Iritaţii

Mie-mi plac curvele cinstite. Alea care recunosc cu mâna pe silicon că-şi rup curul cu oricine pentru o bucată de pâine. Să ai de-un parizer şi-un Mertz la bătrâneţe nu-i puţin lucru. Aşa că, atâta vreme cât pe fete nu le dor şalele, freacă şi ele un şmenar să-şi pună la adăpost stomacul. Problema intervine atunci când curvele încep să se cace pe ele. Adică au pretenţii de doamnă.

Să luăm de exemplu gurista Ana Maria Ferentz. N-a mai scos un hit de la burtă din mă-sa, dar are bafta să-l molfăie pe Ţiriac senior. Trage de prelungirile moşului ca disperata, doar-doar îi mai scapă nenea o sută de parai pentru întreţinere. Motivaţia este însă gigantică. N-o face pentru bani, ci pentru că moşul e un domn. E un gentleman, o persoană spirituală pe care ar dori-o în pat orice altă femeie.  Aşadar, când aveţi o damă tare, dar cu moralitate îndoielnică lângă voi şi o vedeţi căzută pe gânduri, nu vă gândiţi că şi-ar pune-o cu vreun barman musculos. De fapt, se imaginează cu un lover de 70, supraponderal, care îi face prăpăd la inghinali cu mustaţa din dotare.

Patria

Noiembrie 1916. Regimentul de Cavalerie 2 Roşiori încearcă să scape de încercuire trupele române de lângă Bucureşti. Într-un gest nebunesc, 5.ooo de călăreţi dau Şarja de la Prunaru împotriva mitralierelor germane. Scapă 134.

Tot noiembrie 1916. Escadronul 3 din Regimentul 9 Rovine, rămas doar cu un ofiţer, forţează scoaterea din luptă a artileriei germane. În Şarja de la Robăneşti ia parte şi voluntarul Gheorghe Donici, de 67 de ani (veteran de la 1877). Din 110 săbieri, scapă 18.

Eroic, nu? Doar câteva amănunte de adăugat. Unul dintre supravieţuitori consemnează: “Nu se poate trece cu vederea purtarea locuitorilor din satul Robăneşti care, după încetarea luptei, au început să jefuiască cadavrele, ba mai mult, a existat un caz în care locotenentul Neculce (strănepotul cronicarului şi alăturat ca voluntar operaţiunii), rănit fiind, a fost omorât de un sătean pentru cismele sale”.

A, şi încă ceva. Căpitanul Alexandru Filitti, comandantul de la Robăneşti, a fost dat afară din armată de comunişti, torturat în puşcărie şi condamnat la muncă silnică pe viaţă împreună cu fiica sa. Patria, veşnic recunoscătoare.

“Nimeni nu e patria. Nici măcar călăreţul
Care, semeţ, când se crapă de ziuă într-o piaţă pustie,
Străbate timpul pe un armăsar de bronz,
Nici ceilalţi care privesc din marmură,
Nici cei care şi-au risipit cenuşa în fapte vitejeşti

…

Nimeni nu e patria, nici măcar simbolurile,
[...] Nici măcat timpul, covârşit de lupte, spade şi exoduri,
Prieteni, patria este o faptă săvârşită necontenit,
Cum necontenită este lumea”.

Jorge Luis B.

Valori Perene

În viaţa voastră mică, păduchioasă, căscaţi gura numai după umbre. Vă beţi mecanic cafeaua, slugărind la cine ştie ce bou de patron. Neînsemnata voastră existenţă se învârte în jurul unui monitor încâlcit de linkuri, probă indubitabilă că trăiţi de pomană. “Mai durează sau nu criza, mă fute şi pe mine gripa, cât se face euro sau l-a trosnit sau nu Băselu pe dracul ăla?”. Şi în vreme ce vă scremeţi creierii să aflaţi răspunsuri la întrebări de nimic, esenţialul trece nebăgat în seamă pe lângă voi. Rataţilor, marea, inegalabila Iuliana Marciuc a scos o carte! Vorbeşte despre zbuciumul său interior, ignorat de luzării care sunteţi. Dezvăluie muritorilor de rând cum şi-a pus-o cu grecul ca să-l facă gelos pe Enache, şi totuşi ar fi stat cu ăla, dar futacul voia copii şi ea făcuse deja. Tot cu Enache. Mai povesteşte despre concediul de odihnă de la Viena şi despre perioada din maternitate. Cum, nu vă interesează nici acum? Păi tocmai asta-i problema la români - că nu-şi apreciază valorile decât după ce trec în nefiinţă.

