Ho, Ho, Ho!
Ah, nimic nu-i ca perioada asta din an! Cunoscuții dispar ca prin farmec, rudele își transmit simțămintele calde, aproape că ninge. La televizor, Bănică e un zeu. La radio, Bănică e un zeu. Pe net, din fericire, Bănică încă n-a făcut filme porno.
Aș minți crunt să zic că mă simt mai bun. De fapt, mă doare-n cur de bunătatea oricui zilele astea. Mai ales a ălora care-s niște țărani în tot restul anului. Apropo de țărani, Becali tocmai se laudă că domnul îl iubește ca pe apostoli. Cică ar avea un plan special pentru el. Aș avea și eu un plan pentru el, dar nu se cade să pângărim cu vulgarități aceste paradoxale momente de purificare. Paradoxale fiindcă e doar spirituală purificarea, pregătire pentru o nouă viață duhovnicească, căci trupește, românul bagă în el ca de sfârșitul lumii. Nu există porci, sarmale și slănină cât poate înfunda pe gât bivolul nostru carpatin.Tocmai de aceea, de ziua domnului, îi trimit sărbătoritului muile de rigoare în gând și apoi, plin de evlavie, savurez știrile de la 5, cu enoriașii lui duși de urgență la cuțit pentru ocluziile de sezon.
Foto: funnycoolstuff.com
Kim A Înviat Din Morți/ Cu Moartea Pe Moarte Călcând!
Nu râdeți de ratații ăia coreeni care ling racla binefăcătorului crăpat de cord. Toți cei care cărați crucea la gât și în cap trăiți fix aceeași porcărie. Vă supuneți orbește unui tiran căruia îi datorați nașterea, mâinile, picioarele, nasul, gura, bolile și moartea. Orice vi s-ar întâmpla, bun sau rău, îl lăudați pe El- stăpânul, atoatefăcătorul, atoatețiitorul. Îl pomeniți când mâncați, când dormiți, când înjurați, când aveți orgasm. Trăiți într-o constantă spaimă, convinși că patronul vă urmărește orice gând sau faptă. Și că vă va pedepsi etern dacă ieșiți din gloată.
Nu râdeți de ratații ăia flămânzi care își bocesc satrapul. Și voi băgați batista la racla cu sfinți și sfinte. Investiți cu puteri supranaturale un dement care credea că poate sfida moartea. De aceea, dacă partidul ar anunța azi, la Phenian, că grota liderului e goală și că burdihanul ăla inert s-a înălțat la cerul veșnic, fiți siguri că prostanii ar crede. Așa cum credeți și voi.
TV
Prin facultate, aveam o colegă habotnică rău. Nu se epila niciodată, nu umbla fără broboadă în cap și umplea tot căminul cu fum de tămâie. Evident, televizorul de acasă îi era ferecat cu 7 lacăte. Iluminarea ortodoxă venind după ce familia terminase ratele pentru scârbavnicul aparat. Explicația oficială era, cum altfel, aceea că diavolul vine prin ecran.
Am întâlnit pe urmă oameni aparent normali, care urau cu spume respectiva cutie. Ălora, le dădea târcoale modernitatea goală de sensuri a lumii. Superficialitatea știrilor consumate rapid era de prost gust. Iar invadatorul trebuia izgonit din sanctuarul lor plin de spirit.
Personal, ca un om de lume ce sunt, am ales să dorm cu telecomanda sub pernă. Și tot butonând drăcia dracului, am dat de călugărul de la Tanacu, care tocmai ieșea de la frână. Moment în care m-a lovit gândul că flăcăul ăla cu răstignirea n-avea nicio legătură cu realitatea. Că, dacă s-ar fi uitat la un scandal live cu Zăvoranca sau Andreea Marin, ar fi înțeles că lumea e răstingnită deja.
Realizez însă că unii humanoizi se vor teme mereu de ceva. De Scaraoțchi, de pustiirea sufletească, de mă-sa mare. Vor fi terifiați de informații, de procese sociale, de traiul în mijlocul lor. Neînțelegând faptul că televizorul e doar o unealtă a modernității, cu care poți să-ți golești și mai mult capul sau să-ți amplifici de un milion de ori cunoașterea. Înlăturând ignoranța și teama animalică de necunoscut. Cu toate că ultima parte n-am reușit-o nici eu. Încă sunt îngrozit de străinii care sunt îngroziți de tehnologia îngrozitoare.
Colț Alb
Jale mare pe cordul protectorilor de maidanezi. După mii de gambe perforate (și câteva mici decese), s-au gândit și parlamentarii să dea liber la eutanasiere. Că na, la armatele de jivine care împânzesc orașele, ar trebui altfel să faci țara asta jumătate locuibilă, jumătate padoc.
