Sildenafil Citrate

Ştiam eu că-i ceva în neregulă cu ţara asta. Nu degeaba lumea n-are chef de făcut autostrăzi sau se enervează şi taie păduri. Poporul nu mai ară pământul, nu mai stropeşte viile sau seceră holdele. O stare de jale şi enervare surdă a pus stăpânire pe plăieşii patriei, ducând de râpă viitorul întregii naţiuni.

O salvare se mai încearcă la farmacii. Cică numai anul ăsta românii ar băga 7 milioane de coco în Viagra. Şi nu o fac din vreo pornire kinky. 15 % dintre tinerei şi un sfert dintre ăia trecuţi de 45 au probleme cu pompa. Îşi ţin damele cu cracii în tavan până le curge sânge din nas şi tot nimic. Nu mişcă nimic cu râma, drept pentru care mă aştept la vânzări record la strap-on-uri de limbă. Oricum, procentul de moliciune mă înspăimântă, dar măcar îmi dă explicaţii pentru comportamentul unor cunoscuţi. Acu ştiu de ce, când încerc să ademenesc pe câte unul la mare, să mergem să tragem pedale, îmi răspunde trist şi apatic: “Nu pot bă, sincer nu pot”…

Ex

Amicii se gândesc la fericirea mea. Ocazional, se hotărăsc să-mi facă un pustiu de bine şi-mi aduc aminte de fostele. “Am văzut-o pe X alaltăieri. Vai de era cu unu cam….”, sau: “Ştiai că Y nu se mai mărită? Nuuu, a rupt logodna şi vine acasă”…Şi atunci, plesnit după ceafă, amintirile sar din mine ca praful dintr-un persan. Le văd iar mutrele satisfăcute de despărţire, de parcă tuturor dudelor din lume le-ar merge infinit mai bine după ce scapă de bila de la picior care sunt. Ştiu însă sigur că într-o zi se vor căi. Îşi vor pune cenuşă în cap pentru păcătoasele lor rătăciri şi vor cerşi clemenţă. Iar atunci, echipat cu un costum verde de plastic, asemeni tăticului Gahan, voi îngâna arogant şi absent vorbele cântecului:

“Don’t say you want me
Don’t say you need me
Don’t say you love me
It’s understood
Don’t say you’re happy
Out there without me
I know you can’t be
Cause it’s no good”… 

Iar în final, înainte de a dispărea cu curve în noapte, le voi mai arunca doar formula divină: “Loooosers”….

Rien Ne Va Plus

Lumea mă bănuie de prosperitate. A văzut reclame pe sait şi a tras concluzia firească- “ăsta-i fulit de mălai”. Drept e că orice acces pe schemele alea colorate îmi umflă conturile din Elveţia. Vreţi să vă trataţi un hemoroid, să intraţi într-o sectă, să donaţi bani pentru Africa sau iubire pentru un sait matrimonial?  Daţi cu clickul unde trebuie şi harşti, am luat materialu’! Cum ar veni, mă îmbogăţiţi cu mausul. Afacerea merge aşa de tare că am plănuit deja cum o să-mi sparg soldul.

Pe la iarnă, când sumele vor atinge deja cote astronomice, mă cotesc la Monte Carlo. Dar nu mă apuc  de risipit averi oricum. Îmi trebuie o dispoziţie romantică. Aşadar, mai întâi, o rentez pe Patricia să-mi zică ceva de inimă albastră. După care o s-o mint c-o să-i permit să fugă cu mine. Într-un târziu, rupt de melancolie şi vagoane de coniac, mă voi târî demn spre cazinou. Demult mă atrage ideea să-mi joc viaţa pe o singură lovitură. Drept urmare, voi pune tot mormanul de aur pe 7 roşu, cum i-am promis cândva unei nebune. Evident c-o să iasă 29 negru, că eu am noroc în amor, nu la chestii din astea derizorii. Noaptea o voi încheia pauper, dar boem. Voi dedica poezii trecătoarelor, dându-mă cu punga pe panta aia dinspre tunel, spre “piscină”. Aşadar, totu-i aranjat. Mai trebuie doar să păstrez ritmul de încasări. Dar sunt liniştit. Oamenii mei de la Geneva m-au informat deja: “Patroane, ai 1 parai, 80. Unde virăm dobânda?”.

