A Kind of Alchemy

Byron (trupa, nu poetul) vine cu sunete şi versuri noi în Iaşi. Cine se poate rupe de televizor şi mall este poftit sâmbătă, în Mojo, de la 9, la prezentarea noului album al oamenilor. Album care nu se adresează spectatoarelor cu cizmuliţe albe şi bovanilor cu tricouri Eminem. E cultură fraţilor… Pentru a ademeni suplimentar persoanele amatoare de lirism, reproduc aici câteva fărâme din creaţia domnilor:

Vitruvian Man (ăsta-i link)

Up the mountain, layin’ on ground,
I can feel the earth spinning round and round
Arms wide open, vitruvian man
I’ve lost direction, free again.

Feel alive to the bone
Feel alive back home
Watching the sky, looking for a key
Billions of worlds looking back at me…
Had a dream about that
Had a dream, but i forgot…
Unplugging the matter i let you behind,
I told you there is a key i have to find.

Inimă nu fi de piatră

Mi s-a dus vestea, numele meu e purtat peste mări şi ţări. Nemărginita mea înţelepciune atrage de pretutindeni inimi pustiite în căutare unei vorbe calde, a unei pilde (mă gândesc să scot un ban cinstit din asta). Osteniţi de atâtea rătăciri sufleteşti, oameni în nevoie îşi deşartă tristeţile, nădăjduind în sfaturi tămăduitoare. Ultimele dureri înfăţişate dinainte-mi sunt pricinuite, cum altfel, de amorul neîmpărtăşit. Dame dăruite corespunzător de natură bolesc după nişte flăcăi surzi la suspinele lor. Fetele ar vrea şi ele ceva acţiune, împleticiri în aşternuturi, şi ăia nimic. Nicio reacţie, o pipăială cât de cât acolo, să mai astâmpere clocotirea din sutien.

Copleşit de asemenea grozăvii, o supărare mare s-a aşternut peste divinele mele tâmple. Chibzuind adânc situaţia, gândurile mi s-au oprit asupra câtorva variante: ăia nu pot, nu vor, n-au unde sau iubesc pe altele, deşi flirtează şi cu aspirante. În afară de cazul lipsei unui sălaş propriu de caricit (o calamitate demnă de atenţia ONU), celelalte motive duc către ipoteza ratării futacilor. Adică, dacă fetele au dotări şi dorinţă iar ei mai stau cu nădragii pe dânşii, ăsta e temei de şut în coaie. Cum damele au însă reţineri în mutilările genitale şi insistă la infinit cu avalanşa de farmece, le voi livra formula magică a succesului erotic, aceea care deschide toate prohaburile şi incendiază orice imaginaţie. Lăsaţi deci orice prostii învăţate din reviste sau din gura unor neofiţi într-ale erotismul şi băgaţi la cap ce glăsuieşte posesorul sapienţei absolute: orice femeie care caută cuc cu lumânarea nu trebuie decât să se aplece la urechea masculului pentru care resimte pofte, şoptindu-i apăsat, sacadat, ca un geamăt stins - “Mă mănâncă”.

Inimă nu fi de piatră (ascultă)

Sappho Godzilla

Universul meu erotic a devenit un pustiu cu întinderi de zgură. Trăisem cu certitudinea sacră că toate lesbienele sunt divine, că există o lume a damelor tari care, deşi puţin accesibilă, garanta prezervarea esteticii în lume.  Îmi închipuiam un tărâm al graţiei absolute în care, blonde şi brune date dracului se dedicau unor neîntrerupte desfătări cu îmbrăţişări şi limbi. Cum nicio iluzie frumoasă nu ţine mult, namila din poză mi-a distrus imaginaţia perversă. Cică vaca tocmai a divorţat de bărbat (cum de o fi lăsat-o oare inconştientul?) şi îşi caută parteneră pe net. A simţit probabil că nimic omenesc nu o mai poate străpunge şi s-a orientat spre fricţiuni de suprafaţă. Şi deşi cele 204 kile par a îndepărta amatoarele de distracţie, bestia mai speră. Speră într-un suflet pereche dotat cu o carcasă de aceleaşi dimensiuni, eufemistic numită “voluptoasă”. De-l va găsi sau nu, numai cărnurile ei vor şti. Un lucru e însă sigur. Oricine-i va mai umbla la prăpastie cu gura va trebui să lucreze cumva din lateral sau din spate. Altfel, în cazul unei abordări frontale, din genunchi, există riscul asfixierii cu burta.

