistematic de români verzi scandalizaţi de duşmănia strănilor. Prigoniţi pretutindeni, puii de daci găsesc doar dispreţ şi presă proastă. În infinita ei ignoranţă, lumea ne vede rău, aducând atingeri incalificabile demnităţii naţionale. Noi nu suntem însă aşa. Suntem mai buni, mai frumoşi, nu ca ţiganii ăia nasoi. Am stat pavăză la porţile creştinătăţii. Fără noi, Suleiman Magnificul, nu-i aşa, ar fi dat calului ovăz din grajdurile Vienei.

Patria e înglodată însă de proprii fii. Acuma nu mai luptăm cu oştile străinilor, ci cu şoferii lor de tir. Ba chiar cu mult folos cică. Iată ultima ispravă de arme: vămuirea convoiului de scule al lui AC/DC. Răzeşii s-au strâns la hotare, au pus spada în pieptul călătorilor şi le-au zis: “Şpaga sau viaţa?”. Ţepele erau pregătite, pelerinii grăbiţi, aşa că noi am învins. 30 de camioane ori 50 de parai pe bucată, iaca s-a făcut de o pomenire a străbunilor. Ruşinea s-a produs, dar străinii uită repede. Sau nu. Dar pe cine freacă grija? Noi să fim sănătoşi. Iar cât vom mai sta de strajă continentului, vom putea repeta oricui cu mândrie faimoasa replică dintr-un film românesc: “băăă, de aici nici musca nu scapă nefutată”.

Foto: ACDC.com

Când Vii?

Masochismul se poate practica în forme încă mai extreme decât arată filmele de specialitate. Că lumea îşi dă cu bice la cur şi se aruncă pe partener de pe dulap, asta nu-i nimic. Suferinţa pură, adevărata chinuială, se trăieşte în lanţurile singurătăţii. Aici este însă toată chestia: să nu fie o solitudine din aia clasică, cu urlat la lună. Nu, sihăstria trebuie să se agaţe de o speranţă palidă, rar futătoare, dar totuşi împlinitoare sufleteşte, popular numită şi relaţie la distanţă.

Pe scurt, persoana practicantă boleşte şi păzeşte mesengerul cât e ziulica de lungă, aşteptând aiconuri cu pupături de la iubirea dusă pe pustii. Acolo, pe net, se nutresc speranţe, se deapănă amintiri (atâtea câte sunt) şi se fac planuri pentru un viitor nebulos. El nu poate acuma că e scump trenul, ea e reţinută la şcoală sau la muncă. Dar va veni vremea când se vor regăsi şi atunci… Însă până la momentul contactului nemijlocit, trebuie şi simţurile alea potolite cu ceva. Urmează deci infinite convorbiri telefonice cu gemete şi mormăituri. Ca variantă, când expiră şi cartela, se pot trimite poziţiile sexuale prin poştă, aşa cum îşi trimit pensionarii mutările la şah.  Iar într-o bună zi, cu siguranţă (sau mai degrabă nu) ei se vor regăsi şi vor trăi împreună undeva.  Important e să se menţină aprinsă flama, să se încarce sufletul şi puţa de nădejde. Căci, nu-i aşa, cu răbdare şi multă masturbare se trece şi marea.

Foto: Frorence 15, Helmuth Newton, art.dada.it

Ganja

Ruşine ierbarilor care trag fumuri pe la colţuri! Dispreţ şi umilinţă ălora care mai umblă cu feicuri botanice! Zac asupriţi de sistem, satisfăcându-şi poftele în taina anonimatului. Acceptă umil să-şi risipească în spaime singurele clipe de linişte ale vieţii lor. Patetic! Dar pentru toţi aceşti sclavi ai modernităţii, iată că mai există speranţă. Rastafarienii şi-au adus aminte de origini şi se răscoală. Guvernul jamaican vrea să-l prindă pe baronul drogurilor de la Kingston şi poporul se revoltă. Cu mic, cu mare, toţi purtătorii de şerpi în cap îşi slobozesc flintele în poteră. Până acum, distracţia a făcut 40 de morţi şi dezastrul se extinde. Dar merită. Orice sacrificiu este prea puţin faţă de visul inhalării neîngrădite. Aşadar, la arme corporatiştilor! Luaţi exemplul fraţilor năpăstuiţi! Devastaţi birouri şi incendiaţi oraşe! Molestaţi şefi, daţi piept cu legea. E vremea răscoalei universale. Şi chiar dacă lumea întreagă s-ar duce de râpă, umanitatea şi-ar da duhul pentru o cauză cu adevărat nobilă: dreptul la cânepă.

