Archive for the ‘Tâmpiți’ tag

Patraulea

Ai miliarde. Ai ciordit de-ai spart la viața ta. Ai trecut prin n procese și chiar pe la bulău. Adică se presupune că ești o fiară bătrână care știe tot ce mișcă sub soare.

Apoi, te-ai înconjurat de securiști care-i ascultă pe alții pentru tine. Îți conduci afacerile filând pe alții, trăind din spionarea dușmanilor. Mai mult, încerci să-l fuți chiar pe președinte și știi că și el vrea să te fută pe tine. Că ăla are toate serviciile pe mână și ar călca și pe mă-sa numai să te rupă. Iar în toată lumea asta, într-o țară la mama dracului, există un singur om care te-ar putea înfunda. Și asta, numai să se dovedească legătura dintre tine și el. Iar tu, mafiotul, mogulul, gangsterul superversat, ce găsești mai bun de făcut? Îl suni pe mobil…

Fabulos! Totul mi se pare halucinant. Gândeam că suntem furați de niște ciumeți. Că javrele ajunse la nivelul ăsta prestează într-un stil inaccesibil găinarilor. Când colo, marele hoț al patriei s-a dat prins ca negrul ăla care a încercat să dea o spargere uitând să facă găuri la ciorapul de pe față. Acuma stau singur și mă gândesc- e imposbil să fiu atât de tâmpit. Plus că e criză şi ar prinde bine nişte resurse. Așa că, dacă auziți că mi-am luat certificat de schizofrenic, că fac înscrisuri numai cu bățul pe apă și mă duc și la budă prin interpuși, să știți că nu-s chiar diliu de tot. Doar mi-am făcut un joc piramidal. Nu cu bani, ca fraierii, ci cu carne. Pui 3 kile, scoţi 14 kile. Se bagă careva?

Foto: naționaltv.ro

Alcatraz

Când eram pe la facultate, râdeam mai tot timpul la cursul de antropologie socială de societăţile gregare. Adică de alea în care se experimentau felurite metode exotice de organizare a unei comunităţi, de împărţire a puterii şi de reglementare a conflictelor. Sălbaticii ăia făceau şi ei ce-i ducea capul. Care era vinovat de ceva dădea nevasta o tură la şeful de trib. Sau făcea o donaţie de săgeţi către restul vânătorilor. Găseau nenorociţii ăia o metodă ca lucrurile să reintre în normal, aproximând în felul lor primitiv ideea de justiţie.

Câteva milenii mai târziu, ai crede că suntem pe un pisc al raţiunii. Că totul este reglementat înţelept, că cetăţeanul e apărat de viziunea unor legislatori mai ciumeţi ca cei romani. Nu e nevoie însă de multă trudă ca să constaţi cretinismul în care ne zbatem.  Dacă nefericitul a comis-o prin Texas, lumea vrea să vadă scaun electric. Adică schimonoseli, chin, carne arsă. În altă parte, e aruncat la pârnaie pentru totdeauna. Uneori se poartă şi triple life. Putrezeşte în nişte celule 3 pe 2 până îşi pierde cu totul minţile. Asa, ca să se simtă satisfăcuţi cetăţenii cinstiţi. Care se sunt prea umanişti să-l omoare şi prea nenorociţi ca să-l mai trateze ca om.

Dar destul despre alţii. La noi e cam la fel. Şoferii care adorm la volan şi omoară pe unul sunt terminaţi. Îi mănâncă imediat puşcăria. Adică li se distruge lor şi familiilor lor viaţa pe banii contribuabililor. Care e satisfacţia rudelor mortului? Care e avantajul societăţii? Ce rezolvă o nouă viaţă ruptă? Îi trebuie 9-10 ani de puşcărie vinovatului ca să regrete o secundă de neatenţie? Cine are de câştigat din asta sau care mai e sensul dreptăţii?

Din nenorocire, suntem încă la stadiul de dinte pentru dinte. În plus, puterea asta imensă de a pune sub învinuire şi de a judeca e de prea multe ori în mâna unor idioţi. Ca în cazul asistentei de la maternitate săltată cu cătuşe. De parcă aia ar fi o nebună piromană gata să lichideze orice prunc în faşă. Nenorocita a luat mandat pentru 30 de zile fiindcă “faptele sale suscită tulburare şi determină pierderea încrederii în sistemul sanitar”. Asta e motivarea unui procuror la câteva milenii după ieşirea din comuna primitivă. Ăsta e simţul justiţiei pentru nişte boi cu putere. E emoţionată lumea? Bilă la picior şi bulău cât cuprinde. Sau cel puţin până s-or întoarce vremurile în care nefericita aia ar putea spera din nou să se reabiliteze cu o tură la şeful de trib.

Foto: psychologytoday.com

Funeralii pentru Vii

Nu vă rugaţi, nu strângeţi bani, nu hohotiţi. Şi, mai ales, nu căutaţi Adevărul. E chiar e în faţa voastră.

Sau faceţi invers. Dezvoltaţi spaime şi nutriţi speranţe. Daţi cu aghiazmă în chiloţi şi puneţi icoană pe volan. Răul sigur va fi alungat. Agonisiţi cât vă ţin puterile. Ban peste ban, să fie mulţi, să vă mândriţi cu ei. Faceţi carieră. Învăţaţi o viaţă despre chibrit. Şi apoi, învăţaţi-i pe alţii despre el. Veţi fi respectaţi. Credeţi în lumi mai bune. Întrebaţi popii cum e în paradis. Ei ştiu sigur şi nu mint niciodată.

