Boobs

Pe o mamelă zdravănă se poate construi o lume. Nu zic eu aşa ceva. Multe femei cadorisite de natură cu abundenţă mamară transpune singură în practică principiul ăsta. Îşi iau bluza cea mai crăcănată, purtând cu mândrie podoabele la vedere. Iar astfel, succesul erotic şi social e deja asigurat. Vor trece orice interviu pentru joburi, vor căpăta invitaţii porcoase la orice semafor.

Cu alea năpăstuite de soartă e mai greu. Pentru ele, sutienul cu bureţi e cea mai mare descoperire de la maşina cu aburi încoace. Mai bagă şi ele şosete, batiste, şi când se umplu cât de cât cupele, abia au curajul să scoată nasul din casă. Din această cauză, în natură, se apot întâlni chiar şi cazuri hilare. Persoane cu bust absolut dezirabil stau în vârful patului,  camuflate după cearceaf, ducând în extrem complexul Pamela.

Şi poate că tocmai de aceea, un vizionar (fie el şi escroc) a găsit alinare pentru toate obsedatele de bombarea pieptului. Un hipnotizator ambulant se laudă că a convins 85% din femeile tratate că au bustul mai mare după o şedinţă de terapie. Cică meseriaşul a lansat de curând şi un CD de pe care şopteşte misterios clientelor: “Sânii tăi cresc, acum…cresc mai mari”. Acesta este şi motivul pentru care ar trebui ca nişte persoane pe care le cunosc să ia degrabă produsul. Şi apoi, mândre de rezultat, să nu se mai supere atunci când, întâlnite cu Împăratul, sunt salutate cu faimoasa formulă: “Vaaai, ce bine-mi pare că te văd…Sincer, parcă ţi-au mai crescut ţâţele. Ia dă să văd”.

De sufletul proştilor

Nu o dată mi-am exprimat intenţia de a face concurenţă sfintei parascheva. Plănuiesc să încep un festival al sculelor erotice, să vadă şi pelerinii minuni adevărate. Vor fi expuse numai maşinării care să încălzească sufletul enoriaşilor, dându-le speranţă într-o erecţie mai bună. Ca punct de atracţie absolut, voi aduce pe banii mei pe marele Lex Steele (daţi un search pe www.YouPorn) să ardă la buci toate hoaştele care vin la lins racla. Cotoroanţele nu vor trebui să aibă la ele decât gogoşari curaţi şi uleiul de candelă necesar lubrifierii. Şi aşa, pârlite păcătos de diavolul ăla negru, poate or să stea în gura mamii lor acasă, să mă pot duce şi eu liniştit în centru, să-mi plătesc factura la Vodafone.

N.U.S.-A.

Houston, we’ve got a problem. Asta am gândit când m-am prins că e o calamitate. Femeia complet aeriană, fără nicio legătură cu pământul, cu creierii bătuţi de meteoriţi e ciumă curată la barul omului. După ce m-a deturnat de la o călătorie liniştită spre Calea Spirtoasă, cosmonauta dădea de înţeles că vrea o aselenizare în doi. Insa n-a ştiut că pentru asta trebuie să se ţină strâns de manşă, începând în schimb un detur spre găuri negre. Aşa am experimentat din nou cum o femeie poate aiura până când simţi că-ţi taie oxigenul. Oricum, misiunea era deja lovită de asteroizi când a ajuns la eterna chestie cu scopurile în viaţă. Răspunsul trebuie să o fi impresionat puternic din moment ce a andocat imediat cu poşeta, ştergând-o urgent spre hangarul personal. Loc în care ar trebui deja să-şi ticluiască anunţul de mâine, din ziar: “Pierdută legătura cu realitatea. O declar nulă”.

Naked

Niciodată n-am priceput schema asta cu dezbrăcatul la revistă. În afară de faptul că tinerii patriei au inspiraţie pentru frecat, care e totuşi beneficiul pentru nudistă? O putoare ajunsă de la coada vacii direct în ogradă la Playboy mai e de înţeles. Vrea şi ea să-şi facă reclamă cu curul, că poate îi dă vreun milionar de mâncare. Dar pe alea care-s deja un fel de vedete tot nu le-nţeleg. Nu le ştiu destule persoane dimensiunea crăpăturii? Încearcă să se asigure că le recunosc tiriştii la benzinărie?