Paris Amour

Dacă stupiditatea accidentală se mai poate trece cu vederea, imbecilitatea practicată în masă, sistematic, vreme de sute de ani, îmi pare impardonabilă. Cum naiba poţi ca, după veacuri de kilăreală generalizată, să mai consideri omul bun de la natură, recuperabil moral? Şi totuşi, prin veceul creştin, ni s-a deşertat în societate un soi de milostivire complet aberantă - “infractorii, oricât de răi, trebuie iertaţi”. Viaţa nu li se poate anula, că-i dar de la domnul. Aşadar, băieţii răi, chiar dacă o comit gros de tot, dacă au norocul să facă frână printr-o ţară civilizată, s-au scos. Televizor, mâncărică bună şi caldă moca, trândăvie toată ziulica şi prezervative pentru sex cu tovarăşii de celulă. Dacă nu-ţi plac femeile şi ai probleme cu chiria, eu zic că i-o variantă…

Pentru a ilustra însă temeinicia acestui soi de antropologie pretins umanistă, m-am oprit la cazul unui domn nipon. Issei Sagawa era student la Paris în 1981. Ca tot omul, şi-a invitat şi el colegă acasă, să simtă romantismul locului. Numai că în loc de îmbrăţişări şi şansonete, loverul i-a tras fetei în cap cu puşca, pe la spate. Ei i-au sărit ţăndări din ţeastă, el a leşinat de emoţie (la propriu). Când s-a trezit, bucuria nu-l părăsise. A început s-o mănânce în timp ce făcea sex cu cadavrul. A tranşat apoi partenera, să aibă şi pe mai târziu câte-o gustare, având grijă să filmeze şi să pozeze tot. Când l-au prins pe flăcău, s-a dat nebun. Ca să nu-l streseze presa, potera l-a extrădat în Japonia unde, la un nou consult, a ieşit sain but evil. Iar cum răutatea nu-i infracţiune, omul e liber şi-acu. Poate vă închipuiţi că se căieşte pentru fapta lui? Când este chemat la interviuri sau pus să facă recomandări pentru restaurante, îşi aminteşte cu nostalgie de carnea de om. Cică aia de pe coapsă e cea mai bună. Fără miros, cu un gust uşor dulce aşa, precum carnea de ton…

Deo

Pe hol se aud chicoteli, râsete ştrengare. Cu fustiţe scurte şi volănaşe albastre, fetele de la Tnuva intră zglobii în birou: “Bună ziuaaaaaaaaa, e promo….. “. Bruna radioasă n-apucă să-şi zică până la capăt textul şi capătă o paloare bruscă. În mod  natural, toată lumea i-ar putea explica reacţia prin întâlnirea cu şarmul meu zdrobitor. Există însă pe lume, chiar dacă pare incredibil, ceva mai tare ca farmecele personale. Mai precis, e vorba de emanaţiile unei colege. Aici nu e vorba însă de o duhoare oarecare, de un accident trecător. Nu tată, animala pute feroce, constant, apăsat, ca un nesfârşit şi epuizant cataclism, propriu unei vite cu obezitate morbidă. Chiar şi după ce îşi mută cărnurile spre casă, ai senzaţia că îi pute scaunul, monitorul şi cuierul. E o putoare aproape de solidificare care arde tencuiala pereţilor, impregnându-se în birourile celorlalţi. Şi poate tocmai de aceea, confuzată de adevărata sursă a dezastrului, fata mi-a întins palidă şi grăbită un iaurt, cu un aer de compătimire: “Băiatul e simpatic, dacă s-ar şi spăla…”.

Flu

Nu sunt decât câteva luni de când destui boi îşi mâncau obişnuitul rahat. Idioata manie a conspiraţiilor îi făcea să ia în balon chestia asta cu gripa: “Care aviară domle, care porcină? Îs nişte gaguri de speriat lumea, atâta tot. Zvonuri scoase de corporaţiile de medicamente să umfle banii la lume…”. Alţii, rupţi în creier de deştepţi ce sunt, râdeau cu gura până la urechi de frica oamenilor: “Ce pericol bă? E stupidă lumea, se teme de drobul de sare”. Acuma, când porcăria asta dă iama în lume şi infectările se multiplică zilnic, nu mai deschide niciunul trompa să repete ce debita înainte. Probabil fiindcă, momentan, şi-o ţin palmată după o mască.

