Archive for the ‘Advertising’ tag

Isus Trăieşte

Cum nu sunt în stare să mă ocup de o meserie serioasă, frec menta între băieţii ăia care vor binele poporului. Care băieţi, se împart în două mari ategorii:  bulşitării de cursă lungă şi isuşii. Dacă prima gaşcă aparţine de fapt ciorditorilor care bagă papagal la mase, a doua categorie e şi mai friki. Rataţii care se cred binefăcătorii neamului umblă să ne facă bine direct prin harul domnului. Ei coboară direct de la coaiele lui doamne doamne ca să ne salveze pe noi, păduchioşii nerecunoscători, care le dăm o,35 procente la urne.

Dacă nu credeţi, puteţi măcar cerceta. Iată-l de exemplu pe candidatul Eduard Manole, îmbogăţit din vânzarea de diluanţi. El îşi face comunicarea, el şi-a strâns semnăturile, el ne va mântui. Reproduc aici o fărâmă din biografia acestui mesia al petrochimiei (a se observa neapărat cele două ciocane încrucişate din siglă, păsăretul flamingo, schema cu paradisul de pe poster şi demenţa din clipul de mai jos):

“Revenind la partea personala , la inceputul anului 2005 a intervenit o schimbare in sensul ca mama sa a suferit un accident vascular grav, stand doua luni in coma si apoi prin spitale inca un an si jumatate, din pacate nereusindu-se decat o recuperare minima – fiind de atunci imobilizata la pat si necesitand ingrijiri specializate 24/24. Tot cam din acea perioada, a inceput sa inchida o parte din afaceri, in special cele din tara, unele nemaifiind rentabile din motive expuse mai sus, altele din motiv ca nu se mai putea ocupa de ele, hotarand sa dedice cat mai mult timp familiei. Toti cunoscutii l-au admirat pentru devotamentul pentru mama sa – Eduard punandu-i la dispozitie personal specializat non stop pentru ingrijire acasa si chiar cumparand o casa cu ceva curte pentru a o putea plimba. In ultima perioada a cazut la pat si tatal sau -prilej de suparari si griji suplimentare”.

Nişte obame

La cât mălai umflă agenţiile de publicitate şi piariştii angajaţi de partide, te-ai aştepta la chestii hard. După vreo 20 de ani de campanii, mulţi dintre feicarii ăştia n-arată însă mare lucru. Cu excepţiile de rigoare, bolovanii trântesc aceleaşi erori grosiere care se făceau pe vremea lui bunicu’. Aşadar, exact cum bănuiam demult, comunicarea e populată în majoritate de inşi sclifosiţi care au mari competenţe numai la impresii profi şi la cerut onorariul. Exlplicaţie:

1. Traian Băsescu. Partid – PDL. Agenţie – eterna GMP. Buget – fără număr.

Chestii cool: Modul de legare al candidatului de unicameral (“De ce le e frică, nu scapă”). Poster bun la varianta despre parlament şi tuşa aia proaspătă de verde. Aspect fain al saitului şi cam atât.

Imbecilităţi: Ca de obicei, GMP trânteşte câte 3 sloganuri. De ce? Numai ei ştiu. Poate doar aşa, să fie pentru toţi. Şi deşi găsiseră unul perfect (“Atitudinea care schimbă România”) care definea exact profilul candidatului, l-au băgat doar pe materiale tipărite. Folosesc intensiv în schimb aberantul – “România bunului simţ”. Orice român recunoaşte în Băsescu tone de atitudine, dar că ar avea bun simţ, nici ţiganca împuţită şi cu găozarii n-ar crede. Merg aşadar pe cea mai tâmpă, mai lipsită de credibilitate formulă de prezentare a chelului. După ce a scârbit o ţară întreagă cu mârlăniile şi scandalurile lui, ăştia îl comunică drept tăticul decenţei şi al obrazului fin. Un al treilea slogan mai apare ici şi colo cu banalul mesaj: “Băsescu pentru România”.

În rest, aceeaşi dezorganizare crasă, lipsă de mesaje clare şi coerente şi de pregătire a cursei electorale cu câteva luni înainte. Încropirea staffului abia după debutul campaniei, pe principul “lasă bă, că este vreme”. Vârf de lance – Elena Udrea, imaginea parvenirii, corupţiei, libidinoşeniei.

Conţinutul saitului şi materialelor este alcătuit bezmetic, cu banalităţi obosite, generaliste (îndemnuri la dialog, valori morale, iubire de ţară), fără o ierarhizare a importanţei temelor. În vreme ce candidatul urlă la microfoane că prioritatea sa este modernizarea statului, saitul nu pomeneşte nimic de aşa ceva.

2. Mircea Geoană. Partid – PSD+PC. Agenţie – bănuiesc că din Israel. Buget – tot fără număr.

Chestii cool: beats me….