Evident, unele încearcă şi justificări savante. O nemuritoare divă autohtonă zicea că-i un exerciţiu de încredere. Oferind lumii carne, îşi oferă sieşi siguranţă. Adică, dacă nu vomită cititorul, înseamnă că încă e frumoasă. Aşa m-am prins şi care e motivul lepădării de textile la gurista trecută de vârsta avorturilor. Când îi vine fetiţa de la grădiniţă, îi poate zice fericită: “Uite ce vulvă rumenă are mama. Aşa o să fie şi a ta când o să creşti mare”.

A, că tot veni vorba de dezbrăcări. Dacă sunteţi singuri pe-acasă şi vă trece prin cap să ieşiţi goi de la duş, încercaţi să vă amintiţi dacă nu cumva la geam, pe schele, stă vigilent muncitorul tocmit pentru izolarea blocului.

Sensual

Am o curiozitate: cine ar carici una despre care până şi Costi Ioniţă zice că i-o ratată? Dacă nu se oferă nimeni, m-aş sacrifica eu. Măcar să mă duc pe urmă la o pileală cu amicii şi să zic: “Bă, o ştiţi pe gâsca aia? Manelistul avea dreptate”. Bine, pentru asta îmi lipsesc vreo 10 ani în plus, o burtă, Merţuri şi taletul de a impresiona cu pumnul. Sunt însă eu măgar. Simona Sensual nu-i doar o fufă proastă. E o binefăcătoare a societăţii, o tămăduitoare de suflete. Zice că dă uitării exhibiţiile de mamele din reviste şi pune o bucă în folosul comunităţii- va lupta contra drogurilor. Asta e ca şi cum ai aduce-o pe Gina Pistol să militeze pentru feciorie, pe Nikita să promoveze obeurile în locul tradiţionalei vate. Îţi şi închipui trei puştani la colţul liceului căznindu-se să ruleze o iarbă. Neapărat ar apărea un al patrulea care le-ar bate obrazul: “tinerilor, nu fiţi inconştienţi, n-aţi văzut ce-a zis doamna Sensual?”. Şi totuşi, pocnitoarea nu e total pierdută pentru ştiinţa comunicării. Dacă ar încerca vreodată să facă reclamă la herpes, deja ar fi mai convingătoare.

Peturi

Fie că-i potaie, mâţă, păsăroi ori vreun soi de şobolan, oamenii bagă la greu sentimente în petul lor. Nu contează că le cacă toată casă, că le futează mobilele şi pereţii. Dacă blănosul ori înaripatul le suportă prezenţa plicticoasă, merită orice efort. Drept urmare, stăpânul începe să marce mălai cu nemiluita în vagoane de Chappie şi Whiskas, achiziţionând pe nerăsuflate zgărdiţe, cuşti şi colivii. Dar ăsta e un preţ mic în comparaţie cu beneficiile. Lighioana îşi vede de linsul sub coadă, trecând cu vederea defectele stăpânului. Ea n-o să-i zică niciodată insului care-i dă de mâncare chestii neplăcute, gen: “Bă boule, tu bei cam mult, vezi c-o să-ţi spargi ficatul” sau “Ai o slujbă de cacao. Ar fi trebuit să realizezi mai mult în viaţă”.

Acu să nu fiu înţeles greşit. O felină la casa omului e aur curat dacă nu te dileşti emoţional şi-ncepi să crezi că înţelege ce-i spui. Aşadar, dacă un birmanez are pupilele dilatate când posesorul îi debitează necazuri de la muncă, idiotul ar trebui să ştie că nu-i nimic paranormal acolo. Pe animal îl doare-n cur că i-a tăiat lui din salariu. Aşteaptă doar să bage ceva la stomac, ca să poată carici mai energic angora vecinilor.