Drept urmare, au și început tânguirile zăbăloase pe net. Cu poze înduioșătoare, prin care este manipulată grosolan emoția oamenilor, citate pacifiste din Ghandi și apel la civilizația cetățenilor. Propagându-se astfel ideea că numai viețuirea alături de haite îmblănite te-ar califica pentru statutul de umanist.
Ca o fiară insensibilă ce sunt, mă bucur însă că nu voi mai ocoli noaptea teritoriile patrupedelor din cartier. Și pentru că voi avea loc să alerg pe lângă bloc fără cinșpe boturi deschise spre mine. Oricum, am o mare curiozitate: câte dintre babele alea cretine care le dădeau mâncare din pungă or să-și ia un blănos acasă cu tot ceea ce presupune asta? Adică grijă medicală, ieșit la pișat, responsabilitate penală dacă mușcă?
Nu m-ar mira ca, după urletele de rigoare, să existe o schimbare bruscă de orientare a isteriei protectoare. Iar dulăii să fie abandonați imediat în favoarea campaniilor pentru salvarea șobolanului, țânțarului anofel și a gândacului de bucătărie. Că doar, nu-i așa, și ăștia sunt lăsați de la Domnul. Plus că, de la o pișcătură și o infestare, n-a crăpat nimeni până acum.
“Și Soarele, din infinit spre infinime, răgea umbros”
Tot văd pe net linkuri spre teste care verifică IQ-ul. Nu intru pe-acolo fiindcă am completat odată pașii ăia și ieșea că-s sub oligofreni. Așa că mi-am lăsat mintea să se odihnească și sper să nu descopere nimeni adevărul. Sunt fascinat însă de ăia care se laudă cu 100 și nu știu cât. Straniu e că mulți frecventează atât biserica, cât și rubrica de horoscop.
Să luăm situațiile pe rând. Legarea de cotețul popilor are expresii concrete. De exemplu, când dă în ei o boală grea, inșii ăștia își zic: “Așa a vrut Dumnezeu”. Fiind pansați sufletește de iminența unui etern repaos tranchil. Dacă își sapă colegul la muncă să-i ia postul sau copie la examene, o fac cu: “Doamne ajută”. Acceptă adică ideea unui Univers controlat până în cele mai mici detalii de voința unei presupuse divinități.
După ce se isprăvește slujba și ajung acasă, se reped imediat la ziar, să vadă ce le aduce ziua. Niște descreierate le explică de ce ăia din Săgetător vor avea noroc în amor, iar capricornii, probleme cu băutura. Astfel, viața întreagă nu mai este la cheremul unui tiran bărbos, ci rodul unor complicate aranjamente planetare.
Și așa o dau când cu stelele, când cu Doamne-Doamne. Când cu Doamne-Doamne, când cu stelele. Schimbându-și patronul lumii la fiecare jumătate de oră. În vreme ce coeficienții de inteligență ies tot mai mari, mai frumoși. Lucru care mă face să mă simt mai confortabil cu tâmpenia mea. În fond, nu cerșesc ca deștepții ăștia veșnicia vreunui iluzoriu porc bătrân sau rostogolirii stelei polare. Aștept și eu să decedez când un mic cancer impersonal va avea delicatețea să-mi viziteze oasele.
Poc
Ce concluzii se pot trage după accidentul lui Huidu?
-2% din ăia care-l înjură pe șofer sunt scandalizați de tâmpeniile lui la volan și compătimesc victimele,
-10% sunt cocălari care se bucură c-a încurcat-o insul care râdea de ei,
- alți 10% s-au enervat că acuma o să se scoată show-ul și nu mai au la ce se hlizi,
-restul, până la 100%, sunt doar mâncați de faptul că n-au și ei Mertz. Cu care, de altfel, mai toți ar merge tare, cu sau fără probleme medicale, ar depăși fără gume de iarnă pe linie continuă, în zăpadă, cu familia în spate, băgându-și picioarele în toți fraierii de loganiști.
Huo!
Libertatea e cea mai mare curvă. Când n-o are, omul e în stare să moară pentru dânsa. Când are prea multă, uneori se apucă el să dea în cap la alții. Fiindcă libertatea, combinată cu prosperitatea excesivă a societății, provoacă puroiul ăla scârbos numit anarhist. Îl vedem acuma la NY, Londra, Madrid sau Roma. Dă foc la tot ce prinde, se bate cu potera și cu trecătorii, cheamă la răsturnarea societății. Vinovate pentru furia lui ar fi, desigur, corporațiile, băncile și în general oricine are bani. Că doar ăștia au făcut criza și oprimă lumea.
