Print Total
De când mă știu, m-au enervat tricourile scrise. De ce anume, habar n-am. Probabil fiindcă sunt purtate mereu de luzări care vor din răsputeri să pară interesanți. Ca de exemplu ăia cu “Tricoul acesta ar arăta mai bine pe podeaua camerei tale”. Ce labă tristă… Ce strigăt de nefutuți în deznădejde…
Apoi, mai sunt ăia de se dau deștepți. Ca boii cu fața lui Che Guevara și un slogan despre revoluție. Evident, fără să știe că bastardul ăla a fost un criminal nenorocit. Sau cum am văzut eu un aitist gras cu “Linux is cool”.
În cele din urmă, e marea masă a rataților. Care își prezintă burta inscripționată cu vreun gag slab despre bere, femei sau panseuri despre viață. Adică exact genul de mesaje care-i face și mai patetici. În toată această gloată de inși plini de stereotipie în pretinsul lor neconformism, există însă și o neașteptată, notabilă excepție. Norocoșii care se nimeresc în anumite nopți printr-un club de pe lângă Mol, au șansa de a lectura englezit, fix de pe pieptul unei picolițe high: “Eu comand! Pizda e la mine!”.
Foto: funpeak.com
Vibezzzzz
Cshhh, shhhh, tzzzz, wvvvv, kssss! Așa tuna nene! Cică era minimal nu știu cum. Îți dădea direct la glandă. Scratch pe neuroni. De clubberi nu mai zic. Era resemnat și patronul: “Dă-i în mă-sa de pastilați!”.
Ce mă seacă pe mine e însă altceva. De ce nu debitează sunete Dj-ul ăla de unul singur? De ce are mereu nevoie de-o strâmbă? Ați observat asta? Regulat apare o pizdă lângă platane care se uită de sus la popor. Cine e ea? De ce nu stă acasă? Cine o fute și din ce motive? Deși e atât de retardată încât s-ar curenta în scule, are aerul de cunoscătoare. E pe felie, știe beatul tantea… Nu mișcă un buton, dar aprobă pozitiv hipsterul cu căști. Ca și duduia aia de sprijinea barul. O undă de luciditate mi-a zis însă să mă potolesc. Ca să n-apuc cu juna o confruntare de buletine prin beciurile poterei.
Foto: jeffthedancer.webs.com
Sporturi
Omul normal se uită la sporturi. Cu aruncări, cu şuturi, sărituri şi trânte. Se zice că e consumarea simbolică a violenţei naturale a speciei. Adică mergem la stadion ca să nu ne mai dăm în cap ca în Evul Mediu. Iar asta nu ţine cont de educaţie, ani ori stare socială. Poate numai de identitate sexuală. Nu-mi închipui un hermafrodit neconsolat când a furat-o Doroftei de la Gatti.
Sportul spune totuşi ceva despre o persoană anume. Dacă un ins ţine cu Rapidul sau pierde nopţile ca să se excite la ciomăgeala Local Kombat, e un mârlete răpănos. Dacă rage că-i ultras sud sau câine până la moarte, e doar o oaie din turma Borcea-Becali. Şi mai dubioşi sunt ăia care o ard cu tenisul. Zac cu ochii în plasme cu zilele la Wimbledon dar n-ar ieşi nici pentru o mie de parai din casă să dea un rever la un teren adevărat (pe ăştia mereu îi bănuiesc că se stârnesc când îşi schimbă Rafa tricoul).
