Moarte Bogaţilor!

Cine are mălai la saltea obligat trebuie să moară. Să dispară toţi, în gura mamii lor de îmbuibaţi! Toţi, dar absolut toţi, fără nicio excepţie. Ura veche a maselor e alimentată temeinic de vitele din media: “Politicienii umblă cu limuzine!!! Uitaţi ce tablouri atârnă Patriciu în casă! În vreme ce pensionarii suferă…”. Imediat, golanii de la partide promit să palmeze Mertzurile iar petrolistul dă asigurări că Grigoreştii lui vor aparţine poporului după ce crapă.

Gloata pare mulţumită. Pe moment. Nu contează cine a făcut avere pe bune şi cine a ciordit-o. Cine arată în Mertz ca maimuţa şi cine îşi merită banii. Coasele şi furcile sunt pregătite să ia gâtul la îndestulaţi. Nuanţele sunt irelevante. Nu contează că unii politicieni sunt avocaţi, medici sau arhitecţi. E lipsit de importanţă faptul că miliardarii mai au şi idei de afaceri. Să sufere nenorociţii! Să sufere ca amărăşteanul care n-a făcut nicio şcoală, nu l-a dus capul la nimic. Să sufere şi să-şi ceară scuze că-s bogaţi că, dacă nu, o să-şi găsească boieroaicele violate şi conacele în flăcări. Ca la 1907!

Foto: monroeanderson.typepad.com

Ura Împotriva Mașinii

Sistemul e malefic. Sistemul abuzează și corupe. Tot ce e rău vine de la Sistem. Bun, el ne asigură hrana, lumina, pantofii, chiloții, pastilele, mașina, și cam orice altceva. Dar e neapărat rău și vinovat pentru toate. Mai ales când moare cineva din interior.

Zilele trecute a mai căzut o puștoaică la birou. N-a mai contat cum, n-a mai interesat pe nimeni de ce. Dacă a fost în ograda multinaționalelor, e clar - dușmanul e de vină. El a legat cu lanțuri victima de calculator. Chiar dacă pe urmă se dovedește că victima asta a sucombat din “n” alte motive.  Dar nu-i nimic, prin cafenele și food-court-uri, prin baruri și mall-uri, mii de oameni pregătesc, în ascuns, Revolta. Și, când ea va veni, vom sparge cu toții geamuri la corporații, vom lua de gât toți oamenii cu cravată iar lumea, eliberată de povara mercantilismului, se va îndrepta luminoasă către… Ei, abia de aici încolo ar începe să fie greu.

Fotot: Auzigog.com

Bancul cu Marcu 4

Se vede treaba că somnul meu face perversiuni cu o vecină. Altfel n-ar fi plecat mai mereu pe la 3-4 spre dimineață. M-a lăsat în schimb cu foamea. Și asta face ca toți dracii când o apucă. Mai ales dacă frigiderul nu-i închide gura decât c-o conservă de ton. Stomacul bușit nu ajută odihna, așa că stârnesc și mai tare agonia. Nu-i nimic, trag și avantaje din chestia respectivă. Cu ochii lipiți de tavan, la asemenea ore, pot să pretind că sunt și împărat peste țara asta. Nu vine nimeni să-mi zică să mă tratez. Mai ales pe așa vreme… Chiar, oare curvele de la benzinăria de sub pod cum rezistă? Își dau cu antigel la pupăză să o țină funcțională? Mă rog, treaba lor. Câștigă și ele o pâine. Ca și Stallone de altfel. Noaptea e aproape spartă și eu tot îmi bușesc ochii la ultima ecranizare Rambo. Mi s-a părut la o scenă că l-au dat chiar cu rimel pe la ochi, să-i facă privirea mai pătrunzătoare. Cre-că de asta  nici dușmanii nu știau dacă să tragă în el sau să-l dea la buci cu vaselină. Simt totuși că nu rezist până la final. Eroul e împresurat, bombele curg gârlă, dar iată că s-a înapoiat repausul. Nu-l întreb cu care vecină, nu zice dacă i-a fost bine. Îi primesc împăcat miluirea, promițând în gând o faptă bună: cu prima ocazie, le cumpăr o pătură la fete. Că numai ele, acolo, sub pod, mai știu cât îs de grele nopțile albe. Mai ales alea fără vreun macho convingător, dar cu un pește de rahat.