Oricum, după îndelungi deliberări, m-am hotărât să-mi iau şi eu un pet. Nu mâţă, că lasă păr, nu hamsteri, că am nişte rude de-ale lor pe lângă bloc. Mai bine îmi cumpăr o râmă. Nu face scandal, nu mă trezeşte dimineaţa. O pun într-un ghiveci de flori şi se hrăneşte singură. Apoi, dacă mi-e prea drag de dânsa, pot s-o tai în două, s-o am în fiecare cameră. Iar dacă se poartă frumos, poate o iau şi la pescuit.

Flăcări şi Singurătate

Unde mă duc, unde mă-ntorc, numai dame singure, nefericite. Puzderie de mesagere ale sexului slab îşi îneacă supărarea în taina solitudinii. Nu vorbesc aici de balene, de aberaţii ale naturii. Specimene cât se poate de valabile hohotesc palmat după un mascul cât de prăpădit. E o stare de lucruri care mă revoltă.

Există pe lumea asta un principiu sacru, de la care nu se admit abateri: “Puţa slobodă îşi face mentenanţa numai la specialist”. Şi chiar dacă un expert certificat e greu de găsit, lamentările erotice sunt scandaloase. Degeaba bocesc femeile singure că e greu. Ce dracu e greu? Un mascul care agaţă necunoscute are infinit mai multe şanse să ia un refuz la ureche. Pe când dama… Chiar dacă unui ins nu i-ar plăcea de ea, ar scoate-o măcar la un suc, să se laude la amici că-l trag dudele de prohab. Prin urmare, în orice bar, în orice situaţie, posibilitatea ca o tipă să fie refuzată de un ins abordat este neglijabilă.

Acum facem un calcul scurt- orice oraş are măcar 5 baruri mai decente. Orice bar are măcar un consumator dezirabil fizic şi disponibil. Dacă într-o seară, o damă acţionează cu sârguinţă, intră, detectează, abordează şi agaţă un mascul la fiecare jumătate de oră. Cum i-a luat numărul la unul, sare repede într-un taxi şi se mută în altă locaţie. Aşadar, în două ore jumate-trei, are deja cinci pretendenţi la curul ei. Desigur, unul o să fie poate beţiv cu cucul mic, altul, dereglat mintal ori practicant BDSM. Ideea e că are de unde alege. Iar dacă nici după experimentul ăsta nu-i mulţumită, în caz că nu mi-e rudă (sau aproape rudă) o invit să poposească pe futodromul din Alexandru cel Bun, la tradiţionalu ceai de ciocănele. A, important. Să nu uite regula casei- nu primesc decât persoane echipate preventiv cu chiloţi de azbest şi tub de Jecolan.

Aiurea

Aşadar, picoliţa aia simpatică chiar e combinată. Cu un emo… Să-mi fut una… Mă rog, era de aşteptat. Orice lucru fain pe lumea asta are un defect funciar. Altfel, dacă fata ar fi fost perfectă, se prezenta virgină, virtuoasă, şi mă adora forever numai pe mine.

În consecinţă, de supărare, am tras-o toată seara gay. Mi-am tot pus-o cu unu’ Jack. Şi-am luat atâta oral cu cola, că de la un moment dat am simţit că mi-a amorţit o falcă. Tratament ar fi fost, dar la dugheana aia naturistă, spre care mă prăvăleam noaptea ca un Mig avariat, era închis. Iar prin bezna deznădejdii, am desluşit doar numele său fabulos- “Vraciul”. Şi aşa, zăbovind pierdut cu ochii în reclamele la coada calului, am cugetat în sinea mea: pe asta cred că aş fi iubit-o, să fiu al dracului dacă n-aş fi iubit-o. Dacă nu, poate totuşi aş fi îndrăgit-o. Sau măcar aş fi… Da, asta sigur da.

Ro

Avea bunicul pe vremuri un vecin deodebit de mândru. Pe la şcoală nu trecuse, averea şi-o făcuse cu ciordeli de la CAP, iar unul din fii era alcoolic. Pe lânga asta, era pitic, cu nasul roşu, de claun. Când te întâlneai cu el însă, parcă se trăgea direct din hohenzollerni. Aşa că, ani la rândul am încercat să mă prind de unde i se trage îngâmfarea insului. N-am apucat să aflu nici după ce-a murit moşul Costache, iar boul ăla a dărâmat gardul, dublându-şi brusc proprietăţile. Dar probabil că asta e tocmai explicaţia căutată- nu există mârlan timid şi rezonabil. Când e lipsită de raţionalitate, mediocritatea se manifestă cretin, printr-un ego excitat. E o boală care face mai mulţi pacienţi decât ţi-ai închipui.