Futătorul de beznă

Soarele pare că-i topeşte elanul din pantaloni. La lumină, n-ar mişca din 5 milimetri fără să dea raportul la femeie- “Da iubi, am ieşit să iau o pâine. Duc şi gunoiul, apoi vin fuguţa la tine”. Cât e dama vigilentă, orice tentativă de escapadă decedează la stadiul de fantezie. Golanii mai încearcă să-l corupă, dar în zadar: “Hai bă fraiere să dăm o bilă, mai vedem un crac, o ţâţă/ Nu, nu pot măi. Sincer, Lilişor vrea plimbare, deci nu-mi trebuie altceva, poate mai târziu…dar nu-s sigur”.

Cu o meclă tristă, adus de umeri, execută corvoada promenadei, având grijă să facă mereu frumos şi să nu-şi contrazică duda. Nu se uită la stânga, nu se uită la dreapta, doar în ochii ei sau în pământ. Altfel, e pericol. Într-un final, dacă insa e plictisită să-i dea şi puţă, revine la domiciliu cu planuri de răzbunare. Care răzbunare are loc numai noaptea. Pe la un 12 jumate- 1, când respectiva doarme butuc acasă, la fel ca rudele, colegele şi vecinii ei, îşi pune echipamentul de scandal şi ambalează în neştire maşina. Şi după 5-6 ture de târg, cu acul dus în roşu pe turaţii, deşi nu  pupă urmă de crăpătură, îşi umflă melancolic pieptul, scoţând eterna declaraţie de resemnare: “Bă, dacă mi-aş propune, le-aş fute pe toate”. Apoi dă fuga la OMV. Să nu vadă pisi că lipseşte atâta motorină…

Idol

Bănuiam că mai sunt 2-3 triste în ţara asta care bălesc după Bittman. Hai 4. Dar că e un model pentru masculii patriei, asta nu. Nu-mi închipuiam că un fraier care bagă hohote feicărite despre corason ar putea fi invidiat  în secret. Dar este. “Sindromul Bittman” există şi face ravagii. Mai precis, bărbaţii nemulţumiţi de ce au în coteţul personal râvnesc la păsăret străin, înjurând în taină rigorismul moral al monogamiei. Drept urmare, după modelul starului în cauză, ar pofti la o relaţie deschisă, în care fufele să stea claie peste grămadă în dranga lor.

Una curată sufleteşte ar creşte copiii. Ea ar trebui să fie drăguţă, dar nu frumoasă, că s-ar fute cu alţii. Ar avea o meserie nobilă, gen educatoare, medic, etc, şi ar aştepta cuminte acasă. Mai mult, ar trebui să fie înzestrată cu o minte deschisă. Adică să le spele şi să le calce rufele când se duc la altele, la caricit. Iar alea “altele” e obligatoriu să fie tari domle, dar tari, nu glumă. Cu balcoane şi craci, bisexuale sau măcar experte în plesneală, care să-i aştepte cu vaginul gata lubrifiat pentru alungarea plictisului conjugal. Iar ei, după ani de futăreală la liber, ar vrea să ştie că nimic nu li se poate întâmpla. Femeia de-acasă n-ar pleca nicăieri, înghiţind resemnată poveştile lor de curveală. Iar dacă, într-un moment de nesăbuinţă, soaţa ar cârâi totuşi ceva, ar vrea să ştie că o dresează cu o singură replică: “hai sictir proasto, ţi-am dat un inel”.

Revista cu Buci

Încă nu aţi vomat deja? Eu da. Muma surprizelor şi-a arătat din nou pântecul în FHM. Nu s-a excitat nimeni, dar ea e fericită. Cică s-a simţit senzuală. Chiar, pentru mine ăsta e un mare mister- cum o poate totuşi fute Bănică? Nu are şi omul ăla nişte limite? S-o vezi dimineaţa, la prânz şi seară cu muia aia scârboasă, alintându-se bălos necontenit… Se zvonea odată că ăsta îşi ciocănea amicele, că fata lui Ţopescu avea machiaje naturale mov. Andreluţei cum de nu-i dăruieşte croşee? Dar poate că ăsta-i misterul. În afară de puşcărie, soluţia la un mârlete violent e o hoaşcă tare-n clanţă.

