Fuckerul

Archive for the ‘delir’ tag

Categories: Home

Tagged with


Gura Raiului

nunPentru cine-şi mai zdrobeşte creierii cum să facă tone de mălai frecând menta, răspunsul e stupefiant de simplu. Nu-ţi trebuie şcoli înalte, scheme la bursă, nici să sapi ca berbecul după vreo comoară ascunsă. Îţi laşi doar ca mârlanul o barbă de doi coţi, bagi o fustă neagră şi scoţi la bulevard o raclă cu-n hoit. Apoi te pui pe urlat că stârvul face miracole şi gloata o să-şi dea şuturi să te pupe-n cur. Motivele prostimii sunt infinite: pe babe le doare o coastă, mătuşile au nepoate la examene, nepoatele au rămas gravide. Apoi, unii ar vrea putere să-şi pună un gard, alţii să-şi mai cumpere o vacă, or să capete vlagă între picioare. Şi pentru toate astea, depun riguros bănuţu la “sfânta”. La final, idioţii pleacă acasă cu speranţă, iar ciumeţii trag linie şi-adună: 100.000 din iconiţe, 200 din lănţişoare şi mătănii, 800 din spovediri şi ce-o mai fi din lumânări.

Însă pentru rezultate consistente, fervoarea cretinilor trebuie întreţinută constant. Iar la chestia asta, până şi ortodocşii noştri milenari iau ceaţă de la fraţii catolici. Zilele trecute, papa Benedict a inaugurat un “maraton săptămânal” de lectură a Bibliei. Evenimentul este transmis în direct de televiziunea italiană sub denumirea: “Biblia, zi şi noapte”. Carnea de tun a boşorogului de la Vatican- evident, tinerii. Adică pe la un 11 seara, când puştanii se ung cu gel s-o radă în târg, iar părinţii le dau de grijă să nu-şi uite cuşmele de gumă, ei ar roşi de ruşine. Şi în loc de rânjete perverse, ar zice senin: “Nu la păcat ne e gândul. Citim Biblia cu creştinii din cartier tata…E maraton la versete”.

Confruntat cu un asemenea val de fervoare mistică, am fost indus chiar eu în eroare. Nopţile trecute, zeci de taxiuri se strecurau grăbite prin viermuiala de pelerini din centru. Pline ochi de femei tinere, coteau pe lângă Mitropolie, lăsându-mi impresia că dădeau spre coteţul catolicilor. Dar nu, nu căutau cheful cu rugăciuni nocturne. Au debarcat toate la Office. Erau maratonistele de la muie.

Posted: February 22nd, 2009
at 4:30am by Fuckerul

Comments: No comments


Categories: Home

Tagged with


Sunt Fierbinte

davidoffCum calea respectabilităţii sobre îmi pare tot mai deşartă, întrevăd semnele unui viitor turbulent. Nu neapărat însă şi lipsit de împliniri. Las aşadar în grija altora perpetuarea speciei şi întemeierea căminelor fericite. Acum am înţeles: rostul meu sub soare este slujirea sensualismului. În infinitate ei înţelepciune, Natura a înţeles că eu şi numai eu sunt sortit splendorii, dorinţelor inaccesibile femeii. Semnele sunt dincolo de orice dubiu, căci oglinda nu minte. Proporţiile corpului îmi sunt absolut pitagoreice, liniile feţei-de o geometrie tulburătoare. Înarmat cu certitudinea definitivă a propriei excelenţe, mă îndrept cu serenitate spre piscurile adoraţiei. Spre înţelesul muritorilor de rând, mă fac topmodel internaţional. Îmi închipui deja vitrinele de cristal ale Parisului acoperite de postere, celebrându-mi perfecţiunea trupească. Plasmele colosale din Times Square vor rula în neştire reclame în care, precum un Adonis al unor timpuri căzute, voi despica spuma mării, rostind devastator ceva de genul: “Davidoff, Cool Wave”…Restul ar fi istorie: contracte, femei, aventură, beatitudine…

Tragic însă, ignoranţa plebei s-a prăvălit în calea iminentei fericiri. Orbi răuvoitori se îndoiesc de desăvârşirea înfăţişării mele, oferind gloria altora. Nimic nu-mi poate însă zdruncina voinţa. Vreo 20 de ani de sală şi câteva mici retuşuri chirurgicale îmi vor apropia trupul de înţelesul muritorilor. Aşadar, e doar o chestiune de timp până la luminile celebrităţii. Până atunci însă, nu stau degeaba. Pentru numeroasele mele admiratoare am o veste mare: mi-am luat cameră web. Cum timpul nu-mi permite să ofer plăceri în particular, îmi fac chat erotic, să mulţumesc pe toată lumea. Pentru doar 1,99 RON/min (de la 2 la 6, luni-vineri) sau 3,99 RON în weekend, doritoarele îmi pot diviniza apariţia în tihna clandestinităţii. În plus, la cererea clientelor exigente, mă pot unge şi cu ulei. Pentru 6 lei cu Floriol, la 8 lei cu Untdelem de la Bunica.