Nu intru în detalii tehnice despre cauzele și factorii agravanți ai crizei. Cine e interesat se poate documenta pe FT sau măcar Money Channel. E adevărat, decisivă a fost lăcomia și porcăriile unor speculatori. Dar baza rahatului e infinit mai mare. Și nu mai ține doar de lăcomia ălora, ci de lăcomia și prostia noastră, a tuturor. Fiindcă toți ne presăm guvernele să trăiască pe datorie, să spargă bani pe cheltuieli bugetare gigantice și asistență socială. Între un politician care spune europenilor că sunt prea mulți bugetari, că trebuie concedieri și altul că, din contra, trebuie mai bine plătiți, cine va fi ales la urne? Mai ține minte careva vremurile când voia Sarkozy să reformeze sistemul de pensii în Franța fiindcă e nesustenabil? Cum era vorba de revenirea la niște lucruri de bun simț, era război la Paris. Se bloca totul cu greve. Nu mai zic de Grecia, exemplul perfect de demență colectivă. În care milioane de oameni mulg și fraudează statul. Adică se fură pe ei înșiși. Buba asta trebuia să se spargă cândva, cu sau fără șmecherii ăia de pe Wall Street. Și uite că s-a spart.
Nu știu care lucru e mai grav în delirul de acum. Faptul că golanii ăia nu realizează gravitatea situației, vecinătatea abisului, costul infernal al unei posibile alunecări în haos sau faptul că niște ciandale aruncă în aer o lume? Fiindcă ordinarii ăștia sunt făcuți fix din același material ca animalele din galeriile de fotbal. Idealul lor e tulbure și vag. Dar aruncat sub formă de pumn în falca oricui. Devine o violență de dragul violenței. Din partea unor inși care, luați la bani mărunți, sunt de o ignoranță monumentală. Habar n-au de economie, de finanțe, de cultură istorică. Amestecă fragmente de anarhism cu marxism și assangism. Nu conștientizează faptul că băncile există de mii de ani și vor exista până la scenariul din Melancholia. Nu propun nicio soluție reală, viabilă, în locul a ceea ce vor să dărâme. Bagă doar pe Twitter că e rost de ciomăgeală și distracția e garantată.
E drept, marile companii fac uneori rahaturi. De asta avem însă în lumea liberă sistemul ăsta bazat pe lege- pentru că are capacitatea de regenerare. Așa am ajuns să depășim orice altă criză din trecut și să construim lumea modernă. În cele din urmă, se revine la echilibru. Prin reajustarea și aplicarea normelor, nu prin violență. Fiindcă asta face diferența între omul modern și pitecantrop.
Dar, cu toate astea, dacă prind pe bulevard pe la mine vreun bou purtător de cagulă că dă cu ranga în geam la BRD-ul de vizavi, n-o să chem defel potera să aplice norme. O să fac și eu precum ființa cavernelor și-o să-i rup oasele ratatului respectiv c-o rangă. Așa, ca un mic happening anarhist.
Foto: dailymail.co.uk
Brânză, Varză, Barză
Dacă la 2 noaptea mă frământă problema identității naționale, înseamnă că am luat-o rău pe ulei. Mi-am adus însă brusc aminte de mândria aia aberantă că suntem fii de daci și de romani. Respectiva chestie chiar ar putea fi folosită de orice pârnăiaș violator. Care a intrat într-un apartament de oameni cu posibilități, a crăpat capul domnului, i-a tras-o la buci doamnei și a plecat cu bijuteriile casei. Lăsând și văduva borțoasă. Pruncul ieșit din relația asta zglobie ar trebui să râdă ca boul de întâmplare și să fie fericit că i-a furat din casă un porc cu ștaif. Nu să facă gât la răufăcător. Că doar asta e atitudinea unui popor întreg. Vesel nevoie mare că a fost jefuit de cei mai iluștri ciorditori ai Antichității.
Așa se face că, după ce ne-au făcut zob degenerații ăia de romani, încă suntem mândri că ne-au ușurat de 1.600 tone aur și 3.000 de tone de argint. Și că ne-au învățat la schimb niște cuvinte noi, că ale noastre nu erau trendy. De asta mă gândesc că, la toată ratarea noastră tradițională, se mai adaugă faptul de a fi plătit cea mai scumpă meditație din istorie.
Mână Birjar Şi Du-Mă-N Noapte
Am mers până la urmă cu tramvaiul. După ani de umblat pe jos sau cu taxiuri. Că doar aşa zice ecologismul: să nu poluezi, să nu spurci aerul cetăţenilor cu autoturismul personal. Aşa am ajuns să constat că, în puturoasa mea urbe, transportul în comun e ca un gag zilnic întâmplat fraierilor. Şi cum un bicisnic destin m-a împins pentru o săptămână în ghearele muncii, am fost şi eu printre fraierii ăia. Fraieri care, pe vânt, soare, ploaie sau ce mă-sa mare o mai curge din cer, trebuie să zacă nervoşi măcar 15-20 de minute în nişte staţii băloase.
