Iudelor!
Sistemul a învins! Nu vă mai căcați pe voi, că așa-i cum zic eu. Degeaba o mai ardeți cu chestii hippy. Ascultând Marley palmat, la căști, în ședințe. Toți v-ați lăsat legați cu lanțuri de birou. V-ați vândut tinerețea pentru câțiva arginți. În loc de bilă, vă atârnă un calculator și dedlainuri de picior. Motiv pentru care nu mai poate găsi omul un tovarăș corespunzător de drumeție.
Munca și relațiile vor scufunda această lume. Nu criza. Dacă așteptați ca niște sclavi obosiți să vă permită patronul o evadare, deja ați răposat. La fel, dacă mergeți numai cu pretenarii jumătății. Deși știți mereu că ăia-s cu necesitate niște oameni de tot kktul. Numai lipsa mălaiului ar mai fi o scuză. Dar mereu e câte un frigider, un aspirator bun de vânzare. Așa că, dacă n-ați mai mers un secol la grămadă, cu poporul în Vamă, sunteți niște terminați. Iar în momentul în care mugetul șefului sau al consoartei va învinge definitiv chemarea valurilor, să vă aprindeți singuri o lumânare. Să dați de pomană prosoape și găini la nevoiași. Pentru pomenirea voastră, o să vin să vă dau cu lula prin colivă.
Foto: incogniterra.org
Teen, Hard, Interracial…
De întâlniri nici nu poate fi vorba. Exclus. Sunt muma exasperărilor. Până te târîi să le vezi, până discuți, până… Nu. Plus că toate se lasă cu: “și când mă mai suni?”. Pe urmă, dacă ai amici dependenți de bere și de poker, salutare. Cât îs liberi, își consumă viciul. Apoi, repejor la consoarte. Patetic… Iar dacă nu te mai satisfac nici filmele, jocurile sau pornăciunile, atunci e Hiroshima. Ciuperca plictisului se lasă peste creier, cufundându-l în nepătrunse benze.
Chiar, imaginați-vă săracii ăia antici. Cum frecau menta în agora și visau cu ochii deschiși: “bă, dac-am avea toate curvele din cetate pe-un suport soft, să-l accesăm când vrea halebarda noastră, n-ar fi tare?”. Și toți încuviințau amar, convinși că numai așa anosteala vieții s-ar duce definitiv pe pustii. Numai că toată înțelepciunea Eladei era mărginită. Nu-și închipuiau că va veni o zi în care umanitatea se va lovi de extrema aporie: există viață după pornăciuni sau pornăciunea e însăși viața? Dar numai cine a ajuns să meargă sîmbătă seara la concert Sensor a aflat marele răspuns: Dincolo, e nimicul.
Foto: photos.travelblog.org
De Urat, Aș Mai Ura…
Mă sparg groaznic nehotărârile astea de sezon- “vai, dar unde să mergem, cum să serbăm oare trecerea dintre ani?”. Și imediat încep binevoitorii să înșire cluburi, bodegi sau căbănuțe. Adică aceleași variante triste și neoriginale care fac lumea să-și regrete părăsirea domiciliului încă înainte de 12. Să dai cu tunul și nimeni n-ar veni c-o idee nouă, să simtă și ei că intră mândri, demni de viață în noul an…
În mod excepțional însă, iată că cineva din București s-a gândit la soluția ideală. La combinația perfectă de distracție și relaxare menită să unească și să fericească necunoscuți- un party de swingeri. Dincolo de destrăbălare, avantajele orgiei sunt multiple și evidente. Cuplurile vin degajate iar doamnele nici nu mai trebuie să bage bani în haine ori coafuri. Nu ți-e frică de conversații cu străini plicticoși și nici dacă e variată ori ba mâncarea. Intri, zici “la mulți ani!” și-ți dai cinstit pantalonii jos. După care începi să risipești din calorii. Chiar, oare cu toate cluburile astea noi, de ce mai există oameni singuri? Dacă unul vrea neapărat puță, poate să dea un simplu anunț la ziar. Se întâlnește cu una care vrea și ea trântă și hotărăsc: dacă se plac, rezolvă pe loc. Dacă nu, pretind că sunt un cuplu și bagă swinghereală. Adică fut după pofta inimii nevestele și bărbații altora.