Posted: February 22nd, 2009
at 4:26am by Fuckerul

Comments: No comments


Categories: Home

Tagged with , , ,


Filosofii Epidermice

2Eu nu mai înţeleg deloc femeile. Bine, nu vorbesc aşa, în general, ci într-o chestiune anume. Dom’le, dacă chestia nu e serioasă, nu se lasă cu corasoane, de ce dracu mai vor exclusivitate? Adică ai o schemă orarecare, o prietenie sexuală să-i zicem. E bine, e frumos, reciproc avantajos. Fără spaime matrimoniale ori gelozii primitive. Apoi mai sună una, alta…Brusc, apar indignări: “Da’ aia ce are, eu nu-ţi ajung?”. Degeaba încerci să explici că ideea de frumos în genere se întrupează în felurite forme, că estetica poate fi blondă, brună, ori roşcată, după caz. Cum femininul e complet obtuz la ideatica metafizică, urmează cu necesitate un materialism rudimentar: “Ori ea, ori eu!”. În mod ingenios dar profund păgubos, această aporie a masculinităţii contemporane a fost recent depăşită. Nu de vreun filosof obsedat de ontologie, ci de un patron de taximetre. Umflat de kile şi bani, mârletul în cauză aburea temeinic două proaste din showbizul autohton. Una guristă, alta dansatoare. Exasperat de repetatele lor păruieli, masculul a venit cu soluţia salvatoare: nu le mai dă sume decât dacă se împrietenesc. Apoi le-a suit pe gâşte în avion şi le-a trimis pachet la Saint Tropez, să se acomodeze. Şi aşa de bine s-au înţeles, încât acuma bubuie tabloidele că alea şi-o trag între ele fără participare bărbătească. Doborât de acest deznodământ tragic, încerc să-mi închipui cum aş proceda la o aşa lovitură. După minute de reflecţie adâncă, probabil că aş veni la ele cu un cuvânt împăciuitor şi o ultimă solicitare: ” Fiţi binecuvântate fetelor, da’ măcar pot să mă uit?”.

Posted: February 22nd, 2009
at 4:06am by Fuckerul

Comments: No comments


Categories: Home

Tagged with


Saint Doll

doll1De când nu-i mai primeşte lumea nici prin grădiniţe, că îi fute copiii, popii de la catolici au lăsat-o mai moale cu biznisul. Aşa de moale, că au început să-şi ridice chestii de cauciuc pe plajă. Nu, nu e vorba de fufe de gumă, să se mai răcorească şi ei. Mai precis, printr-un comunicat sobru, Vaticanul a anunţat că le vine în ajutor credincioşilor care pleacă în vacanţă, la mare. Sfântul Scaun (nici o aluzie scatofilă) a dispus deschiderea unor biserici gonflabile pe plajă pentru a câştiga mai mulţi enoriaşi. Credincioşii nu vor mai fi nevoiţi, astfel, să renunţe la costumul de baie şi vor putea participa la slujbele care vor fi organizate în apropierea mării. Anunţul zice că o asemenea biserică poate fi umflată în doar 5 minute şi este dotată cu altar şi cameră de confesiune. În vederea unui succes total, slujbele vor fi oficiate între orele 22:00 şi 01:00 pentru a face concurenţă localurilor de noapte…Incredibilă schemă. Ăstora nu le mai ajung porcăriile cu şcolari şi semeni cu robă. Adică e posibil ca într-o noapte fierbinte, când te agaţă vo cadână pe plajă, să te atragă cu dibăcie într-un tractir bombat cu pompa. Şi în loc să capeţi binecuvântarea dudei, un dârlău cu capot alb să-ţi spună duios: “Bună să-ţi fie inima fiule. Wanna fuck?”.

