I was Gay

Când l-am văzut prima oară, mi-a căzut faţa. Acceleraţia aia parcă era luată dintr-un trucaj. Gata, am zis, ăsta dă în freză la toţi. Dacă aş fi şi eu ca Tyson Gay, aş putea fuge chiar şi de trecut, fără să mă prindă. Asta până la cursă. N-am apucat să zic Bolt, că ăla a şi trosnit un 9.58 de-a înnodat cronometrul. De unde se trage concluzia că gheii ăştia se mişcă mai cu talent numai când îs alergaţi de bărbaţi în spandex.

Metafizica Pulanului

M-a mâncat în cur şi m-am dus la film. La unul din ăla cu recenzii glorioase, sforăitoare: “Cinematograful românesc în toată splendoarea sa”, “film kantian cu final glorios”, “unul din cele mai bune filme româneşti din toate timpurile”, etc. Ca să fie rahatul complet, experţii de profil mă avertizaseră deja- e o creaţie adâncă, dar care nu va face spectatori. Elitism curat adică, verificat personal la buza sălii- 3 spectatori (cu mine). Şi, într-o încăpere duhnitoare a mochetă udă, proiectată printr-un geam jegos, iaca pelicula.

Din nou, încă o dată, eternul, nemuritorul, Dragoş Bucur. Evident că s-au găsit şi voci feminine care să mă contrazică: “Vai, dar e futabil tare”… Mă rog, ce are arta cu vulva e o chestie care nu mă priveşte. Cel mai trist şi insipid actoraş care s-a tras vreodată în celuloid m-a băgat două ore la picătura chinezească. Adică la o chestie scremută în acelaşi stil jegos-neo-realist, în care o cameră este lăsată la infinit să filmeze mizeria. Ca să nu lungesc vorba, după n cadre, fiecare de câte 10-15 minute, spectatorului adus la disperare de plictiseală i se prezintă marea scenă. Viaţa anostă de poliţist (a cărei ilustrare, pentru toţi boii snobi, ar fi justificat agonia unui întreg film în care nu se întâmplă nimic) îşi are lămurirea într-o şedinţă de filosofie.

Comandantul poliţiei din Vaslui poartă discuţii socratice cu subalternii. El ştie etimologia unor cuvinte în greaca veche, este pasionat de maieutică şi de lămurirea prin dialoguri de tip platonic a marii probleme a conştiinţei. Credibil, nu? Cum era şi de aşteptat, poziţia idealist- socratică asupra moralei este înfrântă de curentul îngust, normativ.

Răul învinge aşadar, însă, aşa cum spunea şi şeful caraliilor vasluieni: “Dar ce este <<răul>>?”. Ca om care m-am mai dat cu barca pe apa filosofiei, să vă zic eu ce-i ăla “rău”. Rău e când boul nu e destul bou şi mai e şi snob. De asemeni, rău e când un băiat are o idee chinuită, o transpune căznit şi idiot într-un film supt din deget, aşteptând ca boii snobi să-l lingă-n cur că-i genial. Pentru toţi moderniştii ăştia neo-realişti care cred că rup fâşul lumii cu frecţii intelectualiste, un singur îndemn: “Sugeţi-o lung”.

KOMUNIKAT
DUPĂ CÂTEVA LUNI, M-AM PRINS ŞI EU CĂ SPAMURILE FAC RAVAGII PRIN SAITUL MEU DRAG. PRIN URMARE, E POSIBIL CA CEI CĂRORA LE-AM RĂSPUNS LA MESAJE PRIN MAILURI SĂ NU LE FI PRIMIT. CELOR CĂRORA NU LI S-AU ŞTERS ADRESELE MAI ÎNCERC SĂ LE SCRIU O DATĂ. AŞADAR, PĂSTRAŢI SPERANŢA. FUCKERUL TRĂIEŞTE.

Calm Mort

Din când în când, existenţa dă semne că ar putea fi chiar funny. M-am veselit cu gura până la urechi, bând din viaţă cum soarbe un african dintr-un fir de apă. Dar cum minunile nu ţin mai mult de 24 de ore, după ceva escapade, am revenit la matcă. Adică la o târâială din aia, de zi după zi, de pe-un pat pe altul.  Una fără bucurii şi fără tristeţi, lipsită de evenimente şi bătăi de cap.

