Cine Nu Are Femei Să-şi Cumpere

La câteva decenii bune după revoluţia sexuală şi emanciparea socială, femeia tot mai luptă. Luptă şi vociferează, vociferează şi luptă pentru izbânda propăşirii tagmei sale. Pentru asta, nu îşi manifestă reprezentarea ca individ ci neapărat ca masă asuprită. Nu vorbim aici de arăboaica crescută şi posedată cu iataganul la gât. Chiar femeia occidentală se revoltă de lipsa drepturilor. Ea ar putea infinit mai mult dar, evident, cum altfel, nu e lăsată. Bărbaţii îi pun piedici straşnice în calea afirmării. Discreţia feminină în marea creaţie literară, în regia de film sau de teatru este rodul unei sistematice prigoniri a porcilor de bărbaţi. De asta nu sunt prea mulţi chirurgi femei, căpitănese de vas ori bucătărese la mari restaurante. Conspiraţia masculină lucrează oribil pentru înglodarea în mediocritate a eternului feminin.

Drept urmare, asociaţiile de profil au pornit o luptă pe viaţă şi pe moarte (din păcate nu la pieptul gol) cu sistemul. Chiar în România, se fac presiuni enorme pentru modificarea legii electorale. Obligatoriu, 25% dintre parlamentari ar urma să poarte fustă. Se cere instituirea unei zile a egalităţii sexuale, a unei zile a mamei şi a altor zile şi sărbătoriri de gen. Şi astfel, împinsă de la buci de reglementări şi discriminări pozitive, femeia modernă va putea să-şi arboreze juponul pe toate culmile societăţii. Iar atunci, cu necesitate, totul va fi mai bine şi mai frumos. Politica va fi mai pacifistă iar cultura socială se va înnobila de umanism. Desigur, n-ar mai conta incompetenţa crasă pentru anumite activităţi, istericalele şi pornirile sălbatice spre mâncătorie şi bârfă. Femeia trebuie să ajungă cu orice preţ egală cu bărbatul. Ea trebuie să fie boxeur, fotbalist, parlamentar şi pilot de supersonic. Chiar şi atunci când nu se poate sui în carlingă de sindrom premenstrual.

Evident, se vor găsi voci blonde care să-mi înfiereze înfierarea prostiei militante. În întâmpinarea acestui lucru, pentru ilustrarea faptului că toată condiţia femeii ţine de autovalorizare individuală şi nu de ambient potrivnic, fac trimitere la un eveniment monden de actualitate: Giganticul actor şi playboy Romică Ţociu iese cu amanta în club. Paparazzii îi bagă poze la greu, el face scandal. Urlă în plină stradă că el are lula tare şi că e un veteran la curve. Aşadar, toată lumea află că îşi înşală şi îşi umileşte femeia de acasă. Urmat de hoarda de pozari, futacul ajunge la domiciliu. Nevasta (care, după toate probabilităţile, nu se ocupă cu nimic) iese în capot şi începe să ragă. Activistele vor fi dezamăgite. Nu făcea un apel la demnitate, la respect pentru onoarea sa de nevastă credincioasă, de mamă şi ţiitoare a căminului. Doamna era cu gura până la urechi şi râdea de ţigan: “Ce dracu făceai bă, te-au prins ăştia dezbrăcat?”…

Foto: darkpolitics.com

Full

Full de toate mă prăvălesc spre casă. Plin de J@B, de gaguri tâmpite, de poturi luate nesperat. Întristat însă de tristețea unei anume trecătoare adusă de hazard pe aceeași stradă. Ocolirile par întotdeauna stranii după ce ai împărțit aproape totul cu un om. Dar la asta sunt buni amicii. Dau vaga impresie că poți acoperi diverse găuri din tine cu ei sau cu o carte venită  atât de tardiv încât ar împinge în brațele pishiatrului orice statistician.