Abia urcat sprinţar într-un hârb din ăsta antic, am realizat că nimerisem în mijlocul unui fel de congres al boschetarilor. Brusc, simţeam că toţi păduchii umanităţii păreau că se târâie dinspre călătorii ăia siniştri fix către mine. Şi cum mă îmbărbătam eu aşa că nu e cazul să fiu paranoic, se aşează în faţa subsemnatului o creatură cu vagi semne de feminitate. Iar cum scaunele sunt al dracului de apropiate, zăceam cam la jumate de metru de o figură mongoloidă, cu palide semne de viaţă. Nu zăbovesc mult în studiul acestei exotice fiziologii că fiinţa începe să horcăie scurt. Masa de carne se concestionează, se hurducă din toate părţile şi, spre nesfârşita mea delectare, produce un gigantic guguloi de flegmă care-i atârna duios din gură. După un mic moment de uluială, distinsa doamne se hotărăşte să-şi colecteze creaţia în palmă. Cu celălalt membru al său scotocind agale prin poşetă după vreun petec de hârtie.
Spre imensa mea uşurare, la prima staţie au coborât. Şi ea, şi guguloiul. Locul binecuvântat de dumneai n-a rămas însă multă vreme neocupat. Un domn cu certe trăsături alcoolice s-a aşezat imediat într-o postură meditativă. Ochii de un albastru şters, cu vinişoare roşii şi buze subţiri, vinete de trascău, mi-au dat o speranţă de bine. Ba, la un moment dat, părea că insul a luat seamă la propriul meu tremurat. Şi chiar mi s-a părut că se uită la mine blând, duios, aşa, ca la un confrate bahic.
După el, doar un pensionar. Un simplu pensionar care nu făcea niciun lucru extraordinar. În afară să pută. Şi o făcea cu un talent ieşit din comun. Lucru care mi-a eclipsat cu desăvârşire cele 5-6 produse cosmetice cu care îmi protejasem de dimineaţă făptura.
Aşadar, nu mergeţi cu tramvaiul, cu autobuzul, cu metroul, cu nimic ce-i la comun. Decât dacă v-a produs iubita dumneavoastră mumă pe la o Berna, un Zurich ceva. Altfel, o să sfârşiţi făcând genoflexiuni din 2 în 2 minute la toată pensionărimea care aşteaptă arogant un loc de la tineretul obraznic. Sau mergând la infecţioase pentru testul ftizio. Unde sigur o să schimbaţi impresii de călătorie cu toţi vatmanii de pe traseul lui 11.
Foto: ccib.ro
Luck Good
Cine își închipuia că civilizația e ca o vacă grasă care dă veșnic lapte pe pajiștea Europei are o mică surpriză. Sub coaja aia de scrobeală și cultură zace animalul. Câteva mii de ani de subțiere a obrazului nu-s de ajuns ca să potolească fiara adormită. Și uite că tot lumpenul ăla care freacă menta cu pomeni sociale, cu întreținere de la mămica și tăticu, amfetaminizat sau plictisit de bunăstare bagă acuma un mic happening a la Nero, varianta british.
Moment în care sirii cu trandafir în piept s-au întrunit cu iubita regină ca să facă puțin pe ei. Că altceva nu-i duce mintea să facă. Au băgat câțiva călăreți să dea piept cu urgia și speră să fie bine. Lucru care denotă o ireductibilă incapacitate de a înțelege masele. Fiindcă, dacă ar fi băieți deștepți, ar da un telefon la nenea Nelu. Și, cu câteva garnituri din Valea Jiului, ar face Tottenhamul ca-n palmă. După care, băieții cu lămpaș ar planta la loc floricelele din Downing St. zece. Ca o minunată expresie a paradoxului social potrivit căruia haosul și ordinea pot izvorî din același tip de bestialitate.
Pe Adresa Redacției
De câteva zile, un nene dubios mă tot futează cu mesaje moraliste. Trimise o dată, de două ori, de nouă ori. Acum a promis că pleacă, dar n-aș băga mâna în foc. Insistă că-l dezgustă saitul. Deși precizează solemn că nu se coboară să-l citească. Și deși se chinuie să-mi explice cât de mediocru sunt, mă îndeamnă să scriu ceva minunat pentru a face lumea mai bună. Bună și deșteaptă așa ca el probabil.