Dumnezeu Are Cancer

Nu sunt multe lucruri care să conteze. Existenţa stă spânzurată de câteva fire deasupra hârdăului cu nimic. Iar când firele astea încep să plesnească…

Iubesc puţini oameni pe lumea asta. Dar pentru ăia, câţiva,  mi-aş da oricând o mână. Ei mă ţin deasupra, mă conving să respir mai departe. Numai că azi, una din veştile alea abjecte mi-a muşcat creierii: “Pe situl său oficial, legendarul star rock Ronnie James Dio a anunţat că îşi întrerupe brusc turneul în Europa deoarece…”.

E la stomac, din ăla care consumă urât, metodic, omul. Medicii promit să facă tot ce se poate, deşi pacientul e trecut de 67. Nu ştiu dacă o să-l văd vreodată acolo sus, în lumini, cu eleganţa lui absolută, cu vocea aia supremă. Nu ştiu nici măcar dacă scapă. În tot cazul, ca niciodată, în următoarele luni o să am gândul numai la “Dio”. La ăla care a inventat the devil’s horns.

Dream Fuck

Mie mi-ar fi plăcut cu Loredana Groza. Când era ceva mai jună şi nu lălăia geamparale, mi se părea superioară lui Stela Enache. Deşi eram puştan, mă emoţionam la chestia aia cu “Bună seara iubite, vreau să-ţí aduc în dar continete”. Tocmai de aceea, problema starurilor româneşti mă preocupă serios. Cu cine mai fantazează oare lumea să şi-o pună? Dan Spătaru s-a cam dus de mult, Bittman abia îşi mai târâie bilele pe scenă, iar “fata cu părul de foc” s-a apucat de procreat. Drept urmare, în ultimele săptămâni, am întreprins un inopinant şi original studiu sociologic printre domnişoarele care îmi luminează viaţa (doar ca amice, din păcate). Iată şi rezultatele sale. Chestionarul suna astfel: “Dacă tu, femeie sexoasă ce eşti, ai fi privată de ocrotirea amorului prezent, cu cine ţi-ai uni epiderma dintre:

1. Bănică Junior,

2. EBA,

3. Botezatu, închipuindu-ţi că s-ar atinge de femei?”

Contrar aşteptărilor populare, repondentele n-au dat niciun semn de excitare la bunăciunile neamului. Cu Junior şi Bote (probabil că ăla devine hard numai în preajma bărbaţilor goi, cu cizme Holstein, ca în poză) nu şi-ar pune-o nici muma pădurii. Iar cu EBA s-ar arde doar din curiozitate (ca o bilă albă, cineva a remarcat că are buzele ca o matriţă pentru obiectul ăla care începe cu p). Aşadar, dacă damele patriei ar avea libertatea să trăiască clipe de neuitat cu starurile ţării, am avea un popor de lesbiene. Pentru a preîntâmpina o asemenea calamitate (care ar fi cool doar dacă m-ar băga şi pe mine în combinaţie), voi dezvălui armăsarul secolului, fiara erotică absolută şi irezistibilă, ignorată de generaţiile MTV. Priviţi clipul de mai jos şi umeziţi-vă fără speranţa de a-l avea. Căci de la izvorul mădularului său se adapă doar zeiţa aceea blondă, adică nevasta.

Sunete

Muzica e ca sexul. Dacă e o continuă labă tristă, atunci vorbim de rataţi gen Muse. Screm nişte chestii triste la un microfon, sperând să nu se prindă lumea că e doar un fel de Suede cântat mai pe nas. De regulă, orice onanist snob ascultă trupe cu nume imposibile, care mai de care mai decăzute ca sound. Pentru ca un cur din ăsta să se dea însă interesant, trebuie să se ştie despre el că bagă chestii cât mai disonante, mai fără coaie şi neapărat “necomerciale”. Atunci e cu necesitate cool. Evident, când iau la cunoştinţă despre preferinţele mele, bagă textul cunoscut: “Vai, chiar ăia… Dar sunt aşa de…”.