Răsfoind paginile aceleiaşi reviste, dau de un alt subiect tare la rubrica “Sex Confidenţial”. Bănuiesc că puştanii de liceu s-au încins pe loc la vederea unei reproduceri din Da Vinci, cu explicaţii culte despre erosul în arta de secol XV. ”După prăbuşirea certitudinilor dogmatice ale Evului Mediu, artiştii au început să inoveze în pictură, sculptură şi arhitectură. Descoperirea splendorilor Greciei şi Romei antice a marcat începutul unei renaşteri…”. Saiturile porno au fost cu siguranţă părăsite iar amatorii de ţâţe vor sparge garantat încă 100.000 luna viitoare pentru asemenea materiale fierbinţi. Totul e ca redactorii să aibă aceleaşi femele adevărate pe copertă. Cu modestie, îmi iau libertatea să fac şi recomandări: Dida Drăgan dată cu ulei între picioare sau Margareta Pâslaru distrată de un negru.  Ca text, ar merge un studiu despre reproducerea la protozoare. Labă garantată.

Un pensionar acuză

Fuck in the City

Hotărât lucru, orice urbe sub juma’ de milion are probleme cu sexul. Aserţiunea se întemeiază pe clare explicaţii ştiinţifice. Penuria de variante distractive înghesuie indivizii apţi de cariceală în 2-3 cluburi mai decente. Schema asta duce inevitabil la socializări rapide, persoanele futabile fiind epuizate în scurtă vreme. Apoi se trec în revistă prietenele prietenelor, amicele amicilor, verişoare de gradul 1, 2 şi 4. După care urmează replay-ul- mai suni una tristă, mai ieşi cu o fostă, şi asta-i cam tot.

Dacă vrei puţă nouă, nebătătorită, e semn că te-ai rupt de realitate. De orice dudă ai întreba, ţi se prezintă un pomelnic erotic care arată a bumerang. Adică aia sigur s-a spart cu X, care a fost cu Y, care i-afăcut măcar o muie lu Z, care te ştie din facultate. Mă rog, ideea e că povestea continuă mereu circular şi găseşti urme genetice ale cunoscuţilor în toate crăpăturile din oraş. Moment în care nu-ţi mai rămâne decât varianta bejeniei. Aşadar, pentru cine vrea să mai schimbe gaura, organizez excursii estivale. La Paşcani şi Târgu Frumos în cursul săptămânii, la Ungheni Prut în weekend.

Killed by Death

15 ore de drum şi aşteptare pe ploaie, niciun dram de somn şi stat în picioare doar agăţat de adrenalină. După asta, rock. La 120 de decibeli, supravieţuirea devine incertă în primele rânduri. Din faţă se prăvăleşte un tunet infernal care îţi rupe fiecare neuron. Hoarda de dilimani o ia complet razna pe măsură ce fuckerii de sus dau în gură la scule.

Ritmul dement mă convinge că asta e ultima zi pe pământ. Bine măcar că mă aşteaptă un deces frumos. Într-un final, Lemmy se milostiveşte de suferinzi şi lasă drujba din mâini. Lumea urlă ca la sfârşitul lumii, spartă în ficaţi de un ultim distors de bass. Cu creierii brutal tocaţi,  supravieţuitorii încearcă să realizeze ce li s-a întâmplat. Misterul e însă chiar dinaintea lor. Pe scenă, lângă tobe, pe măsură ce fumul se risipeşte, se poate zări staţia killerilor. E un monstru cât China, duios alintat- “Murder One”.

Ave Magister !

În prima zi de facultate m-am dus la secretariat să-mi caut dirigintele. Mutra cucoanei de la birou m-a lămurit pe loc. Trebuia să mă descurc singur. Idee care, de altfel, m-a şi salvat mai târziu. Dar până atunci, a fost şocul întâlnirii cu solemnitatea catedrei. La 18 ani n-ai cum să nu fii dat pe spate de un ins care ştia sanscrita, de altul care recita din Iliada în greaca veche, sau de înşiruirea interminabilă de idei mari pe care le scoteau pe gură. Aici a intervenit însă cu timpul şi prima problemă. Pentru că ideile erau cu adevărat mari, numai că, tragic amănunt, nu erau ale lor. Nici măcar una.