Revenind, nu-i bestială ideea? Să intri în noul an în lula goală când alții se chinuie să nu dea sos pe cravată sau rochie? Plus că nu te mai bat în prealabil la cap urătorii cu textele lor obosite. Căci, de data asta, nu trebuie decât să te duci tu cu ursul la câteva participante și, dând capul pe spate, să răcnești, pocnindu-le la buci cu-n bici, un ușurător: “Hăăăăăi, hăăăăăi!”.
Foto: Ffffound.com
Stahanovism
Am lecturat odată, într-un volum de management, despre o tehnică neconvențională pentru mărirea productivității muncii. Cică la o uzină din Mexic se constata o lene fabuloasă. Angajații deprimați dormeau pe utilaje, cu durere absolută în cot de profitul și nervii patronilor. Motiv pentru care, ca soluție disperată, li s-a amplasat în hală o tovarășă de trudă înzestrată trupește de natură. Energia cu care s-au apucat de robotit sombreriștii i-a lăsat mască pe specialiști. Brusc, fericirea lumina feeric peste strunguri iar productivitatea a sărit cu 15%.
Acuma nu înțeleg cum de n-au sesizat chestia asta și fraierii din guvern. Lumea e sictirită și trândavă prin birouri? Nervoasă că li s-a tăiat leafa? Apoi, poliția hăituiește fetele care dau din cur la tiriști? De ce nu s-ar găsi un deștept să rezolve două probleme dintr-un foc? N-ar trebui decât să oprească hăituirea fufelor și să le apere de reumatism în căldura instituțiilor publice. Ele ar scăpa de stres, bugetarii ar uita de lefuri. Iar țara ar fi reconstruită din temelii de oameni frenetici, vibrând de poftă de viață.
Cine nu mă crede să încerce odată să ardă o damă tare pe stomacul gol. Să văd eu care refuză pupăza de calitate pe motiv de foame.
Foto: Fffound.com
Nirvana 2
Faptul că-s incapabil și acum să profit gros de cretinismul semenilor mi se pare impardonabil. Ar trebui să zac pe o căpiță de mălai, înconjurat de fufe și râuri de pileală plătite de alții. Când colo, o frec lamentabil, inconștient de faptul că norocul și-l face omul cu lula lui. Cum și l-a făcut, de exemplu, tăticu’ Grig.
Vreau să spun că îl admir atât de mult pe feicaru ăsta, încât i-aș plăti eu furajul pentru vitele îngrămădite în ashram. Să te fugărească toți jăndarii țării, să te prindă cu rețele porno, cu caricit de minore și totuși să rămâi mai popular ca Guță, e o chestie mare. Strâmbul ăla dă ceață la toți cu spirala. Cică anu ăsta a fost moarte de om la Costinești. Se călcau proastele în picioare la preselecție pentru Suedia, la maestru. E drept, unele s-au întors și supărate. Bocesc pe la televizor că nu le-a penetrat numai Bivolaru, că au fost împrumutate și la alții. Că n-au simțit nici căldură sufletească, nici evoluare spirituală.