Revenind la analogia cu sexul. Poţi să te freci ca nasoii, cu toate proastele. După dicţionar, se cheamă întreţinere de raporturi, dar nu e nicioo bubuială acolo. Nimeni nu se dă cu capul de pereţi iar mintea nu pleacă nicăieri. Stă să se plictisească şi ea cu tine când tragi pedale ca boul. Dacă e animăleală însă, şi dai drumul la minte din cuşcă, atunci chiar se zice că fuţi. Când toată chestia mai are şi un substrat mai fin, discret, atunci e bubuială totală. Tocmai de aceea, ofer spre exemplificare afrodisiacul muzical personal, în forma sa apolinică şi dionisiacă.

Nefe

Ceva grav se întâmplă în oraşul acesta. Lumea nu mai fute. Văd doar oameni nervoşi, scandalizaţi de situaţie. Au apărut deja conflicte în societate, comunitatea e în pragul anarhiei. Mă aştept ca într-o bună zi să nu mai meargă nici tramvaiele din cauza asta. Probabil că virusul ăsta nou a suferit vreo mutaţie nasoală. Se pune pe prohabul cetăţenilor şi provoacă suferinţa prin abstineţă.  Tocmai de aceea, mă gândesc la prevenţie. Îmi pun mască peste pantaloni aşa, ca Maicăl Jecson. Iar pentru damele frustrate de lipsa prelungită a acţiunii din aşternuturi, recomand tratamente radicale pentru partenerii deja virusaţi: Tamiflu injectabil direct în lulă. Nu vă uitaţi la urletele boilor. O să vă pupe mâna cu seringa când redescoperă gustul puţei.

Pretenţii

Contrar opiniunii plebei, sexul e o chestiune de confort. Dincolo de cazurile rarisime, în care o damă anume are bucile fermecate, trântele erotice nu stau nicidecum sub semnul necesităţii. Desigur, insul comun, mânat de impulsuri naturale netrecute prin filtrul eleganţei, ar sări pe orice gaură disponibilă. El este dispus la sacrificii de orice fel pentru a-şi ademeni victima în coteţ, extaziat de întâlnirea cu puţa. Acesta este  genul de om care îţi spune stupefiat: “Bă, lu aia sigur îi place de tine. Cum boule, încă n-ai futut-o?”. Trec aici peste limbajul grobian, care-i trădează abordările ghiolbăneşti-simpliste ale subiectului. Ca un fin ce sunt, refuz să mă cobor în glodul unor asemenea apelative, răspunzând în schimb prin luminile raţiunii.

Presupunem că nu avem cordul afectat de simţăminte faţă de tantea care ne reclamă cucul. Ea este doar o persoană dezirabilă, cu care ne înfrumuseţăm fugitiv viaţa. Te doreşte, tu n-ai zice nu. Asta nu înseamnă însă neapărat sex. Există o aristocraţie a trândăvelii, a moftului erotic. Pentru o fiinţă superioară, sexul nu este scop în sine, ci doar mijloc. Mijloc pentru relaxare, confort, stare de bine. Tocmai de aceea, dacă persoana vrea să fie scoasă de prea multe ori în târg, pretinde conversaţii şi exagerată atenţie, plus că stă la mama dracului, atunci poate să rămână sănătoasă tot la bucuria jetului de duş. N-am să bat oraşul zilnic ca s-o iau de acasă, s-o plimb, s-o aburesc, să-i fac complimente de rahat toată săptămâna numai ca să se ardă ea cu conştiinţa împăcată că n-a cedat din prima. Tocmai de aceea, îndemn pe această cale doritoarele de scheme fierbinţi să lase deoparte mofturile gratuite. Dacă vor neapărat sex, să vină cu suc şi prezervative la domiciliul futacului. Iar ca o probă de bună credinţă, pentru a-l scuti pe subiect de eforturi inutile, poate să lase şi chiloţii la uşă. Ar fi o dovadă de respect faţă de efortul iminent al binefăcătorului ei.