Cum poporul are însă darul căderii în extreme, mă aştept şi la un val de infectări mistice. Oameni care erau până mai ieri normali psihic or să înceapă să lingă icoanele maicii ca să-şi apere bucile de virus. Tot ei or să-şi bage capetele sub fusta popilor raportând riguros numărul de infidelităţi şi masturbări prin care au supărat pe domnul, că poate aşa fentează primejdia. Pentru toţi ăştia însă, prostia e o boală grea, necruţătoare. Care, la fel ca şi porcina, nu trece nici cu antibiotice.

Assbook

Nu cu multă vreme în urmă am lăsat nişte guri căscate când s-a descoperit că încă n-am cont pe Tweeter şi Facebook. Era o stupoare sinceră, de parcă oamenii se întâlneau cu o maimuţă. Când am şters contul de Hi 5, măcar ştiam cu ce se ocupa ăla. Erai combinat de necunoscute pe net (am ieşit de două ori cu una, după care a considerat că n-are rost să mai stea în oraş) şi vedeai cine se interesează de pagina ta. Tot era ceva. Cu chestiile astea noi însă, mă dau cu capul de monitor şi tot nu mă prind care-i marea fază. Cum mi-am bigat şi eu profil, s-au repezit să mă viziteze aceiaşi amici cu care aş putea vorbi oricând pe messenger. Apoi, diverşi oameni îşi postează public activităţile: “Astăzi m-a durut burta. Mi-e foame. Sunt pe stop. Bărbaţii nu mai sunt ca altădată. Uitaţi ce clip minunat e ăsta. Sau ce frumos mă pupam cu gagiul”. Chestii la care se bagă alţii cu păreri: “Da, se vede că vă iubiţi. Felicitări”.

În rest, chestia e clară. Din 2-3 clicuri e evident că 95 % din persoanele astea duc o viaţă cel puţin la fel de tristă ca a mea. Freacă menta la vreun job sau şcoală, având o existenţă banală. Nu sunt fotomodele sau rockstaruri, să dea de ştire muritorilor de rând când se duc la caricit cu Gary Oldman sau la băute cu Kate Moss. Şi atunci, de ce naiba îşi comunică existenţa lor jalnică? Îi face oare să se simtă mai bine? Li se pare că au parte de ceva acţiune bocănind nişte taste? Sau poate că, eliberaţi de jena unui cont pe Noi2, aşteaptă şi ele un agaţament oarecare. Iar dacă asta e explicaţia, atunci ar trebui să înţeleagă că futacii virtuali nu se aţâţă cu  linkuri obosite. Mai bine ar expune dosul la cameră, punându-şi în evidenţă misterul bucilor. Promit să dau add la alea fără celulită.

Pasiuni de KKT

Adevărata fire a omului se cunoaşte după hobby-urile lui. Ce freacă fiecare în timpul liber e fundamental pentru a te lămuri în privinţa firii sa. Eu, de exemplu, mai chinui nişte texte sau o halteră, ascult riffuri supărate de SG şi văd filme din alea cu puţine replici, dar multe gemete. Alţii pierd fără rost nopţile la poker şi rup în focuri iepuraşii de pe dealuri (de unde se vede clar că lipsa de noroc alimentează violenţa oarbă). În alte cazuri, inşii se plimbă de mânuţă cu ceea ce consideră ei că ar fi creaturi neasemuite (eu le garantez că 90% au fost muite, dar de alţii, care nu le ţineau de mână). Mai există variante cu pescuitul, călăritul munţilor, trasul din cuiuri sau din gâturi de Fetească. În ultimă instanţă, există şopingistele, a căror unică grijă este probarea cizmuliţelor la mol. Faza tare e că astea par nişte intelectuale pe lângă ultima şi cea mai băloasă categorie posibilă.

Se trezesc de dimineaţă cu un făţet tâmp, scobindu-şi creierii să găsească o nouă formă de expresie pentru viaţa lor idioată. Din creier li se scurge o idee băloasă care se comunică turmei cu obişnuitele sclifoseli: “Vaaaai, ce coool sună faza, ce tare o să fieeee, ce fancy şi trendy!…”. Moment în care îşi adună camarazii de cretinism şi anunţă presa, să vadă toată lumea cât de dobitoci îs. Snobăreala se  exhibă în mod sincron, pe scălâmbăieli gen Michael, cu fericirea lucrului idiot dus la bun sfârşit.