Foto: Rambo

Fatal

Te-ai săturat să fii la infinit singură? Te simți pustiită de trăiri adevărate?  Ți s-a urât să tot schimbi baterii la drăcovenia aia? Clocotește în tine dorul de aventură, de împlinire? Ai avea nevoie de o mână prietenoasă pe fund, de un pansament sufletesc? Speranțele tale au acum un răspuns. Dacă ești gata să-ți împlinești toate visele, să fii dusă în paradis (abuzând copios de portofel), atunci apasă AICI. Dar numai dacă promiți că nu faci prostii cu dușul.

Foto: www.papiersgras.tumblr.com

Fără tine, viața e pustiu

De departe, cel mai dramatic moment de amor al cinematografiei române se ascunde sub un morman de hăhăieli ignorante. Lumea hlizește inconștient când Jean tocmai jelește: “M-a părăsit! Luminița m-a părăsit! S-a măritat cu un paznic, un paznic de noapte! Tocmai ea, căreia îi era atâta frică de întuneric…”. Să nu zică nimeni că n-a fost măcar o dată în viață pe post de Patraulea…

Flori de Plumb

Salut toate femeile corespunzătoare. Flori, bomboane şi ce mai vor ele că na, dacă merită, merită. Ode misterului feminin voi închina însă altă dată. Vreau să mă ocup cu această ocazie de idioate, de nemernice, de acel tip de animală faţă de care până şi o vacă ar spune: “eşti prea vacă”. Bun, aştept injuriile de rigoare, cufurelile feministelor tâmpite. Nu ne interesează, nu luăm în seamă. Voi respinge categoric şi definitiv mitul generalizării frumuseţii. Nu, de o mie de ori nu există respectabilitate într-o femeie doar pentru simplu fapt că fiinţa respectivă se pişă ghemuit. Cunosc vite de o nesimţire rară (evident că tot ce zic aici e valabil şi pentru bărbaţi), incredibil de rele, exasperant de imbecile, neasemuit de curve. Vorbesc de haitele alea care nu se spală, care atârnă de bărbat, care rămân dinadins borţoase ca să priponească prostul, care se fut cu naşul la nuntă, despre cutrele gata să-şi bârfescă şi sufletul. De 8 Martie, orbiţi de moment, unii le umplu braţele cu zambile şi ghiocei. Eu aş vrea să le văd braţele ocupate cu o jonglerie de drujbe.

Foto: Taxi Driver

Cu Fetele

Dezvăluiri scandaloase, amintiri scoase de la naftalină. “‘Mai ții minte când aia s-a combinat cu ăla, da’ de fapt și-o punea cu ălălaltu?”… Pe urmă, râs isteric, tone de licori, dansuri senzuale pe Pantera și schimbări de câteva baruri. Spre dimineață, otrăvire de la Mac și somnolență pe Fărămiță Lambru. Una e singură, alta iubește, ultima se mărită. Toate au câte un of. Și totuși, probabil că numai mie mi s-a părut, cel puțin pentru o clipă, că totul e așa ca demult. Adică…

Bulină 18

Hollywood-ul e pe butuci. Toate filmele triste făcute acolo pălesc faţă de ce se pregăteşte acum. Un întreprinzător român are pe ţeavă bomba bombelor - o producţie XXX cu familia secolului. Sculele sunt pregătite, s-au distribuit şi rolurile. Pe Moni o va juca cică faimoasa Joanna R. (?????), iar pe Iri, cum altfel, Piticul Porno. Dacă despre curvă (mă rever aici la actriţă, nu la doamnă) nu se ştiu prea multe lucruri (chestia cu “faimoasa” e băgată la vrăjeală), Piticul se pare că rupe locul. Potrivit unor relatări avizate, creatura parcă ar avea 3 picioare. Adică, dacă s-ar duce la mare, ar lăsa dâră în nisip. Sigur, nu-i o calitate regăsită şi la personajul real dar, mă-sa mare, la filme se mai bagă şi ficţiune. Aşadar, totul sună promiţător, gata să spargă piaţa. Singura problemă ar fi cu scenariul. Cică se chinuie un nene, dar merge greu. Trebuie făcută o poveste deosebită, cu frecare, dar şi cu sentimente. Cu momente dramatice, dar şi cu pilde memorabile. Tocmai de aceea am pus mâna pe pană şi am dat suflet operei printr-un melanj de elemente cinematografice, acrobatice şi de teatru radiofonic.