Foto: Photobucket.com

Fărâme de Luciditate

Azi s-au luat niște oameni. Persoane cunoscute. Să se pupe mirii.

After party. Am fost prezent. Sau așa mi se pare.

Drumul spre casă ridică probleme vitale: ce e mai urât și mai urât pe lume? Picioarele în x care fac joncțiunea într-un dos mare.

Ca să nu mai zic că am descoperit și unde se duce iubirea atunci când se duce. Acolo de unde a venit. În neant adică. Dar noi să fim sănătoși. Cururi s-or mai găsi. Sau suflete pereche, cum se zice.

Foto: Informal.ro

Toate Femeile

V-aţi fi putut imagina? S-ar fi gândit oare cineva că ar fi posibil? O fi incredibil, dar chiar s-a întâmplat. În căminul familiei Cheloo nu e armonie. Cică domnul s-a certat grav cu socrii şi doamna Cheloo. Chemată de vecini, potera a făcut risipă de amenzi. 300 de lei lui, 800 de lei ei (să înţelegem că dânsa a fost mai rea?). Motivele acestui neverosimil eveniment nu pot fi desluşite. Şocul e prea mare. Dacă ar fi să judecăm după modelul comportamental invocat de artist, nu-i de mirare ca soţul, spart fiind, să-şi fi găsit doamna în poziţii nefireşti cu Freaka Da Disk. Aceasta este însă doar o speculaţie. Se poate ca numai celelalte femei de pe lume să fie stricate, zâna lui de-acasă să aibă virtuţi şi scandalul să fi fost o rătăcire de moment. În tot cazul, acest nou eveniment se alătură unei serii tulburătoare. Parazitul îşi duce respectuos pruncii să-i boteze popii, e călcat pe ochi de femeie şi doineşte cu Smiley. Nici golanii nu mai sunt ce-au fost…

Foto: 4elemente.ro

Lirism de Primăvară

“Spune-mi, dacă te-aş prinde într-o zi

şi ţi-aş săruta talpa piciorului,

nu-i aşa că ai şchiopăta puţin după aceea,

de teamă să nu-mi striveşti sărutul?”.

De câteva zile, sunt buimac. Îmi tot zdrobesc creierii să înţeleg marele mister: de ce fac boschetarii caca pe pasarelă? Au tufişuri în stânga, copaci în dreapta, numeroase locuri şi metode pentru a-şi despovăra dosnic fiinţa de griji. Şi totuşi, ei preferă trecătoarea, locul strâmt unde se înghesuie mii de pietoni.

Să fie oare un gest metafizic? O sfidare la adresa societăţii indiferente? Un protest tăcut faţă de alienarea care le-a fost impusă? Ori poate un concurs între ei, o competiţie gen “chicken”? Adică o fi vreun pariu făcut la plictiseală, să vadă care dintre ei iau şuturi de la poteră şi care reuşesc să îi stârnească voma. În tot cazul, dimineaţă sunt capcane peste tot şi nefericiţii se strecoară ca panzerele la Kursk. Aşa cum încerca şi o adorabilă jună, echipată de sărbătoare, precis în scop de întâlnire după liceu. Era visătoare, se gândea deja la romanţa ei, la tandreţuri şi intimităţi iminente. Şi chiar a şchiopătat puţin. Nu, nu fusese deja sărutată. Nici  în talpă, nici altundeva. Doar călcase…

Foto: Ffffound.com

Strike

Vestea că sunt spărgător de grevă s-a propagat ca un foc. Comitetul de hoaşte s-a mobilizat şi a luat atitudine. Cică este un nebun care ameninţă cu procese sindicatul dacă este împiedicat să muncească pe timpul protestelor. Eu îs ăla. După îndelungi deliberări, cea mai isterică mesageră a turmei s-a proţăpit pentru a-mi comunica sentinţa. “Domnul coleg, vă informez că sindicatul a hotărât!”. Uneori dau impresia că pot să vomit prin ochi aşa că, aţâţată de sictirul întâmpinat, dă drumul satisfăcută la verdict: “Liderii noştri sunt aproape să obţină salarii cu 50% mai mari! Procesul şi greva vor da gata guvernul. Dar bani vor lua numai ăia care luptă pentru drepturile lor, nu şi ăilalţi!”.