Brusc, m-am luminat. Întrevăd aici o nișă de piață. Așadar, nu e deajuns doar o goangă mistică. Trebuie să ți se ducă buhul și că ești iubitor. Drept urmare, voi deschide o casă de meditație în garsoniera unui prieten din Târgu Cucu (nume predestinat). Gâștele doritoare de îmbogățiri astrale vor fi întâmpinate cu aburi de petroxin, degustări de cantaridă și un certificat autentic de șamanism. Acolo, contra unei modice sume, le voi pune să facă echipe în funcție de armonia zodiilor. Și așa, împingându-se cur lângă cur, de perete, în pompe de desfundat chiuveta, se vor elibera de gândurile lor neînsemnate, murmurând doar mantra sugerată de maestrul iubitor: “sunt o vacă pe care o mănâncă”, “sunt o vacă pe care o mănâncă”…
Foto: roncea.ro
Flop
Nu te duci la ziua cunoscuților ca bivolul. Dacă investești în cadouri, trebuie să recuperezi cumva banii. Îi pui să te omenească ori cu licori, ori cu bucate. Dacă-s scârțari, le lași apa să curgă la baie, scapi o farfurie pe covor, numai să ai satisfacția că le faci măcar o pagubă, că nu le priește cheful. Altfel, o să rămână cu impresia că au prosperat pe spatele tău.
Eu m-am învățat minte- cum le-ai dat darul, le speculezi entuziasmul de moment. Se simt norocoși, deci acceptă orice provocare pe bani. Așa că e regulă: dacă servesc ceva cărămiziu, norocul trage ca musca la mine. Zeițele Fortuna și Diana, care sunt lesbiene dovedite, sunt mereu sensibile la moment. Își împreunează porcos grațiile și mă ajută să vânez economiile chefliilor. La ultimul patron am făcut chiar de-un suc la mol. Pentru doi! Așadar, damele doritoare pot să participe la tombolă și să spere în șansa lor. În mod excepțional, daca ma trezesc pana duminica, e posibilă și o promenadă. Asta, daca nu cumva suna marlanii sa-si ia revansa.
Mica Publicitate
Sunt genul de om căruia ciripitul păsărelelor nu-i aduce primăvara în suflet. Urăsc de moarte vacile care dau mâncare dimineaţa din pungă la câini. Duşmănesc inşii care mişună cu căşti în urechi pe stradă, boschetarii care-ţi tuşesc în faţă şi ţăranii veniţi prima dată în oraş, trecând pe roşu, pe la Gară. Am gânduri macabre cu toţi ăia care beau cafea din pahar de plastic ori poartă cămăşi strălucitoare din plastic. Nu în ultimul rând, mă crizez când stau lângă doamne care put sau îs mai nebune ca mine. Iar asta înseamnă că deja am ajuns la serviciu.
Lumea fericeşte că a înflorit liliacul. Se gândeşte la armonie, la pacea sufletului. O pace care nu poate fi umbrită de doamne care mănâncă din poşetă sau put neomenesc, contaminându-şi scaunul. Nu vă amăgiţi însă cu prostii. Ziua judecăţii e aproape. Eu nu uit şi nu iert. Vine ceasul negru, timpul răfuielilor. Iar pentru asta, sunt deja în căutări. Care are prin casă un Smith@Wesson 29, modelul cu ţeavă de 10 inci jumate, să sune cu încredere. Pasiunea mea sunt găurile.
Foto: contexsts.org
Prosperitatea Naşte Monştri
Mă scot cumplit din sărite persoanele imbecil de generoase. Mai ales alea care joacă la loto ca să-şi ajute semenii. Vezi câte o babă scofâlcită băgând cruci peste numere numai ca să le facă bine la cunoscuţi. Visul ei cel mai mare e să-şi pună placă nouă şi să-şi repare oasele. În rest, niciun vis de văzut lumea, de stat într-o casă mai bună. Ar împărţi în schimb banii la nepoţeii şi vecinii fără posibilităţi. Să le fie ălora comod şi s-o pomenească.
Nici eu n-am scăpat de pe lista binevoitorilor. M-ar ferici şi pe mine vreo două mătuşi, numai că din răposarea lor mă pot aştepta numai la moştenirea unor rate la frigidere. Câştigul întârzie să apară şi eu rămân numai cu promisiunile unor senile. În plus, babele resping categoric sugestia cremării, aşa că a căzut şi schema valorificării locurilor de veci.