Ce se întâmplă însă cu sporturile adevărate e un mare mister. Nu vezi nicăieri un şcolar cu fular Springboks, vreun puşti cu tricoul lui Chabal. Să-i simţi că apreciază un sport izvorât din viaţă. Unul în care trebuie să fii cât muntele şi să calci faţa altuia numai elegant, în grămadă. Ne îndreptăm aşadar spre un viitor împărţit între perspectiva galeriei de gorile şi emascularea turneelor cu Polihroniade. Semnele se arată deja. Cică în America face ravagii deosebite golful. Lumea dă buzna la magazine să-şi cumpere băşti şi pantaloni roz ca idolii cu tolbă. Nişte trişti între două vârste care se chinuie să o bage din multe încercări într-o gaură. Aşadar, dacă aveţi nepoţi mici, mai bine lăsaţi-i să se uite la Moartea din Carpaţi. Altfel, dacă dau şi ei în boala croselor, riscă să bage Viagra încă dinainte de bac.
Foto: yallowmancandles.files.wordpress.com
Mamela se Revoltă
Lumea crede că e ușor să fii cocalar. Pune un țăran un munte de aur peste 4 clase și gata, iaca mârletul de lux. Ei bine, nu-i chiar așa. Și aici trebuie talent, știință, o rafinare inversă a gusturilor. Luați de pildă 100 de maneliști de la noi. Din ăia care-s Botezatu wannabe. Ce le dă lor prin cap dacă fac mălai? Care-i maximul de târlăneală sclipicioasă la care pot ajunge? Bagă un Q7 alb, papuci cu bot întors și-un fes LV, cu litere multe, la vedere. Asta-i tot. A, plus ochelari din ăia, ca de sudor, în discotecă, dar tot nu-i deajuns. Asta e de acum un fel de uniformă, o obișnuință de club ofilit.
Ciumeții adevărați bagă stil nene, o ard la ștaif. Cine rupe locul trebuie să-și bage copitele drept în ficații bunului simț. Tocmai de aceea, un tuner rus a anunțat că oferă șmenarilor cu posibilități țeava anului: un gip capitonat cu piele de penis de balenă! Și chiar dacă inițiativa a căzut între timp, asta s-a întâmplat după protestele altui mamifer cu podoabe prețioase: Pamela Anderson. Oricum ar fi, planeta a fost salvată. Birjarii de cavouri pe roți nu-și vor mai legăna bucile pe intimitățile mamiferelelor rare. Dar chiar, oare toanta aia măcar știe ce-a salvat? Sau poate mai crede că prin chestiile lor lungi se depun icre? Iar dacă ar aburi-o cineva că icrele sunt mai tari ca botoxul… Hotărât lucru, nu scapă alea de harpon.
Foto: Barb Wire
Love KO
Asta e fază standard. Cîte un dărâmat alcoolic zace răpănos prin crâşme, sprijinind pereţii. Nu s-a omorât cu şcoala, nu se ocupă cu nimic. După umila mea opiniune, aş zice că e vorba de-un ratat. Fals însă! Femeile adevărate îl ştiu şi-l apreciază. E un rebel, un rocker frumos la suflet, unul care se pişă boem pe sistem. Drept pentru care îi ling vodca de pe bărbie şi-i scutură lula la baie. Alături de dânsul se simt libere, descătuşate de prejudecăţi. Descoperă în el un suflet de copil, o tandreţe acoperită de bere. Şi totul ar fi frumos şi bine dacă nu şi-ar lua, la un moment dat, ciocanele de rigoare. Moment în care, deşi devin triste, îi apără cu ferocitate onoarea: “Te rog, nu vorbi aşa de el, nu-i un ratat. N-a vrut să-mi dea cu pumnul. Când nu se droghează, e un dulce”.