Spre invidia unora şi dispreţul altora, sunt liber, dar absolut liber de orice stres (dacă mi s-ar întâmpla o chestie din aia nasoală, ruşinoasă, nici n-aş avea pe ce da vina). Doar ocazional, unii măgari mai încearcă marea cu degetul, încercând să stârnească invidii în mine de genul: “Alo? Hă, hă, eu îs bă. Am ajuns în Vamă !”. Nimeni şi nimic nu mă poate însă urni însă din lâncezirea mea. Drumul e lung şi plicticos, viermuiala din Stuf, supărătoare, iar apa… Cum până la cadă sunt ceva mai puţini kilometri, renunţ la tentaţie. Mă predau unei existenţe risipită într-o sfântă lenevie.

Şi totuşi, ca din neant, ceva îmi împunge mintea, gata să răstoarne totul. La un semafor, acelaşi tip de siluetă, de figură, de atitudine. Să fie cumva… E cu putinţă oare? Dar nu, nu poate fi posibil. Ea nu avea maşină. Şi uite aşa, visele omului pot fi spulberate de un Golf albastru.

Blonde, Brune şi Şatene

S-au dezbătut neajunsurile din filmele porno, relevanţa gleznelor groase, s-a ridicat problema relaţionărilor de după chick fights şi a standardelor în frumuseţea masculină. Cică bărbaţii cu nasul mare rules (nu mă calific). După oareşce licori, ne-am adus aminte de trecute destrăbălări şi s-au făcut promisiuni ferme pentru altele noi.  În plus, doar dacă ieşi singur cu fetele afli taine din alea bine palmate, gen care cu care gagică s-a pupat, sau cine pe ce mascul plăcea între amici. La o bucată de noapte, am fost înzestrat cu un Canon şi pus să imortalizez momentul. Sunt mândru. Câteva cadre ar scoate din amorţire şi un paralitic (nu reproduc nimic- motive de nuditate publică).

Într-un final, spre dimineaţă, s-a pus la cale marele plan. Dintr-o poşetă, s-au scos faimoasele abţibilduri cu zoomuri de cur. Marcate cu pecetea dosnică au fost vitrinele de la Primărie, căminul teologic şi Kenvelo. În aprobarea generală, ultimul marcaj s-a făcut pe bancomatul BRD din Centru. Doar aşa, să ştie lumea că banii au totuşi miros.

In Silicon Veritas

Orice putoare veritabilă are un anume complex de superioritate legat de experienţa sa de viaţă. Probabil că aratul cu curul prin aşternuturi dă aşa, o stare de realizare, de împlinire personală. Ele ştiu cum stă treaba, au habar cum se-nvârt lucrurile. Pe când ăilalţi… Ăilalţi care au fost supţi şi vlăguiţi de respectivele sunt doar nişte copii, nişte fraieri care n-au habar încă de virtuţile  maturităţii.

Dar maturizarea asta e un pisc pe care nu se urcă oricum. Desigur, şi ele au avut momente infantile, s-au compromis în mod inutil. Pamela Anderson, de pildă, a mărturisit chiar că în liceu, înainte de a-şi târâi bidoanele prin Baywatch şi a deveni înţeleapta de acum, era nimfomană. Avea mâncărimi severe (vă vine să credeţi?!) şi cam mesteca la întâmplare cetăţeni nepotriviţi. Dar pentru cele care o adoră şi-i urmează exemplul în viaţă, doamna Pamela are o pildă personală: “Fute şi vei cunoaşte”. Ea aşa a făcut, iar experienţa i-a deschis ochii. Acum nu mai freacă inşi eronaţi. Iubeşte un nene matur, pe deplin corespunzător- surfer şi electrician în Malibu.

Apă De Foc

Stau şi cuget. Cuget şi stau. Cât de ciumete popor trebuie să fii ca să dai nume unui trascău, astfel încât oricine drojdeşte sălbatec pe planeta asta să-ţi menţioneze cu evlavie numele? Pentru Finlandia ar trebui făcute lăcaşe de cult. Cine, cum are o durere, o mare încercare, să meargă să-i aprindă o lumânare. Căci ea ne-a dat fericire şi speranţă.