Nu bocesc după toţi morţii. Pentru unii, e prea târziu. O fac încă din timpul vieţii lor. Aşa că, dacă o să vă opresc trist pe stradă, să vă pun o bancnotă pe piept, să ştiţi că n-am băut şi nu delirez. E doar felul meu de a spune “regrete eterne, boilor”.

Foto: Ffffound.com

Vulva TV

Un dar din ceruri a fost aproape. Bouanii de la CNA s-au pus însă în calea fericirii. Din paradisul Brăila, o firmă cu experienţă pe net voia să se bage pe tv porno în româneşte. Cu scene din viaţa mioritică, în care să ne regăsim şi să ne simţim confortabil. Evident că scroafele alea cu cravată s-au opus. Cică e imoral, emisiunile ar afecta dezvoltarea fizică şi intelectuală a tineretului. Asta, deşi întreprinzătorii promiteau tocmai să sară în ajutorul “cuplurilor de începători, a timizilor şi complexaţilor”.

Cenzura are însă legea în mână şi o freacă după poftă. Potrivit ei, Diaconescu, Gâdea şi Badea nu afectează creierul privitorilor. Ăia fac muie pe bani în direct dar morala nu-i întinată. Vadim face ameninţări cu moartea în direct la Realitatea şi e ok. Lumea trebuie să se excite numai de la 7, la decolteul lui Esca. Sau poate să se stârnească doar la excitaţii spirituale. Aşadar, adolescenţii să fie cu ochii în 4 pe B1, când vorbeşte Cristoiu după 12, despre răsturnarea lui Carol al 2-lea. Moment de labă.

Foto: Ffffound.com

Sokeres?

Activiştii sunt de două feluri: ăia care chiar fac nişte treburi utile şi ăia care mănâncă căcat. A doua specie e infinit mai vastă şi mai prosperă. Reţeta e simplă: nişte rataţi nenorociţi au sesizat că activismul e de fapt biznis şi s-au băgat pe fundaţii. Câteva proiecţele puse pe hârtie şi mălaiul începe să curgă. De la guvern, de la UE şi cine mai are de dat. Dar mălaiul nu vine oricum. Nu e eficient să arate doar situaţia dramatică a ţiganilor, de exemplu. Important e să se simtă şi cineva vinovat pentru asta, ca să îi lărgească gura pungii.

Aşadar, vina e principala vacă de muls a afacerii. Nişte ţiganii stau în corturi? Tu eşti vinovat. Unii rromi n-au apă curentă, mai fură, mai dau în cap? Asta e din cauza ta. Fac ăia prăpăd în Europa, vor să scape toţi de ei? Rasismul italienilor, francezilor şi al tău e de vină. Sărmanii au fost, nu-i aşa, mereu abuzaţi, asupriţi, lipsiţi de mijloace. Moment în care începe să ni se bată obrazul că nu le dăm bani să se simtă mai bine.

Zilele astea, activiştii sunt pe jar. Sarkozy ne trimite ţigănetul acasă cu şuturi în spate. Aşa că, un nene rrom de la o fundaţie atacă dur poliţia. Cică şatrele expulzate nu sunt rodul emigraţiei voluntare. Argumentul e zdrobitor: jumate din ţiganii din Călăraşi sunt în Franţa. Semn clar că aici ar fi mâna traficului de persoane. C-o fi şi trafic, de asta nu se îndoieşte nimeni. La fel de clar e că potera noastră e incompetentă. Din păcate, la fel de limpede e şi identitatea etnică a traficanţilor. Că doar nu mă duc eu în Călăraşi să urc pirandele în căruţă pentru trimis la produs.

Aici e însă toată ipocrizia fenomenului. Nimeni nu recunoaşte că, pentru nucleul dur al ţiganilor, soluţiile sociale sunt imposibile sau extrem de dificile. Şi asta, pentru că ele sunt refuzate chiar de către ţigani. Vor bani nu ca să se schimbe, ci ca să-şi întreţină starea aia mizerabilă de paria. La fel şi activiştii. În cretinismul lor rar, cer bani nu ca să-i facă frecventabili, ci ca să le păstreze tradiţiile. Ignorând incredibil faptul că tocmai tradiţiile alea nenorocite şi primitive sunt problema. Iar când cercul ăsta se dovedeşte a fi vicios, noi ceilalţi suntem vinovaţi. Niciodată ursarii. Şi niciodată ei, activiştii. Care s-ar putea duce prin tramvaie, prin autobuze, să le mai zică la unii ţigani frumos, la ureche: “Prieteni, mai spălaţi-vă şi voi, că vă faceţi de căcat”.

Foto:  warrezlobby.org

Privat Farty

Dom’le, câte unii e exclusivişti din burta mă-sii. Dacă e, e. I-a fătat muma cu stea pe cur şi se ţin departe de plebe. Au ceva special, o spumă de coneseori. Nu vorbesc aici de fraierii british care o ard pe la Societatea Regală de Geografie sau diverse loje hipice. Bolovanii ăia şi-au pierdut jumate din viaţă să facă atlase, să descopere aborigeni şi rase noi de cai. Moartea plictiselii. La 70 de ani, umblă cu plante-n piept şi se salută cu alţi siri în nişte loje prăfuite. N-au stil pe trend dom’le, n-au zvâc, îs depăşiţi.