Luaţi o gură de Wiborowa şi întindeţi-vă pe o canapea. Închideţi ochii şi imaginaţi-vă. Sunteţi gata? Motor:

Noapte grea cu frig şi zloată. O rată din provincie se târâie spasmodic spre Capitală, ducând cu ea un suflet pierdut.

Pe un cadru lung, ochii trişti ai fetei spun totul. Din off se aude vocea Povestitorului: Plictisită de relațiile cu săraci, Moni a aruncat totul pe-o carte: gloria sau nimic. Va cunoaşte luminile rampei sau se va arunca de undeva în gol. Îi va fi greu, foarte greu. Ea are o pizdă, dar cui foloseşte? Adică ar folosi, dar cine ar plăti pentru ea? Şi gândurile fetei zboară aiurea, la trecutul său nămolos, dar mai ales la ce va fi.

Iată că a ajuns. Târziu, foarte târziu, fata aleargă spre hotelul de la adresa ştiută. În hol e pustiu. Doar un piccolo şi Piticul Porno. Cu un piccolo nu se face nici să conversezi, aşa că Moni îl întrebă pe Pitic:

- Concursul, unde e concursul? S-a terminat finala la manechine?

Iri se întoarce brusc, fonfăind libidinos:

-E gata fetiţo. S-a terminat demult. Eşti cam stropită pe picioare. Se vede că vii de departe. Da’ sex nu faci?

-Fac, cum să nu fac, că păreţi bogat. Ce întrebare e asta? Întreţin relaţii normale, dar vă costă un parizer. Pentru oral, îmi luaţi şi muştar. Dar pe cine trebuie să frec? Pe dumneavoastră sau pe şoferi?

-Pe mine, că pari curată. Pe şoferi, mai târziu, la distracţiile cu swingeri.

Pauză de dialog în vreme ce se petrece o muie. Scena se filmează de după o uşă, prin gaura cheii. Piticu încearcă să mimeze impotenţa, deşi natura l-a dăruit cu minuni. Îşi drege vocea şi spune stins:

- Moni, e greu. Anii au trecut. Tu eşti frumoasă, dar totul e moale.

Ea ştie însă că are viitorul în gură. Lucrează frenetic şi spune neclar, dar mântuitor către lulă:

- Ridică-te şi umblă!

Din nou, vocea Povestitorului: Miracolul se petrece. Bărbăţia i-a înviat  şi Iri închide ochii de fericire. Fericită e şi ea. Simte deja gustul bunăstării, al eliberării de griji. Va veni ziua când Iri va termina în ea, umplându-i pântecele cu milioane.

Moni a uitat deja mirosul de autobuz. Se simte apăsată părinteşte pe ceafă şi ochii i s-au umezit. Cele 30 de secunde de peliculă s-au scurs repede. Aşa cum s-a scurs şi chestia lui Iri.

Cadru de final:

Iri îşi ia pastila de inimă şi trage adânc din inhalator. E iarăși tânăr!!! Fata asta e o binecuvântare, o gaură ca o primăvară. Dânsa se şterge cu un şerveţel pe faţă şi susură tandră, gânditoare, cu genele încă încleiate:

- “M-am răzgândit iubi. Nu mai vreau parizer. Un Bentley ar fi mai bun. Cer prea mult?”

Foto: Ffffound.com

Darkmaster

Masele ignorante sunt păstorite din umbră. O minte atotcuprinzătoare gândeşte viitorul şi stabileşte destine. Fireşte, ea e ascunsă de ochii vulgului. După cărţi sau poate după munţi de bani. Cert e că un popor întreg caută cu înfrigurare identitatea magului. O vreme, s-a crezut că-i Vântu. Absurd de bogat, poza rar şi misterios în ziare, privind cu subînţeles de lângă o tablă de şah. Lumea credea că ăla-i tăticul nostru. Ştie tot, învârte pe toţi. Până s-a aflat că marea lui unealtă era Geoană…