Mă rog, cică se opreşte iar curentul la muncă. Aşa că nu mai am vreme să găsesc destule injurii pentru rataţii ăştia. Ideea de bază era: meclă la flashmoberi.

Nişte obame

La cât mălai umflă agenţiile de publicitate şi piariştii angajaţi de partide, te-ai aştepta la chestii hard. După vreo 20 de ani de campanii, mulţi dintre feicarii ăştia n-arată însă mare lucru. Cu excepţiile de rigoare, bolovanii trântesc aceleaşi erori grosiere care se făceau pe vremea lui bunicu’. Aşadar, exact cum bănuiam demult, comunicarea e populată în majoritate de inşi sclifosiţi care au mari competenţe numai la impresii profi şi la cerut onorariul. Exlplicaţie:

1. Traian Băsescu. Partid – PDL. Agenţie - eterna GMP. Buget - fără număr.

Chestii cool: Modul de legare al candidatului de unicameral (“De ce le e frică, nu scapă”). Poster bun la varianta despre parlament şi tuşa aia proaspătă de verde. Aspect fain al saitului şi cam atât.

Imbecilităţi: Ca de obicei, GMP trânteşte câte 3 sloganuri. De ce? Numai ei ştiu. Poate doar aşa, să fie pentru toţi. Şi deşi găsiseră unul perfect (“Atitudinea care schimbă România”) care definea exact profilul candidatului, l-au băgat doar pe materiale tipărite. Folosesc intensiv în schimb aberantul - “România bunului simţ”. Orice român recunoaşte în Băsescu tone de atitudine, dar că ar avea bun simţ, nici ţiganca împuţită şi cu găozarii n-ar crede. Merg aşadar pe cea mai tâmpă, mai lipsită de credibilitate formulă de prezentare a chelului. După ce a scârbit o ţară întreagă cu mârlăniile şi scandalurile lui, ăştia îl comunică drept tăticul decenţei şi al obrazului fin. Un al treilea slogan mai apare ici şi colo cu banalul mesaj: “Băsescu pentru România”.

În rest, aceeaşi dezorganizare crasă, lipsă de mesaje clare şi coerente şi de pregătire a cursei electorale cu câteva luni înainte. Încropirea staffului abia după debutul campaniei, pe principul “lasă bă, că este vreme”. Vârf de lance – Elena Udrea, imaginea parvenirii, corupţiei, libidinoşeniei.

Conţinutul saitului şi materialelor este alcătuit bezmetic, cu banalităţi obosite, generaliste (îndemnuri la dialog, valori morale, iubire de ţară), fără o ierarhizare a importanţei temelor. În vreme ce candidatul urlă la microfoane că prioritatea sa este modernizarea statului, saitul nu pomeneşte nimic de aşa ceva.

2. Mircea Geoană. Partid – PSD+PC. Agenţie – bănuiesc că din Israel. Buget – tot fără număr.

Chestii cool: beats me….

Tâmpenii: Nu-s sigur de sloganurile ăstuia. Se pare că are şi el mai multe. “Învingem împreună”, “O singură Românie” şi or mai fi. Saitul e aproape alb şi se deschide cu poza unei fanatice de la biserică. Înăutru găsim însă şi idei. Ultrageneroase, pentru tot poporul şi, evident, fără o estimare a costurilor lor bugetare. Aşadar, grozav de credibile. Spotul de campanie – americănesc, absolut comic. Candidatul să prăvăleşte ţeapăn spre cameră, în vreme ce zeci de români îşi lasă plugul, strungul sau eprubeta ca să-l urmeze pe Mircică. Replicile se rostesc bolovănos, lăsând veşnica impresie că Geoană scoate numai goarne pe gură. Alte clipuri promoţionale, de data asta testimoniale, de un cretinism rar. Se vede de la o poştă că-i treabă făcută de piarişti străini, fără legătură cu realitatea. Postere banale, cu eternul semiprofil şi sigla partidului. Boooooring.

Vehicul de imagine secundar – Marian Vanghelie. Cine deschide teveul vede reportaje din România cu ceandala aia care promite că, împreună cu viitorul preşedinte, va instaura dreptatea în ţară. Ţeavă.