Figura tâmpitei şi pornirea ei răstoarnă orice teorie economică. La mintea turmei, prosperitatea e iminentă. Pot să cadă burse, pieţe, monede de schimb, să explodeze deficite, să vină Armaghedonul. În ieslea lor ei este pace şi curge cu mălai. Vacile şi-au rezervat probabil bilete în Antalia şi râd de vecinii înspăimântaţi de concedieri. Aşteaptă un munte de bani şi nu dau şi la alţii. Ţin numai pentru ele, tovarăşe de baricadă socialistă. Zdrobit cu necesitate de osânda cretinelor, nu-mi vine decât să-mi pierd minţile şi să repet scena dintr-un film prost- în plin oraş, cu un carton legat de gât, Dinică acosta trecătorii cu minţile rătăcite: “Bă, hai să ne dăm foc! Hai bă fraţilor să ne dăm foc!”.

Foto: chnm.gmu.edu

Die Young

Când îţi dispar eroii, îţi aminteşti că nu mai ai mult nici tu. Curva secolului a pus jos un om mare, mare de tot. Săru-mâna nene Dio.

Chestii grele

Pentru inconştienţi, rătăciţi ori orbi. Şi pentru ăilalţi, care se cred fericiţi. Pentru căutătorii de amor şi de răspunsuri: Petru Popescu-”Prins”. Literatură mare, scrisă când nenea avea 25 de ani. O să-mi pupaţi mâna pentru recomandare.

Peace

La ce poate spera o nasoală într-o lume care preţuieşte esteticul? Dacă e ciuma dracului, se înconjoară cu alte sparte ca dânsa. Apoi, dezvoltă garantat o atracţie pentru tot ce e decăzut, bălos, adică pentru orice element în care ea ar trece drept acceptabilă. Poartă haine scârboase, se întovărăşeşte cu inşi scârboşi, îşi întinde viaţa ca un perpetuu şi gros slin. Fără variaţie, orice haită din asta tristă se crede fabulos de deşteaptă. Dacă poartă bulendre ca Joplin şi umectează la Ada Milea, în mintea ei e o ciumetă. În plus, e şi foarte bună la suflet. De o bunătate din aia care, în mod ciudat, la un moment dat, îţi trezeşte silă.

Ea poate fi găsită sugând bere ieftină în crâşmele cele mai dărâmate. Mereu ciupită de pileală, vaca asta are o singură problemă: încearcă s-o tăvălească aceiaşi  mârleţi fomişti ca întotdeauna. Dar bucile ei sunt mulţumite. Atâta vreme cât ăla care le munceşte seamănă măcar la scrot cu Jim Morrison.

Poza: Art.com

F.O.A.M.E.

Nu-s eu chiar prooroc, dar aşteptam momentul. Singura surpriză e că a venit aşa târziu. De zis, nu mai e nimic de zis. Suntem în buda budei, mii de bovani clocesc deja greve iar situaţia ar trebui salvată de Udrea. Personal, mi-am pus deoparte sfoară şi săpun pentru când s-or aduna facturile. Să schimb jobul, să fac bulbuci, nu mai are rost. De fapt, nu mă pricep la nimic pe lumea asta (deşi unii zic că dau bine cu zarul). Aş putea eventual să găsesc o bătrânelă miliardară. Mă inhib însă teribil la plăci puse în borcan. Poate să mă apuc de plantat ogoare cu iarbă? Ştiu destui oameni care s-ar muta la mine din cauza asta. Aşadar, m-am hotărât- nu mai e mult şi trag pe dreapta. Ca să amân momentul, ar trebui să pun totuşi capăt shoppingului frenetic pe net în toiul crizei. Apropo, cumpără careva cu banul jos nişte weiferărs de la mama lor? Nicio zgârietură. Îs purtaţi numai în balcon.

