FKR Jr.
A observat cineva că nu se mai fac copii? Adică se mai fac, da’ rar al naibii. De obicei fac ăia ceva mai avuţi şi colegii nasoi din liceu (tâmpiţii au mereu plozi sănătoşi). În rest, suntem o generaţie de condomari. Fetele socializează cu pastilele în poşetă, iar marile iubiri sfârşesc cu un chiuretaj. Nu există însă ins, cred, care să nu se fi gândit la ce creatură ar ieşi din el. Personal, n-aş băga mâna în foc că aş da lumii vreun urmaş olimpic. Oricum, i-aş da foc la ghiozdan dacă ar păşi pe astfel de cărări greşite. Mai sigur e că ar fi o combinaţie de Marilyn Manson cu Kat von D, genul de puştan care ar face eseuri la şcoală despre homosexualitatea reprimată a lui Isus. Tot ce mai trebuie e să găsesc o mamă responsabilă care să-i golească pe ascuns Coltul de plumbi atunci când s-ar supăra pe profesoare. Dar am avea un cămin fericit. Simt asta.
Bulină 18
Hollywood-ul e pe butuci. Toate filmele triste făcute acolo pălesc faţă de ce se pregăteşte acum. Un întreprinzător român are pe ţeavă bomba bombelor - o producţie XXX cu familia secolului. Sculele sunt pregătite, s-au distribuit şi rolurile. Pe Moni o va juca cică faimoasa Joanna R. (?????), iar pe Iri, cum altfel, Piticul Porno. Dacă despre curvă (mă rever aici la actriţă, nu la doamnă) nu se ştiu prea multe lucruri (chestia cu “faimoasa” e băgată la vrăjeală), Piticul se pare că rupe locul. Potrivit unor relatări avizate, creatura parcă ar avea 3 picioare. Adică, dacă s-ar duce la mare, ar lăsa dâră în nisip. Sigur, nu-i o calitate regăsită şi la personajul real dar, mă-sa mare, la filme se mai bagă şi ficţiune. Aşadar, totul sună promiţător, gata să spargă piaţa. Singura problemă ar fi cu scenariul. Cică se chinuie un nene, dar merge greu. Trebuie făcută o poveste deosebită, cu frecare, dar şi cu sentimente. Cu momente dramatice, dar şi cu pilde memorabile. Tocmai de aceea am pus mâna pe pană şi am dat suflet operei printr-un melanj de elemente cinematografice, acrobatice şi de teatru radiofonic.
Luaţi o gură de Wiborowa şi întindeţi-vă pe o canapea. Închideţi ochii şi imaginaţi-vă. Sunteţi gata? Motor:
Noapte grea cu frig şi zloată. O rată din provincie se târâie spasmodic spre Capitală, ducând cu ea un suflet pierdut.
Pe un cadru lung, ochii trişti ai fetei spun totul. Din off se aude vocea Povestitorului: Plictisită de relațiile cu săraci, Moni a aruncat totul pe-o carte: gloria sau nimic. Va cunoaşte luminile rampei sau se va arunca de undeva în gol. Îi va fi greu, foarte greu. Ea are o pizdă, dar cui foloseşte? Adică ar folosi, dar cine ar plăti pentru ea? Şi gândurile fetei zboară aiurea, la trecutul său nămolos, dar mai ales la ce va fi.
Iată că a ajuns. Târziu, foarte târziu, fata aleargă spre hotelul de la adresa ştiută. În hol e pustiu. Doar un piccolo şi Piticul Porno. Cu un piccolo nu se face nici să conversezi, aşa că Moni îl întrebă pe Pitic:
- Concursul, unde e concursul? S-a terminat finala la manechine?
Iri se întoarce brusc, fonfăind libidinos:
-E gata fetiţo. S-a terminat demult. Eşti cam stropită pe picioare. Se vede că vii de departe. Da’ sex nu faci?
-Fac, cum să nu fac, că păreţi bogat. Ce întrebare e asta? Întreţin relaţii normale, dar vă costă un parizer. Pentru oral, îmi luaţi şi muştar. Dar pe cine trebuie să frec? Pe dumneavoastră sau pe şoferi?