3. Crin Antonescu. Partid – PNL. Agenţie – iarăşi bănuiesc că din Israel + nişte inşi de pe la noi. Buget – după posbilităţile opoziţiei şi cât îl lasă inima pe mogul.

Chestii cool: Candidatul e proaspăt, credibil (spre deosebire de chel) când spune: “România bunul simţ”. Saitul arată bestial, minunat dacă vrei să afli povestea unui proaspăt însurăţel.

Prostii: Antonescu e sublim, dar să dai cu tunul şi n-ai găsi la dânsul vreo temă de campanie. Adică el vrea să fie preşedinte şi atât. Nu propune decât înlăturarea ăluia vechi. În schimb, nimic, zero, vid. (Nişte îndemnuri la iubirea de părinţi, la mizericordie, etc, dar astea nu se pun). Lumea ar trebui să-l voteze şi, pe urmă, o să vadă el. Vorbim deci de un candidat gol. Sigur, pe dinafară are un look, dar numai de prezidenţiabil nu. Cu pletuţele alea peste urechi, te-ai aştepta să-i vezi pe lângă guler şi firul de ipod.

Din lipsă de bani sau dezorganizare, nu are nici afişe, nici bannere pe stradă. Comunicarea e obositoare, doar cu chestii anti-Băsescu. Are în schimb promisiunea tâmpită cu Patriciu – premier. Aşadar toată imaginea lui de om proaspăt, de rebel al sistemului, a dat-o de pereţi luându-l benevol în braţe pe petrolist (tocmai sperietoarea lui Băsescu). Inspirat, n-am ce zice.

4. Sorin Oprescu. Partid – el cu el. Agenţie – colaborări cu freelanceri, probabil. Buget – de pe la băieţii cu imobiliarele.

Chestii cool: Am auzit că operează bine

Goange: Semnul electoral l-ar da gata şi pe Grig Bivolaru. Parcă e tăticul tuturor sectelor. Saitul se deschide cu imaginea unui boschetar căzut în drum. Sloganul aferent – “Hai România”. Iar asta rezumă tot.

Kill Bill vol. 3

Gates e un bou. Asta-i clar. Altfel, cum de ar face XP-uri aşa de fragile când sunt ciordite de inşi în nevoie, ca mine. De ce naiba n-a prevăzut că cine îi mangleşte softul nu se mulţumeşte numai cu ăla? Orice om de bine mai fură un Office, un Bit Defender, codecuri, playere şi cam tot ce vine pe lumea asta cu serial. Aşa că putea să renunţe la tentativele alea patetice de protecţie şi să nu mai plimbe clientul aiurea, pe saituri dubioase, în căutare de kituri compatibile. Iar ca să nu ma fie înjurat vreme de ore de aitişti amatori, ca subsemnatul, ar putea să pună şi un avertisment la kk-tul ăla de Windows al lui: “Dragi crăcuitori, vă rog să nu vă mai legaţi de mama dacă tot nu vă merge scula. Încercaţi totuşi să instalaţi mai înainte şi placa de bază”.

Techno Love

Zilele astea nu mai vezi o damă decentă nici să dai cu tunul. Aţi observat? Lumea  e bătută de un soi nou de ciumă care răpune orice exemplar mai reuşit de femeie. Străzi, baruri ori cluburi, toate sunt populate excesiv de cetăţene naşpa, gata să-ţi accidenteze iremediabil viaţa. Se pot recunoaşte în natură tot felul de cocoşate, de dihănii rele şi proaste, nebune sau, în cel mai bun caz, banale. Aceeaşi ciumă face ca insele corecte să dezvolte pasiuni inexplicabile pentru indivizi sordizi, deschizând perspectiva unor soluţii reparatoare extreme. Cea mai promiţătoare dintre ele e de natură tehnologică.