Foto: elmhurstpub.com

Parfum de Femeie (cartea)

Cât eşti întreg, nu te gândeşti la nevoile altora. Te bucuri ca ţăranul de satisfacţiile personale şi te doare-n cot de restul. Alţii se chinuie însă amarnic. De pildă, oamenii lipsiţi de darul vederii. Cum o fi oare să trăieşti fără să-l fi văzut măcar o dată în acţiune pe Rocco Sifredi? (cine nu-l cunoaşte să caute pe Google, dar numai dacă nu-i la muncă). Sau cum să-ţi duci zilele privat de priveliştea pirsurilor lui Savanna Samson? Noroc că sunt însă binefăcători pentru semenii în nevoie. Cică un nene din Anglia a scos prima carte porno pentru orbi. Dacă Playboyul oferea numai texte libidinoase în Braille, nevăzătorii au acuma la discreţie buci şi craci în relief. Dacă nu pot să frece la sursă, bulănesc o coală de hârtie dezgustaţi de celulita creponată. Păcat însă că pe inventator nu l-a dus capul să completeze experienţa tactilă cu una olfactivă. Nu trebuia decât să picure paginile cu mireasma potrivită şi oamenii ar fi exclamat bucuroşi, ca în bancul cu trecerea pe lângă cherhana: “Bună fetelor!”.

Prinţul Întunericului

Ştiu, admit, acum arată şi cântă ca o curvă bătrână. Abia se târâie şi tremură din toate încheieturile (ştiam eu că am ceva în comun cu starurile). Nu înţelege nimeni ce spune iar acuma se jenează să arate curul la regină. Oricum ar fi, bunicul rockului nu trebuie decât să se arate muritorilor pentru a fi venerat. În mod miraculos, Întâi Stătătorul, Descălecătorul metalelor grele, va pierde suflete şi în România. Iar cum întâlnirea cu spiritul beznei nu suportă amânare, pe 2 octombrie, toate femeile care mă iubesc vor avea chiloţii în bernă.  Voi fi satisfacut în altă parte.

Foto: Hookinmouth.net

Nostradamus Trăiește

Doamne-doamne ne ajută. Ne trimite oamenii lui aleși, dar lumea e oarbă. Nu ascultă la glasul proorocirilor, la păstorii de turmă. Cel mai mare dintre ei are vise premonitorii despre tot. Băsescu are metastază și va deceda la sfârșitul anului, forțele divine vor distruge în curând America iar el va ajunge neapărat președinte. Între timp, prevestește evenimentele umanității aici. Aflați cine crapă cu spume la gură, cu leucemie sau ciumă bubonică. Nu vă luați însă după aparențe. În realitate, e un om al păcii, dar-ar cancerul în bozgori și jidani.

Foto: Turnulsfatului.ro

Păduchele Liric

(Ca să nu creadă lumea că mă ocup numai cu prostii, mi-am adus aminte de un text serios. Unul inspirat din fabuloasa lume a scriitorilor de provincie. Cu ăsta am câştigat, ceva vreme în urmă, un premiu literar şi fabuloasa sumă de 2 milioane de lei. Nu e chiar Herder, dar mi-am luat din el un pulovăr galben. Asta, până când însăşi gloria îmi va ţine de cald)

“Cântă, zeiţă, mânia ce-aprinse pe-Ahil Peleianul,
Patima crudă ce-aheilor mii de amaruri aduse:
Suflete multe viteze trimise pe lumea cealaltă,
Trupul făcându-le hrană la câini şi la feluri de păsări…”

Hotărât lucru, istoria poeziei putea să se oprească la prima sa operă. Grecul acesta orb a spus tot. Tot ce se putea gândi ca forţă de expresie, ca metaforă şocantă ori supremă muzicalitate a versului, era acolo. Prin Iliada, limbajul poetic îşi este suficient, nici nu mai trebuie reinventat, e clasic şi modern deopotrivă, într-o ipostază ce stă sub semnul fabulosului.Cât de greu se mai poate scrie ceva care să nu fie o inutilă adăugire la supremul Homer! Şi totuşi sunt unii care au făcut-o… Puţini mari, enorm de mulţi rataţi. Cei mari sunt ştiuţi, imitaţi, veneraţi, făcuţi nemuritori de propriul lor geniu. Ceilalţi însă… Mai exotic şi mai complex chiar decât geniul, poetul ratat e fascinant. Cât orgoliu prost, câtă închipuire în râma aceasta visătoare! Ce siluire de cuvinte, ce avort mintal, câtă frenetică masturbare! Da, imensul lui noroc e că hârtia suportă tot. Cuminte şi albă, stă acolo şi aşteaptă să fie strivită sub rime. Ce dramă dacă ar avea conştiinţă!