Tâmpenii: Nu-s sigur de sloganurile ăstuia. Se pare că are şi el mai multe. “Învingem împreună”, “O singură Românie” şi or mai fi. Saitul e aproape alb şi se deschide cu poza unei fanatice de la biserică. Înăutru găsim însă şi idei. Ultrageneroase, pentru tot poporul şi, evident, fără o estimare a costurilor lor bugetare. Aşadar, grozav de credibile. Spotul de campanie – americănesc, absolut comic. Candidatul să prăvăleşte ţeapăn spre cameră, în vreme ce zeci de români îşi lasă plugul, strungul sau eprubeta ca să-l urmeze pe Mircică. Replicile se rostesc bolovănos, lăsând veşnica impresie că Geoană scoate numai goarne pe gură. Alte clipuri promoţionale, de data asta testimoniale, de un cretinism rar. Se vede de la o poştă că-i treabă făcută de piarişti străini, fără legătură cu realitatea. Postere banale, cu eternul semiprofil şi sigla partidului. Boooooring.

Vehicul de imagine secundar – Marian Vanghelie. Cine deschide teveul vede reportaje din România cu ceandala aia care promite că, împreună cu viitorul preşedinte, va instaura dreptatea în ţară. Ţeavă.

3. Crin Antonescu. Partid – PNL. Agenţie – iarăşi bănuiesc că din Israel + nişte inşi de pe la noi. Buget – după posbilităţile opoziţiei şi cât îl lasă inima pe mogul.

Chestii cool: Candidatul e proaspăt, credibil (spre deosebire de chel) când spune: “România bunul simţ”. Saitul arată bestial, minunat dacă vrei să afli povestea unui proaspăt însurăţel.

Prostii: Antonescu e sublim, dar să dai cu tunul şi n-ai găsi la dânsul vreo temă de campanie. Adică el vrea să fie preşedinte şi atât. Nu propune decât înlăturarea ăluia vechi. În schimb, nimic, zero, vid. (Nişte îndemnuri la iubirea de părinţi, la mizericordie, etc, dar astea nu se pun). Lumea ar trebui să-l voteze şi, pe urmă, o să vadă el. Vorbim deci de un candidat gol. Sigur, pe dinafară are un look, dar numai de prezidenţiabil nu. Cu pletuţele alea peste urechi, te-ai aştepta să-i vezi pe lângă guler şi firul de ipod.

Din lipsă de bani sau dezorganizare, nu are nici afişe, nici bannere pe stradă. Comunicarea e obositoare, doar cu chestii anti-Băsescu. Are în schimb promisiunea tâmpită cu Patriciu – premier. Aşadar toată imaginea lui de om proaspăt, de rebel al sistemului, a dat-o de pereţi luându-l benevol în braţe pe petrolist (tocmai sperietoarea lui Băsescu). Inspirat, n-am ce zice.

4. Sorin Oprescu. Partid – el cu el. Agenţie – colaborări cu freelanceri, probabil. Buget – de pe la băieţii cu imobiliarele.

Chestii cool: Am auzit că operează bine

Goange: Semnul electoral l-ar da gata şi pe Grig Bivolaru. Parcă e tăticul tuturor sectelor. Saitul se deschide cu imaginea unui boschetar căzut în drum. Sloganul aferent – “Hai România”. Iar asta rezumă tot.

Hoaşca

Ăia de la revistele rozalii îs complet nebuni. În îngustimea minţii lor, o tot trag la infinit cu femeia şnur, fără ţâţe, fără cur. Şi-au luat ca modele nişte fomiste, nişte alea, inse de le bate vântul, cu stomacul lipit de şale. Le închină lunar mii de pagini despre cum să se epileze, să se coafeze, maseze, dea cu cremă pe  burtă, pe ceafă, pe buca stângă, pe aia dreaptă. Ajunge!

Cine se gândeşte însă la femeia adevărată, zdrobitor majoritară, aia cu greabăn şi gleznă groasă? Destul cu fâţele astea sclifosite, cu bikineala, cu manechinăritul. Se pot face milioane dintr-o publicaţie care să aibă ca subiect femela din popor, aia despre care spui că e borţoasă, nu gravidă, namila care şi-a început viaxa sexuală în popuşoi, scuipând în sân să nu rămână cu burta la gură. Ea s-a emancipat între timp, a devenit doamnă la oraş, munceşte, deci este o consumatoare. De multă carne şi de alte produse. Tocmai de aceea m-am gândit să redactez primul număr de la revista “Hoaşca”. Jumătate din pagini vor fi dedicate borşului şi sarmalelor (în ciuda aparenţele, credeţi-mă, este un subiect inepuizabil). Numai dacă fac asta şi sigur voi fi bogat. Dar am să le ofer şi o tuşă de lifestyle şi eleganţă. Exemplarele cele mai reprezentative vor fi invitate să-şi dezvăluie arta bârfei şi a reclamaţiei în instituţiile publice. Apoi, vor arăta tehnici de bătut covoarele şi de convins bărbaţii să se lase de băutură. Iar în final, pentru vacile alea jegoase pe care le ştiu eu, se va lansa moda primăvară-vară-toamnă-iarnă de coafuri la subraţ sugestiv intitulată “Waves of  ZZ Top”.