Numai ce dă bine frigul şi ne apucăm de serbat glia noastră scumpă. Liderii uită de mârlăneala lor cotidiană şi mănâncă rahat despre trecutul glorios, iar lumea pune câte-un steag în balcon. Cuvântul de ordine- “mândrie”. Cu motivaţia lui nimeni nu pare să-şi bată însă capul. Mai ales când realitatea e puturoasă. O recapitulare istorică nu strică niciodată.

Străbunii daci drojdeau de cădea ursul până le-a tăiat Burebista viţa de vie. Câţiva ani mai târziu, au luat-o la buci de la romani ca nişte barbari banali, fără să lase nimic important pentru civilizaţie. Ştefan era şi dânsul un pilitor de clasă. S-a bătut onorabil cu turcii dar, printre atâtea butoaie şi lupte, a uitat şi el de civilizaţie. A lăsat în schimb posterităţii trei mănăstiri chinuite, semn al primitivismului şi limitelor triste ale spiritului autohton. Mihai s-a chinuit cât a putut, dar minunea a ţinut un an. În rest, aceeaşi istorie patetică, în care ne-a frecat cine-a vrut, silindu-ne mai mereu la schema cu otrăvirea fântânilor. Cultural, am făcut o labă tristă. Eminescu a fost limitat de limbă, iar Cioran, mai deştept, a întins-o. Trăgând linie, nu avem motive gigantice de bombat pieptul. Străinii ne-au ciordit pământuri la greu, iar cu un compozitor şi trei poeţi nu rupi locul în panteonul mondial.

Astea sunt şi motivele pentru care, deşi am stomacul mereu lovit de felul în care au sfârşit, mă gândesc dacă nu cumva eroii de la Mărăşeşti n-au fost cumva bătuţi în cap. În loc să-şi vadă de treabă şi să se ducă la curve, s-au luat la ciocane în iţari tocmai cu nemţii. Patria a fost salvată, iar 90 de ani mai târziu avem bijuteria asta de ţară. Şi asta s-a întâmplat pentru că s-au încăpăţânat să lase posterităţii un mausoleu cu oasele lor, în loc să se dea deştept la o parte. Şi-ar fi văzut şi ei de cariceala lor, iar acum, poate eram şi noi un land înfrăţit cu Bavaria.

“Prospături”

Ceva băuturică, lugu-lugu, insistenţe, apoi oral, normal, anal. Sună parfum dacă insa n-ar avea 13 ani şi ar fi drogată de-un porc de 44. Numai că porcul e artist şi n-are voie la frână. Aşa zic alţi artişti, miniştri şi prim-miniştri solidari cu vita asta hăituită de 30 de ani de potera americană. Vremea a trecut, pe aia n-o mai doare curul, a renunţat şi la plângere, iar Polanski e intelectual important şi om bătrân. Prin urmare, cică fugarul ar trebui să-şi vadă de ale lui, că pedofilia e oricum o chestie fumată. Iar treaba asta chiar îmi dă o mare idee- iau la subraţ o sticlă de trascău, o pungă cu iarbă, şi descind la toţi artiştii şi miniştrii ăia cu o invitaţie firească:  “Sunt stârnit şi am  un IQ gigantic. Daţi sugarii să vi-i fut! Protestaţi?”.

Sursa

Lupta a fost scurtă dar aprinsă. După câteva închideri bruşte, fiara parcă mi-a zis: “Hai lulă, să te văd acu ce-ţi poate brandul”. Provocat în modul  cel mai direct, am refuzat din mândrie să sun vreun amic aitist, etalându-mi în schimb vastele cunoştinţe de calculatorist (să ştiţi de la mine, cu Control C copii ceva, iar cu Backspace ştergi…).