Azi e un moment mare. Sau a fost, că bate spre dimineaţă. O fostă febleţe m-a convocat să-mi prezinte noul prieten. Pare că a devenit un hobby personal în ultimul timp.  Femeile nu stau să hohotească. Te-au plăcut? Asta a fost pentru 10 minute. Pe urmă, ura băiete! Găsesc urgent alt amator să le caute-n coarne.

Bun, acuma să nu mă dau lovit. M-am şi dat ciumete. De fapt, şi sunt. Am făcut-o pe inabordabilul. Dar, ca să fiu sincer, nicio femeie nu e îndeajuns de bună pentru mine. Aia are ceva, ailaltă altceva, şi tot aşa, nu-mi apare creatura care să-mi merite compania. Bat palma că într-o bună zi o să vină una misterioasă, drapată în negru şi purtătoare de coasă, cârâind lugubru: “Facăre, ai belit lula. În noaptea asta, mergi cu mine!”. Iar eu, dezgustat, îi voi răspunde scurt: “Hai sictir sluto. La câţi carbohidraţi ai băgat în tine, nu te caricesc nici mort!”.

“Pe străzile pline când ies n-am pereche”

Dintotdeauna am avut o înţelegere intimă cu oglinda personală. Eu îi arătam trupul meu neasemuit, iar ea îmi reflecta uimită perfecţiunea sa. I-am spus şi mamei: “Femeie, tu nu mă puteai face cu aşa chip. Sigur am fost găsit”. Adevărat vorbesc. Vreun cuplu cu sânge albastru trebuie să fi încurcat pruncii la maternitate cu persoanele care m-au adăpostit până acu. Ştiu sigur că undeva, pe valea Loirei, mă aşteaptă pregătite odăile unui castel luxos, gata să-mi întreţină trândăvia.

Mă rog, până la ducatele Franciei, chiar şi perfecţiunea asta îmi pare umbrită de neajunsuri. Bărbia parcă e totuşi neregulată, nasul nu atât de subţire pe cât s-ar putea, fundul n-ar umple corespunzător pantalonii, mâinile… Brusc, mă trag la faţă. Fac un calcul scurt şi constat că nici averea lui Jackson n-ar ajunge să-mi alimenteze mania retuşurilor. Şi totuşi, ca o compensaţie, îmi amintesc drumul de astăzi spre casă. Peste tot, pâlcuri de arătări hâde, umflate şi pocite, alcătuite anume parcă pentru a lăsa interzis orice truditor dintr-o măcelărie estetică. Nu-i mai pun la socoteală pe cei cu bastoane, albe sau colorate, pe chinuiţii din cărucioare, ori pe ăia care tăinuiesc un cuc mic, inert. Drept urmare, privesc îngăduitor sticla din perete, recitând mai cu convingere vorba poetului: “Sunt cel mai frumos din oraşul acesta!”

Dau un regat pentru o puţă

Recente preocupări adânc intelectuale mi-au înfăţişat dinaintea conştiinţei chestiuni tulburătoare. Dintre toate însă, mai dată dracului ca toate- natura iubirii. Ştiu, cunosc, e subiect siropos, predispus la consideraţii sforăitoare. Şi totuşi, ca aprig truditor pe ogorul amorului, cutez a produce următorul gând: ce se petrece cu omul când ea pleacă? Adică el a nutrit oarecum (sau a crezut asta), iar ea s-a deşertat în sentimente. Când insa se cară, ce înseamnă strofocările acelea sentimentale pe care cordul le resimte în urma ei? Să fie love? Greu de crezut. Dacă îl răscoleau simţămintele aşa de abisal, o priponea din timp, n-o mai lăsa pe aia să umble teleleu.