În tot cazul, eu măcar sunt onest. Nu promit nimic nimănui. Adică, dacă aş câştiga, m-aş ocupa doar ca bucile mele să stea pe moale. Ar curge cu viloaie, elicoptere, limuzine, adică, în general, cu orice ar produce oftică ghinioniştilor. Aş cumpăra hectare de pământ în centrul târgului şi le-aş lăsa pârloagă numai ca să râd cum se înglodează fraierii. Iar la cunoscuţi le-aş trimite câte-un plic auriu, doar aşa, ca să le trezească speranţa. Iar când l-ar deschide, deja cu mulţumiri în gând pentru mine, ar scoate, scris cu căcat, un singur mesaj: “Muie la săraci!”.
Foto: Tuningnews.net
FKR Jr.
A observat cineva că nu se mai fac copii? Adică se mai fac, da’ rar al naibii. De obicei fac ăia ceva mai avuţi şi colegii nasoi din liceu (tâmpiţii au mereu plozi sănătoşi). În rest, suntem o generaţie de condomari. Fetele socializează cu pastilele în poşetă, iar marile iubiri sfârşesc cu un chiuretaj. Nu există însă ins, cred, care să nu se fi gândit la ce creatură ar ieşi din el. Personal, n-aş băga mâna în foc că aş da lumii vreun urmaş olimpic. Oricum, i-aş da foc la ghiozdan dacă ar păşi pe astfel de cărări greşite. Mai sigur e că ar fi o combinaţie de Marilyn Manson cu Kat von D, genul de puştan care ar face eseuri la şcoală despre homosexualitatea reprimată a lui Isus. Tot ce mai trebuie e să găsesc o mamă responsabilă care să-i golească pe ascuns Coltul de plumbi atunci când s-ar supăra pe profesoare. Dar am avea un cămin fericit. Simt asta.
Fabuloasele revelații ale doamnei B.
Cartierul Alexandru cel Bun, Iaşi, România. Mai crede cineva că nimic nu se poate întâmpla în acest loc prăpădit? Fals. Aici apare. Ce anume apare? Chiar “El”, “Necuprinsul”, “The One”. Mărturia pretinsei arătări celeste: un mausoleu de termopan trântit pe spaţiul verde. Trecătorilor cu rupere de drangă de religie li se mărturisește: “În acest loc, vineri, 22 iunie 2007, ora 13, 20, mântuitorul Hristos a comunicat <<Cât de curând Voi reveni!>>”.
La început, am crezut că e gag dar acum, printr-un anunț pe hârtie A 4, iluminatul face un insistent apel la adoratoriii Domnului să marce mălai pentru un acoperiș de faianță la mausoleu. Sufletele miloase trebuie să se adreseze cică la doamna Borțun, de la taraba cu jucării, de unde vor primi o chitanță și un exemplar din volumul “Revelația”. Animat de curiozitatea contactului cu destăinuiri supramundane, recunosc tentația achiziționării scripturii magice. Văd cât dracu o fi metrul pătrat de faianță la Metro, ca să nu mă tragă-n piept, și iau lucrarea de la taraba cu pricina. Cel mai probabil, textul ar fi un delir de scelerat mistic. Cu adevărat tare ar fi însă să găsesc niște pagini de hârtie igienică, scrise mare, cu căcat: “Muie la fraieri”. Abia atunci aș accepta că există un spirit “divin”, chiar dacă el ar aparține unei anume doamne Borțun.
Stupid Voodoo
Orele nopţii. Primăverii.
Ea: Dormi dragule?
El: Nu, drrragostea mea.
Ea: Ar fi trebuit să ne fi păzit, să fi luat măsuri.