Fătătoarele

Adesea, persoane bine intenţionate îmi reproşează raritatea relaţiilor stabile, “serioase”. Nu voi nega o evidenţă verificabilă. Nu m-am legat prea des în lanţuri de curul vreunei dude, iar când am făcut-o, mi-am luat urgent şutul reglementar în coaie. Pe lângă precauţia faţă de noi mutilări genitale, am însă şi considerente raţionale pentru evitarea combinărilor frecvente. Totul rezidă în natura femeii (sau măcar a unora dintre ele). Femeia e periculoasă. Ea ticluieşte planuri şi are mintea alimentată cu fantasmele copilăriei. Eu n-am visat niciodată la flori în piept când bubuiam mingea de peretele vecinului. Fetele însă, de cum deschid ochii, bălesc după cearceaful alb cu volănaşe. În vis însă, apar numai ele. Locul virtualului mire e lăsat gol, urmând a fi umplut la o dată viitoare cu un bou dispus să se bage în coşmarul ăsta.

Aici este cheia explicativă pentru tot. În vreme ce bărbatul umblă bezmetic toată viaţa, femeia trăieşte după un plan bine stabilit. Ea are o formă, o nevoie, care trebuie umplută, satisfăcută de un ins. Nu contează care, asta e complet irelevant. Fundamental e ca ăla să-i garanteze că zace a la long lângă dânsa, o ia până la 30, trage în jug pt. familie şi-i bombează doi prunci fără multe comentarii. Aşadar, dacă e Costică, Georgică sau Fănică, nu are absolut nicio importanţă. Omul ăla e o entitate neglijabilă, care trebuie doar să umple forma goală a femeii. Pe ea nu o interesează de fapt cine-i cu adevărat individul, ce preocupări ori pasiuni are, la ce se gândeşte când nu-i fute ea creierii. Dacă femeii i se pare că ăla corespune planului, îl ţine cu arcanul lângă dânsa. Cum simte însă că nu vine cu inelele degrabă, îi dă urgent cu flit şi caută altul. Dacă în aparenţă suferă totuşi după fostul futac, asta e doar o conformare a prezentei teorii, căci ea nu boleşte după un om anume, ci doar pentru că a pierdut timpul aiurea.

Astfel, bărbatul vigilent trebuie să se înarmeze cu straşnice unelte de identificat primejdia. Ca element de recunoaştere a unei asemenea dihanii vă recomand să o confruntaţi când e într-o postură vulnerabilă, incapabilă de prefăcătorii meşteşugite. Aşadar, dacă vă bate totuşi gândul să băgaţi acte cu dânsa, sesizaţi momentul când se duce la budă şi atunci, cu fermitate, puneţi-i întrebarea de baraj: “Auzi muiere, cine-i fundaş stânga la Steaua?”. Dacă nu ştie că-i Petre Marin, băgaţivă lula-n ele de şaibe. Aia ar fi capabilă se fută şi cu un dinamovist.

Animăleală

Să nu crezi niciodată gagicile cu pirs în limbă. Mai ales când promit destrăbălări sălbatice cu rocăreală. Mi-am pus tricoul negru cu balauri, brăţara aia cu cruci celtice şi-am dat cu uşa de perete la locul unde ar fi trebuit să se dărâme pereţii. Mă aşteptam deja la armate de pletoşi rupţi în ficat de vodcă, la urlete şi ameninţări cu moartea pentru manelişti. Când colo, locul era plin tocmai de manelişti. Pe jos, parchet alb, la mese, scaune albe, pe scaune, putori cu cizmuliţe albe. Ca să nu mă duc totuşi ca boul acasă, am luat o lojă şi o licoare. Mă gândeam că o fi totuşi vreo poantă cu camera ascunsă şi că zdrenţele au de fapt maieuri cu Sepultura pe sub bluzele cu Gucci. Apoi, doi cetăţeni au început să zgândărască nişte instrumente şi lumea aplauda cuminte după fiecare interpretare. La un moment dat a apărut şi o guristă de nuntă, cu un stil uşor diferit de Pantera. Şi când s-au încumentat şi artiştii să bage un GnR pentru sufletul rătăciţilor, mă trezesc cu promoţie la Bacardi. Un barman cu sexualitate incertă a îngenuncheat lângă mine, propunându-mi o mişcare de du-te - vino a paharului. Moment în care orice imitare a lui Slash mi s-a părut irelevantă. Fundamental era să nu mă trezesc cu o mână străină pe picior.