Şi totuşi, de ce insul îşi pierde liniştea, de ce se sufocă dacă duda se dă în bărci cu altul? După milenare instrospecţii şi cugetări, subsemnatul a găsit şi răspunsul- nu nene, nu e amor. 90 % din cetăţenii care umblă cu telefoane de come back o fac pentru ei. Pentru simplul, exclusivul motiv că nu vor ca aia să-şi ridice coada la altul. Pe scurt, din orgoliu. Lucru cu care personal nu sunt de acord. Ca un spirit nobil ce sunt, propovăduiesc demnitatea şi libertatea tuturor damelor. Sub rezerva unui imperativ necesar însă: “toate femeile ar trebui, fireşte, să se fută numai cu mine”.

Stai că trag

Ce-ţi poate strica oare o zi perfectă de plajă? Una trândăvită pe un nisip scurs din buza pădurii, într-un cot molcom al Prutului? Cine oare se poate deşerta cu exces de zel în locul tău de scaldă, doar fiindcă i s-a sculat lui de dimineaţă? Evident, organul. În loc să stea şi  să rumege ca o vită ce este în ghereta lui unsuroasă, organul iese cu Carpaţiul la brâu să-ţi râgâie în faţă nevoia de aprobare. Aş fi luat aprobare de la mă-sa, dar greaţa de zoofilie m-a oprit din elan. Prin urmare, din toată fiinţa mea, urez mult sifilis, ebola şi gonoree la toţi boii purtători de uniforme din ţara asta (afară de pompieri).

Rock

La o lună de la eveniment, încă mă mai întreabă lumea: “Cum a fost bă la concert?”. Şi nu e deloc uşor să răspund. E inutil să mă apuc de explicat cum bubuia basul ori cam cât tunau tobele. Cea mai bună comparaţie e cu fututul (deşi nimeni nu-şi mai aminteşte o gaură după 30 de zile). Adică la rocăreală ai cam aceleaşi aşteptări ca de la un wrestling în aşternuturi. Faci un efort să te deplasezi până acolo, deci aştepţi să fii satisfăcut.

La trupele de duzină, e ca la masajul erotic. Te freacă unele fără finalizare. La animalele alea la care am fost eu, e ca la o damă din aia S&M. Adică mergi la dânsa crezând că-i faci puţa zob, da’ ea îşi pune o lulă de cauciuc şi te rupe la buci până-ţi curge sânge din nas. Aşadar, când mă mai întreabă vreounul cum a fost, o să-i răspund scurt şi sincer: “Senzaţii tari bă, senzaţii tari…”.

Bordello

Curvele  Germaniei  sunt în doliu. Iubitorii de puţă fără obligaţii, asemenea. Potera nemţească s-a pus în calea fericirii lor. A interzis fututul pe cupoane. Adică nu mai poate omul să lase suta de coco la intrare şi să pompeze la discreţie până dimineaţa. Cică se înjosesc fufele. Cert e că intervenţia asta dă cu cracii în sus o întreagă industrie. Plus că aveam şi o mândrie naţională. Inventatoarea regimului all-inclusiv la buci e o româncuţă de-a noastră, de numai 26 de primăveri.

Potrivit relatărilor, lovitura a adus o imensă tristeţe în rândul frecătoarelor. Şi deşi nu le-am călcat vreodată cinstitul prag, resimt o părere de rău. Nu pentru că le-a luat miliţia lula de la gură. Mă doare că n-am să pot lămuri niciodată un pariu. Unul de anduranţă şi măiestrie pus la cale cu-n futător cu sânge albastru. Şi totuşi, dacă mă gândesc mai bine, oricum aş fi câştigat prin neprezentare. Între timp, omul şi-a dat singur cu barda-n coaie- are prietenă.

Hei Rup

Trândăvia e ruptă din rai. Această pildă adâncă am descoperit-o greu, prin practica asiduă a lenevirii la muncă. Vreau să mă fac bine înţeles. Orice ţăran poate să doarmă-n post. Totul e însă s-o faci cu tehnică, să ridici statul de pomană la rang de artă. Adică să tragi chiulul în asemenea hal încât să te cuprindă chiar pe tine ruşinea. Să te îngrozeşti de halul de parazitare la care ai ajuns. Să-ţi promiţi că ai să te suprimi singur dacă ai ajunge să conduci instituţia.