Foto: Ffffound.com
Kurve Mobile
Mania covrigului e boală grea. Care cum prinde un leasing amărât e deja Schumacher. Sau o şicană mobilă. Oricum, ideea e că-şi omoară rabla de 90 de cai la fiecare curbă, molestând nemilos motoraşul palid din dotare. Orice palmă liberă de asfalt devine un viraj de Spa. Şi deşi îi ustură bucile la fiecare schimbat de pneuri, bagă gaz de sar mucii din pistoane. Evident, nici amicii personali n-au scăpat de microb. Gonesc bezmetic cu tărăboanţe de familie, pilotând până şi vanuri cu închipuiri de megadraivări. Într-un moment deplin de paranoia, doi viteji organizau chiar un Gumball local. Unul avea un diesel de 1,5 , altul, un Leon de 1,6. Şi deşi fără curve şi vedete pentru party-urile de rigoare, traseul era deja stabilit. Mergeau de la Târgu Frumos şi Paşcani, până unde-i amenda potera, că pe urmă terminau banii de raliu. Totul ţinea însă de senzaţie. Senzaţie pentru care ar fi sacrificat chiar şi un schimb de ulei. Doar că au mărit porcii ăia scorul la Casco. Şi asta era deja prea mult…
Foto: SingaporeGP.org
Rasismul e rău
Piaţa Unirii, Iaşi. Un grup de persoane se agită încoace şi-ncolo cu vociferări stridente. O femelă rămâne în urma grupului, lovită brusc de-o nevoie. Se lasă brusc pe vine, lângă statuia cu uniriştii lui Cuza, crăcănându-se cu o detaşare dezarmantă. De sub fuste, puhoiul de pişat se revarsă aburind peste mozaicul cu zimbrul moldav. Vaca se ridică şi rage după restul haitei colorate. Lumea e stupefiată, nimeni nu zice nimic.
Nu e zi în care lăbari occidentali sau de-ai noştri să nu ne frece ridichea cu rasismul. Vai, dar ce grav e, ce atitudine dăunătoare… Când îşi ia casă, lumea nu vrea ţigănie în preajmă, mamele îşi sperie pruncii că-i dau la căldărari dacă fac prostii, iar Guţă e acoperit cu urări de moarte prematură. Bestiile care suntem se îngreţoşează inadmisibil şi ilegal de aceste fiinţe asuprite, înzestrate, evident, cu deplină demnitate umană.
Evident, puzderie de asociaţii luptă aprig cu acest rasism grav, îl combat zi de zi cu indignarea la vedere. Mălaiul curge gros de la UE, aducând prosperitate şi viaţă liniştită gladiatorilor echităţii etnice. Românului i se bagă riguros în cap faptul că este vinovat, responsabil pentru soarta acestor năpăstuiţi, iar guvernul, adică tot boul de român contribuabil, marcă alt mălai pentru ajutorări în ţigănie. Că nimic nu se schimbă, asta e altă treabă. Şatrele sunt şutate de colo-colo prin Italia, Franţa le plăteşte să dispară în alte ţări şi totul rămâne la fel. De ce oare? Simplu – pentru că nu se poate altfel. Sună grav, deranjant pentru birocraţii şi snobii de prin Bruxelles şi guverne, dar e adevărul pur. Contribuabilii au marcat riguros banul gros pentru rapenii ăia nomazi, dar niciunul nu s-a făcut mai şcolit, mai cinstit, mai spălat. E cazul cel mai scandalos de eşec al scârboasei corectitudini politice.
Rromul este însă o victimă incontestabilă a rasismului. El este chinuit de albii insensibili şi răi care ar trebui să bage alte miliarde grele în curul lui. Asociaţiile pentru drepturi ţigăneşti ţin să-ţi reproşeze asta mereu. Când mănânci, când munceşti, când te duci la budă, ar trebui să te ruşinezi că piranda suferă. Şi nu, în niciun caz, n-ar trebui să te întrebi de ce căldărarul refuză munca, igiena, educaţia, îşi sparge în pumni famelia, îşi vinde virginitatea fetelor pe galbeni şi trimite puradeii la cerşit. Alte şi alte campanii, cu finanţare PHARE ori autohtonă şi nesimţire snoabă, îmi vor băga în cap că e impardonabil refuzul meu de a mai da bani pentru porcăria asta, că ţigănetul, sau măcar 80% din el, nu e un dezastru cultural, nu e un scandal pentru civilizaţie, nu e o aberaţie demografică, nu umblă murdar, nu e ameninţător zi de zi pe stradă, nu pute. Toate astea sunt, nu-i aşa, doar o prejudecată a mea.