Pe urmă a fost schema cu Patriciu. Un imperiu financiar, manevre peste manevre, influenţă cât să n-o poată duce. N-a tăcut, deci n-a rămas filosof. A prevestit că spasmele crizei ne vor băga în al treilea război mondial şi naţiunea s-a lămurit că-i un bou. Dar dacă tot veni vorba de filosofi şi de boi… Poporul avea convingerea că sunt câteva minţi luminate care, chiar dacă nu fac aranjamente la scară planetară, măcar înţeleg aceste scheme. Sunt nişte eminenţe cenuşii care sălăşluiesc în înălţimile eterate ale spiritului. Pleşu s-a apucat însă să scrie o carte despre îngeri, iar Liiceanu a dezvăluit cum se unge acasă cu ulei ca să-şi simtă excitat trupul. Ca să pună capac la toate, Patapievici şi-a dat cu părerea despre obiceiurile orale ale unui politician. Evident, era vorba tot de Geoană…

Şi atunci, dacă toţi au dezamăgit, dacă nimeni nu e întunecatul masestru, cine să ne stea totuşi la căpătâi în chip de mare vrăjitor? Care-i omul care mişcă lumile cu mintea sa? Dar o fi oare om sau e chiar mai mult? Poate-i un duh, o entitate din altă dimensiune sau, cine ştie, chiar un semi-zeu? Cert e că vulgul îl ştie doar de Oreste. Scarlat Oreste…

Love KO

Asta e fază standard. Cîte un dărâmat alcoolic zace răpănos prin crâşme, sprijinind pereţii. Nu s-a omorât cu şcoala, nu se ocupă cu nimic. După umila mea opiniune, aş zice că e vorba de-un ratat. Fals însă! Femeile adevărate îl ştiu şi-l apreciază. E un rebel, un rocker frumos la suflet, unul care se pişă boem pe sistem. Drept pentru care îi ling vodca de pe bărbie şi-i scutură lula la baie. Alături de dânsul se simt libere, descătuşate de prejudecăţi. Descoperă în el un suflet de copil, o tandreţe acoperită de bere. Şi totul ar fi frumos şi bine dacă nu şi-ar lua, la un moment dat, ciocanele de rigoare. Moment în care, deşi devin triste, îi apără cu ferocitate onoarea: “Te rog, nu vorbi aşa de el, nu-i un ratat. N-a vrut să-mi dea cu pumnul. Când nu se droghează, e un dulce”.

Foto: Ffffound.com

Diva 2

O mulgătoare îşi face de lucru prin birouri. Anii grei de îngheţate şi sarmale îi arată plenar fleşcăirea. Mintea îi este însă tânără şi îndrăzneaţă. Motiv pentru care îşi poartă copitele  încătuşate în ciorapi zebraţi. Psihopata instituţiei o vede şi nu se poate abţine: “Vaaaaaaaai, uuuuuuu, mmmmmm, daaaaaaaaa, arătaţi ca…..ca Angela Gheorghiu!”. Spulberat de paranoia nebunei, aştept cu speranţă o dezminţire din partea mulgătoarei. Se vede însă treaba că paranoia e transmisibilă. Năucită de nesperatul lins în cur, hoaşca ia involuntar o poză de scenă, îşi dă cu membrele prin coamă şi răspunde teatral: “Ah, aveţi dreptate, Angela a fost mereu o cochetă”…

Foto: Gândul

Eroina Bionda

La început a fost ca un accident, o întâmplare. Am administrat drogul cu zâmbetul unui inconștient. Era o combinație dementă de euforie și delir incontrolabil. Apoi a venit abisul. Mintea s-a prăbușit într-o agonie care a durat ani. Și chiar dacă răul nu mai era în mine, am știu imediat că dependența rămâne pentru totdeauna. E un monstru adormit gata să-ți muște din cap atunci când te aștepți mai puțin. Ca atunci când intri într-un bar oarecare și doza e acolo, gata de injectare. Toate celulele ți se strivesc una de alta, oasele se lichefiază în tine iar singura scăpare e să fugi. Să fugi, chiar dacă acul încă mai atârnă în venă.