Poetul mic e un neînţeles. Prea mare pentru o lume aşa neînsemnată, născut mereu într-o epocă nepotrivită, este victima unei umanităţi oarbe. Dacă ar şti ceilalţi cu cine sunt contemporani, dacă ar realiza absconsele lui tâlcuri, numai dacă s-ar trezi şi ar înţelege colosalul său talent… Dar nu, contemporanii sunt prea mărunţi pentru a pricepe norocul peste care au dat. În loc să-l preţuiască, să-l preacinstească, să-l adore chiar pe acest iscusit demiurg, ei dormitează în ignoranţă. Când se vor trezi, va fi prea târziu… Îşi vor muşca mâinile că zeii le-au trimis pe unul de-al lor şi nu s-au învrednicit să-l preţuiască aşa cum se cuvine. Cine ştie când vor mai avea o şansă ca asta? Peste o sută, poate o mie de ani? Ori poate… Da, poetul mic stă sub semnul eternităţii. Geniile recunoscute au avut noroc. N-au fost atât de mari pe cât se spune. El este chiar şi mai mare! N-o spune deschis, căci prostimea ar râde de el. O ştie doar nevasta lui. Numai ea a fost vrednică să vadă altceva-ul, singură ea ştie lângă cine are privilegiul să trăiască.

Poetul mic are energie. Poetul mic se zbate. E amic cu alţi poeţi mici, dar nu chiar prieten. De fapt îi urăşte. Doar el e unic, nu? Îi tolerează înţelegător în augusta lui umbră. Imperator al spiritului, îşi întinde divina sa mână peste aceşti bieţi versificatori. Ar putea să-i strivească dintr-un zvâc de condei, dar îi lasă… Nu merită efortul, energia lui e atât de preţioasă încât ar fi o inconştienţă s-o risipească în amănunte. Poetul mic are o responsabilitate faţă de propria sa excelenţă. Ar priva omenirea de alte şi alte nepreţuite comori dacă s-ar irosi aşa…

Eroul nostru e rău. Autoînchipuit unic, mâncat de negre umori, cu spume la gură, cu sânge în ochi, înjură pe toţi. E prea puţin loc sub soare pentru atâtea talente. Pământul nu-i încape pe toţi. E prieten cu unii şi-i urăşte pe ceilalţi, apoi se schimbă şi scuipă pe foştii amici. Se ceartă şi suferă, se zbate şi oboseşte. I se cuvine totul şi i se dă prea puţin, arta sa e atacată nedrept. Doar a adus generos lumina peste o lume în beznă… Ce lume! Ce timpuri! Dar nu-i nimic, posteritatea îi va fi recunoscătoare. Odată şi-odată adevărul va ieşi la iveală ca diamantul din noroi, căci diamant e versul său…

Poetul mic nu vrea nemurirea numai în cele ale spiritului. Cetatea ar trebui să profite de incredibila lui viziune, de neţărmurita sa înzestrare. Ar trebui să fie întrebat, să i se ceară sfaturi. În fond, el poate fi şi filosof. N-a spus oare chiar Platon că filosofii ar trebui să conducă? E drept că tot el voia să alunge poeţii din cetate, dar ce mai contează? Asta a fost o rătăcire, lui i se poate ierta.

“Astfel i-a zis, iar pe el îl acoperă norul durerii,
Neagră cenuşă înpumnă şi-o-mprăştie-n capu-i sluţindu-şi
Mândrul obraz şi se umple de ea strălucita lui haină,
Însuşi în pulbere apoi, cât este de mare, se-ntinde,
Părul şi-l smulge nebun cu mâinile schimonosindu-l.”

Da bătrâne Homer, tragic poet al zorilor lumii, prin gândul tău, lumea nu a mai fost la fel. Dacă totul s-ar fi sfârşit la începutul tău…

Foto: main.nc.us

Prosperitatea Naşte Monştri

Mă scot cumplit din sărite persoanele imbecil de generoase. Mai ales alea care joacă la loto ca să-şi ajute semenii. Vezi câte o babă scofâlcită băgând cruci peste numere numai ca să le facă bine la cunoscuţi. Visul ei cel mai mare e să-şi pună placă nouă şi să-şi repare oasele. În rest, niciun vis de văzut lumea, de stat într-o casă mai bună. Ar împărţi în schimb banii la nepoţeii şi vecinii fără posibilităţi. Să le fie ălora comod şi s-o pomenească.

Nici eu n-am scăpat de pe lista binevoitorilor. M-ar ferici şi pe mine vreo două mătuşi, numai că din răposarea lor mă pot aştepta numai la moştenirea unor rate la frigidere. Câştigul întârzie să apară şi eu rămân numai cu promisiunile unor senile. În plus, babele resping categoric sugestia cremării, aşa că a căzut şi schema valorificării locurilor de veci.