Porcul zboară, dar zboară nu porc
În sfârşit, cineva luptă pentru dreptate. Air France-KLM bagă preţuri aproape duble pentru animalele care vor să învingă gravitaţia. Scroafele cu sute de kile trebuie să marce banu dacă vor să-şi urce bucile în aer. Dacă nu le ajung 43 de cm lăţime, cât are scaunul, obezii sunt obligaţi să contribuie la kerosenul ars pentru pântecul lor. Evident, asociaţiile civice s-au opărit imediat şi pregătesc tone de procese pentru companie. Cum să jignească râtanele? Mâncatul e un drept fundamental, o datorie sfântă chiar.
Mai are dubii careva despre cine o să câştige în instanţă? Bunul simţ va fi strivit riguros sub greutatea reclamanţilor. Se vor aduce probe indubitale privind stresul suferit de umflaţi în această perioadă şi se vor pretinde despăgubiri. Nimeni nu va fi iertat. Air France va fi obligată să dea un supliment de muştar, stewardesele vor fi silite să renunţe la cracii ostentativi iar, la îmbarcare, suinele vor primi drept bonus câte o felie de mezel. Iar dacă maţele li s-ar contorsiona cumva într-o ocluzie băloasă, tot compania ar fi de vină. Dacă nava nu-i hurduca atâta în golurile de aer, lăturile s-ar fi aşezat mai bine.
Categories: Home
Tagged with Add new tag, Lifestyle
We Don’t Need No Education
Ca abscons profet al acestor timpuri, nu o dată am glăsuit maselor: “Lumea se va mântui prin sex!”. N-am fost înţeles, numele mi-a fost dus în deşert. Generaţia nouă însă e pe calea cea dreaptă. Izbăvirea este aproape, căci semnele sunt clare. Mai precis, o universitate din Canada a încercat să identifice comportamentul social al tinerilor neîntinaţi de pornografie. Stupoare însă. Nu s-au găsit subiecţi să răspundă la întrebări. 90% din target caută satisfacţie pe net, restul de 10 procente preferând nuditatea pe printuri. Media iniţierii în măscări e de asemenea încurajatoare – 10 ani. Un singur lucru mă îngrijorează însă – cei mai mulţi privesc la splendorile erotismului doar de 3 ori pe săptămână, cam câte 40 de minute. Puţin, foarte puţin. Aici se greşeşte cu educaţia adolescenţilor, se creează lacune grave în formarea lor. Ar trebui să se facă urgent manuale alternative şi tabere de profil felator în timpul verii. Deşi par grele acum, aceste măsuri ar da rezultate sigure peste ani, dărâmând zidul convenţiilor sociale. Iar când părinţii l-ar aştepta pe tânăr îngrijoraţi să iasă de la examenul de bac, el ar veni acasă lipsit de griji: “Mi-am stricat media la muia din alergare, dar am recuperat puternic la swingersul de 4. Şefa comisiei m-a oprit pentru un anal. O să fie bine mamă, sigur intru şi la facultate!”.
Sunete
Muzica e ca sexul. Dacă e o continuă labă tristă, atunci vorbim de rataţi gen Muse. Screm nişte chestii triste la un microfon, sperând să nu se prindă lumea că e doar un fel de Suede cântat mai pe nas. De regulă, orice onanist snob ascultă trupe cu nume imposibile, care mai de care mai decăzute ca sound. Pentru ca un cur din ăsta să se dea însă interesant, trebuie să se ştie despre el că bagă chestii cât mai disonante, mai fără coaie şi neapărat “necomerciale”. Atunci e cu necesitate cool. Evident, când iau la cunoştinţă despre preferinţele mele, bagă textul cunoscut: “Vai, chiar ăia… Dar sunt aşa de…”.
