Eleganz
Sunt genul de om care şi-ar da o mână pentru nişte Berluti Piercing mov, care ar ucide pentru un Emperador făcut la mama lui, la Piaget. Ştiu, sună vanitos. Evident, mă doare în cur de asta. Iar dacă dandysmul meu funciar se înglodează în efemere jene financiare, asta nu mă opreşte să visez. Într-adevăr, m-am născut să mă rup în figuri londoniste, să mă iau la trânte modiste cu gigoloii de pe Sena.
De altfel, una chiar mi-a promis odată c-o să voiajăm clandestin spre lânceziri pariziene. Perspectiva unui mariaj avantajos i-a tăiat însă elanul turistic. Eu m-am ales cu-n pup pe obraz şi-o poză de suvenir. Fata să fie fericită, că la Paris s-o găsi să mă ducă alta. Îmi şi închipui deja- străzi orbite de lumină, dame rasate, echipate la Fendi, limuzine şi reşedinţe cu mobilă rococo…
Bubuitul de uşă la blocul proaspăt mansardat mă readuce în simţiri. Un cetăţean tras la costum, urlând de eleganţă, îşi freacă de picioare două sacoşe mari, de rafie. Şi deasupra pantofilor bej împletiţi, pătaţi cu ceva ce aduce a făină, ţâşnesc scurte, de plastic, reglementarele şosete albe, ornate sec, cu roşu- “Sport”.
Fashion Victim
Nu vorbesc aici de oamenii extrem de frumoşi, fabulos de deştepţi şi incredibil de cool (adică de ăia aşa, ca mine). Intenţionez să arunc cu rahat în restul, adică în nefericiţii care sucombă la unul din cele trei criterii: estetică-IQ-stil. Grosul poporului, în nimicnicia lui tristă, spurcă de obicei proastele sclipicioase. Just, cunoaştem exemple, aprobăm pozitiv. Vaca de mol, şopingista ruinătoarea de averi e o calamitate certă. Educată cu tomuri de rebus, adăpată cu Red Bull şi pupată în cur, gurista îşi face din produs un mod de viaţă. Ea are stil şi buci, iar careva trebuie să sară cu banii. Un ratat cu mălai moştenit va cotiza regulat, fericit că fute o clonă Lady GaGa. Aşadar, dânsa va cere iar şi iar: “Vaaaai, dar ce pantofiori, ce poşetuţe…Nu mă vrei elegantă?” Şi niciunul, niciodată, nu-i va spune: “Hai sicitir curvo. Marş şi munceşte”. Adevărat, lumea lor e de blamat. Depinde însă şi cine face asta.
Aşa ajung la obiectul acestor gânduri- femeia banală. Nici frumoasă (toate se cred măcar simpatice), nici deşteaptă (deşi adoră să bată câmpii), nici stilată. Chiar, oare cum pot trăi damele comune? Adică se scoală dimineaţa, îşi arată făţetul în oglindă şi… nici o îmbunătăţire. Aceeaşi meclă tristă, cu desene tâmpe. Îşi îndeasă apoi pântecul într-o jale de fustă şi se târâie la o muncă, acolo unde le-ar fute nici portarul firmei. Ar putea să facă un gest extrem, o tăietură pe faţă de exemplu, să iasă cumva în evidenţă. Dar ele nu, îşi păstrează pur chipul, violentând în schimb moda. Adică poate vor schimba ceva, poate vor provoca un minim de stârnire. Dar în loc să belească ochii la ce-a mai scornit Galliano, apelează la sfatul mămicii şi altor tovarăşe de tristeţe. Aşa s-au răspândit ciubotele albe cu ciucuraşi, băştile băloase, franţuzite, cerceii tărcaţi sau bluzele tip mileu. Iar dacă orice mascul valabil preferă să iasă cu dame şic, atunci bagă acreli de tip vulpea la struguri. Ăia oricum îs golani, alea îs oricum fufe. Căci, nu-i aşa: “Nu trupul şi rufa contează. Sufletul să fie bun”.
Milano e minciuna
In prostia mea, m-am imbracat la costum… Puteam sa vin si cu maieu de tractorist. Cand am ajuns, delir. Toti strambii din targu asta puturos erau la coada. Nu la carne, ci la moda… Atatea impresii si cururi mari ingramadite in fuste stramte n-am vazut niciodata. Inautru, alta bucurie. Marlanii au dat bilete ca la meci, asa ca poporu gemea si asuda in asteptarea fufelor. Brusc, pe scena da buzna prezentatoarea. Mormaie niste cacaturi siropoase despre sponsori (cred ca suntem singuru popor din lume care aplauda niste nume de firme) si apoi pomeneste ca damele lui Ravan Ciobanu ar fi kinky…..Resimt scurte furnicaturi prin pantaloni si astept minunea. Mai inainte insa, maimutzele lu’ tiganca Panait. 4-5 impiedicari de rigoare ca sa arate aceleasi zdrente de canepa cu care se impopotoneaza proastele pashuniste. Dupa cinshpe minute de chin, se baga pauza. O tiganca in capot da navala pe podium cu un teu. Cica ar fi curs apa de la o scula de fum…Apoi, colectia Ciobanu…Lumini, efecte, muzica londoneza si 13 proaste cocoshate. Alt sfert de ora de agonie si ma extrag cu greu din sala…Stau si cuget. Cuget si stau. Categoric lucru, fraierii aia de la Milano zac prabushiti in palatele lor si habar n-au ca le suflam in ceafa. Ziua cand or sa vina sa se imbrace la Letzcani e aproape…