Elitismul, adevăratul elitism, e aicişa, în buza Românelei. E ta-tu avocat, un soi de doftor? A scos vreun borfaş de la frână, taie burţi la urgenţe? Aduce măcar maşini din Germania? Te-ai scos, eşti un ales. Studiezi cât de gros tre’ să fie preşul de la gât, cât de curbat ciocul la papucii albi şi câte spiţe la roată. Combini nişte târâturi fomiste, dar fierbinţi. Aşa de fierbinţi că, atunci când se urcă scroafele în club cu copitele pe masă, să ai senzaţia că le curge smoală din pizdă. Le duci în locuri unde se tage cu pistolul şi nimeni nu reclamă la poliţie. Iar după ce ţi-ai conturat un stil, urmează partea finală - delimitarea. Faci un club numai pentru ciumeţi, cu card pe sprânceană. Aşa, numa’ ca să dai muie la săraci.

Aşa s-a făcut şi la noi în târg piscină. Miracol! Până şi la negri, în Harlem, sunt piscine pentru oricine. La noi e numai una. Cu gard forjat şi gorilă, să nu intre alde mine. Că banii mei nu e buni. Cică au un fel de parolă, de încercare pentru aspirantul la plajă. Nu, nu te încearcă cine a fost basistul la The Who. Era uşor, se prindea oricine. Gorila te întreabă ce cocalar sau cocălăreasă ştii de-acolo. Mă gândeam să-i zic c-o ştiu pe mă-sa. Oare ar da cu pumnul?

Foto: Ffffound.com

Nuditate

Nu le-a plăcut ăla cu spiritu’ fabulos. I-a mâncat în cur să facă altul şi-a ieşit măscarea asta cu grădina Carpaţilor. Acuma să nu exagerez, ideea nu-i deloc rea. Cu infrastructură ca în Botswana, nu poţi pretinde să te baţi în SPA-uri cu Austria. Atragi şi tu şomerii altora cu promisiuni de aer curat şi diete cu castraveţi. Banul să iasă. Partea proastă e că, la un neam de ciorditori, trebuia ca şi emblema să fie ciordită de undeva. Ne-au umflat nişte şmecheri milionul de parai pe-o jale de frunză şi acuma umblăm cu jena în lume.

Asta se întâmplă fiindcă nimeni nu m-a ascultat. Când am propus eu un film porno cu căluşarii, credea lumea că-s nebun. Acuma aveam un logo cu o măciucă din aia stilizată şi întorceam garantat toată turma de suedeze pensionare la mare. Foloseam voinicia românilor pentru promovare şi turistele şi-ar fi făcut abonament la tratament mioritic. Dar na, grădină aţi vrut, grădină avem. N-o să vină nici ciuma să ne vadă şi tot la nuditate am ajuns. Adică la un popor care arată că-i de fapt în bucile goale, da-şi acoperă cucul cu o frunză. Din fericire, suntem atât de talentaţi, că putem să şi cântăm la ea. Aşa că, mai dă-i în mă-sa pe străini. Nu murim noi de foame.

Foto: piticu.ro

Generaţii

Aveam eu o teorie mai demult. Era sinistră, dar văd că se adevereşte. Ziceam că trebuie să se cureţe toate generaţiile trecute de 50 ca să se mişte ceva în ţara asta. Până atunci însă, tot ele conduc, ratează şi ne afundă în obsesiile lor. Părinţii încă mai regretă concediile moca, repartiţiile de la stat şi mizeriile alea de apartamente. Se bat în piept că au făcut fabricile. Cu mâinile lor. Nu mai contează că tot sistemul ăla, toate făbricuţele lor însemnau de fapt un gigantic faliment. Că au distrus viitorul crezând că-l construiesc.

Bătrânii încă se mai frământă cu trecutul. Pe undeva e de înţeles. E vorba de viaţa, de tinereţea lor. Şi totuşi, cât de patetic e totul… Încă nu ştiu câţi au turnat, câţi au crezut în sistem. În acelaşi timp, cei dovediţi ca jeguri sunt trecuţi liniştit cu vederea. Formează opinii şi fac miliarde.

Părinţii noştri sunt nişte terminaţi. E adevărul trist. Nu e neapărat că noi suntem mai buni. Îi moştenim, doar nu ne tragem din teutoni. Avem aceeaşi toleranţă la jegul moral. Dacă ar veni mâine ruşii, nu-s sigur că s-ar mai găsi 1000 de oameni s-o tragă pe rezistenţă în munţi. Şi totuşi, nu-mi pot reprima voma. Orice reproş se izbeşte de un zid de riduri şi încăpăţânare: “Eh, nu ştiţi voi cum era atunci…”. Apoi dau din cap a neîncredere şi îşi rumegă tăcuţi amintirile. Iar când nu-şi mai suportă trecutul, îl dezgroapă. Care e tot acolo unde l-au lăsat ciuruit.