Revenind la analogia cu sexul. Poţi să te freci ca nasoii, cu toate proastele. După dicţionar, se cheamă întreţinere de raporturi, dar nu e nicioo bubuială acolo. Nimeni nu se dă cu capul de pereţi iar mintea nu pleacă nicăieri. Stă să se plictisească şi ea cu tine când tragi pedale ca boul. Dacă e animăleală însă, şi dai drumul la minte din cuşcă, atunci chiar se zice că fuţi. Când toată chestia mai are şi un substrat mai fin, discret, atunci e bubuială totală. Tocmai de aceea, ofer spre exemplificare afrodisiacul muzical personal, în forma sa apolinică şi dionisiacă.
Plăceri Duhovniceşti
M-am bucurat de pomană. Scandalul ăsta cu călugărul porno de la Patriarhie n-a schimbat nimic. Relatările periodice despre aventurile gay ale flăcăilor din chilii nu conving pe nimeni că toată treaba e al dracului de pământeană şi n-are conexiuni cu văzduhul. În loc ca lumea să se şteargă la cur cu icoanele şi să-i îndemne pe ăia să se fută la lumină, aşa cum poftesc, prostanii s-au repezit cu apeluri la afurisenie. “Să-i ardă Î.P.S. cu cârja! Să-i alunge pe diavoli !…etc”. Chestia asta m-a convins a mia oară că degeaba îmi fac speranţe. Poate să se descopere mâine că sf. Maria a fost de fapt lesbiană, că folosea bile anale şi că mai ceda şi la avansurile magilor. Nimic nu s-ar schimba. Turma domnului tot s-ar repezi să facă temenele la poarta grajdului cu cruce, bucuroasă să lase mălaiul grămadă la intrare.
Aşadar, lula evoluţie. Acu ceva vreme chiar au dat la Animal Planet cazul unui maimuţoi ciumete care era iritat de insistenţa vizitatorilor. A tras cu ochiul la manevrele îngrijitorilor şi, la momentul prielnic, cu un şperaclu făcut din nişte sârme îndoite, a şters-o urgent afară, băgându-şi picioarele în plictiseala de la zoo. Aşadar, în vreme ce primatele astea învaţă chestii noi şi depăşesc tradiţionala banană, gloata creştină tocmai a executat o nouă preaslăvire. De data asta a fost sf. Nectarie, vindecătorul de cancere…
Singura soluţie pe care o întrevăd la această avalanşă de prostie este una bazată tot pe sex. Mai precis, ar trebui să se înfiinţeze nişte bordeluri de gay exact în vecinătatea mănăstirilor. Astfel, când popii ar încerca să se concentreze la rugăciuni, dorul pârdalnic le-ar încinge fundul şi ar sări imediat gardul către fericire. Drept lubrifianţi, pentru a fi în ton cu momentul, ar putea folosi uleiul de candelă, ca să nu ajungă aspru în paradis. Şi poate că aşa, găsind sihăstriile goale şi în beznă, credincioşii ar avea un moment de stupoare, urmat de marea revelaţie: “Bă, hai s-o radem acasă, că ăştia ne fut pe toţi în cur”.
Distracţii
Mă tot întrebam de ce naiba nu vine nimeni să cânte în urbea asta păduchioasă. Sâmbătă am primit şi răspunsul: pentru că suntem nişte cururi. Deşi ajung numai 3 trupe pe an, prostimea stă şi atunci în acasă sau suge bere în crâşme nasoale. Asta în condiţiile în care te poţi pili civilizat, ca un domn, acompaniat de muzici fine (şi de explicaţii artistice livrate direct de la o sunetistă focoasă). Mă rog, seara a fost îmbogăţită cu discuţii despre relaţii, prilej cu care, o amică mi-a oferit o remarcabilă justificare a infidelităţilor: “Viaţa este făcută din momente frumoase”…
N-a trecut bine miezul nopţii şi lumea s-a şi pus pe urări: “vai, dar să trăieşti, să dea bogăţia-n tine…etc”. Au fost şi câteva îndemnuri la fericire, dar timide. Curios e faptul că schema asta cu fericirea ţi-o urează numai fostele prietene. Adică, e un fel de: “Dragule, eu te cunosc. Nu m-am riscat la combinaţii grele cu tine, dar sper să o facă alta. Dacă nu, ai belit-o”. După un scurt repaos, amicii m-au harponat iar din aşternuturi, atrăgându-mă spre hoinăreli matinale. Ca un fucker veritabil ce sunt, nu le-am împărtăşit prea mult compania. Mă aştepta acasă o senzaţională repriză de sex. Un Windows pervers şi-a propus să mă sodomizeze de vreo 3 zile. Abia mai pot sta pe scaun.