-Pe mine, că pari curată. Pe şoferi, mai târziu, la distracţiile cu swingeri.
Pauză de dialog în vreme ce se petrece o muie. Scena se filmează de după o uşă, prin gaura cheii. Piticu încearcă să mimeze impotenţa, deşi natura l-a dăruit cu minuni. Îşi drege vocea şi spune stins:
- Moni, e greu. Anii au trecut. Tu eşti frumoasă, dar totul e moale.
Ea ştie însă că are viitorul în gură. Lucrează frenetic şi spune neclar, dar mântuitor către lulă:
- Ridică-te şi umblă!
Din nou, vocea Povestitorului: Miracolul se petrece. Bărbăţia i-a înviat şi Iri închide ochii de fericire. Fericită e şi ea. Simte deja gustul bunăstării, al eliberării de griji. Va veni ziua când Iri va termina în ea, umplându-i pântecele cu milioane.
Moni a uitat deja mirosul de autobuz. Se simte apăsată părinteşte pe ceafă şi ochii i s-au umezit. Cele 30 de secunde de peliculă s-au scurs repede. Aşa cum s-a scurs şi chestia lui Iri.
Cadru de final:
Iri îşi ia pastila de inimă şi trage adânc din inhalator. E iarăși tânăr!!! Fata asta e o binecuvântare, o gaură ca o primăvară. Dânsa se şterge cu un şerveţel pe faţă şi susură tandră, gânditoare, cu genele încă încleiate:
- “M-am răzgândit iubi. Nu mai vreau parizer. Un Bentley ar fi mai bun. Cer prea mult?”
Foto: Ffffound.com
Doar Piatra Grea Obsesia Sparge
Ce face omul când vrea să uite? A pârjolit pământul, a otrăvit fântânile şi dihania tot se arată. Geaba a pustiit calculatorul de poze, arhiva de conversaţii. Insa e tot acolo, călare pe creierul omului, să-i mănânce metodic zilişoarele şi liniştea. Ar putea să se întoarcă la locul dezastrului, să confrunte monstrul, să se asigure că de fapt nu-i nimic la ce să revină? Ar fi fatal. Molima s-ar putea reactiva cu consecinţe incalculabile. Să fugă atunci mai departe? Cică următoarea aselenizare e peste vreo 20 de ani. Aşa că trebuie să stea aici, pe Pământ. Pe acelaşi Pământ pe care mişună Aia. Şi atunci? Atunci trebuie să-şi fixeze toate gândurile într-o singură formulă, să creadă cu tărie un singur lucru: “Asta s-a culcat cu Cristoiu”. Dacă ar putea trăi şi cu asta, devine obligatoriu mariajul. Sau autolapidarea.
Foto: Helmuth Newton
Fabuloasele revelații ale doamnei B.
Cartierul Alexandru cel Bun, Iaşi, România. Mai crede cineva că nimic nu se poate întâmpla în acest loc prăpădit? Fals. Aici apare. Ce anume apare? Chiar “El”, “Necuprinsul”, “The One”. Mărturia pretinsei arătări celeste: un mausoleu de termopan trântit pe spaţiul verde. Trecătorilor cu rupere de drangă de religie li se mărturisește: “În acest loc, vineri, 22 iunie 2007, ora 13, 20, mântuitorul Hristos a comunicat <<Cât de curând Voi reveni!>>”.
La început, am crezut că e gag dar acum, printr-un anunț pe hârtie A 4, iluminatul face un insistent apel la adoratoriii Domnului să marce mălai pentru un acoperiș de faianță la mausoleu. Sufletele miloase trebuie să se adreseze cică la doamna Borțun, de la taraba cu jucării, de unde vor primi o chitanță și un exemplar din volumul “Revelația”. Animat de curiozitatea contactului cu destăinuiri supramundane, recunosc tentația achiziționării scripturii magice. Văd cât dracu o fi metrul pătrat de faianță la Metro, ca să nu mă tragă-n piept, și iau lucrarea de la taraba cu pricina. Cel mai probabil, textul ar fi un delir de scelerat mistic. Cu adevărat tare ar fi însă să găsesc niște pagini de hârtie igienică, scrise mare, cu căcat: “Muie la fraieri”. Abia atunci aș accepta că există un spirit “divin”, chiar dacă el ar aparține unei anume doamne Borțun.