Foto: bozau.ro

Uitare

Suntem fabuloși. Ca nimeni alții. Trecem peste epoci și bezne istorice fără cea mai mică jenă. Contează prezentul și ce va fi. Trecutul a dispărut, ca și oamenii lui. De fapt, nu chiar a dispărut. S-a transformat scârbos într-o normalitate acceptată tacit. Mlaștina asta puturoasă e tulburată rar. De dosare nu se mai interesează nimeni. Cine pe câți a turnat, care a ajuns la Canal sau n-a mai ajuns niciodată acasă. Killerii stau în vile, victimele, în pământ sau la azil.

În rest, din când în când, ca să umple programul, la teve rulează filmele dinainte. Caramitru urmărea rezistența din munți pentru binele patriei. Amza Pellea era marele ilegalist cu bască. Beligan, secretar înțelept de partid. George Constantin, securistul prietenos al cetățenilor. Bineînțeles, peste toți, ca model absolut al omului socialist, Sergiu. Dădea aragaze la muncitori pe șantiere, grăbea producția, îndemna tinerii să se tundă. Marii artiști ai patriei au mâncat rahat cât puteau căra la gură. Au nădușit din greu spetindu-se să prostească masele cu propaganda regimului. Încercau să convingă poporul prin talentul lor că totul era bine și frumos la noi. Partidul se ocupa de toate și ne păzea de străinii răi.

Din păcate, scuza cu obligația nu ține. Rebengiuc s-a ținut deoparte de mizerie și n-a pățit nimic. N-a murit de foame și a rămas un star în teatru. A făcut jucat doar un Mihai Viteazu patriotard pe care îl regretă cu fiecare ocazie. Problema e că numai el se gândește la asta-să regrete. În rest, nimeni nu cârâie nimic. Nicio părere de rău, nicio remușcare pentru susținerea infectă a regimului. Marii actori , atâția câți mau mai rămas, pășesc demni prin viață, așteptând să fie aclamați de tinerele generații. Și totuși, uneori, adevărul se întrezărește în reacții nervoase, în porniri aparent inexplicabile. Când 4,3,2 a făcut valuri la Cannes, Nicolaescu a comentat sarcastic evenimentul. La început, am bănuit că-i doar o gelozie artistică. Abia pe urmă am revăzut “Viraj periculos”. Sergiu era milițian la circulație și hăituia un medic bănuit de avorturi. Evident, infractorul a fost prins și tras la răspundere. Acum, nicio problemă de obraz pentru nimeni însă. Nici pentru Sergiu, nici pentru alții. În România, nu se plătesc polițe morale. La noi, istoria e spălată riguros cu uitare. Și așa, ignorând mereu rahatul din noi, ne pregătim încrezători de viitor.

Muie la Morţi

Leucemie, cancer, suicid cumva? Cool. Bestial. Marfă. Ce tare că mai mor oameni, că se chinuie, că se descompun sub ochii lui. Durerea pură, disperarea, agonia îl hrănesc şi-l excită. Sunt motive de vomat cuvinte, de supurat glumiţe, de eliberare a complexelor. Un limbric nefericit muieşte vii şi morţi laolaltă din simplul considerent că poate, că netul îi permite. Gagul gros despre bolile terminale are publicul său. Oligofrenul este aplaudat frenetic de zeci de fani stârniţi de atitudine. Căci atitudinea e totul. Să râdem de morţi, să futem ciocane în pizdă la femei! Ah, ce macho, ce ţeavă sună. Trepanaţii au în sfârşit un idol, un izvor hrănitor de rahat.

Vă întrebaţi cum arată oare acest balaur fioros. Vreun fizic de Ricky Martin? Un trupuşor de Adonis autohton ţinut cu lăptişor de matcă? . Rahat. Dacă treceţi prin Bucureşti şi vă împiedicaţi în faţa unei crâşme băloase de un păduche cât un lung de pulă, nu striviţi personajul. El e marele, inegalabilul Pitici Gratis.

Foto: Ffffound.com

Scurt Îndreptar de Prostituţie

Sunt curve şi curve. De stradă şi de birou. Cu chiloţi roşii şi cămaşă apretată. La limită, cu toţii o sugem pe undeva, încercând să supravieţuim într-o lume în care felaţia se prestează purtătorilor de bani. Ne vindem braţele şi creierul la numeroşi şefi, sisteme sau învârtitori de mălai, târâindu-ne exsitenţa cu speranţa unor zile mai bune.

Oamenii liberi, cu adevărat liberi, sunt marii norocoşi. A nu depinde de nimeni e o  chestie rară. De obicei, sclăvăgim pentru nişte boi scârboşi, încercând să facem frumos pentru 3 lei în plus. Există însă şi aici o urmă de moralitate, un colac al conştiinţei care, scăpat din jurul gâtului, duce la scufundarea deplină în rahat. Iar salvarea asta e dată de standardele pe care ţi le impui. Trebuie să stabileşti singur cât şi cui o sugi. Iar dacă tot faci asta, e decent să o şi recunoşti. Mă seacă deplin felatorii care îşi găsesc mereu justificări etice. Inşii care pretind că stăpânii lor nu-s aşa de şmenari cum crede lumea, că nu ciordesc, că nu-s nişte brute ordinare.