Nu înţeleg de ce trebuie să orbecăiască omul pe piaţa relaţiilor sentimentale la fel ca în comuna primitivă. Nu-i nevoie să tot încerci la peşterile vecine ca să dai peste una care nu seamănă a lup. Au trecut nişte mii de ani, omenirea a făcut progrese. Tocmai de aceea, mă gândesc la necesitatea unei revoluţii emoţionale bazată pe siliciu şi nanoconductori. Astfel, femeile ar trebui asamblate ştiinţific, modular, după gustul omului. Părţile de carcasă ar fi construite de cunoscătorii de la Hustler, iar sistemele de operare la Linux (se vor evita cu orice preţ softurile instabile). Borgul rezultat va fi prevăzut cu numeroase sloturi minuscule, beneficiarul putând face update-uri după plac. În acest fel se vor evita şi cazurile de gelozie. Îţi place de dama unui amic? Ţi se pare că are vreun gust aparte pentru modă sau gimnastică ritmică? Nu strici bunătate de prietenie încercând să umbli clandestin la respectiva. Te duci pur şi simplu la dânsa cu-n stick ca să iei kitul şi pentru femeia ta. Iar în timp, când relaţia începe să dea erori, nu te apuci să te contrazici cu partenera pe ton ridicat. Îi dai un click la buric şi o laşi juma’ de oră să-i facă scanarea un NOD 32.

Tataie

Împinse de foame ori de amor (care-i tot o foame, dar a sufletului), unele proaste confundă flascul cu stejarul. Îşi crăcănează farmecele în faţa unor bunei cu bani, sperând să-şi asigure cu crăpătura un acoperiş deasupra capului. Iubite necondiţionat de-un babalâc avut, încearcă pe urmă să uite senzaţiile aspre din adolescenţă, mulţumindu-se cu miracolul făcut de întăritoare.

În acest sens, există şi mărturii venite direct din aşternuturi. Zilele acestea, Briana Caradja se destăinuie: “Irinel sărută bine şi e viril”. Trecând peste faptul că nu suport prinţesele fomiste (la propriu şi la figurat), mărturia acestei creaturi îmi dă însă dovada clară că femeile frecătoare de moşi au şi un defect profesional- confundă limba cu scula.

F

Sunt căutat de peste tot din lume. Îmi sunt aduse neobosite osanale de la persoane de pretutindeni. Faima mea s-a extins la scară planetară. Nu m-ar mira ca în curând să-şi pună oamenii Fucker în ferestre, ca la campania Maggi. O să iau preventiv vitamine, ca să ajung cu premiul la fiecare. Deocamdată, am primit însă această dovadă de dragoste probabil de prin Germania. Îmi place să cred că e vorba despre un autobuz cu lesbiene.

Fata cu baston alb

Nu sunt omul care să se agaţe de viaţă. Nu e chestie de bravadă sau cine ştie ce rahat din ăsta. Pur şi simplu nu duc o existenţă îndeajuns de palpitantă ca să am ce regreta. Dacă m-aş scălda în milioane sau aş dormita etern într-un hamac legănat de Sophie Ellis-Bextor, aş mai zice. Dar altfel, m-ar petrece cu cai mascaţi câteva rude ofilite şi nişte amici care n-ar avea nicio jenă să-ntindă tablele pe raclă aşa, de-o linie mică. Nici femeile nu s-ar îngrămădi să dea buzna, că înmormântările obosesc şi-ar apărea seara cu cearcăne în Office.

Recunosc însă, o singură dată m-am temut pentru supravieţuirea mea. Îmi înglodasem raţiunea în miriştea unui amor sălbatec, desfăşurat la cote atomice, doar că, evident, numai în capul meu. Trecerile de pietoni îmi păreau adevărate iaduri pândite de demoni pe patru roţi, gata să mi-o ia pe Ea luminii ochilor mei. Posibilitatea, chiar şi infimă, de a deceda subit, fără să o mai zăresc vreodată, mi se părea absolut îngrozitoare. Toate aceste spasme existenţiale au fost lămurite însă rapid tot de obiectul adoraţiei mele. Blonda m-a redat rapid realităţii asigurându-mă călduros că scara ei de valori preţuieşte slab amorul, mai ales când i se oferă la schimb dese sejururi Berlin-Paris. Iată şi motivele pentru care acum, la pietoni, când un autobuz cocoşat de lume încearcă să forţeze portocaliul, pun un picior ferm în faţa lui, rânjindu-i sfidător şoferului: “Ia să văd ratatule. Te ţin frânele la rablă?”.

GOALĂ PUŞCĂu

Mai zice careva că n-avem cu ce bucura ochii (sau lula) străinilor? Mai pretinde vreun răuvoitor că ţara asta n-a dat lumii decât 3 mănăstiri prăpădite şi cârnaţii de Pleşcoi? Fiicele patriei ne combat criza de identitate cu tradiţionalul “jos textila”, lăsând mască pe toţi lăbarii Occidentului. Playboy-ul american se cutremură în aceste zile la vederea copitelor Alinuţei Puşcău. Copite care, după cum se poate vedea şi din dosul lor, ar îndrepta până şi sabia lui Burebista. Mai mult, ca orice româncuţă care nu-şi uită glia, fata se jură că-i plac bărbaţii mici şi cu burtă (asa, ca soţul ei milionar).