Deo
Pe hol se aud chicoteli, râsete ştrengare. Cu fustiţe scurte şi volănaşe albastre, fetele de la Tnuva intră zglobii în birou: “Bună ziuaaaaaaaaa, e promo….. “. Bruna radioasă n-apucă să-şi zică până la capăt textul şi capătă o paloare bruscă. În mod natural, toată lumea i-ar putea explica reacţia prin întâlnirea cu şarmul meu zdrobitor. Există însă pe lume, chiar dacă pare incredibil, ceva mai tare ca farmecele personale. Mai precis, e vorba de emanaţiile unei colege. Aici nu e vorba însă de o duhoare oarecare, de un accident trecător. Nu tată, animala pute feroce, constant, apăsat, ca un nesfârşit şi epuizant cataclism, propriu unei vite cu obezitate morbidă. Chiar şi după ce îşi mută cărnurile spre casă, ai senzaţia că îi pute scaunul, monitorul şi cuierul. E o putoare aproape de solidificare care arde tencuiala pereţilor, impregnându-se în birourile celorlalţi. Şi poate tocmai de aceea, confuzată de adevărata sursă a dezastrului, fata mi-a întins palidă şi grăbită un iaurt, cu un aer de compătimire: “Băiatul e simpatic, dacă s-ar şi spăla…”.
Flu
Nu sunt decât câteva luni de când destui boi îşi mâncau obişnuitul rahat. Idioata manie a conspiraţiilor îi făcea să ia în balon chestia asta cu gripa: “Care aviară domle, care porcină? Îs nişte gaguri de speriat lumea, atâta tot. Zvonuri scoase de corporaţiile de medicamente să umfle banii la lume…”. Alţii, rupţi în creier de deştepţi ce sunt, râdeau cu gura până la urechi de frica oamenilor: “Ce pericol bă? E stupidă lumea, se teme de drobul de sare”. Acuma, când porcăria asta dă iama în lume şi infectările se multiplică zilnic, nu mai deschide niciunul trompa să repete ce debita înainte. Probabil fiindcă, momentan, şi-o ţin palmată după o mască.
Cum poporul are însă darul căderii în extreme, mă aştept şi la un val de infectări mistice. Oameni care erau până mai ieri normali psihic or să înceapă să lingă icoanele maicii ca să-şi apere bucile de virus. Tot ei or să-şi bage capetele sub fusta popilor raportând riguros numărul de infidelităţi şi masturbări prin care au supărat pe domnul, că poate aşa fentează primejdia. Pentru toţi ăştia însă, prostia e o boală grea, necruţătoare. Care, la fel ca şi porcina, nu trece nici cu antibiotice.
Categories: Home
Tagged with Advertising, Dame, Femei, Lifestyle
Hoaşca
Ăia de la revistele rozalii îs complet nebuni. În îngustimea minţii lor, o tot trag la infinit cu femeia şnur, fără ţâţe, fără cur. Şi-au luat ca modele nişte fomiste, nişte alea, inse de le bate vântul, cu stomacul lipit de şale. Le închină lunar mii de pagini despre cum să se epileze, să se coafeze, maseze, dea cu cremă pe burtă, pe ceafă, pe buca stângă, pe aia dreaptă. Ajunge!