Isus Trăieşte

Cum nu sunt în stare să mă ocup de o meserie serioasă, frec menta între băieţii ăia care vor binele poporului. Care băieţi, se împart în două mari ategorii:  bulşitării de cursă lungă şi isuşii. Dacă prima gaşcă aparţine de fapt ciorditorilor care bagă papagal la mase, a doua categorie e şi mai friki. Rataţii care se cred binefăcătorii neamului umblă să ne facă bine direct prin harul domnului. Ei coboară direct de la coaiele lui doamne doamne ca să ne salveze pe noi, păduchioşii nerecunoscători, care le dăm o,35 procente la urne.

Dacă nu credeţi, puteţi măcar cerceta. Iată-l de exemplu pe candidatul Eduard Manole, îmbogăţit din vânzarea de diluanţi. El îşi face comunicarea, el şi-a strâns semnăturile, el ne va mântui. Reproduc aici o fărâmă din biografia acestui mesia al petrochimiei (a se observa neapărat cele două ciocane încrucişate din siglă, păsăretul flamingo, schema cu paradisul de pe poster şi demenţa din clipul de mai jos):

“Revenind la partea personala , la inceputul anului 2005 a intervenit o schimbare in sensul ca mama sa a suferit un accident vascular grav, stand doua luni in coma si apoi prin spitale inca un an si jumatate, din pacate nereusindu-se decat o recuperare minima - fiind de atunci imobilizata la pat si necesitand ingrijiri specializate 24/24. Tot cam din acea perioada, a inceput sa inchida o parte din afaceri, in special cele din tara, unele nemaifiind rentabile din motive expuse mai sus, altele din motiv ca nu se mai putea ocupa de ele, hotarand sa dedice cat mai mult timp familiei. Toti cunoscutii l-au admirat pentru devotamentul pentru mama sa - Eduard punandu-i la dispozitie personal specializat non stop pentru ingrijire acasa si chiar cumparand o casa cu ceva curte pentru a o putea plimba. In ultima perioada a cazut la pat si tatal sau -prilej de suparari si griji suplimentare”.

Haznaua de Aur

O poveste

Cineva era combinat odată cu una. Nu era mândru de asta. Chiar regreta. Ea era o… A, dar să revin. Ce voiam de fapt să spun? Aşa, când era combinat cu aia, a avut o discuţie. Lui nu-i plăceau discuţiile. Mai ales cu prietenele lui. Când se ajunge la discuţii, treaba e deja puturoasă. Pe ea o mânca însă în cur să discute aşa, în general, despre lume. Ascultaţi aicea la mine, evitaţi orice discuţie metafizică pe marginea patului! E moartea pasiunii. Adică, printr-o ignoranţă autoimpusă, omul încearcă să nu se gândească cu cine s-a încurcat de fapt (considerând că, oricum, alta mai bună nu găseşte). Ea va ţine însă mereu să-i amintească. În cazul ăsta, a fost o privire lungă, plină de înţelesuri periculoase, având ca suport lingvistic un text de genul: ” O ştii pe Gigela? Ea e fericită. S-a mutat cu Marcel şi or să se căsătorească. Tu eşti fericit?”.