Degeaba cârtesc unii apropiaţi ai săi că ar fi aproape tâmpă şi nu s-ar spăla pe cap. Cine naiba are însă vreme de creier când torsul ăla face cât rezervele BNR? Personal, nici partea cu igiena nu m-ar atinge. I-aş lua din leafa mea un Wash@Go, fericit că o să-mi populeze patul după orele lungi de birou. Dar dacă totuşi asta nu s-ar combina cu unul care are serviciu de la 8 la 16? Mda… Asta chiar ar fi o problemă. Ia mai dă-o-n mă-sa de curvă proastă.

Skid Row and a few chicks

Lung urinat de nori pământii, afund mintea în amintiri de demult. Suspend pe nesimţite realitatea, reîntorcându-mă “acolo”. La naiba, cum mai era atunci… Zeci de întâmplări şi feţe revin amestecate, deformate de plumbul anilor. Cei mai retardaţi şi cool prieteni îmi trec dinainte, umbre ale unor timpuri halucinante.

Nu nimerisem la un liceu de figuranţi. Profesorii de la şcoală credeau că le-aş face instituţia de râs, aşa că m-am combinat cu nişte lepre. Au urmat 4 ani de delir, vreo 3 corigenţe, căpitănia echipei de handbal şi câteva bătăi old fashion. Atunci m-am îndrăgostit de rock şi de două tipe în acelaşi timp. Am dat foc la părul ţigăncii Pintilie şi m-am aruncat cu colegul Foca îmbrăcat în Ştrand. Acolo îi scoteam peri albi profei de română şi vomam la ora de franceză.

Mama venea la şedinţe mergând mereu jenată, ca Pantera Roz. Reclamaţiile erau interminabile, oferindu-se însă o rază de speranţă părintelui. Diriga îi spunea mamei că aş fi băiat bun dacă nu m-aş înhăita cu Burlacu, mamei lui Burlacu îi spunea că ăla ar fi băiat bun dacă nu s-ar înhăita cu mine. Într-un final, după n ore de meditaţii şi scandaluri, tânărul a trecut vama admiterii spre înălţimile facultăţii. Acolo a pierdut ultima urmă de inocenţă, bucuros fiind în schimb de cea mai mare realizare a vieţii lui- nu va mai da niciodată lucrare la chimie cu madam Iliescu.

Se mărită cineva?

“Vaaai măi copile, dar cum nu te-ai însurat? Tu eşti băiat deştept, ar trebui să-ţi găseşti o fată frumoasă, să ne chemi şi pe noi la nuntă”. Lamentările mătuşilor au mereu reprezentări hilar-dramatice, cu mâinile duse la piept şi glas subţiat. Prezenţa mamei este obligatorie, ea dând resemnată din cap, în vreme ce fiul incriminat se mulţumeşte să rânjească cu dureri de p…

Dar poate că şi bătrânelele astea or şti ceva. S-ar putea să dau totuşi peste una frumoasă şi blândă care să-mi simtă lipsa şi cât mă duc până la budă. Să nu rupă vodka sau iarba, să nu frece instalatorul. Să mă aştepte dimineaţa devorată de doruri pe prispa căminului (presupunând că am avea unul), puţin supărată (aşa, mai mult de alintare) c-am tras-o toată noaptea pe poker cu golanii. Am avea 3 copii blonzi, cu ochii neapărat verzi, care ar zburda zglobii, fericiţi şi departe de cenuşiul lumii. Şi nu, nu ar fi nicicum posibil ca aia să fie o vacă, la fel ca multe altele dinaintea ei. N-ar putea să facă crize şi să se umfle ca o poarcă, satisfăcută de semnarea actului. Pruncii n-ar semăna nicicum cu vreo soacră slută şi acră, mereu nemulţumită de cât câştigă omul feti-si. Iar toate astea s-ar întâmpla negreşit pentru că aşa garantează mătuşile. Alea care lăcrimează tâmp la enormităţile lui Bittman şi la presupusele nefericiri ale unuia care încă nu-i “la casa lui”.