El: Da, drrragostea mea. Am auzit că usturrroiul ajută. Puteam să fi luat cîteva funii, câţiva căţei măcarrr. Îi puneam sub sacou, la confrrruntare, şi acum…
Ea: Acum am fi dormit Acolo. Tu ai fi fost liderul, iar eu, întâia doamnă. Doamne, ce ne-au mai iradiat, cum au lucrat forţele în noi. De asta s-o fi apucat şi aia mică să se dezbrace pe net, că eu n-am educat-o aşa. Te pomeneşti că ajunge vreo curvă…
El: Imposibil, n-arrr fi constrrructiv.
O vreme, tăcere.
Tot ea: Încă nu ţi-e somn? Vrei să te urci un pic pe mine? Nu te ruşina, lumina e stinsă.
El: Nu pot, drrragostea mea. Nemerrrnicul arrre micrrrofoane peste tot, înrrregistrează orrrice facem. Închipuie-ţi dacă am apărrrea în prrresă… Gemând… E împotrrriva uzanţelor. Apoi, vrrrăjile acelea m-au secătuit de puterrri. Mă simt slăbit de forrrţe obscurrre, violete.
Ea: Impotentule… Dar zvonurile alea din ziare că ai fi călărit o amantă?
El: Vai, dar drrragostea… Îţi jurrr, nu errram eu.
Ea: Mda. Măcar dacă ai fi fost. Ai fi făcut şi tu ceva fără să fii împins de la spate. Unde nu e cap, nu e nici pulă. Prostănacule.
Mreană la râmă roşie
Sunt amândoi încinşi, dar ceva nu merge. S-ar pârli furibund, dar vorbele stânjenesc. Şi atunci, ce-i de făcut? Evident, imperativă este renunţarea la aparenţe. Dacă este o ea, să lase mofturile şi să abordeze deschis problema: “Amice, uite care-i treaba: mă mănâncă-n cur ca pe maimuţă”. Dacă e un el, se poate lipsi şi de cuvinte. Se duce direct la fată şi o scuipă între ţâţe. Nu bagă ca mârlanul vreun cărăbuş galben, ci îl proiectează împrăştiat, aşa, ca o ploaie de vară. Dânsa o să tresară, o să cârâie ceva, dar va rămâne vrăjită. După asta, vă descurcaţi voi. Eu nu vă dau peşte, vă învăţ să pescuiţi.
Categories: Cool Stuff
Tagged with delir
ACME Corporation
De unde rezultă că sensul unei existenţe nu e neapărat dat de împlinirea celui mai mare vis personal.
Id
Nu o dată mi s-a reproşat că-mi irosesc talentele, că nu mă promovez corespunzător. Recente sugestii duceau chiar către ideea întocmirii unor cărţi de vizită personale. Nu e clar totuşi ce recomandare aş putea menţiona pe ele din moment ce nu mă ocup cu nimic serios în viaţă. Poate doar să trec sub nume aşa, bombastic, de nostimadă- “futător industrial”. În fine, o persoană apropiată s-a oferit chiar să-mi apere interesele scoţându-mă la produs. Evident, contra unui “mic” comision la fiecare număr prestat. Am refuzat însă politicos (procentul mi s-a părut scandalos).
Dincolo de astfel de propuneri dubioase, mă simt atras de tămăduirea sufletelor rătăcite. De alea feminine m-aş ocupa personal. Le-aş aburi că am calificare de fachir, făcându-le cunoştinţă cu şarpele din dotare. După câteva farmece, s-ar simţi garantat vindecate, fără să-şi dea seama că s-au bucurat de cobră deşi n-a cântat nimeni la fluier. Pentru partea masculină, câteva sutare m-ar face să dezvălui secretul terapiei infailibile. Are careva vreo durere în piept, se simte cumva singur deşi lâncezeşte într-o relaţie cu una? Doctorul Facăr recunoaşte simptomele şi recomandă cu încredere- Vulvagin Tamponat, 3 pe zi, după masă, neapărat cu străine. Luni, deschid cabinet.