Cine se gândeşte însă la femeia adevărată, zdrobitor majoritară, aia cu greabăn şi gleznă groasă? Destul cu fâţele astea sclifosite, cu bikineala, cu manechinăritul. Se pot face milioane dintr-o publicaţie care să aibă ca subiect femela din popor, aia despre care spui că e borţoasă, nu gravidă, namila care şi-a început viaxa sexuală în popuşoi, scuipând în sân să nu rămână cu burta la gură. Ea s-a emancipat între timp, a devenit doamnă la oraş, munceşte, deci este o consumatoare. De multă carne şi de alte produse. Tocmai de aceea m-am gândit să redactez primul număr de la revista “Hoaşca”. Jumătate din pagini vor fi dedicate borşului şi sarmalelor (în ciuda aparenţele, credeţi-mă, este un subiect inepuizabil). Numai dacă fac asta şi sigur voi fi bogat. Dar am să le ofer şi o tuşă de lifestyle şi eleganţă. Exemplarele cele mai reprezentative vor fi invitate să-şi dezvăluie arta bârfei şi a reclamaţiei în instituţiile publice. Apoi, vor arăta tehnici de bătut covoarele şi de convins bărbaţii să se lase de băutură. Iar în final, pentru vacile alea jegoase pe care le ştiu eu, se va lansa moda primăvară-vară-toamnă-iarnă de coafuri la subraţ sugestiv intitulată “Waves of ZZ Top”.
Peturi
Fie că-i potaie, mâţă, păsăroi ori vreun soi de şobolan, oamenii bagă la greu sentimente în petul lor. Nu contează că le cacă toată casă, că le futează mobilele şi pereţii. Dacă blănosul ori înaripatul le suportă prezenţa plicticoasă, merită orice efort. Drept urmare, stăpânul începe să marce mălai cu nemiluita în vagoane de Chappie şi Whiskas, achiziţionând pe nerăsuflate zgărdiţe, cuşti şi colivii. Dar ăsta e un preţ mic în comparaţie cu beneficiile. Lighioana îşi vede de linsul sub coadă, trecând cu vederea defectele stăpânului. Ea n-o să-i zică niciodată insului care-i dă de mâncare chestii neplăcute, gen: “Bă boule, tu bei cam mult, vezi c-o să-ţi spargi ficatul” sau “Ai o slujbă de cacao. Ar fi trebuit să realizezi mai mult în viaţă”.
Acu să nu fiu înţeles greşit. O felină la casa omului e aur curat dacă nu te dileşti emoţional şi-ncepi să crezi că înţelege ce-i spui. Aşadar, dacă un birmanez are pupilele dilatate când posesorul îi debitează necazuri de la muncă, idiotul ar trebui să ştie că nu-i nimic paranormal acolo. Pe animal îl doare-n cur că i-a tăiat lui din salariu. Aşteaptă doar să bage ceva la stomac, ca să poată carici mai energic angora vecinilor.
Oricum, după îndelungi deliberări, m-am hotărât să-mi iau şi eu un pet. Nu mâţă, că lasă păr, nu hamsteri, că am nişte rude de-ale lor pe lângă bloc. Mai bine îmi cumpăr o râmă. Nu face scandal, nu mă trezeşte dimineaţa. O pun într-un ghiveci de flori şi se hrăneşte singură. Apoi, dacă mi-e prea drag de dânsa, pot s-o tai în două, s-o am în fiecare cameră. Iar dacă se poartă frumos, poate o iau şi la pescuit.
Antonioni Reloaded
-Hai dragă, nu fi retrogradă, că deja rulează. Lasă jena şi textila la uşă, că aici e artă. Nu băgăm chestii din alea frivole, gen nevasta lu’ Ghionea. O faci cu stil, a la Monica Vitti, şi numai pentru noi. Deja m-am chinuit la preproducţie şi-am adus cearceaf curat. Încă o dată. Cracul mai sus, capul pe spate, aşa, motor!