Mă rog, dar să nu fiu prea dur cu mine. Eu am încercat, nu s-a putut. Ani în urmă eram hotărât să salvez lumea. Ca manechinele alea la Miss World, numai că pe bune. Mă arătam dispus să renunţ la viaţa personală pentru propăşirea umanităţii. Ulterior am descoperit că pe umanitate o doare-n cur de salvare şi progres. Aşa cum o doare şi de mine.

Simţindu-mă deci inutil, m-am dedicat contemplării. Boii poate pufnesc în râs, dar ei n-au habar ce alb fabulos au pereţii biroului meu. Îmi dau aşa, cum să zic, o perspectivă polară a libertăţii. Mijesc ochii, pun bărbia în piept, dau la maxim scula de aer condiţionat şi deja mă visez frecând menta într-un iglu. Dar nu singur. Sunt mereu c-o eschimosă nărăvaşă, crescută cu peşte şi şi ulei de focă, echipată sălbatec, cu chiloţi din piele de pinguin.

Unii porci au nesimţirea crasă să sune la telefonul de serviciu. Îi mănâncă-n cur de problemele coşmeliei şi mă deranjează tocmai pe mine. Mi se pare o crimă să întrerupi omul când bagă un Rome: Total War cu trial de 60 de minute. E ca şi cum i-ai lua clipe din viaţă, din fericirea lui. În fine, parcă acuma aş băga un uischean. Din ăla cu eticheta neagră, să cinstesc sfârşitul orelor de program. Crâşma e însă departe. Chiar, de ce nu se face un catering cu pileală? Îţi aduc ăştia orice- pizza, hamburgheri, chinezării. Ce lula mea nu vine şi duba cu udătură? Clar, toţi lăbarii ăştia cu marketingul îs la furat. Habar n-au ce-şi doreşte consumatorul. În fine, mai bine mă duc acasă. E şi la vale, nu trebuie decât să mă preling spre domiciliu. Acolo mă aşteaptă însă o aporie de viaţă şi de moarte. Ce fac oare dacă mi-e lene şi să dorm?

Crossroads

Întâlnesc zilnic oameni mai mult sau mai puţin idioţi. De obicei, mai mult. Tâmpenia asta nu e însă uşor cuantificabilă. Din contră, e atât de diversă, complexă, fascinantă chiar… Dintre toate cazurile, cele mai grave îmi par acelea ale “nemuritorilor”. Sunt indivizi pe lumea asta care-şi târâie zilele de parcă ar putea lua altele noi, de la piaţă. Mi-i şi imaginez cerând la o babă cu broboadă şi şorţ o legătură de duminici. Sunt genul de inşi care nu pleacă niciodată în vacanţă, care adună sub cur fiecare cent pe care pun mâna, care se ceartă pe moşteniri la 80 de ani.

Poate mi se pare mie, adică sigur mi se pare, dar parcă tot mai mulţi oameni din jur se îmbolnăvesc şi dispar. Şi totul se întâmplă brusc. Din zi în zi mai aflu de cineva fain că e internat pe undeva sau face deja chimio. Şi atunci, totul, chiar totul se schimbă. Nici destrăbălările, drojditul, fututul, iluziile de viitor nu mai sunt aceleaşi. Viaţa însăşi capătă o altă faţă, la care te uiţi neapărat altfel. Devii mai treaz ca oricând şi caşti bine ochii la fiecare răspântie. Şi nu e deloc uşor să alegi spre ce drumuri, locuri sau oameni să mai alergi. Cert e însă că alegerea lor am s-o fac dintr-o cu totul altă stare. De parcă aş şti în fiecare zi că am cancer.

Când eram doar un puşti, umblam de nebun la munte, la casa unei mătuşi. Drumul dădea, doar câţiva paşi mai sus, într-o răscruce care îmi aducea mereu rătăcirea. Şi poate ca un semn pentru mai târziu, despărţirea aceea stătea sub semnul unei femei. Căci gura spurcată a poporului, sensibilă la chestiunile metafizice, îi dăduse numele pentru a cinsti crâşmăreasa locului: “Între craci la Luminiţa”.