Apă De Foc
Stau şi cuget. Cuget şi stau. Cât de ciumete popor trebuie să fii ca să dai nume unui trascău, astfel încât oricine drojdeşte sălbatec pe planeta asta să-ţi menţioneze cu evlavie numele? Pentru Finlandia ar trebui făcute lăcaşe de cult. Cine, cum are o durere, o mare încercare, să meargă să-i aprindă o lumânare. Căci ea ne-a dat fericire şi speranţă.
Azi e un moment mare. Sau a fost, că bate spre dimineaţă. O fostă febleţe m-a convocat să-mi prezinte noul prieten. Pare că a devenit un hobby personal în ultimul timp. Femeile nu stau să hohotească. Te-au plăcut? Asta a fost pentru 10 minute. Pe urmă, ura băiete! Găsesc urgent alt amator să le caute-n coarne.
Bun, acuma să nu mă dau lovit. M-am şi dat ciumete. De fapt, şi sunt. Am făcut-o pe inabordabilul. Dar, ca să fiu sincer, nicio femeie nu e îndeajuns de bună pentru mine. Aia are ceva, ailaltă altceva, şi tot aşa, nu-mi apare creatura care să-mi merite compania. Bat palma că într-o bună zi o să vină una misterioasă, drapată în negru şi purtătoare de coasă, cârâind lugubru: “Facăre, ai belit lula. În noaptea asta, mergi cu mine!”. Iar eu, dezgustat, îi voi răspunde scurt: “Hai sictir sluto. La câţi carbohidraţi ai băgat în tine, nu te caricesc nici mort!”.
Rien Ne Va Plus
Lumea mă bănuie de prosperitate. A văzut reclame pe sait şi a tras concluzia firească- “ăsta-i fulit de mălai”. Drept e că orice acces pe schemele alea colorate îmi umflă conturile din Elveţia. Vreţi să vă trataţi un hemoroid, să intraţi într-o sectă, să donaţi bani pentru Africa sau iubire pentru un sait matrimonial? Daţi cu clickul unde trebuie şi harşti, am luat materialu’! Cum ar veni, mă îmbogăţiţi cu mausul. Afacerea merge aşa de tare că am plănuit deja cum o să-mi sparg soldul.
Pe la iarnă, când sumele vor atinge deja cote astronomice, mă cotesc la Monte Carlo. Dar nu mă apuc de risipit averi oricum. Îmi trebuie o dispoziţie romantică. Aşadar, mai întâi, o rentez pe Patricia să-mi zică ceva de inimă albastră. După care o s-o mint c-o să-i permit să fugă cu mine. Într-un târziu, rupt de melancolie şi vagoane de coniac, mă voi târî demn spre cazinou. Demult mă atrage ideea să-mi joc viaţa pe o singură lovitură. Drept urmare, voi pune tot mormanul de aur pe 7 roşu, cum i-am promis cândva unei nebune. Evident c-o să iasă 29 negru, că eu am noroc în amor, nu la chestii din astea derizorii. Noaptea o voi încheia pauper, dar boem. Voi dedica poezii trecătoarelor, dându-mă cu punga pe panta aia dinspre tunel, spre “piscină”. Aşadar, totu-i aranjat. Mai trebuie doar să păstrez ritmul de încasări. Dar sunt liniştit. Oamenii mei de la Geneva m-au informat deja: “Patroane, ai 1 parai, 80. Unde virăm dobânda?”.
El Lider Maximo
Răpus fizic de diverse sporturi grele şi rupt de buci la poker, m-am târât spre dimineaţă către coteţul personal. Cu palida satisfacţie a unei chinte sparte, am tras pe dreapta înjurând de mamă pe toţi guriştii abonaţi la popi de treflă. Dezamăgit de realitate, m-am pus pe visat o lume mai bună. Adică una condusă de mine.