În tot cazul, eu măcar sunt onest. Nu promit nimic nimănui. Adică, dacă aş câştiga, m-aş ocupa doar ca bucile mele să stea pe moale. Ar curge cu viloaie, elicoptere, limuzine, adică, în general, cu orice ar produce oftică ghinioniştilor. Aş cumpăra hectare de pământ în centrul târgului şi le-aş lăsa pârloagă numai ca să râd cum se înglodează fraierii. Iar la cunoscuţi le-aş trimite câte-un plic auriu, doar aşa, ca să le trezească speranţa. Iar când l-ar deschide, deja cu mulţumiri în gând pentru mine, ar scoate, scris cu căcat, un singur mesaj: “Muie la săraci!”.

Foto: Tuningnews.net

Prinţesa Ştie Meserie

Cică în Suedia e vânzoleală mare. Producţia de Volvo şi Ikea e pe butuci de când poporul are griji mondene. Ţara stă pe buza prăpastiei iar dezastrul are cauze hormonale. Viitorul skiorilor e în dubiu, prinţul Carl băgându-şi adânc picioarele în soarta tronului. Flăcăul s-a plictisit de tristele stătute de la curte şi bagă pedale la o starletă porno. Îl doare la bască de coroană şi mălaiul moştenit, schimbând grija sceptrului cu cătuşele roz.

Oricât de cufuriţi ar fi însă oamenii, eu tot nu văd motivul scandalului. Dama pretează de poveste, prinţul e fericit iar lumea are subiect de bârfă. Singura  problemă ar fi cu urmaşii insolitului cuplu. Dacă zdreanţa ar începe să scoată negrişori din burtă, unica explicaţie ar fi că prinţesa cea zglobie a fost mult iubită. Asta ca să nu se spună de la obraz că e vorba de încurcătura la o poştă.

Foto: Ffffound.com

Caut Păcătoase

Mâncați cârnați în post? Poftiți la cariceală când s-a născut domnul? Umblați cu toyuri în loc să vă gândiți doar la reproducere? Luați o mină vinovată și mirosiți coaiele popei! Sub fusta perversului vă puteți elibera. Numai el vă iartă masturbările și pornirile bahice. O mărturisire făcută la loc dosnic face cât 5 sexuri anale. Iar când vi se face oferta asta fabuloasă, mai și cârtiți…

Am auzit de pildă doamne revoltate de curiozitățile preoțimii. În loc de necazuri în familie, sunt întrebate cu predilecție de preacurvie. Dacă au supt, dacă au avut poziții nepotrivite și parteneri multipli. Obiecția mi se pare nefondată. Să se pună orice bărbat în locul popei. Bagi 3-4 înmormântări pe zi, mai tragi la măsea un vinișor sfințit și vin 10 proaste să-ți spună păcate la prohab. În condițiile în care ele vorbesc murdar, omul ar trebui să se abțină și să nu se deschidă la nasturi… Mă rog, să mai înțeleagă cineva femeile… În tot cazul, dacă se simt torturate de ideea păcatului, eu mă pot oferi să le încerc. Măr roșu n-am. Dar când merg la femei anxioase, întreb mereu: “Săru’ mâna, primiți cu șarpele?”

Iubiți Natura (cu prezervativ)

Metrosexual? Ubersexual? Deja fumat. Nu fuți verde, nu exiști. Acuma pe val e ecosexualul, persoana care umblă cu reciclarea și sub așternuturi. Chestia a depășit deja starea de moft. Se scriu cărți, se țin prelegeri. Trebuie să știi ce prezervative sunt admise, ce toiuri se pot cumpăra și cum se dezafectează ele fără să rănească mediul. Totul, absolut totul trebuie să fie în armonie cu natura care ne ține la țâța ei.

Așadar, putem trage concluzia că domnișoarele singure vor înceta sexul cu animalele și vor trece pe recolte. Gata cu ademenirea alsacienilor. Viitorul e în știuletele de porumb. În plus, de acum înainte, vor fi admiși doar lubrifianții din rapiță și cânepă, fără adjuvanți industriali. Asta ca aviz pentru amatorii obișnuiți cu ulei ars de floarea soarelui, pus direct din tigaie.