Nunţi, botezuri, cumetrii

Din când în când, liniştea căminului personal este tulburată de horcăitul telefonului fix. Semn rău prevestitor, pentru că fixul este unealta prin care-ţi intră-n viaţă rudele. Iar rudele au mereu de cerut ceva. Chiar, v-a sunat vreodată o rudă care să vă dea? Să zică: “ia bă nene de-aici un kil de zahăr, un persan, o mie de coco, ceva, că ne ştim de-o viaţă, ce gura mă-sii!”. Nu, rudele doar cer. Cer de parcă eu sunt fericitul câştigător al ultimelor 5 ediţii de loto şi mai stau la bloc doar aşa, de nostimadă, să fac gaguri de săraci.

De data asta, neamurile mă căutau, evident, pentru o nuntă- “Vaaaai, se însoară Gigel. Cum care Gigel? Nepotul tău drag. Da, chiar el, şi te aşteaptă cu nerăbdare pentru felicitări, dans şi…”. Urmarea, care e de fapt şi esenţialul schemei, nu e niciodată zisă pe bune. Adică mai decent ar fi să-ţi trântească de la început: “Pulane, ai belit lula. Ai de marcat nişte milioane”. Receptorul mi-a alunecat moale în furcă, acompaniat de cuvenitele înjurături şi blesteme. Cotitul pare imposibil. Imediat mi s-a livrat şi explicaţia: “Tanti Cutare, adică muma mamei mirelui, era sora mare a lui tata şi oricum, ea a venit şi la prima şi la a doua nuntă a lui frate-tu”…

Aşadar, nu contează că nu mai ştiu insul de 20 de ani sau că mă doare-n cur de fericirea lui. E “obligaţie”, chiar dacă amorezarea mirilor îmi pare destul de precară. Am bănuieli serioase că povestea nu-i deloc cauzată de vreun love abisal, ci de perversiuni monetare. Iar greaţa pentru manevre din astea, la care se adaugă perspectiva vederii neamurilor de la ţară, cu batic şi bluze de plastic, a dansurilor populare chiuite, mă face să-mi reamintesc de ce mă sparg pe mine nunţile.

Adică, dacă iubeşti fata şi ta-tu vomită bani, de ce dracu nu scoţi 30 de milioane de la naftalină să bagi cei mai dragi amici sub masă? Să vină omul chiar cu bucurie la tine, să-şi aducă aminte rânjind de cheful ăla monstru când te-ai însurat. Bun, dacă n-ai bani nici de tampoane pentru nevastă, mai e de înţeles. Dar nu mă refer aici la ăia care stau cu chirie în staţia de tramvai. Mă seacă doar căcaţii deja plini de aur care zac noaptea, după tort, cu curul pe plicul de dar şi fac cârcei la degete, să vadă cât le-a adus dragostea. În plus, totul e o schemă circulară, făcută exact pentru idioţi. Gigel se însoară şi ia 5 milioane de la o mătuşă. Dar mătuşa are o nepoată care naşte. Adică face un botez şi neapărat şi o cumetrie. Aşa că Gigel, sau mai degrabă fratele lui norocos, tre’ să se ducă la lehuză să-i marce banul. Asta până se însoară şi el, când….

Mă rog, aţi prins ideea. Cert e că înjur de 2 zile cu talent, dar-ar divorţul în ei de rataţi! De dat, nu m-am hotârât cât dau. Probabil cât o juma’ de concediu în Antalia. Dar ce mă cac atâta pe mine, doar îmi permit. Şi totuşi, dacă mă gândesc mai bine, parcă nu le-aş dărui bani, că banul strică oamenii. Oricum, mireasa tre’  să fie sigur o câşă cu nasul mare, despre care toţi mesenii or să se-ntrebe de ce dracu a luat-o boul. Aşa că am să iau, ca în Pisica Albă/Pisica Neagră, un cadou frumos pentru socrul mic. Adică dacă tot o să-i vină în 6 luni proasta înapoi acasă alungată şi cu burta la gură, va avea de la mine ceva de nădejde ca să şteargă de căcat- o gâscă mare, albă.

Lubri

Chiar nu le înţeleg pe alea sufocate de mofturi. Cum se abordează problema, încep deja să bage pretenţii: “Vai, dar eu nu pot aşa. Mă ustură şi resimt disconfort…”. Drept urmare, încep să-şi înşire preferinţele: să fie ba cu extralubricant, ba Tingle, ba… Vedeţi? Ăsta e marele rău făcut de urbanitate- lumea nu mai apreciază plăcerile sănătoase, aspre ale sensualităţii.