Trăieşte încă

Împăratul respiră. E poluat sentimental, dar încă mai mişcă. Poate fi găsit la ceas de noapte, în locuri de pierzanie, gata să-ţi dea o pildă, un sfat de viaţă. Şi chiar prin ceaţa a o mie de shoturi mai recunoaşte o pereche remarcabilă de sâni. E drept, chiar şi pe el l-au mai lăsat puterile. Nu te mai îmbie, ca pe vremuri, la o destrăbălare apocaliptică. Acum te invită discret la căţărări nevinovate, înlocuind femeia cu nişte pereţi abrupţi. Să fi îmbătrânit oare, să fi schimbat ceva în firea lui? Tot el îţi dă răspunsul: “Bă Facăre, am văzut-o pe fosta ta gagică. Era cu altul. Da’ avea o haină de blăniţă…”.

Hoaşca

Ăia de la revistele rozalii îs complet nebuni. În îngustimea minţii lor, o tot trag la infinit cu femeia şnur, fără ţâţe, fără cur. Şi-au luat ca modele nişte fomiste, nişte alea, inse de le bate vântul, cu stomacul lipit de şale. Le închină lunar mii de pagini despre cum să se epileze, să se coafeze, maseze, dea cu cremă pe  burtă, pe ceafă, pe buca stângă, pe aia dreaptă. Ajunge!

Cine se gândeşte însă la femeia adevărată, zdrobitor majoritară, aia cu greabăn şi gleznă groasă? Destul cu fâţele astea sclifosite, cu bikineala, cu manechinăritul. Se pot face milioane dintr-o publicaţie care să aibă ca subiect femela din popor, aia despre care spui că e borţoasă, nu gravidă, namila care şi-a început viaxa sexuală în popuşoi, scuipând în sân să nu rămână cu burta la gură. Ea s-a emancipat între timp, a devenit doamnă la oraş, munceşte, deci este o consumatoare. De multă carne şi de alte produse. Tocmai de aceea m-am gândit să redactez primul număr de la revista “Hoaşca”. Jumătate din pagini vor fi dedicate borşului şi sarmalelor (în ciuda aparenţele, credeţi-mă, este un subiect inepuizabil). Numai dacă fac asta şi sigur voi fi bogat. Dar am să le ofer şi o tuşă de lifestyle şi eleganţă. Exemplarele cele mai reprezentative vor fi invitate să-şi dezvăluie arta bârfei şi a reclamaţiei în instituţiile publice. Apoi, vor arăta tehnici de bătut covoarele şi de convins bărbaţii să se lase de băutură. Iar în final, pentru vacile alea jegoase pe care le ştiu eu, se va lansa moda primăvară-vară-toamnă-iarnă de coafuri la subraţ sugestiv intitulată “Waves of  ZZ Top”.

Übermensch

Ce se întâmplă e un adevărat scandal. Să punem un neamţ în fruntea ţării mi se pare inacceptabil. Adică ce mare schemă a făcut herrul ăla Johannis în Hermannstadt? Un loc curat şi bogat? Vax albina. Dacă aveam chef, făceam şi noi aşa din ţărişoara noastră. Apoi, Sibiul e cotit după munţi, nu stă în calea năvălitorilor, la porţile creştinismului, ca noi ceilalţi. Dar uite aşa, dintr-o slăbiciune de moment, suntem în stare să acceptăm de bunăvoie tezele răposatului fascism. Recunoaştem că suntem un popor de cretini neguvernabili care discută despre chestii serioase numai cu brişca în mână. Drept urmare, am ajuns să considerăm că numai germanul, ca fiinţă superioară, cu aerul calm al nordului, ar mai putea aduce o briză curată în buda noastră naţională.

Protestez public în faţa acestui tip de rasism odios şi propun ca reprezentantul unei alte etnii să aibă şansa salvării patriei. Cum toate seminţiile pământului au aceeaşi demnitate umană (rulează acum şi nişte campanii la TVR în sensul ăsta), eu îl propun pe Mădălin Voicu pentru funcţia de prim ministru. Are ceva şcoală, experienţă politică şi am auzit că e şi credincios. Şi totuşi, când o să dispară şi el cu banii de salariu ai poporului, s-ar putea ca românii să aibă din nou o explicaţie exotică pentru ratarea lor: “Gura mă-sii de ţigan. De asta ne merge rău în ţara asta. Că ne ciordesc ciorile astea”.