Oamenii veniseră de la ţară şi s-au pus pe muncit. Spre deosebire de ăia care au dat la şaibă, ei au rupt cărţile. Cine a avut memorie şi răbdare, a reuşit. Cu toţii au fost acolo, 4 ani, încercând să-mi impună respect. Numai că, pe lângă impotenţa lor intelectuală, mai erau şi alte amănunte. Aproape toţi turnaseră. În pahar şi la Secu. Ciordeau de pe unde apucau nişte texte, îşi încropeau opere, apoi dădeau în gât şi ce-a fost în burtă la mă-sa, sfârşind prin a-şi îngropa nulitatea în ţuică şi secretare căzute.

La vremea iluziilor, îmi imaginam că o să fac 3 facultăţi şi 3 doctorate. Probabil că totul era o demonstraţie personală de forţă. E ca şi cum ai vedea un stadion de fufe şi nu te-ai mulţumi să fuţi doar peluza. Exemplul boşorogilor mei dascăli m-a potolit însă instant. Extrema lor ratare, stilul lor bălos de viaţă, combinat cu o apatie şi blazare abjecte îţi secau şi ultima urmă de umanitate. În ultimul an, după o beţie cruntă, au rămas faimoase răgetele unor magiştri la catedră. Spre neîncrederea generală, unul avea tupeul să pretindă că futuse în cur o studentă ca să-i dea media. Iar îndoiala celorlalţi avea chiar un motiv întemeiat: cam toţi deveniseră impotenţi.

Ani de-a rândul n-am reuşit să-mi explic repulsia absolută pentru zidurile alea. N-am mai revenit niciodată să văd amfiteatrul. N-am vrut să-mi văd colegi sau “dascăli”. Într-un final am înţeles şi motivul. Îmi era teamă că n-o să mai pot. Să gândesc şi să fut.

Maicăăăl !

Ce mi-a plăcut dintotdeauna la Jackson e că a stabilit standarde. Dacă vrei să-ţi zici star, tre să ai miliardul de fani, mălai cât să rentezi un continent şi ciumeţia de a purta imperturbabil ciorapi albi la pantaloni negri. Astea sunt însă nişte amănunte irelevante pentru adevăratele vedete. Adică alea din România.

Pe un fundal cu moonwalk şi mase isterizate, moderatorul proceda la o comemorare a răposatului. Invitată de onoare, mereu tulburătoarea Corina Chiriac. Poftită să-şi dea cu părerea despre vedetism, tantea n-a stat mult pe gânduri. Şi în loc să tragă nişte linii groase de demarcare între ea şi nenea sucombat, tantea a dezvăluit ce înseamnă lespedea celebrităţii: “Când am debutat eu la <<Steaua fără nume>>…..Ce succes! Cum mă asalta lumea în tramvai! Vai, dar mi-am pierdut capul. Îl înţeleg pe băiatul ăsta…”.

Consternat de paranoia femeii, mi-o imaginam deja hituită de admiratori la piaţa Chibrit, cu gospodine gata să-i rupă mileul de pe fustă. De altfel, mă aştept să apară într-o zi şi Ovidiu Komornik, să pretindă că lui i-a venit primul ideea cu trasul chiloţilor peste pantaloni, dar că a renunţat că i se părea penibil. Iar ăsta e motivul pentru care abia acum înţeleg de ce purta gigamegastarul măşti pe faţă: rataţii put a rahat.

Scopuri în viaţă

Mă sparg deosebit inşii obsedaţi de carieră. Ăia care te fut regulat cu întrebarea: “şi ce ai mai realizat între timp?” Sau: ”cum îţi vezi viitorul?”. Pentru cine mă mai chestionează în legătură cu asta, voi răspunde precis- “mi-l văd cu mă-ta”. Lucru care totuşi e riscant. Căci performerul cu carte de muncă e de regulă un nasol şi, în consecinţă, putem trage concluzia că s-a născut dintr-o mumă de asemeni hâdă. Amănunt care nu-l împiedică să spere într-o perspectivă luminoasă.