După mintea mea, semnele erau clare. Numai un virus bălos îmi putea omorî cutia atât de regulat şi sinistru. Drept urmare, am scos untul din Nod, scanând fişierele şi în chiloţi. O ultimă horcăială m-a trezit însă la realitate- nici cel mai parşiv troian nu face un PC să duhnească a ars. Şi stând aşa, cu mortul pe masă, m-am uitat la făptura inertă rumegând din disperare un nou gând: poate-şi revine totuşi dacă-l dau cu apă…

Antonioni Reloaded

-Hai dragă, nu fi retrogradă, că deja rulează. Lasă jena şi textila la uşă, că aici e artă. Nu băgăm chestii din alea frivole, gen nevasta lu’ Ghionea. O faci cu stil, a la Monica Vitti, şi numai pentru noi. Deja m-am chinuit la preproducţie şi-am adus cearceaf curat. Încă o dată.  Cracul mai sus, capul pe spate, aşa, motor!

Cadrul 1: panoramare orizontală spre dreapta, lumină difuză

Replica1: “Sunt fierbinte, mă mănâncă”

Cadrul 2: gros-plan pe buci, insistat pe semne particulare (cicatrice, tatuaje, aluniţe) care ajută mai târziu la identificarea starului

Replica 2: “Vreau să mă călăreşti. Ah. Tu eşti cel mai bun”

Cadrul 3: travelling  circular, ea urmăreşte cu curul obiectivul

Replica 3 (în crescendo, finalizată într-o ţipătură spasmodică): “Da, da, mai vreau. M-ai rupt, m-ai distrus.  Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”. Cut.

Din noiembrie pe ODC şi în toate torentele din ţară.

Oama legii

Ah, oraşul pustiu… Doar paşii mei, câteva lumini discrete şi mii de vise depănate alături, de necunoscuţi, în taina somnului. Urmez străzile sub un cer curat, străjuit de câţiva purici albi şi de un singur, minunat nasture galben. Câteva frunze se mai aştern cuminţi în cale-mi înainte de ultima alee spre casă. Şi atunci, îmbătat de aroma toamnei, încurcat de penumbrele nopţii, evit în ultimul moment dezastrul. Cu o săritură îndărăt, scap de izbitura cu un morman negru, mişcător. Gândul mă duce fulgerător la silueta unei fiare comunitare, gata să sară la comoara din lenjerie. Bâjbâi spasmodic după un băţ ori o piatră grea. Niciun hârâit gros, niciun colţ fioros nu-mi sfâşie însă integritatea. Doar o clătinare domoală, leneşă, îmi îngăduie să descifrez pe fantoma ghemuită scris mare, cu alb- “Security”. Doamna guard, braţul de fier al tonetelor din vecinătate, defeca. Iar privirea sa dezgustată m-a făcut să las băţul şi să-mi fie ruşine. Poate că ar fi vrut şi ea, ca în cel mai intim moment al său, să fie lăsată în pace să admire singură, netulburată, cerul curat, străjuit de câţiva purici albi şi de un singur, minunat nasture galben.

Jur să apăr…

Mănânc zilnic rahat politic. E meseria mea. Prostesc lumea cu vorbe puse în gura altuia,  întreţinând iluziile celor îndeajuns de boi să mai creadă în ele. Învârt abil cuvinte pentru a omite adevăruri incomode, jegoase, chiar dacă odată aş fi omorât pentru Adevăr. Iar jocul ăsta macabru se face într-o zonă în care nimeni nu mai poate identifica precis binele şi răul. Îmi fac însă inutil probleme. Oricum, aici, în haznaua mea, nimănui nu-i pasă de himere etice.

În câteva săptămâni, îi voi face puternic reclamă chelului. Voi spune ce băiat drept şi bun este, într-un amplu efort de revirginare imagistică. Şi măcar aici, într-o urbe prăpădită, mizerabilul ăsta o să aibă poate 3 voturi şi din cauza mea. Suntem însă o ţară care nu merită mai mult. Un curvar jegos, beţiv, paranoic, mârlan şi violent, cu pretenţii justiţiare e tot ce putem da. Cel mai probabil însă, ăilalţi sunt încă mai nemernici şi boi ca el. Iar aşa se salvează chipurile şi conştiinţa mea- cauza e de rahat, dar altele put şi mai tare.