Foto: macleans.files.wordpress.com

Copilării

Cea mai tare jucărie din copilăria personală a fost un tanc. Unul bestial, adus de tata de la ruși. Dotat cu antenă și baterii, rula imperturbabil pe șenile până pocnea vreo mobilă. Țeava tunului se termina cu un bec roșu, avertisment că, dacă ar fi fost adevărat, monstrul ar fi făcut moarte de om. Evident, fascinația era totală. Scoteam zilnic untul din el, până când curiozitatea l-a dat gata. O amplă inspecția cu șurubelnița i-a dat gata circuitele, trecându-l pentru totdeauna în hangarul amintirilor.

Ani mai târziu, o altă jucărie avea să-mi atragă fascinația. Nu era de la ruși, dar semăna. La fel, era dotată cu ce-i trebuia și rula la fel de imperturbabil. Și la volan, și pe jos. Ba chiar uneori, după niște chestii ludice mai îndelungate, avea gura de foc tot roșie. Chestia e că asta s-a stricat din senin. Sau o fi avut defecte de fabricație? Cert e că, după asta, am avut curiozitatea să mă uit o vreme sub turela ei. N-avea niciun circuit normal…

Foto: farm3.static.flickr.com

666

Ziua resurecţiei e dată-n mă-sa. Dă poporul năvală la popă ca musca la căcat. Babele trag speranţă să le treacă reumatismul, pensionarii se roagă s-o mai ridice şi ei o dată din mormânt, nasoalele speră să se mărite iar coardele…, coardele dau cu agheazmă la puţă, să nu rămână borţoase. Toată lumea iese în câştig. Popei îi iese de-un Logan, prostanii se încarcă de nădejde. Bine că se termină postul şi se eliberează lumea. Care cu slobozeală la pântec, care cu dezlegare la muie. Nici nu e neapărat ca oamenii să se rupă cu credinţa. O exista, n-o exista, pe cine fute grija? Important e ca fiecare să se simtă bine şi să-şi pună sufletul la adăpost. Asta, în caz că ăla chiar o ardea pe levitaţie.

Acestea fiind zise, a venit momentul dezvăluirii unei mari taine. Mi-am făcut un examen de conştiinţă şi sunt gata să spun tot. Mărturisesc că şi eu cred. Cred că, în seara de înviere, o să mă urc pe-un bloc de lângă mitropolie şi-o să arunc pungi de căcat cu catapulta. Să simtă şi gloata adevăratul gust al raiului. Iar dacă, prin absurd, insul ăla dubios chiar ar fi avut relaţii sus, sunt pregătit pentru ce e mai rău. Oricum, doctorii îmi spun că-s pe ducă. De aia am dat dispoziţii să-mi pună în raclă baxul cu prezervative şi tuburile de lubrifianţi. Cică bagaboantele tari răposate trag tot la smoală.

Foto: listal.com

The Smoking Man

Agentul Mulder nu se putea duce la budă. Oricât ar fi fost de dificil, făcea într-o pungă. Şi asta pentru că, până şi acolo, după colac, pândea The Smoking Man. Conspiratorul ştia tot despre toate (când era stricat la burtă agentul, ce viruşi fabrica guvernul, ce ozeneuri patrulau prin păduri). Filmul era totuşi fain. Chiar eram curios ce fel de chiloţi poartă Scully. Ţăranii ăia de scenarişti n-au dezbrăcat-o. Mare păcat. Puteam paria că-s din ăia de ţaţă, cu prelungitor, până la buric. La un moment dat, mi-a dat însă prin cap că schema era atât de bine făcută, încât nişte boi ar putea chiar să creadă. Faza proastă e că nu m-am înşelat.

Există şi în realitate armate de idioţi care trag apa cu gândul la conspiraţii. În America, poartă glugi cu KKK la întruniri cu făclii, haine de camuflaj în casă şi ţin ganul sub pernă. E iminent ca guvernul să le ia acrul de pământ din bătătură sau camionetele lor de rednecks. Nebunii cu ceva studii au temeri mai adânci. Cabale atotputernice pun la cale viruşi nemiloşi, ca atunci când au dat drumul la SIDA pe stradă. Agenţii secrete răpesc cetăţeni şi pun cipuri peste tot. Liderii lumii, evident, se ocupă cu lucruri şi mai grave. Dau cu avioanele în turnuri sau stârnesc războaie pe care, de fapt, nu vor să le câştige. De ce ar face asta? Proştilor, manipulaţilor trişti ce sunteţi, tot nu v-aţi prins? Ca să facă noua ordine mondială, să pregătească lumea pentru când or veni alienii! Contacte deja sunt, doar că nu e stabilită data.