La bază, e un rapăn de om. Un ins bălos, meschin dar rupt de ambiţii. Drept pentru care se apucă de şcolit ca boul (grajdurile de la Ştiinţe Economice sunt pline). Eident, nu învaţă nimic pentru el, căci boul n-are curiozităţi. Rumegă răbdător nişte informaţii care-l vor aburca pe scara reuşitei.

Apoi se bagă într-un servici lipsit complet de orice reală importanţă socială, şi începe să se zbată. Linge bucile la un şef, îl sapă pe altul, reclamă nişte colegi şi hopa, iaca s-a ales cu o săltare în birou! Pe urmă întocmeşte frenetic rapoarte, îşi ia la drangă subalternii şi cineva de sus îl remarcă. Moment în care s-a scos. Portarul îşi scoate basca dimineaţa, pulimea vine pentru aprobări şi secretara îi laudă maieul de sub cămaşă. Într-un final, îmbătrâneşte hidos, făcându-se genul de zbir smochinit pe care angajaţii jură să-l calce cu maşina după pensionare. Dar înainte de tot parcursul ăsta, revine mereu şi mereu cu întrebarea: “şi totuşi tu ce vrei să faci în viaţă?”.

Personal, am planuri mari şi grele. Visez la un birou de plasă, trântit între doi copaci, în Waikiki. Dacă ar ieşi nişte numere, aş renunţa bucuros la calculator şi fax în favoarea unei licori anume, cu grade precise. Adică nici mai multe, nici mai puţine de 40. Dacă n-ar ieşi, atunci m-aş deranja 2 ore pe zi să dau plăci la truditorii surfului. Desigur, nu mă aştept la portari cu basca ridicată. Doar la un negru cu şerpi în cap care să-mi zică amical- “white dude”. Iar seara, ostenit de atâta trudă, mi-aş da cracul de la bermude la o parte, să vină carieriştii să-mi sugă p….

Vendeta în amor

Răzbunarea sentimentală îmi pare o îndeletnicire extrem de firească. În vreme ce nimeni nu ştie de ce iubeşte, toţi istericii ştiu măcar de ce pun mâna pe bâtă- partenerul e de kkt. Bun, asta le-o sugerau de multă vreme toţi cunoscuţii, dar până n-o constată personal, cu dovezi hard, nu trec la fapte. De obicei, intensitatea violenţei e proporţională cu cantitatea de amor resimţită. Dacă era ceva mai superficial, adică fucking şi promisiuni matrimoniale, se lasă doar cu zgâriat de maşină sau bibelouri în cap. Dacă sunt însă semnate acte şi chestia e adâncă, se lasă cu cuţite şi focuri de flintă.

Ultimele relatări din domeniu demonstrează şi creativitatea răsculaţilor. O doamnă din Rusia şi-a răcorit demnitatea legând artificii de organul amantului turmentat. Porcul voia să se întoarcă la nevastă. Nu se cunoaşte încă gravitatea arsurilor, dar se poate bănui că omul se căieşte cu şarpele scufundat într-un borcan cu Jecolan. Într-un alt caz de infidelitate, un cetăţean englez s-a văzut găurit între picioare cu bormaşina. Femeia era sătulă de golanul carmolist, aşa că l-a trimis pe targă la cârpit. Doctorii l-au asigurat că organul va merge şi legat cu izolerband, dar numai dacă îşi coteşte sculele de maniacă.

Personal, am avut dealungul timpului câteva fantezii cu puşti şi incendieri spontane. M-am abţinut însă demn, lăsând neîntinat trupul ticăloaselor. E curios totuşi faptul că cele mai atractive răzbunări rămân tot alea genitale. Aveam odată o combinaţie cu o tristă. Adică genul ăla- nu-i grozavă, da-i decentă. Exasperat de numeroasele ei porcării, mă gândeam să-i bag un vagon de trotil acolo. Apoi, ca în filme, s-arunc în văgăună un Zippo aprins urlând: “Fire in the Holeeeeee!”. Nororc că mi-am revenit repede în simţiri, ticluind o răzbunare şi mai cruntă. Adică s-o lasă să se fută cu diverşi. Să moară  şi alţii de plictiseală.