Aur, mult aur

Nimic nu mă îngreţoşează mai puternic la treaba cu reclamele decât muiştii din firmele mari care se scobesc în cur închipuit profi. De obicei îs nişte limbişti nasoi rupţi în figuri de nu se pot nici căca româneşte. Toţi screm un  jargon englezit, iar muncile lor păduchioase au nume cu care faci entorsă la limbă. Schema însă prinde la fraieri. Prostanii cu biznisuri mari marcă riguros banul fără să sesizeze că ăia mai fac şi treabă de căcat.

Să luăm exemplul Dacia. Când s-a lansat, eram curios pe ce temă o să meargă. Renault a lucrat cu nişte ceandale din România, sucursala unor alte ceandale brenduite. S-au strâns n copiraitări, directori şi subdirectori de creaţie, menegeri şi ăcaunţi de proiect să se scobească în dos de-o idee barosană. După toată clisma asta mentală au venit cu o vomă tip James Bond, cu elicoptere, urmăriri, spionaj high tec şi labă tristă. Bugetul? Evident colosal. Cu filmări în Spania, echipe aduse din Honolulu, săptămâni de montaj etc. Mi-am închipuit imediat Loganistul pensionar, cu căciulă brumărie sau funcţionarul umil de la stat, obsedat de fluturaşul lunar, cum se regăsesc în manechinii cu malete pe gât care combină fufe ciumete, învârtind covrigul la un 1,4 de 75 de cai.

Mă rog, exemple s-ar mai putea găsi. Eu voiam să ajung însă la tataia publicităţii locale. După numeroase scheme tari, Naumovici a dat năpraznic cu oiştea-n gard. Sătul probabil de trudit la proiecte mărunte,  a luat unul mare şi jegos, pe care să-l facă la plesneală şi să umfle lejer cashul. Aşa că a scos maneaua aia de campanie cu 4 miliarde de dolari. Dolari, nu euro. Că ar fi ieşit numai vreo 2, 5 miliarde şi nu suna destul la prostime. Aşadar, 4 miliarde ar fi date populaţiei, să facă fiecare ce vrea cu ele. O căruţă mare cu bani moca proptită în mijlocul României, din care plăieşii şi-ar trage la discreţie pentru tineri, şcoli, spitale şi ce mai vrea lula lor. Evident, mârlanul ăla cu barbă n-a mai precizat că miliardele îs de fapt banii aurarilor, adică marafetul dat pe excavatoare, dinamită, cianuri, lefuri de staf, ş.a.m.d. Dar asta e o chestie de care s-a prins într-un târziu CNA. Marele comunicator Naumovici şi-a văzut jegul scos de pe posturi pe motiv de reclamă mincinoasă. Clientul n-a zis încă nimic. Probabil că i-ar sparge faţa flăcăului pentru fantastica lui strategie. Iar chestia asta chiar mă surprinde. Că grasul ăla a vrut s-o sugă pe aur, mai e de înţeles. Dar că a supt-o fără tehnică…Pentru un muist profesionist, asta e chiar impardonabil.

Romania-Schita de brand

Întrebare de 1.000 de puncte: “Cât de rataţi sunt românii?”. Nu e nevoie de răspunsuri savante. Raportarea la străini e edificatoare. Nici nu apucă un etranjer să ne calce bine brazda şi ospitalitatea îşi deschide gura: “Ei, ce ziceţi de fetele noastre?”. Momiţi cu perspective porcoase, futacii de ocazie îşi freacă glandul prin buzunar şi răspund libidinos: “Bune, foarte bune….”. Dar invitaţia la tăvăleală nu e numai una populară. Chiar şi un ministru chema turiştii nemţi să poftească la carne de constănţeancă, pe litoral. Adică: “Are ţara curve băi europenilor! . Futeţi cât vă ţine spatele, tot ne mai rămân şi nouă”. În plus, nu se ştie cât e de veche dragostea asta de necunoscuţi. Te pomeneşti că vine de pe timpul lui Ştefan cel Mare. Adică în vreme ce răzeşii otrăveau fântânile, să ardă la ficat duşmanu, ţărăncuţele dădeau din buci la spahii. Aşa, să nu plece c-o impresie proastă. Prin urmare, nu m-ar mira să se descopere că fiecare din noi are câte-un bunel cu turban şi iatagan. Dar nu-i nimic, ospitalitatea noastră e câştigată cu sudoare şi sacrificii. Aşa că, şi de Valentines Day, se presupune că românii nu fac nici un dar la iubite, că ele au treabă. Pentru gloria patriei, ele trebuie să bage la minte şi să se conformeze: “Jos chiloţii, că vin străinii!”.

Absolut

Câtă iluzie în Absolut! Ele nu cer relaţii, ele cer doar să Fiu. Câtă claritate în Absolut! Nimic nu există, totul doar “pare”. Câtă tristeţe în Absolut! Nici un vis, totul real. Absolut. Fără gheaţă, fără lămâie.