Foto: Freakingnews.com

Sentimente

Or fi şi femei altfel. Eu n-am cunoscut. Doar aud mereu de ele. Romane şi filme povestesc despre existenţa lor miraculoasă, la fel de credibilă precum un basm cu inorogi. Realitatea e însă alta. Încă de când sunt copile, îşi proiectează o matrice emoţională aparte. E o formă umplută iniţial cu prinţi şi miri fictivi în aşteptarea maturităţii. Ele vor să iubească şi să îndeplinească un plan afectiv. Punct. Nu contează atât de mult pe cine, cu cine. Conţinutul care umple forma e în mare parte irelevant. Cine e cu adevărat, ce gândeşte sau ce vrea insul pe care îl pun în matricea asta e puţin important. Esenţial este să fie Cineva acolo. Dramoletele, supărările în batistă şi smulgerile de păr în cazul despărţirilor nu au nicio legătură cu sentimentele abisale. Nu au legătură pentru că, de fapt, nu le-a interesat niciodată ce e în esenţa lui omul ăla de lângă ele. Bocesc doar că a plecat, că le-a golit forma de conţinut. Hohotelile nu ţin însă mult. Cesuleţul biologic face tic-tac şi ele trebuie să facă rost de alt conţinut. Şi iar se emoţionează şi iar iubesc. Irepetabil, desigur.

Foto: Ffffound.com

Supertristul

Ducă-se pe pustii herbaliștii ăștia! Stau cu etnobotanica în creier și sperie bieții creștini cu festivaluri în pădure. Cică și dobitoacele sătenilor s-au cotit în grajd simțindu-le spiritul rău. S-a dezvăluit asta pe-un sait ortodox, deci e supersigur. Cert e că potera n-a făcut destul. Aceeași greșeală a făcut-o în ‘69, la Woodstock, și s-a văzut ce-a ajuns America. Trebuia să le zdrobească oasele din timp și să le pună foc la corturi. Poate măcar așa le potolea destrăbălarea pacifistă. Cum n-a făcut-o, uite că s-a ajuns la moarte de om. Era inevitabil…

Acuma fără gaguri, eu credeam că-s barosanul absolut al depresiilor, dar flăcăul ăla m-a făcut de departe. Să zaci într-o poiană răcoroasă, înconjurat de sute de dude pilite și fumate, dănțuind tribal cu propuneri de fericire și tu să faci planuri cu funii, e motiv de ciocăneală. Măcar în cazul ăsta, aș fi preferat să apară din boscheți un plutonier major, confiscându-i abuziv săpunul nătărăului cu îndemnul înțelept: “du-te bă psihedelicule și fute, că ai timp de atârnări la 60, când chiar o să-ți atârne!”.

Canal

Când nu-şi mai poate înfrâna poftele, omul închide ochii şi le satisface oriunde. Iaca aşa m-am dus şi eu la bazin. În al doilea oraş al ţării, singura baltă acoperită se cheamă “Baia Comunală”. Sună sexy, nu? Într-o cadă circulară, unde abia ai putea întoarce un Logan, 3 inşi încercau să se ude cu apa până la gât. Mai multă nu pun, că e scumpă şi ar speria şi hoaştele cu copii. După vreo 4 ani de renovări şi sute de mii de euro sparte, Primăria a băgat gresie şi căldură. Şi chiar dacă ard doar jumate din becuri şi e plin de igrasie, progresul e gigantic. Magherniţa are 22 de angajaţi, adică vreo 6,5 pe cap de client. Există weceu, apă curentă şi n-am zărit niciun gândăcel. Asta chiar dacă de dimineaţa locul oferă moca boschetarilor ceea ce poetic se numesc “duşuri sociale”.

În tot cazul, mi-am dat cu aghiazmă slipul (cică te păzeşte de ciuperci) şi am făcut bulbuci în hazna. Un domn chelios, intens tatuat, trăgea flegme din călcâi. N-am  îndrăznit să-i fac sesizări. Nici lui şi nici altui cetăţean cu ciorapi de plastic care mi s-a părut că fentase duşul. Şi asta, deşi erau rugăminţi scrise pretutindeni ca persoanele cu scurgeri şi erupţii să se abţină. Îngrozit de posibilităţile contagioase, m-am retras pe un scaun căuntând paranoic semne pe piele. Dar chiar dacă mâncărimile întârziau să apară, evacuarea locului mi-a părut cel mai înţelept gest de sub soare. În drum spre ieşire, când regretam alea 200 de mii sparte pe bilet, un avertisment de pe perete m-a lovit mai rău ca o dermatită. Pe o foaie mare, cu ştampilă de la sanepid, înotătorii erau avertizaţi: “Urinarea şi defecarea în bazin se amendează cu 50 de RON”. Brusc, un rânjet dement mi-a încolţit pe faţă: “Stai că am banii ăştia”…