O pildă de poveste este însă dată de acel domn sătean, reanimat în extremis la spitalul Olt. Recapitulăm succint: rupt la stomac de trascău, omul şi-a potolit arsura cu compot de cireşe. Cum sâmburii n-au mai ieşit, omul şi-a introdus 2 (două) ciocane în rect+ un capăt de coadă+ ceva sfoară. Procedura era logică: să spargă sâmburii pentru refacerea tranzitului intestinal. Cel mai tare mi s-a părut însă insul întins pe pat, cu prosopul pe faţă, să nu vadă lumea ce campion e. Reporteriţa, ca femeia: “Vai bădie, dar chiar două unelte…”. Răspunsul eroului ar trebui  să acopere de ruşine capriciile unora şi să bage în faliment biznisul cu unsori de la Durex: ”Ăhăăă, puteam şi mai multe…”.

Badea

“Băi, tu te uiţi la Badea? Nu-i tare omul? Cum dă din mâini şi se strâmbă…Vai, eu ce mă mai râd….”. Da, recunosc, mă uit. Aşa cum mă uit la Nikita sau la Becali. Probabil că asemeni ălorlalţi doi, şi Badea crede că lumea râde cu el, nu de el. Dar ce zic eu aici? Sunt n oameni gata să-l laude.  Pe lângă darul distracţiei, omul e inteligent, foarte inteligent. Atâta cât să-şi întindă părerile pe toţi pereţii. De la Iran, Irak, economia globală sau poezie, până la cursul  leului şi cabalele lumii, omul ştie tot.

Că enormităţile pe care le scoate l-ar termina profesional în 5 minute pe undeva prin Anglia ori State, asta e egal cu zero. Aici e, vorba aia, Românica, nu vreun NBC. Aşa că bagă la popor tot ce-i vine-n guşă. 11 Septembrie? Evident că Bush şi-a lichidat oamenii. Cine nu s-a prins încă e un bou. Cum bou e şi ăla care mai crede în aselenizare. Cum de asemenea e bou, cretin şi idiot oricine îl contrazice. Iar asta i se urlă în direct, cu spume la gură, între două şpagaturi şi imagini cu Badea în sală, la dat cu pumnul. Aşa că, ăia care vă uitaţi la smardoi, să râdeţi des şi mult, cu gura până la urechi. Că altfel, poate v-o luaţi şi peste bot.

In Fuck We Trust

Acum nu mai poate cârâi nimeni- e dovedit ştiinţific: cariceala face bine la tehnologie. Nevoia de a produce şi răspândi rapid materiale destinate adulţilor determină descoperirea de noi dispozitive sofisticate. Dragostea oamenilor pentru pornăciuni ajută la progresul omenirii, dând o rază de speranţă pentru viitor. Astfel, conform unor neni de la The Independent, proiectorul video, caseta VHS, camera video, sistemul Pay per View, ori telefonia pe net s-au dezvoltat în strânsă legătură cu nevoia omului de relaxare şi antren.

Sunt convins însă că acesta este numai începutul. Trag nădejde că sexul va scăpa lumea de războaie şi apucături mistice, ducând umanitatea pe noi culmi de dezvoltare. Iar într-o zi, cine ştie, poate va salva şi Africa de foamete. Totul e să futeţi. Mult, des, apăsat, căci în pantaloni stă izbăvirea noastră.

O

Dacă vine, orgasmul nu trebuie lăsat să se trântească la întâmplare în trupul femeii. E necesară o cercetare atentă a situaţiei, de pe poziţii deştepte, ştiinţifice. În loc să rânjească tâmp la gâdilitul resimţit, fericita posesoare a senzaţiei ar fi bine să ia aminte. Chestia poate fi periculoasă. Nu zic eu asta, ci o hoaşcă autointitulată “guru sexual”, numită  madam Sprinkle.