Fumuri

În mod absolut falimentar, lupta anti-fumat se poartă cu arme soft. În loc să ia bâta şi să rupă oasele păcătoşilor, societatea modernă apelează la comunicare. După ce s-au spetit edvărtaizării pământului să bage poze cu esofage distruse şi cancere pulmonare, au constatat că viciul e mai straşnic ca oricând. Nici chestia cu lula bleagă, nici dinţii mâncaţi de otravă n-au prins la nişte maniaci ai suptului de tabac. Câţiva francezi sclipitori s-au gândit însă că poate chiar ăsta e secretul unei campanii reuşite - schema cu suptul. Drept urmare, au produs aberaţia de mai sus, tineretul fiind invitat să asocieze fumatul cu sclavia sexuală. Privind capodopera, n-am nicio îndoială asupra succesului. Negreşit, tinerii vor arunca scârbiţi ţigările, oripilaţi de perspectivele felatorii. Se poate însă ca asocierea asta sex-tabac să aibă şi efecte perverse. Mai precis, când o tânără se va afla în faţa unui prohab deschis, este posibil să se întrebe timid: “oare e bine dacă trag în piept?”.

Kurve Mobile

Mania covrigului e boală grea. Care cum prinde un leasing amărât e deja Schumacher. Sau o şicană mobilă. Oricum, ideea e că-şi omoară rabla de 90 de cai la fiecare curbă, molestând nemilos motoraşul palid din dotare. Orice palmă liberă de asfalt devine un viraj de Spa. Şi deşi îi ustură bucile la fiecare schimbat de pneuri, bagă gaz de sar mucii din pistoane. Evident, nici amicii personali n-au scăpat de microb. Gonesc bezmetic cu tărăboanţe de familie, pilotând până şi vanuri cu închipuiri de megadraivări. Într-un moment deplin de paranoia, doi viteji organizau chiar un Gumball local. Unul avea un diesel de 1,5 , altul, un Leon de 1,6. Şi deşi fără curve şi vedete pentru party-urile de rigoare, traseul era deja stabilit. Mergeau de la Târgu Frumos şi Paşcani, până unde-i amenda potera, că pe urmă terminau banii de raliu. Totul ţinea însă de senzaţie. Senzaţie pentru care ar fi sacrificat chiar şi un schimb de ulei. Doar că au mărit porcii ăia scorul la Casco. Şi asta era deja prea mult…

Foto: SingaporeGP.org

Caveman

Ultimele strofocări ştiinţifice au făcut până şi şobolanii mai deştepţi. Dacă li se introduc nişte substanţe tari în creier, procesul de învăţare e accelerat uimitor. Se speră în progresul acestei tehnici şi la oameni. Astfel, în viitor, trataţi corespunzător, indivizii vor deveni mai deştepţi de la generaţie, la generaţie. Tocmai de aceea, dacă întâlniţi prin barurile Iaşului un bou mare, cu coadă, care începe să înjure lumea din senin, nu faceţi la fel ca femeile care l-au cunoscut, adică să-i futeţi un ciocan în faţă. Lăsaţi-l să se întoarcă sub piatra lui, acolo unde frustrările şi laba tristă îi cimentează reputaţia. Şi cine ştie, poate că peste 50-100 de ani, prin mila chimiei, nişte pastile sau câteva injecţiii vor face şi din el un om.

Pink Rat

Clădirea sigur avea șobolani, dar pe om nu l-am văzut. Numa o sclipire chelioasă de spermatozoid revoltat zărită de după o pădure de mâini. În mod miraculos, n-a adormit lângă microfon și n-a muit publicul. Ba chiar a cântat corect, deși puteam să-i aduc și eu niște boxe mai decente de-acasă. Oricum, puștimea de 16 ani nu părea să facă mofturi la gâjâielile din scule. Îți tuna capul și era ritmat, așa că adolescenții erau numai cu “bestial” și “marfă” la gură.

La “dau două beri goale pentru una plină” eram deja pe scări cugetând adânc la soarta rockului. Îmi făceam griji de pomană. Din clubul de alături, valuri de fani noi, cu paioane și gesturi sugestive, se revărsau spre concert. Iar când o petrecere gay se sparge ca să nu piardă o animăleală alternativă, viitorul îmi pare categoric roz.