Aur, mult aur

Nimic nu mă îngreţoşează mai puternic la treaba cu reclamele decât muiştii din firmele mari care se scobesc în cur închipuit profi. De obicei îs nişte limbişti nasoi rupţi în figuri de nu se pot nici căca româneşte. Toţi screm un  jargon englezit, iar muncile lor păduchioase au nume cu care faci entorsă la limbă. Schema însă prinde la fraieri. Prostanii cu biznisuri mari marcă riguros banul fără să sesizeze că ăia mai fac şi treabă de căcat.

Să luăm exemplul Dacia. Când s-a lansat, eram curios pe ce temă o să meargă. Renault a lucrat cu nişte ceandale din România, sucursala unor alte ceandale brenduite. S-au strâns n copiraitări, directori şi subdirectori de creaţie, menegeri şi ăcaunţi de proiect să se scobească în dos de-o idee barosană. După toată clisma asta mentală au venit cu o vomă tip James Bond, cu elicoptere, urmăriri, spionaj high tec şi labă tristă. Bugetul? Evident colosal. Cu filmări în Spania, echipe aduse din Honolulu, săptămâni de montaj etc. Mi-am închipuit imediat Loganistul pensionar, cu căciulă brumărie sau funcţionarul umil de la stat, obsedat de fluturaşul lunar, cum se regăsesc în manechinii cu malete pe gât care combină fufe ciumete, învârtind covrigul la un 1,4 de 75 de cai.

Mă rog, exemple s-ar mai putea găsi. Eu voiam să ajung însă la tataia publicităţii locale. După numeroase scheme tari, Naumovici a dat năpraznic cu oiştea-n gard. Sătul probabil de trudit la proiecte mărunte,  a luat unul mare şi jegos, pe care să-l facă la plesneală şi să umfle lejer cashul. Aşa că a scos maneaua aia de campanie cu 4 miliarde de dolari. Dolari, nu euro. Că ar fi ieşit numai vreo 2, 5 miliarde şi nu suna destul la prostime. Aşadar, 4 miliarde ar fi date populaţiei, să facă fiecare ce vrea cu ele. O căruţă mare cu bani moca proptită în mijlocul României, din care plăieşii şi-ar trage la discreţie pentru tineri, şcoli, spitale şi ce mai vrea lula lor. Evident, mârlanul ăla cu barbă n-a mai precizat că miliardele îs de fapt banii aurarilor, adică marafetul dat pe excavatoare, dinamită, cianuri, lefuri de staf, ş.a.m.d. Dar asta e o chestie de care s-a prins într-un târziu CNA. Marele comunicator Naumovici şi-a văzut jegul scos de pe posturi pe motiv de reclamă mincinoasă. Clientul n-a zis încă nimic. Probabil că i-ar sparge faţa flăcăului pentru fantastica lui strategie. Iar chestia asta chiar mă surprinde. Că grasul ăla a vrut s-o sugă pe aur, mai e de înţeles. Dar că a supt-o fără tehnică…Pentru un muist profesionist, asta e chiar impardonabil.

El Lider Maximo

Răpus fizic de diverse sporturi grele şi rupt de buci la poker, m-am târât spre dimineaţă către coteţul personal. Cu palida satisfacţie a unei chinte sparte, am tras pe dreapta înjurând de mamă pe toţi guriştii abonaţi la popi de treflă. Dezamăgit de realitate, m-am pus pe visat o lume mai bună. Adică una condusă de mine.

Se făcea că eram tata şi mama omenirii, Napoleonul, Obama şi Kim Ir Senul popoarelor. În consecinţă, am închipuit un cincinal corespunzător, cu indicaţii dăruite de senina mea frunte. Prima măsură e de bun simţ. Pentru a stăpâni umanitatea  cu mintea limpede, aş pofti un harem personal. Dar nu unul permanent, cu fufe ţinute la palat, că alea ar trăncăni mult. Prefer modelul african, al şefului de trib care cariceşte de probă mirese supuşilor, să le arate adevăratul drum în viaţă. Mai departe, aş da aer la oameni. Lucru care nu-i puţin. Ai trebuinţă de-o kilă de oxigen? Cu voie de la stăpânire, caşti gura şi harşti, ţi-am luat mălaiul. Dacă te mănâncă-n cur să caşti des, ai belit-o. O s-o blestemi pe mă-ta că nu te-a făcut peşte.