Îmi spun uneori că poate exagerez eu, poate văd prea mult anormal în jur. E posibil să deformez singur realitatea, iar ţara asta să nu fie chiar atât de absurdă…

Breaking News: “Întrerupem aici dezbaterea privind controversatul plan al preşedintelui de introducere a parlamentului unicameral pentru o ştire de ultimă oră. La Zoo Hunedoara au evadat doi trigri bengalezi înainte de ora mesei. Autorităţile au mobilizat câţiva poliţişti comunitari pentru a-i prinde vii”.

Să ne tolerăm în ea de casă

Vitele alea cu patrafir au şi sărit ca arse- “Vai de mine, prostituţie? Spunem <<nu>> sclaviei motivate financiar!”. Motivul cretinilor? Evident aiuritor, demonstrând că boii trăiesc în pădure, nu între oameni. Cică tractirul “ar intensifica degradarea morală a societăţii, proliferarea diferitelor boli şi creşterea numărului divorţurilor, iar femeilor prinse în această sclavie li se afectează iremediabil sănătatea psihică şi fizică, precum şi demnitatea socială”.

Întâi de toate, nu văd diferenţe morale între curve şi prelaţi. Omul se duce la ambele specii să se deşarte de câte o povară. Marcă banul, îşi ia de-o grijă şi se duce acasă, pe la treburile lui. Mai mult, fufa nu sperie niciodată clientul. Îi zice că-i frumos, că-i tare-n drangă, adică îi dă voie bună şi speranţă. Nu se apucă de proastă să-l tulbure cu halucinaţii apocaliptice, cu diavoli şi judecăţi de apoi.

În privinţa bolilor, se vede că limbiştii domnului nu şi-au tras-o decât în cerc închis, la seminar. N-au idee că tocmai cariceala la şosea, ori în dosul benzinăriilor propagă beteseurile. Apoi, adunarea paraşutelor în case de profil le-ar da drepturi luate acum cu pumnul de peşti. N-ar mai rebegi iarna, pe marginea drumului, băgând reumatism la şalele goale. Iar în privinţa demnităţii sociale, şi-au băgat-o singure în cur de mult. Nenorocitele care s-au ars pe bani, or să se ardă şi de-acuma. Măcar să-şi lucreze bucile şi în folosul statului, ca să fie toată lumea fericită. Iar dacă tot veni vorba de morală, just ar fi să li se interzică doar reproducerea.

În rest, vreau să prind şi eu ziua în care popii or să fie băgaţi la frână pentru înşelătorie şi evaziune fiscală. Să zacă laolaltă cu ghicitoarele din etnie, rememorând cu nostalgie vremurile când nu dădeau la stat niciun fir din mălaiul produs de la rataţii spovediţi. Aşadar, drepturi la curve şi muie la popi! Fără bani, dar cu prezervativ. Că înţeapă cu barba.

Ne cunoaştem din vedere

Unii au boli de stomac, de plămâni, de ochi sau de coaie. Alţii îs cu capul. Mai precis, cu memoria. Cică 4 oameni în lume rup locul la amintiri. Reţin tot şi pentru totdeauna. Nume de străzi, preţuri la magazine, numere la case şi maşini, evenimente ori replici banale înregistrate de ani de zile îi bântuie zilnic, terminându-le liniştea şi sănătatea. Circumstanţe personale mă fac, din nefericire, să-i înţeleg din plin. Nu că aş ţine minte tot. Am chiar dificultăţi serioase de memorie în privinţa lucrurilor mărunte (de pildă, cum naiba am ajuns până la urmă acasă as-noapte).