“Bikini Burger”

Întotdeauna am fost curios să aflu cine scrie la reviste rubrica de sfaturi amoroase. Pun pariu că-s nişte hoaşte date-n menopauză de la 25. Altfel, nu se explică. Toate joculeţele şi libidinoşeniile alea spuse gângurit damei ar trebui să mă stârnească. Însă de câte ori greşesc şi lecturez, îmi vine să-mi pun lula pe şina de tren. Poate oi fi eu dereglat. Cert e că romantismul cu lumânărele e ghilotină curată pentru orice mişcare în pantaloni.

Drama e că aceleaşi hoaşte vin acuma şi cu sfaturi practice de cardit femei grase. Cică dacă eşti înalt şi normal ca greutate, nu trebuie să dai înapoi la o namilă. Strângi din dinţi, răstorni pachidermul într-o rână şi te strofoci să-i găseşti problema. Namilele or fi bucuroase de idee. Rămâne însă de văzut şi câţi oameni slabi s-ar risca la o tăvăleală cu ciuma. Poate doar ăia care visează în ascuns să le-o tragă pe pajişte la nişte Joiene care produc pentru Dorna. Avantajul la varianta umană e că pentru acces n-ar avea nevoie de scăunel.

Bubico

Cipuri obligatorii pentru toate patrupedele, toţi câinii luaţi de pe stradă, reguli stricte privind tratamentul animalelor de companie, dovada posibilităţilor materiale şi locative pentru adoptatori, primăriile, obligate să facă padocuri, provizorii, nrevendicarea în termen de 7 zile atrage eutanasierea maidanezilor… În sfârşit, un licăr de civilizaţie în primitivismul românesc. Ţara asta împuţită ca o stână ar putea deci să nu mai semene cu o junglă. Ar putea, dar nu-i sigur că va şi reuşi. Toate haitele de isterici s-au pus deja pe protestat. Creştinii, miloşii de toate felurile, Vadim şi Zăvoranca sunt grămadă pe televizoare ca să protesteze. Cine nu mai vrea carnasieri pe drum este, desigur, un nazist scelerat, un Mengele însetat de sânge.

În orice ţară normală, pentr japonezul ăla sfârtecat acum câţiva ani, potera i-ar fi luat cu duba pe protectorii javrei. La noi, teveurile s-au cufurit vreo două zile, barosanii comunitari au ridicat din umeri şi gata. Ţărână uşoară niponului. Dă-l în gura mă-sii de galben, că a avut ghinion. Ce căuta boul cu gamba în capitala noastră? Dă-i în mă-sa şi pe ăilalţi morţi de care au mai zis la ştiri. Boschetari răpănoşi, puşti nesupravegheaţi sau oameni negri la suflet. Căţeii le-au simţit răutatea şi i-au mâncat. Ălora care-au scăpat numai cu picioare sfârtecate, feţe perforate şi traume psihice (doar vreo 10.000/an în Bucureşti) să le fie de bine. Nu contează nici bălţile de pişat şi rahat, spaima zilnică de a le ocoli botul ori urletele nocturne. Cum vine vorba de hingheri, aceleaşi teveuri bagă imagini cu un cuţu-cuţu trist după zăbrele şi idioţii se înmoaie degrabă.

Soluţiile “pacifiste” se bat şi ele cap în cap. Să fie toţi prinşi şi ţinuţi în orăşele-padoc de zeci de mii de suflete, iar municipalităţile să le dea mâncare şi asistenţă medicală pe viaţă etc. Sau să fie toţi sterilizaţi (asta nu le aduce aminte de nazism) şi să le dea drumul înapoi, ca să ne bucurăm de ei. Realismul acestor propuneri este dezarmant. Sterilizări şi padocuri se fac de 20 de ani. Rezultatul e sublim- costuri enorme, haite şi mai mari. Poate că lăsatul pe stradă e mai bun. Presupunând că hingherii ar avea o eficienţă absolută, alţi 20 de ani vom trăi ca în pădure, aşteptând să moară natural blănoşii.