Mai grav încă e faptul că demenţa asta nu e propagată doar de nişte puştani retardaţi pe forumuri. Analişti aparent respectabili aruncă ipoteze halucinante, tâmpind inconştient poporului. Astfel, măcelul din metroul moscovit nu e făcut de ceceni, ci de Putin, smoking man-ul ideal. Insul ar vrea să-l îndepărteze pe Medvedev sau să-i spargă pe islamişti înainte de olimpiadă. Şi deşi nebunii ăia au revendicat atentatul, cine îi crede? Poate e un feic  comandat de ăsta, poate killerii îs pe-o mână cu Kremlinul sau poate… În fine, mă pierd în amănunte. Ideea de bază e că, dacă mai întâlnesc un bouan din ăsta cu conspiraţii, las şi eu logica deoparte şi trec la argumente forte: îi frig direct o cizmă între ochi. Port 44…

Foto: Sitcomsonline.com

People I Know

Acum câţiva ani, ştiam 3 oameni în oraşul ăsta. 1 ca lumea, 1 aşa şi aşa, iar ultimul, de-un complet rahat. Dar măcar erau relaţii uşor de administrat. Îmi era clar care cum e, ce-i poate pielea şi de ce-i în peisaj. Acuma, ştiu o mie. Cum naiba s-au înmulţit ăştia ca sporii, habar n-am. Deşi nu mai ţin exact minte, pe unii,  ăia decenţi, cred că i-am ales eu. Dar restul? De unde gura mamii lor au apărut ăia, restul? Cum m-am ales totuşi cu atâţia indivizi  care se simt lejer să mă ia cu “ce faci bă koaie?”. Cum naiba mă nimeresc în tovărăşia atâtor boi care, eventual, mă mai şi urăsc? Probabil însă că văd eu întuneric de atâta lumină cât îmi oferă. Drept urmare, ca o mărturisire de recunoştinţă pentru  contribuţia la nemărginita mea fericire, o să le fac un cadou. O să le trimit câte-un plic cu o mie de parai. Iar cei care, ca surpriză, or să găsească antrax în plic, să ştie că nu-i de la mine. S-a făcut o încurcătură la poştă.

Foto: 123rf.com

Pentru mine, Botezatu nu mai există

În lumea ştrasurilor şi a chiloţilor cu ancore e dezastru. Titanul Bote e distrus. Oscilase mereu confuz între căldura feminină şi tăria bărbătească. Acum, părea să se fi hotărât. Când colo, porcii de la ziare i-au distrus viitorul. Au produs poze cu gagică-sa în coteţul lui Cristea, mingicarul. Când modistul transpira la dansuri pentru caritate, fata ar fi năduşit driblată de golan. Sau cel puţin aşa pretind pândacii. Tragedia a căpătat amplitudini antice. La scandal, ea a leşinat, el a produs scena despărţirii: “pentru mine, Bianca nu mai există!”Apăsat moral de paguba produsă, fotbalistul s-a dus la antrenament.

În mod normal, n-aş fi râs de durerea omului. La drept vorbind, eu nici nu cred că femeia l-ar fi putut înşela. Adică uitaţi-vă la faţa ei! Trebuie să fii nebun să crezi că ar fi fost în stare. Mai ales că-l iubea. Doar a şi zis la revistă… Mi-am amintit însă de o emisiune cu ceva anişori în urmă, în care artistul se dădea balaur. Comenta îngreţoşat cazurile de infidelitate, despre pierderea demnităţii. Afirma că bocitul e penibil, o slăbiciune care surpă iremediabil demnitatea bărbatului. Pretindea că partenerii stau priponiţi sentimental doar atâta vreme cât primesc ce le trebuie în aşternut, acasă. Cu alte cuvinte, ori ea nu dă corespunzător din balcoane, ori lui i-a leşinat şoarecul. Tocmai de aceea, suspinele sale stinse provoacă o suspiciune fundamentală: “probleme Gogule?”

Notă de subsol: În original, poza de mai sus, găsită pe-un sait aiurea, se intitula “Bianca_capră”. Din decenţă, am îndepărtat partea vulgară. Nu de alta, dar făcea cacafonie.