Posted: February 22nd, 2009
at 4:03am by Fuckerul

Comments: No comments


Categories: Home

Tagged with


In God We Trust

gizCând au scos moda asta cu salvatorul, ovreii nu s-au gândit deloc că o să-şi dea foc la valiză. Încercau şi ei o schemă să scape de romani, dar s-au ales cu un diliu care i-a băgat şi mai tare în căcat. Compilând abil 2-3 basme din popor, ăla a pus monopol pe trombonul cu învierea şi a devenit un star. Dacă vindea şi el un fel de cola, era bine. Din păcate, idiotul s-a urcat pe un măgar şi a început să ragă că e cool să fii sărac. După aia a căutat cu lumânarea un mod spectaculos de a muri şi, aşa, marketingul a fost revoluţionat pentru totdeauna. În fine, după vreo două milenii de delir, mitul a început să cam pută. Ziarele bubuie că tot ovreii au descoperit o stâncă gravată, care vorbeşte de alt mântuitor. Trăise cu ani buni înainte de nenea Isus şi era ferm convins că învie după 3 zile. Cică îl chema Simon, voia să fie şi el star mistic, dar a avut publicitate proastă. Aşa că, cine are un examen, un bunel beteag, o iubită nărăvaşă, să bage urgent o închinare şi un teanc de bani sub fusta popii. Şi ăla, când o să simtă bancnotele între picioare, o să ridice braţele spre cer, iar duhul sfânt (sau mă rog, unul dintre ele) va acţiona negreşit. Doamne-ajută….

Posted: February 22nd, 2009
at 3:47am by Fuckerul

Comments: No comments


Categories: Home

Tagged with


Resurectii

bloschDe ceva vreme, un anume amic mă tot bate la cap să ne facem religie, să umflăm banii la prostime. Ar trebui ca eu să mă ocup de chestiunile teologice, iar el, evident, de număratul banilor. E drept că ceva idei de succes mistic îmi dădeau demult târcoale. Ca să-l sparg pe Grig Bivolaru, mă gândeam la un cult cu caca, că ăla cu pişatul e perimat. Adică să chemăm turmele la o cariseală generală, iar în schimbul unor sume modice, să le punem la o spirală în jurul Budei sacre. Hazna am găsit, numai că amicu tot întârzie proiectul, căznindu-se să găsească o portiţă legală pentru cotirea de TVA.

Dar până să urnim afacerea cu mântuirea prin sex, concurenţa face ravagii. Gloata s-a aruncat orbeşte la coteţul ăla cu T mare deasupra, unde îşi varsă isteric economiile. Babele s-au pus pe postit, alea tinere nu mai fac prostii cu gura. Oastea domnului se purifică viguros, lăsând păcătoşii în plata necuratului. Cu onoare, mă aflu printre ei.

După tone de lecturi înfricoşătoare, m-am convins că băieţii în negru îs nebuni de legat. Şi, în loc să mai ascult gogomăniile unor nefutuţi claustraţi în chilii, m-am orientat către mama ştiinţelor. Treptat, am înţeles că lumea nu e neapărat orientată spre o finalitate fericită, că nu e obligatoriu să aibă vreun sens. Iar când un dezaxat o mai înspăimântă şi cu deliruri apocaliptice, atunci e sigur că e ceva în neregulă cu ăla. Şi, după ultimele cercetări în domeniu, chiar e. Adică se speculează că fecioara Maria n-a rămas gravidă de la vreo minune mare, ci fiindcă a cam violat-o un soldat roman, cu ocazia rebeliunii din Galileea. Şi când te gândeşti că dilimanul a murit pe cruce pentru un “tată” care ar fi trebuit să ia între 5 şi 7 ani de frână….Dar ce mai contează asta? E deja istorie. A rămas schema cu învierea. Oricum, zilele clerului sunt numărate. Până la toamnă, tot deschid buda aia la Costineşti. O să fie turcească, pentru acces rapid la materia vieţii. Că doar orice paradis e maro. Doamne-ajută.

Posted: February 21st, 2009
at 9:44am by Fuckerul

Comments: No comments


Categories: Home

Tagged with


Dan Diaconescu Direct

rlvis1Mă articulează peste timpane când mi-e lumea mai dragă. Din senin, ca un buzdugan de fier, face ţăndări orice urmă a bunului simţ, Şi, la urma urmei, nici nu e greu. Măciuca prostiei e mânuită de cetăţeni voinici, întăriţi de convingeri fanatice, de nezdruncinat. Gustul idiot pentru conspiraţii domestice sau cabale planetare cunoaşte mutaţii halucinante. Şi nu sunt doar la televizor, stârnite de vreun bandit de moderator. Mă împresoară zilnic, oriunde, aduse de zoaia opiniunilor maselor. Din panoplia delirului popular, spicuiesc: omul n-a ajuns pe Lună, pe Kennedy l-au omorât ruşii, 11 septembrie e pus la cale de Bush sau Diana, prinţesa, a fost omorâtă de Regină…Oameni care par la locul lor, înzestraţi, la prima vedere, cu un dram de creier, deschid pe neaşteptate gura şi deodată se face întuneric. Spaime viscerale, planuri abominabile iau forme monstruoase şi ies călari din gâtlejul dilimanilor. Invariabil, mă enervez şi ripostez cu argumente. O utopie, desigur, căci ţicnitul nu poate fi convins nici de o armată de logicieni. Mai mult, cu cât mă strofoc să-i chiuretez tâmpenia cu silogisme, cu atât i se luminează făţetul. După ceasuri de strofocare, tembelul capătă o seninătate mistică, arogantă, definitivă, concretizată în distrugătorul: “Da, bine că ştii tu…”. Ultimele confruntări de gen depăşesc orice imaginaţie. Un nene de la servici mi-a explicat pe şest că Naţionala a pierdut odată un meci de calificare fiindcă nu le-a dat Adrian Năstase şpagă la fotbalişti. Apoi, o colegă mai în vârstă era să se pună în genunchi, numai s-o cred că pisica ei vorbeşte. Într-un final, cu gâtul uscat de efort, fac un atac nervos şi cad inert pe un scaun. Mă caut cu mâna, să văd dacă nu-mi curge sânge din nas când, într-o străfulgerare, zăresc umbra ciudată a unui ins mai corpolent, gata să dea colţul străzii. Încărunţit, cu ochelari mari, de aur şi combinezon cu ştrasuri, face nişte mişcări ciudate din pelvis. Şi atunci, cu un surâs dement, închid ochii, cuprins de o linişte deplină: da, era El. Aşadar, trăieşte…