Ei bine, ăsta e fix tipul de caz în care regret că am stat de vorbă cu orice ratat de pe net. Iar ăsta e tăticul lor. Putea să mă spurce și să plece. Mesajele intră direct, fără moderare, nu le șterge nimeni. Neprețuita lui părere rămânea în posteritate. Numai că dorește să fac o rubrică specială în bara de meniu. Un fel de condică de sugestii și reclamații în care să-și exprime dezgustul împreună cu alții.
Faza tristă e că nu-mi prea merge anti-spamul din admin. Adică, e probabil să mă mai streseze. Prin urmare, dacă sesizați la un moment dat că încep să apară pe aici postări despre pacea în lume și frumusețea interioară a semenilor, să știți că nu m-am apucat să particip la vreun concurs de miss. Am căzut doar sub influența malefică a unui idiot care obosește lumea în lipsa unei vieți personale.
Foto: luisescobarblog.com
Veșnică Pomenire
Din inexplicabile motive, bătrânii și mai ales decedații sunt învestiți cu un soi de venerație necondiționată. Chestie care nu are legătură cu experiența de viață a unora sau dispariția celorlalți. Dacă un nene are barbă albă sau vată în nas, gata- trebuie respectat și pomenit ca un mare om. Pe lângă care noi ne zbatem ca niște păduchi neștiutori ce suntem.Indiferent cât de retardat era ăla când mai mișca ceva viață în el.
Evident, cel mai strașnic exemplu de admirație tâmpă e duhovnicul. Adică un boșorog speriat de viață care și-a parcat toate complexele și ratările în sihăstrie. A fugit de sexualitate, de oameni și realitate pentru a-și acoperi dilimăneala cu lecturi tulburi, din alți moși nebuni, la fel de complexați și de decăzuți ca dânsul. Iar acum împuie capul cu prostii tuturor retardaților care caută răspunsuri mai degrabă în putoarea de tămâie decât pe Discovery Chanel.
Zilele astea, iaca s-a curățat și “cel mai mare duhovnic al ortodoxiei române”. Ca probă absolută a înțelepciunii sale, s-a opus vehement pașapoartelor biometrice. Evident, îi mirosea a 666. Și așa s-a tot dus pe pustii. Bocit de babe și îngrozit de lucrarea satanei. Cu toate astea, nimeni n-ar fi cutezat să-i spună public că-i un “bou”. Idiotul a murit liniștit, cu președintele și mii de credincioși la căpătâi. Fiind cu toții convinși că, dacă n-ar fi amăgiți cu hârtii meșteșugite, sufletul lor ar fi infinit mai curat și mai păzit de rele. Pe care, de fapt, tot ei, cu mânuța lor le fac. Pentru că satana e și în pașapoarte, și în codurile de bare la Billa, și în versurile de la Zeppelin și între cracii lui Madonna. Adică, în general, cam în tot ce mișcă prin mintea lor bolnavă. Căreia, cel mai mare beneficiu pe care știința i l-ar putea aduce ar fi identificarea sediului sentimentului religios. Împreună cu o intensă și neobosită campanie de trepanații. Așa să-i ajute extirparea.
Româ-nă
De fapt, ăștia suntem. Zilele astea vedem baza. Ciordeala care pleacă din școală, din scutece. O Românie cu camere pretutindeni ar da faliment cu totul. La fel ca boii ăștia de la bac. De asta mă bușea mereu râsul când auzeam goanga cu tânăra generație pusă pe schimbări în bine. Din facultate știam că e infectată la fel ca a babacilor. Nu de comunism, ci de cretinism. Și de aspirația către hoție.
Lucrurile sunt dezarmant de simple. Chestia cu învățatul se bazează pe motivație. Fie ea dată de plăcere sau de bâtă. De amorul științei nu se mai omoară mulți. Când Becali și Gina Pistol sunt modele de reușită socială, puștanii de ce-ar mai trudi? Iar de frică oricum nu mai știu d mult. Nu mai e admiterea aia horror la facultate, cu 6-7 pe loc. Sau luatul in armata dacă nu reușesc. La fel și profii. De unde naiba motivație cu 13 milioane pe lună? Sau când nimeni nu-i lua la bulău dacă permiteau copiatul?
Sistemul a căzut azi, dar așa o fi și mâine? Partidele au început deja să cârâie, să sară pe ministru. Că vin alegerile și supără părinții. Că stresează plozii cu camere. Asta ne e patria mumă. Una în care gloata se sperie de normalitate. Preferă rahatul comod decât datul în coaie cu tesla adevărului. Ca vita aia care mugea revoltată în curtea liceului: “Eu știam dom’le, am învățat o grămadă. Și ăștia mi-au pus decât 3,25 la română!”.