Tantea asta a căutat cu lanterna adevărul şi l-a găsit. Umed şi mototolit, dar l-a găsit. După observaţii atente, a pus pe hârtie 7 tipuri de orgasm, care mai de care mai stranii. Le lăsăm deoparte pe alea clasice şi trecem în revistă: “orgasmul în vis”, adică închipuit (întâlnit la fetele mari, deci pe cale de dispariţie), “micro-orgasmele” (când femeia e cică speriată!!!) şi ”orgasmul- energie” (dacă femeia îşi controlează doar respiraţia şi energia!!!).

Dincolo de evidentele bizarerii, fenomenele descrise mai sus sunt încă paşnice. Autoarea dă însă la plex cu punctul 7. Pay attention women!- “Mega-orgasmele, sau orgasmele-tsunami pot dura până la câteva ore! Acestea necesită o cunoaştere perfectă a corpului şi o pregătire spirituală deosebită”. Cu alte cuvinte, fericirea vine de la gânduri, nu de la dat din buci. Chiar şi aşa, efectele pot fi devastatoare. O spune chiar experta: “Există cazuri de persoane care au paralizat sau au orbit, întrucât experienţa a fost mai puternică decât ar fi fost pregătiţi să primească”…

Nu pot spune că nu sunt tulburat de lecturarea acestor rânduri. Ani de-a rândul am futat în neştire, convins fiind că activitatea aduce numai veselie. Iată că a sosit însă şi vremea schimbării. De acum înainte, când mai merg cu cucul în inspecţie, o să pun beneficiara să-şi tragă preventiv lângă pat un căruţ cu rotile şi baston alb. Şi apoi, cu un ton sobru  o voi avertiza responsabil: “Femeie, eşti pregătită spiritual? Îţi cunoşti corespunzător trupul şi mintea? Atunci pregăteşte-ţi curul de intemperii, că vine nenea cu tsunami!”.

Sildenafil Citrate

Ştiam eu că-i ceva în neregulă cu ţara asta. Nu degeaba lumea n-are chef de făcut autostrăzi sau se enervează şi taie păduri. Poporul nu mai ară pământul, nu mai stropeşte viile sau seceră holdele. O stare de jale şi enervare surdă a pus stăpânire pe plăieşii patriei, ducând de râpă viitorul întregii naţiuni.

O salvare se mai încearcă la farmacii. Cică numai anul ăsta românii ar băga 7 milioane de coco în Viagra. Şi nu o fac din vreo pornire kinky. 15 % dintre tinerei şi un sfert dintre ăia trecuţi de 45 au probleme cu pompa. Îşi ţin damele cu cracii în tavan până le curge sânge din nas şi tot nimic. Nu mişcă nimic cu râma, drept pentru care mă aştept la vânzări record la strap-on-uri de limbă. Oricum, procentul de moliciune mă înspăimântă, dar măcar îmi dă explicaţii pentru comportamentul unor cunoscuţi. Acu ştiu de ce, când încerc să ademenesc pe câte unul la mare, să mergem să tragem pedale, îmi răspunde trist şi apatic: “Nu pot bă, sincer nu pot”…

Ex

Amicii se gândesc la fericirea mea. Ocazional, se hotărăsc să-mi facă un pustiu de bine şi-mi aduc aminte de fostele. “Am văzut-o pe X alaltăieri. Vai de era cu unu cam….”, sau: “Ştiai că Y nu se mai mărită? Nuuu, a rupt logodna şi vine acasă”…Şi atunci, plesnit după ceafă, amintirile sar din mine ca praful dintr-un persan. Le văd iar mutrele satisfăcute de despărţire, de parcă tuturor dudelor din lume le-ar merge infinit mai bine după ce scapă de bila de la picior care sunt. Ştiu însă sigur că într-o zi se vor căi. Îşi vor pune cenuşă în cap pentru păcătoasele lor rătăciri şi vor cerşi clemenţă. Iar atunci, echipat cu un costum verde de plastic, asemeni tăticului Gahan, voi îngâna arogant şi absent vorbele cântecului:

“Don’t say you want me
Don’t say you need me
Don’t say you love me
It’s understood
Don’t say you’re happy
Out there without me
I know you can’t be
Cause it’s no good”… 

Iar în final, înainte de a dispărea cu curve în noapte, le voi mai arunca doar formula divină: “Loooosers”….