Se făcea că eram tata şi mama omenirii, Napoleonul, Obama şi Kim Ir Senul popoarelor. În consecinţă, am închipuit un cincinal corespunzător, cu indicaţii dăruite de senina mea frunte. Prima măsură e de bun simţ. Pentru a stăpâni umanitatea cu mintea limpede, aş pofti un harem personal. Dar nu unul permanent, cu fufe ţinute la palat, că alea ar trăncăni mult. Prefer modelul african, al şefului de trib care cariceşte de probă mirese supuşilor, să le arate adevăratul drum în viaţă. Mai departe, aş da aer la oameni. Lucru care nu-i puţin. Ai trebuinţă de-o kilă de oxigen? Cu voie de la stăpânire, caşti gura şi harşti, ţi-am luat mălaiul. Dacă te mănâncă-n cur să caşti des, ai belit-o. O s-o blestemi pe mă-ta că nu te-a făcut peşte.
Aşadar, mi-aş face plinul de bani şi curve. Ce-ar mai fi, ce-aş mai gândi…A, da. Aş pedepsi cu frână silnică pe viaţă purtarea ţâţarelor cu burete şi a chiloţilor tip pungă. De asemenea, va fi decretată studierea obligatorie a biografiei marelui conducător, domiciliul din cartier devenind casă memorială pentru pelerini. Iar dacă gândiţi cumva că lumea o să se revolte şi-o să ia gâtul la tiran, habar n-aveţi de psihologia maselor. După numeroase strofocări, am descoperit formula magică a puterii necontestate de vulg. În nemărginita mea înţelepciune, am înţeles şansa trăiniciei cezarismului în lume- abolirea muncii.
Heartbreak
Boala amorului n-are mamă, n-are tată. Când dă cu barda în creştetul omului, e caz de targă. Miraculos, zilele astea nu-s eu pacientul. Muribundul mi-e însă cunoscut. În memoria demnităţii lui (am dat deja comandă de coroană) s-a organizat o masă rotundă cu tema: ”Iubirea de kkt- tratamente şi perspective”. După un scurt moment de reculegere şi colivă, amicii au schimbat gânduri într-o atmosferă colocvială. Prima problemă pe ordinea de zi- “Cât e cazul să dureze microbul?”. Au fost opinii care avansau termenul de 3 zile, “maxim”. Majoritatea participanţilor a considerat însă propunerea ca exagerată şi s-a respins la vot. Câteva săptămâni, până la 1-2 luni s-a apreciat ca fiind un termen mai realist, cu condiţia ca dobitocul să nu hohotească pe prispa ăleia.
Apoi, după scurte încercări de compătimire, s-au schiţat propuneri de depăşire a crizei. Viabilă ar fi părut ideea unei “intervenţii”, după modelul narcomaniei severe. Planul a fost abandonat din lipsa subiectului, dispărut subit de la domiciliu. Personal, am fost înclinat spre ciomăgeală cu bâte de baseball şi sex forţat cu căministe din Tudor. Omul până nu simte gustul bordurii în dinţi şi al puţei străine pe limbă, nu scapă de haznaua corasonului. Aşa că, decât cu muia aia cretină de emo, mai bine-l ştiu ştirb şi gonoreic, dar cu mintea întreagă. Satisfăcut de plan, dau să mă opresc la o vulcanizare, să fac rost de-o rangă. Apoi, un gând sinistru îmi paralizează mintea: “Dar dacă totuşi boul se însoară?”.
Most Evil
De la o bucată de vreme mă uit la emisiuni cu uciganii. Documentarele alea nocturne cu măcelari îţi dau de gândit. E o faună întreagă de băieţi care s-au descurcat în viaţă cum au putut: care cu ganul, care cu barda, ori cu fire electrice. Începi apoi speriat să-ţi aminteşti cum voiai să-i dai cu bolovanul la ureche şefului de la muncă sau puştiului care bagă Salam în boxe când pleacă mă-sa la servici. Deci, poate am şi eu stofă de-un Ted Bundy sau măcar de-un “The Ripper”. Un bunel psihiatru dă însă asigurări experte: dacă lichidările se opresc la nivelul fanteziei, eşti gigea. Cică toată lumea dă pumni şi împuşcă în imaginaţie. Atâta vreme cât înlocuieşti asta în realitate cu tradiţionalul “să moară mă-ta”, eşti sănătos tun.