Picture: Ratatouille

Renaissance

Animăleala și-a reintrat în drepturi. Sărmanul Hand a renăscut din propria dărâmare, încântând clienții cu răgete de trupă și damfuri infernale de vopsea. Dar amatori au fost. Unii au prins crăpatul de zi, alții au dat colțul repede. Mă rog, viii cu viii, morții cu decedații. Ăia care-au rămas s-au dedat însă la lucruri inimaginabile. Fiecare se arunca în cap cum putea. Bărbați cu femei, femei cu femei (sărut mâna doamnelor), bărbați cu bărbați. Este posibil să fi fost și animale la mijloc, dar potera a intrat să urle doar că-i gălăgie. N-am plătit eu amenda, așa că am ignorat momentul Garcea. Singurul deranj l-a produs Împăratul, care, ca un fin ce este, a răspândit la toate damele zvonul cum că am fi combinați. Nu-i port pică, din moment ce și eu sugerat că ar fi la andropauză (se pare că am fost crezut). Și tocmai când cugetam mai adânc la motivul pentru care un club de pe planeta asta s-ar chema “Hand”, am găsit și răspunsul. Ruptă în ficați,  o dudă emo încerca să borască responsabil, cu capul între chiuvete, la budă. Iar în ultimul moment, când echilibrul îi devenise absolut precar, consumatorii au sărit eroic să respecte regula de aur a locului: fiecare bagă cât poate dar nimeni, niciodată, nu va ieși de acolo călcat pe mână.

Au!

Eu credeam că-s beton armat, un panzer fulgerând câmpiile amorului, un crucișător semeț pe ape învolburate. După câteva perforări de venă și chiorât la microscop, niște cucoane în capoate albe mi-au tăiat macaroana. Se pare că n-am trup de marmoră after all. Nu-s nicicum panzerul lui pește, ci o mobră rablagită. Mai mult, câteva însemnări cu roșu torpilau serios o epavă  ruginită. Eșuat pe banchiza suferinzilor, am cugetat la o viață risipită în abuzuri. Iar când viitorul îmi părea zdrobit de mormane de pastile, nenorocirea unui aproape mi-a părut un adevărat balsam. Rușinată în fața ghișeului, o doamnă de la țară suporta verdictul strident al vacii de la ghișeu: “Aia nu, ailaltă tot nu, sifilisul se confirmă”.

“F.. Bine și Apăsat”

Într-adevăr, nea Costică ar fi pe deplin îndreptățit să-și tatueze intim faimoasa formulă. E Terente, ba nu, e Jack Spintecătorul dacă a reușit să facă treabă la balena aia a lui cu numai 70 de kile. Așadar, oricine mai pretinde că e zmeu în așternuturi să o lase mai moale. E simplu să te dai balaur cu slăbăturile astea din ziua de azi. Adevărata performanță e să fecundezi un sfert de tonă de carne. Târât cu forța la știri, eroul s-a arătat însă timid. Nu s-a lăudat, n-a scos minunea din pantaloni. Chestia m-a dezamăgit din cale afară. Aș fi vrut să-l văd pe nenorocit rânjind arogant cu ochii la camere: “Da, eu sunt făptașul. Și ea a stat deasupra…”.

Doar Piatra Grea Obsesia Sparge

Ce face omul când vrea să uite? A pârjolit pământul, a otrăvit fântânile şi dihania tot se arată. Geaba a pustiit calculatorul de poze, arhiva de conversaţii. Insa e tot acolo, călare pe creierul omului, să-i mănânce metodic zilişoarele şi liniştea. Ar putea să se întoarcă la locul dezastrului, să confrunte monstrul, să se asigure că de fapt nu-i nimic la ce să revină? Ar fi fatal. Molima s-ar putea reactiva cu consecinţe incalculabile. Să fugă atunci mai departe? Cică următoarea aselenizare e peste vreo 20 de ani. Aşa că trebuie să stea aici, pe Pământ. Pe acelaşi Pământ pe care mişună Aia. Şi atunci? Atunci trebuie să-şi fixeze toate gândurile într-o singură formulă, să creadă cu tărie un singur lucru: “Asta s-a culcat cu Cristoiu”. Dacă ar putea trăi şi cu asta, devine obligatoriu mariajul. Sau autolapidarea.

Foto: Helmuth Newton