Foto: Apropo.ro

Partners In Crime

Țara asta e așa de ratată, că nici hoți ca lumea nu mai are. Competența și stilul au dispărut până și din ciordeală. Hoțul nu mai așteaptă să se ducă baba duminică, la slujbă. Intră ca boul peste dânsa în casă și-i dă în cap ca să-i ia pensia. Ca să nu mai zic de hold-up-uri. Apar tot felul de ratați pe la case de amanet și ciuruiesc funcționarii cu bile de cauciuc. Umflă două lanțuri de aur și, pe urmă, douăzeci de ani de frână. Ultimul caz a rupt însă gura la toți.

Oricine bănuia că statul e cangrenat de mafie, dar n-avea reprezentarea ei concretă. Își închipuia că rețeaua-i condusă de vreun super ciumete, de un fost megasecurist care umblă fin la judecători și poteră. Când colo, iaca Voicu! Un țigănete obez și analfabet învârtea pe ghiul o țară întreagă. El și cu nenea Vanghele. Nașii de abanos ai mânărelilor cu dosare. Iar când până și ultimul julitor din tramvai știe că toate telefoanele se ascultă în țara asta, luzării ăștia își explicau faptele la celular. Nu făceau corespondență deștept, printr-un curier de nădejde, nu stăteau cotiți de procurori prin boscheți. Prostanii aranjau potlogăriile pe fir și cereau mălai la restaurant, sperând să nu-i dea în gât chelnerii.

În fine, așa popor, așa hoți. Eu însă m-am gândit demult. Dacă o fi vreodată să-mi bag picioarele în simțul cetățenesc și să mă apuc de furat, măcar o s-o fac cu stil. N-o să mă risc la o valiză de parai și pe urmă să forțez granița la bulgari. Nu tată, dacă e de trăit în pericol, atunci pericol să fie. Planul meu era să sap o gaură de la metrou, până sub sediul BNR, la tezaur. Iar dimineața, când s-ar fi dus Isărescu la muncă, să se trezească fraierul că tot aurul patriei a trecut la privat. Care privat viza o plecare de poveste, cum altfel, decât în Mexic. Odată chiar i-am expus planul meu unei persoane cu care imaginam o echipă gen Bonnie and Clyde. Nu s-a arătat impersionată. Era combinată din interes. Prin urmare, nu-și risca viitorul liniștit pentru un gangster închipuit. Trebuia să mănânce și ea o pâine. Chiar dacă tot într-un fel de pușcărie…

Foto: Bonnie and Clyde, The movie

Cinecitta Per Sempre

În sfârșit, am fost la mall să văd un film. Dacă aveam o bâtă, o foloseam. Ce spectatori, ce fețe… 4 săli pline ochi pentru producții cu uciganii (eu am intrat alături). Mai mult ca sigur, poveștile erau pentru toți la fel. Erou bun+ situație proastă, eventual balauri+damă care-l ajută+suspans, criminalul e ăla, ba nu, e ălălaltul+alergături, pistoale, mașini de poliție, gata. Handicapații și-au luat porția de imbecilitate și s-au dus liniștiți acasă. America i-a distrat, i-a înnobilat intelectual. Asta confirmă și mai vechea mea teorie: cine se uită la Oscar e un idiot. Zace cu ochii sparți o noapte ca să afle că The Hurt Locker e capodoperă…

În fine, dacă tot nu dorm nopțile, m-am reapucat de vizionări. La Notte, ca să fiu în atmosferă. Păi filmul ăsta… Acuma înțeleg de ce e poporul adăpat cu blockbustere. Nu poți să mulgi turma de bani cu chestii intelectualiste, golite de story, zdrobindu-i creierii cu angoase despre alienarea postmodernistă. Plus că nu mai are cine să le facă… Mai mult, în mod absolut șocant, ăia care puteau, marii maeștri, au trăit mereu cu umilința Hollywoodului. L-am văzut odată pe alt grande, Fellini, la 70 de ani, în fața Academiei. Era umil, terminat de emoție, cu glasul pierdut în fața industriașilor de film. Și în loc să țină, ca un colos ce era, un discurs arogant, scandalos, a la Mussollini, s-a scuzat că răpește prea mult timp audienței. M-a dezamăgit teribil. Atunci, pentru prima dată, ca o răzbunare pentru toți făcătorii și înghițitorii de rahaturi pe celuloid, aș fi vrut să-l văd renunțând la absurda lui modestie și, arătând curul la sală, să arunce profetic, antebecalian, faimoasa formulă: “Băăăă, vă dau la toți muie pe partea cinematografică!”.