Am cunoscut odată o persoană care slugărea la unul dintre cei mai ordinari gangsteri din România. Era vorba de un mafiot notoriu a cărui mizerie era dincolo de orice dubiu. Şi totuşi, atât de mult se obişnuise persoana să-l servească, încât începuse să-şi iubească sincer stăpânul. Potlogăriile ăluia nu i se mai păreau monstruoase, anchetele presei îi deveniseră doar nişte cârteli invidioase. Dosarele de fost securist erau făcături. Buzunarele din care îi curgea şi lui bunăstarea i se păreau curate ca lacrima. Vă gândiţi poate că a venit un moment al adevărului, vreoo întâlnire cu o justiţie dură şi reparatorie, o trezire la realitate. Nu, nu a venit. Amândoi, şi gangsterul şi sugătorul lui, sunt foarte bine şi prosperă în continuare.

Acum câţiva ani, un caz neobişnuit de prostituţie a răvăşit Mexicul. O curvă a fost arestată când, după mai multe slobozeli servite unor clienţi, a secţionat cu dinţii obiectul ultimului poftitor. Spre stupefacţia poterei, femeia şi-a mărturisit şi motivul mutilării: nefericitul puţea infernal sub poncho…

Aş fi vrut să-mi văd şi eu personajul sătul de duhoarea felatului pe bani negri. Mi-aş fi dorit să-l ştiu suipând a greaţă atunci când damful ar fi devenit prea greu. Insul are însă gura rezistentă. Şi un psihic de fier, de nimic tulburat. Doar că mie mi se pare mereu când îl întâlnesc că n-are cămăşile curate. Îmi face mereu impresia că, precum o curvă incompetentă, a mai scăpat ceva din colţul gurii. Şi i s-a prelins.

Foto: Ffffound.com

Să stăm drepţi în viaţă

Că Adi Mutu e un distrus, asta a ajuns probabil s-o admită până şi mă-sa. Chestia nu mai face rating nici cât o secetă în Bărăgan. Teveurile au epuizat subiectul şi au lăsat briliantul să zacă în hazna. Evident, mai sunt încă 2 boi care încă mai cred că s-ar putea maturiza. Într-adevăr, pe la vreo 65, când s-ar lăsa de curve şi alcool, ar aduce un plus de  valoare la naţională. Până atunci însă, îşi urcă familia pe-o biclă şi fuge de creditori.

Ce mă deranjează sunt însă inchizitorii de ocazie. Ziarişti mai sparţi ca spartul ăsta se apucă de incriminări greţoase. Evident că uită când îl lingeau în cur, îi tăinuiau istericalele din cantonamente şi îi apărau curul când băgase botul în făină. Acum deplâng soarta starului. Se întreabă cum s-a ajuns aici. Pe lângă ei, iaca însă şi boşorogul roşu. Slăbit o secundă de familiile revoluţionarilor, boaita asta şi-a găsit timp să croncăne moral: “Mutu are carenţe de educaţie”. Senzaţional! Extraordinar! Ce profund şi înţelept! Îşi aminteşte cum sistemul forma caractere în anii ‘70. Nu lăsa talentele să se rosească. Le ghida părinteşte către formarea umană şi profesională.

Într-un fel, idioţii ăştia doi reflectă din plin ceea ce se întâmplă în minunata noastră ţară. Trecutul şi prezentul se înfruntă într-un aparent, repet, aparent, conflict de generaţii. Căci, în realitate, diferenţele nu sunt atât de mari.

Ce a făcut Mutu până la urmă? S-a bătut cu chelneri prin baruri? Slab, foarte slab. Putea să-şi nenorocească pumnul. Tataie a chemat vreo 15.ooo de mineri să rupă gurile la studenţi cu ranga. A trăit mingicarul în lux şi durere de cur? Măcar a făcut-o pe banii lui. Hodorogul a supt toată viaţa vile, limuzine şi avioane la protocol. A chefuit ăla mai mult decât era cazul? Iliescu cerea insistent partidului să strivească balurile deviante ale tineretului în anii ‘50. A ajuns Mutu dator vândut? Păi hoitul ăsta ambulant a băgat în faliment o ţară întreagă cu socialismul lui împuţit. Aşadar, oricum am lua-o, nivelul moral-patriotic al indivizilor e la fel de căcăniu. Personal, cred totuşi că departajarea ratării s-ar putea face tot la femei. Iar aici, învingătorul devine cât se poate de clar. Ma precis, pe cine credeţi că ar fi mai degradant s-o vedeţi goală: pe Laura Andreşan sau pe doamna Nina?

Foto: pozata.ro

Arrivederci

Ador momentele în care cretinismul se plătește. Boul care e strivit de propria-i prostie îmi dă speranța dreptății pe lume. Bucuria e însă umbrită în cazurile în care hazardul mi-a rezervat nefericirea de a naviga pe aceeași corabie a nebunilor. Așa trăiesc de ceva timp tot mai acut groaza că sunt împresurat de oligofreni. Concetățenii mei parcă sunt cu toți,i până la unul, bătuți în cap. De sus până jos, toată țara asta e populată de campioni ai inconștienței.