Stupid Voodoo
Orele nopţii. Primăverii.
Ea: Dormi dragule?
El: Nu, drrragostea mea.
Ea: Ar fi trebuit să ne fi păzit, să fi luat măsuri.
El: Da, drrragostea mea. Am auzit că usturrroiul ajută. Puteam să fi luat cîteva funii, câţiva căţei măcarrr. Îi puneam sub sacou, la confrrruntare, şi acum…
Ea: Acum am fi dormit Acolo. Tu ai fi fost liderul, iar eu, întâia doamnă. Doamne, ce ne-au mai iradiat, cum au lucrat forţele în noi. De asta s-o fi apucat şi aia mică să se dezbrace pe net, că eu n-am educat-o aşa. Te pomeneşti că ajunge vreo curvă…
El: Imposibil, n-arrr fi constrrructiv.
O vreme, tăcere.
Tot ea: Încă nu ţi-e somn? Vrei să te urci un pic pe mine? Nu te ruşina, lumina e stinsă.
El: Nu pot, drrragostea mea. Nemerrrnicul arrre micrrrofoane peste tot, înrrregistrează orrrice facem. Închipuie-ţi dacă am apărrrea în prrresă… Gemând… E împotrrriva uzanţelor. Apoi, vrrrăjile acelea m-au secătuit de puterrri. Mă simt slăbit de forrrţe obscurrre, violete.
Ea: Impotentule… Dar zvonurile alea din ziare că ai fi călărit o amantă?
El: Vai, dar drrragostea… Îţi jurrr, nu errram eu.
Ea: Mda. Măcar dacă ai fi fost. Ai fi făcut şi tu ceva fără să fii împins de la spate. Unde nu e cap, nu e nici pulă. Prostănacule.
Mreană la râmă roşie
Sunt amândoi încinşi, dar ceva nu merge. S-ar pârli furibund, dar vorbele stânjenesc. Şi atunci, ce-i de făcut? Evident, imperativă este renunţarea la aparenţe. Dacă este o ea, să lase mofturile şi să abordeze deschis problema: “Amice, uite care-i treaba: mă mănâncă-n cur ca pe maimuţă”. Dacă e un el, se poate lipsi şi de cuvinte. Se duce direct la fată şi o scuipă între ţâţe. Nu bagă ca mârlanul vreun cărăbuş galben, ci îl proiectează împrăştiat, aşa, ca o ploaie de vară. Dânsa o să tresară, o să cârâie ceva, dar va rămâne vrăjită. După asta, vă descurcaţi voi. Eu nu vă dau peşte, vă învăţ să pescuiţi.
Fuck Paris
Mă seacă teribil mania asta cu promenadele afară. Cum dau de unul mai înstărit, trebuie să-i suport mofturile: “Vai, dar am fost pe Champs, în Soho, am bătut barurile prin Dam Square”… Capricii de rahat, snobisme răsuflate. Dacă unii îşi amintesc de desfătările Romei, eu visez să revin la splendorile Dorohoiului. Are domnule oraşul ăla ceva anume, un mister nedesluşit care se duce direct la pieptul omului. Să fie ceva magic, sau doar praful fabricii locale de porţelan, asta nimeni nu poate şti. Cert e că, dacă ai fost odată, te obsedează toată viaţa. Farmecul locului, oamenii deosebiţi, totul te trage înapoi, ca funia pe un bou, spre par.
În plus, puţele adevărate n-au treabă cu Postdamer Platz. Mesagerele frumosului îşi arată splendoarea lumii doar pe bulevardul Victoriei, acolo unde şi Banderas ar fluiera a pagubă. Dacă cerul te-a înzestrat măcar cu o Dacie 1300, eşti dumnezeul lor. Genetica pare să fi încremenit tocmai acolo, limitând toate puţele la maximum 19 ani, vâstă propice impresionărilor facile. Sunt fete sincere, iubitoare, cu respect faţă de dorinţele trecătorilor. Cine le vizitează urbea, trebuie să plece mulţumit şi ele se achită conştiincios de sarcină (pardon, urât cuvânt). Acesta este şi motivul pentru care sunt apreciate şi li se închină imnuri, dovedind apetitul devastator pentru lirism al localnicilor. Spre ilustrarea şi evocarea patosului dorohoian, iată şi un crâmpei din trăirile unui anume DJ Sfârşit (versurile-s mă-sa).