Aşadar, mi-aş face plinul de bani şi curve. Ce-ar mai fi, ce-aş mai gândi…A, da. Aş pedepsi cu frână silnică pe viaţă purtarea ţâţarelor cu burete şi a chiloţilor tip pungă. De asemenea, va fi decretată studierea obligatorie a biografiei marelui conducător, domiciliul din cartier devenind casă memorială pentru pelerini. Iar dacă gândiţi cumva că lumea o să se revolte şi-o să ia gâtul la tiran, habar n-aveţi de psihologia maselor. După numeroase strofocări, am descoperit  formula magică a puterii necontestate de vulg. În nemărginita mea înţelepciune, am înţeles şansa trăiniciei cezarismului în lume- abolirea muncii.

Luba

Cred că m-am îndrăgostit. E oare posibil? Când am văzut-o prima dată, cordul mi-a dat în primire. Pur şi simplu. M-a luat cu fierbinţeli acute, de parcă pusesem fierul de călcat pe piept. Ce damă! ……Dar ce damă! ….E drept, despre intelect şi alte asemenea amănunte nu cunosc prea multe. Da’ lasă, c-au avut altele închipuiri de IQ  şi m-am ales cu-n rahat.

Luba are în schimb şarm cu carul. E de peste Tisa, din plaiurile Ucrainei, adică e fată sănătoasă, de scos la coasă. Sau la trântă, dacă recolta a fost strânsă. Pozele mărturisesc însă prea puţin despre farmecele ei slave. În plus, diverşi cunoscuţi fac de ceva vreme bale la iubirea mea dragă. Şi ca să-mi asigur exclusivitatea sentimentelor, am încercat să adâncim relaţia. Moment în care femeia şi-a dat arama pe faţă- la secţiunea video cerea card.

Tata-i mama

Clar, femeia nu mai e ce-a fost. Poţi să dai cu tunul şi nu găseşti una normală. Toate o ard paranormal, prestând măscări la adăpostul emancipării. Spre lauda lor, unii s-au prins din timp de problemă şi scot tone de mălai din schema asta. Cică o firmă din Spania a dat lovitura cu vacanţele complete pentru lesbiene. Adică vine cuplul, e dus să se frece pe-o plajă palmată şi, la sfârşitul sejurului, capătă şi-o inseminare. Se zice că promoţia face ravagii. Iubitele de pe cuprinsul globului, hăituite la ele în patrie, au acu şansa să-şi vadă averea moştenită.

Despre sursa materialului genetic, părerile sunt împărţite. Turoperatorul zice că e de provenienţă aleasă, atent verificată. Alţii s-ar putea gândi la nişte muncitori forestieri, slobozindu-se gâfâit în câteva găleţi. Oricum ar fi, n-aş vrea să fiu în pielea urmaşilor. Adică îmi închipui confuzia unui puştan din ăla, la vremea golăniilor cu amicii: “Bă, măta-i curvă?”/ Da? Care dintre ele?”. Sau, într-o variantă de familie: “Mămica, dar unde-i tata? La salon, puiu. Bagă o epilare jos, că jenează la limbi”.

Blow Job

Câtă incompetenţă…Nu-i de mirare că masculii Bavariei bat drumul Thailandei pentru o trântă corespunzătoare. Fufele patriei fac ruşinea continentului, împingându-i pe drumul pribegiei. Ultima tentativă de reabilitare s-a lăsat c-o targă. Gurista Cora, o jună bagaboantă cu acte, s-a ambalat la un concurs bucal, ochind răpunerea recordului mondial. Ghinion însă. În loc de 200 de nemţi, panarama a mestecat numai 75 şi-a căzut. Unde-a căzut? Pe cine f… grija? Cert e c-a luat-o cu ameţeli  şi-a dat în primire după 50 de minute. Dezamăgiţi, participanţii şi-au retras mătărângile prin prohab şi s-au tirat pe la casele lor.