Cadrul 1: panoramare orizontală spre dreapta, lumină difuză
Replica1: “Sunt fierbinte, mă mănâncă”
Cadrul 2: gros-plan pe buci, insistat pe semne particulare (cicatrice, tatuaje, aluniţe) care ajută mai târziu la identificarea starului
Replica 2: “Vreau să mă călăreşti. Ah. Tu eşti cel mai bun”
Cadrul 3: travelling circular, ea urmăreşte cu curul obiectivul
Replica 3 (în crescendo, finalizată într-o ţipătură spasmodică): “Da, da, mai vreau. M-ai rupt, m-ai distrus. Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”. Cut.
Din noiembrie pe ODC şi în toate torentele din ţară.
Să ne tolerăm în ea de casă
Vitele alea cu patrafir au şi sărit ca arse- “Vai de mine, prostituţie? Spunem <<nu>> sclaviei motivate financiar!”. Motivul cretinilor? Evident aiuritor, demonstrând că boii trăiesc în pădure, nu între oameni. Cică tractirul “ar intensifica degradarea morală a societăţii, proliferarea diferitelor boli şi creşterea numărului divorţurilor, iar femeilor prinse în această sclavie li se afectează iremediabil sănătatea psihică şi fizică, precum şi demnitatea socială”.
Întâi de toate, nu văd diferenţe morale între curve şi prelaţi. Omul se duce la ambele specii să se deşarte de câte o povară. Marcă banul, îşi ia de-o grijă şi se duce acasă, pe la treburile lui. Mai mult, fufa nu sperie niciodată clientul. Îi zice că-i frumos, că-i tare-n drangă, adică îi dă voie bună şi speranţă. Nu se apucă de proastă să-l tulbure cu halucinaţii apocaliptice, cu diavoli şi judecăţi de apoi.
În privinţa bolilor, se vede că limbiştii domnului nu şi-au tras-o decât în cerc închis, la seminar. N-au idee că tocmai cariceala la şosea, ori în dosul benzinăriilor propagă beteseurile. Apoi, adunarea paraşutelor în case de profil le-ar da drepturi luate acum cu pumnul de peşti. N-ar mai rebegi iarna, pe marginea drumului, băgând reumatism la şalele goale. Iar în privinţa demnităţii sociale, şi-au băgat-o singure în cur de mult. Nenorocitele care s-au ars pe bani, or să se ardă şi de-acuma. Măcar să-şi lucreze bucile şi în folosul statului, ca să fie toată lumea fericită. Iar dacă tot veni vorba de morală, just ar fi să li se interzică doar reproducerea.
În rest, vreau să prind şi eu ziua în care popii or să fie băgaţi la frână pentru înşelătorie şi evaziune fiscală. Să zacă laolaltă cu ghicitoarele din etnie, rememorând cu nostalgie vremurile când nu dădeau la stat niciun fir din mălaiul produs de la rataţii spovediţi. Aşadar, drepturi la curve şi muie la popi! Fără bani, dar cu prezervativ. Că înţeapă cu barba.
Nu vă pişaţi după rockeri
Dacă vă bate gândul la flirturi fierbinţi, nu le precedaţi cu un mers la budă. Mai ales dacă înainte au udat nişte metalişti. Riscaţi ca piedestalul de porţelan să fie o insulă îndepărtată, scăldată de râuri galbene. Sad but true. Iar asta mă duce la două presupuneri- ori adoratorii lui Hetfield au cucul strâmb, ori bagă-n ei bere până se deşartă ca vitele. Cert e că după aia mă anima un singur gând- Kill’Em all.
Oricum, cu tălpile încleiate în valuri de urină, nu-mi mai ardea de nicio combinaţie. Dar bine că cică picoliţa aia blondă are prieten. Şi chiar dacă informaţia a venit de la o tipă ruptă-n ierburi, măcar n-am mai încercat o combinaţie aiurea care m-ar fi băgat direct în rahat.