Hard To Get
Mă doreşte, asta-i clar. Se vede după piscinele alea două umbrite de suspine. A lăsat-o altul iar acum şi-ar vindeca durerea în aşternuturile subsemnatului. N-am niciun dubiu. Doar a făcut şi-un cântec, să văd că-i disponibilă. Eu ce să zic acuma? Fata nu-i urâtă. Are mişcări feline, corespunzătoare. Plus că e un soi de star. Deci promite. Dau să întind mâna după telefon, când mă opreşte un gând. O fi pe Orange sau pe Vodafone? Că în afara reţelei te sparg ăştia dacă insa se întinde la vorbă. A, mai e şi din Australia? Lula atunci. Să sune dânsa.
F
Sunt căutat de peste tot din lume. Îmi sunt aduse neobosite osanale de la persoane de pretutindeni. Faima mea s-a extins la scară planetară. Nu m-ar mira ca în curând să-şi pună oamenii Fucker în ferestre, ca la campania Maggi. O să iau preventiv vitamine, ca să ajung cu premiul la fiecare. Deocamdată, am primit însă această dovadă de dragoste probabil de prin Germania. Îmi place să cred că e vorba despre un autobuz cu lesbiene.
Übermensch
Ce se întâmplă e un adevărat scandal. Să punem un neamţ în fruntea ţării mi se pare inacceptabil. Adică ce mare schemă a făcut herrul ăla Johannis în Hermannstadt? Un loc curat şi bogat? Vax albina. Dacă aveam chef, făceam şi noi aşa din ţărişoara noastră. Apoi, Sibiul e cotit după munţi, nu stă în calea năvălitorilor, la porţile creştinismului, ca noi ceilalţi. Dar uite aşa, dintr-o slăbiciune de moment, suntem în stare să acceptăm de bunăvoie tezele răposatului fascism. Recunoaştem că suntem un popor de cretini neguvernabili care discută despre chestii serioase numai cu brişca în mână. Drept urmare, am ajuns să considerăm că numai germanul, ca fiinţă superioară, cu aerul calm al nordului, ar mai putea aduce o briză curată în buda noastră naţională.
Protestez public în faţa acestui tip de rasism odios şi propun ca reprezentantul unei alte etnii să aibă şansa salvării patriei. Cum toate seminţiile pământului au aceeaşi demnitate umană (rulează acum şi nişte campanii la TVR în sensul ăsta), eu îl propun pe Mădălin Voicu pentru funcţia de prim ministru. Are ceva şcoală, experienţă politică şi am auzit că e şi credincios. Şi totuşi, când o să dispară şi el cu banii de salariu ai poporului, s-ar putea ca românii să aibă din nou o explicaţie exotică pentru ratarea lor: “Gura mă-sii de ţigan. De asta ne merge rău în ţara asta. Că ne ciordesc ciorile astea”.
Categories: Cool Stuff
Tagged with delir
ACME Corporation
De unde rezultă că sensul unei existenţe nu e neapărat dat de împlinirea celui mai mare vis personal.
Id
Nu o dată mi s-a reproşat că-mi irosesc talentele, că nu mă promovez corespunzător. Recente sugestii duceau chiar către ideea întocmirii unor cărţi de vizită personale. Nu e clar totuşi ce recomandare aş putea menţiona pe ele din moment ce nu mă ocup cu nimic serios în viaţă. Poate doar să trec sub nume aşa, bombastic, de nostimadă- “futător industrial”. În fine, o persoană apropiată s-a oferit chiar să-mi apere interesele scoţându-mă la produs. Evident, contra unui “mic” comision la fiecare număr prestat. Am refuzat însă politicos (procentul mi s-a părut scandalos).