Gradele nebuniei sunt totuși diferite. Unii ignoră pur și simplu realitatea. Sunt genul de oameni care nu țin televizor în casă și trăiesc numai ca să descarce filme de pe net. Catastrofele nu există pentru ei fiindcă ele nu dau buzz pe messenger. Există apoi ăia care sunt preocupați de vinovați. Care vinovați sunt mereu alții decât ei. Americanii cu schemele lor financiare, companiile de rating,  partidele, chelul, cu toții au greșit. Victimizarea devine un pansament salvator în fața realității. Faptul că și ei au trăit mereu pe datorie, că au făcut mereu presiuni să le crească lefurile, că s-ar fi opus oricăror măsuri de stopare a delirului nu mai contează. În fine, sunt cei care se opun tratamentului. Li se spune că au un picior cangrenat și că trebuie tăiat. Se opun din răsputeri oricărui remediu și se bucură că mai scapă 5 minute de bisturiu. Nu contează că boala se extinde, că urmează colapsul. Ei cred că cineva îi va salva cu necesitate, că e imposibil ca șandramaua să cadă. Cu toții, incredibil pentru mine, îmi sunt vecini, colegi, prieteni.

Iată însă că a venit și nota de plată. În sfârșit. O așteptam demult. Mi-o închipuiam încă mai dură. Mă așteptam să văd cozi, cu oameni ținând farfurii goale pe stradă, aștreptând să primească supă la cazan din milă. Încă nu e târziu. Românii performează în ratare, așa că nu e nimic pierdut. Patria e în vrie și fundul hăului se apropie repede. Iar soluțiile de salvare, din ce în ce mai mult, par doar cele personale. Așadar, până la urmă, se pare că voi fi nevoit să fac ceea ce trebuia să fac demult: să-mi reneg originile Îmi fac o bocceluță cu 3 cămăși și o iau ușor, ușor, de disperare, spre Cizmă. Mă bag sclav la o pizzerie sau dau cu vâsla la Veneția.O să uit graiul strămoșesc și-o să vorbesc numai limba lui Dante. Iar dacă vreun compatriot o să recunoască accentul și-o să pună întrebări aiurea, o să-i răspund scurt, printre dinți: mai dute-n mă-ta de țigan acasă.

Foto: Treakearth.com

Patria e în vrie și

Arta Moare

Moare o laie, dar aşa mănâncă rahat toţi distruşii care o ard boem. Cât îs tineri, îi doare în 14. Dacă rod scândura sau învârt pana şi iese ceva mălai, dau buzna la bodegă şi sparg tot. Dar nu beau singuri. Rup mesele cu alţi boemi pentru care închină nesfârşiţi hectolitri de trascău. Şi dă-i chiolhanuri şi dă-i curve, până când o iau la vale cu anii. Moment în care fiecare începe să hohotească. “Ah, societatea e nerecunoscătoare! Cât de mare am fost şi iată, trăiesc dintr-o pensie mizeră! Cum e posibil să cunosc paupertatea eu, imensul, inegalabilul bard”…

Lista rataţilor lirici care bocesc la tv e interminabilă. Mai ales acuma, când îs arşi la pensii şi drepturi de autor. “Ce crimă, e o oroare!”. De ce lula mea e crimă şi oroare, n-am idee. Cu ce e mai tare un artist decât un chirug care-ţi croşetează pe creier e greu de spus. De ce toţi ar trebui să plătească impozite normale în afară de el, nu se ştie. Nu contează că Depardieu sau Hopkins marcă regulat banul la fisc. Aici ar trebui să fie altfel. Maeştrii noştri sunt mai maeştri decât ai lor.

Ultimul pe listă, cum altfel, Adrian Păunescu. Se plânge amarnic că-i bolnav şi-l paşte falimentul. E bătrân şi nu mai face faţă datoriilor. Iar arta, nu-i aşa, moare odată cu el. Ah, ce tragic… Acum vreo 40 de ani însă, nenea ăsta era dumnezeu în România. Făcea tiraje gigantice din poezie şi statul îi plătea serios asta. Mai erau împrumuturile de la Fondul Literar. Sume abominabile, legendare care, aşa cum era tradiţia breslei, se returnau parţial sau deloc. În plus, Cenaclul Flacăra. Spectacole cu mii şi mii de oameni, cu sume groase din bilete. Pe urmă, poetul a fost senator, cu leafă, cabinet, limuzină şi restul. Şi totuşi, insul e falit. N-a pus deoparte un leu şi acu’ e umflat de lacrimi. El a dăruit totul lumii şi umanitatea nu-l iartă de-o factură la lumină. Iar dacă cineva i-ar da azi două milioane de parai moca, fiţi siguri de proza asta scurtă într-un an: “Iar sărac? Da’ unde-i mălaiul maestre?”. “Ah, firimiturile alea? Le-am spart cu o muză la Capşa. I-am scris şi versuri pe buci. Dar nu le mai pot publica. S-a dus la duş proasta”.

Foto: synchronicity24.files.wordpress.com

Friguri

Lumea se poate răsturna într-o noapte. Te trezeşti dimineaţa şi nimic nu mai e la fel. Simona Sensual e doamnă cu acte, ţiganii îl calcă pe Minune şi Diaconescu e umflat cu brăţări de fier. Mă întreb unde se va ajunge. Va face Gina Pistol master în filosofie, îşi va dona Ţiriac mălaiul boschetarilor? Orice e posibil. Chiar şi Becali ar putea deveni dramaturg. Şi asta, pentru că nu s-a inventat încă un teatru atât de absurd. Un singur lucru este însă imuabil în acest univers- colega nebună va purta, până la sfârşitul timpurilor, iarna, vara, vestă, bască, flanea pe gât şi faciba în birou.