Patria Mumă/Ciumă
Eu nu înțeleg ce ne trebuie Ardealul. Adică bun, am fost acolo cu ani lumină înainte de amicii unguri, au murit niște români apărându-l, dar tot nu-i clar de ce ținem atâta de el. Dacă scoți o secundă capul din nisip, vezi că lumea asta s-a cam schimbat. Că e bine, că e rău, asta om afla peste vreo mie-două de ani. Cert e că s-a schimbat. Au stat niște flăcăi mai luminați la taifas și-au descoperit că popoarele au fost tâmpite. Adică s-au tot bătut de la nimic. Și războaiele astea îs un pic cam scumpe. În oameni și bunuri. Drept pentru care, au zis să fie pace. Și pace a fost. Nemții nu i-au mai ciomăgit pe francezi. Englezii n-au mai bubuit nemți și tot așa. Iar chestia asta a ajuns și la noi și se cheamă UE.
Adică fiecare nene, oriunde l-a fătat mă-sa, are drepturi. Să citească, să socotească, să umble și să se cace în stilul matern. Cum vrea brandul lui. Iar când toată lumea e veselă și trăiește o viață liniștită în Europa asta largă, s-au trezit niște boi. Că lor nu le place așa. Că la 1600 toamna ei erau mai ciumeți. Și trăgeau ciocane la alte popoare. Iar acu nu mai trag. Da’ ar mai trage. Sau măcar s-ar separa de ele. Să fie numai ei cu ei. Că așa e bine, să trăiești după un gard mare, să nu te contaminezi cu fraierii de afară.
Mă uitam zilele trecute pe un articol. Știți poveștile alea cu ungurii care ar fi mai harnici ca noi? Și care ar produce mult pentru țărișoară, neprimind înapoi bani cât trebuie de la stat? Ei bine, surpriză mare. Pe statistici, zmeii ăștia din Harghita și Covasna sunt mai pârliți ca media românilor. Adică nu-i rupe defel spiritul gospodăresc. Și primesc înapoi de la guvern fix atâta cât produc. Așa că, sentimentele astea de superioritate sunt cam supte din deget. Mai rău, sunt alimentate de cam multă frustrare și ceva inconștiență. Căci niște capi ai secuimii amenință deja cu nesupunerea civică și chiar mai mult. Sugerând că ar putea trece la niște chestii mai abrupte pentru autonomia lor.
De aici încolo, propun un mic exercițiu de imaginație. Ăia cer, noi nu cedăm. Ei ies în stradă. Mai întâi pașnic. Blochează drumuri, nu mai plătesc impozite. Greve în toată regiunea. Se încalcă astfel legea, se distrug însemnele naționale. Vadim începe să ragă. Partidele se umfle și ele. Sunt trimiși jandarmi. Crește tensiunea. Sunt aruncate pietre. Se încearcă o arestare. Apare o confruntare violentă și apoi o victimă. Victima devine martir și pretext. Violența o ia razna. Temperații devin și ei radicali. Vin voluntari din Ungaria. Se mobilizează armata. Mai departe, dacă încă vi se pare totul o nebunie SF, dați un search pe Google după Yugoslavia ’90. Că s-a întâmplat chiar aici, la doi pași. Nici lor nu le venea a crede că sunt capabili să treacă de la râsete, la gropi comune. Doar într-o clipită.
Așadar, vor Ardealul? Sau măcar să fie singuri acolo? Hai să le facem un bine. Să le dăm noi betonul pentru gard. Să-și ridice baricade și țepușe până nu mai pot. Și doar un tunel mare spre Ungaria. Iar când or să behăie boii de foame, dându-și seama că e nașpa să trăiești în lumea asta izolat, să le zicem că nu mai vrem atuncea noi să dea gardul jos. Că ne-am obișnuit fără ei și că ne sunt mai simpatici bulgarii. Și facem și noi boicot față de orice produs vine de acolo, din cotețul lor. Prin urmare, dacă se încinge treaba cu separatismul, nu vă ambalați cu nervii. Din contră. Ieșiți la geamuri și strigați în batjocură: “Tran-sil-va-ni-a/ Pă-mânt un-gu-resc !”. La început, o să le placă. Dar pe urmă, o să-i usture amarnic curul. Iar ăsta e cel mai bun tratament pentru naționalism: o serie de fisuri anale.
Ăla Din Față Vine Sau Se Duce?
Orice bou crede că-i mare șofer. Dacă mai ia un păhărel, zice că-i de-a dreptul pilot. Iar când e cu gagica în dreapta, are impresia că rupe covrigul. Așa-i și cu tâmpitul de Năstase Ilie. În loc să-și lase fufa să conducă, s-a ambalat el să fie macho. Și când l-a pus potera să duhnească în balon, s-a supărat pe țară. Cică el se mută, nu mai suportă asemenea umilință. Uitând că dacă o făcea pe nebunul în America, îl luau copoii la frână cu brățări și șuturi în coaie.