Mic tratat despre fericire

Ca invenţie a indivizilor animaţi de iluzii şi speranţe de rahat, fericirea e marca idiotismului. Imbecilă convenţie de limbaj, ea denotă lipsa oricărei legături cu realitatea înconjurătoare. Să vedem însă ce presupune această aberaţie. Persoana în cauză, împodobită cu un zâmbet tâmp, zboară. Ea simte că zboară peste câmpii şi blocuri, scăldată de un puhoi de endorfină. Femeile (că n-am auzit până acum nicun bărbat care să bată câmpii despre fericire) au şi o reţetă precisă pentru asta. Dacă deţin o coşmelie de beton şi pe unu care să le gâdile regulat sub coadă, lumea poate să se ducă în mă-sa. Nicio boală sau război de pe faţa pământului nu mai are relevanţă pentru viaţa lor. Învăluite într-un halo de nesimţire, tratează orice nenorocire cu stupiditatea senină a inconştienţei. Şi atunci, dintr-o vastă mărinimie, vor suna toate prietenele care încă nu zboară, pentru a le îndemna să aibă discuţii despre fericire la marginea unui pat. În unele cazuri însă, prietenele astea se aleg doar cu patul. Care, şi ăla, e tot o fericire.

Hard To Get

Mă doreşte, asta-i clar. Se vede după piscinele alea două umbrite de suspine. A lăsat-o altul iar acum şi-ar vindeca durerea în aşternuturile subsemnatului. N-am niciun dubiu. Doar a făcut şi-un cântec, să văd că-i disponibilă. Eu ce să zic acuma? Fata nu-i urâtă. Are mişcări feline, corespunzătoare. Plus că e un soi de star. Deci promite. Dau să întind mâna după telefon, când mă opreşte un gând. O fi pe Orange sau pe Vodafone? Că în afara reţelei te sparg ăştia dacă insa se întinde la vorbă. A, mai e şi din Australia? Lula atunci. Să sune dânsa.

Concurs

Multe grozăvii mi s-au înfăţişat dinaintea ochilor în zbuciumata mea viaţă. Lucruri abominabile, chestii hard, grav tulburătoare pentru mintea omului. Dar ca puţa dată fără obligaţii, la liber, şi totuşi necaricită, parcă nimic nu-i mai tragic. Există cetăţene în jurul nostru (şi nu puţine) straşnic înfierbântate după futaci incompetenţi. Bun, de fapt ăia nici nu sunt futaci propriu-zis, ci numai ar putea fi (sau cred ele că ar putea). Cert e că femeile se dau de ceasul morţii să găsească cifrul unui prohab ferecat din prostie. Se  iscă brusc o competiţie de tehnici, abordări şi echipamente şliţate de te doare capul. Se investesc sume în produse, se petrec ore în faţa oglinzii, şi tot nada. Dacă idiotul a fost fătat timid de mă-sa, pretendentele nu pot decât să-şi hohotească frustrarea.

Alarmat de o asemenea situaţie, mă văd imediat cuprins de un înalt simţământ al răspunderii. În primul rând, promit să cârpesc orice dobitoc care nu înţelege să-şi facă datoria.  Trebuie să luăm măsuri radicale chiar acum, altfel, ne paşte o pandemie de lesbianism. Dacă nu le rezolvăm noi, or să se rezolve singure sau între ele. Apoi, voi rupe câteva clipe din existenţa mea tumultoasă pentru a şcoli academic participantele la întrecerea erotică. Nu voi zăbovi prea mult la catedră, căci magistrul are o singură învăţătură: “Fetelor, nu încercaţi fuste crăpate şi combinezoane catwoman. Dacă ăla-i bou, tot bou rămâne. Soluţia e o înfăţişare complet nudă, în sclipiri uleioase. Pentru orientarea buimacului, se va face o săgeată cu ruj, pe abdomen, în jos, cu un text lapidar - <<Aici se fute!>>”.

Povesteşte Bastus!

După replica asta, ştiai că urmează ordinăria omului. Băga tânguiala aia jegoasă a lui, cu faţa pocită de un nas gigantic. Ca puştan, eram în delir. Atunci îl iubeam şi pe Paraipan, secătura întotdeauna vitală, cinică, împodobită cu inflexiuni hilare ale vocii.

La teatru nu l-am văzut. Lumea zice că a fost şi acolo mare. Nu atât de mare ca alţii, ăia gigantici, cred. Şi asta pentru că făcut mereu un singur personaj. Chiar dacă genial. Apoi, la sfârşit, m-a întristat faptul că nu s-a respectat. După “De ce trag colopotele Mitică?” şi “Enigma Otiliei” nu face să cobori la telenovele.