Mă regăsesc însă în trânta lor cu amintirile de căcat. Pe scurt, cu gânditul la femeile răposate sentimental. Adică ele au roit-o din viaţa reală, dar stau toate călare pe creierii mei. Se perindă pe-acolo, mai îmbrăcate, mai despuiate, frecându-se de neuroni ca de nişte bare de striptease. Iar atunci, toată amnezia mea obişnuită se risipeşte la moment, făcând loc  la rememorări precise, brutale, ca nişte şuturi cu bocanci în ceafă.  Evident, ca buda să fie şi mai adâncă, impresiile sunt amestecate, de genul- “Vai, dar ce chip sidefat mai avea Maricica…Cu pulbere de mărgăritar parcă era suflată….apoi imediat- Dar era şi vacă, vaca. Şi cât mă mânca la ficaţi nenorocita…”.

Şi tot aşa, înainte şi-napoi, îmi strofoc capul, frecându-l cu amintiri rose-căcănii, până când simt că-mi curge pe nas pilitură de fier. Moment în care, probabil ca ăilalţi 4, mi-aş dori să dau cu parieto-occipitalul de pământ, lucru care mi-ar uşura nespus tumultul emoţional. Adică, dacă m-aş combina cu una şi aş sta cu dânsa vreo 3 ani, aş putea să mă trezesc într-o dimineaţă, să-i ard un cot în coaste, zicându-i contrariat, dar senin: “Şi tu cine pizda mă-tii eşti?”.

Vertigo

Puzderie de filosofi şi-au scremut creierii să vadă ce-i în capul îndrăgostitului deposedat de obiectul adorării. S-au elaborat teorii, s-au presupus răspunsuri. În zadar însă. Dacă un Platon sau Ficino au dat în disperare cu basca de pământ, înseamnă că treaba e groasă. Degeaba a venit şi medicina cu explicaţii hormonale, cu combinaţii eronate de substanţe. Savanţii par simpli urangutani în faţa misterului. Pacienţii comit pur şi simplu gesturi inexplicabile, manifestând doar simptomele răului de înălţime- frisoane, ameţeală şi parcă un debut de diaree.

Desigur, există şi cazuri extreme. Aveam un coleg de facultate despărţit tragic de o dragoste brună. Propriul tată, chiar prof  la universitate, se opunea shakespearian iubirii sale cu o colegă rromă. Zicea că i-ar strica etnia urmaşilor. Într-un acces de disperare, fiul s-a jurat că-şi vinde averea (un Golf 2 neînmatriculat) şi fuge în lume cu şatra. Piranda n-a părut impresionată de efort, iar el şi-a sfârşit amorul bolborosind hiptnotic pe la cursuri: “Mă sinucid, mă sinucid, mă arunc de pe bloc”.

Mă rog, eu nu prea am încredere în ameninţările astea cu aruncări şi clădiri. Amorul adevărat, dus în extrem, se consumă cu responsabilitate, tolstoian, sub roata grea a C.F.R.-ului. Iar dacă ăia care rămân tâmpi pe peron nu pricep în ruptul capului motivele întârzierii personalului de Paşcani, să nu mai caute explicaţii la mari înţelepţi. E de-ajuns să murmure-n gând neperitoarele versuri ale lui 3 Sud-Est: “Iubire, tu faci tot ce vrei din mine…”.

Nu vă pişaţi după rockeri

Dacă vă bate gândul la flirturi fierbinţi, nu le precedaţi cu un mers la budă. Mai ales dacă înainte au udat nişte metalişti. Riscaţi ca piedestalul de porţelan să fie o insulă îndepărtată, scăldată de râuri galbene. Sad but true. Iar asta mă duce la două presupuneri- ori adoratorii lui Hetfield au cucul strâmb, ori bagă-n ei bere până se deşartă ca vitele. Cert e că după aia mă anima un singur gând- Kill’Em all.

Oricum, cu tălpile încleiate în valuri de urină, nu-mi mai ardea de nicio combinaţie. Dar bine că cică picoliţa aia blondă are prieten. Şi chiar dacă informaţia a venit de la o tipă ruptă-n ierburi, măcar n-am mai încercat o combinaţie aiurea care m-ar fi băgat direct în rahat.