Dar, în capul lui, marele star nu poate fi tras pe dreapta. Nici când geme a rachiu. Că doar n-a omorât pe nimeni cu mârlănia asta. De asta a porcăit tablagiii. Plus că a dat prost în fața femeii. Iar asta e o chestie care îmi aduce aminte de un episod personal. Cutreieram odată nopțile cu o damă bine. Sau așa ziceam eu că era. Ne-am întins la discuții, la păhărele, până ne-am înveselit bine. La plecare, invitație la ea acasă. Cu mașina ei, că vorba aia- cu o gumă nici nu se simte o vodcă mică, acolo. Și atunci, așteptarea iminentei destrăbălări mi-a fost brusc alungată de un gând cetățenesc: cât de norocos sunt că impozitul meu se duce la organe vigilente, gata să trimită singure și pe jos acasă gâște inconștiente care uită să fie dame bine.
Salvatorii Patriei
Mă uitam la animalele astea hăituite cu anii de poteră. La killerii ca Mladic, Karadzic și alții. Lumea care nu-i cunoaște credea c-or să moară cu arma-n mână dacă-s încolțiți. Că or să fie macho până la capăt, luând cu ei în pământ 50 de copoi deodată. Se pare însă că, deși prin Serbia o parte din gloată îi mai aclamă ca eroi, prostimea s-a păcălit. Iar bestiile astea nu sunt așa de zmei pe cât se dădeau ele.
Probabil că, în copilăria lor, erau genul de puști care luau ciocane la grădiniță și le era spaimă să cârâie ceva. Tăceau și strângeau în ei ură, jurând să se răzbune într-o zi. Pe oricine, oricum, numai să se răzbune. Iar când au ajuns mari și-au nimerit într-o lume tulbure, au răbufnit. Iar complexele astea s-au sfârșit cu execuții în masă, lichidări de orașe și gropi comune. Pozând îi viteji care luptă cu dușmani fioroși. Deși căsăpeau oameni dezarmați, speriați să nu fie martori.
Iar când i-au prins, nu mai era niciunul erou. Erau toți travestiți și căcați la cur. Grăbiți să se predea ca să nu-și sclintească vreun deget. Și niciunul nu s-a sinucis, n-a lupta cu pieptul gol. Căci marii killeri se tem mereu să nu-i prindă vreo răceală.
Foto: revivalscotland.com
Veșnicia S-a Născut La Țară
Mai ales generația părinților o visează. Ah, viața la țară, de când erau ei copii…. Cu oameni buni și primitori, neatinși de zgura orașelor… Traiul câmpenesc nu e însă doar o nostalgie. Devine și aspirație. După ani de zbateri între betoanele târgului, își caută pământ prin ziare și imaginează case în minte. Lasă pruncii să-și vadă de-ale lor și se retrag să pună un zarzavat, să crească o rață. Acolo unde sufletul a rămas pur și sămânța românismului roditoare. Iar dacă mă gândesc bine, poate fac la fel. N-are rost să aștept vreo 30 de ani ca să mă bucur de frumusețea oamenilor într-un loc tihnit, de poveste. M-aș putea muta chiar acum. De pildă, în Deltă, la Letea.
Frânghie, Săpun, Pa
La sinucideri nu se râde. Nu e nimic comic în moarte. De asta, oricât de superficiale ar fi motivele celor care fac gestul, le respect decizia. Mai mult, manifest o imensă considerație pentru suicidul nedeterminat de emoție. Ci de o judecată calmă a situației în care o persoană se află. Și pe care nu o poate nicicum accepta pentru că i-ar leza demnitatea sau conștiința.
Incredibil sau nu, și în acest domeniu există însă ratare. Zilele astea, o babă idioată este purtată pe la toate televiziunile să spună cum a vrut ea să-și facă seama. Motivul tentativei ar fi fost sărăcirea. De la niște milioane, ajunsese la un apartament. Pe care l-a vândut însă, pentru a întreține 45 de pisici și câini maidanezi. În acel moment al istorisirii, mă așteptam de la vreo moderatoare s-o dea afară din platou cu șuturi în spate. Ți-ai găsit… “Victima” era încurajată să depene amintiri. Despre cum s-a simțit dânsa tristă și și-a pus un anunț sinucigaș pe Facebook. Unde-și făcuse cont ca să se înscrie tot într-o asociație de hrănire a câinilor. Dar cu care se certase între timp, motiv de sporită deprimare. Noroc de niște binefăcători din listă care i-au lăsat mesaje de îngrijorare pe cont. Iar acu trăiește bine merci, e vedetă și face din suprimarea online un trend pentru liceene emolauce.