Revenită din năuceală, aspiranta a promis solemn că-i va rezolva pe toţi când îi dă orelistul undă verde. Îngrijorat de starea ei, mă întreb însă cum îşi va face recuperarea medicală. Gândesc prea complicat. Probabil că se tratează doar cu şerveţele umede, să-şi lumineze chipul. În plus, o fi sugând un munte de mentosane. Doar aşa, ca să-i revină gustul de concurs…

Trafic

Amicii sunt pentru suflet ca ziarul pentru căcat. Când simţi că viaţa ţi se scurge ca o diaree printr-o budă de tren, bagi o serată cu pretenarii şi damful parcă se mai potoleşte. Din sticlă-n sticlă, oamenilor le vin şi idei. Pe care nu le ţin însă pentru ei. Le dau la alţii, cu sincera credinţă a binefacerii. “Ce faci Facăre, cum îţi merge saitu? Bă, tu scrii deosebit. Pe bune, ai ceva anume…Ţi-a mai zis careva? Uite, eu nu prea le am cu astea, cu textele, dar părerea mea e că…”. Urmează apoi un set de propuneri care ar trebui să mă facă bogat, extrem de bogat, “ca ăla de scrie prostii pe net şi-a primit un Audi moca de la nemţi”. Părerea generală e că sigur trebuie să schimb ceva. Şi încă radical. “Bă boule, tu scrii cu sentimente. Nu-i bine. Cine p… mea citeşte astea cu sentimente. Bagă mai multe pornăciuni. Şi vorbeşte mai porcos. Ar fi mai tare. Da bă, şi ia-te de nişte categorii profesionale. Înjură-i pe nişte rataţi, care-or fi. Nu fi prost, face trafic”. Brusc mă trag la faţă şi cuget la ce ar trebui întreprins pentru îndreptarea stilistică. Şi când să găsesc o categorie de muit puternic, alţi amici au recomandări: “Măi, te mai spurcă aia pe blog? Nu? Aha. Ştii, ai putea să nu scrii de colega aia cu fundul mare? Hai, fii drăguţ de data asta. Nici ea nu-i fericită de cum arată…”.

Megastar

Ăia care mai dau doi bani pe Gahan sau Madonna să plimbe ursul. Şoubizu românesc  dă ceaţă la toată lumea. Care crede că bat câmpii n-are cultură mondenă. Chiar ieri s-au cutremurat teveurile patriei de o bombă nemaiuzită. Incredibil, dar adevărat: Adrian Enache divorţează! Spart de emoţia momentului, trubadurul se destăinuia în direct. “Am un copil cu nevasta, da’ mai am unul cu amanta. Sufletul meu sensibil e rupt între datorie şi dragoste. E o relaţie complexă…”. Aştept naiv ca moderatoarea să-i bage firescul-  “ne doare-n cur, boule!”. Prostii. Hoaşca se repede să-l laude- “Vai Adi (ăsta-i nume predestinat) încă ai succes nebun la femei. Telefoanele sună deja, fanii te iubesc. Cineva te cere în căsătorie…”. Starul clipeşte îngăduitor, conştient de puterea cucului său. Apoi dă vulgului şi explicaţia gestului legal: “Am făcut ce trebuia din conştiinţă. Pentru că în ţara asta sunt un model…”.

Ore mai târziu, acelaşi canal. La târgul erotic se petrecea o frecţie generală. Animatoare şi clienţi se bulăneau claie peste grămadă, într-o scenă desprinsă parcă din Caligula (pornăciunea aia cu Peter O”Toole). Proţăpite pe o scenă, alte două staruri cu conştiinţă. Andreşanca şi Plugaru dădeau pilde poporului: “Ce frumos e aici ! Sperăm ca într-o zi toată România să treacă peste falsele pudori”. Ei da, abia astea modele de urmat. Putem deci să visăm la clipa când toată lumea şi-o va pune cu toată lumea pe unde apucă. Pe scara blocului, la muncă, la bătut covoare sau prin magazine. Şi atunci, este posibil să se imagineze următorul dialog cu doi călători într-o staţie de autobuz:  ”Bună ziua domnişoară, aşteptaţi un 6? A, nu? Atunci poftiţi la un 69″.