Dar asta a fost. S-a terminat. La sfârşit, l-a cuprins ideal în cuvinte povestirea unui prieten de-al lui, tot actor: “Pe timpuri, eram cu Dinică la băute prin Bucureşti. Pe maestru îl lovesc nevoile şi se duce la o toaletă publică. Când iese, în loc de doi bani, cât era taxa, Gigi întinde o sută de lei. Femeia de la intrare face ochii mari <<Vai domnu’, da cât aţi lăsat?>>. Domnu’ răspunde însă sec <<Ei, ce-am lăsat? Iaca un rahat>>. Femeia nu se lasă şi insistă <<Dar n-am să vă dau atâta rest>>. La care Dinică, cu un gest imperial declamă: <<Nu-i nimic. Fac cinste la toată lumea!>>. Şi pleacă”.

Viziuni

Femeile nu uită şi nu iartă. Mai ales când au fost părăsite pentru una urâtă. Mi se pare corect. Cert e că nu se mulţumesc să blesteme numai hohotind în batistă. Nuuu, trebuie să revină la locul crimei, acolo unde au fost tâlhărite  sentimental, unde mârlanul le-a ucis speranţele şi a pus mâna pe bucile alteia. Infractoarea amoroasă, adică interpusa, căţeaua sau pe scurt “vaca aia” e tocată mărunt, mărunt, aşa cum numai o curvă grasă merită. Se fac comparaţii între craci, feţe, balcoane, cururi şi haine cu eterna stupoare de final: “Băi, zi şi mie, oi fi eu nebună, da cum poa să se uite tâmpitu meu la nenorocita aia? Ce n-am eu şi are dânsa?”.  Ca un încercat expert ce sunt, am scanat cărnurile răvăşite ale namilei incriminate, gândind la taina care l-ar fi putut atrage pe voinic la scorbura ei. Şi dacă un muritor de rând n-ar fi avut puterea gândului să desluşească taina, eu am înţeles imediat, lămurind şi suferinda: “Da, asta face sigur Kegel cu bile de rulment”.

S-a dus cu alta

O tulpină nouă, periculoasă, de gripă porcină face ravagii zilele astea. Îmi ziceau recent nişte amice: “Vai, dar toţi bărbaţii ăştia au devenit nişte porci”. Deşi le înţeleg durerea sufletească şi singurătatea din aşternuturi, nu pot decât să le contrazic. Bărbaţii n-au devenit porci. Erau demult, doar că nu s-au prins ele. Ca orice dame înamorate şi năuce, au căzut în glodul sentimentelor, acolo unde demnitatea se suspendă, chiar şi când mârlanul se coteşte subit cu alta. Şi în loc să-l bage temeinic în mă-sa pe posesorul cucului dorit, mai ales când ăla s-a combinat cu regina nasoalelor, îşi adună toată cantitatea de jale şi o depun pioase la soclul amorului răposat. Drept consecinţă, întrebat în legătură cu soluţia ideală pentru depăşirea momentului, am dezvăluit suferindelor formula magică de recăpătare a încrederii de sine. Astfel, în ciuda protestelor iniţiale, eu tot mai cred în utilitatea telefonului de umilire a ratatului: “Băi distrusule, eu sunt fosta. Poţi să dai limbi la toate strâmbele, da gust ca a mea n-are niciuna. Că eu am p…a fermecată, boule!”.

Plăceri Duhovniceşti

M-am bucurat de pomană. Scandalul ăsta cu călugărul porno de la Patriarhie n-a schimbat nimic. Relatările periodice despre aventurile gay ale flăcăilor din chilii nu conving pe nimeni că toată treaba e al dracului de pământeană şi n-are conexiuni cu văzduhul. În loc ca lumea să se şteargă la cur cu icoanele şi să-i îndemne pe ăia să se fută la lumină, aşa cum poftesc, prostanii s-au repezit cu apeluri la afurisenie. “Să-i ardă Î.P.S. cu cârja! Să-i alunge pe diavoli !…etc”. Chestia asta m-a convins a mia oară că degeaba îmi fac speranţe. Poate să se descopere mâine că sf. Maria a fost de fapt lesbiană, că folosea bile anale şi că mai ceda şi la avansurile magilor. Nimic nu s-ar schimba. Turma domnului tot s-ar repezi să facă temenele la poarta grajdului cu cruce, bucuroasă să lase mălaiul grămadă la intrare.