Posted: February 21st, 2009
at 9:11am by Fuckerul

Comments: No comments


Categories: Home

Tagged with , ,


Miraj

andreeaÎntrebarea asta mă bântuie de multă vreme. Şi nu e un moft oarecare, cum nu e nici amuzant. Chiar, unde naiba sunt cotite damele tari? Ziua, pe lumină, poţi să dai cu tunul şi nu găseşti una mai răsărită (afară de alea deja luate, care nu se mai socotesc). Străzile sunt populate doar de felurite dihănii. Zeci de îngrămădite, pocite şi câşe aţin calea oamenilor de bine, prevestind numai primejdii. Cuprins de oroare, nu-mi mai rămâne decât să îngân scurt mantra mea secretă (“dispari nasoalo!”) şi să întind pasul. Dincolo de cetele dudelor boccii, nu se arată însă nimic. Şi chestia asta îmi provoacă nişte bănuieli paranoice. Oare nu cumva toate femeile dezirabile or fi plăsmuirea unei minţi bolnave? Dacă există o forţă absconsă, transmundană, care se distrează născocind frumosul din nimic, măsluind nişte iluzii estetice pentru pământeni? Aşa că, de vreo câteva zile, trăiesc o spaimă mare. S-ar putea ca nenea ăla cu proiecţiile să se sature de gaguri şi să taie de tot hologramele la muritori. Adică, e posibil ca într-o zi să nu mai existe nici măcar filme, poze, o urmă cât de mică a unui ideal feminin. Şi brusc, mă reped la maus, cotrobăi febril netul, save image as, şi….gata, am sufletul pus la adăpost pentru timpuri negre. Cu Andreea. Andrea Corr…..

Posted: February 21st, 2009
at 9:08am by Fuckerul

Comments: No comments


Categories: Home

Tagged with ,


Cai Mascati

dDupă îndelungi rătăciri şi deliberări, mi-am înţeles rostul pe pământ. Cum nu aduc prea multă bucurie în viaţa altora, m-am gândit la propria prosperitate. Aşa că am închipuit o cale originală de a face avere. Şi încă una fabuloasă. Mai precis, mă gândesc serios la o carieră fulminantă în lumea afacerilor cu eternitatea: antreprenor de pompe funebre. Cum piaţa răposărilor e în continuă expansiune, mă aşteaptă un viitor de aur. Clienţi nerăbdători să dea colţul sunt destui. Ăia care conduc tare, tutungiii ori carmoliştii de cursă lungă stau buluc la poarta raiului. Totul e să înţelegi şpilul biznisului. Dacă umbli ca fraierul cu banalele coroane şi lumânari, n-ai făcut nici o brânză. Ideea e să aduci ineditul în repauzarea cetăţenilor. Garantez cu viaţa că nimeni n-are chef să-i hohotească la sucombare nişte rubedenii nasoale, deghizate în negru. Aşa că o să bag ceva mălai într-un dric roz, capitonat cu mătăsuri şi dolari. Apoi rentez putori să facă un ultim striptease la căpătâiul ghinionistului. Firma îşi va avea sediul într-un conac portocaliu, iar eu voi trona în spatele unui birou cu balauri de aur, aşteptând plictisit vreun cutremur sau inundaţie. A, şi încă ceva. Cică prin 2030 s-ar buşi de Pământ o cometă. Aşa că deja puteţi face rezervări la 072362…….. Numai nu vă înghesuiţi, că spargeţi vitrina.

Posted: February 21st, 2009
at 9:01am by Fuckerul

Comments: No comments