Pentru amatorii reali de dispariții subite, există însă soluții sănătoase. De pildă, acceleratul de Timișoara acționează prompt asupra oaselor. Lasă ceva mizerie, dar scapi de pupatul rudelor îndoliate. Atârnarea de lustră e iarăși o idee. Dar să nu fie de la Ikeea, că ăia fac lucruri de mântuială și vă rupeți dracului spatele de parchet. Sau, de ce nu, pistolul. Vă împrieteniți din timp cu sectoristul și-i dați un rachiu mic. Luați obiectul, armați, căscați gurița, pac! Partea proastă e că ratații au numai scule Carpați, cu gloanțe de 5 grame. Adică, există șansa să intre în creier și totuși să aveți numai senzația de sinuzită. Așadar, variante ar fi, curaj să se găsească. Iar dacă doamna în cauză ar putea fi ajutată cu o mică recomandare, cu multă plăcere. Acolo, la țară, unde s-a mutat cu câinii, dacă o mai apucă istericalele, să se ducă la buda din curte și să se bage în propriul rahat cu un pai în gură. Iar când o muscă verde îi va întrerupe fluxul de aer, atunci o să-i dau și eu un like la pagină.
“Şi a trâmbiţat întâiul înger, şi s-a pornit grindină şi foc amestecat cu sânge”
Din nefericire, m-a născut mama. N-a putut să mă aducă și pe mine pe lume o persoană mai înstărită, cu posibilități. Stăteam și eu acuma într-un sălaș decent, cu vedere la ocean. N-a fost să fie. Așa că zac într-un coteț nenorocit căruia i se sparg țevile numai la isprăvitul renovărilor.
Și chiar aș fi fost un bogătan cu stil. Nu ca țăranii ăia care scuipă milioane și își fac vile cu zeci de camere. Ca să le fie frică noaptea-n casă. Sau care pot să cumpere un Carfur cu parcare cu tot, dar tot își fac gogonele și țuică la subsol. De asta ar fi fost tare bine să am o rubedenie cu bani. Și eu să-i fiu unicul nepot. Că o pâine poți împărți cu-n frate, dar pentru un milion, îți stă pe creier o viață-ntreagă.
Dar totuși, degeaba visez. La norocul meu, sigur aveam un bunel senil ca ăla cu sfârșitul lumii. Și în loc să-mi dea marafetul grămadă, l-ar fi spart pe afișe armaghedonice. Apropo, e speriat careva de profeție? Hai, nu vă căcați pe voi. Măcar unul tot o să stea cu morcov. Să se uite pe geam cu târșă, dacă nu vine valul cu smoală. Lui mă adresez cu un cuvânt de speranță: bucură-te boule, măcar azi ai putea să scapi de rate!
Foto: flickr.com
No More Tears
Habar n-am dacă a făcut-o sau nu. Cum nimeni n-are habar, dar mănâncă rahat. Așadar, e o chestie care se stabilește prin anchetă, proces, sentință. Iar faptele abia se pun cap la cap. Importantă e însă reacția oamenilor. Și abia aici e marele scandal. Am văzut la noi cucoane care se arătau revoltate de soarta moșului. De cătușele de la mâini, de săltarea din avion. Insistând incredibil pe faptul că insul e știut ca un “seducător”. Subliniind asta cu un fel de discretă admirație feminină. Și pe ideea că în Europa nu i s-ar fi întâmplat niciodată așa ceva. De parcă sechestrarea de femei și abuzarea sexuală ar fi niște chestii macho, pe care suspectul ar trebui să le discute cu potera lejer, prin corespondență.
Iar dacă toantele astea sunt deranjate de reacția americanilor, îmi imaginez ce gândesc masculii europeni. Mai ales ăia cu funcții și secretare. Putred de bogați și plictisiți de neveste. Ei ar putea rupe chiloții la oricine. Lua cu japca orice subalternă. În fond, e doar o chestie de “seducție”. O validare mai bărbătească a unor calități erotice. Într-un fel de joc obraznic unde nu există victime, ci numai târfulițe care o căutau cu lumânarea.
Întâmplarea face să fi cunoscut astfel de cazuri. Nici pe departe atât de grave ca presupusa bestialitate a ăluia de la FMI. Care, dacă se dovedește a fi adevărată, e manifestarea unui prădător sexual. A unui psihopat adică. Eu știu de lucruri ceva mai soft. În care, dacă nefericitele sunt înzestrate cu o fire mai slabă, efectele psihice sunt la fel de oribile și devastatoare. Efecte pe care vacile alea de la teve probabil că nu le-ar simți defel. Sau din contră. Abia așteaptă să fie târâite și siluite de porci. Fiindcă, nu-i așa, sunt doar femei. Și la toate le place un pic mai aspru.
Foto: Ffffound.com