Aşadar, lula evoluţie. Acu ceva vreme chiar au dat la Animal Planet cazul unui maimuţoi ciumete care era iritat de insistenţa vizitatorilor. A tras cu ochiul la manevrele îngrijitorilor şi, la momentul prielnic, cu un şperaclu făcut din nişte sârme îndoite, a şters-o urgent afară, băgându-şi picioarele în plictiseala de la zoo. Aşadar, în vreme ce primatele astea învaţă chestii noi şi depăşesc tradiţionala banană, gloata creştină tocmai a executat o nouă preaslăvire. De data asta a fost sf. Nectarie, vindecătorul de cancere…

Singura soluţie pe care o întrevăd la această avalanşă de prostie este una bazată tot pe sex. Mai precis, ar trebui să se înfiinţeze nişte bordeluri de gay exact în vecinătatea mănăstirilor. Astfel, când popii ar încerca să se concentreze la rugăciuni, dorul pârdalnic le-ar încinge fundul şi ar sări imediat gardul către fericire. Drept lubrifianţi, pentru a fi în ton cu momentul, ar putea folosi uleiul de candelă, ca să nu ajungă aspru în paradis. Şi poate că aşa, găsind sihăstriile goale şi în beznă, credincioşii ar avea un moment de stupoare, urmat de marea revelaţie: “Bă, hai s-o radem acasă, că ăştia ne fut pe toţi în cur”.

Distracţii

Mă tot întrebam de ce naiba nu vine nimeni să cânte în urbea asta păduchioasă. Sâmbătă am primit şi răspunsul: pentru că suntem nişte cururi. Deşi ajung numai 3 trupe pe an, prostimea stă şi atunci în acasă sau suge bere în crâşme nasoale. Asta în condiţiile în care te poţi pili civilizat, ca un domn, acompaniat de muzici fine (şi de explicaţii artistice livrate direct de la o sunetistă focoasă). Mă rog, seara a fost îmbogăţită cu discuţii despre relaţii, prilej cu care, o amică mi-a oferit o remarcabilă justificare a infidelităţilor: “Viaţa este făcută din momente frumoase”…

N-a trecut bine miezul nopţii şi lumea s-a şi pus pe urări: “vai, dar să trăieşti, să dea bogăţia-n tine…etc”. Au fost şi câteva îndemnuri la fericire, dar timide. Curios e faptul că schema asta cu fericirea ţi-o urează numai fostele prietene. Adică, e un fel de: “Dragule, eu te cunosc. Nu m-am riscat la combinaţii grele cu tine, dar sper să o facă alta. Dacă nu, ai belit-o”. După un scurt repaos, amicii m-au harponat iar din aşternuturi, atrăgându-mă spre hoinăreli matinale. Ca un fucker veritabil ce sunt, nu le-am împărtăşit prea mult compania. Mă aştepta acasă o  senzaţională repriză de sex. Un Windows pervers şi-a propus să mă sodomizeze de vreo 3 zile. Abia mai pot sta pe scaun.

Doar o curvă

Extrem de sofisticată, cu şuviţele ei mov şi înfăţişare glamour, aştepta să se facă verde. Prin ochelarii săi eleganţi, negri, privea senin o dimineaţă mohorâtă, străină. La 15-16 ani, totul părea să-i fie un vis, un zbor uşor care se aproprise, doar pentru o clipă, la un banal semafor. Secunde mai târziu, fragila ei alcătuire s-a arcuit într-un chin abject. Visul şi zborul uşor erau doar o închipuire a mea. Mişcările chinuite, schimonosirea feţei nu mai lăsau loc niciunei iluzii: avea sindrom extrapiramidal, dovada crudă că viaţa, pentru a mia oară, e doar o nenorocită de curvă.