Dincolo de astfel de propuneri dubioase, mă simt atras de tămăduirea sufletelor rătăcite. De alea feminine m-aş ocupa personal. Le-aş aburi că am calificare de fachir, făcându-le cunoştinţă cu şarpele din dotare. După câteva farmece, s-ar simţi garantat vindecate, fără să-şi dea seama că s-au bucurat de cobră deşi n-a cântat nimeni la fluier. Pentru partea masculină, câteva sutare m-ar face să dezvălui secretul terapiei infailibile. Are careva vreo durere în piept, se simte cumva singur deşi lâncezeşte într-o relaţie cu una? Doctorul Facăr recunoaşte simptomele şi recomandă cu încredere- Vulvagin Tamponat, 3 pe zi, după masă, neapărat cu străine. Luni, deschid cabinet.
Apă De Foc
Stau şi cuget. Cuget şi stau. Cât de ciumete popor trebuie să fii ca să dai nume unui trascău, astfel încât oricine drojdeşte sălbatec pe planeta asta să-ţi menţioneze cu evlavie numele? Pentru Finlandia ar trebui făcute lăcaşe de cult. Cine, cum are o durere, o mare încercare, să meargă să-i aprindă o lumânare. Căci ea ne-a dat fericire şi speranţă.
Azi e un moment mare. Sau a fost, că bate spre dimineaţă. O fostă febleţe m-a convocat să-mi prezinte noul prieten. Pare că a devenit un hobby personal în ultimul timp. Femeile nu stau să hohotească. Te-au plăcut? Asta a fost pentru 10 minute. Pe urmă, ura băiete! Găsesc urgent alt amator să le caute-n coarne.
Bun, acuma să nu mă dau lovit. M-am şi dat ciumete. De fapt, şi sunt. Am făcut-o pe inabordabilul. Dar, ca să fiu sincer, nicio femeie nu e îndeajuns de bună pentru mine. Aia are ceva, ailaltă altceva, şi tot aşa, nu-mi apare creatura care să-mi merite compania. Bat palma că într-o bună zi o să vină una misterioasă, drapată în negru şi purtătoare de coasă, cârâind lugubru: “Facăre, ai belit lula. În noaptea asta, mergi cu mine!”. Iar eu, dezgustat, îi voi răspunde scurt: “Hai sictir sluto. La câţi carbohidraţi ai băgat în tine, nu te caricesc nici mort!”.
“Pe străzile pline când ies n-am pereche”
Dintotdeauna am avut o înţelegere intimă cu oglinda personală. Eu îi arătam trupul meu neasemuit, iar ea îmi reflecta uimită perfecţiunea sa. I-am spus şi mamei: “Femeie, tu nu mă puteai face cu aşa chip. Sigur am fost găsit”. Adevărat vorbesc. Vreun cuplu cu sânge albastru trebuie să fi încurcat pruncii la maternitate cu persoanele care m-au adăpostit până acu. Ştiu sigur că undeva, pe valea Loirei, mă aşteaptă pregătite odăile unui castel luxos, gata să-mi întreţină trândăvia.
Mă rog, până la ducatele Franciei, chiar şi perfecţiunea asta îmi pare umbrită de neajunsuri. Bărbia parcă e totuşi neregulată, nasul nu atât de subţire pe cât s-ar putea, fundul n-ar umple corespunzător pantalonii, mâinile… Brusc, mă trag la faţă. Fac un calcul scurt şi constat că nici averea lui Jackson n-ar ajunge să-mi alimenteze mania retuşurilor. Şi totuşi, ca o compensaţie, îmi amintesc drumul de astăzi spre casă. Peste tot, pâlcuri de arătări hâde, umflate şi pocite, alcătuite anume parcă pentru a lăsa interzis orice truditor dintr-o măcelărie estetică. Nu-i mai pun la socoteală pe cei cu bastoane, albe sau colorate, pe chinuiţii din cărucioare, ori pe ăia care tăinuiesc un cuc mic, inert. Drept urmare, privesc îngăduitor sticla din perete, recitând mai cu convingere vorba poetului: “Sunt cel mai frumos din oraşul acesta!”