Foto: advocacy.britannica.com

Dezvăluirea Secolului

Aşadar, asta era! S-au prins. A ieşit la iveală marele secret, adevărul murdar ţinut sub preş de politicienii murdari. Conspiraţioniştii şi toţi confraţii lor boi au acum dovada potlogăriei planetare care se întâmplă: nişte estimări geologice din Afganistan. Explorări preliminare arată că ar fi minereuri de vreun triliard de dolari în pustiurile alea şi imaginaţia cretinilor a luat-o imediat razna. Ahaaaaaaaaaa, i-am prins! Porcii de americani asta vor de fapt. Au inventat un război pentru a pune mâinile lor jegoase pe bogăţia unor năpăstuiţi. Democratizarea e deci o poveste, totul se face penru bani, pentru bogăţie!

Dacă aberaţiile astea ar fi vomate de beţivii crâşmelor sau pensionarii senili aciuaţi prin parcuri, n-ar fi încă nimic. Partea proastă e că apar pe saituri cu pretenţii quality. Aşadar, de 9 ani de zile, America şi restul lumii îşi împing la măcel copiii pentru cupru, fier şi litiu. De asta vin acasă soldaţi fără mâini, fără picioare, fără bucăţi de cap sau direct în saci de plastic. Ca să facă nişte givernanţi sângeroşi puţuri de mină cândva.

Îmi şi închipui cum e pentru un soldat din ăla, american, francez, neamţ, român, sau de ce naţie o fi, să citească porcăriile astea într-un cort, la mama dracului. Stă la 50 de grade cu un laptop pe braţe, nespălat, sufocat de praf, cu miros de rahat de la latrina improvizată în curte. După amiaza, printre lovituri de mortiere şi mine improvizate, va pleca în misiune să ducă făină şi haine unor nenorociţi. Va face deminări cu mâna lui, în loc să lucreze liniştit la un birou sau să-şi fută femeia în Jersey, Lille sau Dortmund, îşi riscă bucile ca handicapaţii de acasă să-şi molfăie hamburgherii fără grija atentatelor la metrou. Numai că handicapaţii ăia de acasă, în loc de hamburgheri, mai mănâncă şi căcat.

Aşadar, 1000 de miliarde în pustiu. Trecem peste faptul că nu le ia Obama ălora litiul cu sacul să-l ducă în America. Trecem peste realitatea că acolo sunt alte zeci de ţări implicate şi, dacă ar fi de ciordit minereuri, n-ar ciordi doar una. Să zicem că americanii n-ar da nimic afganilor, că şi-ar face doar ei mine şi ar suge tot profitul. Aşa cum cred şi oligofrenii conspiraţionişti. Dacă însă tot nu ştiu idioţii cât costă un război, să dea măcar în gura mamii lor o căutare pe Google. Aşa s-ar dumiri că, doar pentru 2010, numai SUA vor cheltui mai mult de un triliard de dolari pe răboiul din Afganistan şi Irak, ajungând la o notă totală de plată, de când au început conflictele, de peste 3,2 triliarde de dolari. La un calcul scurt, scăzând costurile din presupusul venit, rezultă că marii afacerişti americani, ăia veroşi, care sug sângele popoarelor, ar mai veni de acasă cu vreo 2 triliarde şi ceva la biznisul cu minereuri. Ţeavă afacerea… Fără să mai punem la socoteală morţii, răniţii, căminele destrămate şi toate traumele psihice aferente. Şi atunci, înţeleg ce gândeşte soldatul care citeşte ştirea înainte de misiune. Nu şi-ar dori decât să lege un dobitoc din ăla paranoic în spatele unui triple seven, chiar înainte de salvă. Pentru idioţi, reculul face bine la coaie.

Foto: lawanddisorder.org

P

Mă fascinează rataţii cu pretenţii. Mai ales din domeniile descoperite la două sute de ani după ăia din vest. La loc de frunte, cum altfel, publicitatea, marketingul şi tot ce mai ţine de comunicare. Formarea lor e fulgerătoare şi deplină. Fac o şcoală cu profi de strânsură, reciclaţi de prin felurite catedre prăfuite. Bagă câteva cărţi de profil, mai freacă buba pe 3 saituri şi încep să borască ciumeţie. Nu mai vorbesc decât în termeni din industrie, să se vadă şi la budă cât sunt de speciali. Oricine vrea să-i abordeze la firmă trebuie să se adreseze în scris, în engleză, aşa cum se face “dincolo”. Altfel, nu se poate. Nu e cool, nu e pe trend.

De regulă, orice lăbar din ăsta e un neînţeles. El ştie, cunoaşte, e creativ de rupe locul. Clientul e bou. Nu-i important că reclama sau strategia lui nu i-ar vinde flăcăului nici într-o mie de ani cârnaţii sau iaurtul. Ideal ar fi ca ăla să-i accepte toate aberaţiile şi să-i admire închipuitele sclipiri. Pe lângă client, evident că boi sunt şi ăia de la concurenţă. El e un maestru, un mag desăvârşit în domeniu. Orice treaba făcută de altul e întâmpinată cu pufnituri şi flegme: “Pfff, l-ai văzut pe ăla? Băi, nu se poate aşa ceva. E groaznic. Oare cum mai are contul?”…

Tocmai de aceea, fiţi siguri că insul care a scornit treaba cu abonamentul Panteră la Orange se dă un balaur în branşă. La fel şi putorile alea din PR care explicau la Money Channel vreme de două ore cât de ciumete îs ele la făcut CSR prin plantarea de arbuşti. Dar, ca să rupă fâşul la toţi, tot târtanii noştri moldoveni sunt împăraţii cretinilor. După senzaţionala promovare prin Moartea din Carpaţi, “nobleţea vinului” de Cotnari (sic) e comunicată acum printr-un alt mare titan al gusturilor rafinate. Daţi play şi vomaţi. Dar “below the line” vă rog, să nu supăraţi experţii.