Foto: Marcello Mastroianni, La Notte, R. Antonioni

Mamela se Revoltă

Lumea crede că e ușor să fii cocalar. Pune un țăran un munte de aur peste 4 clase și gata, iaca mârletul de lux. Ei bine, nu-i chiar așa. Și aici trebuie talent, știință, o rafinare inversă a gusturilor. Luați de pildă 100 de maneliști de la noi. Din ăia care-s Botezatu wannabe. Ce le dă lor prin cap dacă fac mălai? Care-i maximul de târlăneală sclipicioasă la care pot ajunge? Bagă un Q7 alb, papuci cu bot întors și-un fes LV, cu litere multe, la vedere. Asta-i tot. A, plus ochelari din ăia, ca de sudor, în discotecă, dar tot nu-i deajuns. Asta e de acum un fel de uniformă, o obișnuință de club ofilit.

Ciumeții adevărați bagă stil nene, o ard la ștaif. Cine rupe locul trebuie să-și bage copitele drept în ficații bunului simț. Tocmai de aceea, un tuner rus a anunțat că oferă șmenarilor cu posibilități țeava anului: un gip capitonat cu piele de penis de balenă! Și chiar dacă inițiativa a căzut între timp, asta s-a întâmplat după protestele altui mamifer cu podoabe prețioase: Pamela Anderson. Oricum ar fi, planeta a fost salvată. Birjarii de cavouri pe roți nu-și vor mai legăna bucile pe intimitățile mamiferelelor rare. Dar chiar, oare toanta aia măcar știe ce-a salvat? Sau poate mai crede că prin chestiile lor lungi se depun icre? Iar dacă ar aburi-o cineva că icrele sunt mai tari ca botoxul… Hotărât lucru, nu scapă alea de harpon.

Foto: Barb Wire

Zdreanţo! Ba tu eşti zdreanţă, mamă!

Acu ceva ani, mă bătea gândul să scot un ziar. Nu l-am scos. Rău am făcut. I-aş fi spus simplu: “Caca”. Cum n-am fost pe fază, au preluat alţii ideea şi au făcut avere cu ea. Important e să găseşti trei tâmpiţi care să se acopere cu rahat cât e ziulica de lungă. Cine se îndoieşte de reţeta asta magică a presei române să aibă pregătit un sul de igienică. Poftiţi să lecturaţi nişte headlineuri de forţă privind moştenirea unui cimitir:

Oana Zăvoranu: “Mama şi-a făcut liposucţie ca să arate mai bine la închisoare. Îi iau tot, şi dinţii din gură!”

Mama: “Pepe e o glugă de coceni. Taică-su e bigam”

Oana: “Mama l-a ucis pe tata. Mi-am stropit maşina cu urină ca să scap de blestem”

Mama: “Oana mi-a vândut blănurile şi aurul. Fir-ai al dracului să fii! Țigancă! Nemernică”

Oana: “O bănuiesc că are un amant tânăr. De data asta ai belit-o, hoaţo!

Mama: “Are un suflet de diavol”

Pepe: “Soacră-mea mă vrea la aşternut”….

În josul paginilor, tone de reclame la reparaţii de hemoroizi-fisuri anale. Aş fi fost bogat…

Foto: Click.ro

FKR Jr.

A observat cineva că nu se mai fac copii? Adică se mai fac, da’ rar al naibii. De obicei fac ăia ceva mai avuţi şi colegii nasoi din liceu (tâmpiţii au mereu plozi sănătoşi). În rest, suntem o generaţie de condomari. Fetele socializează cu pastilele în poşetă, iar marile iubiri sfârşesc cu un chiuretaj. Nu există însă ins, cred, care să nu se fi gândit la ce creatură ar ieşi din el. Personal, n-aş băga mâna în foc că aş da lumii vreun urmaş olimpic. Oricum, i-aş da foc la ghiozdan dacă ar păşi pe astfel de cărări greşite. Mai sigur e că ar fi o combinaţie de Marilyn Manson cu Kat von D, genul de puştan care ar face eseuri la şcoală despre homosexualitatea reprimată a lui Isus. Tot ce mai trebuie e să găsesc o mamă responsabilă care să-i golească pe ascuns Coltul de plumbi atunci când s-ar supăra pe profesoare. Dar am avea un cămin fericit. Simt asta.