E deja 1 şi ceva noaptea. M-am liniştit. În fond, nici n-am datele biografice pentru un killer de ispravă. Tata n-a fugit de-acasă, să mă rupă traumele şi nu m-a futut niciun unchi. Aşadar, sunt safe. Cât se poate de safe. La fel, colegii, amicii, trecătorii…Închid ochii şi dau s-adorm. Şi totuşi, pensionarul ăla de la administraţie…Ăla care fură măcar cu 10 mii la apă, ia roşii de la tomberon şi toarnă betoane pe spaţiul verde…Să zicem că l-aş ademeni cu o problemă la subsol. La miază, când lumea doarme. Pe urmă, mănuşi, o pompă de bicicletă după ceafă, celofan, o groapă în grădină, margarete peste…Bzzzzzzzzz, bzzzzzzzzz. 6.45 AM. Iar muia asta de telefon. Trântesc uşa de la bloc, târâindu-mă nervos spre muncă. Grădina îmi face parcă veselă cu ochiul. Mda, m-am răzgândit. Panseluţele ar da mai bine.
Soare
Are, n-are treabă, românul îşi pozează pruncul în curul gol. În poziţia clasică, pe burtă, sau cu găletuşă, la mare, orice puşti poate să-şi vadă organele peste ani. Pescuite din cutiile de memorii ale familiei, peticele de sepia nasc reacţii diferite. Dacă eşti băiat, e mai uşor- ”Vai da ce cuc mai aveam. Se vedea de atunci că are posibilităţi”. Care-s din celălalt trib, încearcă să-şi amintească sfiite- “Oare pe atunci încă mai eram fată mare?”.
Lăsând jena deoparte, suntem un neam atras de goliciune. Unii s-au gândit serios la asta. Cică se face o asociaţie de nudişti, dotată cu televiziune de profil. Abonaţii vor putea urmări zilnic reportaje dintre bucile semenilor întinşi la plajă, ţinând vie repulsia de textilişti. S-a făcut chiar o petiţie faţă de autorităţi. Ca înaintaşii de la Flămânzi, 20.000 de inşi îşi cer dreptul la pământ. Nu de scăpătare, de data asta. În loc de popuşoi şi sfeclă, răsculaţii vor să sădească iubire, undeva între Mamaia şi Mangalia.
Sigur, mulţi ar vrea să se bage, da’ n-au curaj. Oricine le poate filma zonele cu telefonul, înfrumuseţând viaţa obsedaţilor pe You Tube. Tocmai de aceea vin cu o propunere radicală, revoluţionară- Programul “Parcuri porno la sate şi oraşe”. Nu ştiu de ce îmi face impresia că doi oameni care stau în curul gol, unul în faţa altuia, nu pot fi răi. Nu poţi ticlui un război cu lula plină de nisip. De aceea, militez ca în centrul fiecărei zone populate să se înfiinţeze plaje de nudişti. Primăriile ar obliga populaţia ca pauzele de masă să le petreacă prin expunere nemijlocită la soare, cu creme subvenţionate din bugetul local. Lumea va trăi astfel în linişte şi bucurie, înălţând mulţumiri amicului rotund şi galben. E posibil însă să existe efecte perverse. Astfel, când ai ajunge în intimitate cu una, s-ar putea ca cel mai kinky lucru cu putinţă să nu fie ruptul chiloţilor cu dinţii. În schimb, ai putea şopti murdar la ureche: “Honey bunny, aş putea să bag un palton pe tine? Blana asta scoate animalul din mine”.