Desigur însă, ăia care se gândesc la oameni şi nu la javre vagaboande sunt nişte criminali. Ucigaşi în serie, planificatori ai unui masacru inimaginabil în secolul 21. Masacru care este comis oriunde este asfalt în lume. Tocmai ca să nu-ţi rămâna vena în caninul fiarei la Londra sau Paris. Dar numai la noi sunt nazişti. Cine vrea injecţii letale pentru puzderia de animale reproduse aberant  e neapărat rubedenie cu Adolf. Masacrul de văcuţe şi iepuraşi pentru fripturică şi căciuliţe de blană albă nu se pune. Pentru scroafele proaste care apără puricii jivinelor  asta nu e cruzime. Nu militează să se facă padoc pe viaţă pentru cornute şi urechiaţi. Proabil că dacă ar avea şeptelul pe stradă şi purtătoarele de uger ar da cu copita la trecători, atunci s-ar emoţiona şi s-ar opune secţionărilor de jugulară. Dar dacă-s blânde şi rumegă tăcute, să fie servite în sânge. Ca să nu lungesc vorba, mesajul principal e următorul: le urez tuturor scroafelor care dau mâncare din pungă la javre vagaboande să fie muşcate de pizdă.

Un pic mai la stânga. Ah, da, acolo!

Ăia care se urcă pe femeie precum plugarul pe gluga de coceni ar fi bine să bage la minte. Stârneala, porneala din pantaloni, nu sunt de ajuns. La sex  nu e ca la arat, să bage plugu-n brazdă şi să năduşească pe tarla, hăulind cu şalele rupte. Acicea trebe tehnică dom’le, simţ artistic şi cunoştinţe temeinice de orientare în beznă. Nu zic eu, zic specialiştii. Adică nu că că eu aş fi complet rupt de problemă, dar sunt unii care umblă chiar cu lupa-n problemă. Şi fac şi descoperiri. Pipăie şi amuşină locuri dosnice până cartografiază tot ce aduce plăcere omenirii. Astfel, în ciuda controverselor planetare privitoare la iluzoriul punct G, experţii continuă explicarea extazului feminin prin epuizarea posbilităţilor din alfabet.

După adăugarea noului punct A (cine are curiozităţi să caute pe net sau la sursă) congresele ginecologilor sunt tulburate de o nouă senzaţie: “focarul punctului U”. Stimulare orală cică ar face ravagii în jurul orificiului urinar. Femeile se pun imediat pe nechezat şi dau jos lustra din tavan de extaz. Eu acu nu-ş ce să zic. Parcă aş crede, parcă n-aş crede. Nu m-ar mira ca la anul să vină alt obsedat convins c-a descoperit între buci puntul Î din A. Cu alte cuvinte, nebunia doctorilor, bucuria limbiştilor. Dar măcar un lucru e sigur: paradisul e umed.

Foto: Ffffound.com

Mica Publicitate

Sunt genul de om căruia ciripitul păsărelelor nu-i aduce primăvara în suflet. Urăsc de moarte vacile care dau mâncare dimineaţa din pungă la câini. Duşmănesc inşii care mişună cu căşti în urechi pe stradă, boschetarii care-ţi tuşesc în faţă şi ţăranii veniţi prima dată în oraş, trecând pe roşu, pe la Gară. Am gânduri macabre cu toţi ăia care beau cafea din pahar de plastic ori poartă  cămăşi strălucitoare din plastic. Nu în ultimul rând, mă crizez când stau lângă doamne care put sau îs mai nebune ca mine. Iar asta înseamnă că deja am ajuns la serviciu.

Lumea fericeşte că a înflorit liliacul. Se gândeşte la armonie, la pacea sufletului. O pace care nu poate fi umbrită de doamne care mănâncă din poşetă sau put neomenesc, contaminându-şi scaunul. Nu vă amăgiţi însă cu prostii. Ziua judecăţii e aproape. Eu nu uit şi nu iert. Vine ceasul negru, timpul răfuielilor. Iar pentru asta, sunt deja în căutări. Care are prin casă un Smith@Wesson 29, modelul cu ţeavă de 10 inci jumate, să sune cu încredere. Pasiunea mea sunt găurile.

Foto: contexsts.org