Rien Ne Va Plus
Lumea mă bănuie de prosperitate. A văzut reclame pe sait şi a tras concluzia firească- “ăsta-i fulit de mălai”. Drept e că orice acces pe schemele alea colorate îmi umflă conturile din Elveţia. Vreţi să vă trataţi un hemoroid, să intraţi într-o sectă, să donaţi bani pentru Africa sau iubire pentru un sait matrimonial? Daţi cu clickul unde trebuie şi harşti, am luat materialu’! Cum ar veni, mă îmbogăţiţi cu mausul. Afacerea merge aşa de tare că am plănuit deja cum o să-mi sparg soldul.
Pe la iarnă, când sumele vor atinge deja cote astronomice, mă cotesc la Monte Carlo. Dar nu mă apuc de risipit averi oricum. Îmi trebuie o dispoziţie romantică. Aşadar, mai întâi, o rentez pe Patricia să-mi zică ceva de inimă albastră. După care o s-o mint c-o să-i permit să fugă cu mine. Într-un târziu, rupt de melancolie şi vagoane de coniac, mă voi târî demn spre cazinou. Demult mă atrage ideea să-mi joc viaţa pe o singură lovitură. Drept urmare, voi pune tot mormanul de aur pe 7 roşu, cum i-am promis cândva unei nebune. Evident c-o să iasă 29 negru, că eu am noroc în amor, nu la chestii din astea derizorii. Noaptea o voi încheia pauper, dar boem. Voi dedica poezii trecătoarelor, dându-mă cu punga pe panta aia dinspre tunel, spre “piscină”. Aşadar, totu-i aranjat. Mai trebuie doar să păstrez ritmul de încasări. Dar sunt liniştit. Oamenii mei de la Geneva m-au informat deja: “Patroane, ai 1 parai, 80. Unde virăm dobânda?”.
El Lider Maximo
Răpus fizic de diverse sporturi grele şi rupt de buci la poker, m-am târât spre dimineaţă către coteţul personal. Cu palida satisfacţie a unei chinte sparte, am tras pe dreapta înjurând de mamă pe toţi guriştii abonaţi la popi de treflă. Dezamăgit de realitate, m-am pus pe visat o lume mai bună. Adică una condusă de mine.
Se făcea că eram tata şi mama omenirii, Napoleonul, Obama şi Kim Ir Senul popoarelor. În consecinţă, am închipuit un cincinal corespunzător, cu indicaţii dăruite de senina mea frunte. Prima măsură e de bun simţ. Pentru a stăpâni umanitatea cu mintea limpede, aş pofti un harem personal. Dar nu unul permanent, cu fufe ţinute la palat, că alea ar trăncăni mult. Prefer modelul african, al şefului de trib care cariceşte de probă mirese supuşilor, să le arate adevăratul drum în viaţă. Mai departe, aş da aer la oameni. Lucru care nu-i puţin. Ai trebuinţă de-o kilă de oxigen? Cu voie de la stăpânire, caşti gura şi harşti, ţi-am luat mălaiul. Dacă te mănâncă-n cur să caşti des, ai belit-o. O s-o blestemi pe mă-ta că nu te-a făcut peşte.
Aşadar, mi-aş face plinul de bani şi curve. Ce-ar mai fi, ce-aş mai gândi…A, da. Aş pedepsi cu frână silnică pe viaţă purtarea ţâţarelor cu burete şi a chiloţilor tip pungă. De asemenea, va fi decretată studierea obligatorie a biografiei marelui conducător, domiciliul din cartier devenind casă memorială pentru pelerini. Iar dacă gândiţi cumva că lumea o să se revolte şi-o să ia gâtul la tiran, habar n-aveţi de psihologia maselor. După numeroase strofocări, am descoperit formula magică a puterii necontestate de vulg. În nemărginita mea înţelepciune, am înţeles şansa trăiniciei cezarismului în lume- abolirea muncii.