Wrong

Ar trebui făcută o comisie a relaţiilor. Un board de cenzură al combinaţiilor eronate, care să dea cu pliciul peste buci tuturor femeilor băgate în scheme de rahat. Cu nemărginita mea înţelepciune şi experienţă de viaţă, mă simt calificat peste postul de preşedinte al instituţiei. Aceasta îşi va deschide lucrările numai în weekend, de pe la 21.00 la 3.00 dimineaţa, cam când e vânzoleala mai puternică în baruri. În timpul săptămânii n-are rost, că nimeni n-agaţă marţi sau joi, în drum spre birou.

Sediul se va stabili în clubul meu preferat, ăla pe trei etaje, aghiotantă fiindu-mi picoliţa aia blondă zglobie, cu glezne de căprioară adolescentă. Aşadar, care damă iese şi combină ceva, trebuie să vină să-mi ceară aprobarea pentru continuarea rutului. Care mă face deja bou în gând să-şi reconsidere injuriile instant. Ia gândiţi-vă câte femei n-ar fi recunoscătoare dacă atunci când pilite, în ceas de noapte, fiind abordate de mârleţi idioţi, ar exista cineva care să le spună prieteneşte: “Măi fată, răcoreşte-ţi puţa la un ventilator. Tipul i-un porc. Şi jetul la duş e mai bun ca ăsta”?… Aşa ar scăpa toate de dobitoci beţivani, violenţi, rataţi, însuraţi sau cu prietene, pe care ele se apucă să-i adore din motive absolut hormonale. În plus, am soluţie chiar şi pentru alea care simt singurătatea mai grea decât trosnitul peste ochi sau damful de bere râgâit în faţă. Am auzit că un doberman adult face minuni la doamnele triste dacă e dresat bine din pruncie . Pui se găsesc pe net. Aşadar, fericirea fără cretini vă costă până în 200 de euro. Iar în banii ăştia primiţi şi căsuţă de lemn pentru curte…

Să ne hrănim cu iubire

În necontenita lor cursă de a încerca să pară mai sexoase, unele femei se pun pe născocit. Mintea lor se opinteşte neobosită ca tractorul Universal pe o mirişte inundată. Rezultatul- o monstruoasă gamă de tehnici şi practici erotice care taie elanul oricărui om normal la creier şi în pantaloni. Din tot acest morman de aberaţii intime, voi extrage sâmburele, nucleul dur al chestiilor care inhibă prestatorul.

Mai întâi, chiloţii cu volănaşe. E o adevărată boală, chiar o pandemie în hoarda inselor cu porniri romantice. Cu cât le atârnă mai multe rotocoale de lycra la buci, cu atât se simt mai interesante. Se poate spune însă negreşit că, dacă ar încerca să se încingă cu mileul lui mă-sa, orice păşunistă ar fi deja mai simpatică.

Trebuie menţionate apoi lumânărelele cu arome. Nu e destul că omul vine de pe drumuri poluat, cu plămânii deja distruşi. Acasă mai găseşte şi o nebună care scoate fum gros, din ceară, cu dormitorul plin de luminiţe mărunte, ca o pomenire la cavou. Nu e de mirare deci când, în loc să-i umble în gogoşari, insul cade palancă la pământ, căutând în patru labe, cu ochii bulbucaţi, o gură de aer curat.

În sfârşit, ajungem la tembelismul de pe urmă, închipuit a fi o tehnică kinky- femeia se unge cu produse alimentare. Când simte furnicături în locuri dosnice, dă fuga la băcănie şi revine înarmată cu reglementarul tub de Hulala sau îngheţata Amicii. Îşi leapădă în grabă ţoalele de pe trup şi se împodobeşte prin părţile intime cu carbohidraţi şi grăsimi saturate. Apoi, presupunând că lingătorul scapă de Salmonella, cuplul ajunge la fericire. Femeia practicantă nu ţine însă cont şi de stomacul omului. Poate că ăla vine flămând de la muncă, sau fute doar în trecere, şi n-a avut timp să se hrănească. De ce să-şi strice pofta de mâncare cu prostii dulci? De aceea, dacă m-aş afla într-o asemenea situaţie, aş pune-o pe nărăvaşă să ţină o ciorbă de perişoare jos, cu picioarele strânse. Iar la subraţ, să păstreze calde vreo două sarmale, ca felul doi. Promit să nu las firimituri.