Decât Un Porc
Bunică-miu a fost vânător. Taică-miu a fost vânător. Vreo câțiva unchi, veri și amici de familie s-au ocupat și ei cu așa ceva. Chiar eu însumi am lichidat cândva o rață și niște grauri. Faza e că primii umblau cu limba scoasă câte o zi întreagă ca să tragă un foc. Iar eu m-am lăsat demult, pe deplin rușinat, de asemenea uciganii. Tocmai pentru că uneori e un merit să recunoști că ai fost tâmpit.
Sunt două cazuri care nu se aplică însă defel moșului Țiriac. Tonele de documentare înduioșătoare de pe Animal Planet nu par să-i fi înmuiat cordul de piatră. Astfel că, după un alt an de adunat migălos arginți, gârbovitul miliardar anunță o nouă urgie pentru porcine. Bogătani din toată lumea vin iar la curmat grohăitul râmătoarelor valahe. Măcelul se va produce tot într-un țarc, fiecare dezaxat având plăcerea de a-și descărca flintele și nervii la discreție pentru a mai uita frica de ani și impotență. Lucru destul de ineficient dacă ne gândim la prestigiul victimelor.
Așa că, putem sugera ca, pentru anii viitori, țiitorii economiei europene să abandoneze excitarea la guițatul înnebunit de groază al sărmanelor porcine pentru a trece la nivelul superior. Moment în care, ar putea descoperi divinele delectări ale hăituirii unor turme de ființe mai demne de suprimare. De exemplu, de săraci. Care, contra unor bonuri de masă, s-ar perinda rușinați prin fața îndestulaților, bucuroși că măcar așa pot spera la o masă caldă sau că vor scăpa brusc, dar măcar onorabil, de rușinea disponibilizărilor.
Toujurs L’Amour
Amorul interzis, scandalos, care încalcă reguli și limite stă sub semnul eternității. Dacă prin anii ’50, lumea era șocată de iubirile noir cu Moreau, după o jumătate de secol, o altă stea a ecranului sfidează conveniențele. Cică Mihaela Tatu, ravisanta divă a mâncărimilor postmenopauză, v-a arunca în aer scena mondenă. Pentru 2012, dorește un amant înfocat, mult mai tânăr, pe care să-l posede fizic și sentimental. Drept pentru care, a anunțat public că s-a hotărât să-și pună chiar și dinți. Lucru care te face să gândești că toate poveștile alea despre moartea stilului sunt, nu-i așa, doar niște triste lamentări paseiste.
Foto: noiruniverse.net
F Factor
Să nu ne mai plângem că ne confundă străinii cu țiganii. Că și noi facem la fel- când ne arde foamea la stomac, în loc să trudim, o dăm imediat pe cântat și dănțuit. În loc să se facă o întrecere între secțiile unei întreprinderi, și care produce mai mult să verse profitul la nevoiași, românul o ține-n concursuri. La un post tv, se behăie, la altul, se scălâmbăie cetățeni chinuiți de talent. În altă parte, se bagă tangouri și perinițe pentru o babă bolnavă de gută sau alungată de fiul ei bețiv.
Secretele succesului sunt 2, mari și late. Primul e acela că prostia gloatei, care cască gura ca la poarta nouă, trebuie alimentată cu prestații în studiouri stropite cu apă (să se ghicească crăpătura dansatoarelor). Și al doilea e ăla că totul trebuie să se sfârșească neapărat cu bocete. Să plângă ăia din juriu ca și cum s-ar rupe cordul în ei chiar acolo, în platou.
Lucrul ăsta mă scoate teribil din sărite. Adică de ce să hohotească lumea pentru niște povești triste particulare când, în același timp, pe alte posturi, rulează drame sociale care zguduie o lume întreagă? De aceea, dacă sună careva sâmbătă seară și îmi aude glasul tremurând în telefon, să știe că nu m-a doborât prezentarea lui Bănică. Mai degrabă, tocmai am aflat că iar a căzut Nasdaq-ul, iar DAX-ul abia se târâie și el. Adică, lula exporturi în UE și America. Motiv sigur pentru ca mulți dintre bivolii ăia care pișă ochii la ecran să fie dați afară de la muncă. Și să se apuce și ei în curând de dansat și de cântat pentru milă, compătimiți cu glas tremurat de amfitrion. Asta, până se satură și ăla, și le zice Junior s-o radă acasă, că începe să-i pută a sărac în studio.