Almighty Me
Natura e oarbă (Incredibil cât de inspirat sunt. Ce gânduri adânci pot scoate la spartul dimineţii…). La unii le ia, la alţii le dă. (Asta sună deja a Gina Pistol. Să zicem că e un omagiu adus simplităţii). Pe cei mai mulţi îi lasă mereu în bucile goale. Fără faţă, fără cine ştie ce minte, îi siluieşte cu o existenţă ternă. Pentru puţini însă, ăia aleşi pe sprânceană, bagă înzestrări în nesimţire. Şi credeţi-mă voi muritori de rând, asta e o povară. E un lucru sesizat şi de alţi clasici în viaţă. Îmi aduc aminte de pleiboista Dana Săvuică rugându-se, în direct, de o modelă: “Spune dragă şi la telespectatori cât de greu e să fii un om frumos…”. O respect şi-i înţeleg deplin apăsarea. Împodobit cu graţiile naturii, mă simt uneori surmenat. La urma urmei, nu e simplu să fii zilnic ca un soare. Speculez că ăsta e şi motivul pentru care diverse zălude s-au tirat subit. Şi-au realizat micimea ireductibilă, preferând exilul, unei înlănţuiri a libertăţii mele.
Există însă cârtitori incurabili. Din ăia care cercetează şi nu cred, gata să tropăie elefantin în vitrina de minuni a lumii. Chiar zilele trecute, augusta-mi frunte fu înnourată de speculaţii dureroase. Fabuloasele mele înzestrări au fost târâte în glodul îndoielii. Nu dăm nume, păcătoşii se ştiu. Către aceste suflete pierdute, am a cuvânta scurt, dar aspru. Căiţi-vă şi luaţi aminte, căci ziua judecăţii este aproape! Voi pogorâ asupra voastră cu mânie, focul Gheenei vă paşte! Ca Întâistătător al ciumeţiei masculine, ca mărinimos Descălecător al tărâmului excelenţei, închei lăsându-vă însă şansa căinţei. Aşa că, mătănii cât cuprinde, post fără vodcă şi tradiţionalul- “Nu-mi duceţi numele în deşert!”. Hai Amin.
Foreplay
Chestia cu sexul e clară. Bărbatul e croit după calapodul naturii. Dacă se stârneşte, sare pe femeie şi începe să se zbuciume. Pedalează cât îl ţine bateria (2, 5, 10, 120 de minute), după care redevine un cetăţean raţional. Femeia, în schimb, e o deosebită. O misterioasă anomalie a universului i-a dezvoltat nişte apucături vecine bizareriei. La noi, e simplu. Ai, n-ai chef, dimineaţa, la prânz, noaptea, dacă apare ocazia, prestezi. Nu faci mii de analize, nu ticluieşti aparenţe, nu umbli cu ciori vopsite.
Femeia însă…Cel mai tare îl sparge pe-un mascul faza cu trânta pe uscat. E ca pescuitul la copcă. Ştii că nu trage nimic, dar rebegeşti din pasiune. Adică şi ea s-ar băga la scheme, dar vrea să vadă dacă este apreciată şi ca om. Îl atrage pe crai într-un bârlog, îi dezvăluie demonstrativ farmecele, iar când ăla are blugii în flăcări, îi trânteşte sec, duşmănos, ghilotinantul: “Stăm !”. Apoi, brusc, se îndepărtează de sursa mâncărimii, dibuind telecomanda şi pornind la frecat canale.
Asta e varianta tristă, “Terminator”. Dar chiar şi într-o noapte fără lupi ai castităţii, prestatorul e încercat mai ceva ca dorobanţii la Plevna. Deşi ştie unde vrea să ajungă, fata vrea să ajungă greu acolo. E ca şi cum ar chiti să urce la Babele şi, în loc să se arunce în telegondolă, îşi rupe picioarele pieptiş, prin Valea Jepilor. O fi absurd, dar aşa-s construite ele. Vor gâdilite pe toate părţile, lăudate şi îndestulate cu dulcegării. Iar când omul tot încearcă să intre în problemă, trântesc acru, aproape cinic: “Te grăbeşti undeva?”.
Asta mă face să gândesc o schimbare de strategie erotică. La ce folos să-i cauţi în coarne insei? Oricum îşi ţine comoara mai ceva ca pe Rezerva Federală. Ce-ar fi să pretindem şi noi că ne arde de preludiu? Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie mi-ar plăcea să mi se povestească. Şi când una ar mai zice aluziv-pisicos- “Vai dragă, dar nu facem şi noi ceva?”, i-aş răspunde sobru, demn: “Poate om face, dar e nevoie de atmosferă păpuşe. Ia susură ceva frumos la urechea lui nenea. Un “Ursul păcălit de vulpe” ar scoate fiara din mine”.