Foto: centrallondon.com

Şi publicitate printr-un “manelist” de-al reginei.

Dau un regat pentru o cola

Zice că-i plac maşinile, sporturile extreme şi petrecerile. Nu ştie româneşte şi de regulă freacă menta la Londra sau  trage cu flinta la safari. Pe-aici dă numai câteva zile pe an ca să participe la sclifoseli din alea eco-mondene gen “Mai mult verde”. La atâtea preocupări meritorii se adaugă un eveniment colosal: insul face 25 de ani. Îndeajuns ca să fie însă decorat de Casa Regală. Probabil că ăia cu sânge albastru nu se riscă totuşi cu unul ca Duda şi îşi pun toate speranţele în ăsta micu. Pe care îl cheamă tot Nicuşor. Al naibii coincidenţă. Tot un prinţişor, tot un flăcău zglobiu gata să ne păstorească în locul lui tăticu’ sau bunicu’. De fapt, puştanul nici nu se mai ascunde. A şi zis: “sunt gata să fiu regele românilor”. De parcă ar veni şi aici tot la un safari, la nişte boşimani suflători în vuvuzele. Oricum, bănuind că s-ar întâmpla şi chestia asta, cel mai în ceaţă ar fi străinii. Când ar da căutare pe You Tube, să vadă cine-i barosan peste Carpaţi, primele rezultate ar fi Nicolae Guţă şi prinţul din Trivale, Dobrin. Şi atunci, n-ar mai fi nicio mirare dacă, la o vizită oficială, l-ar pune să facă jonglerii cu sceptrul sau i-ar da 4000 de coco să nu-şi pună cortul pe la periferii.

Foto: officialpsds.com

Rudotel şi carne moale

Adrian Enache? Temişan? Bănică Junior măcar? Vax albina! Or fi îngrămădit şi ei cândva nişte fane obosite, dar nu se compară. Marele futac, fornicatorul epocii de aur e tot un fel de Elvis, dar pe calmante. Cu părul vâlvoi, îmbrăcat mereu în alb şi înspumat la gură, cică a făcut ravagii. Motiv pentru care îşi permite să-l ia la drangă chiar şi pe modist: “Bă Botezatu, eu am avut de 6 ori femeile tale!”.

Acuma nu-i clar dacă pretenţiile sunt reale  sau efecte secundare ale tratamentului. Cert e că ele se adaugă legendelor erotice conturate din epoca destrăbălărilor cu Eugen Barbu. Aşadar, ceva curve o fi montat şi tribunul. Am însă câteva nelămuriri în legătură cu asta. 1. De unde ştia că fetele nu-s puse de masoni să-l compromită în faţa patrioţilor? 2. Cum se păzea de trimisele evreilor care voiau să-l îmbolnăvească mortal? În plus, e dificil de imaginat cum dădea limbi cu ochelarii ăia, că sigur nu-i scotea. Îl şi văd năduşit tot, ridicând capul dintre cracii damei cu lentilele aburite: “Moarte secuilor! Cum te cheamă? Geta? Aha. Hai că-mi eşti simpatică. Bine că nu eşti Martha sau Illona. Că te dădeam în mă-ta de maimuţă curentată ce erai!”.

Foto: emulte.ro

Back in Black

Mă lovesc sistematic de români verzi scandalizaţi de duşmănia strănilor. Prigoniţi pretutindeni, puii de daci găsesc doar dispreţ şi presă proastă. În infinita ei ignoranţă, lumea ne vede rău, aducând atingeri incalificabile demnităţii naţionale. Noi nu suntem însă aşa. Suntem mai buni, mai frumoşi, nu ca ţiganii ăia nasoi. Am stat pavăză la porţile creştinătăţii. Fără noi, Suleiman Magnificul, nu-i aşa, ar fi dat calului ovăz din grajdurile Vienei.

Patria e înglodată însă de proprii fii. Acuma nu mai luptăm cu oştile străinilor, ci cu şoferii lor de tir. Ba chiar cu mult folos cică. Iată ultima ispravă de arme: vămuirea convoiului de scule al lui AC/DC. Răzeşii s-au strâns la hotare, au pus spada în pieptul călătorilor şi le-au zis: “Şpaga sau viaţa?”. Ţepele erau pregătite, pelerinii grăbiţi, aşa că noi am învins. 30 de camioane ori 50 de parai pe bucată, iaca s-a făcut de o pomenire a străbunilor. Ruşinea s-a produs, dar străinii uită repede. Sau nu. Dar pe cine freacă grija? Noi să fim sănătoşi. Iar cât vom mai sta de strajă continentului, vom putea repeta oricui cu mândrie faimoasa replică dintr-un film românesc: “băăă, de aici nici musca nu scapă nefutată”.

Foto: ACDC.com