Îndreptarul futacului de cursă lungă
Când e numai pentru bang-bang, contează doar stârnirea. Persoana te încinge în pantaloni? Cazul e rezolvat. Pentru trânte efemere, amănuntele sucombă în faţa esenţialului. Dacă însă intimităţile se repetă, e nevoie de investigaţii şi calcule savante. Chestia miroase a relaţie şi, fără un CTC riguros, te paşte dezastrul. Aşadar, se ia creion şi hârtie, urmărind atent caracteristicile tehnico-dinamice ale subiectului:
1. În primul rând, se face istoria puţei. Câţi, cine, de câte ori, în ce circumstanţe, consecinţe emoţionale. Nu vrei să afli mai târziu că a supus ţara Bârsei cu curul şi are complexe de răzbunare după ce-a lăsat-o vreun boşorog însurat la vatră.
2. Apoi, se observă aspiraţiile insei. Dacă-ţi aminteşte din 5 în 5 minute ce minunaţi îs copiii, vira ancora şi sănătate! Nici n-apuci să cariceşti a treia oară şi te trezeşti cu credit pentru garsonieră.
3. Vezi ce şi unde mănâncă. Dacă bagă-n ea numai tochituri, fă-i vânt fără regrete. Chiar dacă-i slabă acu, ăsta-i rodul chinuielii. Cum se vede cu actu-n traistă, îşi dă frâu liber pântecului şi te trezeşti făcând sex cu dulapul. Apoi, în caz că îngurgitează numai prin restaurante, iar nu-i bine. Asta înseamnă că nu ştie să pună nici unt pe pâine şi, pe termen lung, o să încerci la stomac senzaţii gen Somalia.
4. Cum te invită în culcuşul ei, dă cu mâna pe mobilă. Când se uită strâmb la tine, pretinde că vrei să ştii dacă-i stejar sau molid. Scopul ascuns e să măsori stratul de praf. Ţi-ai făcut degetele tuciurii? Fuga afară pe uşă! Te mănâncă păduchii cu trântora aia.
5. Du-o la teatru, film sau orice spectacol mai trist. Dacă se-apucă de bocit ca proasta, e caz de “la revedere”. N-ai chef să-ţi hohotească o viaţă în braţe doar pentru c-a auzit de la alţii ce trist e-n lume.
6. Tot la spectacole, profită de poziţia laterală de observare. Se spală corespunzător în urechi, are rădăcina părului curată? Atunci poate e motiv de zăbovire. Dacă nu, iar sănătate. Nu vrei încurcături cu cetăţene certate cu apa.
7. Mai are pe pereţi, sertare poze cu ţăranul care o tăvălea în tinereţe? Scoate-ţi amicii la băut. Toanta e cu tine, dar cu mintea la ăla. Cu tine se va futa fără entuziasm, manifestând nostalgie pentru mârlanul după care vrea să te modeleze şi pe tine.
8. Fă un inventar extins al prietenelor care o influenţează. Deşi ea nu pare, în caz că umblă cu curve, e curvă şi dânsa. E din aia ascunsă, care dacă n-a fost bagaboantă mai demult, se consideră o proastă care şi-a irosit viaţa. Când relaţia va scârţâi, fii sigur că-şi va da arama pe faţă.
9. Vezi la ce haine se uită când mergeţi la Mall. Dacă e gâscă din aia fascinată de chestii sclipicioase, fă-i vânt la manelistă. Din contră, dacă nu dă doi bani pe chestii faine şi se afundă cu copitele în solduri, trimite-o urgent acasă. E genul de tristă care n-ar mai stârni nici un ocnaş vieţaş după un an de convieţuire.
10. Parcă mai era ceva, dar am uitat… A, da, era un apel general la căscat bine ochii. Altfel, vă treziţi cu o chestie acră în pat lângă voi dimineaţa. Iar după ce vă lămuriţi ce mă-sa caută aia acolo, vă veţi resemna doar cu argumentul clasic: “măcar iubesc copilul”.